Ecclesiae sponsae imago. Instrucţiune despre Ordo virginum

Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, Ecclesiae sponsae imago. Instrucţiune despre Ordo virginum, Iași 2018, 86 p., 14×20, ISBN 978-606-578-357-7, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Ecclesiae sponsae imago. Instrucţiune despre Ordo virginum, scrisă de Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică și tradusă din limba italiană de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 86 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 10 lei.

Imaginea Bisericii mireasă a lui Cristos se prezintă în Noul Testament ca icoană revelatoare eficace a naturii intime a raportului pe care Domnul Isus a voit să-l stabilească cu comunitatea celor care cred în el (Ef 5,23-32; Ap 19,7-9; 21,2-3.9).

Încă din timpurile apostolice această exprimare a misterului Bisericii a avut o manifestare cu totul specială în viaţa acelor femei care, corespunzând carismei trezite în ele de Duhul Sfânt, cu iubire nupţială s-au dedicat Domnului Isus în feciorie, pentru a experimenta rodnicia spirituală a raportului intim cu el şi a oferi roade Bisericii şi lumii.

Aşa cum indică unele texte din Noul Testament şi scrierile din primele secole creştine, această formă de viaţă evanghelică a apărut în mod spontan în diferitele regiuni în care se dezvoltau comunităţile ecleziale, situându-se între celelalte forme de viaţă ascetică, forme care, în contextul societăţii păgâne, constituiau un semn evident al noutăţii creştinismului şi al capacităţii sale de a răspunde la cele mai profunde întrebări cu privire la sensul existenţei umane. Cu un proces analog cu acela care a avut în vedere văduvia femeilor care alegeau continenţa „în cinstea trupului Domnului”, fecioria consacrată feminină a asumat progresiv caracteristicile unei stări de viaţă recunoscute public de Biserică.

În primele trei secole au fost numeroase fecioarele consacrate care pentru a rămâne fidele Domnului au îndurat martiriul. Între acestea, Agata din Catania, Lucia din Siracusa, Agneza şi Cecilia din Roma, Tecla din Iconium, Apolonia din Alexandria, Restituta din Cartagina, Justa şi Rufina din Sevilla. După aceea până astăzi, amintirea fecioarelor martire a rămas ca o chemare vie la dăruirea totală de sine pe care o cere consacrarea feciorelnică.

Impulsul de reînnoire eclezială pe care l-a inspirat Conciliul al II-lea din Vatican a trezit interes şi cu privire la ritul liturgic al consecratio virginum şi la Ordo virginum. După multe secole de la dispariţia sa şi într-un context istoric schimbat în mod radical, în care erau în desfăşurare procese de schimbare profundă a condiţiei feminine în Biserică şi în societate, acea formă antică de viaţă consacrată revela o surprinzătoare forţă de atracţie şi apărea capabilă să corespundă nu numai dorinţei multor femei de a se dedica total Domnului şi fraţilor, ci şi redescoperii contextuale a propriei identităţi a Bisericii particulare în comuniunea unicului Trup al lui Cristos.

Conform dispoziţiei Constituţiei despre liturgie Sacrosanctum Concilium nr. 80, în perioada postconciliară ritul lui consecratio virginum prezent în Pontificalul Roman a fost supus unei revizuiri pe baza principiilor generale pe care Conciliul le-a stabilit pentru reforma liturgică. Noua Ordo consecrationis virginum, promulgată la 31 mai 1970 de Sfânta Congregaţie pentru Cultul Divin, prin mandat special al Papei Paul al VI-lea, a intrat în vigoare la 6 ianuarie 1971. Reluând cea mai veche tradiţie eclezială şi ţinând cont şi de evoluţia istorică, au fost elaborate şi aprobate două forme de celebrare. Prima este destinată femeilor care, rămânând in saeculo, adică în condiţiile obişnuite de viaţă, sunt admise la consacrare de către episcopul diecezan. A doua este destinată călugăriţelor de comunitate în care ritualul este folosit cu voturi perpetue sau care în aceeaşi celebrare depun voturile perpetue şi primesc consecratio virginum.

De când s-a repropus în Biserică această formă de viaţă consacrată, s-a asistat la o adevărată reînflorire a lui Ordo virginum, a cărui vitalitate se manifestă în bogăţia pluriformă de carisme personale puse în slujba edificării Bisericii şi a reînnoirii societăţii după spiritul evangheliei. Fenomenul apare de mare relevanţă, nu numai prin numărul femeilor implicate, ci şi prin răspândirea sa în toate continentele, în foarte multe ţări şi dieceze, în zone geografice şi contexte culturale atât de diversificate.

În ultimii ani, din mai multe părţi au venit la acest dicaster cereri de a oferi indicaţii care să orienteze acţiunea episcopilor diecezani în aplicarea normelor conţinute în Pontificalul Roman şi, implicit, amintite de can. 604 din Codul de Drept Canonic, precum şi în definirea unei discipline mai complete şi organice, care, pe baza principiilor comune din dreptul vieţii consacrate în diferitele sale forme, să se precizeze cu referinţă la particularităţile lui Ordo virginum.

Prezenţa reînnoită a acestei forme de viaţă consacrată în Biserică, a cărei reapariţie este aşa de strâns legată de evenimentul Conciliului al II-lea din Vatican, şi rapiditatea creşterii sale în atâtea Biserici particulare fac oportun să se corespundă acestor cereri, pentru ca în adaptarea necesară la diferitele contexte culturale să fie păstrată identitatea specifică a lui Ordo virginum.

Această Instrucţiune stabileşte principiile normative şi criteriile orientative pe care păstorii fiecărei dieceze şi Biserici particulare asimilate diecezei vor trebui să le aplice în îngrijirea pastorală a lui Ordo virginum.

După ce a schiţat fundamentul biblic şi elementele tipice ale vocaţiei şi mărturiei fecioarelor consacrate (Partea I), Instrucţiunea tratează configuraţia specifică a lui Ordo virginum în cadrul Bisericii particulare şi al Bisericii universale (Partea a II-a), pentru a se opri după aceea asupra discernământului vocaţional şi a itinerarelor pentru formarea prealabilă consacrării şi formarea permanentă (Partea a III-a).

Cardinal João Braz de Aviz

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Cristos, idealul călugărului. Conferinţe despre viaţa monastică şi religioasă

Columba Marmion, Cristos, idealul călugărului. Conferinţe despre viaţa monastică şi religioasă, Iași 2018, 520 p., 17×24, ISBN 978-606-578-337-9, 40 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Cristos, idealul călugărului. Conferinţe despre viaţa monastică şi religioasă, scrisă de dom Columba Marmion și tradusă în limba română de pr. dr. Eduard Ferenț. Cartea apare în colecția „Maeștri ai spiritualității”, în formatul 17×24, are 520 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 40 lei. 

Isus Cristos este idealul sublim al oricărei sfinţenii, modelul dumnezeiesc prezentat de Dumnezeu însuşi spre a fi imitat de către aleşii săi. Sfinţenia creştină constă în acceptarea completă şi sinceră a lui Cristos prin credinţă şi în dezvoltarea acestei credinţe prin speranţă şi caritate; ea comportă înrâurirea stabilă şi totală exercitată de Cristos asupra activităţii noastre, graţie influenţei supranaturale a Duhului său. Alfa şi Omega al tuturor operelor noastre, Isus Cristos devine, prin comunicarea propriei sale vieţi, însăşi viaţa sufletelor noastre. „Pentru mine, a trăi este Cristos” (Fil 1,21). Acest lucru am încercat să-l arătăm, în lumina Evangheliei şi a epistolelor sfântului Paul şi ale sfântului Ioan, într-o primă serie de conferinţe, intitulată „Cristos, viaţa sufletului”.

Ca urmare logică, aceste adevăruri dogmatice cereau expunerea concretă a existenţei înseşi a Cuvântului întrupat. Această existenţă s-a revelat privirilor noastre prin stările şi misterele sale, prin actele şi cuvintele sfintei omenităţi a lui Isus. Operele lui Cristos în timpul vieţii sale pământeşti sunt deopotrivă modele de imitat şi izvoare de sfinţenie: din ele iese întotdeauna o putere viguroasă şi eficientă, care vindecă, iluminează şi sfinţeşte pe cei care vin în contact cu misterele lui Isus prin credinţă, cu dorinţă sinceră de a merge pe căile sale. Noi am studiat, în această lumină, Cuvântul întrupat, într-un al doilea volum: „Cristos în misterele sale”.

Dar în afara poruncilor impuse de Cristos discipolilor săi drept condiţie esenţială a mântuirii şi a sfinţeniei, în Evanghelie se află şi sfaturile pe care Cristos le propune acelora care vor să parcurgă urcuşul înălţimilor sublime ale perfecţiunii. „Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde tot ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!” (Mt 19,21).

Acestea nu sunt decât sfaturi, fără îndoială: „Dacă vrei”, spune Învăţătorul. Dar promisiunile strălucite făcute de el acelora care-l urmează arată răsplata pe care el însuşi o ataşează îndeplinirii lor: observarea lor are ca scop o imitare mai completă şi perfectă a Mântuitorului.

Şi aici, Isus Cristos este calea şi modelul. Desăvârşirea religioasă nu este decât cucerirea deplină şi luarea în posesie a sufletului de către exemplul şi doctrina Cuvântului Întrupat.

Acestea sunt ideile pe care am încercat să le expunem în volumul de faţă. În mod constant am plasat sub ochii sufletelor privilegiate, chemate să meargă pe calea sfaturilor evanghelice, chipul dumnezeiesc al lui Cristos: nimic nu este mai eficient decât această contemplaţie pentru a atinge şi a atrage sufletul şi pentru a obţine de la el eforturile necesare ca să rămână credincios unei vocaţii atât de înalte şi atât de bogate în promisiuni veşnice.

Multe pagini interpretează viaţa religioasă după cum o înţelege sfântul Benedict, dar aşa cum se va vedea din abundenţă din cele ce urmează, în ochii Patriarhului monahilor, starea religioasă considerată în ceea ce ea are ca esenţial nu constituie o formă particulară de existenţă la marginea sau lângă creştinism: ea este creştinismul (trăit în plinătatea lui în lumina pură a evangheliei: „Conduşi de evanghelie, să umblăm pe căile lui Cristos”.

Extraordinara fecunditate supranaturală de care a dat dovadă doctrina sa de-a lungul veacurilor nu se explică decât prin caracterul esenţial creştin imprimat de sfântul Benedict întregii sale învăţături.

O simplă privire aruncată asupra Indicelui conferinţelor, plasat la începutul volumului, ne va arăta simplitatea planului adoptat. Prima parte ne prezintă, în linii mari, o expunere generală a ideii şi a instituţiei monastice, aşa cum apar ele acelora care voiesc să treacă pragul mănăstirii. Partea a doua dezvoltă programul pe care trebuie să-l îndeplinească sufletul dornic de a se adapta acestei instituţii, în aşa manieră încât să-i asimileze cu totul spiritul.

Această muncă include un dublu aspect: trebuie să renunţi la creaturi pentru a adera la Cristos; calea îndepărtării şi a dezlipirii de creaturi, astfel acceptată, conduce la viaţa de unire:. „Iată, am părăsit toate pentru a te urma” (Mt 19,27). Aici se află toată substanţa practicii sfaturilor evanghelice, secretul perfecţiunii.

După cum se vede, acest plan reproduce evident planul pe care l-am urmat în cartea „Cristos, viaţa sufletului”. Nu-i nimic surprinzător, deoarece perfecţiunea religioasă este esenţial aceeaşi dezvoltare supranaturală ca şi sfinţenia creştină.

Să dea bunul Dumnezeu ca aceste pagini să servească la înţelegerea mai profundă de către un mare număr de suflete a naturii acestei perfecţiuni la care Dumnezeu invită din plin creştinii; să revigoreze în cât mai mulţi dintre aceştia stima faţă de vocaţia religioasă, stimă pe care timpul nostru uneori o subestimează; să ajute cel puţin pe unii dintre noi, cei aleşi, să redescopere în ei chemarea harului sau să învingă obstacolele ridicate împotriva acesteia de afecţiunile naturale sau de frivolitatea mondenă. Să dea bunul Dumnezeu ca ele, în chip deosebit, să reaprindă fervoarea lor iniţială în unul sau altul dintre cei consacraţi, în care durata drumului le istoveşte probabil perseverenţa; să dobândească celor care sunt credincioşi faţă de voturile lor fermitatea de a continua fără răgaz urcuşul spre virtuţi: să stimuleze, în sfârşit, în cei mai buni dorinţele lor, nicicând satisfăcute, după sfinţenie!

Dom Columba Marmion

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Consacrare şi secularitate. Scrisoare către episcopii din Biserica Catolică despre institutele seculare

Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, Consacrare şi secularitate. Scrisoare către episcopii din Biserica Catolică despre institutele seculare, Iași 2017, 14×20, 54 p., ISBN 978-606-578-322-5, 10 lei.