Carnea

Giovanni Cesare Pagazzi, Carnea, Iași 2021, 58 p., 14×20, ISBN 978-606-578-466-6, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Carnea, scrisă de pr. dr. Giovanni Cesare Pagazzi și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 58 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei. 

Magisteriul Papei Francisc este deosebit de sensibil la acuzele vechi şi noi, vizibile şi ascunse aduse cărnii lui Cristos şi a fraţilor săi. Cu siguranţă, sunt multe locurile biblice, tradiţionale şi teologice vizitate şi retuşate de el cu originalitate, însă dacă se vrea să se găsească „fundamentul” teologiei sale, aceasta este, fără îndoială, carnea, pe care el o vede drept inima a toate. Nu întâmplător, vorbind despre ea, foloseşte cu uşurinţă tonuri grave şi puternice; argumentând chiar cu avânt, asemenea aceluia al primilor scriitori creştini. De altfel, dacă este carnea inima a toate, a avea grijă de ea este problemă de viaţă şi de moarte… de toate.

Schiţând un soi de teologie a cărnii în perspectiva Papei Francisc, impresionează cum tema este prezentă constant în magisteriul său. „Carnea” este basul continuu al omiliilor sale de arhiepiscop de Buenos Aires. Desigur, sunt acordurile în partitura predicării sale în Argentina, însă – dacă se ascultă bine – ceea ce ţine împreună discursul muzical este tocmai carnea lui Cristos şi a fraţilor săi. Tema este prea simţită pentru a nu face parte din interiorul spiritualităţii sale, însă în omiliile de la Buenos Aires se percepe, aproape în mod direct, tentativa sa de a o face să răsune (de altfel, „cateheză” înseamnă „prin intermediul ecoului”) din glasul poporului încredinţat lui. Atenţia constantă şi afecţionată faţă de carnea lui Cristos şi a fraţilor săi continuă şi cu lărgirea orizontului: acum nu numai Buenos Aires, ci slujirea petrină adusă tuturor Bisericilor. Se percepe, desigur, în omiliile ţinute în timpul Liturghiei la „Sfânta Marta”: uneori tema este protagonistă evidentă a unei predici, în alte ocazii este mai discretă, mereu este ca o atmosferă.

Nu numai prezenţa răspândită în predica sa face emblematică tema cărnii în teologia lui Francisc, ci şi modul organic de a o trata. Toate misterele din Crezul creştin şi ansamblul practicii evanghelice sunt interpretate (aşa cum ar trebui să fie normal) în lumina cărnii lui Cristos şi a fraţilor săi. Aşadar, „carnea” nu reprezintă, mai întâi pentru Bergoglio şi după aceea pentru Francisc, o temă între altele, ci vizuala din care să se perceapă totul evangheliei, tot depozitul credinţei. Mai mult decât în predică, acest lucru este evident în scrierile ample, articulate şi împletite, cum sunt exortaţia apostolică Evangelii gaudium, enciclica Laudato si’ şi exortaţia apostolică Amoris laetitia. De aceea, dacă se vrea întâlnirea cu magisteriul Papei Francisc, este imposibil să se eludeze referinţa afectată şi argumentată la carne, apel adresat fiecărui om, fiecărui botezat, inclusiv păstorilor şi teologilor.

Cartea scurtă nu are nicio pretenţie de întregime; eventual ar vrea să ofere un soi de aperitive ale Crezului unui creştin devenit papă.

Pr. dr. Giovanni Cesare Pagazzi

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


E loc pentru toţi: legături fraterne, teamă, credinţă

Giovanni Cesare Pagazzi, E loc pentru toţi: legături fraterne, teamă, credinţă, Iași 2021, 130 p., 14×20, ISBN 978-606-578-465-9, 15 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: E loc pentru toţi : legături fraterne, teamă, credinţă, scrisă de pr. dr. Giovanni Cesare Pagazzi și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 130 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei. 

Un loc – ba chiar un parcurs – identitar nevralgic şi perfect transversal schiţează această ultimă, profundă şi strălucită lucrare a lui Giovanni Cesare Pagazzi, E loc pentru toţi. De fapt, sunt puţine lucruri de spus: odată cu legătura paritară a unei relaţii parentale aflate într-un declin înfricoşător în această parte nord-occidentală a globului nostru, afectată de o pandemie a narcisismului, este în joc antropologia la modul general sau chiar imaginea umanităţii în sine. Calitatea humana condicio, cu toată acea încâlceală împovărătoare a implicaţiilor sale sociopolitice, din oricare punct de vedere s-ar aborda – filosofic sau teologic –, nu va fi niciodată „netaxată” în ceea ce priveşte fraternitatea, dar dacă este ceva de apreciat direct proporţional cu recunoaşterea sinceră este că, într-adevăr, legăturile fraterne pot schiţa o lume în care „există loc pentru toţi”. Vorbind apoi din punct de vedere teologic, fraternitatea invocă o referinţă directă la Isus din Nazaret, acel Fiu al lui Dumnezeu „Unul născut” (In 1,13-18) care „nu se ruşinează să-i numească fraţi” (Evr 2,11-13; cf. Mt 28,10; In 20,17), revendicându-se astfel ca un capitol perfect fondator în cadrul cristologiei. Ca să nu mai vorbim despre ecleziologie (schiţată aici în cheie ecumenică), de neconceput fără această dimensiune pacifică existentă deja în conştiinţa lui Israel. Să ne gândim la Deuteronom, codul umanitar excelent prin definiţie în tot Orientul Mijlociu Antic, tocmai în virtutea sensibilităţii sale fraterne. Şi chiar la acel Paul din Tars, „evreu dintre evrei” (Fil 3,5), ale cărui misiune apostolică şi producţie epistolară ar fi ca şi inexistente în afara acestei legături fraterne, din care respiră literalmente, după cum o demonstrează apelativul „fraţi”, intens şi recurent în gura celui mai universal evanghelizator al celor două Testamente. Însuşi adevărul Sfintelor Scripturi, suprapunându-se cu acea „sfinţenie ospitalieră” (G. Theobald), nu este oare atribuibilă în totalitate Fiului Omului, „un mâncăcios şi un băutor de vin, prieten cu vameşii şi păcătoşii”, şi subliniată prompt de Biblia întreagă, a cărei mărturie, începând cu Geneza şi până la Apocalips, nu face altceva decât să invite fiecare cititor să se redescopere apropiat din punct de vedere universal şi fratern?

Preot al Bisericii din Lodi, lector la „Studii Teologice Reunite” ale Bisericilor din Crema, Cremona şi Vigevano, precum şi la nou-înfiinţata Facultate Teologică din Bologna, acest încă tânăr, dar deja prolific teolog nu pare preocupat să se fixeze în sectoare circumscrise cu râvnă de tratatele teologice. Încă de la prima producţie îşi continuă cercetarea cu aceeaşi atitudine a unui foarte bun cunoscător al muntelui, care nu se limitează să escaladeze piscurile, ci preferă mai degrabă să meargă de-a lungul acelor creste care, în timp ce despart, se alătură la rândul lor. De fapt, el tinde să înfrunte diferitele discipline explorându-le limitele, nu atât prin incursiuni invazive şi dezordonate, după modelul „atacă şi fugi”, ci asumându-şi din când în când cele mai favorabile poziţii de perspectivă şi care garantează revenirea la o finalitate senzorială a întregului teologic. Nu întâmplător, teza sa de doctorat trăda încă din titlu (La singolarità di Gesù come criterio di unità e differenza nella Chiesa, Milano, 1997) tendinţa de a conecta din interior cristologia şi ecleziologia (nu fără o consistentă infrastructură filosofică). Şi ceea ce este şi mai semnificativ, atenţia acordată legăturii ca distincţie cristologică şi antropologică competentă ajunge să capete prioritate în cea mai recentă producţie eseistică (cf. In principio era il Legame. Sensi e bisogni per dire Gesù [2004], precum şi Il polso della Verità. Memoria e dimenticanza per dire Gesù [2006]).

Alăturând estetica şi etica, drept urmare a sensibilităţii dobândite din fenomenologia recentă de dincolo de Alpi – o orientare care în Italia îşi găseşte o acreditare originală şi viguroasă, şi mă gândesc în special la Pier Angelo Sequeri şi Elmar Salmann –, autorul nostru se dovedeşte un mare fan al oricărei legături originale, în reală concordanţă cu interesul actualei colecţii „Sestante”, inaugurată cu contribuţia importantă şi fericită a lui Giuseppe Angelini, Il figlio. Ca „alteritate congenitală” (cum îi place să o definească), de jure şi cu drepturi depline, fraternitatea îi aparţine şi merită să fie salvgardată – ca să nu spun protejată – de riscul unei (niciodată ca aici) diabolice „orori neglijente în faţa evidenţei” (C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr). Inspirat de acest strălucit tratat de diversitate a spiritelor aplicat cu susul în jos de cunoscutul autor de peste Canal, această consideraţie introductivă pertinentă deschide o cale de redescoperire autentică.

Scriitorul nu deţine titluri pentru a o afirma în mod peremptoriu, ci doar argumente plauzibile şi clare pentru a spera la asta. Aceasta este printre cărţile – nu prea multe – activităţii editoriale efervescente destinate „să facă bine” atât teologiei în particular, cât şi vieţii Bisericii în general, capabilă să ofere o susţinere fecundă şi transparentă cauzei amândurora. Teologiei aflate întotdeauna în cumpănă între cei doi poli opuşi ai unei reflecţii suspectate de interese care ar merita o analiză mai obiectivă (sau mai pasională) şi o speculaţie atât de difuză încât pierde sensul contextului propriu şi al referirii experienţiale a celuilalt. Dar şi Bisericii noastre aflate în mijlocul unui vad şerpuitor, ademenită spre un corporatism al sacrului, pentru a nu se dizolva în religie civilă, în ciuda unor semne oricum evidente, totuşi prea puţin atentă la principiul că, mai mult decât orice altceva, se bazează pe relaţii şi oameni („fratele pentru care a murit Cristos”: 1Cor 8,11). Reluând titlul, sunt tentat să cred că dacă e loc pentru toţi, atunci se va găsi unul şi pentru cele două, Teologie şi Biserică, pe cât posibil mai contiguu şi reciproc mai frecventat decât este astăzi. Şi cine ştie: tind şi mai mult să cred că atâtea situaţii ecleziale exasperant de critice, în loc să degenereze în conflicte, crize şi chiar în abandonări răsunătoare, ar putea găsi rezolvări şi un rezultat mai bun, ba chiar o terapie preventivă valabilă, dacă principiul fraternităţii ar fi mai bine respectat, atât jos, la bază, cât şi sus, la vârf, în comunităţi şi în familie, între înalţi funcţionari şi preoţi. Ca să nu mai vorbim de tensiunile micro- şi macro sociale care aşteaptă o undă sănătoasă de empatie, un alt nume posibil al fraternităţii, pentru a se întrevedea o soluţie.

Iată, aşadar, un eseu valoros despre ceea ce aş numi o teologie solidă tranzitivă, inspirată de o exegeză biblică actualizată în mod adecvat în limpezirea implicaţiei sale antropologice şi bine echipată în ceea ce priveşte instrumentele sale; pe bună dreptate angajantă, dar care nu dispreţuieşte o formă lizibilă. Altfel spus, o gândire în credinţă şi în jurul credinţei, capabilă să-şi facă pe deplin simţit impactul pastoral intraeclezial, în timp ce face să se remarce instanţa teologală originală şi vena teologică tainică (dar nu prea mult) a experienţei ecleziale. Teza deloc mascată a acestor pagini este convingerea că viaţa creştină obişnuită, înţeleasă istoric şi nu în mod abstract, este cea care dă de gândit credinţei, provocând o nouă luare-aminte şi un efort de gândire care poate şi chiar (trebuie) să se ridice la rigoarea unor niveluri teoretice cât mai difuze, niciodată însă detaşate de scopul lor de a se revărsa asupra vieţii, reformând-o mai mult sau mai puţin direct. Prin urmare, nu o teologie diluată de utilitarisme pripite şi oportuniste, ci una de care omul să se poată bucura, în timp ce luminează pliurile cele mai tainice ale legăturilor originare trăite dintotdeauna, dar niciodată suficient de cunoscute şi apreciate.

Roberto Vignolo

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


A ta este puterea: încrederea în forţa lui Cristos

Giovanni Cesare Pagazzi, A ta este puterea: încrederea în forţa lui Cristos, Iași 2021, 154 p., 14×20, ISBN 978-606-578-464-2, 15 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: A ta este puterea: încrederea în forţa lui Cristos, scrisă de pr. dr. Giovanni Cesare Pagazzi și tradusă în limba română de pr.dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 154 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei. 

Părintele Giovanni Cesare Pagazzi, profesor la Institutul Pontifical „Ioan Paul al II-lea” pentru Științele Căsătoriei și ale Familiei din Roma (Italia), ne oferă o carte curajoasă, incisivă şi necesară, care îndrăzneşte să aducă în dezbaterea teologică şi eclezială (dar şi în dezbaterea culturală şi chiar în dezbaterea politică) a prezentului nostru comun ceea ce a devenit vexata quaestio contemporană prin excelenţă: puterea. Noi aparţinem unei perioade istorice ambigue cu privire la această temă, care continuă să fie un simptom al luminilor şi umbrelor ce caracterizează timpul nostru, deoarece, aşa cum ne aminteşte frecvent papa Francisc, „nu trăim o epocă de schimbare, cât mai ales o schimbare de epocă”. De exemplu, este neîndoielnic impulsul contemporan de a repeta până la saturaţie, şi în miile de modalităţi comunicative care sunt la dispoziţia noastră astăzi, că „puterea este goală”. Această atitudine este, fără îndoială, şi rezultatul revizuirii critice salutare a propriei istorii pe care o face contemporaneitatea, în care puterea a devenit (şi devine!) prea des nu exprimare de slujire adusă umanităţii, ci exercitare prepotentă a unui autoritarism care tinde numai la propria propăşire şi la propriile interese. Atunci când puterea se constituie în cheie autoreferenţială, se distanţează în mod dramatic de acel orizont etic care este adevăratul criteriu al sensului său, al oportunităţii şi credibilităţii sale. Însă contemporaneitatea merge mai departe, aruncând un soi de suspiciune preventivă şi generalizată asupra protagoniştilor şi domeniilor, mecanismelor şi tehnicilor diferitelor puteri.

Pentru a spune totul, operaţiunea actuală de demontare nu ia în discuţie numai practicile puterii clar opresive şi ilegitime, ci ideea de putere în sine. Aşa cum a scris filosoful Michel Foucault, „puterea este astăzi ceea ce trebuie să fie explicat”. Or, nu putem crede în mod naiv că acest conformism nu dă loc unei răsturnări complexe, care este necesar să fie înfruntată dacă vrem realmente să pornim de la patologiile momentului prezent, nu pentru a merge spre prăpastia nihilismului şi a fantomelor sale, ci în direcţia unei reconstruiri urgente şi întemeiate a speranţei. De la această diagnoză porneşte Pagazzi, explicând-o în următorii termeni:

„Coagularea puterii în mâinile câtorva creează adesea nedreptăţi efective şi dureroase, la care întreaga istorie este spectatoare. Totuşi, diagnoza, chiar şi corectă, înclină mulţi gânditori să considere puterea însăşi ca nedreaptă, ca urmare a faptului simplu de a fi «puternic». Din asta derivă o suspiciune prejudiciabilă, adesea simţită şi superficială, faţă de orice exprimare de putere”.

Paroxismul acestei „suspiciuni prejudiciabile” este nu numai viziunea reductivă a ceea ce poate să fie relaţia oamenilor în societate, ci şi viziunea jenantă despre persoana umană care rezultă, şi despre Dumnezeu însuşi. Desigur, declinările contemporane ale divinului pornind de la „neputinţă” (să ne gândim la Dietrich Bonhoeffer sau la Johannes Baptist Metz) desfăşoară un rol crucial: să arunce o lumină asupra legăturii solidare care uneşte destinul Răstignitului cu acela al victimelor din orice timp. Însă este inadmisibil să se dea statutului de marginală temei „puterii lui Dumnezeu”, care, în schimb, aşa cum demonstrează Giovanni Cesare Pagazzi în termeni exegetici şi teologici într-adevăr convingători, trebuie considerat un topos central. „Puterea” este până acolo o prerogativă a Dumnezeului biblic care va deveni sinonim al numelui divin. Isus se va referi la Dumnezeu vorbind astfel, ca şi cum această înzestrare originară a lui Dumnezeu ar putea folosi ca sinteză pentru misterul său. Spune Isus, în Mt 26,64: „De acum îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului”. Aşadar, nu are sens a contrapune atotputernicia lui Dumnezeu milostivirii, bunătăţii şi iubirii sale. Şi să nu ne înşelăm: a nega atotputernicia lui Dumnezeu („atotputernicie afectuoasă”, conform expresiei frumoase a lui Pagazzi) ar echivala cu a nega exact credibilitatea milostivirii sale şi a iubirii sale. Aşa cum ne aminteşte Domnul în cartea profetului Ieremia (Ier 31,3): „Te-am iubit cu o iubire veşnică; de aceea te-am atras cu bunătate”. Probabil că teologia contemporană ar trebui să citească din nou Spinoza, care, în Etica, spune asta cu claritate: „A fi înseamnă a putea fi. Dumnezeu este «suprema fiinţă», «fiinţă foarte perfectă», pentru că este Puterea, nu contrariul”.

Ce anume vrea să indice Pagazzi cu această lucrare foarte frumoasă? Că Dumnezeu, care este supremă şi afectuoasă „Putere”, cheamă la fiinţă toate creaturile, şi cu mai mare motiv pe om, chip şi asemănare a sa, în măsura în care el le conferă putere. A fi înseamnă a putea fi. Noi dorim, sau manifestăm o voinţă, numai pentru că putem să dorim şi să descoperim în noi forţa care face posibilă exercitarea voinţei. Întrebarea instigatoare a lui Spinoza, „Ce anume poate un corp?”, are în fond, ca răspuns, o altă întrebare: „Cum poate un corp să fie la înălţimea propriei puteri?” Care este ca şi cum am spune: cum putem corespunde pozitiv la plinătatea vocaţiei noastre divine şi umane?

Giovanni Cesare Pagazzi alege dintre interlocutorii săi unul din numele centrale ale teologiei din secolul XX, Paul Tillich, recuperând textul celor două conferinţe prezentate de teolog şi filosof la Hochschule für Politik din Berlin în 1956. În ele, ocolind impasul generat de dezbaterea despre modul de a vorbi despre Dumnezeu atotputernic după Auschwitz, Tillich realizează o dislocare teoretică a problemei. Dacă în acei ani cuvântul „putere” devenise sinonim al cuvântului „rău”, ca şi cum i-ar fi asociat ceva ireparabil şi demoniac, gânditorul german naturalizat american pariază pe recuperarea categoriei de putere drept componentă a structurii ontologice a fiinţei. Puterea constă la origine în „forţa de a spune «Amin!» vieţii”. Prepotenţa blochează drumul spre viaţă, ameninţând: „Tu nu trebuie să poţi!”, în timp ce, în schimb, glasul generativ, care dă dreptate promisiunii făcute fiecăruia la actul naşterii sale, este acela care repetă: „Volo ut sis” („Eu doresc ca tu să fii!”). Ce anume înseamnă a fi „Fiu”, dacă nu „a fi pus în condiţie de a putea”? Acest lucru îl contemplăm în Cristos, şi această putere Cristos ne face s-o descoperim: „Celor care l-au primit, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (In 1,12). Fiecărei fiinţe umane îi este revelată şi dată această putere.

Cardinal José Tolentino de Mendonça

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


O lume destrămată: găsindu-l pe Dumnezeu când viața nu are sens

Mike Schmitz, O lume destrămată: găsindu-l pe Dumnezeu când viața nu are sens, Iași 2021, 64 p., 14×20, ISBN 978-606-578-467-3, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: O lume destrămată: găsindu-l pe Dumnezeu când viața nu are sens, scrisă de Mike Schmitz și tradusă în limba română de Ioana Barcan. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 80 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei. 

Să recunoaștem defecțiunea din noi înseamnă să ne opunem mesajului pe care ni-l transmite societatea. Confruntată cu întrebarea „Ce e în neregulă cu tine?”, societatea răspunde mereu: „Nimic. Nimic nu e în neregulă cu tine. Ești perfect exact așa cum ești”. Și dacă eşti sincer cu tine, probabil gândeşti: Serios?! Ai petrecut ceva timp cu mine?

Eu, unul, am petrecut timp cu mine, şi ştiu că mantra „Eşti perfect exact aşa cum eşti” este pur şi simplu falsă. Şi nu-i nici măcar aproape de adevăr!

Unul dintre cele mai evidente adevăruri în viaţă este: „Nu sunt bine”. Mesajul societăţii – „Eu sunt bine, tu eşti bine” – e ceea ce eşti nevoit să spui când nu ştii ce să faci cu o inimă şi o lume care s-au destrămat.

Prin tot ceea ce a venit să ducă la îndeplinire pentru noi, Isus ne spune nouă şi acestei lumi destrămate:

„Nu, nu eşti perfect, dar voi lupta pentru tine, ca să fii al meu”.

„Nu, nu eşti perfect, dar meriţi să îmi dau viaţa pentru tine, în imperfecţiunea ta”.

„Da, această lume s-a destrămat. Vin în această lume ca să repar ceea ce s-a deteriorat”.

Această lume nu este perfectă. Iar noi nu suntem perfecţi. Dar „imperfect” nu înseamnă neiubit.

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Cartea răspunsurilor

Anselm Grün, Cartea răspunsurilor, Iași 2021, 310 p., 14×20, ISBN 978-606-578-438-3, 30 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Cartea răspunsurilor, scrisă de Anselm Grün și tradusă în limba română de pr. Ioan Bișog. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 310 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei. 

Nu numai teologilor li s-a reproşat că dau răspunsuri fără să cunoască adevăratele probleme ale oamenilor. Însă ei sunt acuzaţi destul de des că dau răspunsuri la ceva ce nu mai interesează pe nimeni. Dusă la extrem, o atare acuză este exprimată ca reacţie la sloganul creştinilor evanghelici, conform cărora Isus este răspunsul la toate întrebările: „Isus este răspunsul. Dar care era întrebarea?”

Cine primeşte mereu răspunsuri la întrebări pe care nu le-a pus, acela va înceta curând să mai asculte. Însă cine pune întrebări juste poate descoperi răspunsuri care să-l ajute să meargă înainte. Într-o discuţie, se întâmplă adesea că cine pune întrebări mai bune duce înainte conversaţia şi contribuie mai mult decât toţi la soluţia unei probleme. Şi invers, nu doar politicienilor li se reproşează că dau răspunsuri fără să fi ascultat ce-i interesează pe oameni cu adevărat.

Răspunsul depinde întotdeauna de întrebare, şi la începutul oricărui gând se află dorinţa de a şti, curiozitatea, se află întrebările. Filosofii consideră că în aceasta constă practica maieuticii de a descoperi adevărul. Socrate, de exemplu, practica filosofia continuând să întrebe ce vor cu adevărat oamenii, ce gândesc şi ce aşteaptă de la propria viaţă. Şi în timpul nostru, Martin Heidegger a definit toată existenţa umană plecând de la acest impuls: existenţa umană poate – şi trebuie – să întrebe. Centrală pentru filosof este întrebarea asupra sensului existenţei ca atare. Omul trebuie să-şi pună această întrebare asupra sensului existenţei. Numai după aceea poate să pună şi întrebări cu privire la sensul fiecărui lucru, sensul existenţei, cum spune Heidegger. Teologul Karl Rahner şi-a asumat punctul de vedere al maestrului său Heidegger, care formulează astfel: „Omul este nevoit să întrebe”. Antropologia filosofică vede poziţia particulară a omului tocmai în faptul că este o fiinţă care întreabă şi că tot ceea ce el întâlneşte îi apare într-un prim moment ca dubiu.

Nu numai marii gânditori, din Antichitate până în prezent, îşi pun întrebări cu privire la sensul oricărui lucru. Fiecare persoană reflexivă şi le pune mereu, până astăzi: „Cine suntem? De unde venim? Unde mergem? La ce să ne aşteptăm? Ce lucruri ni se vor întâmpla?” Toate aceste întrebări ne pun într-o relaţie: cu noi înşine, cu alţii, cu Dumnezeu. Şi numai atunci când căutăm un răspuns la aceste întrebări, înaintea noastră se vor contura într-un mod nou aceste relaţii şi sensul care se desprinde din ele.

Întrebările de care mă ocup în această carte nu sunt inventate. Dacă ţin o conferinţă, ofer mereu posibilitatea unei discuţii. Uneori sunt puse puţine întrebări, dar alteori întrebările sunt multe şi importante. Atunci îmi dau seama ce-i preocupă pe oameni. Unele întrebări sunt repetate. Adeseori în mod direct, alteori se ascund chiar în spatele problemelor aparent complet diferite. Sunt întrebări ale oamenilor cu totul normali, şi totuşi este vorba despre întrebări fundamentale, (întrebări regeşti), care privesc toate temele principale ale vieţii. Este vorba despre întrebări la care nicio ştiinţă, oricât de specializată ar fi, nu poate să ofere un răspuns sigur în interiorul propriului spaţiu de competenţă. Dincolo de aceasta, întrebările vin din toate părţile, nu ne dau linişte. Întrebările sunt puse de persoane tinere, de persoane aflate în diverse situaţii de viaţă. De aceea, sper, cu răspunsurile conţinute în această carte, să venim în întâmpinarea întrebărilor celui mai mare număr de cititori şi cititoare.

Dat fiind că nu este vorba despre întrebări noţionale şi nici măcar de răspunsuri verificabile din punct de vedere obiectiv, răspunsul meu este întotdeauna subiectiv, plecând de la experienţa de viaţă. Şi, desigur, îl ofer pe fondul teologiei pe care eu însumi am studiat-o. Dar, în acelaşi timp, caut mereu să-mi dau un răspuns satisfăcător mie însumi, un răspuns pe care eu însumi îl înţeleg şi pentru care îmi pot asuma răspunderea înaintea mea, a raţiunii şi a credinţei mele.

Întrebările cu care mă confrunt în această carte mă pun pe gânduri. Nu cunosc răspunsurile dinainte, dar, căutând să mă confrunt cu ele şi să răspund, sunt provocat la rândul meu să reflectez. Şi uneori pot experimenta mulţumirea că înăuntrul meu se nasc răspunsuri pe care nu le cunoşteam înainte şi care, deci, sunt scoase la lumină de cei care-mi pun întrebările.

În noua ediţie, am adăugat şi alte întrebări care mi-au fost puse deseori în ultima perioadă. Problemele ridicate reflectă de fiecare dată tocmai situaţia în care se află oamenii şi cu care se confruntă. Au existat mai ales trei situaţii în care se aflau oamenii.

Una dintre acestea a fost discuţia din societate, mult controversată, despre schimbările care deseori au evoluat razant, despre noile posibilităţi tehnice, despre noile mijloace de comunicare socială sau despre inteligenţa artificială, şi, legat de acestea, despre provocările care ne afectează viaţa de toate zilele şi care-i neliniştesc pe mulţi.

Apoi, pentru mulţi Biserica însăşi a devenit discutabilă, pe de o parte, din cauza disputei legate de abuzuri, pe de altă parte, din cauza ieşirilor crescânde din Biserică. Ce mai are Biserica de spus astăzi oamenilor, ce trebuie să reînnoiască şi ce semnificaţie mai are, într-un timp când multele tradiţii sunt puse sub semnul întrebării şi când însuşi rolul religiilor în ansamblul lor este reevaluat?

Şi, în cele din urmă, criza legată de virusul Corona, care a dus la multe întrebări ce îi apasă pe oameni: Cum trebuie să înţelegem această criză? Cum trebuie să avem încredere în viitor dacă totul apare atât de nesigur? Cum putem ieşi cu bine din această criză? Îşi va urma totul cursul obişnuit sau putem spera într-o schimbare a convieţuirii noastre?

Răspunsurile pe care le dau la întrebările din această carte ar putea să te stimuleze şi pe tine, dragă cititor/cititoare să reflectezi şi să cauţi tu însuţi răspunsuri la întrebările cele mai profunde pe care ţi le pui. E posibil ca întrebările şi răspunsurile din această carte să trezească în tine alte întrebări. Poate că tocmai acestea devin întrebări centrale pentru tine, de al căror răspuns depinde reuşita ta în viaţă. Să ai încredere în întrebările care se nasc în tine. Încearcă, plecând de la întrebările puse în carte, să îţi răspunzi tu însuţi, având încredere că Duhul Sfânt lucrează în tine şi îţi sugerează ceea ce poate să aducă pacea la întrebările şi dubiile tale.

Anselm Grün

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


MicroSchimbări. Transformă-ţi viaţa pas cu pas

Gary Jansen, MicroSchimbări. Transformă-ţi viaţa pas cu pas, Iași 2021, 98 p., 14×20, ISBN 978-606-578-451-2, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: MicroSchimbări. Transformă-ţi viaţa pas cu pas, scrisă de Gary Jansen, și tradusă în limba română de Ioana Barcan. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 98 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Această carte este despre transformarea spirituală. Ca scriitor şi editor, am petrecut mai mult de zece ani lucrând cu unii dintre cei mai mari îndrumători spirituali ai timpului nostru – de la papi la preoţi, călugări, guru, oameni de ştiinţă sau experţi în dezvoltare personală – şi căutând în propria mea viaţă pe „Dumnezeu în toate lucrurile”, după cum ar spune sfântul Ignaţiu. Am ajuns să observ că totul are o componentă spirituală: serviciul nostru, familia, relaţiile, suferinţa, finanţele, sănătatea, emoţiile, dezamăgirile, bucuriile şi tristeţile. Iubirea pe care o simţi pentru soţul sau soţia ta este spirituală. Teama pe care o simţi când vezi extrasul de cont este spirituală. O sarcină neaşteptată este spirituală. Anxietatea pe care o simţi când te îngrijorezi pentru fiul tău adolescent şi prietenii lui este spirituală, şi la fel sunt relaţiile uneori tumultoase pe care le ai cu prietenii şi colegii tăi. Există un element spiritual chiar şi într-un conflict politic, în revoluţiile sociale, în mediul înconjurător, până şi în acel nemernic de la magazin care te-a lovit cu căruciorul şi apoi a fost nepoliticos cu vânzătorul trudit de la casă. După cum ne învăţa sfântul Ignaţiu, viaţa spirituală nu este ceva separat de realitatea noastră zilnică: ea este în tot ceea ce ne înconjoară şi în toţi cei pe care îi întâlnim. Deci până şi micile schimbări pe care le facem în viaţa noastră exterioară – de exemplu, cât de mult dormim sau cum reacţionăm la problemele de la serviciu sau de acasă – pot avea un mare impact în viaţa noastră interioară. Şi viceversa.

Am scris această carte într-un mod accesibil tuturor cititorilor, indiferent de fundalul lor religios sau spiritual (sau lipsa acestora). Cu alte cuvinte, am încercat să limitez referinţele la Dumnezeu, deşi Dumnezeu nu este niciodată departe de intenţia mea (şi să fim sinceri, încă a mai rămas mult Dumnezeu în aceste pagini). Sfântul Ignaţiu, muza acestei cărţi şi a aproape tot ce am scris vreodată, spunea că pentru a avea o viaţă împlinită trebuie să căutăm sacrul din toate lucrurile, chiar şi din lucrurile mărunte care alcătuiesc viaţa noastră. În modul în care răspundem unui zâmbet, cum vorbim cu un copil, sau cum ne purtăm cu animalele noastre de companie, Dumnezeu este mereu acolo, mereu prezent în tot ceea ce facem sau nu facem. Încercând să încorporez spiritualitatea ignaţiană sau spiritualitatea vieţii de zi cu zi în felul în care lucrez şi îmi întemeiez familia, am observat ce roade poate avea atenţia la lucrurile mărunte, ce putere au schimbările mici. Cartea aceasta te încurajează să consideri câteva lucruri pe care poate le iei de-a gata şi să faci schimbări mici, simple, treptate – MicroSchimbări – care în timp pot duce la transformări radicale în mintea, trupul şi sufletul tău. Cu toate acestea, MicroSchimbările nu se fac fără efort. Ca orice altă schimbare pozitivă din viaţa noastră, MicroSchimbările necesită timp şi dedicare.

Pentru a vă ajuta, vă voi oferi sfaturi practice, idei, exemple personale şi ceea ce-mi place să numesc „trucuri pentru viaţa spirituală”. Scopul acestei cărţi este să vă asiste în a contempla acest dar minunat care este viaţa, în a privi lucrurile mici într-un mod măreţ, în a realiza fapte mărunte cu iubire mare. Şi nu e nevoie decât de câteva mici schimbări în felul nostru de a privi ceea ce ne înconjoară.

Gary Jansen

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

  • prin poştă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
  • prin e-mail: sapientia@itrc.ro
  • prin telefon: 0754-826-814
  • prin website (online): editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria „Sapientia” din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi)
  • sau la librăriile catolice partenere

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Consacrarea la sfântul Iosif. Minunile părintelui nostru spiritual

Donald H. Calloway, MIC, Consacrarea la sfântul Iosif. Minunile părintelui nostru spiritual, Iași 2021, 312 p., 15×21, ISBN 978-606-578-446-8, 35 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Consacrarea la sfântul Iosif. Minunile părintelui nostru spiritual, scrisă de Donald H. Calloway, MIC, și tradusă în limba română de Ciprian Fechetă. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 15×21, are 312 pagini color şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 35 lei.

În secolul al XVI-lea, sf. Ioan al Crucii, unul dintre marii mistici ai Bisericii, mărturisea cu umilință că duce lipsă de o înțelegere corespunzătoare a măreției sf. Iosif. Inspirat fiind de dragostea nemărginită pe care prietena sa, sf. Tereza de Avila, i-o purta sf. Iosif, sf. Ioan al Crucii a luat hotărârea fermă de a căuta să-l cunoască și să-l iubească mai bine pe sf. Iosif.

Dar tu? Tu îl cunoști pe sf. Iosif? Simți că înțelegi cu adevărat măreția lui și iubirea ce ți-o poartă? Ei bine, dragi prieteni, pregătiți-vă! Această carte, Consacrare la sfântul Iosif, este pe cale să vă descopere minunile sf. Iosif, cum nu s-a mai întâmplat până acum!

Acum este timpul sf. Iosif!

Este o pretenție îndrăzneață, recunosc. Totuși, cred cu adevărat că în timpurile de astăzi Domnul vrea să îndrepte într-un mod major inimile noastre, familiile, parohiile, diecezele și întreaga Biserică către sf. Iosif. Această acțiune a Duhului Sfânt în viața Bisericii a început să prindă avânt de ceva vreme încoace.

Nu mă înțelegeți greșit: sf. Iosif a avut dintotdeauna un rol deosebit în viețile și inimile creștinilor. De-a lungul secolelor, sfinți, papi, mistici, învățați și laici deopotrivă au lăudat și exaltat măreția sf. Iosif. În secolul al XVI-lea, Duhul Sfânt a pus în lumină măreția sf. Iosif în Biserică prin intermediul sf. Tereza de Avila. Însă, chiar și înainte de sf. Tereza, măreția sf. Iosif fusese subliniată de sfinți precum Bernard de Clairvaux, Bernardina de Siena și Laurențiu de Brindisi. Mult mai aproape de noi, fer. Joseph Chaminade, sf. Petru Iulian Eymard, fer. Petra a Sfântului Iosif și sf. André Bessette au păstrat vie devoțiunea față de sf. Iosif în viața Bisericii.

Permiteți-mi să vă explic mai departe cum a condus Dumnezeu pașii Bisericii către această clipă.

În 2018, am publicat un cotidian devoțional închinat sfântului Iosif intitulat: Nestematele sfântului Iosif: Înțelepciune zilnică despre Părintele nostru spiritual. În introducere, am întocmit o listă a evenimentelor remarcabile – indicatori divini, dacă vreți așa – din ultimii 150 de ani, care marchează importanța crescândă a sfântului Iosif în viața Bisericii. Prin acestea se vede clar că trăim un timp dedicat mai mult ca oricând sfântului Iosif.

Fără pic de exagerare, Biserica a făcut în 150 de ani mai multe spre promovarea sfântului Iosif decât făcuse în cei 1800 de ani de creștinism de dinainte! Dar de ce acum? De ce sfântul Iosif?

Există nenumărate motive, însă cred că două dintre ele au o importanță enormă.

În primul rând, avem nevoie de paternitatea spirituală a sfântului Iosif care să ocrotească căsătoria și familia. Căsătoria și familia au fost supuse atacurilor dintotdeauna, dar în epoca modernă amenințările au atins culmi colosale. O mulțime de oameni nu mai știu ce înseamnă să fii bărbat sau femeie, ca să nu mai vorbim despre constituirea unei căsătorii sau a unei familii. Ba chiar numeroase țări au pretenția de a redefini căsătoria și familia. Există, așadar, o mare confuzie în această privință, o confuzie cum nu a mai existat în nicio altă epocă a istoriei umane.

În al doilea rând, lumea întreagă are nevoie de o nouă evanghelizare, inclusiv majoritatea creștinilor deja botezați. În această privință, putem privi la sfântul Iosif ca fiind primul misionar. În ziua de azi, el își dorește să li-l prezinte din nou pe Isus neamurilor. Numeroase națiuni și culturi care au fost cândva profund creștine s-au îndepărtat mult de rădăcinile lor și sunt pe calea autodistrugerii. Țări care au fost clădite cândva pe principiile iudeo-creștine au căzut în mâinile ideologiilor și organizațiilor care doresc să le despoaie de orice urmă de sacru. În lipsa unei schimbări radicale, însăși civilizația este în pragul autodistrugerii.

Acum este timpul să te consacri sfântului Iosif! Dumnezeu este cel care îi spune Bisericii că pentru a ocroti căsătoria și familia, pentru a-și ridica moralul, pentru a recuceri teritoriul pierdut și pentru a câștiga sufletele de partea lui Isus Cristos, trebuie ca sfântul Iosif să fie chemat pe câmpul de luptă. El este Groaza diavolilor! Cu puterea paternității sale spirituale, cu nemărginita sa iubire față de copiii săi spirituali și cu mijlocirea sa neîncetată, Biserica își poate reînnoi rolul de lumină a neamurilor, de cetate clădită pe stâncă (cf. Mt 5,14-16)!

Poate te întrebi: „Cum mă pot consacra sfântului Iosif?” Să fiu sincer, există nenumărate căi. Este suficientă chiar și o simplă rugăciune de încredințare. Totuși, dacă vrei să înțelegi cu adevărat măreția părintelui tău spiritual, ar fi indicat să urmezi un program de pregătire și consacrare. Un asemenea program ar trebui să includă persoana sfântului Iosif, privilegiile sale, titulaturile și virtuțile sale, dar mai ales iubirea părintească ce i-o poartă Fiului lui Dumnezeu și restului omenirii. Consacrarea la sfântul Iosif pune la dispoziție un program comprehensiv de pregătire și consacrare la sfântul Iosif, ce vizează credincioșii, familiile, parohiile și diecezele. Prin acest program sper să aprind scânteia consacrării la sfântul Iosif în toată lumea!

Deci, în ce constă acest program? Care este metoda sa? Ei bine, rugându-mă și gândindu-mă cum să organizez acest program al consacrării la sfântul Iosif, am socotit că aș putea să mă folosesc de modelul de 33 de zile deja testat, folosit de sf. Ludovic de Montfort pentru consacrarea sa mariană. Doar nu era să caut eu să reinventez roata, nu? Metoda celor 33 de zile de pregătire este simplă, clară și permite ca subiectul în sine să fie acoperit cât se poate de bine. Iar această metodă de pregătire a sf. Ludovic de Montfort presupune un element de foarte mare importanță: rugăciunea.

Asemenea programului de consacrare mariană al sf. Ludovic de Montfort, Consacrarea la sfântul Iosif este constituită din trei părți:

PARTEA I: Cele 33 de zile de pregătire

PARTEA A II-A: Minunile Părintelui nostru spiritual

PARTEA A III-A: Rugăciunile către sfântul Iosif

Consacrarea la sfântul Iosif se încheie cu a meditație a fer. Guillaume-Joseph Chaminade la Solemnitatea Sfântului Iosif; articolul incredibil al pr. Reginald Garrigou-Lagrange, OP; o scurtă listă a bisericilor și sanctuarelor dedicate sfântului Iosif în lumea întreagă; și o expoziție a lucrărilor de artă dedicate sfântului Iosif realizate expres pentru această carte.

Dragă prietene, suntem pe cale să pornim într-o călătorie care îți va schimba viața. A ne apropia de sfântul Iosif este unul dintre harurile lui Dumnezeu. Parcurgând cele 33 de zile de pregătire și consacrare sfântului Iosif, vei dobândi mari binecuvântări. Sfântul Maximilian Kolbe, cu ceva timp în urmă, se întreba: „Cine ești tu, o, Neprihănit Zămislită?” El a căutat să răspundă la această întrebare prin predică, scrieri și apostolat dedicate consacrării mariane. Astăzi, asemenea lui, mulți își pun întrebarea: „Cine ești tu, sfinte Iosif?” Consacrarea la sfântul Iosif caută să răspundă la această întrebare oferindu-i Bisericii o reînnoire a modului în care este înțeles și apreciat marele sfânt Iosif.

Acum a sosit timpul consacrării la sfântul Iosif!

pr. Donald H. Calloway, MIC, STL

Vicarul provincial al Preoților Mariani ai Neprihănitei Zămisliri

a Sfintei Fecioare Maria, Maica Divinei Providențe

 

 

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

  • prin poştă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
  • prin e-mail: sapientia@itrc.ro
  • prin telefon: 0754-826-814
  • prin website (online): editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria „Sapientia” din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi)
  • sau la librăriile catolice partenere

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Sfântul Francisc, frate al tuturor şi a toate. Profil uman şi spiritual

Francesco Gioia, Sfântul Francisc, frate al tuturor şi a toate. Profil uman şi spiritual, Iași 2021, 255 p., 14×20, ISBN 978-606-578-435-2, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Sfântul Francisc, frate al tuturor şi a toate. Profil uman şi spiritual, scrisă de Francesco Gioia și tradusă în limba română de Iulian Ghiurca. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 255 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

Francisc şi fraţii săi au schimbat faţa Bisericii în acea întorsură delicată a istoriei pe care a constituit-o secolul al XIII-lea. Sfântul din Assisi a fost un om excepţional, fără îndoială, care i-a fascinat pe cei care l-au întâlnit.

Cartea arhiepiscopului Francesco Gioia se remarcă în primul rând pentru seriozitatea cercetării: miile de referinţe care însoţesc aparatul notelor mărturisesc cu ce meticulozitate a condus propria cercetare, dusă înainte prin continuitate şi constanţă, chiar printre îndatoriri de mare responsabilitate, pe care nu este greu să ni le imaginăm dificile. O carte de acest gen nu se improvizează, nu se alcătuieşte în decurs de câteva săptămâni!

Desigur, el s-a putut bucura şi de truda altora: studiile franciscane au făcut progrese enorme în ultimii treizeci de ani, mai ales în Italia, înfruntând sub diferite perspective, deseori cu o metodă critică perspicace şi riguroasă, relaţia lui Francisc cu creaturile. Mă gândesc, de exemplu, fără ca prin aceasta să intenţionez să-i nedreptăţesc pe mulţi alţii, la volumul pe care Alfonso Marini l-a dedicat relaţiei lui Francisc cu creaţia şi cu animalele. Totuşi, lucrarea prezentă se deosebeşte prin deplinătatea şi vastitatea cercetării, restituind un cadru organic ce cuprinde, în complexitatea sa, raportul Sfântului cu toate creaturile, pe care Francisc le invita continuu la lauda lui Dumnezeu.

Din aceasta derivă şi marea utilitate a acestei cărţi, care pune la dispoziţia unui cerc vast de cititori o masă enormă de informaţii. Chiar şi publicul nespecialist intră imediat în contact direct cu sursele, percepându-le caracterul nemijlocit, intensitatea şi puterea expresivă, ajutat astfel să transpună şi mesajul: cititorul va putea, aşadar, nu doar să avanseze în cunoaşterea Sfântului din Assisi, ci să pătrundă mai profund în experienţa sa spirituală, şi să-i asimileze, poate, idealul şi convingerile.

De aceea, îmi doresc ca truda mons. Gioia să fie răsplătită în mod abundent, nu doar printr-o răspândire adecvată a acestei ultime sale opere, ci şi de roadele spirituale pe care ea le va putea produce în sufletul celor care o vor citi.

Felice Accrocca

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Drumul de credinţă al sfântului Iosif. Meditaţii pregătitoare pentru sărbătoarea sa

Cardinal Anastasio Ballestrero, Drumul de credinţă al sfântului Iosif. Meditaţii pregătitoare pentru sărbătoarea sa, Iași 2021, 76 p., 11×17, ISBN 978-606-578-440-6, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Drumul de credinţă al sfântului Iosif. Meditaţii pregătitoare pentru sărbătoarea sa, scrisă de Cardinalul Anastasio Ballestrero și tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor. Cartea apare în colecția „Rugăciuni creștine”, în formatul 11×17, are 76 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la proclamarea sfântului Iosif ca patron al Bisericii universale de către fericitul Pius al IX-lea, prin decretul Quemadmodum Deus (8 decembrie 1870), papa Francisc a propus celebrarea unui an special dedicat sfântului Iosif, an care se va încheia în ziua de 8 decembrie 2021.

Pentru a marca acest eveniment și pentru a-i ajuta pe creștini să cunoască mai adânc persoana și rolul sfântului Iosif în istoria mântuirii, Editura Sapientia a publicat recent cartea Drumul de credinţă al sfântului Iosif. Meditaţii pregătitoare pentru sărbătoarea sa, semnată de Cardinalul Anastasio Ballestrero (1913-1998) și tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor. De asemenea, în curând va apărea cartea scrisă de pr. Donald Calloway, având titlul Consacrarea către sfântul Iosif.

Cartea cardinalului Ballestrero, pe lângă meditația personală, poate fi folosită și ca o novenă de pregătire la sărbătoarea sfântului Iosif, patronul Bisericii universale (19 martie). Cartea este constituită din nouă teme, fiecare temă având în componența ei un fragment biblic, o reflecție, câteva invocații și o rugăciune finală. La finalul cărții autorul a considerat potrivit să adauge nr. 22-32 din enciclica sfântul Ioan Paul al II-lea Redemptor Custos (15.08.1989), dedicată sfântul Iosif, Purtătorul de grijă al Mântuitorului. Iată aceste teme:

  1. Chemarea sfântului Iosif
  2. Docilitatea sfântului Iosif la planul lui Dumnezeu
  3. Credinţa sfântului Iosif
  4. Iosif, model de rugăciune
  5. Tăcerea umilă a sfântului Iosif
  6. Tăcerea activă a sfântului Iosif
  7. Tăcerea contemplativă a sfântului Iosif
  8. Misiunea sfântului Iosif
  9. Sfântul Iosif, patronul Bisericii
  10. Purtătorul de grijă al Mântuitorului

Rugăciune în cinstea sfântului Iosif

Reflecțiile cardinalului Anastasio Ballestrero dezvoltă ceea ce subliniază și Directoriul despre evlavia populară şi liturgie: „De-a lungul secolelor, mai ales cele recente, reflecţia eclezială a scos în evidenţă virtuţile sfântului Iosif, între care strălucesc: credinţa, care în el s-a tradus în adeziune deplină şi curajoasă la proiectul mântuitor al lui Dumnezeu; ascultarea sârguincioasă şi tăcută faţă de manifestările voinţei sale; iubirea şi respectarea fidelă a Legii, evlavia sinceră, tăria în încercări; iubirea feciorelnică faţă de Maria, exercitarea necesară a paternităţii, ascunderea activă” (nr. 219).

Este cunoscută devoțiunea papei Francisc față de sfântul Iosif. În timpul călătoriei la Manila, el a povestit despre obiceiul său de a pune sub statuia lui „Iosif dormind”, aflată pe biroul său din „Sfânta Marta”, un bilet pe care sunt scrise propriile griji. Și nu doar atât. Într-o notă de pe la jumătatea scrisorii „Patris corde”, papa amintește despre provocarea pe care o lansează de 40 de ani în fiecare zi: după recitarea Laudelor, spune o veche rugăciune găsită într-o carte de rugăciuni din secolul al XIX-lea. Destinatarul acelei „provocări” zilnice este sfântul Iosif, deoarece, după ce i s-a încredințat totul, „situații grave și greutăți”, acea rugăciune se termină cu aceste cuvinte: „Să nu se spună că te-am invocat zadarnic”.

Pr. dr. Ștefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Experienţa cu Dumnezeu : Proiect de Teologie Spirituală

Ionuţ Eremia Imbrişcă, Experienţa cu Dumnezeu : Proiect de Teologie Spirituală, Iași 2020, ?? p., 14×20, ISBN 978-606-578-422-2, ?? lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Experienţa cu Dumnezeu : Proiect de Teologie Spirituală, scrisă de pr. dr. Ionuţ Eremia Imbrişcă. Cartea apare în colecția „Tratate de Teologie”, în formatul 14×20, are ?? pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de ?? lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro