Atunci când oamenii se prind de cer. Fragmente despre speranţă

Gabriel-Iulian Robu, coord., Atunci când oamenii se prind de cer. Fragmente despre speranţă, Iași 2021, 115 p., 14×20, ISBN 978-606-578-472-7, 15 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Atunci când oamenii se prind de cer. Fragmente despre speranţă, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu, coord. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 115 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei. 

Sâmbătă, 30 octombrie 2021, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași a avut loc Simpozionul Biblia și speranța. Abordări, perspective, aplicații. Manifestarea culturală a fost organizată de Facultatea de Teologie Romano-Catolică în colaborare cu Institutul Teologic Romano-Catolic și Oficiul pentru Pastorație Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași. Acest act academic s-a înscris în seria de inițiative prilejuite de sărbătoarea aniversară a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Moderatorul simpozionului a fost pr. Iulian Faraoanu.

Volumul de față cu titlul Atunci când oamenii se prind de cer. Fragmente despre speranță însumează o parte din conferințele ținute cu acea ocazie, dar și alte scrieri despre Biblie și speranță.. Este o temă de mare actualitate, dacă ținem cont de contextul în care trăiește omenirea în ultimul timp. În fața provocărilor acestor vremuri, și teologul, preotul și creștinul, trebuie să ia o atitudine. Nu pot adopta tactica struțului până va trece primejdia. În acest sens, pornind de la Sfânta Scriptură, care este sufletul întregii teologii, autorii convocați pentru acest volum colectiv prezintă modul în care Cuvântul lui Dumnezeu este lumină pentru pașii noștri și astăzi și izvor de speranță.

În articolul Apocalipsa lui Ioan. Promisiune și speranță, pr. Iulian Faraoanu prezintă îndemnul pe care Ioan îl dă creștinilor din Asia Mică aflați în fața pericolului idolatriei, al adaptării la mentalitatea timpului, și al persecuțiilor. Cuvintele lui Ioan îi îndeamnă rezistență și fidelitate în ciuda vicisitudinilor prin care trec. Creștinii sunt sfătuiți să nu își piardă speranța, ci să privească spre Ierusalimul ceresc îmbrăcat în splendoare, deoarece Dumnezeu, chiar dacă aparent întârzie, va face dreptate aleșilor săi și îi va răsplăti.

În articolul Biblia, exegeza și teologia dogmatică în viziunea lui Karl Rahner scris de pr. Lucian Păuleț este reliefată necesitatea unei relații rodnice între exegeză și teologia dogmatică. Din păcate, în timpurile foarte recente și astăzi, există riscul ca ambele discipline să fie înțelese separat una de cealaltă. Conferința părintelui vrea să atragă atenția asupra necesității unei abordări unitare, punând întrebări precum: Unde se întâlnesc cele două discipline? Ce învață exegeza și dogmatica una de la cealaltă? Cum se completează reciproc? Pentru a schița un răspuns la aceste probleme, în acest articol se face apel în principal la un eseu scris în 1961 de Karl Rahner, “Exegeza și Teologia Dogmatică”. Chiar și după 60 de ani, acest eseu rahnerian se dovedește a fi actual, deoarece nu abordează teme strict exegetice ori dogmatice care devin cumva uzate o dată cu trecerea timpului și progresul disciplinelor teologice, ci despre principiile călăuzitoare mai durabile decât rapiditatea cu care avansează studiile exegetice și dogmatice în zilele noastre.

În articolul intitulat Așteptând speranța fericită – de la escatologie la escatopraxie, pr. Gabriel-Iulian Robu pornește de la o antropologie de jos și individualizează în țesutul naturii umane o apertură către speranță, o deschidere ce se articulează pe anumite infrastructuri antropologice ale speranței. Cu ajutorul unor autori relevanți precum I. Sanna, J. Alfaro, B. Welte, G. Marcel, sunt semnalate anumite indicii ale prezenței acestor infrastructuri. Aceste infrastructuri ale speranței îl dispun pe om să privească spre Dumnezeu în momentele limită ale existenței sale și nu doar atunci. Speranța nu este doar o atitudine interioară, ci și o virtute ce influențează acțiunea. În acest, sens cel care trăiește și este mântuit prin speranță va căuta o ortopraxie, care în lumina lucrurilor din urmă se convertește într-o escatopraxie. Adevărata escatopraxie se configurează ca o veritabilă etică a speranței care se manifestă prin iubire. Există de aceea o strânsă legătură între a spera și a iubi.

Articolul „Speranța noastră pentru voi este neclintită” (2Cor 1,7a). Perspective și aplicații teologico-spirituale în Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni al pr. Ionuț Eremia Imbrișcă prezintă o parte din încercările prin care a trebuit să treacă apostolul Paul pentru Evanghelie. Acestea ar fi putut să-l conducă la descurajare, însă nu s-a întâmplat acest lucru; dimpotrivă, încercările l-au condus la întărirea convingerii că în mijlocul greutăților era însoțit de prezența lui Dumnezeu. Totodată, aceste încercări l-au condus pe Apostol să se încreadă în mod temeinic în propria carismă și chemare. Autorul articolului alege ca punct de referință Scrisoarea a doua către Corinteni pentru a scoate în relief rolul speranței în viața lui Paul. Deoarece speranța nu este doar un concept teologic, ci și o experiență de credință, în partea finală, autorul indică câteva aplicații concrete pentru viața noastră.

În articolul intitulat Părintele Otto Canisius Farrenkopf, SJ (1888 – 1967) – model de speranță pentru creștinii din perioada persecuției comuniste, pr. Fabian Doboș prezintă biografia părintelui Farrenkopf, SJ, cele cinci arestări succesive și sfârșitul acestui preot iezuit. Părintele Farrenkopf s-a născut pe 5 februarie 1888, la Buchen-Baden-Odenwald (Germania). A intrat în Ordinul iezuit ca novice la Feldkirch (Austria). Între 1913-1916 a activat ca misionar la Bombay (India). În perioada 1916-1918 a activat ca infirmier voluntar în Franța. A fost, timp de mai mulți ani, duhovnicul arhiepiscopului de București, Mons. Alexandru Theodor Cisar. Încă de la declanșarea prigoanei comuniste, părintele Farrenkopf, SJ și-a împlinit cu devoțiune toate sarcinile, și și-a structurat preoțească în conformitate cu ceea ce ceruse Sfântul Scaun. A fost arestat de cinci ori de către comuniști. Aceștia, văzând rezistența și fermitatea sa, îl consideraseră în cele din urmă „un nebun”. Da, a fost „un nebun pentru Cristos”, animat de iubirea față de Biserica lui Cristos și de speranța Împărăției sale.

Ne dorim ca toate aceste contribuții ale autorilor care au lucrat la volumul de față să aducă speranță în sufletele cititorilor.

 

Pr. dr. Gabriel-Iulian Robu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Yves Congar. Freamăt şi reverberaţii în teologia contemporană

Lucian Păuleț, coord., Yves Congar. Freamăt şi reverberaţii în teologia contemporană, Iași 2021, ??? p., 14×20, ISBN 978-606-578-473-4, ?? lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Yves Congar. Freamăt şi reverberaţii în teologia contemporană, scrisă de Lucian Păuleț, coord. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are ??? pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de ?? lei.

 

 

Experienţa cu Dumnezeu : Introducere în Teologia spirituală

Ionuţ Eremia Imbrişcă, Experienţa cu Dumnezeu : Introducere în Teologia spirituală, Iași 2021, 496 p., 14×20, ISBN 978-606-578-422-2, 35 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Experienţa cu Dumnezeu: Introducere în Teologia spirituală, scrisă de pr. dr. Ionuţ Eremia Imbrişcă. Cartea apare în colecția „Tratate de Teologie”, în formatul 14×20, are 496 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 35 lei. 

„Domnul conduce pe fiecare pe căile şi în felul care îi sunt pe plac. Fiecare credincios, la rându-i, îi răspunde după hotărârea inimii sale şi după expresiile personale ale rugăciunii sale” (CBC, 2699).

Catehismul Bisericii Catolice pleacă de la numeroasele şi feluritele mijloace prin care Dumnezeu îl conduce pe om la sine; precum şi de la multele şi feluritele mijloace prin care omul răspunde chemării venite din partea lui Dumnezeu. Studiul de faţă încearcă să aducă în atenţia cititorului o analiză a experienţei pe care omul o trăieşte cu Dumnezeu, evidenţiind cum de-a lungul timpului aceasta a căpătat accente diferite. Dumnezeu cheamă folosind un limbaj diferit pentru fiecare persoană în parte, ţinând cont de evenimentele şi persoanele prezente în viaţa fiecăruia, de momentele de criză sau de succes ale omului, de talentele sale, chiar şi de defectele sau lipsurile acestuia.

Omul, la rândul său, răspunde chemării lui Dumnezeu cu întreaga sa viaţă, cu tot ceea ce face şi cu tot ceea ce nu face. Viaţa cotidiană reprezintă răspunsul complet pe care omul îl dă lui Dumnezeu, deoarece acolo se vede ceea ce este cu adevărat important în viaţa sa şi tot acolo pot fi analizate atitudinea şi deciziile acestuia.

De multe ori însă, chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului par a fi separate, iar faptul de a înainta în trăirea experienţei spirituale cu Dumnezeu din partea omului devine destul de dificil. În astfel de situaţii, se formează parcă un strat de praf care sufocă interioritatea omului. Însă acest lucru nu ar trebui să ne sperie, deoarece dialogul cu Dumnezeu nu are nevoie să fie perfect încă de la început. În respectivul dialog rămâne spaţiu şi de pauză, şi de improvizaţie, şi de reflecţie, şi de exprimare a propriilor sentimente, a gândurilor, a criticilor, precum şi un spaţiu al rezistenţelor. Apoi, nu trebuie să uităm că nu toţi oamenii dialoghează cu Dumnezeu în acelaşi mod.

Pe parcursul acestei cărţi, vom încerca să evidenţiem această pluralitate exemplificând în partea a treia, pentru fiecare perioadă istorică, prin persoane concrete ce au avut modalităţi diferite de a comunica cu Dumnezeu. Astfel, nu putem spune că este doar o modalitate anume care trebuie urmată pentru a trăi experienţa cu Dumnezeu, iar celelalte forme sunt de prisos. Nu. Ceea ce este poate mai important este ca fiecare să aleagă un mod verificat ca fiind bun de a comunica cu Dumnezeu şi să încerce să persevereze în acel mod pentru o lungă perioadă. Acest mod poartă cu sine o profunzime mai mare şi o relaţie cu Dumnezeu autentică, în comparaţie cu modul de a trece de la o metodă la alta.

În ceea ce priveşte structura acestei cărţi, prima parte (propedeutică) oferă câteva principii şi fundamente ale teologiei spirituale ca teologie a experienţei, din care nu lipsesc nici noţiunile cu privire la evoluţia istorică a acestei discipline.

După fixarea principiilor, urmează o parte aplicativă, în care se oferă posibilitatea întâlnirii figurilor „calde” ale vieţii spirituale, unde este subliniat rolul experienţei. Fiecare persoană umană este unică, iar în planul lui Dumnezeu, realizarea ei nu se înfăptuieşte după un şablon. De aceea i-a plăcut lui Dumnezeu să-i vorbească omului într-o manieră cu totul personală în diferite moduri (cf. Evr 1,1), aşteptând, totodată, din partea fiecăruia un răspuns cu totul personal. Iar răspunsul vine din viaţa de zi cu zi a fiecăruia. Modul de a trăi propria viaţă arată cel mai bine cum omul răspunde la chemarea lui Dumnezeu.

Într-un anumit sens, am putea urmări întregul curs în formă circulară, începând cu o lectură a părţii sistematice, pentru a fi ajutaţi apoi în analiza experienţelor concrete propuse în partea analitică a cursului. Scopul final spre care mergem este cel indicat în mod programatic de Isus în rugăciunea sacerdotală: „Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos” (In 17,3). 

Pr. dr. Ionuț-Eremia Imbrișcă

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


La rivelazione come possibilità fenomenologica ed effettività storica negli scritti di Jean-Luc Marion. Appunti di cristologia

Gabriel-Iulian Robu, La rivelazione come possibilità fenomenologica ed effettività storica negli scritti di Jean-Luc Marion. Appunti di cristologia, Iași 2021, 238 p., 14×20, ISBN 978-606-578-439-0, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: La rivelazione come possibilità fenomenologica ed effettività storica negli scritti di Jean-Luc Marion. Appunti di cristologia, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 238 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

Această scurtă lucrare reflectă compoziția modelului fondativ-contextual a teologiei fundamentale. Pornind de la cele două dimensiuni ale acestui model, ca știință a fundamentelor teologice și disciplină de frontieră, studiul de față conjugă cercetarea a ceea ce stă la temelia credinței creștine cu atenția acordată instanțelor culturale și filosofic-fenomenologice ale timpului prezent.

Înainte de a vorbi despre Revelație ca efectivitate istorică, Marion consideră necesar a se prezenta revelația ca posibilitate fenomenologică. Fenomenele care au loc în această lume nu sunt nevoite să se justifice în fața tribunalului rațiunii suficiente, ci pur și simplu au loc, se întâmplă. Revelația, ca fenomen, nu poate fi negată. De aceea, nu se poate nega nici posibilitatea ca anumite fenomene de Revelație să aibă loc. Marion este foarte atent la notarea grafică a termenului cheie: revelație ca posibilitate, și Revelație ca efectivitate istorică. Revelația, cu majusculă, generează profiluri revelatoare mai puternice și mai subtile decât cele pe care revelația ca intuiție de posibilitate – chiar și în nivelurile sale cele mai înalte – le-ar putea prevesti vreodată.

Revelația cristică nu e doar o chestiune fenomenologică, teologică, ci și epistemologică. Iubirea Logosului întrupat se revelează ca fiind dotată de o rațiune de a fi, de o logică internă ce face posibilă cunoașterea. Iubirea revelată în Cristos generează cunoașterea de sine dar și cunoașterea lui Dumnezeu care este descoperit ca fiind mai intim prezenței mele decât eu însumi. Iubirea generează cunoașterea alterității. Iubirea care ajunge la cunoașterea celuilalt ca persoană și chip creează comuniunea cu acea persoană. O astfel de hermeneutică a iubirii creștine prezintă o euristică agapică: nu doar că interpretează, ci și descoperă, explică, sondează realitatea.

Fenomenologia darului se manifestă în mod plenar în totala dăruire de sine cristică în Euharistie. Aici hermeneutica atinge locul ei teologic. În Euharistie, dăruirea de sine merge până la despuiere de sine. Cristos se dă pe sine și moare din iubire tocmai în noaptea în care era trădat. În învierea sa, Cristos arată că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Învierea sa descoperă paradoxul unui fapt incredibil dar adevărat: cel mort e Viu. În El orice imposibilitate este învinsă și se manifestă în mod minunat imposibilitatea imposibilității.

Creștinii, într-un mod special, au o misiune specială în numele Cuvântului de care depind și de care sunt trimiși. Creștinii trebuie să găsească o metodă pentru a transmite într-un mod credibil datul revelat omului contemporan. Evanghelizarea constă și într-o lucrare de argumentare. Această formă a discursului le conferă creștinilor misiunea de a relua sarcina apologetică în sensul cel mai înalt posibil, acela al mărturiei vieții și al unei logicii coerente.

Pr. dr. Gabriel-Iulian Robu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Ipsam Dei substantiam incommunicabilem nel contesto della Summa Theologiae di Tommaso d’Aquino

Gabriel-Iulian Robu, Ipsam Dei substantiam incommunicabilem nel contesto della Summa Theologiae di Tommaso d’Aquino, Iași 2020, 198 p., 14×20, ISBN 978-606-578-426-0, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Ipsam Dei substantiam incommunicabilem nel contesto della Summa Theologiae di Tommaso d’Aquino, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 198 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

După cel de-al Doilea Conciliu din Vatican, mulți teologi se lamentau din cauza tăcerii stranii ce plana asupra operelor lui Toma de Aquino. Astăzi însă situația s-a mai schimbat, constatându-se o abundență de studii literare și istorice despre Doctorul Angelic. Amintind de expresia lui T.-D. Humbrecht, putem afirma că purgatoriul tomiștilor s-a încheiat. Unul dintre factorii care a determinat această rodnică redescoperire a teologiei tomiste a fost enciclica din 1998 a sfântului papă Ioan Paul al II-lea Fides et ratio, în care se sublinia importanța și actualitatea studierii sfântului Toma. În această enciclică, de fapt, Doctorul Angelic este citat de mai mult de douăzeci de ori.

În scrierile din primul deceniu al secolului al XXI-lea, nu se pot distinge în mod clar lecturile filozofice ale Sumei teologice de cele teologice: cele două dimensiuni rezultând încorporate și complementare. Se observă totuși că autorii diferitelor introduceri la Summa vor prefera una dintre cele două abordări, în funcție de destinatarii pe care îi vizează.

În lucrarea de față nu ne vom opri foarte mult asupra biografiei sfântului Toma, asupra copilăriei, tinereții și vârstei mature. Nici nu ne propunem să abordăm dezbaterea despre interpretarea filozofică sau teologică a operei sale. Însă, urmând linia lui Chenu și Torrell, reținem că este important să îl studiem pe Toma în contextul istoric și teologic, încadrând teologia sa în interiorul spiritualității sale.

În al doilea rând, dincolo de comentariile care sunt citate aici, dorim să examinăm însăși textele lui Toma de Aquino, pentru a auzi a sa autentică vox. Textul fundamental pe care îl analizăm este STh, I, q. 13, a. 11, ad 1: ipsam Dei substantiam incommnicabilem. Ideea exprimată de acest text este de fapt ceea ce Riccardo Ferri definește ca o constantă în opera Aquinatului: premisa incomprehensibilității esenței divine.

Pentru a contextualiza discursul despre limitele acestei lucrări, trebuie să menționăm că există o bibliografie imensă despre Aquinat. Nu putem să aprofundăm aici în mod exhaustiv gândirea din Summa, însă ne vom opri asupra temei numelui lui Dumnezeu și a (in)comunicabilității sale. Apoi, dincolo de interpretările și autorii aleși și citați, există numeroase alte posibilități de abordare, în funcție de premisa de la care se pornește, cea filozofică sau cea teologică. În această scurtă lucrare „Ipsam Dei substantiam incommunicabilem nel contesto della Summa Theologiae di Tommaso d’Aquino” (Însăși substanța incomunicabilă a lui Dumnezeu, în contextul Sumei Teologice a lui Toma de Aquino), vom face analiza a Quaestio 13 din Summa theologiae Ia pars și tema analogiei în cadrul aceleași opere.

În anumite pasaje din această lucrare vom trata despre aspectul întâlnirii teologice dintre Jean-Luc Marion și Toma de Aquino. Atitudinea cu care Marion, la începutul parcursului său fenomenologic, se apropie de textele tomiste, poartă în mod manifest amprenta criticii lui Heidegger adresată ontoteologiei, dar, pe de altă parte, și a ostilității filozofului francez față de ateismul regional și idolatria conceptuală. Critica lui Marion se situează în etapa a treia a opoziției adresate ontoteologiei, și dacă, în primele sale lucrări, Marion obiectează diferite alegeri ermeneutice ale lui Toma, mai apoi filozoful francez elaborează o specie de retractare, pentru a ajunge la o convergență cu gândirea Doctorului Angelic. La final, Marion va arăta consonanța dintre intuiția din cartea sa Dieu sans l’être și gândirea Doctorului Angelic. Textul din STh, I, q. 13, a. 11 este citat în retractarea lui Marion și reprezintă unul dintre aspectele centrale ale întâlnirii teologice dintre cei doi autori.

Cu privire la distincția dintre cele două interpretări, teologică și filozofică, a operei sfântului Toma, Marion însuși va arăta originalitatea specifică a Aquinatului în raport cu autorii posteriori. Distincția pe care sfântul Toma o face la începutul Summei va fi esențială pentru a înțelege argumentarea sa. Teologia este de două feluri (duplex): cea filozofică și cea teologică. Teologia ca sacra doctrina tratează despre lucrurile divine în sine, după modul și măsura în care sunt revelate. Această știință este trasmisă în Sfintele Scripturi, rămânând în același timp cu adevărat o scientia. Cealaltă teologie, care este inclusă în metafizică, tratează despre lucrurile divine însă sub aspectul efectelor lor în creație (cf. STh, I, q. 1, 1, ad 2). Teologia filozofică studiază efectele cauzalității în ens ca ens.

Pr. dr. Gabriel-Iulian Robu

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Yves Congar : o incursiune în universul gândirii sale

Lucian Păuleţ, coord., Yves Congar: o incursiune în universul gândirii sale, Iași 2020, 246 p., 14×20, ISBN 978-606-578-424-6, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Yves Congar: o incursiune în universul gândirii sale, scrisă sub coordonarea de pr. dr. Lucian Păuleţ. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 246 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

Volumul coordonat de pr. dr. Lucian Păuleţ, profesor de teologie dogmatică la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iași, adună roadele studiilor sale doctorale de la Universitatea Catolică a Americii din Washington D.C (SUA) și pe care a voit să le împărtășească cu studenții teologi din Iași în cadrul unui seminar dedicat operei marelui teolog catolic Yves Congar. Disertația sa doctorală a fost publicată recent la Editura Sapientia, cu titlul: The Holy Spirit as the Principle of Ecclesial Unity, Catholicity, Apostolicity and Holiness in the Thought of Yves Congar (2019).

Astfel, dintr-un anumit punct de vedere, cartea Yves Congar: o incursiune în universul gândirii sale, constituie o noutate în spațiul cultural românesc și o considerăm ca un omagiu de recunoștință pe care i-l aducem pr. Yves Congar pentru tot ce a făcut pentru Biserica și teologia catolică, dar nu numai, în secolul al XX-lea. Sperăm ca, după această scurtă incursiune a unor temerari în viața și opera lui Congar, să trezim dorința altora de a studia „universul gândirii sale” și, de ce nu, să îmbogățească literatura teologică românească cu traducerea lucrărilor sale mai importante .

Pentru o vedere de ansamblu, prezentăm în continuare autorii și temele tratate:

Pr. dr. Lucian PĂULEŢ: Introducere. O schiţă a vieţii lui Congar şi a proiectelor sale teologice

Ştefan LENGHEN: Misterul Bisericii: Trup mistic, popor al lui Dumnezeu, comuniune

Eduard-Paul AMARIEI: Teologia laicatului în perspectiva lui Yves Congar

Silviu ŞARAN: Care Biserică? Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică. Cele patru note în gândirea timpurie a lui Yves Congar

Pr. dr. Lucian PĂULEŢ: Prezenţa divină şi Misterul Templului de-a lungul istoriei biblice

Bogdan ENĂŞOAE: Tradiţia şi tradiţiile în opera lui Yves Congar

Iulian Robert GHERGHEL: Relaţia dintre Cuvânt şi Duh în pneumatologia lui Yves Congar

„Congar a influențat nu doar conținutul documentelor conciliului, ci poate fi observată o mare asemănare între metoda lui Congar și cea folosită de conciliul ecumenic: revenirea la izvoare (Biblia și Sfinții Părinți), deschiderea ecumenică, atenția acordată aspirațiilor lumii moderne și vocii laicilor. Toate acestea sunt mijloace de cercetare teologică pentru care a pledat Congar. Vocea sa profetică, ce fusese redusă la tăcere, a fost acum ascultată și treptat respectată de către episcopii cărora Congar le ținea conferințe și le scria discursuri, fiind totodată atent să nu dea impresia că în cadrul conciliului ar putea exista o autoritate a teologilor paralelă cu cea a episcopilor. El a considerat conciliul ca fiind o strădanie comună a episcopilor și a experților, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Această contribuție pe care el a avut-o la conciliu a fost apreciată în așa măsură de unii teologi, încât au ajuns să-i spună «Conciliul lui Congar». El a lucrat pentru a face cunoscute documentele conciliului, pentru a promova răspândirea sa și pentru a oferi ceea ce considera a fi o corectă interpretare a spiritului și învățăturii conciliare. În ciuda stării precare de sănătate care se înrăutățea din ce în ce mai mult (scleroza i se agrava), a continuat să lucreze, oferindu-și contribuția și viața Bisericii. Ultima sa lucrare importantă este Je crois en l’Ésprit Saint. În noiembrie 1994, cu doar câteva luni înainte să moară, pe 22 iunie 1995, a fost creat cardinal de către papa Ioan Paul al II-lea, ca recunoaștere a lucrării și vieții sale de adevărat slujitor al Bisericii, fiind, așa cum el însuși și-a dorit, o adevărată harpă eoliană în care Dumnezeu a suflat, făcând-o să vibreze și să cânte” (Lucian Păuleț).

 

Pr. dr. Ștefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Vocaţia profetică, sacerdotală şi regală a familiei creştine

Lucian Păuleţ, Vocaţia profetică, sacerdotală şi regală a familiei creştine, Iași 2020, 82 p., 14×20, ISBN 978-606-578-423-9, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Vocaţia profetică, sacerdotală şi regală a familiei creştine, scrisă de pr. dr. Lucian Păuleţ. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 82 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei. 

Societatea modernă se află într-un proces de profunde schimbări sociale, economice, culturale, politice şi chiar religioase. Iar aceste „transformări ample, rapide şi profunde ale societăţii şi culturii au afectat familia în zilele noastre mai mult decât alte instituţii”. Pe de altă parte, este adevărat că şi transformările din interiorul familiei au repercusiuni asupra „marii familii umane”, societatea: „Binele persoanei şi al societăţi umane şi creştine este strâns legat de bunul mers al comunităţii conjugale şi familiale”. De aceea, societatea nu poate să nu manifeste un interes viu faţă de problemele actuale ale familiei.

La rândul său, Biserica este conştientă că sacramentul căsătoriei şi familia constituie una dintre valorile cele mai mari ale omenirii şi de aceea doreşte să-şi ofere slujirea sa, să-şi ofere serviciile acelora care se străduiesc să-şi trăiască cu demnitate vocaţia familială, în ciuda tuturor dificultăţilor; de asemenea, Biserica doreşte să ofere lumină şi sprijin celor care trăiesc în ignoranţă şi nesiguranţă cu privire la valoarea căsătoriei şi a familiei. Aceste dorinţe se concretizează în doctrina Magisteriului Bisericii şi, mai ales, în activitatea pastorală desfăşurată de Biserică. Slujirea familiilor constituie, astfel, una dintre dimensiunile esenţiale şi unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii pastorale a Bisericii.

Orientarea spre această temă – „Vocaţia profetică, sacerdotală şi regală a familiei” – îşi are justificarea în dorinţa de a alege o temă cât mai practică şi care să-mi ofere motivaţii şi elemente importante pentru activitatea pastorală ulterioară. Sper ca acest material să fie la fel de folositor şi altora interesaţi de această temă. Pe lângă acest obiectiv general, de a fi cât mai practic, m-am decis asupra acestei teme deoarece, între tematicile despre familie, aceasta mi s-a părut a avea implicaţiile practice cele mai profunde.

În cadrul acestei lucrări am intenţionat să arăt care este vocaţia familiei în cadrul Bisericii. Însă pentru a înţelege această chemare şi care sunt formele concrete prin care familia participă la misiunea eclezială, este necesar să înţelegem mai întâi identitatea familiei şi situaţia în care se află în societatea zilelor noastre. Aceasta este şi metoda de expunere a doctrinei despre familie utilizată de Papa Ioan Paul al II-lea în Exortaţia apostolică despre obligaţiile familiei creştine în lumea de astăzi, Familiaris consortio. Faptul că Suveranul Pontif urmăreşte această schemă de prezentare se observă dintr-o simplă enumerare a părţilor acestui document: I – Lumini şi umbre în familia zilelor noastre; II – Planul lui Dumnezeu despre căsătorie şi familie; III – Obligaţiile familiei creştine.

Aceeaşi schemă de lucru o are şi lucrarea de faţă. În primul capitol se urmăreşte o informare asupra problemelor cu care se confruntă familia modernă. Deşi se tratează pe scurt despre ele, se încearcă totuşi crearea unei priviri de ansamblu cât mai complete, prin aceea că se abordează majoritatea planurilor vieţii din societate: social, economic, cultural, funcţional şi religios.

În continuare, se arată identitatea familiei: familia este „Biserica familială” (LG 11). Fiind stabilită existenţa acestei legături atât de strânse între familie şi Biserică, se conchide, logic, că îndatoririle familiei vor fi asemănătoare cu ale Bisericii. Însă misiunea Bisericii nu este alta decât aceea a lui Cristos, pe care-l reprezintă în lume şi a cărui operă o continuă. Se ajunge astfel la concluzia că misiunea familiei se identifică cu misiunea Bisericii şi a lui Cristos, oficiul soţilor fiind acelaşi cu al lui Cristos. Acelaşi principiu teologic îl susţine şi Papa: „În iubirea conjugală şi familială, trăită în extraordinarele ei bogăţii de valori şi exigenţe de totalitate, unicitate, fidelitate şi fecunditate, se exprimă participarea familiei creştine la misiunea profetică, sacerdotală şi regală a lui Cristos Isus şi a Bisericii”. De aceea, acest principiu, dedus din economia mântuirii, este urmărit cu stricteţe în următoarele trei capitole şi determină menţinerea aceleiaşi scheme în fiecare dintre ele: Cristos – Biserica – Biserica familială, familia.

„Aceasta fiind baza participării familiei creştine la misiunea eclezială, trebuie să urmărim acum conţinutul acestei participări sub aspectul triplu şi unitar al lui Cristos ca Profet, Preot şi Împărat”, prezentând familia creştină cu vocaţia ei profetică, sacerdotală şi regală. Fiecărui aspect îi va fi dedicat câte un capitol. Astfel, lucrarea se armonizează în patru capitole, în care, după o privire de ansamblu asupra situaţiei actuale a familiei, arăt cum „familia creştină este chemată să ia parte vie şi responsabilă la misiunea Bisericii în mod propriu şi original”. 

Pr. dr. Lucian Păuleţ

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Pedagogia lui Cristos. Elemente de cristologie fundamentală

Bernard Sesboüé, Pedagogia lui Cristos. Elemente de cristologie fundamentală, Iași 2020, 270 p., 14×20, ISBN 973-606-578-402-4, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Pedagogia lui Cristos. Elemente de cristologie fundamentală, scrisă de Bernard Sesboüé și tradusă în limba română de pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 270 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Pedagogia lui Cristos, genitiv subiectiv şi genitiv obiectiv: acest titlu are, intenţionat, un scop dublu. El evocă ceea ce a fost pedagogia lui Isus în modul lui de a revela şi de a provoca credinţa ucenicilor săi. El se referă, de asemenea, la pedagogia referitoare la Cristos pusă în act de cei care au misiunea de a vesti aceeaşi credinţă. Lucrarea face constant o trecere de la un punct de vedere la altul. Autorul este, într-adevăr, convins că vestirea credinţei astăzi are tot interesul de a considera pedagogia lui Isus drept o referinţă fundamentală: nu este doar o pedagogie a revelaţiei, este o pedagogie revelată. Iată de ce această carte – care încearcă să propună cât mai bine datele teologice complexe şi, din această cauză, nu poate face economie de orice tehnicitate – se adresează nu doar celor care studiază teologia, ci şi creştinilor convinşi, care simt nevoia de a fundamenta ca sub-fundaţie motivele pe care le au de a-l mărturisi pe Isus din Nazaret drept Cristos şi Domn, precum şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă, care, preocupaţi de „cazul Isus”, caută să cunoască pe ce cale şi în numele a ce creştinii pot crede că Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu.

Acest proiect este rodul unei convingeri şi al unei opinii. Situaţia culturală a timpului nostru arată cu evidenţă că nu se mai poate propune credinţa creştină fără a propune, în aceeaşi mişcare, şi accesul la aceeaşi credinţă. Nu mai este timpul – dacă, de altfel, a existat vreodată cu adevărat – în care este suficient să se afirme adevărurile de credinţă, chiar în ordinea cea mai bună primită de la tradiţia catehetică, fără a spune, în acelaşi timp, prin care demers şi pe ce cale creştinii au ajuns la această mărturisire, ce devenire presupune ea, ce obiecţii are de demontat, cum a apărut ea ca un act uman justificabil în faţa raţiunii şi a istoriei. Să luăm un exemplu deosebit de delicat: zămislirea feciorelnică a lui Isus. Prezentată în mod imediat şi lipsită de contextul concret al evoluţiei credinţei în Cristos, ea nu poate să pară decât o afirmaţie mitologică. Dacă, dimpotrivă, este luată în mişcarea genezei credinţei cristologice, atunci se descoperă sensul şi funcţia ei; actul credinţei apare atunci posibil, pentru că este fundamentat.

În acest spirit capitolele care urmează prezintă „elemente ale cristologiei fundamentale”, evident legate de expuneri ale teologiei dogmatice. Ele nu pretind să propună o cateheză cristologică, ci atrag atenţia asupra unui număr de date a căror folosire în opera catehetică ar putea fi rodnică. Punctul de vedere dominant nu este „teologia relatării”, adică aceea care scoate învăţătura credinţei din însăşi urzeala naraţiunilor biblice, ci pedagogia credinţei.

Lucrarea cuprinde două mişcări şi o concluzie. Partea întâi, „Accesul la cristologie”, trasează pe scurt cei doi timpi ai dezvoltării acesteia, de ambele părţi ale pragului, care este învierea.

Partea a doua, „Istoria şi credinţa”, se dedică problemei puse referitor la Cristos de timpurile moderne. Se cunoaşte opoziţia care a apărut între Isus al istoriei şi Cristos al credinţei. Unde ne aflăm astăzi cu privire la acest punct crucial? În ce măsură istoria poate suporta şi verifica afirmaţiile credinţei? Cum aceste două date se articulează într-o unitate care respectă specificitatea acestor două domenii? Analiza este introdusă de parcursul istoric al mişcării de balansare care i-a determinat de două secole pe teologi să dea, în mod succesiv, prioritate uneia sau alteia.

Unele capitole din această carte au fost publicate sub formă de articole. Însă ele au fost prelucrate profund, aduse la zi şi organizate în funcţie de un nou proiect. Altele sunt inedite. Ansamblul lor este departe de a fi complet. Aşa cum sunt, ele ar putea folosi la adevărata înţelegere a misterului de nepătruns al lui Cristos.

 

Bernard Sesboüé

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Minunile. Supranaturalul invizibil devine vizibil

Mario Zanchin, coordonator, Minunile. Supranaturalul invizibil devine vizibil, Iași 2020, 263 p., 14×20, ISBN 978-606-578-399-7, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Minunile. Supranaturalul invizibil devine vizibil, scrisă sub coordonarea PS Mario Zanchin episcop emerit de Fidenza († 19/09/2003) și tradusă în limba română de Leonard Netedu. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 263 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Cristos ne invită „să credem în faptele sale” şi deci în Autorul lor: adică în el, în Dumnezeu. Minunile sunt raţiuni care „conving”, ce ne împing către credinţă; nu sunt raţiuni care „constrâng”. Dumnezeu respectă totdeauna libertatea umană.

Isus ne avertizează în Evanghelia după sf. Ioan (6,44): „Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis”. Pentru a ajunge în posesia tezaurului credinţei este necesară, înainte de toate, această atracţie divină, care este un contact direct cu Dumnezeu. Avem apoi nevoie de ajutoare externe pentru a crede în manieră conformă naturii noastre de persoane raţionale. Viziunea noastră asupra lui Dumnezeu nu este una intuitivă; de aceea, actul nostru de credinţă este pronunţat în obscuritatea spiritului, printre lumini şi umbre. Şi din acest motiv este meritoriu. În bunătatea sa însă, Domnul ne dăruieşte, dacă îi suntem disponibili, în afara atracţiei divine, probele externe ale revelaţiei sale, care, aşa cum spune Conciliul Vatican I (Dei Filius III), sunt „fapte divine, în primul rând minunile şi profeţiile, semne sigure ale divinei revelaţii”.

Creştinul, aşadar, nu crede „din cauza” minunilor, ci este ajutat în mod puternic în credinţa sa de către acestea.

Titlul acestei cărţi cuprinde exprimarea „Supranaturalul invizibil devine vizibil”, tocmai pentru a ne invita la a crede şi a trăi în lumina credinţei.

Este Cristos: centrul Scripturii, inima Bisericii, stânca pe care se înalţă edificiul spiritual al vieţii noastre. Cele patru Evanghelii prezintă lunga serie de fapte prodigioase, pe care el le-a împlinit, pentru a revela persoana sa divină şi pentru a face şi mai primită predica sa. De aceea, predicarea şi minunile înfăptuite sunt inseparabile, astfel că Isus din Evanghelii devine de neînţeles fără semnele puterii sale.

Ne place să relevăm cum Isus împlineşte minunile cu extremă simplitate, în mod direct. Ajunge un singur cuvânt al său, spus cu autoritate, şi minunea este înfăptuită. Leprosului care îi cerea „dacă vrei, poţi să mă cureţi”, Isus îi răspunde: „Vreau, curăţă-te!” (Mc 1,40) Paraliticului îi spune: „Îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!” (Mc 2,11) Copilei moarte îi spune: „Talitha qum; fetiţă, scoală-te”. Fiului mort al văduvei din Nain îi spune: „Tinere, îţi zic, scoală-te” (Lc 7,14). Lui Lazăr, înmormântat de patru zile, îi va spune: „Vino afară!” (In 11,43) Şi am putea continua.

Trebuie notat că Isus înfăptuieşte totdeauna cu autoritate personală; înfăptuieşte minuni în manieră „instantanee”; operează ca stăpânul naturii: o recunosc până şi adversarii săi, care tocmai pentru aceasta încearcă să-l ucidă.

În sânul Bisericii el este totdeauna primul autor al minunilor. Se foloseşte de obicei însă de intermediari, sfinţii şi Fecioara Maria, care, fidelă misiunii sale de Mamă, se complace să dialogheze de-a lungul secolelor cu fiii săi, rechemându-i la convertire, operând pentru ei minunile cele mai uimitoare: la Lourdes este ridicat chiar şi un muzeu al minunilor sale.

Mesajul evanghelic se transmite de-a lungul secolelor nu numai cu mărturia şi predica, dar şi prin intermediul presei bune. Mai mult, presa ajunge des unde nu ajunge cuvântul rostit. Şi, în timp ce suntem făcuţi să uităm faptele îndepărtate în timp, presa ne este totdeauna aproape, precum un prieten care ne ajută să ne amintim: în cazul nostru, minunile Domnului.

De aceea, ne dorim ca prezenta carte să intre în multe, foarte multe case, aducând lumina Domnului şi reflexul fericit al iubirii sale.

Sperăm în acest fel că vor fi mulţi tinerii care, cunoscând mai bine „operele Domnului”, vor descoperi în el pe cel mai mare prieten, capabil să dea un sens vieţii lor.

Mario Zanchin

episcop emerit de Fidenza 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Scriptura şi metafizica: Toma de Aquino şi renaşterea teologiei trinitare

Matthew Levering, Scriptura şi metafizica: Toma de Aquino şi renaşterea teologiei trinitare, Iași 2020, 385 p., 14×20, 978-606-578-392-8, 30 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Scriptura şi metafizica: Toma de Aquino şi renaşterea teologiei trinitare, scrisă de Matthew Levering şi tradusă în limba română de Dan Tomuleţ. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 385 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 30 lei.

Multe dintre teologiile recente referitoare la Dumnezeul triunic imaginează existenţa unei opoziţii între modul scriptural şi cel metafizic de articulare a adevărului. Din perspectiva lor, analiza metafizică, dat fiind efortul ei de a prezenta „realitatea în structurile ei ontologice, cauzale şi comunicative”, împiedică înţelegerea teologică a Dumnezeului care alege să se reveleze, nu prin intermediul unor propoziţii filosofice, ci printr-o formă dramatică, istorică şi narativă. Din perspectiva acestei critici, limbajul abstract al teologiilor metafizice ale Dumnezeului triunic umbreşte relevanţa practică a Dumnezeului celui viu al Scripturii şi al istoriei mântuirii.

Teologii şi cercetătorii Bibliei care acceptă ca reală această opoziţie dintre Scriptură şi metafizică au reacţionat, în esenţă, în două feluri. Mai întâi, unii au repudiat metafizica greacă, afirmând că ea a constituit modalitatea prin care Biserica s-a distanţat de Dumnezeu cel viu al lui Israel, deschizând Bisericii posibilitatea de a înlocui şi a domestici acest Dumnezeu. În al doilea rând, alţii au încercat să redefinească „metafizica” în armonie cu Scriptura, dezvoltând astfel o metafizică cristologică şi trinitară. Din această perspectivă, taina pascală a lui Cristos, de exemplu, reprezintă o analogie a Trinităţii. De asemenea, faptul că Cristos l-a revelat pe Dumnezeu ca pe o Trinitate de Persoane, se spune, pretinde o metafizică trinitară în care caracterul relaţional al Trinităţii trebuie să guverneze înţelegerea de către noi a „fiinţei”. Pentru astfel de gânditori, Scriptura oferă justificarea necesară dezvoltării unor descrieri mai accentuat dramatice şi narative ale distincţiei dintre Persoanele divine, descrieri care depăşesc cu mult iluminarea metafizică atentă a ordinii divine a originii, realizată prin folosirea numelor trinitare tradiţionale de Tată, Fiul, Cuvânt, Chip, Duh Sfânt, Dragoste şi Dar.

Fiecare dintre cele şapte capitole ale cărţii va aborda în profunzime câte un aspect al acestor preocupări legate de relaţia Scripturii cu metafizica, apărute în cadrul teologiei Dumnezeului triunic. În felul acesta, lucrarea ne va pune la dispoziţie o analiză unitară şi un răspuns constructiv oferit unor astfel de preocupări, prezentând sistematic, în acelaşi timp, temele tratatului sfântului Toma de Aquino despre Dumnezeu, din Summa Theologiae 1, qq. 1-43. Pe întreg cuprinsul cărţii, susţin teza potrivit căreia revizuirea teologiei Dumnezeului triunic presupune respingerea de către teologi a presupusei opoziţii dintre modul scriptural şi cel metafizic de reflecţie, fără a unifica cele două modalităţi. Modalitatea scripturală şi cea metafizică de reflecţie se despart, consider eu, în momentul în care teologii nu mai recunosc contemplaţia ca fiind „scopul” de drept al teologiei trinitare.

Această carte va susţine ideea că teologii moderni, căutând să escaladeze muntele cunoaşterii divine şi să descopere „dormitorul Regelui”, trebuie să reînveţe practicile contemplative şi metafizice necesare închinării înaintea Dumnezeului lui Israel, mai degrabă decât înaintea idolilor relevanţi din punct de vedere cultural. După cum vom vedea, sfântul Toma de Aquino se dovedeşte a fi o călăuză nepreţuită, în privinţa acestei „reînvăţări”. El înţelege teologia ca înţelepciune, respectiv ca participare la instruirea sacră oferită de Cristos în domeniul Înţelepciunii divine. În viziunea sa, povestea lui YHWH trebuie citită ca o educaţie sacră în domeniul „numelui” divin, pătrunsă pretutindeni de urgenţa profetică a grijii ca nu cumva „numele” acesta să cadă în rândul idolilor. Învăţăm de la Toma de Aquino modul în care limbajul „fiinţei” conservă insistenţa radicală a lui Israel asupra prezenţei intime în lume a Dumnezeului ei transcendent, o prezenţă care este, în ultimă instanţă, mesianică, dat fiind răul lumii. Mai mult, Toma de Aquino expune modul în care doctrina caracterului personal al divinităţii atinge, fără exces narativ, nivelul unei cunoaşteri reale a vieţii interioare a lui Dumnezeu, aşa cum este ea revelată în Scriptură. Ea descoperă în numele personale ale Trinităţii – Tată, Fiu, Cuvânt, Chip, Duh Sfânt, Dragoste şi Dar – distincţiile biblice ale divinei comuniuni-în-unitate, în care vieţile noastre au fost salvific atrase.

Astfel, cartea de faţă este un exerciţiu în contemplaţia dialogică a Dumnezeului triunic, călăuzit de ideile lui Aquino, care se bazează pe intuiţiile unui vast evantai de exegeţi şi teologi evrei şi creştini. Înţelepciunea revelată, aşa cum este ea interpretată în credinţă de către modurile înţelepciunii intelectuale omeneşti, pune în lumină misterele „fiinţei” divine sub forma a trei Persoane divine.

Pe scurt, cartea caută să reorganizeze teologia contemporană a Trinităţii şi, în aceeaşi măsură, să identifice alte „indicatoare” de-a lungul căii contemplative trasate de Dumnezeu însuşi, în Scriptură şi în tradiţie. Sper să pot arăta că, urmând un parcurs al contemplaţiei (întemeiat pe sfinţenia activă pe care o implică participarea la împlinirea salvifică, în Cristos, a Torei lui Israel), teologia trinitară rămâne pe deplin inserată în împlinirea salvifică de către Cristos a misiunii Templului lui Israel, în care numele lui Dumnezeu se manifestă, în opoziţie cu idolii.

Matthew Levering

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro