Evaluarea rolului reţelelor sociale şi de sprijin al migranţilor români din regiunea Lazio, Italia

Egidiu Condac., Evaluarea rolului reţelelor sociale şi de sprijin al migranţilor români din regiunea Lazio, Italia, Iași 2018, 404 p., 14×20, ISBN 978-606-578-349-2, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” va apărea în curând cartea Evaluarea rolului reţelelor sociale şi de sprijin al migranţilor români din regiunea Lazio, Italia, scrisă de pr. dr. Egidiu Condac. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 14×20, are 404 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei. 

Activând deja de peste 15 ani în domeniul social în calitate de director general al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, dar şi ca preşedinte (2006-2010) al Confederaţiei Caritas România, asociaţie a Bisericii Catolice, am avut şansa de a fi martorul naşterii şi evoluţiei unor iniţiative şi programe sociale în cadrul Centrului Diecezan Caritas, în noua perspectivă creată începând cu 1990, prin posibilitatea înfiinţării şi funcţionării asociaţiilor şi fundaţiilor cu profil social. Pe lângă programele social-caritative adresate copiilor, tinerilor, familiilor aflate în situaţii de risc de sărăcie şi excluziune socială, persoanelor vârstnice şi celor cu dizabilităţi pe care asociaţia Caritas le-a dezvoltat de-a lungul acestor ani, s-a născut o preocupare tot mai mare şi faţă de situaţia emigranţilor, mai ales a celor care aveau aparţinătorii rămaşi acasă.

În acest sens, în perioada 2004-2007, în cadrul Centrului Diecezan Caritas Iaşi a funcţionat un program care oferea servicii persoanelor care alegeau calea emigrării. Acest program a fost realizat cu sprijinul Caritas Italiana. Din păcate, din cauza lipsei sustenabilităţii financiare, din anul 2007 funcţionarea programului a luat sfârşit. A rămas însă preocuparea la nivel personal în această direcţie, intrând în legătură cu multe persoane emigrate şi specialişti în domeniul migraţiei, participând la diferite iniţiative în acest domeniu, mai ales în Italia. Dar unul dintre cele mai semnificative evenimente în care am fost implicat personal în calitate de preşedinte al Confederaţiei Caritas România a avut loc în anul 2010, când Caritas Italiana şi Confederaţia Caritas România au conlucrat la apariţia şi prezentarea, atât în Italia, cât şi în România, a volumului Românii din Italia, între respingere şi acceptare.

Consider că aceste experienţe dobândite în virtutea misiunii pe care o îndeplinesc m-au stimulat în luarea unei decizii în privinţa realizării unei cercetări doctorale în domeniul social cu tematica migraţiei. Acest demers nu ar fi fost posibil însă fără sprijinul şi îndrumarea specialiştilor, mentorilor şi altor profesionişti şi persoane de bunăvoinţă.

În acest sens, simt ca pe o datorie de onoare să aduc mulţumiri în primul rând conducătorului ştiinţific al tezei mele de cercetare, doamna prof. univ. dr. Doina Balahur, care mi-a sugerat tema şi a coordonat etapele cercetării şi redactării lucrării mele pe tot parcursul şcolii doctorale, intervenind cu propuneri şi soluţii preţioase care demonstrează o bogată şi îndelungată experienţă academică.

Într-un chip deosebit îi sunt recunoscător păstorului diecezei de Iaşi, episcopul Petru Gherghel, care m-a îndemnat şi încurajat să realizez această muncă de cercetare.

Adresez mulţumiri corpului profesoral din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Consiliului de Coordonare Ştiinţifică din cadrul Şcolii Doctorale a Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, care mi-au împărtăşit într-un fel sau altul din tainele cercetării ştiinţifice, insuflându-mi prin competenţa lor curaj şi energie pentru a deveni mereu mai exigent cu mine însumi în munca ştiinţifică.

În acelaşi timp, mulţumesc profesorilor din comisie care m-au însoţit la fiecare etapă de evaluare din cadrul Şcolii Doctorale, venind cu observaţii şi recomandări utile pentru definitivarea prezentei lucrări.

Mulţumirile mele se îndreaptă şi către colegii de la Caritas care m-au îngăduit şi m-au înţeles în anii de Şcoală Doctorală. De asemenea, sunt recunoscător tuturor participanţilor la cercetare: persoane imigrate din Italia, responsabili de instituţii, preoţi şi tuturor celor care m-au ajutat într-un fel sau altul prin contribuţia lor valoroasă pe care mi-au pus-o la dispoziţie cu toată generozitatea.

Cu deosebită recunoştinţă mă adresez mamei mele, surorilor, fratelui, cumnaţilor şi altor persoane de bunăvoinţă care mi-au fost de un mare sprijin moral şi m-au susţinut pentru a putea duce la bun sfârşit această teză. Îmi exprim deplina speranţă de a putea contribui pe viitor şi mai mult în domeniul social, prin experienţa mea profesională şi ştiinţifică, la îmbunătăţirea metodelor de intervenţie şi a calităţii serviciilor în folosul diferitelor categorii vulnerabile din societate, dar şi la insuflarea unei atitudini solidare faţă de conaţionalii noştri care au ales calea emigrării şi faţă de cei rămaşi singuri acasă, mai ales copii şi persoane vârstnice.

Pr. dr. Egidiu Condac

Biserica Catolică din Basarabia în perioada interbelică

Petru Ciobanu , Biserica Catolică din Basarabia în perioada interbelică, Iași 2018, 366 p., 14×20, ISBN 978-606-578-348-5, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” va apărea în curând cartea Biserica Catolică din Basarabia în perioada interbelică, scrisă de pr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 14×20, are 366 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Ori de câte ori folosesc la sfânta Liturghie Rugăciunea euharistică I sau Canonul Roman, îmi împreunez mâinile pentru a-i pomeni în faţa lui Dumnezeu pe toţi cei „care au mers înaintea noastră cu semnul credinţei şi dorm somnul păcii”. Între aceştia sunt şi înaintaşii noştri care au trăit pe aceste pământuri basarabene, păstrându-şi cu grijă şi tenacitate credinţa pe care ei înşişi au primit-o de la părinţii lor, credinţă pe care au transmis-o, ajungând astfel până la noi, cei care astăzi formăm Biserica Catolică din Republica Moldova. Episcopi, preoţi şi laici, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, îmi revin mereu în amintire şi în rugăciunea mea de mulţumire, convins fiind că, dacă există creştini catolici în Biserica noastră locală, se datorează mai ales lor.

În intenţia de a-i cunoaşte pe aceşti înaintaşi ai noştri, de a cunoaşte istoria pe care au făurit-o şi ai cărei actori au fost, am iniţiat încă din anul 2005 o muncă de cercetare, ale cărei roade sunt publicate în revista noastră istorică Analecta catholica, ajunsă deja la al zecelea volum. Toate aceste studii mi-au răspuns afirmativ la întrebarea pe care mi-o adresasem mie însumi în volumul I al revistei: au oare catolicii de pe aceste meleaguri istorie?

Afirmativ la această întrebare răspunde şi studiul de faţă al Pr. Petru Ciobanu, fiu al acestui pământ, a cărui elaborare am urmărit-o eu însumi pas cu pas. Nu puţine erau momentele când părintele, înflăcărat de informaţiile pe care le găsea, mi le împărtăşea imediat, întrucât spunea că nu poate ţine doar pentru el bucuria acestor descoperiri pe care le făcea. Astfel, am avut şi eu marea plăcere să aflu tot mai multe lucruri despre istoria catolicilor din Basarabia în perioada cât aceasta s-a aflat în componenţa României Mari.

Mi-a plăcut faptul că autorul, în studiul său, a pornit de la începuturile Bisericii, explicându-mi că astfel doreşte să înrădăcineze istoria noastră mai recentă în istoria seculară a Bisericii Catolice de pe aceste meleaguri. Citind textul lucrării, am aflat multe lucruri pe care arhivele le-au ţinut până acum ascunse. M-a impresionat volumul imens de documente pe care autorul le-a găsit în mare parte în Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi şi unele chiar în arhiva noastră, documente pe care nu le cercetase nimeni până astăzi.

Am făcut cunoştinţă mai îndeaproape cu oamenii acelor timpuri, cu modul exemplar în care îşi trăiau credinţa, cu problemele şi grijile lor, apreciind faptul că au rămas mereu ataşaţi de episcopii lor de la Iaşi, care, de altfel, nu o dată i-au vizitat. Aş putea spune că eu însumi am început să devin, într-un fel, contemporan cu păstorii comunităţilor care s-au îngrijit de catolicii noştri, unii dintre ei devenind puncte de referinţă în memoria credincioşilor noştri. Îmi amintesc că, la venirea mea la Chişinău, în 1990, am găsit un grup de persoane adunate în curtea bisericii, care, cu rozariul în mână, se rugau pentru păstorii lor de ieri şi de astăzi, spunându-mi că „aşa ne-au învăţat să ne rugăm ksiądz Glaser sau ksiądz Szczurek”.

Indiferent de cât va fi apreciat de alţii, pentru noi acest studiu rămâne ca un punct de referinţă, pentru că vine să umple un gol în istoria noastră ca Biserică şi popor. Mă bucur că această lucrare apare în acest an – al 2018-lea de la Naşterea Mântuitorului –, an cu o semnificaţie aparte pentru Biserica noastră locală, care sărbătoreşte al 25-lea an de la înfiinţarea primei ei structuri centrale. Dar este şi în Anul Centenarului şi apreciez faptul că autorul doreşte ca această carte să fie un prinos de recunoştinţă adus celor „care au mers înaintea noastră cu semnul credinţei” şi care au realizat evenimentele de la 1918 şi de la 1993.

Pentru Biserica noastră locală, însuşi Pr. Petru Ciobanu este un dar de nepreţuit al Providenţei divine, fapt pentru care îi aduc mereu mulţumiri, conştient fiind că dânsul ne-a fost trimis ca răspuns la rugăciunile noastre pentru această slujire atât de importantă. Mai sunt şi alţi istorici care au încercat să se apropie de tainele trecutului nostru. Şi unii au reuşit chiar foarte bine să lumineze anumite aspecte ale lui. Însă un slujitor al Domnului ce-şi pune ca scop să elucideze trecutul are avantajul că el însuşi se identifică cu istoria mântuirii şi, astfel, poate mai uşor să găsească legătura dintre evenimente şi Providenţa divină care pe toate le orânduieşte spre binele celor ce-l iubesc. Îmi amintesc de faptul că autorul, obosit de muncă, ieşea uneori din casă pentru a intra în biserică, pentru a găsi acolo odihnă şi noi forţe. Dumnezeu să primească rugăciunea noastră de mulţumire.

În cele din urmă, doresc să aduc un sincer cuvânt de felicitare autorului pentru că, după ani de cercetare, îşi vede încununat efortul. La mai mult şi la mai mare, mai ales că studiul istoriei nu se opreşte aici. Felicit şi breasla istoricilor, pentru că se mai îmbogăţeşte cu încă un studiu despre trecutul celor care au locuit între Prut şi Nistru în perioada interbelică. Iar faptul că, prin publicarea studiului, legătura între Dieceza de Chişinău şi Dieceza de Iaşi va fi şi mai armonioasă poate fi considerat, dacă nu altfel, ca un efect colateral.

† Anton Coşa

Episcop de Chişinău

Episcopul Anton Durcovici (1888-1951), martor al lui Cristos. Mărturia până la martiriu în timpul comunismului din România

Isidor Iacovici, Episcopul Anton Durcovici (1888-1951), martor al lui Cristos. Mărturia până la martiriu în timpul comunismului din România, Iași 2018, 344 p., 17×24, ISBN 978-606-578-335-5, 30 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Episcopul Anton Durcovici (1888-1951), martor al lui Cristos. Mărturia până la martiriu în timpul comunismului din România, scrisă de pr. dr. Isidor Iacovici. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 344 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 30 lei.

Lucrarea de faţă este rodul muncii depuse de pr. dr. Isidor Iacovici pe parcursul mai multor ani de studiu la Roma şi constituie o dizertaţie doctorală în care autorul a analizat profilul spiritual al vrednicului nostru păstor, episcopul Anton Durcovici, chemat să slujească şi să se jertfească pentru noi, catolicii din România.

În Vechiul Testament, între diferitele jertfe pe care Domnul le-a prescris poporului ales să i le aducă, se află şi „arderea de tot”, „mireasmă plăcută înaintea Domnului” (cf. Lev 1,1-17). Parcurgând cu viu interes informaţiile prezentate în acest studiu despre viaţa, opera şi moartea fericitului Anton, putem să înţelegem mai bine sacrificiul pe care el l-a adus Domnului pentru poporul ce i-a fost încredinţat spre păstorire.

Drumul vieţii fericitului Anton Durcovici a început la Bad Deutsch Altenburg, a continuat la Iaşi, unde a venit împreună cu mama sa, Maria, şi cu fratele său, Francisc, apoi s-a mutat la Bucureşti şi Roma, unde a primit marea demnitate de preot, după care a revenit la Bucureşti pentru a lucra în şcolile arhidiecezei şi, în cele din urmă, a ajuns din nou la Iaşi, ca episcop. Acest drum l-a făcut să înţeleagă că trebuie să se ofere, să se jertfească zilnic, ca o „mireasmă plăcută înaintea lui Dumnezeu”, răspândind în jur parfumul şi lumina iubirii lui Dumnezeu.

Bucurându-se de o atmosferă familială în şcolile prin care a trecut, odată ajuns preot, slujitor al altarului, a răspândit în jur bucuria unui suflet în care nu mai era loc decât pentru Dumnezeu, pentru alumni şi pentru poporul creştin, tuturor oferindu-le cu generozitate din înţelepciunea sa şi jertfindu-se pentru cei încredinţaţi grijii lui pastorale. Convingerea cu care s-a pregătit, a muncit, a studiat şi a lucrat în via Domnului şi în grădina Maicii Domnului a fost că fără sacrificiu, fără iubire, nu există adevărată demnitate, fericire şi mântuire. Doar sacrificiul, rugăciunea şi munca pot aduce pe altarul slujirii şi al iubirii roade bogate.

Ales episcop de Iaşi, a răspuns din nou cu un „Da” generos şi cu o disponibilitate totală de a aduce pe altarul lumii jertfa iubirii şi a dăruirii în rugăciune şi muncă. Timpurile tulburi care s-au abătut asupra ţării şi poporului nostru cereau o astfel de viaţă de rugăciune, de sacrificiu şi de dăruire şi el era pregătit pentru aceasta.

Ştiind la ce îl cheamă Dumnezeu, deseori se retrăgea în faţa tabernacolului, în care îl vedea pe Isus, cel care s-a jertfit pe sine pentru întreaga omenire. La „Prizonierul din iubire” a văzut că acesta, prin viaţa şi dăruirea sa, a îndeplinit ceea ce Domnul i-a cerut lui Moise: jertfa cea mai mare, „arderea de tot”. S-a convins că doar prin rugăciune poate rămâne statornic şi liber pentru sacrificiu, că jertfele din Vechiul Testament erau doar o proiecţie a ceea ce trebuia să se împlinească în Mântuitorul omului, Fiul Tatălui. Isus, luminat de Duhul Sfânt, a primit de bunăvoie crucea şi moartea, ca pe o adevărată ardere de tot, iar sacrificiul său a împăcat cerul cu pământul şi ne-a adus iertarea şi fericirea. Este exemplul bobului de grâu, care numai dacă moare poate aduce rod (cf. In 12,24).

Autorul lucrării de faţă ne ajută să descoperim sensul vieţii, operei şi jertfei fericitului Anton Durcovici. Prin credinţa sa de nezdruncinat, el a avut curajul să meargă pe urmele lui Cristos, până la sacrificiul suprem, şi, astfel, a devenit exemplu şi încurajare pentru credincioşi în momentele grele ale prigoanei comuniste. Privind la el, învăţăm şi noi, cei de azi, să rămânem fideli iubirii lui Cristos, care s-a ridicat victorios din mormânt şi, ca o candelă strălucitoare, luminează pe toţi oamenii.

Considerăm că această lucrare reprezintă o binecuvântată iniţiativă şi constituie un bun ajutor pentru oricine doreşte să descopere profilul spiritual al episcopului nostru, fericitul Anton. Lucrând şi ca postulator al cauzei fericitului Anton Durcovici, pr. dr. Isidor Iacovici a îmbogăţit lucrarea sa de doctorat cu numeroase informaţii, adunate cu multă migală, despre viaţa, opera şi jertfa marelui Păstor. De aceea, ne bucurăm că acum o putem citi şi în limba română.

Un gând de preţuire pentru autor, pentru traducător şi pentru toţi cei ce vor parcurge această carte şi vor continua să aprofundeze profilul spiritual al fericitului Anton. Împreună cu el, spunem şi noi: „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul” (Ps 143,15).

Binecuvântat să fie Dumnezeu în sfinţii săi!

Petru Gherghel

episcop de Iaşi