Verbum Domini. Culegere de predici, Anul A

Alois Bișoc, coord., Verbum Domini. Culegere de predici, Anul A, Iași 2007, 470 p. 14×20, 20 RON.

Fiecare creştin care participă la celebrarea Sfintei Liturghii observă că preotul celebrant explică mesajul pe care lecturile biblice propuse doresc să-l transmită celor care le vor asculta. Această explicare, cu caracter pedagogic şi instructiv, se numeşte omilie.

Scopul omiliei este de a anunţa istoria mântuirii care se actualizează în celebrare, de a prezenta din Sfânta Scriptură misterele credinţei şi normele vieţii creştine, de a anunţa faptele minunate ale lui Dumnezeu în misterul mântuirii. În acest sens, Conciliul învaţă că omilia trebuie „să izvorască, în primul rând, din Sfânta Scriptură şi din liturgie, ca o vestire a faptelor minunate ale lui Dumnezeu în istoria mântuirii, în misterul lui Cristos, care e mereu prezent şi activ în noi, mai ales în celebrările liturgice” (SC 35).

Concret, omilia este o acţiune liturgică, este explicarea unui aspect din lecturile Sfintei Scripturi sau din alte texte din Liturghia zilei, ţinând seama de misterul celebrat şi de exigenţele particulare ale ascultătorilor. În contextul cultului, omilia se deosebeşte de celelalte forme de predică prin faptul că este proclamarea cuvintelor şi a faptelor mântuitoare ale lui Dumnezeu, cu scopul de a-i conduce pe credincioşi la o participare conştientă şi coerentă la misterul lui Cristos şi al Bisericii. De asemenea, ea are scopul de a-i conduce pe credincioşi la o mentalitate nouă, la un stil de viaţă nou, la un fel nou de a face comuniune în comunitate, la o metodă nouă după criterii speciale de a considera lumea prezentă şi de a inaugura domnia lui Cristos asupra lumii întregi. Predica liturgică are, într-adevăr, cuvinte pentru viaţă, cuvinte atât pentru viaţa aceasta, cât, mai ales, pentru viaţa veşnică, având puterea, cu ajutorul harului, de a orienta întreaga viaţă a creştinului spre Cristos, în aşa fel încât Cristos să devină unica realitate, norma de gândire şi de acţiune, până la renunţarea la toate pentru el. Este vorba de o moarte pentru o viaţă nouă, de a muri şi a învia cu Cristos pentru viaţa veşnică.

Volumul de faţă reprezintă o culegere de omilii care este rezultatul probelor omiletice date de către studenţii teologi din anii V şi VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi. Apreciem valoarea acestor omilii şi le recomandăm tuturor celor care vor să aprofundeze mai mult cuvântul lui Dumnezeu şi, în consecinţă, să trăiască mesajul biblic propus în mod continuu de către sfânta Biserică în liturgie.

Acest volum, care explică lecturile duminicale din ciclul duminical „A” (în care atenţia se concentrează asupra mesajului evanghelic propus de sf. Matei), poate fi citit şi consultat nu doar de miniştrii Cuvântului divin, ci şi de toţi creştinii care doresc să-şi îmbogăţească orizontul înţelegerii corecte a mesajului divin.

A. Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


A ieșit semănătorul… Predici. Volumul I: Adventul și Crăciunul

Claudiu Dumea, A ieșit semănătorul… Predici. Volumul I: Adventul și Crăciunul, Iași 2006, 488 p., 14×20, 25 RON.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia primului volum din seria A ieşit semănătorul… Predici. Volumul I: Adventul şi Crăciunul, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Această carte apare în colecţia „Omiletica”, în format 14×20, are 488 de pagini şi poate fi achiziţionată de la toate librăriile catolice din ţară la preţul de 25 RON.

A ieşit semănătorul… este titlul unei serii de volume în care părintele Claudiu Dumea doreşte să publice predicile pe care le-a compus şi ţinut în diferite comunităţi creştin catolice, de-a lungul anilor săi de activitate pastorală.

În volumul de faţă sunt adunate predicile pentru Advent şi Crăciun. Pentru fiecare duminică, sărbătoare de poruncă sau zile feriale pot fi găsite mai multe modele de predici.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Călăuze spre Cristos. Selecție de predici, alocuțiuni și scrisori pastorale, II

Albert Holenstein, Călăuze spre Cristos. Selecție de predici, alocuțiuni și scrisori pastorale, II, Iași 2006, 190 p., 14×20, 8 RON.

Mesajul despre iubirea lui Dumnezeu în Isus Cristos este mereu nou şi provocator pentru viaţa noastră, adesea strâmtorată şi înfricoşată. Totuşi mesajul acesta este unic, numai el oferă bucurie şi încredere interioară. De altfel, hotărâtor este dacă noi primim această veste… spune autorul acestui volum.

Ca şi în primul volum, pe lângă invitaţia la o viaţă angajată de creştin, autorul acestor predici, alocuţiuni şi scrisori parohiale vrea să ofere, înainte de toate, speranţă şi curaj, căci, aşa cum scrie el, Dumnezeu este şi astăzi un Dumnezeu care se lasă găsit.

Editorul

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Călăuze spre Cristos. Selecție de predici, alocuțiuni și scrisori pastorale

Albert Holenstein, Călăuze spre Cristos. Selecție de predici, alocuțiuni și scrisori pastorale, I, Iași 2005, 222 p., 14×20, ISBN 973-8474-60-4, 8 RON.

Cunoscut pe toate meridianele datorită atenţiei pe care a acordat-o celor aflaţi în dificultăţi materiale, prelatul Albert Holenstein se face cunoscut acum lumii de la noi printr-o carte în care sunt adunate unele dintre predicile pe care le-a ţinut comunităţii sale din Bregenz (Austria) şi în care se vede viziunea spirituală ce l-a animat de-a lungul vieţii sale.

Născut la data de 18 august 1919 la Brooklyn (SUA), după doi ani şi jumătate s-a mutat în Elveţia, locul de origine al părinţilor. După absolvirea şcolii primare şi a gimnaziului, a intrat la Seminarul din Innsbruck (Austria), pe care l-a absolvit în 1946, când a fost hirotonit preot. După hirotonire, a lucrat ca vicar în trei parohii. În 1951 a fost numit director diecezan al Organizaţiei caritative Missio, iar în 1961, paroh al comunităţii „Sfântul Columban” din Bregenz (Austria). În acelaşi an a înfiinţat o asociaţie de ajutorare a bolnavilor de lepră. A condus aceste instituţii până la data de 2 ianuarie 2005, când s-a retras la Săbăoani, judeţul Neamţ, pentru a-şi petrece ultimii ani ai vieţii.

Încă din prefaţa cărţii, autorul ne dezvăluie scopul care l-a determinat să publice o parte dintre reflecţiile sale: „Cu aceste rânduri doresc să încep un dialog care, privind spre misiunea noastră comună, îmi stă la inimă. După ce m-am stabilit în Dieceza de Iaşi, unul dintre primele gânduri s-a îndreptat spre voi, preoţi şi diaconi. Poate că aşteptaţi un cuvânt din partea mea. Doar se spune: «Purtaţi-vă unii altora povara» (Gal 6,2). Ţelul nu este deci ca fiecare să ajungă cu munca sa la capăt, ci să ne ajutăm reciproc. Cu siguranţă, ajutorul reciproc al preoţilor nu se sfârşeşte la graniţele propriei dieceze. Astfel, voiesc să împart cu voi câteva gânduri care m-au mişcat în lunga mea viaţă de preoţie şi care ar putea da un impuls pentru a reflecta împreună. Să vedem însă mijlocirea credinţei nu ca pe o lucrare omenească, o realizare a noastră, ci, mai înainte de orice, ca acţiune a Duhului Sfânt: el este puterea vestirii. De aceea, vestirea trebuie să pornească de la Dumnezeu. Aceasta însă se poate întâmpla numai în unirea vie cu el, mai ales prin rugăciune. Fără o comunicare personală cu Dumnezeu, nu există nici o comunicare fructuoasă cu oamenii”.

De asemenea, într-o scrisoare de prezentare a cărţii, prelatul Holenstein mărturisea: „Plantele medicinale, care înfloresc într-un număr mare şi aduc roade bogate, sunt un dar de la Dumnezeu şi se ofilesc dacă nu sunt folosite. Mai mult decât nişte plante medicinale, nouă ne-a fost încredinţat tezaurul credinţei. Adesea, oamenii nu au timp să se ocupe mai îndeaproape de acesta; s-au ţinut multe cuvântări, iar predicatorii au spus tot ce aveau de spus despre el. Această carte conţine gânduri, predici, scrisori pastorale păstrate din timpul cât am fost paroh în comunitatea «Sfântul Columban» din Bregenz, Austria. Se oglindeşte în ele multitudinea lucrurilor ce îi trec unui paroh prin minte şi modul în care el încearcă să dea un răspuns, din tezaurul credinţei, la întrebări actuale. Petrecerea ultimei perioade a vieţii mele la Săbăoani îmi oferă posibilitatea să gust încă multe dintre cele care poate prea simplu au fost scrise pe hârtie sau rostite cu buzele.

Ca să te bucuri de parfumul lor, este necesar ca plantele medicinale să fie fărâmiţate încet cu degetele”.

Şt. Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Isus a învățat în parabole (C). Omilii pentru copii

Pietro Righetto, Isus a învățat în parabole (C). Omilii pentru copii, Iași 2004, 312 p., 14×20, 7.5 RON.

Acest volum cuprinde omilii pentru copii (anul C), însotite de numeroase exemple, parabole, anecdote, marturii si ideii pentru omiliile duminicale si festive. Este un instrument foarte util predicatorilor, prezentând un material bine structurat: fiecare omilie cuprinde o introducere, tema si mesajul zilei si exemple

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Cuvinte pentru viață. Culegere de omilii, Anul C

Alois Bișoc, coord., Cuvinte pentru viață. Culegere de omilii, Anul C, Iași 2003, 400 p., 14×20, ISBN: 973-8474-28-0, 8 RON.

Predicarea cuvântului lui Dumnezeu constituie una dintre misiunile cele mai impor­tante ale Bisericii. Ei i-a fost încredinþat de cãtre Cristos Domnul „tezaurul credinþei, pentru ca, asistatã de Duhul Sfânt, sã pãstreze cu sfinþenie adevãrul revelat, sã-l cerceteze mai profund, sã-l vesteascã ºi sã-l expunã cu fidelitate” (Codul de Drept Canonic 747). De fapt, este îndeplinirea mandatului primit de la Cristos: „Mergeþi în toatã lumea ºi predicaþi Evanghelia la toatã fãptura” (Mc 16,15).

Începând cu Conciliul al II-lea din Vatican, a fost redescoperitã tot mai mult valoarea omiliei. Aceastã formã de predicã a fost prezentatã de cãtre pãrinþii conciliari ca o datorie care trebuie îndeplinitã cu conºtiinciozitate ºi zel apostolic: „Este stãruitor recomandatã omilia ca parte integrantã a Liturghiei; pornind de la textul sacru, în ea sunt prezentate, de-a lungul anului liturgic, misterele credinþei ºi normele vieþii creºtine. La Liturghiile care se celebreazã cu participarea poporului, în duminici ºi sãrbãtori de poruncã, omilia nu se va omite decât din motive grave” (Sacrosanctum Concilium 52).

Scopul omiliei este de a anunþa istoria mântuirii care se actualizeazã în celebrare, de a prezenta din Sfânta Scripturã misterele credinþei ºi normele vieþii creºtine, de a anunþa faptele minunate ale lui Dumnezeu în misterul mântuirii. În acest sens, Conciliul învaþã cã omilia trebuie „sã izvorascã, în primul rând, din Sfânta Scripturã ºi din liturgie, ca o vestire a faptelor minunate ale lui Dumnezeu în istoria mântuirii, în misterul lui Cristos, care e mereu prezent ºi activ în noi, mai ales în celebrãrile liturgice” (Sacrosanctum Concilium 35).

Concret, omilia este o acþiune liturgicã, este explicarea unui aspect din lecturile Sfintei Scripturi sau din alte texte din Liturghia zilei, þinând seama de misterul cele­brat ºi de exigenþele particulare ale ascultãtorilor. În contextul cultului, omilia se deose­beºte de celelalte forme de predicã prin faptul cã este proclamarea cuvintelor ºi a faptelor mântuitoare ale lui Dumnezeu, cu scopul de a-i conduce pe credincioºi la o participare conºtientã ºi coerentã la misterul lui Cristos ºi al Bisericii. De asemenea, ea are scopul de a-i conduce pe credincioºi la o mentalitate nouã, la un stil de viaþã nou, la un fel nou de a face comuniune în comunitate, la o metodã nouã dupã criterii speciale de a considera lumea prezentã ºi de a inaugura domnia lui Cristos asupra lumii întregi. Predica liturgicã are, într-adevãr, cuvinte pentru viaþã, cuvinte atât pentru viaþa aceasta, cât, mai ales, pentru viaþa veºnicã, având puterea, cu ajutorul harului, de a orienta întreaga viaþã a creºtinului spre Cristos, în aºa fel încât Cristos sã devinã unica realitate, norma de gândire ºi de acþiune, pânã la renunþarea la toate pentru el. Este vorba de o moarte pentru o viaþã nouã, de a muri ºi a învia cu Cristos pentru viaþa veºnicã.

Volumul de faþã reprezintã o culegere de omilii care este rezultatul probelor omi­letice date de cãtre studenþii teologi de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaºi, cãrora le aducem vii mulþumiri pentru alcãtuirea ºi redactarea acestui material. Apre­ciem valoarea acestor omilii ºi le recomandãm tuturor celor care vor sã aprofundeze mai mult cuvântul lui Dumnezeu ºi, în consecinþã, sã trãiascã mesajul biblic propus în mod continuu de cãtre sfânta Bisericã în liturgie. Prin aceasta, dorim ca procla­marea cuvântului lui Dumnezeu, sã producã roade bogate de har în sufletele credin­cioºilor ºi sã-i putem mulþumi lui Dumnezeu ca apostolul Paul: „Noi îi mulþumim lui Dumnezeu fãrã încetare, pentru cã, primind cuvântul lui Dumnezeu pe care l-aþi auzit de la noi, l-aþi primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci aºa cum este într-adevãr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu” (1Tes 2,13).

Alois Bișoc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Pâinea zilnica a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I și II

Albert Vanhoye, Pâinea zilnica a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I și II, Iași 2003, 672 p., 17×24, ISBN: 973-8474-24-8, 45 RON.

Dupa cum se stie, în orice celebrare euharistica, mai înainte de a reînnoi „Cina Domnului” si de a împarti credinciosilor pâinea sacramentala, trupul lui Cristos, sfânta Biserica are grija sa le ofere pâinea cuvântului lui Dumnezeu (cf. DV 21).

De fapt, nu este posibil ca cineva sa se hraneasca bine cu „Pâinea vietii” fara sa fi primit mai întâi „cuvintele vietii vesnice”. Acest lucru este evident si în practica actuala a sfintei Liturghii.

Pentru a favoriza placuta asimilare a acestor cuvinte, acest volum prezinta scurte reflectii utile vietii spirituale asupra lecturilor biblice din fiecare zi a anului liturgic.

Marturisim speranta ca acest volum va fi apreciat de un numar mare de persoane, preoti, calugari, calugarite si laici, fie pentru viata spirituala proprie, fie pentru predica si apostolat.

Pr. Stefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Sărbătorile Sfintei Fecioare Maria

Aurel Istoc, Sărbătorile Sfintei Fecioare Maria, Iași 2003, 280 p., 14×20, ISBN: 973-8474-17-5, 6 RON.

La prima vedere, s-ar părea că asistăm la o inflaţie a materialelor menite să ofere sugestii şi sprijin pentru omilii şi predică. Numai la Editura „Sapientia” au apărut mai multe titluri în această sferă. Acest fapt ne-ar putea face să privim cu suspiciune o nouă apariţie. Şi totuşi, cartea părintelui Aurel Iştoc îşi găseşte cu prisosinţă loc printre materialele subsidiare necesare oricărui păstor şi catehet. Din două motive: subiectul avut în obiectiv şi modul de prezentare.

A devenit un loc comun sintagma că „despre Maria niciodată nu-i de ajus”. Lucrul acesta este adevărat, întrucât concentrarea meditaţiei şi a reflecţiei asupra sfintei Fecioare, mamă a lui Dumnezeu, ne situează în starea de uimire, de bucurie şi de recunoaştere a celei mai mari minuni din istoria care a învăluit vreodată pământul: „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege, ca să primim înfierea” (Gal 4,4-5).

Aflată în fruntea celor săraci şi umili ai Domnului, care speră cu încredere mântuirea de la el şi o primesc, ea este Fecioara care va zămisli şi va naşte un fiu care va fi numit Emanuel (cf. Is 7,14; cf. Mih 5,2-3; Mt 1,22-23). Împodobită încă din prima clipă a zămislirii sale cu strălucirea unei sfinţenii unice, Fecioara din Nazaret a consimţit cuvântului divin: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), a devenit mama lui Isus şi, îmbrăţişând din toată inima, fără a fi împiedicată de vreun păcat, voinţa mântuitoare a lui Dumnezeu, s-a oferit total pe sine ca slujitoare a Domnului şi a cooperat la mântuirea omului în libertatea credinţei şi a ascultării (cf. LG 55-56). Însoţitoare de o excepţională generozitate şi slujitoare umilă a Domnului, Maria ne este mamă în ordinea harului. În misterul Bisericii, numită şi ea, pe drept cuvânt, mamă şi fecioară, sfânta Fecioară Maria este cea dintâi, oferind în mod neasemuit şi unic exemplul de fecioară şi mamă. Contemplând sfinţenia tainică a Mariei şi imitându-i iubirea, împlinind cu fidelitate voinţa Tatălui, prin primirea cu credinţă a Cuvântului lui Dumnezeu, Biserica devine şi ea mamă. Ea îşi atinge în preacurata Fecioară desăvârşirea care o face să fie fără pată şi zbârcitură (cf. Ef 5,27), în timp ce credincioşii se străduiesc încă să crească în sfinţenie, învingând păcatul.

Pe bună dreptate, aşadar, Biserica o cinsteşte pe Maica preasfântă a lui Dumnezeu printr-un cult deosebit. Acesta diferă în mod esenţial de cultul de adoraţie care i se aduce Cuvântului întrupat, Tatălui şi Duhului Sfânt (cf. LG 60-66). Dar este un cult cu totul aparte, creştinii alergând sub ocrotirea ei şi invocând-o în toate primejdiile şi nevoile.

Părintele Aurel Iştoc prezintă lămurit acest cult adus sfintei Fecioare în liturgia Bisericii de-a lungul anului liturgic. Sunt împreunate în acest volum solemnităţile, sărbătorile, comemorările obligatorii, dar şi comemorările facultative, printre care şi ultima introdusă în calendar, Sfântul Nume al Mariei, la data de 12 septembrie. Sunt în total cincisprezece teme.

Expunerea este sistematică, plurivalentă şi clară. Fiecare titlu se articulează în şase puncte: prezentarea istorico-liturgică, documentele magisteriale şi ale tradiţiei legate de evenimentul sau aspectul celebrat, tematica liturgiei respective, aprofundarea textelor biblice, sugestii omiletice şi exemple menite să uşureze sau să clarifice expunerea.

Incitându-ne să medităm la ceea ce Maria este înaintea lui Dumnezeu: „plină de har”; la tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ea: „Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei”; la cel pe care ea l-a născut în credinţă şi de la Duhul Sfânt şi pe care îl iubeşte; şi la tot ceea ce el este pentru ea: „binecuvântat este rodul trupului tău, Isus”, cartea de faţă ne ajută să înălţăm cu umilinţă şi încredere rugăciunea „…pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre”.

Alois Bulai

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Via Crucis. Rugăciunea celui care suferă. Trei itinerarii

Alessandro Pronzato, Via Crucis. Rugăciunea celui care suferă. Trei itinerarii, Iași 2002, 223 p., 14×20, 3.5 RON.

            Considerând diferitele semnale, aş putea afirma că, astăzi, Via Crucis nu este nicidecum o devoţiune depăşită. Dimpotrivă, este recuperată din plin în multe ambianţe. Curăţată de crustele unui limbaj puţin cam vechi şi obosit, de anumite forme excesiv de pietiste, de un intimism exasperant, de anumite tonalităţi sentimentaliste, Via Crucis este practicată având o referinţă directă la cuvântul lui Dumnezeu şi, mai ales, având o atitudine de adoraţie, de tăcere, de discreţie.

            Mă gândesc că se creează o adevărată aşteptare în acest sens.

            De aceea n-am ezitat să „învii” Via Crucis a celui păcătos, adăugându-i însă alte două scheme: Via Crucis pe urmele Trecătorului şi Via Crucis după Evanghelia Sfântului Marcu.

            Sunt trei itinerare diferite. Trei perspective diferite.

            Via Crucis pe urmele Trecătorului subliniază cu tărie actualitatea Pătimirii Omului, pentru că Cristos continuă să treacă pe drumurile noastre, având spatele zdrobit de acea bârnă grosolană şi fiind condamnat, batjocorit, ajutat, întărit, insultat, răstignit, despuiat, părăsit, aruncat afară…

            Via Crucis devine singura „practică de evlavie” în care sunt permise distracţiile. Ba, chiar mai mult, acestea sunt de-a dreptul necesare. Vreau să spun distracţiile care au ca obiect prezentul, întâmplările de fiecare zi, contemporaneitatea personajelor Pătimirii.

            Or, schema care este propusă vrea să fie, în esenţă, un stimulent pentru a consi-dera Pătimirea într-o cheie de actualitate şi de coresponsabilitate. Într-un cuvânt, că suntem contemporani şi complici, şi nu simpli spectatori, fie şi evlavioşi.

            Pentru fiecare staţiune, schema este foarte simplă: evenimentul, impactul său pentru lumea de astăzi, responsabilitatea mea, o rugăciune şi câteva indicaţii pentru a continua reflecţia la lumina cuvântului lui Dumnezeu.

            Am putea spune: Ce are Cristos cu pătimirea omului de astăzi? Ce am eu cu ea?

            Aşadar, de la o „practică de evlavie” la o „practică incomodă”.

            De aceea această practică, aşa cum este ea propusă, nu este o „chestie” care priveşte doar Biserica. Trebuie să avem ochii aţintiţi şi inima deschisă asupra lumii în care trăim.

            Mai mult decât o trecere de la o staţiune la alta, în succesiunea tablourilor de pe perete, e nevoie de o trecere de la o viziune devoţionalistă la o viziune cu adevărat creştină şi părtaşă la realitatea care se află dincolo de „grădina” sufletului nostru.

            Calvarul, în dimensiunile sale reale, îl descopăr numai dacă ies afară.

            Cristos a mers (sau a fost târât) să moară în afara cetăţii.

            Dacă ne încăpăţânăm să rămânem la adăpost, dacă nu ne lăsăm răniţi, dacă nu ne lăsăm ochii să ardă de realitatea cea mai incomodă a timpului nostru, Marele Absent din Via Crucis va fi tocmai el.

            În Via Crucis a celui păcătos este dezvoltată dialectica fugii (păcatul) şi a mântuirii.

            A treia schemă este mai potrivită reflecţiei, meditaţiei. Sunt tablouri ale Pătimirii decupate din Evanghelia după sfântul Marcu.

            Sunt convins că această practică de secole poate şi trebuie să reînvie, şi pentru că răspunde la trei cerinţe fundamentale, la trei „descoperiri” ale timpului nostru: simţul pelerinajului; recuperarea cuvântului lui Dumnezeu; angajamentul solidarităţii.

            Aş adăuga şi cerinţa unui supliment de inimă. Şi chiar, după prea multele intelec-tualisme aride şi fluviile de vorbe goale, nevoia unui pic de duioşie.

            Fără a uita, desigur, că Protagonistul de neînlocuit rămâne el, neobositul Trecător, care continuă să străbată drumurile noastre, pentru a împărtăşi mizeriile noastre, pentru a pune pe umerii săi povara noastră, şi să declare boala sa incurabilă: iubirea faţă de oameni.

Alessandro Pronzato

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Isus a învățat în parabole (B). Omilii pentru copii

Pietro Righetto, Isus a învățat în parabole (B). Omilii pentru copii, Iași 2002, 294 p., 14×20, 6 RON.

Isus a învatat în parabole, facând astfel ca mesajul sau sa fie înteles, primit si trait de cât mai multi oameni. Acest volum cuprinde omilii pentru copii, însotite de numeroase exemple, parabole, povestiri hagiorafice, anecdote, marturii si ideii pentru omiliile duminicale si festive. Este un instrument foarte util predicatorilor, prezentând un material bine structurat: fiecare omilie cuprinde o introducere, tema si mesajul zilei si exemple.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro