Raport asupra credinței. Vittorio Messori în colocviu cu Joseph Ratzinger

Raport asupra credinței. Vittorio Messori în colocviu cu Joseph Ratzinger, Iași 2011, 200 p., 14×20, ISBN 978-606-578-012-5, 15 lei.

Dupa aproape trei decenii de la prima aparitie, în limba italiana, cartea „Raport asupra credintei. Vittorio Messori în colocviu cu Joseph Ratzinger” apare si în limba româna, la Editura „Sapientia”, cu ajutorul pr. Mihai Patrascu, traducatorul acesteia.

Laudata de unii, criticata de altii, aceasta carte a devenit un punct de referinta în istoria recenta a Bisericii, întrucât pentru prima oara în istorie, un prefect al Congregatiei pentru Doctrina Credintei, fostul „Sfânt Oficiu”, vorbea deschis, încredintând reflectiile sale asupra credintei unui reporter.

Încercând sa faca un portret al card. Joseph Ratzinger, autorul îl descrie în primul capitol prin doua cuvinte esentiale: „pasiune” si „ratiune”. Desi prin interventiile sale a fost situat de unii comentatori în aripa conservatoare a Bisericii, reporterul încearca sa depaseasca prejudecatile, descriindu-l ca fiind un „om coborât în întregime într-o dimensiune religioasa”.

Cartea are douasprezece capitole, interviul fiind împartit în functie de temele dezbatute. Asa cum spune si titlul, cartea este o introspectiva asupra Bisericii, venita dupa o perioada de reforma continua, dupa Conciliul al II-lea din Vatican.

Fidel Magisteriului Bisericii, cardinalul sustine în acest interviu o redescoperire a „adevaratului Conciliu al II-lea din Vatican”. Depasind interpretarile postconciliare gresite, el se pronunta pentru „cautarea unui echilibru nou, dupa exagerarile unei deschideri nediscriminate spre lume, dupa interpretarile prea pozitive ale unei lumi agnostice si atee”. Abordând temele principale discutate la Conciliul al II-lea din Vatican, precum criza moralei, ecumenismul, reforma liturgica, rolul femeii în societate, teologia „eliberarii”, unitatea Bisericii etc., cardinalul clarifica si aduce solutii pentru o depasire a crizei postconciliare printr-o implicare mai activa atât a membrilor clerului, cât si a laicilor în viata Bisericii.

Acest raport privind credinta este un punct de referinta, un mesaj de încurajare si un semn de speranta din partea unuia dintre cei mai mari teologi din epoca contemporana. Desi are aproape trei decenii de la prima aparitie, contine un mesaj mereu actual, mai ales datorita faptului ca este parte din gândirea actualului Papa, Benedict al XVI-lea, fostul prefect al Congregatiei pentru Doctrina Credintei.

Pentru iubirea lui Cristos. Dialoguri despre Biserică, Preoție și credință

Wilhelm Dancă, Pentru iubirea lui Cristos. Dialoguri despre Biserică, Preoție și credință, Iași 2011, 260 p., 14×20, ISBN 978-606-578-018-7, 25 lei.

La aniversarea a 25 de ani de la hirotonirea sacerdotala, parintele Wilhelm Danca, fostul rector al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi, prin intermediul Editurii „Sapientia”, publica un volum aniversar cu titlul „Pentru iubirea lui Cristos. Dialoguri despre Biserica, Preotie si Credinta”.

Asa cum o spune si în titlu, autorul a adunat câteva dialoguri semnificative la care a fost protagonist – fie ca intervievat, fie ca intervievator –, care au fost publicate de-a lungul anilor în diferite reviste culturale sau teologice. În functie de subiectul dezbatut, dialogurile sunt repartizate în trei categorii distincte.

Prima parte cuprinde 13 dialoguri care au ca tema Biserica în toata profunzimea ei si în toate aspectele ei. De exemplu, ÎPS Ioan Robu accentueaza un aspect important al acesteia în raspunsul pe care îl da la una din întrebarile pe care i le-a adresat pr. Wilhelm Danca: „În ce conditii se verifica un raport între vizibilitatea bisericii si functia ei spirituala? În conditiile omului care, deodata, vazând ca trece pe lânga o biserica, îsi face semnul crucii, primenindu-si putin gândurile. Gest simplu, neprogramat, neasteptat. Orice biserica este un semnal, un gând la Dumnezeu, chemare la rugaciune si bunatate. E un alt fel de edificiu, e special, are un limbaj aparte, în foarte multe feluri perceput; atmosfera din interiorul bisericii se revarsa si-n exterior, chemând la evlavie, la Dumnezeu, pe oricine, dar, mai ales, pe cei care o frecventeaza, care, dupa ce participa la sacramente sau se roaga putin în tacere si reculegere, duc cu ei în suflet liniste din liniste, Lumina din Lumina. Astfel, bisericile devin repere morale si spirituale pentru toate generatiile”.

În partea a doua, se gasesc noua dialoguri cu caracter biografic, având ca principala inspiratie activitatea pastorala a autorului. Sunt amintiti si subliniati diferitii factori de care preotul trebuie sa tina cont în formarea sa permanenta, cu referire concreta la familia parintelui Danca, la activitatea pastorala a acestuia. Ultimul dialog din aceasta sectiune face referire la episcopul martir Anton Durcovici, ca model de traire a jertfei preotesti.

În cele cinci dialoguri din partea a treia, este adusa în discutie dificultatea unei credinte autentice în fata provocarilor stiintei, politicii, culturii contemporane. Dupa parerea autorului, cea mai mare provocare la care este supus crestinul zilelor noastre este urmatoarea: „Practic? Descrestinarea societatii. Teoretic? Criza adevarului”.

Pentru a sublinia scopul si destinatarii cartii, redam un citat din prefata autorului:

„Cu inima plina de recunostinta si multumire, dedic aceasta carte tuturor acelora care au contribuit într-un fel sau altul la formarea mea umana, spirituala, intelectuala si sacerdotala: familiei în care m-am nascut si am crescut, la Buruienesti (judetul Neamt), episcopilor de la Bucuresti si Iasi, parohilor si formatorilor pe care i-am avut acasa, în sat, si la Seminarul din Iasi, prietenilor si binefacatorilor, vii sau raposati. Domnul sa-i rasplateasca pentru binele pe care mi l-au facut”.

Cosmin Cimpoesu

Împărăția ascunsă

Éloi Leclerc, Împărăția ascunsă, Iași 2010, 216 p., 14×20, ISBN 978-606-578-000-2, 10 RON.

Fiecare crestin ar trebui  sa aiba o traire personala în comuniune cu Isus, care sa-i stârneasca si mai mult fascinatia, interesul si, mai ales, credinta în el. Fiecare crestin autentic are o proprie experienta de descoperire a lui Cristos.
Acest lucru vrea sa-l sustina si Éloi Leclerc, care îsi marturiseste propria întâlnire cu Isus, în cartea „Împaratia ascunsa”. Tradusa din limba franceza de Agnes Davidovici, cartea este alcatuita din 22 capitole, adica 22 de aspecte care pot fi 22 de pasi ai itinerariului parcurs de autor în întelegerea din ce în ce mai profunda a lui Isus.
Autorul, dupa mai multe experiente în care a cunoscut „cruzimea si disperarea omeneasca”, asa cum descrie el întâlnirea cu „universul sinistru al lagarelor de concentrare naziste”, a fost cuprins de un sentiment înfiorator: „Dumnezeu ori tace, ori e absent”. Pustiul spiritual pe care-l simtea începea sa se umple cu tot felul de întrebari, dominanta fiind: „Oare sa mai aiba evanghelia vreun sens într-o asemenea noapte a mortii, în care Dumnezeu tace?” În încercarea de a raspunde acestor întrebari, a citit evangheliile, unde a descoperit ca si Isus a simtit durerea celui parasit, pe cruce, dar nu a refuzat sa-si duca pâna la capat misiunea de a-l marturisi pe Dumnezeu. Explica el concluzia la care a ajuns: „locul în care omul se simte abandonat, locul în care i se pare ca Dumnezeu nu e prezent, s-a prefacut în rug aprins”.
În itinerariul sau, autorul a înteles ca evanghelia nu este doar o lege, ci mai presus de toate este revelatia uimitoare a unui Dumnezeu care, apropiindu-se infinit de mult de cei mai îndepartati dintre oameni, s-a manifestat acolo unde era mai putin asteptat.
Cartea se adreseaza unui public larg, întrucât autorul nu foloseste o bibliografie bogata si nici citate savante care sa îngreuneze textul.
Autorul îsi prezinta parcursul spiritual în felul urmator:
„Cititorul care va binevoi sa ma citeasca pâna la capat va descoperi, sub sobrietatea aparenta a parcursului evanghelic, itinerariul meu personal, încercarea de a patrunde taina tacerii lui Dumnezeu. L-am urmat pe Cristos în vestirea evangheliei, pâna la rastignirea pe cruce, unde a trait tragedia parasirii supreme. Pe masura ce înaintam pe acest drum, vedeam schitându-se tot mai puternic legatura dintre mesajul purtator de bucurie si tacerea care a înconjurat moartea pe cruce a aducatorului mesajului. Nu a fost o relatie exterioara si accidentala, era ceva strâns legat, esential. Ca si cum vestirea nu s-ar fi putut împlini fara tacerea ultima. Cele descoperite nu reprezentau o explicatie. Asemenea lucruri nu se pot explica. Acceptarea faptului ca taina dumnezeiasca ne deruteaza e singurul drum. Si ce poate fi mai misterios decât prezenta lui Emanuel în tacerea lui Dumnezeu! În tacerile noastre! Tocmai pentru ca se confrunta el însusi cu tacerea lui Dumnezeu, Isus este cu adevarat Emanuel, adica «Dumnezeu cu noi». Atunci tacerea, grea de o imperceptibila prezenta, se risipeste ca întunericul la mijirea zorilor”.

Cosmin Cimpoesu