Fascinația adevărului. De la Toma de Aquino la Anton Durcovici

Wilhelm Dancă, Fascinația adevărului. De la Toma de Aquino la Anton Durcovici, Iași 2005, 334 p., 14×20, ISBN 973-8474-53-1, 10 RON.

Neîndoielnic, Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea are dreptate: în spatele tuturor ratacirilor lumii (post)moderne putem deslusi umbra perfida a relativismului. Într-o ierarhie a viciilor si a deviatiilor care ne împresoara, aceasta grava boala a inimii ocupa cu superbie locul cel mai înalt. Întâlnim atât de frecvent semnele prezentei sale, încât nici nu mai realizam dimensiunile reale ale minciunii si ale pacatului generalizat, pâna într-atât încât Papa Ioan Paul al II-lea vorbea cu îngrijorare despre „institutii ale pacatului”. Dominat de o asemenea stare de spirit, „omul recent” nu mai crede cu adevarat în nimic. Sau, poate mai exact spus, „nimicul” este obiectul credintei sale. Selectând „învatatori” de ocazie dupa poftele inimii noastre, multi dintre noi uitam care este, de fapt, marea exigenta ce trebuie sa se afle la temelia propriei vieti: cautarea, descoperirea si slujirea Adevarului. Însa ce sa faci atunci când te trezesti în fata unei puzderii de adevaruri care toate îsi revendica întâietatea? Acestei întrebari, dificile, dar vitale, parintele Wilhelm Danca încearca sa-i raspunda în volumul de fata.
Fara a manifesta un pesimism fara leac sau un optimism edulcorat, W. Danca nu se teme sa ne propuna câteva modalitati sigure de a depasi capcanele relativismului. În primul rând, ne aduce aminte care trebuie sa fie atitudinea noastra subiectiva atunci când ne angajam pe un asemenea drum al gândirii: „a avea credinta înseamna o rasturnare a scarii de valori pe care ne-am construit-o în timp, pentru ca nu mai suntem noi în centru: Dumnezeu este centrul. Asadar, existenta noastra trebuie sa fie masurata de asteptarile lui Dumnezeu, pe care trebuie sa le acceptam în totalitate, fara rest”.
Cu alte cuvinte, ceea ce trebuie sa ne caracterizeze nu este un spirit critic coroziv, ci, mai ales, o autentica smerenie a intelectului care recunoaste – urmându-l pe sfântul Anselm din Canterbury – ca nu exista nimic mai mare decât Dumnezeu, Regele absolut. Daca aceasta este însa calea cea buna, de ce atâtia si atâtia dintre contemporanii nostri – chiar si dintre cei credinciosi – o evita? Reflectând asupra semnificatiilor atitudinii lui Pilat, parintele Danca ne raspunde cu justete: „Lectia lui Pilat pentru noi, astazi, se rezuma în exemplul lui trist, care se potriveste tuturor acelora ce cauta pacea bunei constiinte, dar nu accepta sacrificiile pe care le implica. Oamenii pe jumatate sunt atâtia, o armata fara sfârsit în istoria antica si prezenta. Si noi facem parte din ea atunci când spunem ca suntem crestini, dar Evanghelia ramâne un fel de ornament extern si, în viata concreta, nu acceptam exigentele ei severe”.
Într-adevar: de câte ori nu tratam Evanghelia si exigentele ei radicale drept simple ornamente ale unei vieti fara suflu misionar si jertfelnic? Pentru a ne scoate dintr-un asemenea impas, Dumnezeu ne-a luminat, ne lumineaza si ne va lumina prin cele mai de pret „argumente”: faptele eroice ale sfintilor sai. Stiind prea bine acest lucru, W. Danca ne propune un model de mare forta, rasarit la umbra fertila a vestitului Doctor Angelic. Ne referim, desigur, la episcopul martir Anton Durcovici. Privind la viata acestui ierarh al Bisericii Catolice din România, nu stii ce sa admiri mai întâi. Cultura temeinica? Stralucirea studiilor si a titlurilor cu care a fost încununat? Virtutile sale ascetice? Umilinta fara masura în fata unei chemari de exceptie? Geniul unui intelectual care a stiut sa transmita lumina atâtor suflete, salvându-le? Cu riscul de a parea encomiastici, trebuie sa recunoastem, fara ezitare, ca avem de-a face cu un gigant al spiritului, care poate fi comparat cu marii parinti si doctori ai Bisericii. Deschizând drumul unor viitoare studii care speram ca vor revela diferitele dimensiuni ale formarii intelectuale ale unui asemenea sfânt teolog si filozof al Bisericii Catolice, W. Danca întemeiaza, prin paginile pe care i le dedica Monseniorului Anton Durcovici, un capitol esential al istoriei filozofiei si teologiei crestine. În plus, ne ofera un adevarat model de cautare înfrigurata a Adevarului, dublata de dorinta aprinsa de a-l transmite si altora fara eroare. Citind paginile parintelui Danca, putem recunoaste ca, în cazul acestui ierarh al Bisericii Catolice, putem identifica ceea ce ne place sa numim „sfintenia unui scolastic”. Caci autentica gândire scolastica nu a însemnat niciodata – dupa cum vor sa ne faca sa credem unii critici rauvoitori din anumite cercuri ortodoxe sau protestante – nici sterilitate a gândirii, nici formalism intelectual lipsit de har. Ci cautarea sfinteniei prin respectarea fara ezitare a acelui principiu ce a luminat viata sfântului episcop Anton Durcovici: omnia cum Deo.
În ceea ce priveste unitatea volumului parintelui Wilhelm Danca, trebuie sa remarcam o anumita discontinuitate. Putem citi în paginile sale atât studii extrem de erudite consacrate unor probleme spinoase ale neoplatonismului si tomismului, dar si eseuri dedicate unor teme dintre cele mai diverse, începând de la perceperea credintei crestine în lumea de azi, trairea sacerdotiului si a vietii consacrate, precum si chestiuni arzatoare precum fenomenul emigratiei, influenta personajului Harry Potter sau semnificatiile antropologice ale filmului „The Lord of the Rings”. Aceasta diversitate deconcertanta (pe care nu am epuizat-o!) este strabatuta însa de un liant puternic, reliefat prin titlul bine ales, care confera o coerenta dinamica tuturor textelor adunate între copertile volumului pe care-l tineti în mâna: dorinta de a identifica atât Adevarul ultim al Revelatiei dumnezeiesti, cât si adevarurile particulare ale unor domenii ce nu sunt straine de marile aspiratii ale sufletului omenesc. Pentru a va convinge de aceasta, nu ne ramâne decât un singur lucru: sa va invitam la o lectura cât mai rodnica!

R. Lazu

Înțelepciunea calmă. Dialoguri în cyberspace cu Robert Lazu

Virgil Nemoianu, Înțelepciunea calmă. Dialoguri în cyberspace cu Robert Lazu, Iași 2002, 142 p., 14×20, ISBN: 973-85634-5-3, 4 RON.

Probabil ca astazi oamenii descurcareti, oamenii ce dau dovada de multa maiestrie în exercitiul inteligentei practice, se pot vedea mult mai frecvent decât altadata populând spatiile publice si private, oricare ar fi specificul lor: social, cultural, religios, politic, familial etc. În mod obisnuit, acesti oameni fac cariera, atrag atentia si fac sa se vorbeasca despre ei. Fiind mai prezenti decât trebuie în spatiul public si privat, ei impun un fel de lectura pragmatica a lucrurilor si a realitatilor. De aceea, cred ca astazi este destul de greu sa vorbesti despre cealalta fata a inteligentei umane, si anume, inteligenta teoretica. Primul fel de inteligenta (practica) hraneste mersul grabit, în toate domeniile, cel de-al doilea, inteligenta contemplativa, hraneste rabdarea de a fi. Sfântul Irineu de Lyon spunea ca un semn al prezenti pacatului originar în om este faptul ca el nu mai are rabdare sa fie.
Ma gândeam la aceste lucruri în timp ce rasfoiam cartea Întelepciunea calma, publicata recent de Editura Sapientia din Iasi, o carte prin care profesorul Nemoianu ne invita sa descoperim fenemenologic componentele întelepciunii sau ale inteligentei contemplative. Dupa parerea domniei sale, edificiul spiritual al întelepciunii se bazeaza pe urmatoarele coloane: pe primul loc se afla libertatea, dreptul divin acordat omului prin creatie de a-si alege soarta; ar urma îndata cumpatarea, adica moderatia în afirmatii si purtari; ar fi apoi singularitatea, refuzul de a judeca lucrurile si oamenii din punct de vedere al categoriei sau al categoriilor la care participa; de asemenea, întelepciunea implica constiinta faptului ca omul este imperfect, nelinistit, nazuitor si muritor, dar si tacerea, speranta, demnitatea, altfel spus, lucruri mai înalte ca viata însasi.
Într-un fel, toate aceste aspecte sapientiale pot fi identificate în viata si opera profesorului Virgil Nemoianu, nascut si format în România, iar de mai multi ani stabilit în Statele Unite ale Americii. Fiind vorba despre un itinerar bogat si complex, Robert Lazu, cunoscutul publicist din Timisoara, i-a cerut domnului profesor lamuriri suplimentare în legatura cu unele aspecte importante din viata, gândirea si opera lui, dar mai putin accesibile publicului larg din România. Desi multe si variate, întrebarile au fost onorate cu raspunsuri cuprinzatoare în mai putin de opt luni, deoarece „taifasul” celor doi iubitori de întelepciune a avut loc în areopagul modern al Internet-ului, prin e-mail. Asezate în ordinea a noua dialoguri neuniforme ca desfasurare, conversatiile mustesc de calm, liniste si multumire sufleteasca. Cele de la început se concentreaza cu predilectie asupra biografiei spirituale a domnului Nemoianu; celelalte dialoguri trec de la un subiect la altul cu multa usurinta, sau revin asupra unor aspecte uitate, în umbra, nelamurite suficient, ca într-o conversatie amicala, si, cu toate acestea, unitatea lor de fond este salvata de privirea patrunzatoare a lui Virgil Nemoianu care stie sa foreze zonele obscure (întemeietoare) ale literaturii, religiei, stiintei, culturii, politicii, descoperind mult Adevar, Bine si Frumos acolo unde te astepti mai putin.
Desi titlul este inofensiv si te invita la relaxare, Întelepciunea calma se citeste cu sufletul la gura. Sunt convins ca dialogurile lui Lazu cu Nemoianu vor da de gândit: în primul rând, studentilor si profesorilor care studiaza stiintele umaniste, apoi, teologilor laici si clerici si, în sfârsit, publicului larg, fiindca în spatele gândurilor si ideilor pe care le contin se afla un om împlinit profesional si spiritual, un om care îmbina armonios inteligenta practica si cea teoretica, ratiunea si credinta. Vor da de gândit, fiindca timpurile în care traim au nevoie nu atât de maestri, cât, mai ales, de martori.

W. Danca

Fascinația sacrului: de la Mircea Eliade la Papa Ioan Paul al II-lea

Wilhelm Dancă, Fascinația sacrului: de la Mircea Eliade la Papa Ioan Paul al II-lea, Iași 2002, 464 p., 14×20, ISBN: 973-8474-09-4, 8 RON.

Dupa Revolutia din decembrie 1989, lucrurile nu s-au schimbat prea mult: ateismul oficial a fost înlocuit de alte fenomene, la fel de nocive, cum ar fi secularizarea specifica relativismului (post)modern sau fundamentalismul religios. Si totusi, au aparut si semne datatoare de speranta. O generatie de gânditori carora credinta crestina nu le este straina, din rândul carora s-au remarcat autori precum Teodor Baconsky, Horia-Roman Patapievici sau Cristian Badilita, se straduieste sa redescopere acea cultura integrala, aflata în slujba splendorii Adevarului vesnic.
Neîndoielnic, între exponentii acestei generatii se înscrie si parintele Wilhelm Danca. Cu vigoare si entuziasm, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iasi ne arata care anume sunt caile regale ale stiintei sacre aflate într-un dialog benefic cu valorile culturii. Asa ar putea fi explicat titlul lucrarii de fata, titlu în care se întâlnesc doi dintre cei mai ilustri reprezentanti ai culturii secolului al XX-lea: Mircea Eliade – corifeu al culturii seculare, deschisa valorilor sacrului – si papa Ioan Paul al II-lea – slujitor desavârsit al valorilor culturii sacre, deschisa valorilor seculare. Ucenic fidel al „maestrilor” amintiti, a caror opera si activitate o prezinta în pagini dense, erudite, fara a fi aride, parintele Wilhelm Danca ne înfatiseaza o perspectiva în care armonia dintre credinta si cultura e o exigenta deplin asumata. Abordând teme de mare actualitate, proprii unor domenii ca bioetica, ecumenismul contemporan, semiotica, filozofia si istoria religiilor, mass-media, filozofia tomista sau teologia fundamentala, parintele Danca pune cele mai arzatoare întrebari, cautând raspunsuri pe care le exprima într-un limbaj viu, accesibil. Atenuând tonul si stilul expunerii savante, prin includerea unor relatari despre întâlniri admirabile (cu personalitati precum papa Ioan Paul al II-lea si cardinalul Basil Hume), sau prin abordarea unor autori (François Mauriac, F.M. Dostoievski) care si-au exprimat credinta în limbajul literaturii, W. Danca ne ofera prilejul sa regândim acele lucruri cu adevarat importante pentru viata noastra de azi si de mâine. Mai mult decât o simpla opera de eruditie, Fascinatia sacrului. De la Mircea Eliade la papa Ioan Paul al II-lea este o lucrare în care problemele culturii „recente” sunt înfruntate cu propriile ei arme, din perspectiva umanismului dezvoltat de autori precum Augustin, Grigore de Nyssa sau Toma de Aquino. Parcurgând-o, vom desprinde din paginile ei acea cultura integrala solicitata de Conciliul al II-lea din Vatican, prag al sperantei dincolo de care se afla civilizatia iubirii marturisite de papa Ioan Paul al II-lea.

Robert Lazu

Creștinii laici. Identitate și misiune

Wilhelm Dancă, coord., Creștinii laici. Identitate și misiune, Iași 2001, 280 p., 16×24, ISBN: 973-85021-7-9, 5, 4 RON.

Cartea cuprinde conferintele prezentate de mai multi episcopi, preoti si credinciosi romano-catolici cu prilejul Cursurilor de formare pentru laici organizate la Casa Misionarilor verbiti din Traian (jud. Neamt) în timpul Postului Mare al anului 2001.

Organizând aceste cursuri, Biserica noastra locala a dorit sa aprofundeze învatatura Conciliului al II-lea din Vatican cu referire la identitatea si misiunea laicului astazi, care nu se mai întelege ca un non-cleric, ci ca un membru viu al poporului lui Dumnezeu. În aceasta calitate, credinciosul laic participa împreuna cu ierarhia la actele esentiale ale Bisericii, marturisind prin cuvinte si fapte apartenenta lui la Cristos întreg – cap, trup si madulare (cf. 1Cor 12,27s.u.). De aceea, se poate spune ca raspunderea fata de soarta Bisericii si fata de misiunea ei mântuitoare în lume apartine deopotriva clericilor si laicilor.

Initiativa formarii laicilor s-a maturizat în Academia „Sfântul Augustin”, a fost promovata de Nuntiatura Apostolica în România, de Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti, de Episcopia Romano-Catolica de Iasi si sustinuta de mai multi profesori de teologie, preoti si laici, de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi si din Bucuresti, dar si de reprezentanti ai unor Institutii cu caracter social si pastoral din cele doua dieceze: Caritas, Editura „Presa Buna”, revista „Actualitatea crestina”.

Comunicarile adunate aici subliniaza, în principal, chemarea specifica a laicilor, adica aceea de a cauta „împaratia lui Dumnezeu ocupându-se de cele vremelnice si orânduindu-le dupa vointa lui Dumnezeu” (LG 31). Se pune în lumina faptul ca, pentru o mai buna evanghelizare a societatii românesti, Biserica nu are nevoie de reforma structurilor ecleziale, ci de motivarea mai profunda a vietii crestinului. Lumea noastra de azi, cum spunea si papa Paul al VI-lea, nu are nevoie de profeti si de revolutionari, ci de martori autentici, credibili. Aceasta pare sa fie miza timpurilor în care traim.

Volumul se adreseaza în primul rând laicilor, dar si preotilor care vor sa-i ajute pe laici sa-si înteleaga mai bine misiunea si identitatea într-o lume în continua schimbare.

W. Danca