Atunci când oamenii se prind de cer. Fragmente despre speranţă

Gabriel-Iulian Robu, coord., Atunci când oamenii se prind de cer. Fragmente despre speranţă, Iași 2021, 115 p., 14×20, ISBN 978-606-578-472-7, 15 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Atunci când oamenii se prind de cer. Fragmente despre speranţă, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu, coord. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 115 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei. 

Sâmbătă, 30 octombrie 2021, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași a avut loc Simpozionul Biblia și speranța. Abordări, perspective, aplicații. Manifestarea culturală a fost organizată de Facultatea de Teologie Romano-Catolică în colaborare cu Institutul Teologic Romano-Catolic și Oficiul pentru Pastorație Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași. Acest act academic s-a înscris în seria de inițiative prilejuite de sărbătoarea aniversară a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Moderatorul simpozionului a fost pr. Iulian Faraoanu.

Volumul de față cu titlul Atunci când oamenii se prind de cer. Fragmente despre speranță însumează o parte din conferințele ținute cu acea ocazie, dar și alte scrieri despre Biblie și speranță.. Este o temă de mare actualitate, dacă ținem cont de contextul în care trăiește omenirea în ultimul timp. În fața provocărilor acestor vremuri, și teologul, preotul și creștinul, trebuie să ia o atitudine. Nu pot adopta tactica struțului până va trece primejdia. În acest sens, pornind de la Sfânta Scriptură, care este sufletul întregii teologii, autorii convocați pentru acest volum colectiv prezintă modul în care Cuvântul lui Dumnezeu este lumină pentru pașii noștri și astăzi și izvor de speranță.

În articolul Apocalipsa lui Ioan. Promisiune și speranță, pr. Iulian Faraoanu prezintă îndemnul pe care Ioan îl dă creștinilor din Asia Mică aflați în fața pericolului idolatriei, al adaptării la mentalitatea timpului, și al persecuțiilor. Cuvintele lui Ioan îi îndeamnă rezistență și fidelitate în ciuda vicisitudinilor prin care trec. Creștinii sunt sfătuiți să nu își piardă speranța, ci să privească spre Ierusalimul ceresc îmbrăcat în splendoare, deoarece Dumnezeu, chiar dacă aparent întârzie, va face dreptate aleșilor săi și îi va răsplăti.

În articolul Biblia, exegeza și teologia dogmatică în viziunea lui Karl Rahner scris de pr. Lucian Păuleț este reliefată necesitatea unei relații rodnice între exegeză și teologia dogmatică. Din păcate, în timpurile foarte recente și astăzi, există riscul ca ambele discipline să fie înțelese separat una de cealaltă. Conferința părintelui vrea să atragă atenția asupra necesității unei abordări unitare, punând întrebări precum: Unde se întâlnesc cele două discipline? Ce învață exegeza și dogmatica una de la cealaltă? Cum se completează reciproc? Pentru a schița un răspuns la aceste probleme, în acest articol se face apel în principal la un eseu scris în 1961 de Karl Rahner, “Exegeza și Teologia Dogmatică”. Chiar și după 60 de ani, acest eseu rahnerian se dovedește a fi actual, deoarece nu abordează teme strict exegetice ori dogmatice care devin cumva uzate o dată cu trecerea timpului și progresul disciplinelor teologice, ci despre principiile călăuzitoare mai durabile decât rapiditatea cu care avansează studiile exegetice și dogmatice în zilele noastre.

În articolul intitulat Așteptând speranța fericită – de la escatologie la escatopraxie, pr. Gabriel-Iulian Robu pornește de la o antropologie de jos și individualizează în țesutul naturii umane o apertură către speranță, o deschidere ce se articulează pe anumite infrastructuri antropologice ale speranței. Cu ajutorul unor autori relevanți precum I. Sanna, J. Alfaro, B. Welte, G. Marcel, sunt semnalate anumite indicii ale prezenței acestor infrastructuri. Aceste infrastructuri ale speranței îl dispun pe om să privească spre Dumnezeu în momentele limită ale existenței sale și nu doar atunci. Speranța nu este doar o atitudine interioară, ci și o virtute ce influențează acțiunea. În acest, sens cel care trăiește și este mântuit prin speranță va căuta o ortopraxie, care în lumina lucrurilor din urmă se convertește într-o escatopraxie. Adevărata escatopraxie se configurează ca o veritabilă etică a speranței care se manifestă prin iubire. Există de aceea o strânsă legătură între a spera și a iubi.

Articolul „Speranța noastră pentru voi este neclintită” (2Cor 1,7a). Perspective și aplicații teologico-spirituale în Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni al pr. Ionuț Eremia Imbrișcă prezintă o parte din încercările prin care a trebuit să treacă apostolul Paul pentru Evanghelie. Acestea ar fi putut să-l conducă la descurajare, însă nu s-a întâmplat acest lucru; dimpotrivă, încercările l-au condus la întărirea convingerii că în mijlocul greutăților era însoțit de prezența lui Dumnezeu. Totodată, aceste încercări l-au condus pe Apostol să se încreadă în mod temeinic în propria carismă și chemare. Autorul articolului alege ca punct de referință Scrisoarea a doua către Corinteni pentru a scoate în relief rolul speranței în viața lui Paul. Deoarece speranța nu este doar un concept teologic, ci și o experiență de credință, în partea finală, autorul indică câteva aplicații concrete pentru viața noastră.

În articolul intitulat Părintele Otto Canisius Farrenkopf, SJ (1888 – 1967) – model de speranță pentru creștinii din perioada persecuției comuniste, pr. Fabian Doboș prezintă biografia părintelui Farrenkopf, SJ, cele cinci arestări succesive și sfârșitul acestui preot iezuit. Părintele Farrenkopf s-a născut pe 5 februarie 1888, la Buchen-Baden-Odenwald (Germania). A intrat în Ordinul iezuit ca novice la Feldkirch (Austria). Între 1913-1916 a activat ca misionar la Bombay (India). În perioada 1916-1918 a activat ca infirmier voluntar în Franța. A fost, timp de mai mulți ani, duhovnicul arhiepiscopului de București, Mons. Alexandru Theodor Cisar. Încă de la declanșarea prigoanei comuniste, părintele Farrenkopf, SJ și-a împlinit cu devoțiune toate sarcinile, și și-a structurat preoțească în conformitate cu ceea ce ceruse Sfântul Scaun. A fost arestat de cinci ori de către comuniști. Aceștia, văzând rezistența și fermitatea sa, îl consideraseră în cele din urmă „un nebun”. Da, a fost „un nebun pentru Cristos”, animat de iubirea față de Biserica lui Cristos și de speranța Împărăției sale.

Ne dorim ca toate aceste contribuții ale autorilor care au lucrat la volumul de față să aducă speranță în sufletele cititorilor.

 

Pr. dr. Gabriel-Iulian Robu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Cristos este speranța noastră

Claudiu Dumea, Cristos este speranța noastră, Iași 2017, 14×20, 80 p., ISBN 978-606-578-292-1, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Cristos este speranța noastră, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecția „Credo”, în format 14×20, are 80 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 10 lei.

Opusul pesimismului, spunea Papa Benedict al XVI-lea, nu este optimismul, căci optimismul uman sfârșește în iluzie și utopie. Opusul pesimismului este speranța, speranța creștină întemeiată pe cuvântul și promisiunea lui Cristos: „Puterile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Pornind tot de la aceeași convingere, pr. Claudiu Dumea, cunoscut autor de spiritualitate, propune cititorilor de orice vârstă prețioase gânduri creștine care pornesc din speranță și care au în vedere edificarea în speranță.

Imaginea orizontului pe care o vedem zilnic pare să devină mai sumbră pe zi ce trece. Multe schimbări, unele bruște, altele neobservabile, ne iau cu asalt și ideea unei soluții pare absurdă. Dar, ne spune pr. Claudiu, cea care trebuie să cadă ultima în fața acestor încercări este speranța. Viața noastră se clădește pe speranță pentru că atât timp cât respirăm, trebuie să și sperăm: „Dum spiro, spero”.

Sunt însă foarte mulți care profită de lipsa de speranță a lumii de azi, adevărați fabricanți de iluzii. Autorul notează însă faptul că speranța noastră nu este în noi înșine, nici în alții, ci în Cristos. Dar acest lucru nu exclude aportul personal al fiecăruia. Nimic nu poate convinge mai bine decât un exemplu, de aceea pr. Claudiu surprinde în încheierea cărții sale câteva modele de speranță valabile pentru oamenii din orice timp.

Acest volum, mic îndrumar de speranță, se adresează oricui dorește să crească în speranță și să se convingă că ținta sa este una importantă și că merită osteneala drumului.

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Doamne, sporește-ne credința

Claudiu Dumea, Doamne, sporește-ne credința, Iași 2017, 14×20, 264 p., ISBN 978-606-578-291-4, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Doamne, sporește-ne credința, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecția „Credo”, în format 14×20, are 264 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 20 lei.

Primele cuvinte cu care se deschide acest volum sunt „La ce este bună credința în Dumnezeu?” Altădată, Dumnezeu era folositor pentru a suplini neputințele și insuficiențele omului, care astăzi a devenit inutil. Aceste cuvinte, ateii, necredincioșii, le servesc uneori cu dispreț, alteori cu compătimire, dar întotdeauna cu un aer de superioritate, celor care cred în Dumnezeu, pe care îi consideră niște retardați care nu țin pasul cu timpul. Într-adevăr, un astfel de Dumnezeu-unealtă la care recurgi și de care te folosești atunci când nu te poți descurca nu există, ar fi inutil. Și atunci? Ceea ce pr. Claudiu Dumea dorește să ne propună prin această carte este o redescoperire a adevăratei valori a credinței care vine de la Dumnezeu: el o naște și o face să crească: „Doamne, sporește-ne credința!”

Acest volum abordează numeroase teme de actualitate care au legătură cu credința și împărtășește îngrijorarea pe care a manifestat-o și Conciliul al II-lea din Vatican cu privire la un fenomenul ateismului în masă. Să fie oare o legătură directă între lipsa de credință și neputința omului contemporan în fața marilor provocări ale vieții? Cu explicații simple și directe, bine documentate, pr. Claudiu încearcă să facă lumină asupra acestor lucruri.

Cartea „Doamne, sporește-ne credința!” este o provocare pentru cei care cred, dar și sursă de răspunsuri pentru cei care nu cred.

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Dumnezeu este iubire

Pr. Claudiu Dumea, Dumnezeu este iubire, Iași 2016, 14×20, 144 p., ISBN 978-606-578-281-5, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Dumnezeu este iubire, scrisă de Pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecţia „Credo”, în format 14×20, are 144 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 15 lei.

„Dumnezeu este iubire… Noi îl iubim fiindcă el ne-a iubit mai întâi. Da, Dumnezeu este iubire; o iubire fecundă care generează alte iubiri. El ne iubeşte aşa cum suntem, necondiţionat. Iubirea noastră faţă de Dumnezeu se naşte din iubirea cu care el ne-a iubit. E un răspuns la iubirea lui. Dar Dumnezeu nu impune nimănui iubirea sa; ea se oferă, se dăruieşte, dar nu forţează pe nimeni”.

„Chemarea la viaţa creştină este chemarea la iubire. Viaţa creştină nu are altă motivaţie, altă explicaţie, altă justificare decât iubirea; iubirea lui Dumnezeu întrupată în Isus Cristos. Veţi zice, poate: dar chemarea creştinului nu este chemarea la sfinţenie? Ba da. Însă iubirea este celălalt nume al sfinţeniei”.

.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro