Ioan Mărtinaș, Gaspar Bachmeier, Bine ai venit, Stăpâne!, Iași 2013, 92 p., 14×20, 8 lei.

Este o mare bucurie pentru orice dieceză orfană atunci când Marele Preot, Isus Cristos, prin vicarul său, papa de la Roma, ştergându-i lacrimile, îi dă un nou păstor, un nou episcop, un nou părinte, unui nou mire care, păstorind-o şi conducând-o la ape de odihnă (cf. Ps 23,2), împărtăşeşte toate bucuriile şi speranţele, grijile şi tristeţile acelora cărora a fost chemat să le fie părinte şi păstor.

   La 27 septembrie 1944, departe de iubita dieceză şi de poporul credincios din Moldova, murea primul episcop indigen al Ieşilor, PS Mihai Robu. Trecerea la Tatăl a episcopului Robu venea într-un moment destul de dificil pentru întreaga Moldovă. Erau încă sângerânde rănile provocate de tunurile şi mitralierile celui de-al Doilea Război Mondial. La aceasta se adăugau norii grei ai ciumei roşii care începea să-şi facă simţită aversiunea faţă de credinţa catolicilor din România.

   În acele condiţii, Sfântul Părinte Papa Pius al XII-lea îl numeşte pe PS Marcu Glaser, episcop titular de Cezaropolis, ca administrator apostolic al Diecezei de Iaşi, aşteptând timpuri mai propice şi mai pline de speranţă pentru numirea unui episcop titular de Iaşi.

   Se părea că astfel de timpuri au venit în anul 1947, când acelaşi pontif roman îl numeşte pe Mons. Anton Durcovici, vicarul general al Arhidiecezei de Bucureşti, episcop de Iaşi. Numirea poartă data de 30 octombrie 1947, consacrarea episcopală având loc la 5 aprilie 1948, în solemnitatea Bunei-Vestiri, în catedrala din Bucureşti, episcop consacrator fiind PS Gerald Patrick O’Hara, nunţiul apostolic în România, episcopii co-consacratori fiind ÎPS Alexandru Th. Cisar, arhiepiscop de Bucureşti, şi PS Marcu Glaser. Intronizarea ca episcop de Iaşi a avut loc la 14 aprilie 1948, în solemnitatea sfântului Iosif.

    Pentru a marca marea bucurie a numirii, consacrării şi intronizării PS Anton Durcovici, preoţii Ioan Mărtinaş şi Gaspar Bachmeier au editat în anul 1948 o carte ce cuprinde acte, cuvântări şi însemnări omagiale la consacrarea şi înscăunarea Excelenţei Sale Mons. Dr. Anton Durcovici ca episcop de Iaşi. Titlul cărţii, unul sugestiv – „Bine ai venit, Stăpâne!” – exprimă bucuria cu care Dieceza de Iaşi îşi primeşte păstorul.

   „Să ţinem în mare cinste pe episcopi, dar să ne fie teamă de muncile lor”. Cu aceste cuvinte ale lui Prosper din Aquitania se deschide cartea la care ne referim. În „Cuvânt înainte”, cei doi editori trasează profilul slujirii episcopale, recurgând la Sfânta Scriptură şi la sfinţii părinţi ai Bisericii. Sintetizând, spunem şi noi cu editorii că episcopul „este un nou apostol trimis pe lume, o piatră de temelie a unei dieceze, piatră miliară în istoria bisericească, punct de razim al bătăliilor spirituale, proptea puternică a credinţei creştine, stâlp pe care se sprijineşte clădirea spirituală a Bisericii lui Hristos”.

   Anunţul numirii Mons. Anton Durcovici ca episcop de Iaşi a fost făcut de către administratorul apostolic Marcu Glaser prin circulara din 27 noiembrie 1947. După ce evocă amintirea episcopului Mihai Robu şi menţionează slujirea sa ca administrator apostolic al Diecezei de Iaşi, el anunţă marea bucurie a numirii unui nou episcop de Iaşi, a cărui biografie o prezintă pe scurt.

   Urmează apoi două bule pontificale emise de Papa Pius al XII-lea. Prima este bula de numire a „iubitului Fiu Anton Durcovici” ca episcop de Iaşi, a doua fiind bula adresată clerului şi credincioşilor Diecezei de Iaşi prin care se anunţă alegerea lui Anton Durcovici ca păstor al Episcopiei de Iaşi. Ambele bule poartă data de 30 octombrie 1947. Ca un crescendo, după publicarea documentelor papale, editorii cărţii prezintă „Impresii cu ocazia consacrării”, secţiune în care este descrisă ceremonia de consacrare ca episcop a Mons. Anton Durcovici, ceremonie care a avut loc la 5 aprilie, „zi senină de primăvară, aducătoare de bucurie şi nădejdi”.

   Este prezentată întreaga ceremonie de consacrare, de la pornirea procesiunii din palatul mitropolitan în care „smeritul ales al Domnului… păşea încet, cu capul plecat, pătruns negreşit de greutatea sarcinei ce urma să i se aşeze pe umeri”, până la binecuvântarea solemnă de la altar dată de episcopul consacrator. În final găsim o listă de personalităţi religioase şi laice care au participat la eveniment.

   Ceremonia de la catedrala din Bucureşti a continuat cu o recepţie la Nunţiatura Apostolică. În cadrul acestei recepţii au luat cuvântul Excelenţa Sa Nunţiul O’Hara, Î.P.S. Alexandru Th. Cisar, arhiepiscopul Bucureştilor, P.S.S. Mons. Marcu Glaser, administrator apostolic al Diecezei de Iaşi, P.S.S. Mons. Dr. Ioan Suciu, episcop locotenent mitropolitan al Blajului, P.C.S. Anton Bişoc, ministrul provincial al franciscanilor din Moldova. Discursurile acestor personalităţi bisericeşti sunt prezentate în rezumat. „Tuturor le răspunde noul episcop P.S.S. Mons. Dr. Anton Durcovici”.

   „Înscăunarea noului episcop de Iaşi” este următorul eveniment pe care-l aduc în faţa cititorilor pr. Ioan Mărtinaş şi pr. Gaspar Bachmeier. Şi ceremonia înscăunării este prezentă cu lux de amănunte.

   Pentru a oferi o descriere mai amplă, editorii încep prin a prezenta sosirea la Iaşi a noului episcop, cu trenul de la Bucureşti, în dimineaţa zilei de 13 aprilie 1948, întâmpinat fiind la gară de Mons. Marcu Glaser, preoţii de la catedrală şi seminar şi seminariştii ieşeni. Edificantă este imaginea oferită: aceea a unei nunţi tainice şi mistice dintre Biserică şi episcop, un „alter Christus”. În seara aceleeaşi zile, în cadrul unei adunări a consilierilor diecezani, Mons. Anton Durcovici prezintă bulele de numire şi de înştiinţare a clerului şi credincioşilor, urmând ca a doua zi, la 14 aprilie, să aibă loc ceremonia de înscăunare a noului episcop de Iaşi, „zi istorică pentru Biserica catolică din Moldova; zi senină de primăvară, cu soare luminos, cu pomi înfloriţi, cu miros de flori şi nădejdi de belşug, progres şi vieaţă nouă”. Ceremonia, începută la ora nouă, este descrisă pe larg, evidenţiate fiind mai ales momentele cele mai importante. Merită menţionate discursurile P.S.S. Mons. Dr. Marcu Glaser, al canonicului Gheorghe A. Horvath în numele arhiepiscopului de Bucureşti, al părintelui Wilhelm Clofanda, în numele clerului diecezan, al părintelui Alois Herciu, în numele provincialului şi a provinciei franciscane, pentru ca, după înmânarea cheilor catedralei, să ia cuvântul PS Anton Durcovici care accentuează valoarea de slujire a misiunii sale episcopale. Omilia a fost ţinută de Pr. Ioan Mărtinaş, care evidenţiază „vrednicia şi îndatoririle episcopului”.

   După ceremonie a urmat „Prezentarea felicitărilor în faţa palatului episcopal”, când episcopul nou înscăunat la Iaşi a fost felicitat de poporul credincios. În numele populaţiei catolice ieşene a luat cuvântul colonelul Ştefan Siclodi, în numele coloniei italiene felicitările au fost prezentate de profesorul Grilla, din partea credincioşilor polonezi PS Anton Durcovici a fost felicitat de Vladimir Svijevski, iar din partea mamelor creştine din Iaşi noul păstor a fost felicitat de doamna consilier Paşnicu. Şi studenţimea catolică i-a spus episcopului Durcovici „Bine ai venit!” prin studentul în medicină Anton Bertalan. La sfârşit, tuturor le-a mulţumit noul mire al Bisericii Catolice din Moldova. Sărbătoarea a continuat cu „Agapa frăţească”, ce a fost „caracterizată de intimitate şi veselie”. Şi aici s-au făcut auzite o serie de locuţiuni, întrucât „buna dispoziţie şi bucuria întâlnirii a transformat în oratori aproape jumătate din participanţi”. Şi-au arătat iscusinţa oratorică, rând pe rând Pr. Gheorghe Peţ, paroh de Butea, canonicul Gheorghe Horvath, paroh de Bărăţia, canonicul Gustav Müller, paroh de Popeşti (Bucureşti), Pr. Felix Rafaelli, paroh de Horleşti, Pr. Mihai Demeter, paroh de Buruieneşti, Pr. Gheorghe Patraşcu, paroh de Luizi-Călugăra etc. Şi de această dată, cu cuvinte înălţătoare, tuturor le mulţumeşte episcopul Anton Durcovici. Frumuseţea zilei a fost întipărită pe fotografii, pe care cartea le prezintă cititorilor.

    Frumoase omagii aduse PS Anton Durcovici sunt două poezii strecurate în paginile cărţii: una scrisă de parohul de Buruieneşti, Pr. Mihai Demetrescu OMC, alta de studentul teolog Petru Ciobanu.

   De o mare importanţă este pastorala episcopului de Iaşi Anton Durcovici, care poartă data de 14 aprilie 1948, dată la care în acel an Biserica Catolică îl celebra pe sfântul Iosif, patronul Bisericii universale. În această primă scrisoare adresată turmei sale, noul episcop evidenţiază figura Mielului lui Dumnezeu, prezent şi pe stema sa episcopală, şi aduce la cunoştinţă poporului credincios versetul scripturistic ales drept motto de către noul episcop de Iaşi: Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul (Ps 143,15).

    Cartea se încheie cu o „Scurtă privire istorică asupra catolicismului şi episcopiilor catolice din Moldova” şi cu câteva informaţii „Din vieaţa noului episcop de Iaşi”.

   Ediţia retipărită, apărută acum la Editura „Sapientia” reprezintă omagiul nostru la cei 125 de ani de la naşterea PS Anton Durcovici. Faţă de ediţia originală a cărţii „Bine ai venit, Stăpâne!” i-a fost adăugat, prin bunăvoinţa PS Petru Gherghel, o reevocare a figurii de păstor a episcopului Anton Durcovici într-o „Binecuvântată aducere aminte”.

   Este o onoare şi o bucurie pentru Editura „Sapientia” de a readuce în faţa credincioşilor catolici din România cartea „Bine ai venit, Stăpâne!”, ca un prinos de mulţumire lui Dumnezeu atotputernicul pentru păstorul şi părintele Anton Durcovici, în speranţa că în curând, prin bunăvoinţa lui Cristos şi mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, acest vrednic episcop şi mire al Bisericii Catolice din Moldova va fi ridicat la cinstea altarelor.

 

Pr. dr. Ștefan Lupu

Stud. Petru Ciobanu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ioan Mărtinaș, Istoria creștinismului la români și a catolicismului în Moldova, Iași 2013, 430 p, 17×24, ISBN 978-606-578-088-4, 35 lei.

Regiunea cuprinsa între cele trei ape – Dunare, Tisa si Nistru – a fost locuita, înca înainte de începutul erei crestine, de catre populatia daco-getilor si apoi, dupa cucerirea ei, de populatia daco-romana. În afara de popoarele celor trei peninsule mediteraneene – Grecia, Italia si Spania –, toate celelalte neamuri europene au cunoscut si au primit crestinismul de la misionarii romani. La populatia daco-romana crestinismul s-a generalizat în secolele al IV-lea si al V-lea, în ciuda dificultatilor ridicate de invaziile barbarilor.

   Despre istoria încrestinarii românilor si, în speta, despre catolicismul din Moldova doreste sa ne vorbeasca pr. Ioan Martinas (1900-1986) în aceasta carte care, dupa ce decenii întregi a circulat în forma manuscrisa, vede acum lumina tiparului la Editura Sapientia, prin grija editorilor pr. dr. Stefan Lupu si Petru Ciobanu.

   Nascut la Butea (Iasi) la 14 martie 1900, Ioan Martinas si-a început studiile în Seminarul din Iasi, dupa care si-a continuat formarea la Colegiul Brignole-Salle din Genova (Italia), unde a si fost hirotonit preot la 6 mai 1925. Cea mai mare parte a activitatii sale pastorale s-a desfasurat la Gheraesti (Neamt), cu o scurta întrerupere între 1941-1942 când a fost profesor si rector la Seminarul diecezan din Iasi. Si-a petrecut 13 ani în închisorile comuniste (1950-1963). În 1967 s-a pensionat pentru limita de vârsta si s-a retras la Gheraesti, unde a murit în 1986.

   Pasiunea pentru istorie a pr. Ioan Martinas a debutat în 1941 cu un articol publicat în Almanahul Presa Buna, având ca tema: „Cine sunt catolicii moldoveni?” Erau timpurile tulburi când drepturile si libertatile cetatenesti ale catolicilor din zona Romanului si Bacaului erau puse sub semnul întrebarii. Cea mai cunoscuta lucrare a pr. Martinas este cartea scrisa în colaborare cu Gaspar Bachmeier: Bine ai venit, stapâne, aparuta în 1948, cu ocazia instalarii ca episcop a Mons. Anton Durcovici. Mai putin cunoscute, dar valoroase ca studii istorice, sunt „Mitropolitul Petru Movila si catolicismul” (1943) si „Margareta Musata” (1944).

   Studiul de fata, asa cum apare notat pe prima pagina a manuscrisului, a fost schi?at între anii 1940-1944 si transcris cu masina de scris în 1969-1970 „spre folosul Seminarului din Iasi. I.M.” În introducere precizeaza: „Aceasta lucrare a fost proiectata în doua volume. Oferim publicului deocamdata primul volum, cari cerceteaza trecutul religios al catolicismului românesc pâna la navalirea tatarilor; continuam apoi istoria Bisericii Catolice moldovene pâna la Alexandru cel Bun. Cartea a fost schitata în manuscris acum un sfert de veac. A fost întrerupta din cauza evenimentelor politice. Abia în 1969 am încercat o transcriere, fara a o putea corecta cu toata rigoarea critica din lipsa de izvoare suficiente. E departe deci de a fi perfecta. Speram totusi ca va fi folositoare si va servi la ulterioare si mai temeinice cercetari”.

   Lucrarea este împartita în doua mari parti. Prima, Istoria cre?tinismului la români pâna în veacul al XIV-lea”, prezinta în ?ase capitole dezvoltarea cre?tinismului în spa?iul românesc, de la primele începuturi cre?tine ?i trecând prin diferitele perioade ale stapânirii go?ilor ?i a slavo-bulgarilor. În partea a doua, Catolicismul românesc în lupta cu dezbinarea, trateaza despre schisma dintre Biserica Rasaritului ?i cea a Apusului, cu consecin?ele nefaste pe care le-a avut asupra cre?tinilor români, apoi despre situa?ia catolicismului în Moldova pe timpul cumanilor ?i a tatarilor, apoi în timpul întemeierii principatului Moldovei ?i se încheie cu domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova.

   Desi de multe ori are un  caracter polemic, care îl poate deruta pe cititor, lucrarea parintelui Ioan Martina? este patrunsa de spiritul adevarului cautat cu sinceritate (fapt demonstrat de abunden?a aparatului critic). Iar adevarul nu trebuie ascuns, ci vestit. Aceasta vestire a unui adevar istoric o propune editura „Sapientia” prin aceasta lucrare, pe care o recomandam iubitorilor de istorie, fie ei cercetatori sau doar pasionati de ea.

Laurentiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Carol Auner, Restituiri istoriografice, Iași 2013, 282 p, 17×24, ISBN 978-606-578-081-1, 25 lei.

Parintele istoriei, Herodot, denumindu-si opera Historia apodexis, venea sa indice ca scopul operei sale este expunerea evenimentelor, si asa face.Marele orator si om politic al Romei Antice, Cicero, spunând ca historia est testis temporum, lux veritatis, vita memoriae, magistra vitae, nuntia vetustatis, adica martora timpurilor, lumina adevarului, viata memoriei, învatatoarea vietii, vestitoarea trecutului, indica istoria mai mult decât o simpla enumerare de evenimente, conferindu-i aceste nobile stiinte înca de atunci si un rol de judecatoare a evenimentelor, bine înteles printr-un studiu uman lipsit de prejudecati si bazat pe ceea ce istoricul Lucian din Samosata denumea codul deontologic al istoricului, adica o tratare obiectiva.

   Aceasta tratare obiectiva, bazata pe iubirea de adevar ca fundament al oricarei cercetari istorice strabate cartea pe care Editura „Sapientia” o propune acum cititorilor, si anume opera istorica a canonicului Carol Auner (1865-1932), sub numele care nu mai are nevoie de comentarii: „Restituiri istoriografice”. Apari?ia acestei restituiri a trecutului generatiilor prezente, dar si celor viitoare, a fost posibila muncii de editare a pr. dr. Stefan Lupu si a studentului Petru Ciobanu.

   Volumul, cuprinzând 16 articole publicate de Carol Auner în Revista Catolica în perioada de pâna la intrarea României în Primul Razboi Mondial (1916) si un studiu dedicat începuturilor Bisericii Române (aparut în anul 1902 la Blaj), este prefatat de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop si mitropolit de Bucuresti, în care reliefeaza figura cu adevarat importanta a canonicului Carol Auner, aducând totodata un omagiu editorilor pentru aceasta „restituire” importanta. Urmeaza apoi o „Introducere” în care sunt prezentate unele repere biografice ale autorului, opera stiintifica si colaborarea lui Carol Auner la Revista Catolica, încheindu-se cu prezentarea mostenirii culturale lasate de canonicul bucurestean.

   Urmeaza apoi studiul lui Carol Auner intitulat „Cîteva momente din începuturile Bisericei Române”, în care analizeaza crestinismul la români în diferite perioade (de la cea dacica la cea romana), dupa care trece la prezentarea ierarhiei la români, începând cu primele informatii despre aceasta (perioada primitiva) si încheind cu perioada descalecarilor.

   Urmatorul studiu este dedicat apostolicitatii crestinismului din România si are drept titlu întrebarea „Predicat-a un apostol în România”, si se axeaza în principal pe studiul începuturilor crestine în Dobrogea. Ramânând la aceeasi zona istorica a României, urmatorul subiect tratat are drept tema „Martirii dobrogeni”, subiect analizat în baza martirologiilor ieronimian si sirian. Trecând la zona istorica a Moldovei, Carol Auner studiaza în urmatoarele doua articole „Începutul Episcopatului de Bacau” si „Episcopia Milcoviei”, studii cu adevarat de pionierat pentru istoria catolicilor din Moldova. Din Valahia ne propune informatii cu privire la „Episcopia Catolica a Severinului” si „Episcopia Catolica a Argesului”. Si întrucât mijlocirea sfintilor este dogma de credinta pentru Biserica Catolica, pe lânga deja amintitii martiri dobrogeni, Carol Auner dedica un studiu si martirilor din Dacia si Moesia, pentru ca apoi, într-o polemica cu B.-P. Hasdeu sa trateze „Catolicismul printre români”. Cele mai multe studii sunt dedicate catolicismului din Moldova, fiind analizate pe rând „Episcopia Milcoviei în veacul al XIV-lea”, „Cei din urma episcopi de Seret”, „Episcopia de Baia (Moldaviensis)” si „Moldova la soborul de la Florenta” (3 articole). Culegerea de articole ale lui Carol Auner se încheie cu prezentarea cladirii Catedralei „Sf. Iosif” din Bucuresti, în care este expusa constructia acestui edificiu de cult în timpul arhiepiscopului Ignatiu Paoli si încheiat în perioada pastoririi arhiepiscopului Paul Palma.

   Pe lânga o buna baza documentara care îi permite autorului sa-si fondeze expunerea nu pe simple deductii (chiar daca nu lipsesc nici acestea, dar doar ca urmare a analizei documentelor), autorul recurge si la cercetarile istorice care l-au precedat, deseori intrând în discutie cu ele (fie ele chiar si ale lui N. Iorga sau A. Xenopol), si aceasta cu un singur scop – gasirea adevarului. Este de remarcat faptul ca editorii au pastrat textul original, asa cum a fost el publicat la timpul sau, cu ortografia epocii.

   În baza celor scrise pâna aici, consideram ca o recomandare mai buna decât însusi continutul articolelor cuprinse în volumul de fata nu putem gasi. Îi îndemnam pe istorici, si nu numai ai Bisericii, si pe toti cei interesati de radacinile crestinismului si ale catolicismului din România sa se aplece asupra meritoriilor studii ale canonicului Carol Auner pentru a gasi în ele nu doar o simpla expunere de fapte, ci si o analiza obiectiva a acestor evenimente.

Petru Ciobanu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Florian Müller, Anton Durcovici, vescovo e martire in Romania, Iași 2011, 136 p., 14×20, ISBN 978-606-578-029-3, 8 lei.

 Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Anton Durcovici, vescovo e martire in Romania. Cartea apare în colecţia „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20 cm, are 136 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 8 lei.

   La 19 ani după prima ediţie în limba germană şi la 18 ani după traducerea acesteia în limba română, această carte-document apare acum şi în limba italiană, fiind tradusă în această limbă de pr. prof. dr. Maximilian Pal, professor de drept canonic la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Autorul acestei cărţi este Mons. Florian Müller, un fost elev al episcopului Durcovici, pe când acesta activa ca rector al Seminarului „Sf. Duh” din Bucureşti.

   Mons. Müller s-a născut la Caramura în Dobrogea, în anul 1910. După ce şi-a făcut studiile teologice la Bucureşti şi Münster a fost numit profesor la Seminarul din Bucureşti şi spiritual la Institutul „Sfânta Maria” (Doamnele Engleze) de la Pitar Moş. În ianuarie 1949 a fost constrâns ca împreună cu 200 de călugăriţe să părăsească România, după ce activitatea social-caritativ-educativă a congregaţiilor religioase a fost interzisă de autorităţile de atunci. Ajungând la Roma, a fost primit de Sfântul Părinte Pius al XII-lea, căruia i-a relatat situaţia existentă din ţară şi regimul la care era supusă Biserica Catolică. Un timp a activat la Atena, îngrijindu-se de minoritatea germană, după care a revenit în Germania unde s-a dedicat apostolatului în diferite parohii, străduindu-se necontenit să ţină legătura cu exilaţii sau refugiaţii de origine română, atât preoţi, cât şi credincioşi. A fost deosebit de ataşat de Dieceza de Iaşi datorită legăturii sale cu episcopul Durcovici. A adunat multe documente şi mărturii privind viaţa sfântă şi martiriul episcopului nostru şi care constituie conţinutul acestei cărţi. În afara faptului că este prima biografie a episcopului martir dr. Anton Durcovici, această carte se constituie ca o mărturie personală, scrisă de unul dintre elevii şi apoi colegii Mons. Durcovici de la Seminarul „Sf. Duh” din Bucureşti. Pe lângă amintirile personale, autorul a adunat şi a selectat şi amintirile altor foşti elevi sau colaboratori ai epscopului Durcovici, cum ar fi Mons. Johannes Baltheiser sau pr. Leopold Nestmann, convins fiind că timpul este necruţător în curgerea lui iar amintirea unei vieţi precum cea a episcopului Durcovici nu trebuie acoperită de praful uitării. Deşi autorul a trecut la Domnul în anul 2000, în localitatea Donzdorf din Germania, această carte nu trebuie uitată, ci trebuie cunoscută şi pusă în adevărata ei valoare.

   Cartea cuprinde două secţiuni. În prima parte avem relatată viaţa episcopului Durcovici, cu trasarea principalelor trăsături ale vieţii sale sacerdotale, ilustrate prin documente şi mărturii ale colaboratorilor şi ale celor care l-au cunoscut personal pe acest slujitor al altarului. Mons. Müller precizează şi etapele care au condus la iniţierea procesului său de beatificare, fiind unul dintre primii care au realizat cercetări în acest sens. A doua parte a acestei cărţi cuprinde un bogat album fotografic care ilustrează viaţa episcopului dr. Anton Durcovici. Spre deosebire de ediţia germană şi cea română, această nouă ediţie cuprinde un număr foarte mare de fotografii, unele dintre ele inedite, care acoperă anii 1901-1951.

   În acest an, când se împlinesc 60 de ani de la martiriul episcopului Durcovici, apariţia acestui volum este binevenită şi, datorită traducerii în limba italiană, poate fi consultată cu folos şi de eventualii cititori străini care ar dori să se familiarizeze cu personalitatea de excepţie a episcopului dr. Anton Durcovici, a cărui viaţă a fost pusă integral în slujba lui Cristos şi a Bisericii.

Andrei Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Florica Veleşcu, Monografia unei școli a iubirii și a credinței. Liceul Teologic „Fericitul Ieremia” Onești, Iași 2011, 184 p., 17×24, ISBN 978-606-578-017-0, 40 lei.

  Cu ocazia împlinirii a aproape doua decenii de la înfiintarea Liceului Teologic „Fericitul Ieremia” din Onesti, Editura „Sapientia” va propune cartea „Monografia unei scoli a iubirii si a credintei”, scrisa de Florica Velescu, în colaborare cu Violeta Apostu, directorul acestui liceu.

   În debutul cartii, PS Petru Gherghel transmite mesajul sau de bucurie, de satisfactie si de speranta, cu privire la acest aniversar, amintind cuvintele Conciliului al II-lea din Vatican din Declaratia privind educatia crestina Gravissimmum Educationis: „Între toate mijloacele de educatie, o importanta deosebita o are scoala, care în virtutea misiunii sale cultiva cu grija statornica facultatile intelectuale, dezvolta judecata, pune în contact cu patrimoniul cultural mostenit de la generatiile trecute, promoveaza simtul valorilor, pregateste pentru viata profesionala si, generând relatii de prietenie între elevi de firi si conditii diferite, favorizeaza spiritul de buna întelegere”. De asemenea, apreciaza faptul ca telul acestui liceu a ramas: „Non scholae, sed vitae discimus”.

   În continuare, autoarea argumenteaza ideea aparitiei acestei carti, citindu-se printre rânduri emotia care o cuprinde la acest moment aniversar, când, privind în urma, retraieste toate bucuriile si momentele de împlinire.

   Cartea se axeaza pe expunerea istoriei acestui liceu. De aceea, cartea are, în aceasta ordine, urmatoarele parti: documentele si deciziile care au dus la aparitia liceului, conducerea seminarului capucin, istoricul liceului, conducerea liceului, resursele umane si materiale ale liceului, profesorii care au predat la seminar si liceu, promotiile de elevi care au terminat acest liceu, rezultatele la concursuri scolare, viata spirituala în liceu, viata în seminar, principalele evenimente din viata liceului etc. De asemenea, cartea concentreaza si un numar bogat de fotografii.

   Redam în continuare un citat din cuvântul autorului:

   „În paginile cartii se regasesc informatii de interes atât pentru cei care îsi îndreapta cu nostalgie gândul spre anii în care si-au desfasurat aici activitatea, cât si pentru cei care doresc sa parcurga câteva pagini din istoria si evolutia seminarului si a liceului.

   M-am straduit ca monografia sa ofere un material generos pentru cunoasterea perioadei de existenta a seminarului si a evolutiei liceului atât de catre elevi, parinti, dar si de catre cadrele didactice mai tinere, care ar trebui sa devina pentru o clipa elevi si sa învete din experienta noastra, a celor care suntem legati de copilaria seminarului”.

Cosmin Cimpoesu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Jean Nouzille, Catolicii din Moldova. Istoria unei minorități confesionale din România, Iași 2011, 436 p., 17×24, ISBN 978-606-578-001-9, 35 RON.

 O carte despre catolicii din Moldova este întotdeauna binevenita, mai ales daca este scrisa cu seriozitate, în conformitate cu canoanele stiintei istorice: documentare ampla, bine verificata, critica sine ira et studio, preocupare permanenta pentru adevar”.

   Astfel începe prezentarea lucrarii Catolicii din Moldova. Istoria unei minoritati confesionale din România, scrisa de istoricul francez Jean Nouzille, pr. dr. Anton Despinescu, care împreuna cu Ciobanu Petru, student la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi, au tradus aceasta carte din limba franceza. Este binevenita pentru ca, în pofida studiilor de pâna acum, istoria catolicilor din Moldova ramâne înca prea putin cunoscuta.

   Cartea se deschide cu o „Prefata” semnata de pr. Anton Despinescu, în care se face o scurta prezentare a istoriografiei catolicilor din Moldova, apoi o analiza succinta a textului lucrarii.

   Textul propriu-zis al autorului Jean Nouzille începe cu o „Introducere”, în care este prezentata Biserica Catolica din România la începutul secolului al XXI-lea. În continuare, Jean Nouzille se refera la începuturile crestinismului pe teritoriul României. Analizeaza evolutia catolicismului în cadrul statului medieval Moldova. Trece în revista evenimentele mai importante din secolele XVIII-XX. La sfârsitul „Introducerii” se refera succint la situatia actuala a Bisericii Catolice din Moldova.

  Capitolul I este dedicat „Originii crestinilor români”. Autorul analizeaza izvoarele istorice care se refera la originea crestinismului în zona carpato-danubiano-pontica. Analizeaza apoi convertirea cumanilor si fondarea, în 1227, a primei episcopii din spatiul românesc – Episcopia Cumanilor. Dupa problema cumanilor, este prezentata prima tentativa de refacere a unitatii Bisericii cu ocazia Conciliului al II-lea din Lyon (1274). În ultima parte a capitolului I este analizata evolutia Bisericii Catolice din Moldova în secolele XIV-XV, dupa care sunt prezentate episcopiile catolice ale Moldovei: cea de Siret (1371-1439), Baia sau de Moldova (1428-1523) si de Bacau.

   Capitolul al II-lea, „Timpul reformelor”, trateaza despre Conciliul din Florenta (1439) si participarea delegatilor Moldovei la acesta. În continuare, sunt prezentate începuturile si evolutia husitismului în Moldova si influenta acestuia asupra situatiei religioase din Moldova. În ultima parte, este prezentat protestantismul din Moldova.

   Capitolul al III-lea este dedicat „Contrareformei”. Printre problemele tratate se enumera: Originea catolicilor din Moldova si întrebarile ridicate de aceasta chestiune; catolicii din Moldova în secolele XVI-XVII; înfiintarea misiunii franciscanilor conventuali din Moldova; vizitatorii apostolici si administratorii din Moldova; sinodul de la Cotnari (6 noiembrie 1642); Codex Bandinus de la 1646; sinodul de la Bacau (27 aprilie – 1 mai 1663); numarul catolicilor din Moldova în secolele al XVI-lea si al XVII-lea.

   În capitolul al IV-lea este analizata „Renasterea catolica din Moldova de la sfârsitul secolului al XVII-lea”, în care este prezentata politica balcanica a regelui polonez Ioan Sobieski, ca si raportul lui Bernardino Silvestri din 1697 adresat Congregatiei De Propaganda Fide. Un spatiu important este acordat lui Francisc al II-lea Rákóczi. Un ultim punct este acordat misiunii iezuitilor maghiari în Moldova din anul 1743.

   În capitolul al V-lea este analizata situatia catolicilor din Moldova în secolul al XIX-lea, în care autorul prezinta renasterea maghiara cu inevitabilele probleme lingvistice si nationale pe care aceasta le-a avut. În contextul acestei renasteri este prezentata problema ceangailor si a secuilor si planul lui Lajos Kossuth din 1834 vizând „repatrierea” ceangailor din Moldova. Apoi este prezentata tensiunea existenta între catolicism, perceput drept o religie straina, si ortodoxismul majoritar. Este analizata activitatea vizitatorilor apostolici din Moldova, precum si dificultatile întâmpinate de Biserica Catolica din Moldova.

   Capitolul al VI-lea îi prezinta pe „Catolicii din Moldova în cadrul României”, cu diversele probleme întâmpinate de acestia, ca si încercarea Bisericii Catolice din Ungaria de a maghiariza Biserica Greco-Catolica din Transilvania, compusa, în cea mai mare parte din români. Este analizata activitatea si pastorirea vicarilor apostolici din România, dupa care autorul prezinta constituirea ierarhiei catolice din România prin înfiintarea Arhiepiscopiei de Bucuresti (1883) si a Episcopiei de Iasi (1884).

   În capitolul al VII-lea trateaza despre instaurarea regimului comunist în România si politica promovata de acesta fata de minoritatea catolica din Moldova, constrânsa sa studieze limba maghiara.

   Capitolul al VIII-lea prezinta evolutia catolicismului din România comunista. Este analizata atât situatia Bisericii Romano-Catolice, cât si a celei Greco-Catolice. În final, este prezentata activitatea conducatorilor episcopiei, începând de la episcopatul Mons. Anton Durcovici (30 octombrie 1947 – 26 iunie 1949), trecând apoi prin perioada ordinariilor substituti.

   Ultimul capitol prezinta evolutia Diecezei de Iasi în anii episcopatului Mons. Petru Gherghel, situatia Bisericii Greco-Catolice din România, dar si pe cea a Episcopiei de Chisinau. Un loc important îl ocupa si Sinodul diecezan din 2001-2004. În partea a II-a a capitolului este analizata pe larg problema ceangailor, de la  aparitia ei pâna la implicarea Consiliului Europei.

   În „Concluzie”, Jean Nouzille prezinta succint continutul întregii lucrari si evolutia crestinismului si a comunitatii catolice din spatiul românesc în decursul istoriei. Lucrarea se încheie cu o anexa, în care sunt prezentati episcopii de Bacau, Iasi, Bucuresti, vizitatorii apostolici în Moldova si nuntiii apostolici în România de la 1929 pâna în prezent.

   Prin curajul de a scrie o lucrare de sinteza despre catolicii din Moldova, Jean Nouzille aduce un aport important la cunoasterea realitatilor catolice din Moldova dintre Prut si Carpati, fara a uita însa si de spatiul pruto-nistrean. Cartea se adreseaza tuturor celor interesati de istoria Bisericii locale din Moldova.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Fabian Doboș, Viața episcopului Anton Durcovici, martir al Bisericii Catolice din România, Iași 2010, 40 p., 11×16, ISBN 978-973-8980-90-7, 1,5 RON.

   Dintodeauna au existat crestini care, ascultatori fata de cuvintele lui Isus Cristos, l-au imitat în mod perfect, dându-si viata pentru credinta.

   Printre milioanele de oameni care, de-a lungul veacurilor, au raspuns afirmativ chemarii la martiriu se numara si episcopul romano-catolic de Iasi dr. Anton Durcovici (1947-1949), mort în închisoarea comunista de la Sighetu Marmatiei în 1951. Viata sfânta a acestui martir a fost deseori scoasa în evidenta de numeroase persoane care l-au cunoscut. Multi catolici au primit din mâinile sale diferite sacramente; numerosi tineri l-au avut ca superior în Seminarul din Bucuresti, unde Anton Durcovici a fost rector între anii 1924-1947; unii catolici în vârsta din Iasi povestesc cu mare veneratie despre figura episcopului Durcovici.

   Însa cuvintele zboara mult prea repede pentru a putea lasa în istorie amprenta atât de puternica a episcopului martir. Tocmai de aceea, dupa evenimentele din 1989, unii cercetatori (Florian Müller, Eduard Ferent, Anton Despinescu, Danut Dobos, Wilhelm Danca) au redactat câteva biografii ale acestui martir. Lucrarile acestora sunt bazate pe documente din arhivele ce pastreaza memoria episcopului, dar si pe marturii personale.

   Prezenta biografie are la baza textele redactate de autorii amintiti mai sus.

   Scopul acestei brosuri este acela de a prezenta tuturor credinciosilor, în termeni simpli, viata exemplara a martirului Anton Durcovici, cu intentia de a-i convinge pe cât mai multi dintre ei sa intensifice rugaciunile pentru a grabi momentul beatificarii sale.

Pr. dr. Fabian Dobos

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Jean Nouzille, Les catholique de Moldavie. Histoire d’une minorité religieuse de Roumanie, Iași 2008, 434 p., 17×24, ISBN 978-973-8980-31-0, 35 RON.

Prezenta romano-catolica pe teritoriul de la rasarit de Carpati, în mileniul al doilea si mai departe, este atestata de multitudinea de documente pastrate în cea mai parte, în arhivele bisericesti, îndeosebi în cele centrale, romane, ale Sfântului Scaun, ale Congregatiei „de Propaganda Fide” si ale Ordinului Franciscan.
Deoarece catolicii din acest teritoriu vast au avut parte, pâna catre sfârsitul secolului al 19-lea, de un regim misionar, istoria lor a fost scrisa, în general, prin relatarile trimise superiorilor lor, de cei care i-au asistat duhovniceste.
Unii autori, dinafara Moldovei, de etnii si confesiuni diferite, au scris despre catolicii de aici, însa, de prea multe ori, lacunar si tendentios., ca de pilda: Benk? Jozsef, în Milkovia sive antiqui episcopatus Milkoviensi per terram transilvanicam maxima dioeceseos suae parte…, în doua volume, publicate la Viena în 1781; Kemeny Jozsef, în Ueber das Bisthum und das Franziskaner Kloster zu Bukov (recte Bacau) in der Moldau, Hermannstadt, 1846; Schmidt Wilhelm, în Romano-catholici per Moldaviam episcopatus et rei romano-catholicae res gestae, Budapesta, 1887; Rosetti Radu, în Despre ungurii si episcopiile catolice din Moldova, în Analele Academiei Române, seria II, vol. 27, Bucuresti, 1905, p. 247-332.
De-abia dupa înfiintarea Episcopiei Romano-Catolice de Iasi, în 1884, si ridicarea de cler indigen, din rândurile acestuia unii s-au încumetat sa prezinte trecutul catolic de pe aceste meleaguri, într-o lumina cât mai clara. Îi amintim pe câtiva: dr. Ioan Ferent, într-una din lucrarile sale, Cumanii si episcopia lor, în „Cultura Crestina”, 1922-1925, Blaj; Petru Tocanel, în Storia della Chiesa Cattolica in Romania, 3 volume, Padova, 1960-1967; Iosif Gabor, OFMConv. ne-a lasat în manuscrise mii de pagini, mai cu seama în Ierarhia Catolica a Moldovei, în trei volume.
Istoricul francez Jean Nouzille, fost elev al Scolii speciale militare de la Saint Cyr-Coétquidam, vechi ofiter de cariera si specialist în istoria Europei centrale si de sud-est. Doctor în litere din 1979, el a predat cursuri de istorie a relatiilor internationale, la mai multe universitati din Franta. În calitate de presedinte al Comitetului european de istorie si strategie balcanica, s-a interesat în mod deosebit de istoria românilor. Rod al unor cercetari de exceptie este lucrarea Transylvanie, terre de contacts et de conflits, publicata de doua ori în limba franceza, în 1992 si 1994, tradusa în limba româna în 1995, apoi în limba engleza în 1996, în limba greaca în 1997, în limba maghiara în 1997 ti în limba italiana în 1998. Cartea este o contributie foarte importanta pentru cunoasterea istoriei complexe a Transilvaniei.
În primii ani ai secolului al 20-lea, profesorul Nouzille întreprinde cercetari asidue cu privire la teritoriul de la rasarit de Carpati, mai cu seama acela dintre Prut si Nistru, concretizate în lucrarea Moldavie, histoire tragique d’une région europeenne, care apare în primul trimestru al anului 2004, la Editura Bielar-Strasbourg, ca un omagiu la al cincilea centenar de la moartea lui Stefan cel Mare (2 iulie 1504).
Ne-am cunoscut deja în timpul când lucra la aceasta carte, în care a dedicat câteva pagini, prezentei catolice în Moldova, în secolele 17 si 18.
Cartea a fost tradusa în limba româna si publicata la Editura Prut din Chisinau, în 2005, si prezentata în toamna aceluiasi an la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iasi.
„Cântecul sau de lebada” este lucrarea închinata catolicilor din Moldova: Les catholiques de la Moldavie, histoire d’une minorité religieuse de Roumanie. E prima carte de anvergura, de acest fel, în limba franceza, bazata pe surse valoroase si pe o bibliografie impresionanta. Cele noua capitole ale cartii, care însumeaza 424 de pagini, prezinta , în etapele sale deosebite, istoria catolicismului de pe aceste meleaguri: originile crestine, primele episcopii catolice din secolele 14 si 15, criza provocata de husitism si protestantism în secolul al 16, contra-reforma evidentiata prin înfiintarea Episcopiei de Bacau (secolele 17 si 18), catolicii din Moldova în secolul al 19-lea si prima jumatate a secolului al 20-lea, momentul tragic al instaurarii regimului comunist si situatia din timpul regimului comunist (1945-1989). Ultimul capitol, al noualea, se ocupa cu perioada actuala a Renasterii vietii catolice de dupa caderea dictaturii ceausiste.
Cercetarea profesorului Nouzille se vrea temeinica si echidistanta. Din nefericire, boala necrutatoare care i s-a agravat în ultimul an de viata nu i-a îngaduit sa revizuiasca în întregime vastul material si sa-si vada încununata munca titanica pe care a depus-o, cartea fiind tiparita în 2008 prin bunavointa PS Petru Gherghel, episcopul de Iasi, si grija asidua a Editurii „Sapientia” din Iasi.
Profesorul Jean Nouzille a încetat din viata în primele zile ale lunii februarie 2007, la Strasbourg. Publicarea cartii sale, cu amabila încuviintare a familiei Nouzille, constituie un omagiu si deosebita recunostinta aduse autorului.
Într-un viitor apropiat, lucrarea va apare si în limba româna.

Pr. Anton Despinescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Emil Dumea, Istoria Bisericii Catolice din Moldova, Iași 2006, 286 p., 17×24, ISBN: 973-8474-91-4, 18 RON.

 Sub titlul Istoria Bisericii Catolice din Moldova, ne-am propus sa redam în linii generale evolutia catolicismului local, începând cu secolul al XIII-lea pâna în prezent. Lucrarea începe cu prezentarea primei episcopii din Moldova, la curbura Muntilor Carpati, Episcopia Cumanilor. Nasterea acestei episcopii a constituit o necesitate, ca urmare a dorintei Ungariei de a se apara de navalirile tataresti. De aceea, când Ungaria va fi înfrânta, va disparea si Episcopia sub loviturile hoardelor lui Ginghiz-Khan. Totusi, elementul catolic va fi mereu prezent la Est de Carpati, deoarece Ungaria va cauta neîncetat sa detina pozitii strategice bine întarite în aceste zone.
În Nordul Moldovei, influenta polona se va face simtita din ce în ce mai mult începând cu secolul al XIV-lea, iar statul musatinilor va avea nevoie adesea de monarhul polonez. În aceste conditii, iau nastere cele doua episcopii, de Siret si de Baia, în care au slujit calugarii franciscani si dominicani. Majoritatea catolicilor erau sasi si unguri. Bunul mers al acestor doua episcopii era adesea tulburat de influenta husitilor si, ulterior, a protestantilor, fata de care, de multe ori, domnii vor avea atitudini conciliante, desi ei erau ortodocsi.
În secolul al XVI-lea, Despot Voda, domn cu vederi umaniste – conceptii ce au fost împrumutate din Europa Occidentala –, vrea sa schimbe fata culturala a Moldovei, motiv pentru care înfiinteaza la Cotnari o scoala latina si aduce profesori din Occident. Spre sfârsitul secolului, pentru a-si întari legaturile cu Polonia, Petru Schiopul îi favorizeaza pe catolici, dar rezultatele obtinute au fost reduse.
La începutul secolului al XVII-lea, ia fiinta Episcopia de Bacau. Din cei 19 episcopi pe care i-a avut în fruntea sa, 16 au fost numiti la propunerile regilor polonezi. În timpul primului secol de existenta, Episcopia a mers într-un continuu declin, fapt cauzat de razboaiele dintre marile puteri: Turcia, Rusia si Polonia. În prima jumatate a secolului urmator, se poate observa o usoara ameliorare, pentru ca apoi, în a doua jumatate, statisticile alcatuite de misionarii italieni ce slujeau aici sa indice o crestere considerabila a populatiei catolice. Cea mai mare parte dintre nou-veniti, nemultumiti cu situatia existenta în Transilvania, s-au stabilit în vechile asezari catolice din judetele Bacau si Neamt, sau în jurul lor, formând noi comunitati. Ei au contribuit la refacerea demografica a tarii, atât de necesara în urma pierderilor din nenumaratele lupte si conflicte armate desfasurate în aceasta regiune. Comunitatile catolice încep astfel sa se structureze, sa participe la viata economica si politica a Moldovei.
Ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea si primele patru ale secolului urmator sunt marcate de opozitia clerului ortodox local si de împotrivirea boierilor fata de restaurarea Episcopiei de Bacau. La aceste dificultati, se adauga cele ridicate de clerul si autoritatile maghiare, care voiau sa-i îndeparteze pe misionarii italieni. Perioada urmatoare, ce se extinde în acest studiu pâna la începutul secolului nostru, este caracterizata de existenta diferitelor proiecte, de realizari ce aveau drept scop rezolvarea problemelor interne, evitarea unor pericole externe (de exemplu, exageratul protectionism maghiar) si fructificarea avantajelor oferite de reformele politice si civile de dupa Unirea Principatelor.
În secolul al XX-lea, Episcopia de Iasi, înfiintata în timpul episcopului N. I. Camilli, va face progrese uimitoare: dezvoltarea vietii spirituale si liturgice, mai multi preoti autohtoni formati în noile seminarii locale, constructii de biserici, înfiintarea de noi parohii, dezvoltarea scrierilor si publicatiilor religioase etc.
În perioada actuala, catolicii din Moldova, împreuna cu pastorii lor, îsi pastreaza nestirbita credinta si fidelitatea fata de Roma, ca si dragostea fata de întregul popor si fata de pamântul lor strabun. Purtând amprenta prefacerilor sociale si politice de dupa caderea regimului comunist, se poate lesne observa un continuu progres spiritual si material, dar si o serie de simptome si probleme îngrijoratoare cauzate de noul context social, politic, economic, cultural de dupa anul 1989.
Pentru a urmari cu usurinta succesiunea evenimentelor, le-am tratat într-o ordine strict cronologica, insistând asupra unor fapte mai importante sau asupra activitatii unor episcopi, prefecti ori vizitatori apostolici, de care depindea într-o masura mai mare progresul catolicismului local. Nu au fost omise nici exemplele pozitive sau uneori negative, oferite de unii credinciosi, preoti sau autoritati locale. Am încercat sa inseram viata religioasa catolica în cea ortodoxa, predominanta în legaturile ei cu viata politica si sociala a Moldovei, sau în relatiile cu puterile limitrofe si cu cele protectoare. Nu am pus un accent prea mare pe raportul dintre Biserica si stat, considerând necesar un studiu aparte asupra acestei probleme.
Lucrarea de fata intentioneaza sa fie o modesta contributie la o mai buna întelegere a istoriei catolicilor din Moldova, despre care s-a scris putin, iar uneori, nu cu cele mai bune si curate intentii. Este un prinos de recunostinta adus celor care ne-au precedat, care si-au trait credinta în Dumnezeu, care ne-au lasat mostenire, în pofida vicisitudinilor vremurilor, o Biserica vie, dându-ne exemplu si curaj pentru a merge mai departe.

E. Dumea

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Raymund Netzhammer, Secretarul meu, Iași 2006, 120 p., 17×24, ISBN: 973-8474-86-8, 11 RON.

Aceasta lucrare cu caracter memorialistic apare pentru prima oara în România, fiind un fragment din opera memorialistica a celui care a fost dr. Raymund Netzhammer, arhiepiscop de Bucuresti în perioada 1905-1924. Din aceasta opera a fost editat un fragment intitulat „Arhiepiscop în România”, aparut la Bucuresti în 1993, iar spre sfârsitul anului anului 2005 a aparut, la Editura Academiei din Bucuresti, textul integral al memoriilor sale. Textul de fata a fost tradus din limba germana de domnul Tudor Soroceanu, iar cartea detine si câteva imagini de arhiva, o parte dintre acestea fiind inedite, descoperite în arhivele Abatiei benedictine de la Einsiedeln din Elvetia.
Volumul Secretarul meu reprezinta o confesiune personala pe care arhiepiscopul o face despre parintele benedictin Lucius Fetz, care a activat în calitate de secretar particular al lui Netzhammer, profesor si spiritual la Seminarul Arhiepiscopal „Sfântul Duh” din Bucuresti. Autorul prezinta un portret cald, personal si sincer al secretarului sau pe care l-a cunoscut înca din anul 1883, când era la Abatia benedictina de la Einsiedeln (Elvetia), unde activa ca profesor. Este impresionanta marturia autorului, care îl remarca pe micul seminarist îmbracat în rasa si cota care urma sa desfasoare un serviciu liturgic în sarbatoarea Trupul si Sângele Domnului. Mai târziu, tânarul seminarist Lucius Fetz a devenit, în 1889, calugar benedictin, iar la 2 mai 1894, a fost hirotonit preot la Einsiedeln.
Majoritatea activitatii sale preotesti si-a desfasurat-o în România, fiind mereu alaturi de arhiepiscopul Netzhammer. În paginile cartii transpare prietenia sincera si adevarata care i-a unit în fata greutatilor si care nu a putut fi desfacuta decât de moartea prematura a pr. Lucius, survenita în seara zilei de 27 noiembrie 1931. „Confratele meu mi-a aratat pâna în ultima clipa dragostea cea mai lipsita de interes si si-a manifestat fata de mine cea mai profunda fidelitate”, noteaza arhiepiscopul. De asemenea, putem afla din paginile acestei lucrari, mai multe amanunte despre preocuparile intelectuale ale parintelui Lucius, pasionat de matematica, fizica, chimie, istorie si geografie. Delicatetea sufleteasca a parintelui, grija sa fata de saracii si cersetorii din Bucuresti, fata de cresterea spirituala si umana a seminaristilor catolici din Bucuresti, dar si simpatia fata de tineret, au reprezentat principalele caracteristici ale vietii sale preotesti.
Aceasta lucrare nu se adreseaza doar celor pasionati de istorie bisericeasca, ci si tuturor acelora care doresc sa se familiarizeze cu climatul social-politic al începutului de secol XX, destul de zbuciumat pentru activitatea arhiepiscopului Netzhammer. De asemenea, lucrarea ne prezinta si evolutia frumoasa a unei prietenii total dezinteresate, cladita pe aceeasi stânca: dragostea fata de Cristos si aproapele, precum si pasiunea pentru adevar si cultura.

A. Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro