Lumea este însetată de Sfânta Scriptură

Corneliu Berea, Alois Bulai, Lumea este însetată de Sfânta Scriptură, Iași 2016, 14×20, 44 p., ISBN 978-606-578-265-5, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Lumea este însetată de Sfânta Scriptură, scrisă sub forma de interviu de pr. Cornel Berea și pr. Alois Bulai. Cartea apare în colecţia „Creștinism în contemporaneitate”, în format 14×20, are 44 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 10 lei.

 

În luna aprilie 2015, pr. Alois Bulai, profesor de exegeză şi teologie biblică la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, a avut răbdarea şi bunăvoinţa de a-mi acorda două întrevederi, în cadrul cărora am dorit să abordez relaţia sfinţiei sale cu Biblia. Metoda cea mai potrivită mi s-a părut a fi cea a „interviului”, cu dorinţa de a surprinde oarecum spontan ceea ce este strict personal şi, adesea, nu foarte cunoscut din viaţa aceluia care a avut cea mai mare contribuţie la traducerea modernă a Bibliei în limba română, în Biserica Romano-Catolică.

Îmi pregătisem dinainte unele întrebări, iar altele au apărut pe parcurs, de-a lungul discuţiei. De altfel, cei care au avut ocazia de a sta mai pe îndelete de vorbă cu părintele ştiu că răspunsurile lui pot să trezească întrebări neaşteptate, ca şi momente de tăcere, de reflecţie. Uneori, mi s-a părut că părintele Alois îşi citea propriul itinerar de viaţă în mod biblic, dacă-mi este permis să mă exprim astfel. Lectura sapienţială a vieţii, specifică unor cărţi din Biblie, caută să surprindă neprevăzutul lui Dumnezeu, neaşteptatul care se coboară în viaţa noastră. Cel-imposibil-de-înţeles se află la început de drum, dar devine Cel pe care îl adorăm la sfârşitul itinerarului.

Am simţit adesea că unele întrebări ar fi putut fi formulate diferit, cu scopul de a obţine şi mai multe detalii. Am dorit să respect însă o caracteristică umană a interlocutorului meu, pe care o consider rară: reţinerea în a vorbi despre sine şi despre propria activitate. A traduce Biblia, muncă pe care nu oricine poate să o ducă la bun sfârşit, ar putea fi un titlu de glorie şi chiar de orgoliu. Nu şi pentru părintele Bulai. Pentru el, o astfel de muncă a reprezentat un privilegiu şi o slujire, ambele nemeritate, ambele imposibil de atins fără colaborarea mai multor persoane, pe care părintele are mereu grijă să le menţioneze.

Interviul nu a fost foarte lung. Scopul acestuia nu a fost publicarea unei cărţi voluminoase. Intenţia reală a fost aceea de a oferi o mărturie şi un îndemn: mărturia unei iubiri reale faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi îndemnul de a fi slujitori ai Cuvântului.

Aceasta este, de altfel, şi maniera cea mai potrivită de a-l descrie pe părintele Alois: un slujitor al Cuvântului.

Pr. Corneliu Berea

Pe urmele generalului Berthelot

Michel Roussin, Pe urmele generalului Berthelot, Iași 2016, 14×20, 257 p., ISBN 978-606-578-258-7, 20 lei.

Editura „Sapientia” anunță apariția cărții Pe urmele generalului Berthelot, scrisă de Michel Roussin și tradusă din franceză în limba română de Mădălina Dima. Cartea apare în colecţia „Creștinism în contemporaneitate”, formatul 14×20 cm, are 257 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 20 lei.

Născut în 1939 la Rabat (Maroc), Michel Roussin a fost ofițer de jandarmerie și agent secret, prefect, deputat și ministru al Cooperării în guvernul Balladur, premier al Franței între 1993 și 1995. În cartea Sur les traces du général Berthelot (Pe urmele generalului Berthelot), publicată în 2013 la Editura Guéna-Barley din Franța și tradusă în limba română la Editura Sapientia de dna Mădălina Dima, autorul se inspiră din bogatele arhive militare ale Primului Război Mondial, atât din Franța, cât și din România, în căutarea unui erou, generalul Henri Mathias Berthelot, una dintre figurile emblematice ale prieteniei țesute în toată această perioadă tragică și care reușește să lege destinul popoarelor român și francez. Folosind un stil precis, elegant, în tradiția clasică a literaturii franceze, autorul-narator ne surprinde printr-o perfectă stăpânire a construcției narative, a cărei sursă documentară, urmărită cu fidelitate pe tot parcursul povestirii, nu diminuează cu nimic prospețimea și justa dozare ale caracterelor personajelor sale.

Generalul Henri Berthelot, absolvent al Școlii Militare de la Saint-Cyr, șef de Stat-Major al generalului Joseph Joffre, este trimis în 1916 în România pentru a reorganiza armata intrată în război de partea Antantei în august 1916, să o instruiască, să o echipeze, să o doteze cu material modern și să o pregătească, astfel, pentru ofensiva din 1917. El va participa alături de șeful de Stat Major român și cu sprijinul total al regelui Ferdinand la refacerea forțelor armate.

Generalul Berthelot va juca un rol foarte important pe frontul oriental. A știut cu adevărat să dea o nouă însuflețire armatei române, hărțuită de trupele austro-germane la începutul angajamentului său. Bucureștiul va fi ocupat, iar curtea regală se va instala la Iași, în estul țării.

Strateg, lider, specialist în logistică, în fruntea unui grup de consilieri militari trimiși la București, va trebui să reconstruiască o armată aflată în derută și să stabilizeze frontul.

Aproape că a reușit. Într-adevăr, a știut să câștige încrederea regelui Ferdinand și să le inspire curajoșilor soldați români veritabile izbânzi pe câmpul de luptă în august 1917, la Mărăști și la Mărășești. Însă tentativa nu putea să fie o reușită: trădarea rusă a împins România să semneze o pace separată.

În data de 7 martie 1918, Berthelot și misiunea franceză părăsesc România. Totuși, datorită renovării operate de generalul Berthelot, armata română va fi din nou în stare să reia ofensiva înaintea încetării ostilităților și să recucerească o parte din teritoriul său invadat.

Pe 12 noiembrie 1918, generalul Berthelot, numit comandant al Armatei de la Dunăre, se reîntoarce în România, ca să continue luptele alături de regele Ferdinand, și intră pe 1 decembrie în București, oraș care este eliberat.

Citind cu interes cartea lui Michel Roussin, vom descoperi un episod mai puțin cunoscut al Marelui Război, relatat cu talent și convingere și care participă în mod util la amintirea pe care o avem, 100 de ani mai târziu, despre acest prim conflict mondial.

pr. dr. Ștefan Lupu

De ce mi-e teamă să-ți spun cine sunt

John Powell S.J., De ce mi-e teamă să-ți spun cine sunt, Iași 2016, 14×20, 112 p., ISBN 978-606-578-242-6, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea De ce mi-e teamă să-ţi spun cine sunt, scrisă de John Powell, SJ, şi tradusă în limba română de Iudita Iacob şi de pr. dr. Iosif Iacob. Cartea apare în colecţia „Creştinism în contemporaneitate”, formatul 14×20 cm, are 112 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 10 lei.

Comunicarea cu alţii este o tendinţă înscrisă în natura noastră; doar astfel omul poare să se realizeze pe sine şi să trăiască cu bucurie. Cartea lui John Powell este dedicată celui care fuge de ceilalţi de teamă că a intra în legătură cu ei înseamnă să-şi dezvăluie adevărata identitate, făcând să cadă toate măştile. Acest proces de „revelare” , care, într-un final, ajunge să fie o „autorevelare” este un drum în cinci etape care ne conduce spre propria autenticitate şi unicitate. Reflecţia autorului porneşte de la premisa că orice drum este zadarnic fără efortul de a înţelege condiţia umană.

Teama de a nu fi acceptat îl determină pe celălalt să-şi pună diferite măşti, uneori în aşa măsură încât îl fac să piardă orice sens al identităţii sale şi al coerenţei personale. Un prim pas al restabilirii echilibrului este să fim oneşti cu noi înşine.

A deveni persoană constituie un proces dinamic care durează toată viaţa. Integrarea personalităţii este descrisă de John Powell ca „echilibrul just între introversiune şi extroversiune” împlinit în libertate. Un rol la fel de important în creşterea umană îl ocupă relaţiile interpersonale. Acestea au fost structurate de autor în cinci etape, astfel încât să identificăm cu uşurinţă stadiul în care ne aflăm şi să putem lucra cu noi înşine pentru o comunicare mai autentică.

Prietenia şi iubirea dintre două persoane conduc la maturitate, de aceea e nevoie ca ele să fie o succesiune completă şi sinceră de revelaţii. Acest tip de autorevelare poate avea loc doar prin intermediul comunicării sentimentelor, iar autorul expune câteva reguli pentru ca aceasta să fie profundă şi totală.

Omul pus faţă în faţă cu propriile emoţii ia cunoştinţă de ele şi le dirijează spre integrarea lor pozitivă. Pentru că nu întotdeauna se întâmplă acest lucru, John Powell identifică mecanismele de apărare ale eului în faţa unor realităţii încă neintegrate şi le explică prin imagini şi descrieri practice.

În încheierea volumului, autorul propune un „Dicţionar de jocuri şi de roluri”, modele destul de frecvente ale comportamentului nostru în relaţiile umane care maschează şi deformează ceea ce este mai important dintre lucrurile pe care le-am putea împărţi cu ceilalţi: pe noi înşine.

Scrisă ca şi continuare al volumului „De ce îmi este frică să iubesc?”, această carte constituie, împreună cu prima, un ajutor binevenit pentru a ne înţelege pe noi înşine. Învăţând să ne cunoaştem şi să ne iubim autentic pe noi înşine, vom putea ieşi astfel în întâmpinarea celorlalţi, liberi de orice teamă.

David Eduard Cristian

De ce îmi este frică să iubesc?

John Powell S.J., De ce îmi este frică să iubesc?, Iași 2016, 14×20, 74 p., ISBN 978-606-578-241-9, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea De ce îmi este frică să iubesc?, scrisă de John Powell, SJ şi tradusă în limba română de Iudita Iacob şi de pr. dr. Iosif Iacob. Cartea apare în colecţia „Creştinism în contemporaneitate”, formatul 14×20 cm, are 74 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 10 lei.

Introducerea acestui volum , „Recviem pentru lipitori” subliniază printr-o metaforă foarte sugestivă mesajul principal al cărţii: renunţând la a trăi la întâmplare (ca nişte lipitori) trebuie să adoptăm atitudinea lui Cristos, care uită de sine însuşi şi îi pune pe primul loc pe fraţii săi. De o importanţă capitală în această acţiune este iubirea, un spirit care trebuie trăit şi care depăşeşte obstacolul fundamental: frica.

Premisa autorului este: „Vocaţia noastră este iubirea”. Iubirea umană eliberată de egoism este iniţierea sacramentală a legăturii de iubire cu Dumnezeu. Omul trebuie să treacă pragul dăruirii de sine pentru a-l întâlni pe Dumnezeu. Ce ne împiedică? Autorul identifică trei probleme emoţionale fundamentale care împiedică întâlnirea autentică cu celălalt: anxietatea, complexul de vinovăţie şi cel de inferioritate.

La baza comportamentului specific uman stă imaginea pe care fiecare o are despre sine care, din păcate, este rezultatul a ceea ce alţii ne-au spus, în mod mai mult sau mai puţin conştient, că suntem. Dar toate problemele fundamentale dispar în faţa autocunoaşterii şi a autoacceptării care se transformă în cele din urmă în cunoaşterea şi acceptarea autentică a celorlalţi.

Totuşi, ce se află în „spatele” faptelor noastre? John Powell explică procesul reprimării şi rolul subconştientului în acest proces. Propune şi două soluţii: pentru cazurile grave, recurgerea la psihanaliză este necesară, însă toţi avem nevoie de acea psihoterapie de susţinere care este prietenia.

Una alt aspect tratat de autor este acela al maturităţii intelectuale, emoţionale, sociale şi morale. Acest proces nu este niciodată încheiat deoarece viaţa este o creştere neîncetată către maturitatea completă.

Punctul critic al procesului maturizării nu este problema pe care o înfruntăm, nici dificultatea ei, ci reacţia noastră. Creştinul trebuie să fie conştient că acest proces este în mod inevitabil marcat de înfrângeri, dar el trebuie să înveţe să reacţioneze cu iubire. Iar această încăpăţânare de a iubi îl va conduce la picioarele iubirii însăşi: Cristos victorios. De fapt, iubirea rămâne singurul mod prin care un creştin poate fi recunoscut: „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (In 13,35).

Cartea este o sinteză deosebită a modului în care o bună înţelegere a realităţii şi a structurilor noastre psihologice permit o mai profundă trăire a realităţii transcendente şi paradoxale a iubirii. Nimeni nu este scutit de acest drum de aprofundare cu consecinţe pe plan practic. Evitând erudiţia pedantă, pe de o parte şi superficialitatea, pe de altă parte, John Powell poate fi înţeles cu uşurinţă de orice cititor.

David Eduard Cristian

Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat

Cardinal Robert Sarah, Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat, Iași 2015, 14×20, 406 p., ISBN 978-606-578-228-0, 30 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat a cardinalului Robert Sarah, prefectul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor din Vatican. Cartea, tradusă în limba română de dna Augusta-Maria Flonta, apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, formatul 14×20 cm, are 406 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Titlul însuși al cărții – Ori Dumnezeu, ori nimic – indică o alegere radicală care privește, pe de o parte, coerența credinței autorului și, pe de altă parte, perplexitatea Occidentului care mărturisește despre sine că nu are „rădăcini creștine” și consideră această mărturisire drept un „act de suicid”.

Încă din primele pagini ale acestui interviu autobiografic se poate contura portretul spiritual al cardinalului Robert Sarah: umil, atent și determinat, „un preot care nu încetează niciodată să vorbească despre Dumnezeul pe care îl iubește”. Istoria sa este de-a dreptul fascinantă: profund mișcat de exemplul misionarilor care aduseseră credința în satul său din Guineea, hotărăște să intre la seminar, deși avea doar 11 ani. În condițiile vitrege ale persecuțiilor la care era supusă Biserica din țara sa de către regimul dictatorial, părăsește Guineea și studiază în mai multe seminarii. La vârsta de 24 de ani este hirotonit preot. La vârsta de 34 de ani a devenit cel mai tânăr episcop din Biserica Catolică, atunci când Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Conakry, Guineea, în 1979. Fiind vizat pentru a fi asasinat, Ioan Paul al II-lea l-a chemat la Roma pentru a fi secretar al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor. În 2010, Papa Benedict al XVI-lea l-a creat cardinal și l-a numit Prefect al Consiliului Pontifical Cor Unum. Papa Francisc l-a numit Prefect al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor în 2014. Al treilea punct al interviului cuprinde portretele papilor care au păstorit Biserica în timpul vieții sale, portrete surprinzătoare și bine realizate, mai ales că, după Pius al XII-lea, Robert Sarah i-a cunoscut personal pe toți pontifii romani.

În următorul capitol, cu o sinceritate și un curaj deosebit, cardinalul vorbește despre realitatea Bisericii, în special despre aplicarea deciziilor Conciliului al II-lea din Vatican, proces aflat încă în plină desfășurare. Teme precum criza Bisericii, ateismul, dialogul interreligios și rolul femeii în Biserică sunt dezbătute cu luciditate și dovedesc pregătirea teologică, biblică și umană a acestuia.

Al cincilea și al șaselea capitol descriu un om al Bisericii atent la realitatea lumii prezente, dar puternic ancorat în învățătura Bisericii. Departe de a da dovadă de conservatorism, Robert Sarah își argumentează temeinic părerile cu privire la raportul dintre Biserică și societatea contemporană în aspecte privind morala, credința și diferitele ideologii: liberalism, relativism, secularizare, ateism. Crescut într-o familie profund catolică și într-un ambient în care familia „rămâne prima celulă a societății… creuzetul de valori care irigă întreaga cultură”, cardinalul își exprimă îngrijorarea cu privire la această realitate. El consideră că „ Europa și Occidentul trebuie să regăsească simțul familiei privind tradițiile pe care Africa nu le-a abandonat niciodată”.

În prezența cardinalului Robert Sarah ai nu numai impresia, ci și siguranța că te găsești în prezența unui om al lui Dumnezeu. Răspunzând întrebărilor lui Nicolas Diat, acesta trasează liniile generale unei vieți trăite în adevăr. Credința, încrederea în îndurarea lui Dumnezeu, rugăciunea și neobosita căutare sunt caracteristicile care descriu, într-o mică măsură, portretul acestui mare căutător al lui Dumnezeu. Însă căutarea este întotdeauna prilej de îndoială. Un capitol „special” conține răspunsurile cardinalului la marea problemă a existenței răului, mai ales la infiltrarea lui în Biserică.

Totuși, creștinismul este o chemare la a trăi și a vesti un mesaj de bucurie. Vocația lui Robert Sarah își are izvorul tocmai în această vestire a evangheliei bucuriei realizată de misionarii din satul său natal din Africa. Pornind de la această experiență personala, cardinalul face o reflecție despre enciclica Evangelii gaudium a Papei Francisc, dezvoltând teme precum bucuria de a evangheliza și transformarea misionară a Bisericii în lumea contemporană. Nicolas Diat mărturisește că întâlnirea cu cardinalul Robert Sarah este acel tip de întâlnire care are darul de a-ți schimba viziunea. Pentru că un astfel de dialog nu poate cuprinde întreaga bogăție a unei persoane, ultimul capitol sintetizează diverse tematici pe care le abordează cardinalul, învățând cum să-l recunoaștem cu claritate pe Dumnezeu care nu vorbește, dar a cărui voce se aude clar.

Întotdeauna, valoarea unei cărți constă în calitatea învățăturilor pe care le cuprinde. Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat creionează viața extraordinară a unui om excepțional. Însă, înainte de a vorbi despre sine, cardinalul Robert Sarah vorbește despre viață cu înțelepciunea omului simplu care l-a întâlnit cu adevărat pe Dumnezeu.

David Eduard Cristian

Cardinal Robert Sarah, Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat, Iași 2015, 14×20, 406 p., ISBN 978-606-578-228-0, 30 lei.