Alessandro Pronzato, Via Crucis. Rugăciunea celui care suferă. Trei itinerarii, Iași 2002, 223 p., 14×20, 3.5 RON.

            Considerând diferitele semnale, aş putea afirma că, astăzi, Via Crucis nu este nicidecum o devoţiune depăşită. Dimpotrivă, este recuperată din plin în multe ambianţe. Curăţată de crustele unui limbaj puţin cam vechi şi obosit, de anumite forme excesiv de pietiste, de un intimism exasperant, de anumite tonalităţi sentimentaliste, Via Crucis este practicată având o referinţă directă la cuvântul lui Dumnezeu şi, mai ales, având o atitudine de adoraţie, de tăcere, de discreţie.

            Mă gândesc că se creează o adevărată aşteptare în acest sens.

            De aceea n-am ezitat să „învii” Via Crucis a celui păcătos, adăugându-i însă alte două scheme: Via Crucis pe urmele Trecătorului şi Via Crucis după Evanghelia Sfântului Marcu.

            Sunt trei itinerare diferite. Trei perspective diferite.

            Via Crucis pe urmele Trecătorului subliniază cu tărie actualitatea Pătimirii Omului, pentru că Cristos continuă să treacă pe drumurile noastre, având spatele zdrobit de acea bârnă grosolană şi fiind condamnat, batjocorit, ajutat, întărit, insultat, răstignit, despuiat, părăsit, aruncat afară…

            Via Crucis devine singura „practică de evlavie” în care sunt permise distracţiile. Ba, chiar mai mult, acestea sunt de-a dreptul necesare. Vreau să spun distracţiile care au ca obiect prezentul, întâmplările de fiecare zi, contemporaneitatea personajelor Pătimirii.

            Or, schema care este propusă vrea să fie, în esenţă, un stimulent pentru a consi-dera Pătimirea într-o cheie de actualitate şi de coresponsabilitate. Într-un cuvânt, că suntem contemporani şi complici, şi nu simpli spectatori, fie şi evlavioşi.

            Pentru fiecare staţiune, schema este foarte simplă: evenimentul, impactul său pentru lumea de astăzi, responsabilitatea mea, o rugăciune şi câteva indicaţii pentru a continua reflecţia la lumina cuvântului lui Dumnezeu.

            Am putea spune: Ce are Cristos cu pătimirea omului de astăzi? Ce am eu cu ea?

            Aşadar, de la o „practică de evlavie” la o „practică incomodă”.

            De aceea această practică, aşa cum este ea propusă, nu este o „chestie” care priveşte doar Biserica. Trebuie să avem ochii aţintiţi şi inima deschisă asupra lumii în care trăim.

            Mai mult decât o trecere de la o staţiune la alta, în succesiunea tablourilor de pe perete, e nevoie de o trecere de la o viziune devoţionalistă la o viziune cu adevărat creştină şi părtaşă la realitatea care se află dincolo de „grădina” sufletului nostru.

            Calvarul, în dimensiunile sale reale, îl descopăr numai dacă ies afară.

            Cristos a mers (sau a fost târât) să moară în afara cetăţii.

            Dacă ne încăpăţânăm să rămânem la adăpost, dacă nu ne lăsăm răniţi, dacă nu ne lăsăm ochii să ardă de realitatea cea mai incomodă a timpului nostru, Marele Absent din Via Crucis va fi tocmai el.

            În Via Crucis a celui păcătos este dezvoltată dialectica fugii (păcatul) şi a mântuirii.

            A treia schemă este mai potrivită reflecţiei, meditaţiei. Sunt tablouri ale Pătimirii decupate din Evanghelia după sfântul Marcu.

            Sunt convins că această practică de secole poate şi trebuie să reînvie, şi pentru că răspunde la trei cerinţe fundamentale, la trei „descoperiri” ale timpului nostru: simţul pelerinajului; recuperarea cuvântului lui Dumnezeu; angajamentul solidarităţii.

            Aş adăuga şi cerinţa unui supliment de inimă. Şi chiar, după prea multele intelec-tualisme aride şi fluviile de vorbe goale, nevoia unui pic de duioşie.

            Fără a uita, desigur, că Protagonistul de neînlocuit rămâne el, neobositul Trecător, care continuă să străbată drumurile noastre, pentru a împărtăşi mizeriile noastre, pentru a pune pe umerii săi povara noastră, şi să declare boala sa incurabilă: iubirea faţă de oameni.

Alessandro Pronzato

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Pietro Righetto, Isus a învățat în parabole (B). Omilii pentru copii, Iași 2002, 294 p., 14×20, 6 RON.

Isus a învatat în parabole, facând astfel ca mesajul sau sa fie înteles, primit si trait de cât mai multi oameni. Acest volum cuprinde omilii pentru copii, însotite de numeroase exemple, parabole, povestiri hagiorafice, anecdote, marturii si ideii pentru omiliile duminicale si festive. Este un instrument foarte util predicatorilor, prezentând un material bine structurat: fiecare omilie cuprinde o introducere, tema si mesajul zilei si exemple.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Alois Bișoc, coord., Sacramentele vieții creștine. Culegere de predici, Iași 2002, 342 p., 14×20, ISBN: 973-85634-9-6, 6 RON.

Dacă pentru multe generaţii de creştini sacramentele au fost un punct normal de referinţă, un ajutor pentru a defini propria identitate şi un semn al apartenenţei lor la Biserică, astăzi situaţia s-a schimbat în mod radical în multe zone ale lumii creştine. În ciuda progreselor făcute în ultimele decenii, mai ales în ceea ce priveşte reînnoirea formelor de celebrare, există o deosebire evidentă între ceea ce se afirmă în documentele oficiale ale magisteriului Bisericii şi ceea ce gândesc în mod concret creştinii şi se experimentează în activitatea pastorală a comunităţilor creştine.

În lumina doctrinei Bisericii, trebuie să ne străduim să redescoperim deosebita importanţă şi valoare a sacramentelor. Ele nu pot fi reduse la nişte simple rituri tradiţionale sau forme expresive ale unei religiozităţi populare vagi, ci sunt semne ale noii alianţe, momente forte ale întâlnirii, ale dialogului şi ale comuniunii pe care Dumnezeu le realizează cu oamenii prin puterea Duhului în Cristos Isus.

Mulţumim studenţilor teologi din anul IV care au compus şi au redactat aceste predici tematice despre sacramente. Sperăm ca ele să le fie de folos nu numai preoţilor, ci tuturor creştinilor care doresc să mediteze şi să aprofundeze sensul şi valoarea sacramentelor, să pătrundă tot mai mult în realitatea lor de credinţă şi de viaţă, pentru ca ele să nu fie numai o simplă practică externă şi mecanică, ci celebrări conştiente, adevărate izvoare de har, semne ale prezenţei şi continuităţii misiunii lui Cristos în istoria oamenilor.

Alois Bişoc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Alois Bișoc, coord., Cuvinte pentru viață (B), Iași 2002, 322 p., 14×20, ISBN: 973-8474-07-8, 5 RON.

Predicarea cuvântului lui Dumnezeu constituie una dintre misiunile cele mai importante ale Bisericii. Începând cu Conciliul al II-lea din Vatican, a fost redescoperită tot mai mult valoarea omiliei. Această formă de predică a fost prezentată de către părinţii conciliari ca o datorie care trebuie îndeplinită cu conştiinciozitate şi zel apostolic.

Volumul conţine o culegere de omilii care este rezultatul probelor omiletice date de către studenţii teologi din anul V de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, cărora le aducem vii mulţumiri pentru alcătuirea şi redactarea acestui material. Apreciem valoarea acestor omilii şi le recomandăm tuturor celor care vor să aprofundeze mai mult cuvântul lui Dumnezeu şi, în consecinţă, să trăiască mesajul biblic propus în mod continuu de către sfânta Biserică în liturgie.

Alois Bişoc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Alois Bișoc, coord., Mors fidelium, imitatio Christi. Predici la înmormântare, Iași 2001, 148 p., 14×20, ISBN: 973-85370-0-2, 3.5 RON.

A face o predică sau a ţine un discurs cu ocazia unei înmormân­tări nu este un lucru uşor nici chiar pentru cel mai experimentat predicator sau orator. Cu atât mai dificil este cu cât cineva este la începutul acestei misiuni. Ne putem imagina ce-au simţit tinerii studenţi în teologie când au pregătit, au proclamat în faţa colegilor şi au re­dactat aceste predici de înmor­mântare. Fără îndoială că ei au dat dovadă de mult curaj în abor­darea acestei tematici şi, în acelaşi timp, de multă conşti­inciozitate şi serio­zitate în pregătirea lor pentru a putea îndeplini apoi cât mai bine, ca preoţi, misiunea de predicatori ai cuvântului lui Dumnezeu oricând şi în orice circumstanţă.

Biserica cere ca în orice celebrare a înmormântării să fie acor­dată o mare impor­tanţă proclamării cuvântului lui Dumnezeu şi ins­tru­irii credin­cioşilor asupra semnifi­caţiei morţii creştine. „Sensul creş­tin al morţii se manifestă în lumina Misterului pas­cal al morţii şi învierii lui Cristos, în care se află singura noastră speranţă. Creştinul care moare în Cristos Isus «pleacă din trup şi se sălăşlu­ieşte la Domnul» (2Cor 5,8)” (CBC 1681). Astfel, cuvântul lui Dumnezeu, care proclamă Misterul Pascal, măreşte speranţa credincioşilor că într-o zi se vor revedea în Împă­răţia lui Dumnezeu, îi încu­rajează în practicarea cultului morţilor şi îi îndeamnă să dea mărturie în lume despre o viaţă cu adevărat creş­tină.

De asemenea, Biserica învaţă că „liturgia cuvântului din cadrul înmormântării cere o pregătire cu atât mai atentă cu cât adu­narea prezentă în acel moment poate cuprinde credincioşi mai puţin asidui la liturgie precum şi prieteni necreştini ai defunctului. Omilia, în special, trebuie «să evite genul literar al elogiului funebru» şi să lumineze misterul morţii creştine în lumina lui Cristos cel înviat” (CBC 1688). Omilia trebuie să fie, mai degrabă, o ocazie de reconfortare care provine din speranţa creştină şi din credinţa în cuvântul Domnului şi în rugă­ciunea Bisericii. Numai în cazuri deosebite şi pentru motive bine justificate vor fi pre­zen­tate aspecte din viaţa răposatului, şi atunci numai cele pozitive şi adevărate, evitând orice exagerare, adesea ipocrită şi jenantă, referitoare la „meritele” defunctului. Aşadar, trebuie scoasă mai mult în evidenţă natura pascală a morţii creştine, trebuie consolidată credinţa celor botezaţi că într-o zi vor învia cu Cristos la o viaţă nouă.

Aceste predici nu sunt intenţionate pentru a fi folosite în timpul celebrărilor funebre în forma în care sunt redactate. Ele nu cons­ti­tuie nici un tratat integral despre cele din urmă lucruri, nu con­ţin nici comentarii omiletice exhaustive asupra textelor scriptu­ristice şi litur­gice, ci sunt doar nişte eseuri care conţin gânduri şi sugestii pen­tru ase­menea oca­zii spe­ciale.

Mulţumim studenţilor teologi de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi pen­tru elaborarea şi publi­carea acestor predici în volumul de faţă, pe care îl reco­man­dăm nu numai preoţilor, ci tuturor celor care vor să apro­fundeze şi să medi­teze mai mult asupra misterului morţii creştine, al învierii morţilor şi al vieţii veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu.

A. Bişoc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Pietro Righetto, Isus a învățat în parabole (A). Omilii pentru copii, Iași 2001, 278 p., 14×20., 4 RON.

Acest volum cuprinde omilii pentru copii (anul A), însotite de numeroase exemple, parabole, anecdote, marturii si ideii pentru omiliile duminicale si festive. Este un instrument foarte util predicatorilor, prezentând un material bine structurat: fiecare omilie cuprinde o introducere, tema si mesajul zilei si exemple.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Josef Dreissen – Hans Steffens, Celebrarea Cuvântului lui Dumnezeu în luna mai, Iași 2009 (Editia a II-a), 128 p., 14×20, 7 RON.

Cartea provine din mediul eclezial german si doreste sa fie un ajutor liturgic pentru cei care vor sa o cinsteasca pe Maica Domnului în luna mai. Sunt adunate aici treizece si unul de modele de celebrare a Cuvântului lui Dumnezeu cu referire la momentele principale din Vechiul si Noul Legamânt în care se vorbeste despre rolul unic al Preasfintei Fecioare în istoria mântuirii neamului omenesc.

Fiecare celebrare este structurata dupa cum urmeaza: rugaciunea, lectura biblica, meditatia si rugaciunea credinciosilor. În functie de tema aleasa, elementele principale ale celebrarii scot în relief diferitele fatete ale misterului la care tema face trimitere. Din acest punct de vedere, remarcam bogatia de informatii, diversitatea izvoarelor consultate si caracterul concis, precis al exprimarii (de altfel specifica vorbitorilor de limba germana).

Un merit deosebit îi revine traducatorului, deoarece reuseste sa îmbrace frumos în haina limbii române conceptele gândirii germane, care uneori creeaza probleme deosebite de redare. În forma în care se prezinta în fata publicului crestin, cât priveste forma exterioara suntem nevoiti sa apreciem si sa încurajam eforturile lucratorilor de la editura Sapientia, cartea poate fi folosita direct în biserica cu prilejul celebrarilor mariane. De asemenea, ea poate folosita si de toti cei care vor sa-si adânceasca devotiunea lor catre Maica Domnului. Totusi, un avertisment trebuie facut aici: „Celebrarea Cuvântului lui Dumnezeu în luna mai” nu se citeste ca o carte obisnuita, ci se mediteaza.

W. Dancă

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Alois Bișoc, coord., Chemați la sfințenie. Culegere de predici în cinstea sfinților, Iași 2001, 230 p., 14×20, ISBN: 973-85370-8-8, 4 RON.

Aceste predici, cele mai multe dintre ele în cinstea sfinţilor, sunt opera studenţilor teologi de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, operă care este tocmai re­zultatul mai multor faze de pregătire la misiunea de a proclama Cuvântul lui Dumnezeu.

Încă din primele secole, pe lângă cultul adus lui Isus Cristos, Biserica i-a cinstit pe apostoli şi pe martiri, şi împreună cu ei pe Sfânta Fecioară Maria şi pe îngeri, invo­când ajutor prin mijlocirea lor. După aceea, la cultul lor au fost adăugaţi cei care au imitat cu mai mare fidelitate viaţa lui Cristos, şi în sfârşit au fost incluşi toţi cei care în diferite moduri s-au dovedit, prin practicarea virtuţilor creştine şi a carismelor, vrednici de venerarea şi imitarea credincioşilor (cf. LG 50).

Sfinţii sunt cei care au corespuns la opera salvifică a lui Dumnezeu-Iubire, cei care s-au străduit zi de zi să realizeze în propria viaţă cuvântul Evangheliei, şi pe care Bi­serica îi recunoaşte în mod oficial ca atare, cei pe care Apostolul îi recunoaşte ca fiind o „mulţime mare, pe care nimeni nu o poate număra, de toate naţiunile, triburile, po­poarele şi limbile”(Ap 7,9). Sfinţii pe care Biserica ni-i propune spre venerare, pentru a ne fi modele şi patroni spirituali, sunt, aşadar, figuri exemplare care pot să aibă o influenţă nespus de benefică asupra noastră, care avem atâta nevoie de exemple bune şi încurajatoare.

Poate unii vor obiecta întrebând dacă mai este de actualitate să propui omului de astăzi, aşa de încrezut în cuceririle sale ştiinţifice şi în ajutorul maşinilor, nişte sfinţi patroni şi protectori care să fie invocaţi în diferite momente ale vieţii, care să-l apere mai ales în clipele mai dificile şi pri­mejdioase. Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, pentru că nevoia de a se încredinţa cuiva şi căutarea siguranţei absolute sunt profund înrădăcinate în inima omului, pentru că ei sunt, aşa după cum îi numeşte Rugăciunea a treia Euharistică, „mijlocitorii noştri la Dumnezeu”.

Mulţumind studenţilor teologi care au colaborat la redactarea acestui volum de predici tematice la diferite săr­bători, vrem să credem că el este o invitaţie de a cu­noaşte mai bine semnificaţia şi mesajul unor sărbători, de a-i cunoaşte mai bine pe sfinţi, şi mai ales de a-i imita în viaţa lor sfântă. De aceea, considerăm că acest ma­terial este util nu numai pentru cei însărcinaţi în mod oficial cu misiunea de a predica, ci pentru toţi cei care vor să descopre noi modele şi motive de a înainta pe calea desă­vârşirii creştine, pe calea sfinţeniei, cale pe care au parcurs-o cu atâta succes sfinţii Bisericii.

A. Bişoc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Alois Bișoc, coord., Cuvinte pentru viață (A), Iași 2001, 420 p., 14×20, ISBN: 973-85370-6-1, 5 RON.

Predicarea cuvântului lui Dumnezeu constituie una dintre mi­siunile cele mai im­portante ale Bisericii. Începând cu Conciliul al II-lea din Vatican a fost redes­co­­perită tot mai mult valoarea omiliei. Această formă de predică a fost prezentată de către părinţii conciliari ca o datorie care trebuie îndeplinită cu conştiinciozitate şi zel apos­­to­lic: „Este stăruitor recomandată omilia ca parte inte­grantă a Liturghiei; pornind de la textul sacru, în ea sunt prezentate, de-a lungul anului liturgic, misterele credinţei şi normele vieţii creştine. La Liturghiile care se celebrează cu participarea poporului, în duminici şi sărbători de poruncă, omilia nu se va omite decât din motive grave” (SC 52).

Scopul omiliei este de a anunţa istoria mântuirii care se actua­lizează în celebrare, de a prezenta din Sfânta Scriptură misterele credinţei şi normele vieţii creştine, de a anunţa fap­­tele minunate ale lui Dumnezeu în misterul mântuirii. În acest sens, Conci­liul al II-lea din Vatican învaţă că omilia trebuie „să izvorască în primul rând din Sfânta Scriptură şi din liturgie, ca o vestire a faptelor minunate ale lui Dumnezeu în istoria mântuirii, în misterul lui Cristos, care e mereu prezent şi activ în noi, mai ales în celebrările liturgice” (SC 35).

În concret, omilia este o acţiune liturgică, este explicarea unui aspect din lecturile Sfintei Scripturi sau din alte texte din Liturghia zilei, ţinând seama de misterul cele­brat şi de exigenţele particulare ale ascultătorilor. În contextul cultu­lui, omilia se deosebeşte de celelalte forme de predică prin faptul că este proclamarea cuvintelor şi a faptelor mântui­toare ale lui Dumnezeu, cu scopul de a-i conduce pe credin­cioşi la o participare conştientă şi coerentă la misterului lui Cristos şi al Bisericii. De ase­menea, ea are scopul de a-i conduce pe credincioşi la o mentalitate nouă, la un stil de viaţă nou, la fel nou de a face comuniune în comunitate, la o metodă nouă după criterii speciale de a considera lumea prezentă şi de a inaugura domnia lui Cristos asupra lumii întregi. Predica liturgică are, într-adevăr, cuvinte pentru viaţă, cuvinte atât pentru viaţa aceasta, cât mai ales pentru viaţa veşnică, având puterea, cu ajutorul harului, de a ori­enta întreaga viaţă a creştinului spre Cristos, în aşa fel încât Cristos să devină unica realitate, norma de gândire şi de acţiune, până la renunţarea la toate pentru el. este vorba de o moarte pentru o viaţă nouă, de a muri şi a învia cu Cristos pentru viaţa veşnică.

Volumul conţine o culegere de omilii care este rezultatul probelor omiletice date de către studenţii teologi din anul V de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, cărora le aducem vii mulţumiri pentru alcătuirea şi re­dac­tarea acestui material. Apre­ciem valoarea acestor omilii şi le recomandăm tuturor celor care vor să aprofundeze mai mult cuvântul lui Dumnezeu şi în consecinţă că trăiască mesajul biblic propus în mod continuu de către Sfânta Bise­rică în liturgie.

1. Bişoc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, Directoriu omiletic, Iaşi 2015, 160 p., 14×20, ISBN 978-606-578-193-1, 15 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia documentului Directoriu omiletic, publicat de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor şi tradus în limba română de pr. dr. Mihai Pătraşcu. Documentul apare în colecţia „Magisterium”, formatul 14×20, are 160 de pagini şi poate fi procurat de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 15 lei.

În ultima duminică din octombrie 2008, Papa Benedict al XVI-lea (2005-2013) a prezidat Liturghia în Bazilica Sfântul Petru, cu ocazia încheierii celei de-a XII-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, care a avut ca temă „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii”. Atunci, papa se exprima astfel: „Fiecare adunare sinodală este o experienţă forte de comuniune eclezială, dar aceasta şi mai mult întrucât în centrul atenţiei a fost pus ceea ce luminează şi călăuzeşte Biserica: Cuvântul lui Dumnezeu, care este Cristos. Şi noi am trăit fiecare zi în ascultare religioasă, simţind tot farmecul şi frumusețea de a fi discipolii şi slujitorii săi”.

Documentul Directoriu Omiletic al Congregației pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, apărut recent la Editura Sapientia, vrea să dea un răspuns la cererea prezentată de participanţii la acest Sinod din 2008 despre cuvântul lui Dumnezeu. După o muncă asiduă, Congregația publică acest document pentru a sublinia importanța predicii, a pregătirii și a priorității ei în viața Bisericii. Textul final al prezentului Directoriu a fost prezentat Papei Francisc, care a aprobat publicarea lui (10 mai 2014).

Acest Directoriu omiletic încearcă, pe de altă parte, să asimileze evaluările din ultimii cincizeci de ani, să le revizuiască în mod critic, să-i ajute pe predicatori să valorizeze funcţia omiliei şi să le ofere un ghid în împlinirea unei misiuni aşa de esenţiale pentru viaţa Bisericii.

Directoriul, împărţit în două mari părţi, se deschide cu decretul Cardinalului Antonio Canizares Llovera, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. Textul poartă şi semnătura arhiepiscopului Arthur Roche, secretar al aceluiaşi dicaster din Vatican.

În prima parte, intitulată „Omilia şi ambientul liturgic”, sunt descrise natura, funcţia şi contextul special al omiliei. Sunt de asemenea abordate alte aspecte care o califică, adică ministrul hirotonit care poate să o rostească, referinţa ei la cuvântul lui Dumnezeu, pregătirea sa apropiată şi îndepărtată pentru compunerea ei, şi destinatarii ei.

În a doua parte, „Ars praedicandi”, sunt ilustrate probleme esenţiale de metodă şi conţinut de care predicatorul trebuie să ţină cont în pregătirea şi rostirea predicii. Chei de lectură, în mod indicativ, şi nu exhaustiv, sunt propuse pentru ciclul duminical-festiv al Liturghiei, pornind de la inima anului liturgic (Triduum-ul şi Timpul Pascal, Postul Mare, Advent, Crăciun, Timpul de peste an), cu aluzii şi la Liturghiile din timpul săptămânii, Liturgiile în care se celebrează sacramentul Căsătoriei şi Liturghiile de înmormântare; în aceste exemple sunt aplicate criteriile evidenţiate în prima parte a Directoriului, adică tipologia dintre Vechiul şi Noul Testament, importanţa textului evanghelic, rânduirea lecturilor, legăturile dintre liturgia cuvântului şi liturgia euharistică, dintre mesajul biblic şi eucologie (rugăciunile prezidenţiale), dintre celebrare şi viaţă, dintre ascultarea lui Dumnezeu şi adunarea concretă.

La final, sunt propuse şi două Anexe. În primul, sunt semnalate referinţele la Catehismului Bisericii Catolice în raport cu unele accente tematice din lecturile duminicale din cele trei cicluri anuale. Se insistă mult asupra faptului că predicatorul trebuie, în pregătirea lui, să apeleze şi la acest document, Catehismul. Utilizând Catehismul, predicatorul va putea să ajute poporul să integreze cuvântul lui Dumnezeu, credinţa Bisericii, exigenţele morale ale Evangheliei şi spiritualitatea sa personală şi liturgică. În cea de-a doua anexă sunt indicate referinţele la texte din documente magisteriale despre omilie.

Acest document poate fi de un real folos preoţilor şi tuturor celor care au misiunea de a vesti cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare predicator, recomandă prezentul Directoriu, însuşindu-şi sentimentele apostolului Paul, să-şi reînsufleţească conştiinţa că „aşa cum am fost găsiţi vrednici de Dumnezeu să ni se încredinţeze evanghelia, aşa vorbim, nu ca să le fim oamenilor pe plac, ci lui Dumnezeu, care pune la încercare inimile noastre” (1Tes 2,4).

Laurenţiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro