Pro memoria. Dieceza Romano-Catolică de Iaşi în anii Primului Război Mondial

Dănuț Doboș, Pro memoria. Dieceza Romano-Catolică de Iaşi în anii Primului Război Mondial, Iași 2018, 188 p., 17×24, ISBN 978-606-578-331-7, xx lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Pro memoria. Dieceza Romano-Catolică de Iaşi în anii Primului Război Mondial, scrisă de dr. Dănuț Doboș. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 17×24, are 188 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de xx lei. 

Departamentul de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, împreună cu Editura „Sapientia”, ne oferă o plăcută surpriză o dată cu publicarea mult aşteptatei istorii a Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi în anii Primului Război Mondial.

Lucrarea, intitulată „Pro memoria. Dieceza Romano-Catolică de Iaşi în anii Primului Război Mondial”, a domnului dr. Dănuţ Doboş, ne ajută să înţelegem mai bine faptele istorice petrecute acum o sută de ani, felul în care Biserica noastră locală s-a racordat la realităţile istorice unice pe care România le-a trăit atunci, faptele de vitejie şi sacrificiul soldaţilor catolici care au răspuns cu entuziasm chemării Patriei, activitatea meritorie a păstorului Diecezei din acea perioadă, administratorul apostolic Ulderico Cipolloni, şi a tuturor preoţilor, precum şi mobilizarea exemplară a zecilor de mii de credincioşi catolici pentru „efortul de război”.

Suntem bucuroşi să constatăm faptul că preoţii şi credincioşii catolici din „generaţia anului 1918” au fost un exemplu de acţiune, eroism şi devotament faţă de Patrie, acasă, pe front şi în desfăşurarea actelor istorice ale Unirii şi Întregirii neamului românesc. Prin aceste fapte ale înaintaşilor noştri, recunoscute atunci de mai-marii conducători ai Ţării, catolicii din Moldova au scris una dintre cele mai frumoase pagini ale istoriei lor, câştigându-şi, totodată, şi pentru totdeauna un loc demn şi respectat în istoria noastră naţională şi în viaţa Ţării.

Lucrarea conţine şi câteva capitole pline de dramatism, care ilustrează cele afirmate mai sus, subliniind lupta pe care generaţia de la 1918 a trebuit să o poarte pentru a-i fi recunoscute drepturile şi libertăţile în cadrul Statului Român, precum şi dreptul poporului nostru credincios la identitatea sa românească.

Ultimul capitol al lucrării este dedicat eroilor catolici care acum o sută de ani şi-au jertfit viaţa pentru apărarea pământului strămoşesc, eroi pe care timp de un secol generaţiile ce i-au succedat i-au cinstit aşa cum se cuvine, inclusiv prin ridicarea de monumente comemorative, primele din ţară, după cum aflăm din această lucrare.

Centenarul Unirii de la 1918 este pentru toţi un bun prilej de a rememora sacrificiul eroilor şi făuritorilor Statului Român reîntregit, dar şi de a medita la ceea ce ne leagă de acele vremuri eroice şi a înţelege ce se întâmplă cu societatea noastră astăzi şi cum valorificăm noi marile idei şi marile valori ale epocii Unirii.

În acest fericit an al Centenarului, să nu procedăm la nişte acţiuni comemorative formale, ci să ne însuşim cu adevărat cât mai mult din patrimoniul lăsat nouă moştenire de înaintaşii noştri, cei care au fost părtaşi la actul istoric al Unirii de la 1918. Exemplul lor de dăruire şi iubire faţă de Ţară şi popor ne obligă nu numai la o adâncă preţuire, ci să ne însufleţească tot mai mult în împlinirea misiunii noastre în fruntea bunilor noştri credincioşi, pentru ca împreună cu ei să putem contribui la crearea unei condiţii umane şi creştine demne de înaintaşii noştri în credinţă şi iubire. Trăirea şi viaţa lor ne impresionează şi ne obligă la un drum binecuvântat ce să-l lăsăm şi noi generaţiilor viitoare.

Este ştiut că după anul 1918, timp de trei decenii, România a cunoscut cea mai prosperă şi fericită perioadă din istoria sa, iar resortul acestei fericiri a fost explicat cel mai bine de fericitul Anton Durcovici, la 1 decembrie 1936, în Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti, în faţa intelectualilor catolici bucureşteni:

„În dimineaţa acestei zile, acest lăcaş sfânt în care ne aflăm a răsunat de cântarea sărbătorească a imnului Te Deum Laudamus (Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm). A fost prinos de laudă şi mulţumire către Cel Atotputernic pentru toate darurile pământeşti pe care el le-a hărăzit ţării noastre, între care daruri nu a fost nicidecum cel mai mic stăpânirea liniştită a întregului teritoriu al României Mari. Dacă, aşa cum spune aşa de frumos deviza ţării Nihil sine Deo (Nimic nu este fără Dumnezeu), nici acest mare dar nu ne-a venit fără Dumnezeu… Se cade deci să-i mulţumim şi să-l lăudăm”.

Gândul exprimat de viitorul episcop de Iaşi, Anton Durcovici, cu atâta seninătate şi convingere, în Catedrala din Bucureşti, nu s-a oprit doar la acel moment, ci a continuat şi la Iaşi, în mijlocul poporului lui Dumnezeu, prin exemplul său de dăruire, de iubire faţă de cei încredinţaţi spre păstorire, faţă de locuitorii Episcopiei de Iaşi, pe care îi dorea fericiţi într-o ţară liberă şi unită. Aşa se explică încurajarea pe care o îndrepta spre cei ce se aflau în închisoare, către poporul credincios din întreaga ţară şi îndeosebi spre cei care sufereau.

Este cunoscută declaraţia lui chiar din închisoarea din Sighetu Marmaţiei, unde suferea pentru dreptate şi libertate, oferind şi rugăciunile sale şi moartea sa ca un îndemn la speranţă şi credinţă in triumful binelui. Vor veni zile fericite şi pentru acest popor atât de încercat.

Fericitul Anton Durcovici ne transmite, aşadar, un mesaj foarte clar, şi anume acela că există o legătură directă între Dumnezeu şi fericirea adevărată a ţării noastre.

Lucrarea de faţă ne face să ne întoarcem în timp, să admirăm eroii, să le vedem exemplul şi să ne întrebăm asupra misiunii noastre în lumea în care trăim.

Mă bucur, de aceea, să exprim bucuria mea şi a noastră autorului acestei lucrări, o lucrare cu caracter istoric din partea istoricului Dănuţ Doboş, pentru acest document evocativ al implicării comunităţii catolice din Moldova la desăvârşirea actului Marii Uniri de acum 100 de ani şi, în acelaşi timp, să implor răsplată veşnică pentru toţi eroii noştri care şi-au oferit viaţa pentru binele întregului popor.

Tuturor celor care vor parcurge aceste pagini spre informare şi edificare, le dorim să prindă din nou curaj în iubirea lui Dumnezeu, stăpânul istoriei, şi a celor ce fac parte din poporul nostru credincios. Aşa vrem să înălţăm spre ceruri imnul nostru de preamărire şi slavă:

Te Deum laudamus! Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm!

În veci amintirea eroilor noştri.

Petru Gherghel

episcop de Iaşi