Lumea este însetată de Sfânta Scriptură

Corneliu Berea, Alois Bulai, Lumea este însetată de Sfânta Scriptură, Iași 2016, 14×20, 44 p., ISBN 978-606-578-265-5, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Lumea este însetată de Sfânta Scriptură, scrisă sub forma de interviu de pr. Cornel Berea și pr. Alois Bulai. Cartea apare în colecţia „Creștinism în contemporaneitate”, în format 14×20, are 44 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 10 lei.

 

În luna aprilie 2015, pr. Alois Bulai, profesor de exegeză şi teologie biblică la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, a avut răbdarea şi bunăvoinţa de a-mi acorda două întrevederi, în cadrul cărora am dorit să abordez relaţia sfinţiei sale cu Biblia. Metoda cea mai potrivită mi s-a părut a fi cea a „interviului”, cu dorinţa de a surprinde oarecum spontan ceea ce este strict personal şi, adesea, nu foarte cunoscut din viaţa aceluia care a avut cea mai mare contribuţie la traducerea modernă a Bibliei în limba română, în Biserica Romano-Catolică.

Îmi pregătisem dinainte unele întrebări, iar altele au apărut pe parcurs, de-a lungul discuţiei. De altfel, cei care au avut ocazia de a sta mai pe îndelete de vorbă cu părintele ştiu că răspunsurile lui pot să trezească întrebări neaşteptate, ca şi momente de tăcere, de reflecţie. Uneori, mi s-a părut că părintele Alois îşi citea propriul itinerar de viaţă în mod biblic, dacă-mi este permis să mă exprim astfel. Lectura sapienţială a vieţii, specifică unor cărţi din Biblie, caută să surprindă neprevăzutul lui Dumnezeu, neaşteptatul care se coboară în viaţa noastră. Cel-imposibil-de-înţeles se află la început de drum, dar devine Cel pe care îl adorăm la sfârşitul itinerarului.

Am simţit adesea că unele întrebări ar fi putut fi formulate diferit, cu scopul de a obţine şi mai multe detalii. Am dorit să respect însă o caracteristică umană a interlocutorului meu, pe care o consider rară: reţinerea în a vorbi despre sine şi despre propria activitate. A traduce Biblia, muncă pe care nu oricine poate să o ducă la bun sfârşit, ar putea fi un titlu de glorie şi chiar de orgoliu. Nu şi pentru părintele Bulai. Pentru el, o astfel de muncă a reprezentat un privilegiu şi o slujire, ambele nemeritate, ambele imposibil de atins fără colaborarea mai multor persoane, pe care părintele are mereu grijă să le menţioneze.

Interviul nu a fost foarte lung. Scopul acestuia nu a fost publicarea unei cărţi voluminoase. Intenţia reală a fost aceea de a oferi o mărturie şi un îndemn: mărturia unei iubiri reale faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi îndemnul de a fi slujitori ai Cuvântului.

Aceasta este, de altfel, şi maniera cea mai potrivită de a-l descrie pe părintele Alois: un slujitor al Cuvântului.

Pr. Corneliu Berea

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Pe urmele generalului Berthelot

Michel Roussin, Pe urmele generalului Berthelot, Iași 2016, 14×20, 257 p., ISBN 978-606-578-258-7, 20 lei.

Editura „Sapientia” anunță apariția cărții Pe urmele generalului Berthelot, scrisă de Michel Roussin și tradusă din franceză în limba română de Mădălina Dima. Cartea apare în colecţia „Creștinism în contemporaneitate”, formatul 14×20 cm, are 257 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 20 lei.

Născut în 1939 la Rabat (Maroc), Michel Roussin a fost ofițer de jandarmerie și agent secret, prefect, deputat și ministru al Cooperării în guvernul Balladur, premier al Franței între 1993 și 1995. În cartea Sur les traces du général Berthelot (Pe urmele generalului Berthelot), publicată în 2013 la Editura Guéna-Barley din Franța și tradusă în limba română la Editura Sapientia de dna Mădălina Dima, autorul se inspiră din bogatele arhive militare ale Primului Război Mondial, atât din Franța, cât și din România, în căutarea unui erou, generalul Henri Mathias Berthelot, una dintre figurile emblematice ale prieteniei țesute în toată această perioadă tragică și care reușește să lege destinul popoarelor român și francez. Folosind un stil precis, elegant, în tradiția clasică a literaturii franceze, autorul-narator ne surprinde printr-o perfectă stăpânire a construcției narative, a cărei sursă documentară, urmărită cu fidelitate pe tot parcursul povestirii, nu diminuează cu nimic prospețimea și justa dozare ale caracterelor personajelor sale.

Generalul Henri Berthelot, absolvent al Școlii Militare de la Saint-Cyr, șef de Stat-Major al generalului Joseph Joffre, este trimis în 1916 în România pentru a reorganiza armata intrată în război de partea Antantei în august 1916, să o instruiască, să o echipeze, să o doteze cu material modern și să o pregătească, astfel, pentru ofensiva din 1917. El va participa alături de șeful de Stat Major român și cu sprijinul total al regelui Ferdinand la refacerea forțelor armate.

Generalul Berthelot va juca un rol foarte important pe frontul oriental. A știut cu adevărat să dea o nouă însuflețire armatei române, hărțuită de trupele austro-germane la începutul angajamentului său. Bucureștiul va fi ocupat, iar curtea regală se va instala la Iași, în estul țării.

Strateg, lider, specialist în logistică, în fruntea unui grup de consilieri militari trimiși la București, va trebui să reconstruiască o armată aflată în derută și să stabilizeze frontul.

Aproape că a reușit. Într-adevăr, a știut să câștige încrederea regelui Ferdinand și să le inspire curajoșilor soldați români veritabile izbânzi pe câmpul de luptă în august 1917, la Mărăști și la Mărășești. Însă tentativa nu putea să fie o reușită: trădarea rusă a împins România să semneze o pace separată.

În data de 7 martie 1918, Berthelot și misiunea franceză părăsesc România. Totuși, datorită renovării operate de generalul Berthelot, armata română va fi din nou în stare să reia ofensiva înaintea încetării ostilităților și să recucerească o parte din teritoriul său invadat.

Pe 12 noiembrie 1918, generalul Berthelot, numit comandant al Armatei de la Dunăre, se reîntoarce în România, ca să continue luptele alături de regele Ferdinand, și intră pe 1 decembrie în București, oraș care este eliberat.

Citind cu interes cartea lui Michel Roussin, vom descoperi un episod mai puțin cunoscut al Marelui Război, relatat cu talent și convingere și care participă în mod util la amintirea pe care o avem, 100 de ani mai târziu, despre acest prim conflict mondial.

pr. dr. Ștefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


De ce mi-e teamă să-ți spun cine sunt

John Powell S.J., De ce mi-e teamă să-ți spun cine sunt, Iași 2016, 14×20, 112 p., ISBN 978-606-578-242-6, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea De ce mi-e teamă să-ţi spun cine sunt, scrisă de John Powell, SJ, şi tradusă în limba română de Iudita Iacob şi de pr. dr. Iosif Iacob. Cartea apare în colecţia „Creştinism în contemporaneitate”, formatul 14×20 cm, are 112 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 10 lei.

Comunicarea cu alţii este o tendinţă înscrisă în natura noastră; doar astfel omul poare să se realizeze pe sine şi să trăiască cu bucurie. Cartea lui John Powell este dedicată celui care fuge de ceilalţi de teamă că a intra în legătură cu ei înseamnă să-şi dezvăluie adevărata identitate, făcând să cadă toate măştile. Acest proces de „revelare” , care, într-un final, ajunge să fie o „autorevelare” este un drum în cinci etape care ne conduce spre propria autenticitate şi unicitate. Reflecţia autorului porneşte de la premisa că orice drum este zadarnic fără efortul de a înţelege condiţia umană.

Teama de a nu fi acceptat îl determină pe celălalt să-şi pună diferite măşti, uneori în aşa măsură încât îl fac să piardă orice sens al identităţii sale şi al coerenţei personale. Un prim pas al restabilirii echilibrului este să fim oneşti cu noi înşine.

A deveni persoană constituie un proces dinamic care durează toată viaţa. Integrarea personalităţii este descrisă de John Powell ca „echilibrul just între introversiune şi extroversiune” împlinit în libertate. Un rol la fel de important în creşterea umană îl ocupă relaţiile interpersonale. Acestea au fost structurate de autor în cinci etape, astfel încât să identificăm cu uşurinţă stadiul în care ne aflăm şi să putem lucra cu noi înşine pentru o comunicare mai autentică.

Prietenia şi iubirea dintre două persoane conduc la maturitate, de aceea e nevoie ca ele să fie o succesiune completă şi sinceră de revelaţii. Acest tip de autorevelare poate avea loc doar prin intermediul comunicării sentimentelor, iar autorul expune câteva reguli pentru ca aceasta să fie profundă şi totală.

Omul pus faţă în faţă cu propriile emoţii ia cunoştinţă de ele şi le dirijează spre integrarea lor pozitivă. Pentru că nu întotdeauna se întâmplă acest lucru, John Powell identifică mecanismele de apărare ale eului în faţa unor realităţii încă neintegrate şi le explică prin imagini şi descrieri practice.

În încheierea volumului, autorul propune un „Dicţionar de jocuri şi de roluri”, modele destul de frecvente ale comportamentului nostru în relaţiile umane care maschează şi deformează ceea ce este mai important dintre lucrurile pe care le-am putea împărţi cu ceilalţi: pe noi înşine.

Scrisă ca şi continuare al volumului „De ce îmi este frică să iubesc?”, această carte constituie, împreună cu prima, un ajutor binevenit pentru a ne înţelege pe noi înşine. Învăţând să ne cunoaştem şi să ne iubim autentic pe noi înşine, vom putea ieşi astfel în întâmpinarea celorlalţi, liberi de orice teamă.

David Eduard Cristian

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


De ce îmi este frică să iubesc?

John Powell S.J., De ce îmi este frică să iubesc?, Iași 2016, 14×20, 74 p., ISBN 978-606-578-241-9, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea De ce îmi este frică să iubesc?, scrisă de John Powell, SJ şi tradusă în limba română de Iudita Iacob şi de pr. dr. Iosif Iacob. Cartea apare în colecţia „Creştinism în contemporaneitate”, formatul 14×20 cm, are 74 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 10 lei.

Introducerea acestui volum , „Recviem pentru lipitori” subliniază printr-o metaforă foarte sugestivă mesajul principal al cărţii: renunţând la a trăi la întâmplare (ca nişte lipitori) trebuie să adoptăm atitudinea lui Cristos, care uită de sine însuşi şi îi pune pe primul loc pe fraţii săi. De o importanţă capitală în această acţiune este iubirea, un spirit care trebuie trăit şi care depăşeşte obstacolul fundamental: frica.

Premisa autorului este: „Vocaţia noastră este iubirea”. Iubirea umană eliberată de egoism este iniţierea sacramentală a legăturii de iubire cu Dumnezeu. Omul trebuie să treacă pragul dăruirii de sine pentru a-l întâlni pe Dumnezeu. Ce ne împiedică? Autorul identifică trei probleme emoţionale fundamentale care împiedică întâlnirea autentică cu celălalt: anxietatea, complexul de vinovăţie şi cel de inferioritate.

La baza comportamentului specific uman stă imaginea pe care fiecare o are despre sine care, din păcate, este rezultatul a ceea ce alţii ne-au spus, în mod mai mult sau mai puţin conştient, că suntem. Dar toate problemele fundamentale dispar în faţa autocunoaşterii şi a autoacceptării care se transformă în cele din urmă în cunoaşterea şi acceptarea autentică a celorlalţi.

Totuşi, ce se află în „spatele” faptelor noastre? John Powell explică procesul reprimării şi rolul subconştientului în acest proces. Propune şi două soluţii: pentru cazurile grave, recurgerea la psihanaliză este necesară, însă toţi avem nevoie de acea psihoterapie de susţinere care este prietenia.

Una alt aspect tratat de autor este acela al maturităţii intelectuale, emoţionale, sociale şi morale. Acest proces nu este niciodată încheiat deoarece viaţa este o creştere neîncetată către maturitatea completă.

Punctul critic al procesului maturizării nu este problema pe care o înfruntăm, nici dificultatea ei, ci reacţia noastră. Creştinul trebuie să fie conştient că acest proces este în mod inevitabil marcat de înfrângeri, dar el trebuie să înveţe să reacţioneze cu iubire. Iar această încăpăţânare de a iubi îl va conduce la picioarele iubirii însăşi: Cristos victorios. De fapt, iubirea rămâne singurul mod prin care un creştin poate fi recunoscut: „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (In 13,35).

Cartea este o sinteză deosebită a modului în care o bună înţelegere a realităţii şi a structurilor noastre psihologice permit o mai profundă trăire a realităţii transcendente şi paradoxale a iubirii. Nimeni nu este scutit de acest drum de aprofundare cu consecinţe pe plan practic. Evitând erudiţia pedantă, pe de o parte şi superficialitatea, pe de altă parte, John Powell poate fi înţeles cu uşurinţă de orice cititor.

David Eduard Cristian

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat

Cardinal Robert Sarah, Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat, Iași 2015, 14×20, 406 p., ISBN 978-606-578-228-0, 30 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat a cardinalului Robert Sarah, prefectul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor din Vatican. Cartea, tradusă în limba română de dna Augusta-Maria Flonta, apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, formatul 14×20 cm, are 406 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Titlul însuși al cărții – Ori Dumnezeu, ori nimic – indică o alegere radicală care privește, pe de o parte, coerența credinței autorului și, pe de altă parte, perplexitatea Occidentului care mărturisește despre sine că nu are „rădăcini creștine” și consideră această mărturisire drept un „act de suicid”.

Încă din primele pagini ale acestui interviu autobiografic se poate contura portretul spiritual al cardinalului Robert Sarah: umil, atent și determinat, „un preot care nu încetează niciodată să vorbească despre Dumnezeul pe care îl iubește”. Istoria sa este de-a dreptul fascinantă: profund mișcat de exemplul misionarilor care aduseseră credința în satul său din Guineea, hotărăște să intre la seminar, deși avea doar 11 ani. În condițiile vitrege ale persecuțiilor la care era supusă Biserica din țara sa de către regimul dictatorial, părăsește Guineea și studiază în mai multe seminarii. La vârsta de 24 de ani este hirotonit preot. La vârsta de 34 de ani a devenit cel mai tânăr episcop din Biserica Catolică, atunci când Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Conakry, Guineea, în 1979. Fiind vizat pentru a fi asasinat, Ioan Paul al II-lea l-a chemat la Roma pentru a fi secretar al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor. În 2010, Papa Benedict al XVI-lea l-a creat cardinal și l-a numit Prefect al Consiliului Pontifical Cor Unum. Papa Francisc l-a numit Prefect al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor în 2014. Al treilea punct al interviului cuprinde portretele papilor care au păstorit Biserica în timpul vieții sale, portrete surprinzătoare și bine realizate, mai ales că, după Pius al XII-lea, Robert Sarah i-a cunoscut personal pe toți pontifii romani.

În următorul capitol, cu o sinceritate și un curaj deosebit, cardinalul vorbește despre realitatea Bisericii, în special despre aplicarea deciziilor Conciliului al II-lea din Vatican, proces aflat încă în plină desfășurare. Teme precum criza Bisericii, ateismul, dialogul interreligios și rolul femeii în Biserică sunt dezbătute cu luciditate și dovedesc pregătirea teologică, biblică și umană a acestuia.

Al cincilea și al șaselea capitol descriu un om al Bisericii atent la realitatea lumii prezente, dar puternic ancorat în învățătura Bisericii. Departe de a da dovadă de conservatorism, Robert Sarah își argumentează temeinic părerile cu privire la raportul dintre Biserică și societatea contemporană în aspecte privind morala, credința și diferitele ideologii: liberalism, relativism, secularizare, ateism. Crescut într-o familie profund catolică și într-un ambient în care familia „rămâne prima celulă a societății… creuzetul de valori care irigă întreaga cultură”, cardinalul își exprimă îngrijorarea cu privire la această realitate. El consideră că „ Europa și Occidentul trebuie să regăsească simțul familiei privind tradițiile pe care Africa nu le-a abandonat niciodată”.

În prezența cardinalului Robert Sarah ai nu numai impresia, ci și siguranța că te găsești în prezența unui om al lui Dumnezeu. Răspunzând întrebărilor lui Nicolas Diat, acesta trasează liniile generale unei vieți trăite în adevăr. Credința, încrederea în îndurarea lui Dumnezeu, rugăciunea și neobosita căutare sunt caracteristicile care descriu, într-o mică măsură, portretul acestui mare căutător al lui Dumnezeu. Însă căutarea este întotdeauna prilej de îndoială. Un capitol „special” conține răspunsurile cardinalului la marea problemă a existenței răului, mai ales la infiltrarea lui în Biserică.

Totuși, creștinismul este o chemare la a trăi și a vesti un mesaj de bucurie. Vocația lui Robert Sarah își are izvorul tocmai în această vestire a evangheliei bucuriei realizată de misionarii din satul său natal din Africa. Pornind de la această experiență personala, cardinalul face o reflecție despre enciclica Evangelii gaudium a Papei Francisc, dezvoltând teme precum bucuria de a evangheliza și transformarea misionară a Bisericii în lumea contemporană. Nicolas Diat mărturisește că întâlnirea cu cardinalul Robert Sarah este acel tip de întâlnire care are darul de a-ți schimba viziunea. Pentru că un astfel de dialog nu poate cuprinde întreaga bogăție a unei persoane, ultimul capitol sintetizează diverse tematici pe care le abordează cardinalul, învățând cum să-l recunoaștem cu claritate pe Dumnezeu care nu vorbește, dar a cărui voce se aude clar.

Întotdeauna, valoarea unei cărți constă în calitatea învățăturilor pe care le cuprinde. Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat creionează viața extraordinară a unui om excepțional. Însă, înainte de a vorbi despre sine, cardinalul Robert Sarah vorbește despre viață cu înțelepciunea omului simplu care l-a întâlnit cu adevărat pe Dumnezeu.

David Eduard Cristian

Cardinal Robert Sarah, Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat, Iași 2015, 14×20, 406 p., ISBN 978-606-578-228-0, 30 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Secretul păstrării iubirii. Cum să îmbunătățești relațiile afective cu ajutorul dialogului

John Powell S.J., Secretul păstrării iubirii. Cum să îmbunătățești relațiile afective cu ajutorul dialogului, Iași 2015, 14×20, 180 p., ISBN 978-606-578-224-2, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Secretul păstrării iubirii. Cum să îmbunătățești relațiile afective cu ajutorul dialogului, scrisă de John Powell, SJ și tradusă în limba română de dna Augusta-Maria Flonta. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, formatul 14×20 cm, are 180 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

Creşterea noastră umană și spirituală este caracterizată de faptul că, trăind cu înțelepciune evenimentele vieții noastre, ni se revelează înțelesuri și semnificații autentice, adevărate răspunsuri la întrebările cele mai profunde. Tocmai acest lucru l-a determinat pe autor să redacteze această carte și să împărtășească cu cititorii săi concluzia unei experiențe de viață: iubirea se păstrează cultivând dialogul cu cel de lângă noi.

Încă de la începutul cărții, John Powell se vede nevoit să afirme că ființa umană este una supusă unor condiționări de ordin afectiv, o relație în lanț care determină întreaga imagine pe care o avem despre noi înșine: trebuințe-alegeri-dependențe. Totuși, autorul îndreaptă întreaga atenție asupra valorii necondiționate a fiecărei persoane, unică și dotată cu „valori excepționale”. A identifica trebuința fundamentală a omului ca fiind iubirea de sine adevărată și profundă conduce la înlăturarea dependențelor și însănătoșirea alegerilor noastre.

În al doilea capitol este pusă în evidență puterea vindecătoare a iubirii, precum și calitatea ei de a favoriza schimbarea și creșterea umană cu scopul de a atinge deplinătatea existenței, expresie a gloriei maxime a lui Dumnezeu. Autorul caută să definească realitatea dinamică a iubirii propunând în acest sens o „anatomie” a dragostei alcătuită din șapte argumente dezvoltate și dezbătute pe larg.

Fiecare persoană este un mister și de aici pornește dificultatea unei relații care să aibă la bază iubirea cu adevărat autentică.

În al treilea capitol, autorul constată că iubirea presupune și se realizează fundamental în actul de a împărtăși misterul propriei persoane prin dialog. Înainte de a intra în dialog cu celălalt, John Powell propune, în cel de-al patrulea capitol, un drum interior de re-cunoaștere a emoțiilor noastre. Sub semnul încrederii în propria valoare personală suntem invitați să identificăm influența pe care multe dintre emoțiile noastre o exercită asupra celuilalt pentru a reuși o corectă orientare a acestora.

Al cincilea capitol condensează întregul mesaj al cărții: toată iubirea pe care o facem să crească în viața proprie se poate păstra doar prin dialog( Pâinea cea de toate zilele a dialogului). Departe de a fi o înșiruire sistematică de reguli, acest capitol tratează situații și situații punând accent pe atitudini fundamentale precum: libertatea, responsabilitatea, acceptarea diferențelor etc. Toate acestea conduc spre o veritabilă cultură a întâlnirii. Rod al reflecţiilor proprii, volumul se încheie cu îndemnuri practice, exerciţii de dialog, produse cel mai adesea într-un adevărat „laborator pentru viaţă”: aici, autorul a verificat şi a dovedit utilitatea teoriilor şi a acţiunilor recomandate în această lucrare.

Cui se adresează această carte? Deoarece munca cu noi înşine şi stabilirea de relaţii sănătoase între noi şi ceilalţi este un efort continuu, cartea se adresează tuturor celor care au curajul să pornească pe un drum de cunoaştere personală şi de relaţionare sănătoasă, pentru a ajunge la deplinătatea propriei existenţe.

David Eduard

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Exerciții de fericire

John Powell S.J., Exerciții de fericire, Iași 2015, 14×20, 192 p., ISBN 978-606-578-219-8, 20 lei.

  La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Exerciții de fericire, scrisă de John Powell, SJ și tradusă în limba română de dna Augusta-Maria Flonta. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, formatul 14×20 cm, are 192 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

Una dintre dorințele cele mai profunde ale inimii omului este aceea de a fi fericit. Omul de azi, invadat de atâtea și atâtea chemări la pseudo-fericire, care-și dovedesc întotdeauna incapacitatea de a-l împlini, își manifestă constant necredința într-o fericire adevărată și durabilă. John Powell S.J., în cartea apărută recent la Editura Sapientia, Exerciții de fericire, pornește de la altă idee: a fi fericit reprezintă condiția naturală a omului, convingere născută din credința că însuși Dumnezeu ne-a creat pentru a fi fericiți, atât în această lume, cât și în cea care va veni.

Dacă Dumnezeu ne-a creat pentru a fi fericiți, care este motivul nefericirii, ca stare permanentă, în care mulți au ales să se refugieze? Autorul identifică o lipsă, „ceva ce nu merge” și care afectează întreaga persoană umană. Bineînțeles, nu întotdeauna vina sau alegerea aparțin în totalitate celui nefericit. Partea de care el este responsabil este tot o alegere, răspunsul decisiv pentru situația sa: „Vreau să fiu fericit!”

Spiritul care domină această carte este unul de sinceritate: pentru a fi fericiți este nevoie de exercițiu permanent. Poate că acest cuvânt evocă realități precum: școala, gimnastica, matematica, exercițiile spirituale. Exercițiile propuse în această carte sunt câte puțin din toate acestea: obligatorii, precum acelea de la școală, obositoare, precum acelea de la gimnastică, riguroase, ca matematica și profunde, ca exercițiile spirituale.

Ce își propune această carte? Citită cu perseverență și atenție, ea dezvăluie fiecărui cititor adevărul care înrădăcinează în propria viață fericirea: redescoperirea iubirii lui Dumnezeu, care ne-a iubit din veșnicie, și dialogul profund cu el, prin rugăciune.

Datorită temei pe care o abordează, cartea se adresează tuturor. Exercițiile de fericire nu-și propun să schimbe realitățile pe care le trăim, ci să schimbe în noi perspectivele, mentalitățile și modurile de a acționa.

David Eduard Cristian

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Écrits/Scrieri

Charlotte Sibi, Écrits/Scrieri, Iaşi 2015, 402 p., 14×10, ISBN 978-606-578-201-3, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Écrits/Scrieri, care cuprinde scrierile Charlottei Sibi (1901-1989), în limba franceză și în limba română, editate de dl Olivier Dumas. Cartea apare în colecţia „Creștinism în contemporaneitate”, formatul 14×20, are 402 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.

Ediţia bilingvă a scrierilor Charlottei Sibi: Écrits/Scrieri, publicată recent la Editura Sapientia, sub coordonarea dlui Olivier Dumas, a fost posibilă datorită muncii benevole a traducătorilor: Iulia Raclaru, Cristina Poede, Nicoleta Marinescu, Anca Gavril, Irina Damaschin, pr. Anton Despinescu, Felicia și Olivier Dumas.

Cine a fost Charlotte Sibi și de ce sunt importante scrierile sale aflăm din prefața editorului, dl. Olivier Dumas:

„Charlotte Sibi a fost o eminentă profesoară de franceză, o adevărată creştină şi o mare formatoare de conştiinţe. Fiica lui Joseph Sibi, profesor şi agent consular al Franţei la Iaşi, ea s-a născut în acest oraş – ca şi mama, Hortense şi surorile Marie şi Alice – în anul 1901.

Elevă a pensionatului «Notre Dame de Sion» din Iaşi, a locuit la Paris cu familia în timpul Primului Război Mondial. Din nou în România, după studii de Litere la Universitatea din Iaşi, devine profesoară de limba şi literatura franceză la Liceul „Carmen Sylva” din Botoşani şi scrie numeroase manuale şcolare.

De origine franceză şi «burgheză», catolică practicantă şi profesoară de franceză în timpul regimului comunist, când rusa devine limba de studiu obligatorie, Charlotte Sibi este exclusă definitiv din învăţământul public, din motive ideologice, în 1949.

Întoarsă în casa familiei din Iaşi, Charlotte Sibi nu se va opri din a preda limba franceză. Până la ultima suflare, în luna mai 1989, ea va da lecţii de franceză acasă unor sute de copii, formând astfel o mare parte a viitoarei elite francofone din oraşul Iaşi”.

În prima parte a acestui volum a fost publicat Curriculum vitae, un manuscris autobiografic redactat de Charlotte Sibi în 1987 pe perioade de câte 7 ani. Urmează apoi Jurnalul spiritual, pe care Charlotte Sibi l-a ținut între 10 iulie 1929 și 4 iulie 1953. Născută într-o familie de nepracticanți din punct de vedere creștin, o dată cu intrarea în internatul călugărițelor „Notre Dame de Sion” din Iași, ea a primit o educație religioasă și, la vârsta de 11-12 ani, a simțit o dorință intensă de sfințire. Maturizându-se, s-a decis pentru un autocontrol și un real progres spiritual, notând toate trăirile ei în acest Jurnal spiritual.

Volumul continuă cu articolele scrise de Charlotte Sibi pentru Lumina creștinului și Almanahul „Presa Bună”, în perioada 1941-1943.

Ultima parte a operei Écrits/Scrieri este alcătuită din scrisorile pe care Charlotte Sibi le-a scris lui Ruth Cohn din perioada 1967-1989, una dintre cele mai apropiate foste eleve de la Botoşani. După cum afirmă editorul, „aceste scrisori reprezintă o mărturie inedită, autentică şi directă, de o valoare morală şi spirituală extraordinară. Profesoara, formatoare de conştiinţe şi misionară laică, îşi dezvăluie aici mesajul, gândurile, sfaturile, generozitatea, toată iubirea ei de Dumnezeu şi oameni”.

Parcurgând paginile acestor scrieri ale Charlottei Sibi, putem descoperi „fabulosul portret şi magnificul mesaj pe care îl transmite această persoană deosebit de valoroasă pentru cultura română şi cea franceză”.

David Eduard Cristian

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Am simțit inima lumii bătând. Conversație cu Bernard Lecomte

Cardinal Roger Etchegaray, Am simțit inima lumii bătând. Conversație cu Bernard Lecomte, Iaşi 2014, 526 p., 14×20, ISBN 978-606-578-158-0, 35 lei.

Cristos, în timpul vieții sale, i-a avertizat pe cei care îl urmau, că vor avea de suferit persecuții de neimaginat din partea celor care vedeau cu ochi răi noua religie creștină. Istoria Bisericii primare a fost martora împlinirii cuvintelor Mântuitorului. Păgânismul a înțeles că, dacă evanghelia va triumfa, templele și altarele lui vor fi nimicite, vor „intra în criză”, de aceea și-a concentrat forțele pentru a distruge creștinismul; astfel, în special împărații romani, au dezlănțuit persecuții fără precedent care au avut un impact răsunător asupra vieții și identității creștinilor.

Creștinii au fost deposedați de averi și alungați din casele lor, ducând o viață, putem spune, insuportabilă: Au primit batjocură și biciuire, ba chiar lanțuri și închisoare; au fost bătuți cu pietre, tăiați cu ferăstrăul, au murit uciși cu sabia, au rătăcit în piei de oaie și de capră, în lipsuri, asupriți, maltratați. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri și munți, prin peșteri și râpe ale pământului”, ne atestă autorul Scrisorii către evrei (11,36-38).

Chiar dacă, o dată cu Edictul de la Milano din 313 al împăratului Constantin, creștinismul primește libertate deplină de exprimare, persecuții vor continua să mai existe de-a lungul timpului; paginile istoriei Bisericii ne stau martore în acest sens.

Chiar și în zilele noastre Biserica lui Cristos este adesea persecutată. Cel mai feroce dușman actual al creștinismul, putem spune că nu este atât sabia, închisoarea sau tortura, cât mai ales secularizarea și ignoranța de care dau uneori dovadă membrii săi. În acest sens, mărturia cardinalului Roger Etchegaray, cuprinsă în cartea Am simțit inima lumii bătând; conversație cu Bernard Lecomte, pe care o prezentăm cititorilor noștri, vine la momentul potrivit; ea dorește să reamintească, departe de șabloanele obișnuite, rolul pe care trebuie să-l joace Biserica Catolică în dezbaterile importante ale timpului nostru.

Bătrânul cardial francez Roger Etchegaray, în vârstă de 93 de ani (născut la 25 septembrie 1922), este o figură captivantă care a cunoscut progrese, crize, personaje, secrete ale Bisericii Catolice. Putem spune că acest cardinal încarnează întreaga istorie recentă a Bisericii, jucând, uneori, el însuşi, un rol major sau chiar determinant în această istorie.

Hirotonit preot în 1947, acest tânăr de origine bască, a fost martor la toate evenimentele din perioada postbelică: reforma liturgică, pontificatul lui Pius al XII-lea (1939-1958), războiul din Algeria etc.

Expert la Conciliul al II-lea din Vatican, arhiepiscop de Marsilia (1970-1985), preşedinte al Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa, a fost creat cardinal în 1979 de către Papa Ioan Paul al II-lea, care l-a chemat la Roma. Pe parcursul a mai mult de douăzeci de ani, a fost unul dintre principalii colaboratori ai papei.

Ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace (1984-1998) şi ca preşedinte al Consiliului Pontifical Cor Unum (1984-1995), cardinalul Etchegaray a fost trimisul special al papei în cele patru colţuri ale planetei, în misiunile cele mai secrete şi delicate. A fost primul cardinal care a vizitat China comunistă în 1980, primul emisar trimis pe lângă Fidel Castro în 1988, a fost primul reprezentat oficial al papei în ororile din Rwanda în 1994, a fost delegatul personal al papei trimis la Saddam Hussein în 2003, în ajunul celui de-al doilea război din Golf etc. Din anul 2005 este vicedecan al Colegiului cardinalilor.

Cartea de faţă Am simțit inima lumii bătând; conversație cu Bernard Lecomte se deschide cu un cuvânt introductiv al intervievatorului cardinalului Etchegaray, în persoana lui Bernard Lacomte; aici ne sunt oferite atât principalele evenimente din viața cardinalului, cât și prilejul cu care cei doi „actori principali” ai cărții s-au întâlnit: Marele Jubileu ocazionat de începutul celui de-al treilea mileniu.

Cele 21 de capitole ale acestei lucrări, pe lângă datele biografice ale bătrânului cardinal Roger Etchegaray, prezintă, ca un fir roșu, rolul pe care Biserica trebuie să-l aibă în contextul lumii contemporane. Este vorba despre acest rol original, concret și disprețuit pe care-l încarnează, de-a lungul paginilor acestei cărți, cu foarte multă simplitate, un om al lui Dumnezeu a cărui pasiune a fost, toată viața sa, să se pună în slujba oamenilor. Începând cu anii copilăriei petrecuți la Espelette, continuând cu anii de seminar, luând parte din plin la lucrările celui de-al doilea Conciliu din Vatican, și până la bătrânețe, cardinalul și-a dat toată silința să fie alături de oameni.

Lucrarea se încheie cu un cuvânt concluziv, în care cardinalul, la vârsta de 85 de ani, reflectând la viața sa dinamică și antrenantă, poate afirma cu tărie: „Am simțit inima lumii bătând, aspirând neîncetat să trăiască în pace, aspirând nebunește la a fi iubită, sperând, contrar oricărei speranțe”. De asemenea, găsim atașate și mai multe anexe, un post-scriptum, în care cardinalul își manifestă recunoștința față de mai multe persoane care i-au fost alături pe parcursul vieții, cât și o listă cronologică a operelor cardinalului Roger Etchegaray.

Recomandăm această operă tuturor celor care doresc să-și consolideze credința, avându-l ca model pe acest cardinal „trecut prin viață”, dar și celor care caută un răspuns la întrebarea „care este identitatea Bisericii într-o lume indiferentă și secularizată?”

 

Laurențiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Însănătoşirea lumii

Frédéric Lenoir, Însănătoşirea lumii, Iaşi 2014, p. 272, 14×20, ISBN 978-606-578-166-5, 20 lei.

 Simptomele descompunerii societăţii moderne sunt perfect vizibile şi se manifestă în mod constant. În trecut, eşecurile şi crizele se manifestau oarecum în mod ciclic. Istoria umanităţii a cunoscut încă din primele epoci perioade critice urmate de momente de refaceri şi stabilitate. În prezent, ele constituie, putem spune, o veritabilă constantă tragică a evoluţiei economice şi sociale.

Societatea modernă întâmpină în prezent o multitudine de obstacole, încât alternativele trecute au devenit o simplă amintire istorică. Marea ruptură s-a produs după Primul Război Mondial, când aproape toate statele au suportat consecinţele dictaturilor şi extremismelor totalitare. În ultima perioadă, a fost accentuată şi monopolizată de către mass-media şi de către politicieni problema financiară. Dar oare, doar asta este problema lumii actuale?

Frédéric Lenoir, în lucrarea Însănătoşirea lumii, tradusă din limba franceză de Andrei Adam-Motyka şi publicată recent la Editura Sapientia, vorbeşte tocmai despre această „lume bolnavă”, arătând că mult mediatizata criză a societăţii moderne are rădăcini îndepărtate şi ramificaţii multiple, iar soluţiile propuse pentru însănătoşirea ei nu sunt întotdeauna suficiente, ci, mai degrabă, parţiale şi iluzorii.

În acelaşi timp, Frédéric Lenoir propune el însuşi mai multe soluţii pentru însănătoşirea lumii. În acest sens, este ilustrativ ceea ce afirmă în prefaţa acestei lucrări: „Pentru însănătoşirea lumii nu este suficientă concentrarea asupra unui singur simptom şi a crede că, tratându-l cu o doză corespunzătoare de antibiotice, totul va fi bine. Se cuvine să considerăm lumea ca fiind ceea ce este: un organism complex care este încă afectat de nenumărate rele: desigur, avem de-a face cu o criză economică şi financiară, dar şi cu o criză a mediului înconjurător, una agricolă, sanitară; o criză psihologică şi identitară; o criză a sensului şi a valorilor […]. Pentru a însănătoşi lumea trebuie deci să cunoaştem simultam adevărata natură a răului de care suferă şi să avem în vedere resursele de care dispunem pentru a-l depăşi”.

Lucrarea este împărţită în două mari părţi. În prima parte, după ce face o retrospectivă istorică cu privire la mutaţiile enorme cu care a fost obligată să se confrunte societatea noastră pe parcursul ultimelor două secole, autorul propune un diagnostic al bolii care afectează lumea noastră: sector după sector, dar şi o privire transversală, încercând înţelegerea a ceea ce uneşte toate crizele sectoriale între ele.

În cea de-a doua parte, Frédéric Lenoir vorbeşte despre căile şi experienţele de însănătoşire ale lumii, oferind numeroase exemple în acest sens. De asemenea, autorul arată cum această cale de însănătoşire trece prin interiorul fiecăruia dintre noi, ajungând la concluzia preluată de la marele gânditor contemporan Mahatma Gandhi, care afirmă: „Fiţi schimbarea pe care o vreţi în lume”.

Recomandăm acest studiu tuturor acelora care vor să lupte pentru o lume, o societate sănătoasă, pentru o nouă viaţă bazată pe calitatea, şi nu pe cantitatea raporturilor cu noi înşine, cu ceilalţi şi cu lumea. Pentru ca lumea să se vindece este nevoie de o cale lungă şi exigentă de parcurs, iar pentru aceasta fiecare trebuie să contribuie în modul său propriu.

 

Laurențiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro