Alături de Ioan Paul al II-lea: prietenii și colaboratorii povestesc

Wlodzimierz Redzioch, coord., Alături de Ioan Paul al II-lea: prietenii și colaboratorii povestesc, Iaşi 2014, 258 p., 14×20, ISBN 978-606-578-146-7, 20 lei.

„Fiecare trăiește, mai presus de orice, pentru iubire. Capacitatea de a iubi cu adevărat şi nu capacitatea intelectuală este cea mai profundă componentă a persoanei umane. Nu este deloc întâmplător că cea mai importantă poruncă este să iubești. O adevărată iubire ne scoate în afara noastră pentru a-l putea afirma pe celălalt, dedicându-ne astfel omului, oamenilor şi, mai presus de orice, lui Dumnezeu”, spunea sfântul Paul Ioan al II-lea într-o scrisoare adresată Terezei Heydel.

Cu privire la această mare personalitate dorește Wlodzimierz Redzioch, jurnalist polonez și autor prolific, intervievând 22 de persoane (prieteni apropiați, martori, asociați ai lui Ioan Paul al II-lea), să aducă un plus de lumină, considerat poate, „cel mai iubit papă” din istoria creștinismului. Rezultatul este un portret realizat de mai multe mâini, viu, detaliat și plin de culoare a lui Karol Wojtyła, Omul, Papa, Sfântul.

Volumul apare ca un omagiu adus fericitului papă cu ocazia canonizării sale din duminica Divinei Milostiviri (a doua duminică după Paști), adică 27 aprilie 2014. Împreună cu el va fi canonizat și Angelo Giuseppe Roncalli (fericitul Papă Ioan al XXIII-lea – 1958-1963), o altă mare personalitate a secolului al XX-lea.

Traducerea acestei opere în limba română a fost realizată de Petru Ciobanu, un mare admirator al fericitului Ioan Paul al II-lea, după originalul italian Accanto a Giovanni Paolo II. Gli amici e i collaboratori raccontano (Ares, Milano 2014).

Papa emerit Benedict al XVI-lea, cinci cardinali, diferiţi prelaţi, trei secretari, un fotograf, un jandarm, un medic, un postulator, două persoane care au beneficiat de minuni povestesc sfințenia lui Karol Wojtyla.

Cartea se deschide cu interviul Papei emerit Benedict al XVI-lea, prin care, acesta evocă plin de recunoștință amintirea personală despre predecesorul lui. Urmează apoi interviurile intitulate „În apartamentul Papei”, adică cu secretarii acestuia, cardinalul Stanislaw Dziwisz, monseniorul Mieczyslaw Mokrzycki, actual arhiepiscop de Leopoli, şi monseniorul Emery Kabongo Kanundowi. Urmează apoi interviurile „Prietenilor dintotdeauna” care l-au cunoscut şi l-au frecventat pe Wojtyła la Cracovia: episcopul Andrzej Maria Deskur (în prima călătorie a Papei în afara Vaticanului el a fost primul vizitat), prof. Stanislaw Grygiel, cardinalul Stanislaw Kazimierz Nagy și profesoara care a supravieţuit lagărelor naziste Wanda Poltawska. Sunt prezente şi interviurile luate colaboratorilor în Dieceza de Roma şi în Vatican: cardinalii Camillo Ruini, Angelo Sodano, Tarcisio Bertone; apoi monseniorul Pawel Ptasznik şi Joaquin Navarro-Valls, directorul Sălii de Presă Vaticane.

Coordonatorul a oferit spațiu şi pentru declarațiile prietenilor şi colaboratorilor Pontifului, ca monseniorul Javier Echevarria, actual Prelat al Opus Dei, fidelul fotograf Arturo Mari, jurnalistul şi scriitorul Gian Franco Svidercoschi, jandarmul Egildo Biocca, organizator al excursiilor papei, medicul care l-a vizitat şi îngrijit mereu, dr. Renato Buzzonetti. De asemenea, persoanele care în diferite feluri au fost implicate în procesele de beatificare şi canonizare, ca postulatorul mons. Slawomir Oder, cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, şi în sfârşit cele două persoane care au beneficiat de miracole: sora Marie Simon-Pierre Normand şi Florybeth Mora Diaz.

Cartea se încheie cu câteva date biografice a coordonatorului acestei opere, Wlodzimierz Redzioch, și cu mulțumirile călduroase adresate celor care au făcut posibilă apariția ei.

Lecturând mărturiile acestor 22 de persoane, cititorul va avea posibilitatea să descopere, pe fundalul amintirilor evocate, pe lângă numeroasele istorii și anecdote inedite, figura și inima cu care Papa Wojtyła l-a iubit pe Dumnezeu și omenirea.

Laurențiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Întoarcerea „Ad principium” în „Tripticul Roman” al lui Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea este unul dintre cei mai cunoscuti si mai iubiti oameni ai secolului al XX-lea. Personalitatea sa, nu numai ca pastor al Bisericii, ci si ca om de cultura, reflecta experienta sa bogata, gândirea sa, dar mai ales credinta si speranta pe care a avut-o în menirea si viitorul optimist al omenirii, mai ales al culturii acesteia, pe care a avut ocazia sa o cunoasca amanuntit, clasificând-o drept un instrument pus în slujba omului. El este „un mare dascal al oamenilor”, sustinând cu desavârsire convingerea ca Biserica a avut în aceasta opera un rol aparte.

Plecând de la aceasta premisa, Genoveva Antoci, profesoara la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Sabaoani, doreste sa scoata în evidenta un aspect din patrimoniul cultural al Papei, propunând în lucrarea sa metodico-stiintifica pentru obtinerea gradului didactic I „Întoarcerea Ad principium în Tripticul Roman al lui Ioan Paul al II-lea”, un comentariu la „Tripticul Roman” al Papei Ioan Paul al II-lea, incluzând si un studiu referitor la datoria catehezei de a gasi limbajul si metodele potrivite, capabile sa transmita cuvântul lui Dumnezeu într-un mod adaptat diferitelor situatii.

Se poate spune ca motto-ul cartii este inclus într-un mesaj al Papei adresat tinerilor: „Cât de mult s-a schimbat contextul cultural si social în care traiesc … Dar Cristos nu s-a schimbat! Preaiubitii mei tineri, dati curs credintei în Isus Cristos si contemplati fata lui. Papa va este alaturi, este cu voi”.

Lucrarea este împartita în cinci capitole.

Capitol întâi prezinta date biografice cu privire la copilaria, tineretea, dar si viata de preot si vicar al lui Cristos ale Papei Ioan Paul al II-lea.

Capitolul al doilea contine reflectii cu privire la Tripticul Roman. Cele trei parti ale operei acestuia, „Torentul”, „Meditatii la Cartea Facerii în pragul capelei Sixtine”, „Muntele din pamântul Maria” aduc în lumina sursele de inspiratie ale Papei ca poet: natura, arta si Biblia.

În capitolul al treilea sunt prezentate caracteristicile esentiale ale elevului de liceu, sunt analizate etapele adolescentei, rolul profesorului în educarea adolescentului, dar si mediile în care se realizeaza dezvoltarea psihologica a adolescentului: familia, scoala si Biserica.

Capitolul al patrulea trateaza unele aspecte metodologice ale educatiei religioase, accentuându-se dimensiunea informativ-formativa a educatiei. Autoarea precizeaza forme de organizare a orelor de religie, respectându-se totusi criteriile actuale ale învatamântului modern.

Capitolul al cincilea descrie cercetarea psiho-pedagogica si scopul acesteia, adica constatarea problemelor pe care le au elevii, orientarile lor, dar si convingerile lor despre lume si viata.

Cartea poate fi folosita atât ca material didactic, pentru profesorii de religie, cât si ca un îndrumar pentru tineri, pentru a descoperi noi aspecte ale problemelor pe care le întâmpina în formarea lor.

Cosmin Cimpoesu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Lăsați-mă să plec la casa Tatalui. Forța în slăbiciunea lui Ioan Paul al II-lea

Stanislaw Dziwisz, Czeslaw Drazek, Renato Buzzonetti, Angelo Comastri, Lăsați-mă să plec la casa Tatalui. Forța în slăbiciunea lui Ioan Paul al II-lea, Iași 2006, 110 p., 14×20, ISBN: 973-8474-94-9, 9 RON.

Iubirea din sudoarea frunţii. Despre demnitatea muncii omului din perspectiva magisteriului Papei Ioan Paul al II-lea

Felician Tiba, Iubirea din sudoarea frunţii. Despre demnitatea muncii omului din perspectiva magisteriului Papei Ioan Paul al II-lea, Iaşi 2015, 368 p., 14×20, ISBN 978-606-578-189-4, 35 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Iubirea din sudoarea frunţii. Despre demnitatea muncii omului din perspectiva magisteriului Papei Ioan Paul al II-lea, scrisă de pr. Felician Tiba. Cartea apare în colecţia „Disertatii doctorale”, formatul 14×20, are 368 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 35 lei.

 În lunga istorie ecleziastică, gânditorii catolici, clerici sau laici, s-au aflat mereu într-un dialog critic cu societatea. Una dintre preocupările actuale ale magisteriului bisericesc și ale teologiei este confruntarea cu ideile politice ce își au originea în modernitate și urmăresc eliminarea libertății și, implicit, a demnității umane. Comunismul este un astfel exemplu, care, la baza ideologiei lui, pune ideea îmbinării dintre criza modernității cu cea a suprimării libertății. Papii Leon al XIII-lea (1878-1903), Pius al XI-lea (1922-1939) şi Ioan Paul al II-lea (1978-2005) au avut o contribuție esenţială la combaterea comunismului, prin numeroase scrisori enciclice, precum Rerum Novarum (15 mai 1891), Quadragesimo Anno (15 mai 1931) și Centesimus Annus (1 mai 1991).

Ioan Paul al II-lea afirma, chiar înainte de a fi ales papă, grija Bisericii Catolice față de problemele sociale. Suveranul pontif, pe lângă enciclica Centesimus Annus, a mai scris alte două documente în care ilustrează doctrina socială a Bisericii Catolice și problema demnității muncii: Laborem Exercens (14 septembrie 1981) şi Sollicitudo rei socialis (30 decembrie 1987).

Părintele Felician Tiba, în lucrarea Iubirea din sudoarea frunţii. Despre demnitatea muncii omului din perspectiva magisteriului Papei Ioan Paul al II-lea, apărută recent la Editura Sapientia, tratează tocmai despre acest subiect foarte delicat al zilelor noastre: valoarea muncii şi a celui care munceşte. Munca este unul dintre cele mai importante fenomene sociale care îl caracterizează pe om, atât în componenta lui personală, cât şi în cea comunitară.

Volumul de faţă se prezintă ca o încercare de a dezvolta din punct de vede teologic analiza experienţei muncitoreşti, pornind de la cele trei enciclice care tratează despre muncă ale sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, menţionate mai sus. În atenţia autorului intră şi multiplele intervenţii ale aceluiaşi papă, de-a lungul pontificatului său (discursuri, mesaje, omilii etc.).

Lucrarea este structurată pe şapte capitole. Primele patru capitole constituie o prezentare sistematică şi aprofundată a magisteriului Papei Ioan Paul al II-lea, având ca punct de pornire enciclica Laborem exercens, continuând cu celelalte două, respectiv: Sollicitudo rei socialis şi Centesimus Annus, apoi cu bogata colecţie a discursurilor şi a audienţelor.

Urmând dinamica progresivă a capitolelor, transpare necesitatea unei noi hermeneutici în privinţa muncii, sublinierea pregnantă a rolului persoanei, rolul lui Dumnezeu, precum şi necesitatea de a citi într-o cheie teologică timpurile moderne, finalizând prin a-l situa pe om în sânul Bisericii.

Intitulat sugestiv „Munca în dezbaterea anterioară magisteriului Papei Ioan Paul al II-lea”, al cincilea capitol constituie o autentică retrospectivă a „tentativelor” câtorva teologi preconciliari, care au ca punct de plecare reflecţia cu privire la enciclica Rerum novarum, prima enciclică socială, ajungând, după ce au trecut prin celelalte documente magisteriale (Quadragesimo anno, Mater et magistra, Pacem in terris, Populorum progressio,Octogesima adveniens), la profunda şi bogata reflecţie a Conciliului al II-lea din Vatican şi a documentelor ulterioare (Gaudium et spesCatehismul Bisericii CatoliceCompendiu de doctrină socială a Bisericii).

Ultimul capitol, care este o confruntare între învăţătura Papei Ioan Paul al II-lea despre muncă şi învăţătura anterioară pontificatului său, are rolul de a scoate în evidenţă tocmai ceea ce face ca magisteriul papei polonez să fie unul diferit. Concret, această parte are rolul de a evidenţia noutatea pe care o aduce trilogia enciclicelor şi discursurilor Sfântului Părinte, alături de întreaga bogăţie pe care ne-o oferă Conciliul al II-lea din Vatican cu privire la tema muncii, precum şi contribuţia papei la răspândirea unei astfel de învăţături.

Metoda folosită în elaborarea fiecărui capitol care prezintă documentele magisteriale ale Papei Ioan Paul al II-lea este cea descriptivă, urmând o schemă foarte precisă, care porneşte de la prezentarea contextului publicării respectivului document și ajunge la sublinierea modalităţii în care pot fi înţelese anumite reflecţii teologice cu privire la muncă.

Cartea poate fi de folos tuturor celor care doresc să redescopere valoarea muncii, după cuvintele sfântului Ioan Paul al II-lea: „Munca este aceea care constituie începutul unei creşteri a inimii şi a minţii, cea care implică atâtea persoane şi atâtea evenimente importante… în urma ei, să zicem, a loviturilor de ciocan, se maturizează iubirea…!”

Laurențiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


La dignità del lavoro umano nella prospettiva del magistero di Giovanni Paolo II

Felician Tiba, La dignità del lavoro umano nella prospettiva del magistero di Giovanni Paolo II, Iași 2014, 260 p., ISBN 978-606-578-148-1, 25 lei.

Il mistero della sofferenza nella Salvifici doloris di Giovanni Paolo II

Iosif Enașoae, Il mistero della sofferenza nella Salvifici doloris di Giovanni Paolo II, Iași 2007, 166p., 14×20, ISBN 978-973-8980-04-4.