Rasfoieste
online

Publicată in Colecţia Dialog Teologic

EDITORIAL

WILHELM DANCĂ: Cercetarea teologică şi sinodul diecezan de la Iaşi (2001-2004)
Editorialul pledează pentru promovarea unei legături strânse între cercetarea teologică, sub toate aspectele ei – ştiinţifice, existenţiale, spirituale etc. – şi lucrările Sinodului Diecezan de la Iaşi (2001-2004).
De aceea, paginile acestui număr din revista „Dialog teologic” cuprind mai multe contribuţii cu caracter teologic în sens restrâns, puse sub semnul dorinţei de a asigura o bună reuşită a sinodului diecezan, care trebuie să „profite”, să încurajeze, să valorifice cercetarea teologică atât acum, în timpul lucrărilor, cât şi după terminarea lor. Referitor la conţintul teologic al volumului de faţă, se subliniază faptul că, în ansamblu, el propune o metodă de a face teologie: principiile hermeneutice de înţelegere a realităţilor sacre (în cazul nostru, realitatea Bisericii) sunt mereu aceleaşi, rămân aşa cum le-au formulat Sfânta Scriptură, conciliile ecumenice şi sfinţii părinţi, dar realităţile la care se aplică sunt diferite. Cu alte cuvinte, teologia se face în orizontul tradiţiei vii a Bisericii, într-o legătură interioară strânsă cu adevărurile dogmatice şi cu istoria, atât la propriu, cât şi la figurat. Astfel, dacă reflecţiile ecleziologice semnate de B. Forte şi de Şt. Lupu au un caracter mai teoretico-dogmatic, de întemeiere teologică, cele aparţinând lui E. Dumea, A. Despinescu, L. Farcaş şi A. Moraru au un caracter practic, ilustrând concret raportul dintre teologie şi istorie.

COMUNICĂRI

BRUNO FORTE Euharistia şi Biserica, comuniune şi misiune
Articolul este structurat în jurul ideii că Biserica se naşte din Sfânta Treime în misterul pascal şi în celebrarea memorialului Paştelui. Urmărind această idee centrală, autorul dezvoltă ontologia Bisericii în funcţie de ontologia Euharistiei şi atrage atenţia asupra unor ispite actuale ce ameninţă identitatea originară a Bisericii. În consecinţă, pornind de la faptul că Euharistia este un memorial al începutului şi Biserica este „de Trinitate”, subliniază trei dimensiuni ale Bisericii, care se bazează pe trei elemente ale realităţii ei: mister, dar şi angajare. În al doilea rând, după ce arată că Euharistia este ospăţ pascal şi Biserica este „communio sanctorum”, autorul face o legătură între icoana Treimii şi perihoreza eclezială, evidenţiind faptul că Biserica întreagă este carismatică şi ministerială. În fine, deoarece Euharistia este garanţia slavei viitoare şi Biserica este pe calea împărăţiei, Biserica euharistică este „semper reformanda” şi, în acelaşi timp, trebuie să devină conştiinţă critică a istoriei şi martoră a frumuseţii ce mântuieşte.

ŞTEFAN LUPU Fiinţa Bisericii la teologul ortodox Dumitru Stăniloae
În îndelungata sa viaţă şi carieră teologică, Dumitru Stăniloae (1903-1993) a tratat numeroase probleme teologice, care converg în dorinţa de a ajuta omul contemporan să se regăsească pe sine şi să se elibereze de ispitele iluzorii ce ar putea să-l alieneze. Studiul se opreşte asupra unei teme de natură ecleziologică, căutând să analizeze dintr-un punct de vedere ontologic felul în care înţelege D. Stăniloae natura şi modul prin care se poate exprima misterul unirii dintre Cristos şi Biserică. Astfel, se arată că, dintre diferitele imagini despre Biserică ce se pot găsi în tradiţia biblică şi patristică, Stăniloae are o preferinţă pentru înţelgerea Bisericii ca trup şi sacrament (mysterion) al lui Cristos, situându-se pe linia ce porneşte de la sfântul Paul, şi ajunge la părinţii capadocieni şi la teologia bizantină. Autorul studiului remarcă faptul că Stăniloae nu a acordat suficientă atenţie şi celorlalte imagini ecleziologice – cum ar fi imaginea Bisericii ca templu, arcă, popor al lui Dumnezeu – care sunt prezente şi ele în Noul Testament şi au fost aprofundate de sfinţii părinţi ai Bisericii. De aceea, ecleziologia părintelui Stăniloae riscă să aibă un caracter unilateral, adică să sublinieze doar dimensiunea spirituală, lăsând în umbră dimensiunea socială şi misionară a Bisericii.

EMIL DUMEA Misiunea catolică din Moldova în secolul al XVIII-lea
Înaintea secolului aflat în atenţia acestui studiu, prezenţa catolică în Moldova s-a concretizat în existenţa Episcopiei de Milcov sau a cumanilor (1227-1241), voită de coroana maghiară, apoi în cele de Siret (1371-1434), Baia (1418-1525) şi Bacău (1607-1818), constituite în contextul intereselor coroanei catolice poloneze. În cadrul acestei din urmă episcopii, în 1625, Congregaţia De Propaganda Fide a încredinţat Ordinului Franciscanilor Minori Conventuali destinele catolicismului în Moldova. Până în secolul al XVIII-lea, conventualii au întâmpinat multe dificultăţi într-o Moldovă supusă stăpânirii otomane şi devastată de numeroase războaie şi jafuri, pentru a putea păstra „turma catolică”, minoritatea catolică ce număra la sfârşitul anului 1600 circa 300 de suflete. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, numărul catolicilor s-a ridicat la 13.000. Articolul prezintă condiţiile externe ale misiunii catolice din Moldova, oprindu-se asupra unor factori, instituţii şi personaje care au influenţat progresul misiunii. Astfel, se face vorbire despre episcopii de Bacău, despre protectoratul marilor puteri europene, precum Polonia, Rusia şi Austria, despre relaţiile misionarilor cu autorităţile locale: domnitori, boieri şi clerul ortodox; nu se intră prea mult în controversele dintre franciscanii conventuali şi iezuiţi sau în chestiunea originii ceangăilor, fiindcă ele au constituit obiectul altor studii mai aprofundate.

ANTON DESPINESCU Activitatea pastorală a lui Nicolae-Iosif Camilli ca arhiepiscop-episcop de Iaşi (1904-1915)
În decursul mileniului al II-lea, pe teritoriul de la răsărit de Carpaţi este atestată o prezenţă catolică romană în regim misionar până la crearea statului român modern, prin unirea, mai întâi, a principatelor Moldova şi Muntenia, iar după Primul Război Mondial, cu intrarea Transilvaniei în statul român unitar. Înfiinţarea în 1884 a Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, iar în 1886, a Seminarului Diecezan, au deschis o eră nouă în organizarea din ce în ce mai temeinică a vieţii catolice în Moldova. Organizatorul dârz al diecezei a fost primul ei episcop, Nicoale-Iosif Camilli. Articolul tratează despre revenirea la Iaşi a lui N.I. Camilli ca arhiepiscop-episcop, analizând documentul program conţinut în scrisoarea pe care o trimite de la Roma, la 1 octombrie 1904, enoriaşilor şi colaboratorilor săi, eforturile de perfecţionare a diecezei, relaţiile cu clerul, stemele episcopului Camilli şi împrejurările în care a murit arhiepiscopul-episcopul N. I. Camilli.

LUCIAN FARCAŞ Metanoia. Aspecte sociale în lumina împărăţiei lui Dumnezeu
În acest studiu se pune întrebarea referitoare la şansele convertirii sociale şi ale transformării structurilor. Răspunsul dat este în strânsă legătură cu mesajul privind împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum este el proclamat şi perceput având în vedere şi edificarea domeniilor vieţii seculare. În acest sens, convertirea socială poate fi promovată, pe de o parte, prin mărturia creştină şi eclezială în şi cu credinţă, speranţă şi iubire. Pe de altă parte, sunt luate în considerare, în ultima parte, rezultatele din domeniul cercetării schimbării valorilor, care în societăţile moderne arată tendinţe de edificare a vieţii private şi sociale printr-o orientare după sinteza valorilor. Sensibilitatea crescândă a oamenilor de astăzi pentru mai multă dreptate şi pentru respectarea drepturilor omului este un semn pentru şanse mai bune ale reînnoirii sociale.

FILE DE ARHIVĂ

ALOIS MORARU Acte constitutive ale Diecezei de Iaşi şi ale Seminarului Diecezan din Iaşi

RECENSIONES

INDICATIONES