ABC pentru a-l cunoaște pe apostolul Paul

Giuseppe Pulcinelli, ABC pentru a-l cunoaşte pe apostolul Paul, Iași 2008, 17x24cm., 64 pag., ISBN 978-973-8980-39-6, 10 lei. 

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii ABC pentru a-l cunoaşte pe apostolul Paul, scrisă de Giuseppe Pulcinelli şi tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătraşcu. Cartea apare în format 17×24, conţine 64 de pagini tipărite într-o ţinută grafică deosebită şi poate fi procurată de la toate librăriile catolice din ţară la preţul de 10 lei.

Biserica Catolică celebrează Anul Paulin, proclamat de papa Benedict al XVI-lea la 28 iunie 2008, pentru a comemora 2000 de ani de la naşterea apostolului Paul. Această iniţiativă a Bisericii Universale este pusă în valoare şi la nivelul Bisericii noastre locale. Astfel, şi în Dieceza de Iaşi se celebrează Anul Paulin, deschis oficial la 28 iunie 2008 şi care se va încheia în solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, la 29 iunie 2009. Pentru a marca acest eveniment, la Editura Sapientia a fost publicat volumul ABC pentru a-l cunoaşte pe apostolul Paul. Autorul –  Giuseppe Pulcinelli  – este preot al Diecezei de Roma şi a urmat studii de specializare în Sfânta Scriptură la Institutul Biblic din Roma. Actualmente activează ca profesor de ştiinţe biblice în cadrul Universităţii din Lateran. Cartea a fost tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătraşcu, profesor de drept canonic la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi.

„Intenţia acestei scrieri este aceea de a încerca…să ne furnizeze noţiunile fundamentale, coordonatele indispensabile pentru a ne introduce în lumea lui Paul, apostolul neamurilor”, ne spune autorul, care a conceput prezentul volum ca un manual introductiv în gândirea paulină, dar şi în epoca în care a trăit apostolul Paul. Autorul şi-a împărţit lucrarea în patru secţiuni, colorate cu galben, roşu, verde şi albastru, care corespund prezentării vieţii, scrisorilor, gândirii pauline şi oraşelor pe care le-a vizitat. Aceste patru secţiuni cuprind un număr de 21 de teme pauline, care pot constitui un suport excelent pentru cateheze, predici şi discuţii biblice pe teme pauline.

Limbajul accesibil, îmbogăţit cu ilustraţii, face ca prezentul volum să fie o introducere istorico-biblică foarte bună şi accesibilă oricărui creştin.

Andrei Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro