|
|
de Éloi Leclerc
Publicată în Colecţia Creştinism în contemporaneitate
Fiecare creştin ar trebui să aibă o trăire personală în comuniune cu Isus, care să-i stârnească şi mai mult fascinaţia, interesul şi, mai ales, credinţa în el. Fiecare creştin autentic are o proprie experienţă de descoperire a lui Cristos.
Acest lucru vrea să-l susţină şi Éloi Leclerc, care îşi mărturiseşte propria întâlnire cu Isus, în cartea „Împărăţia ascunsă”. Tradusă din limba franceză de Agnes Davidovici, cartea este alcătuită din 22 capitole, adică 22 de aspecte care pot fi 22 de paşi ai itinerariului parcurs de autor în înţelegerea din ce în ce mai profundă a lui Isus.
Autorul, după mai multe experienţe în care a cunoscut „cruzimea şi disperarea omenească”, aşa cum descrie el întâlnirea cu „universul sinistru al lagărelor de concentrare naziste”, a fost cuprins de un sentiment înfiorător: „Dumnezeu ori tace, ori e absent”. Pustiul spiritual pe care-l simţea începea să se umple cu tot felul de întrebări, dominantă fiind: „Oare să mai aibă evanghelia vreun sens într-o asemenea noapte a morţii, în care Dumnezeu tace?” În încercarea de a răspunde acestor întrebări, a citit evangheliile, unde a descoperit că şi Isus a simţit durerea celui părăsit, pe cruce, dar nu a refuzat să-şi ducă până la capăt misiunea de a-l mărturisi pe Dumnezeu. Explică el concluzia la care a ajuns: „locul în care omul se simte abandonat, locul în care i se pare că Dumnezeu nu e prezent, s-a prefăcut în rug aprins”.
În itinerariul său, autorul a înţeles că evanghelia nu este doar o lege, ci mai presus de toate este revelaţia uimitoare a unui Dumnezeu care, apropiindu-se infinit de mult de cei mai îndepărtaţi dintre oameni, s-a manifestat acolo unde era mai puţin aşteptat.
Cartea se adresează unui public larg, întrucât autorul nu foloseşte o bibliografie bogată şi nici citate savante care să îngreuneze textul.
Autorul îşi prezintă parcursul spiritual în felul următor:
„Cititorul care va binevoi să mă citească până la capăt va descoperi, sub sobrietatea aparentă a parcursului evanghelic, itinerariul meu personal, încercarea de a pătrunde taina tăcerii lui Dumnezeu. L-am urmat pe Cristos în vestirea evangheliei, până la răstignirea pe cruce, unde a trăit tragedia părăsirii supreme. Pe măsură ce înaintam pe acest drum, vedeam schiţându-se tot mai puternic legătura dintre mesajul purtător de bucurie şi tăcerea care a înconjurat moartea pe cruce a aducătorului mesajului. Nu a fost o relaţie exterioară şi accidentală, era ceva strâns legat, esenţial. Ca şi cum vestirea nu s-ar fi putut împlini fără tăcerea ultimă. Cele descoperite nu reprezentau o explicaţie. Asemenea lucruri nu se pot explica. Acceptarea faptului că taina dumnezeiască ne derutează e singurul drum. Şi ce poate fi mai misterios decât prezenţa lui Emanuel în tăcerea lui Dumnezeu! În tăcerile noastre! Tocmai pentru că se confruntă el însuşi cu tăcerea lui Dumnezeu, Isus este cu adevărat Emanuel, adică «Dumnezeu cu noi». Atunci tăcerea, grea de o imperceptibilă prezenţă, se risipeşte ca întunericul la mijirea zorilor”.
Cosmin Cimpoeşu
|