„Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune”. Documentul final

Francisc, A XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune”. Documentul final, Iași 2025, 108 p., 14×20, ISBN 978-606-578-579-3, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune”. Documentul final, scrisă de Francisc, a XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 108 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

În diferitele momente ale drumului Sinodului început de mine în octombrie 2021 ne-am pus în ascultarea a ceea ce în acest timp Duhul Sfânt spune Bisericilor.

Documentul final al celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor adună roadele unui drum ritmat de ascultarea poporului lui Dumnezeu şi de discernământul păstorilor. Lăsându-se luminată de Duhul Sfânt, Biserica întreagă este chemată să citească propria experienţă şi să identifice paşii de făcut pentru a trăi comuniunea, a realiza participarea şi a promova misiunea pe care Isus Cristos i-a încredinţat-o. Parcursul sinodal, început în Bisericile locale, a trecut după aceea prin fazele naţionale şi continentale, pentru a ajunge la celebrarea Adunării Sinodului Episcopilor în cele două sesiuni din octombrie 2023 şi octombrie 2024. Acum drumul continuă în Bisericile locale şi în grupările lor, ţinând cont de Documentul final care la 26 octombrie a fost votat şi aprobat de Adunare în toate părţile sale. Şi eu l-am aprobat şi, semnându-l, am dispus publicarea sa, unindu-mă cu acel „noi” al Adunării care, prin Documentul final, se adresează sfântului popor credincios al lui Dumnezeu.

Recunoscând valoarea drumului sinodal parcurs, înmânez acum Bisericii toate indicaţiile conţinute în Documentul final, ca restituire a ceea ce s-a maturat în cursul acestor ani, prin ascultare şi discernământ, şi ca orientare autoritară pentru viaţa sa şi misiunea sa.

Documentul final este parte a magisteriului ordinar al Succesorului lui Petru (cf. EC 18 § 1; CBC 892) şi ca atare cer ca să fie primit. El reprezintă o formă de exercitare a învăţăturii autentice a episcopului Romei care are trăsăturile de noutate, dar care, de fapt, corespunde la ceea ce am avut ocazia să precizez la 17 octombrie 2015, când am afirmat că sinodalitatea este cadrul interpretativ adecvat pentru a înţelege slujirea ierarhică.

Aprobând Documentul, la 26 octombrie, am spus că el „nu este strict normativ” şi că „aplicarea sa va avea nevoie de diferite medieri”. Asta nu înseamnă că nu angajează încă de acum Bisericile să facă alegeri coerente cu ceea ce este indicat în el. Bisericile locale şi grupările de Biserici sunt chemate acum să dea realizare, în diferitele contexte, indicaţiilor autoritare conţinute în Document, prin procesele de discernământ şi de decizie prevăzute de drept şi de Documentul însuşi. Am adăugat şi că „este nevoie de timp pentru a ajunge la alegeri care implică Biserica întreagă”: acest lucru este valabil îndeosebi pentru temele încredinţate celor zece grupuri de studiu, la care se pot adăuga altele, în vederea deciziilor necesare. Încheierea celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor nu pune capăt procesului sinodal.

Reiau aici cu convingere ceea ce am indicat la sfârşitul drumului sinodal articulat care a dus la promulgarea exortaţiei Amoris laetitia (19 martie 2016): „nu toate discuţiile doctrinale, morale sau pastorale trebuie să fie rezolvate cu intervenţii ale magisteriului. Desigur, în Biserică este necesară o unitate de doctrină şi de practică, dar asta nu împiedică să existe diferite moduri de a interpreta unele aspecte ale doctrinei sau unele consecinţe care derivă din ea. Asta se va întâmpla până când Duhul ne va face să ajungem la adevărul complet (cf. In 16,13), adică atunci când ne va introduce perfect în misterul lui Cristos şi vom putea vedea totul cu privirea sa. În afară de asta, în fiecare ţară sau regiune se pot căuta soluţii mai înculturate, atente la tradiţiile şi la provocările locale” (AL 3).

Documentul final conţine indicaţii care, în lumina orientărilor sale de fond, deja acum pot să fie receptate în Bisericile locale şi în grupările de Biserici, ţinând cont de diferitele contexte, de ceea ce s-a făcut deja şi de ceea ce rămâne de făcut pentru a învăţa şi a dezvolta tot mai bine stilul propriu al Bisericii sinodale misionare.

În multe cazuri este vorba de a da realizare efectivă la ceea ce este deja prevăzut de dreptul în vigoare, latin şi oriental. În alte cazuri se va putea proceda, printr-un discernământ sinodal şi în cadrul posibilităţilor indicate de Documentul final, la activarea creativă de forme noi de ministerialitate şi de acţiune misionară, experimentând şi supunând la verificare experienţele. În raportul prevăzut pentru vizita ad limina fiecare episcop va avea grijă să prezinte ce alegeri au fost făcute în Biserica locală încredinţată lui în raport cu ceea ce este indicat în Documentul final, ce dificultăţi s-au întâlnit, care au fost roadele.

Misiunea de a însoţi „faza de realizare” a drumului sinodal, pe baza orientărilor oferite de Documentul final, este încredinţată Secretariatului General al Sinodului împreună cu dicasterele din Curia Romană (cf. EC 19-21).

Drumul sinodal al Bisericii catolice, animat şi de dorinţa de a continua drumul spre unitatea deplină şi vizibilă a creştinilor, „are nevoie ca toate cuvintele împărtăşite să fie însoţite de fapte” (Salut final la a XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, 26 octombrie 2024). Duhul Sfânt, dar al Celui Înviat, să susţină şi să orienteze întreaga Biserică pe acest drum. El, care este armonie, să continue să reîntinerească Biserica prin forţa evangheliei, s-o reînnoiască şi s-o conducă la unirea perfectă cu Mirele său (cf. LG 4). Deoarece Duhul şi mireasa îi spun Domnului Isus: „Vino” (cf. Ap 22,17). 

Franciscus

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Paul din Tars. Arheologi pe urmele Apostolului neamurilor

Michael Hesemann, Paul din Tars. Arheologi pe urmele Apostolului neamurilor, Iași 2024, 336 p., 14×20, ISBN 978-606-578-571-7, 40 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Paul din Tars. Arheologi pe urmele Apostolului neamurilor, scrisă de Michael Hesemann și tradusă în limba română de pr. Liviu Narcis Matieș. Cartea apare în colecția „Viețile sfinților”, în formatul 14×20, are 336 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei.

Opiniile sunt împărţite asupra lui Paul. Pentru unii, este cel mai mare dintre toţi apostolii; pentru alţii, este un falsificator al mesajului lui Cristos. Performanţa sa istorică fără pereche este de necontestat. Unii au văzut în ea o „procesiune a lui Alexandru răsturnată”. Dacă armata macedoneană a dus cultura greacă până la Indus, lumina lui Cristos a venit prin Paul din Răsărit până la Roma, poate chiar în Spania. A început cu misiunea către neamuri; prin el, o sectă evreiască a devenit cea mai mare dintre toate religiile lumii. Aşadar, este absolut legitim să-l numim al doilea fondator al creştinismului. A muncit fără încetare pentru atingerea acestui obiectiv. El a parcurs peste 30.000 de kilometri – parţial pe reţeaua bine dezvoltată de drumuri romane, parţial pe scândurile clătinându-se ale navelor antice, o alternativă mai riscantă: de patru ori, după cum ştim din scrisorile sale şi din Faptele Apostolilor, a suferit naufragiul. Nimic însă nu l-a împiedicat să continue să vestească evanghelia: nici diverse şederi în închisoare, nici biciuirile, persecuţia constantă şi chiar o lapidare căreia i-a supravieţuit, nici măcar boala lui, probabil malarie. Astfel, bărbatul din Tars este o minune a puterii voinţei şi a tăriei credinţei.

Însuşi Paul, în Scrisoarea către Romani, s-a intitulat „slujitor al lui Cristos Isus, chemat [să fie] apostol, ales [ca să vestească] evanghelia lui Dumnezeu” (Rom 1,1). Dar evanghelia despre moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu Isus, pe care el a proclamat-o, a fost oare într-adevăr învăţătura autentică a Nazarineanului? Creştinătatea dispută în acest sens de aproape 2000 de ani.

Pentru ebioniţii iudeo-creştini, el era deja Anticristul, deoarece a dus evanghelia la neamuri şi, pe deasupra, s-a abţinut să-i facă circumcişi. Ereticul Marcion (85-160) a respins la rândul său fiecare element evreiesc al credinţei: din cele patru Evanghelii, a considerat-o valabilă doar pe cea după sfântul Luca, iar din scrisorile apostolilor, doar scrisorile lui Paul, desigur, într-o versiune „dez-iudaizată” de el. Sfântul Augustin (354-430) s-a convertit când l-a citit pe Paul, în timp ce Martin Luther (1483-1546) s-a referit la Scrisoarea către Romani în revolta sa împotriva Bisericii. Teologii de astăzi îl acuză că a gândit anacronic şi că l-a înţeles greşit pe Apostolul neamurilor. Când Paul a scris că numai credinţa duce la mântuire, el a respins reglementările stricte ale purităţii Legii mozaice, însă nu operele de binefacere şi eforturile de a sfinţi viaţa de zi cu zi, aşa cum învaţă Biserica Catolică. Filosoful Friedrich Nietzsche (1844-1900) l-a făcut pe Paul ţinta polemicii sale antisemite şi anticreştine. Tocmai pe vestitorul iubirii lui Dumnezeu, el l-a numit un „geniu al urii”; prin el, evreii s-ar fi răzbunat pe romani şi civilizaţia antică s-ar fi supus unei „morale a sclavilor”. Adolf Hitler, care îl considera pe Isus un „arian” şi creştinismul primar drept o „mişcare de protest faţă de iudaism”, a fost de acord cu el din toată inima. Astăzi, pe de altă parte, este la modă să-i imputăm lui Paul că ar fi fost un agent al romanilor care l-a interpretat pe revoluţionarul evreu Isus ca „fiu al lui Dumnezeu după modelul elenistic” pentru a dezamorsa o mişcare mesianică explozivă. Cel puţin aşa se spune în bestsellerele populiste, precum operele britanicilor falsificatori de istorie Michael Baigent şi Richard Leigh (The Jesus Papers: Exposing the Greatest Cover-Up in History), americanul care s-a împotrivit descoperirilor de la Qumran Robert Eisenman (James the Brother of Jesus) şi compatriotul său nu mai puţin aventuros James Tabor (The Jesus Dynasty), care susţine că ar fi găsit mormântul tatălui lui Isus, un legionar roman, la Bingen, pe Rin.

În realitate, Paul nu era nimic din toate acestea. Dacă primii creştini ar fi fost activi politic, cu greu ar fi fugit din Ierusalim când a izbucnit răscoala iudaică. Dacă Paul l-ar fi interpretat pe Isus, cu siguranţă nu ar fi fost susţinut de discipolii Nazarineanului. De fapt, în primele sale călătorii misionare, el a fost însoţit de membri ai comunităţii primare de la Ierusalim, care cu siguranţă trebuiau să-l controleze totodată în predicarea sa. De la Qumran, de la descoperirea sulurilor de la Marea Moartă, ştim despre cristologia paulină că îşi trage rădăcinile în idei evreieşti străvechi despre Mesia (care nu erau în niciun fel omogene). Cel puţin Evanghelia a patra, care prezintă filiaţiunea divină a lui în cel mai impresionant mod, a fost scrisă după scrisorile lui Paul. Autorul ei este Ioan, ucenicul iubit şi cel mai de încredere discipol al lui Isus, care, după plecarea sfântului Paul, a preluat conducerea comunităţii creştine din Efes. Paul nu a văzut niciodată unul dintre cele mai importante centre ale Bisericii primare, Alexandria; cu toate acestea, acolo nu a luat naştere nicio teologie de trend independentă de el. Dacă Paul ar fi fost într-adevăr în slujba Romei, cu greu ar fi fost încarcerat timp de patru ani de oficialităţile romane şi executat ulterior din porunca împăratului.

Ceea ce rămâne, dincolo de orice însuşire şi interpretare greşită, este una dintre cele mai fascinante personalităţi din istorie. Apostolul neamurilor a fost cel mai bun expert în PR pe care Cristos însuşi l-a putut recruta pentru răspândirea evangheliei. Un om care nu a făcut lucrurile pe jumătate şi care impresionează şi astăzi prin consecvenţa, atitudinea lui lipsită de compromisuri şi devotamentul său necondiţionat faţă de ceea ce credea. Nu era un simplu contemporan; i-a provocat atât pe evrei, cât şi pe romani, şi chiar pe confraţii săi creştini, care trebuiau uneori să suporte cu resemnare câte un cuvânt dur. De-a lungul vieţii, el a fost sub vraja apariţiei înaintea lui a Celui Înviat pe drumul către Damasc. Atunci, ca şi cum ar fi fost lovit de fulger, tot ce fusese anterior sigur pentru el s-a făcut ţăndări, în timp ce i se dezvăluia ceva nou şi măreţ: viziunea noului legământ al lui Dumnezeu cu oamenii.

Pentru aceasta, trebuiau sfărâmate toate lanţurile naţionale şi confesionale. Dacă Isus istoric s-a autorevelat doar evreilor, Paul a făcut următorul pas şi l-a arătat tuturor popoarelor. A sudat liniile de demarcaţie etnică şi socială şi le-a făcut „una în Cristos Isus” (Gal 3,28). Dumnezeu acceptă pe toată lumea! „Nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici [om] liber, nici bărbat şi nici femeie”, toţi au aceleaşi drepturi! Mesajul lui Paul din Tars a fost cea mai durabilă revoluţie socială din istorie.

La fel ca imaginea despre Dumnezeu a lui Isus, aceea a lui Paul a fost de asemenea determinată de iubirea necondiţionată. Dragostea lui Dumnezeu nu se limitează doar la un popor ales, nici măcar la cei care trăiesc în conformitate cu Legea, ci îi include chiar şi pe necredincioşi şi păcătoşi. Paul a fost cel dintâi care a înţeles universalitatea evangheliei şi adevărata dimensiune a iubirii lui Dumnezeu şi a făcut din ea măsura acţiunilor şi predicii sale. Daniel Marguerat spunea: „Etica iubirii dovedeşte că Duhul lui Isus a pătruns în Paul. Teologia sa se hrăneşte din focul pe care descoperirea lui Cristos l-a aprins în el”.

Universalitatea iubirii lui Dumnezeu cerea o proclamare universală a evangheliei. Paul a fost globalizatorul creştinismului. Între apostoli, el a fost cosmopolitul, un citoyen par excellence urban şi elocvent, deschis faţă de lume şi educat, un cunoscător intim al iudaismului, precum şi al lumii spirituale greco-romane antice. Mesajul său traversează cei aproape 2000 de ani care au trecut de la activitatea sa, este incredibil de modern şi, în acelaşi timp, ne duce înapoi la începuturile creştinismului, la rădăcinile civilizaţiei noastre.

Putem spune: cu Paul, creştinismul intră în istoria lumii. Şi aşa se face că ştim mai multe despre el decât despre orice altă personalitate a creştinismului timpuriu, inclusiv despre Isus din Nazaret. Despre nicio altă figură biblică nu s-au păstrat date biografice atât de precise şi atât de multe mărturii; niciun alt apostol nu a lăsat atâtea urme în locuri istorice.

Cine vrea să-l înţeleagă pe Paul, trebuie să urmeze aceste urme ale sale, să se cufunde în lumea sa, să meargă pe cărările pe care le-a parcurs el. Despre o astfel de căutare de urme este vorba în această carte. De aproape două sute de ani, arheologii s-au ocupat cu dezgroparea locurilor unde s-au petrecut evenimentele Noului Testament. Prin munca lor, ni se dezvăluie lumea apostolilor. Totodată, ea ne permite să punem la îndoială în mod critic ceea ce este scris în evanghelii şi în Faptele Apostolilor. În acest fel, ea pune capăt unei discuţii care a durat încă din secolul al XIX-lea, şi anume întrebarea dacă scrierile Noului Testament sunt mărturii pure de credinţă sau sunt, totodată, surse istorice autentice. Scepticismul încă prevalează printre mulţi exegeţi moderni. Aceştia datează Evangheliile şi Faptele Apostolilor în deceniile de după moartea apostolilor, dar, în orice caz, recunosc că autorii lor ar fi recurs la tradiţii contemporane. Dintre cele treisprezece scrisori ale lui Paul, doar şase se presupune că provin într-adevăr din condeiul apostolului.

Abia în ultimele decenii s-a întors foaia. Descoperirile spectaculoase ale papirusurilor dovedesc că Evangheliile sunt mult mai vechi decât s-a presupus între timp. Tot mai mulţi experţi îndrăznesc să fie de acord cu tradiţia creştină, potrivit căreia ele provin de fapt „de pe timpul martorilor oculari”. Şi Faptele Apostolilor, care îi este atribuită lui Luca? Pasajele referitoare la „noi”, extrem de detaliate, nu atestă oare că autorul lor a fost foarte aproape de acestea? Prin această carte, aş dori să scot în evidenţă că ea respiră cu adevărat spiritul vremii şi coloritul local, că trebuie să îşi fi avut originea în întregime în gândirea şi viaţa din secolul I. Poate că cea de-a doua carte a lui Luca a folosit chiar ca documentaţie pentru reabilitarea sfântului Paul după procesul său la Roma. Numai aceasta ar explica motivul pentru care se termină atât de brusc: nu, cum este potrivit pentru o biografie postumă, adică cu moartea apostolului martir, ci cu mai bine de doi ani mai devreme. Acest lucru nu are sens decât dacă Faptele Apostolilor au fost de fapt scrise în timpul vieţii sale. Numai din acest motiv, în această carte, îi urmez cronologia, chiar dacă a devenit la modă pentru biografii lui Paul să schimbe ordinea. Acesta este singurul mod de a găsi paralele interesante cu punctele fixe istorice care lipsesc în majoritatea revizuirilor.

Consider că nu metoda istorico-critică, ci arheologia este cea care este responsabilă de chestiunea istoriei alcătuirii scrierilor neotestamentare. Atât de multe ori săpăturile au dovedit corectitudinea tradiţiei creştine, încât este perfect legitim să se decidă in dubio pro traditio (a da întâietate tradiţiei în caz de îndoială).

Timp de opt ani am mers pe urmele Apostolului neamurilor, călătorind în Grecia şi Turcia, în Israel şi Cipru, Spania, Malta, sudul Italiei şi din nou la Roma, până când am reuşit să scriu această carte. Când a fost publicată prima ediţie în limba germană, în Roma se plănuia deschiderea sarcofagului său, redescoperit cu doar câţiva ani în urmă în locul venerat în mod tradiţional. Odată cu descoperirea oaselor Apostolului, o tradiţie creştină a fost încă o dată confirmată în mod impresionant. Ulterioare investigaţii sunt rezervate generaţiilor viitoare. Până atunci, însă, este important să rezumăm ceea ce ştim despre omul din Tars, care îşi aşteaptă învierea acolo, poate cu mai multă certitudine decât oricine altcineva.

Michael Hesemann

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


A face discipoli misionari. Cum să trăiești metoda arătată de Învățător

Martin Curtis, A face discipoli misionari. Cum să trăiești metoda arătată de Învățător, Iași 2025, 42 p., 14×20, ISBN 978-606-578-578-6, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea A face discipoli misionari. Cum să trăiești metoda arătată de Învățător, scrisă de Martin Curtis și tradusă în limba română de Oana și Radu Capan. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 42 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

„Visez la o «opțiune misionară», adică la un impuls misionar capabil să transforme totul… pentru evanghelizarea lumii de astăzi…” (Papa Francisc, Evangelii gaudium, nr. 27).

Este această „opțiune misionară” și visul vostru? Ați dori să vă vedeți parohia, apostolatul sau familia înflorind? Doriți să aveți o cultură a discipolilor misionari care slujesc cu mare generozitate și bucurie? Sunteți pregătiți să primiți în îmbrățișarea milostivă a lui Isus și a Bisericii sale mii de suflete pierdute și distruse?

Catolicii sunt din ce în ce mai conștienți că trebuie să devenim o Biserică a discipolilor misionari. Se spun multe și au apărut multe programe minunate pentru a ajuta la transformarea acestei viziuni în realitate. Dar ce poate face fiecare dintre noi pentru a se ajunge la „masa critică”, în măsură să ducă la transformarea despre care vorbește Papa Francisc și la care tânjim cu toții?

Lucrând cu episcopii noștri și alături de minunații păstori și operatori pastorali din campusurile universitare din întreaga țară, misionarii și liderii studenților din Fellowship of Catholic University Students (FOCUS) au multe motive pentru care să fie recunoscători. În cei 20 de ani de activitate în campusurile universitare, am fost binecuvântați să fim martori la unele roade uimitoare în viețile tinerilor. Începând cu doar 20 de studenți dintr-un campus universitar, în 1998, am văzut până acum peste 40.000 de studenți care au participat la programul nostru – și astăzi suntem martori la modul în care apostolatul are un impact în străinătate. Recunoaștem că cifrele în sine nu sunt copleșitoare, deoarece sunt 70 de milioane de catolici numai în SUA. Mai sunt multe lucruri de făcut, dar totuși impulsul și calitatea istoriilor individuale indică spre ceva ce oferă o mare speranță.

În prima parte a acestei cărți, vom analiza cele trei obiceiuri fundamentale care ies în evidență în promovarea unei evanghelizări eficiente. Aceste obiceiuri sunt centrate pe angajamentul unui discipol misionar față de trei lucruri: Intimitatea divină, Prietenia autentică și Claritatea și convingerea cu privire la multiplicarea spirituală. Vom explica fiecare dintre aceste trei obiceiuri și de ce sunt atât de cruciale pentru evanghelizare, pentru transformarea vieților și pentru edificarea unei culturi a întâlnirii și a mărturiei.

În a doua parte a cărții, vom detalia abordarea în trei etape a evanghelizării folosită de misionarii noștri. Noi o numim „Metoda arătată de Învățător”. Abordarea nu ne aparține: ea este ilustrată de Isus în Evanghelii și își are rădăcinile în învățăturile magisteriale privind evanghelizarea și cateheza. Așa cum vom vedea mai jos, abordarea în trei etape poate fi rezumată în trei cuvinte – „câștigă, edifică, trimite” – care sunt reluate de Papa Francisc în termenii de „întâlnire”, „însoțire” și „evanghelizatori plini de Duhul Sfânt”. Atunci când misionarii noștri urmează această triplă abordare exemplificată de Isus, ei tind să fie mai rodnici.

Pentru a crea o cultură a întâlnirii și a mărturiei, trebuie să trăim vieți explicite de discipoli. Suntem chemați nu numai să credem în Evanghelie, ci și să-i permitem să prindă rădăcini adânci în noi, într-un mod care ne lasă incapabili de tăcere: nu putem să nu vestim Evanghelia prin cuvinte și fapte. Această acțiune misionară se află în inima discipolatului (Conferința Episcopilor Catolici din Statele Unite, Trăind ca discipoli misionari: o resursă pentru evanghelizare, nr. 14).

Suntem foarte conștienți că există diferențe majore între parohiile universitare, centrele Newman, capelanatele catolice și propria parohie, familie sau propriul apostolat. Cu toate acestea, cei peste 25.000 de absolvenți ai noștri au plecat de la facultate și își trăiesc acum viața în parohii asemănătoare celei pe care o frecventați. Chiar și pe fondul marilor diferențe dintre cele peste 150 de campusuri pe care le deservim – de la Colegiul Benedictin la Harvard și până la alte universități din străinătate – am văzut că, deși adaptarea la mediile locale este întotdeauna imperativă, rămân unele obiceiuri și abordări fundamentale ale evanghelizării care se aplică în toate situațiile – în universități mari sau mici, în parohii suburbane sau rurale, în teritoriile de misiune din Statele Unite sau de la nivel internațional – pentru simplul motiv că sunt înrădăcinate în natura umană și în revelația lui Isus.

Ceea ce vă voi împărtăși aici a fost o binecuvântare pentru noi și sper că va fi și pentru voi.

Martin Curtis

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Rugăciunea credincioșilor. IV: Solemnităţile Domnului; Timpul de peste An (Săptămânile I-XVII), Sărbători și sfinți (Ianuarie-Iulie)

Rugăciunea credincioșilor. IV: Solemnităţile Domnului; Timpul de peste An (Săptămânile I-XVII), Sărbători și sfinți (Ianuarie-Iulie), Iași 2025, 212 p., 17×24, 30 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Rugăciunea credincioșilor. IV: Solemnităţile Domnului; Timpul de peste An (Săptămânile I-XVII), Sărbători și sfinți (Ianuarie-Iulie). Acest volum, care va fi urmat și de altele după structura Lecționarului Roman, este o traducere şi prelucrare după: Marino Gobbin, Come incenso… Preghiere dei fedeli per i giorni feriali dei Tempi forti dell’Anno liturgico, I-II, ELLEDICI, Leumann (Torino), 2001-2002; Idem, Come profumo soave. Presentazione della parola di Dio e preghiera dei fedeli per le domeniche e le solennità dell’anno liturgico „A”, „B”, „C”, ELLEDICI, Leumann (Torino), 2001-2003. Traducerea a fost realizată de pr. dr. Mihai Pătraşcu, pr. Petru Ciobanu, pr. Iosif Martin. Prelucrarea şi adaptarea pentru limba română au fost făcute de pr. dr. Ștefan Lupu. Cartea apare în colecția „Liturgie”, în formatul 17×24, are 212 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 30 lei.

La sfânta Liturghie, Liturgia cuvântului se încheie cu „Rugăciunea credincioșilor”, numită și Rugăciunea universală. Reforma liturgică a Conciliului al II-lea din Vatican a redat viață acestui rit al Liturghiei, propunându-l ca o formă de rugăciune care să dea un spațiu amplu credincioșilor, adică celor botezați, și simțirii lor cu Biserica. Credincioși prezenți la celebrarea euharistică își exercită astfel funcția lor preoțească și se roagă pentru toți oamenii.

Rugăciunea credincioșilor izvorăște din Cuvântul lui Dumnezeu proclamat și explicat (omilia) și din nevoile Bisericii și ale poporului. Oricum, este legată strâns de Cuvântul lui Dumnezeu. Este ca un fel de consecință logică, explicativă, concretă. S-ar putea spune că Rugăciunea credincioșilor, întrucât este în sintonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, face vie și actuală pentru comunitatea care celebrează ceea ce este proclamat de Cuvântul lui Dumnezeu în cadrul adunării.

Este rugăciunea „credincioșilor”, adică a celor care au primit toate sacramentele inițierii creștine – Botezul, Mirul, Euharistia – și care sunt prezenți și participă la celebrare. Însă, evident, nu întotdeauna și nu toți participanții sunt atât de apropiați între ei și pregătiți să propună pe moment, cu voce tare, intențiile lor de rugăciune Așa ar fi cel mai bine și de dorit, ca la fiecare celebrare să existe un grup care s-a rugat deja cu Cuvântul lui Dumnezeu, care a ascultat cu atenție actualizarea practică făcută de slujitorul sacru, și acum este în măsură să exprime în numele întregii adunări câteva intenții de rugăciune pentru Biserică, pentru lume și conducătorii ei, pentru țară și parohie, pentru diferitele evenimente și, în mod obișnuit, nu pentru persoanele individuale. Aceasta este o rugăciune cu deschidere „universală”, ne rugăm pentru toți, și într-un fel toți sunt implicați, făcuți părtași.

Cu toate acestea, în fața atâtor probleme ale sărăciei noastre, de cele mai multe ori trebuie să ne încredințăm celui care „mastichează” în mod obișnuit Cuvântul lui Dumnezeu și reflectă îndelung asupra lui.

Iată semnificația și motivul pentru care a fost elaborată această carte: să fie un ajutor pentru acele comunități ecleziale care caută un instrument, o inspirație pentru rugăciunea lor. Instrument, așadar. Pregătit, dar de folosit cu inteligență.

Nu este o carte născută la masa de lucru, ci din celebrare și pentru celebrare. A fost mereu revizuită și integrată, pentru ca rugăciunea să se extindă la multele nevoi ale Bisericii și ale omului. Mai sunt desigur lacune, pe care orice comunitate care celebrează le va putea acoperi cum știe mai bine.

Marino Gobbin

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Qohelet. Cartea cea mai originală şi „scandaloasă” a Vechiului Testament

Gianfranco Ravasi, Qohelet. Cartea cea mai originală şi „scandaloasă” a Vechiului Testament, Iași 2024, 288 p., 17×24, ISBN 978-606-578-573-1, 80 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Qohelet. Cartea cea mai originală şi „scandaloasă” a Vechiului Testament, scrisă de Cardinalul Gianfranco Ravasi și tradusă în limba română de pr. dr. Robert Balan. Cartea apare în colecția „Studii biblice”, în formatul 17×24, are 288 pagini, coperți tari, şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 80 lei.

Conform calculelor efectuate pe cele 305.441 de cuvinte ale Bibliei ebraice şi aramaice de H. Th. Willers, cartea lui Qohelet ocupă doar un procent, cu cele 2.987 de cuvinte şi 222 de versete. Cu toate acestea, în faţa acestor 12 capitole mici, toţi comentatorii s-au speriat şi au luat întotdeauna condeiul cu un sentiment de neputinţă: „Trebuie să ai o vanitate singulară sau o nesăbuinţă rară pentru a scrie un text despre Eclesiast”, afirma eseistul francez, Jacques Ellul, începând meditaţia asupra Qoheletului, La raison d’être (Paris 1987). Cu fiecare rând care este scris, aproape că pare să se audă batjocorirea bătrânului înţelept: „Un gol imens, totul este gol!… Toate cuvintele sunt uzate şi omul nu le mai poate folosi… Ce valoare are toată truda care oboseşte pe om sub soare?…” (1,2; 1,8; 1,3)

Totuşi, tentaţia este puternică şi o mărturiseşte lungul lanţ bibliografic care s-a adunat în jurul acestei cărţi pe parcursul secolelor, strângând-o adesea până la sugrumarea în suflarea ei poetică şi religioasă prea independentă şi provocatoare. Şi noi am fost tentaţi să mai adăugăm o verigă la acest lanţ în speranţa că el va fi uşor, pentru că, aşa cum a observat primul editor al lucrării, „există cărţi şi cărţi fără sfârşit…” (12,12) Unele dintre aceste cărţi recente au încercat, în opinia noastră, să sufoce libertatea lui Qohelet, redus deja în trecut la o larvă a lui prin interpretări spiritualiste sau ascetice. Qohelet al acestei exegeze contemporane se reduce la un predicator modest şi echilibrat al bucuriei şi greutăţii de a trăi. Dezechilibrând accentele, pervertind dimensiunile reale textuale şi de semnificaţie, ignorând forţa subtilă de contestaţie închisă sub mantaua tradiţională, aceşti exegeţi îl readuc pe Qohelet în categoria generică a unei înţelepciuni care este în totalitate satisfăcută şi atentă să iasă nevătămată din vâltoarea dificultăţilor. Un Qohelet supus, pentru care „bucuria este imperativul categoric al lui Dumnezeu pentru om”, bucurie plină a trupului şi mulţumire (R. Gordis). Un Qohelet evlavios până la punctul de a considera „viaţa ca pe o chestiune de har comun, nu de muncă grea” (R.K. Johnston). Un Qohelet atât de previzibil încât să fie „marele maestru al suspiciunii”, dar ca să înveţe „în final că singurul lucru care contează în viaţă este frica de Dumnezeu”! (A. Bonora)

Întregul nostru comentariu are drept scop respingerea acestei relecturi a lui Qohelet, contestând fiecare afirmaţie din text, redescoperind scandalul cărţii sub exteriorul ei detaşat. Aşa cum scria A. Maillot, „din citirea sa nu iese nevătămaţi, ci adulţi sau gata să se devină”.

Golul şi întunericul în care se mişcă, în care surprinde puţinele fragmente de bucurie şi lumină care nu sunt decisive, nu sunt opace; sunt o realitate autobiografică pentru mulţi şi pentru toţi, cel puţin în unele momente; sunt şi un cuvânt inconştient, dar real al lui Dumnezeu, acest cântec al golului şi al tăcerii fiind „inspirat” de un Dumnezeu care în Qohelet nu se teme să treacă prin galeria întunecată a crizei înţelepciunii şi a vieţii.

În biroul său de critic – scrie P. Beauchamp în lucrarea sa L’uno e l’altro Testamento (Paideia, Brescia 198), p. 150) – Qohelet exprimă rezistenţa Israelului la orice încercare de a găsi un refugiu într-o lume paralelă. Mesajul său acţionează ca un medicament, eliberându-l pe înţelept de un anumit fast şi de responsabilitatea de a fi un agent al istoriei universale.

Călătoria aspră şi abruptă pe care o întreprindem acum în cadrul mărturiei lui Qohelet este împărţită în trei etape, inegale ca importanţă şi extindere. Prima, sub titlul tipic qoheletic de Un gol imens, totul este gol!, colectează coordonatele principale în care să se plaseze cuvintele lui Qohelet. Este, aşadar, o „introducere” în sensul iniţial al termenului: intenţionează să „introducă” textul propriu-zis, care tratează problemele interpretării şi sensului global. A doua etapă este, deci, cea fundamentală şi este cea mai amplă, dedicată în întregime traducerii şi comentariului pe secţiuni ale Cuvintelor lui Qohelet, fiul lui David, regele Ierusalimului, aşa cum spune titlul redacţional al cărţii (1,1). Qohelet nu este un tratat; nu se poate rezuma o piesă muzicală sau „explica” o poezie; trebuie să fie ascultate şi să se cuprindă în desfăşurarea lor, în strălucirile lor, în misterele lor, în cele spuse şi în cele nespuse. Este important, deci, să urmăm firul nu întotdeauna liniar al acestor pagini care sunt uneori în poezie, alteori în proză ritmată şi în proză simplă. Le prezentăm de parcă ar fi mereu o poezie cu solemnele „a capo” ale versurilor tocmai pentru că, şi când scrie în proză, Qohelet lasă margini mari evocatoare şi spaţii albe largi, care însă nu sunt goale. Pe de altă parte, parafrazându-l pe Pascal, trebuie să recunoaştem că în marea literatură, tăcerile valorează uneori mai mult decât cuvintele. La fel ca în dragoste şi mistică.

O etapă finală acoperă aproape toate continentele şi se extinde pe un timp de două milenii în căutarea celor O Mie de Qohelet, adică a tuturor celor care în acest înţelept al secolului al III-lea. î.C. s-au oglindit, fidel sau infidel, dar întotdeauna legaţi prin „afinităţi elective” secrete sau respingeri spontane. Din această adunare ideală, ale cărei feţe sunt superioare celor pe care le-am evocat în paginile noastre, sunt excluşi doar oamenii vulgari din punct de vedere mental şi spiritual, cei superficiali, cei care au nevoie, aşa cum scria un mare cititor al lui Qohelet şi Iob, scriitorul francez George Bernanos, „un anumit număr de locuri comune, de repetat unul altuia ca papagalii, cu mişcări afectate, ţanţoşe şi clipiri ale acelei păsări. Dar nu se hrănesc papagalii cu vinul aromat al Ecleziastului sau cu cartea lui Iob”.

Cardinal Gianfranco Ravasi

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus: „Tatăl nostru”

Ugo Vanni, Rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus: „Tatăl nostru”, Iași 2024, 66 p., 14×20, ISBN 978-606-578-577-9, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus: „Tatăl nostru”, scrisă de Ugo Vanni și tradusă în limba română de Paula Bordei. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 66 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Acesta este al optulea volum din seria de 8 care vor apărea în seria „Note despre rugăciune”, ediție îngrijită de Dicasterul pentru Evanghelizare, Secțiunea pentru problemele fundamentale ale evanghelizării în lume. Toate volume sunt prefațate de Papa Francisc. Redăm mai jos introducerea autorului.

Tatăl nostru s-a născut și s-a format în experiența Bisericii primare, iar o trecere în revistă a originii și dezvoltării sale timpurii ar putea fi edificatoare. Aceasta este ceea ce propunem, dar să detaliem.

Găsim, la începutul secolului al II-lea, „Rugăciunea Domnului” deja în uz într-o formulare care corespunde celei actuale în liturgia Bisericii primare (cf. Didahia, 8, 3), unde începea și lectura „cvadruplă” a Evangheliei, adică a Evangheliilor după Marcu, Matei, Luca și Ioan. Folosirea simultană a Rugăciunii Domnului și citirea celor patru Evanghelii este semnificativă. Ea constituie punctul culminant al călătoriei unei tradiții multiple, care s-a dezvoltat pe fondul diferitelor evenimente și tensiuni – gândiți-vă doar la tensiunile din cadrul Bisericii pauline și al Bisericii ioanee – și care a înflorit în cursul secolului al II-lea în ceea ce a fost numită „marea Biserică”.

Care este călătoria pe care o parcurge Rugăciunea Domnească în tradiția care s-a reunit în marea Biserică? Mai precis, având în vedere că Rugăciunea Domnului a fost văzută ca o sinteză a întregii Evanghelii (Tertulian), care este relația sa specifică cu „Evanghelia cvadruplă”?

Un răspuns la această întrebare ne va permite să identificăm structura teologică și biblică care stă la baza Rugăciunii Domnului și ne va ajuta să o plasăm în mediul viu al Bisericii primare. Vom deriva un cadru de referință din aceasta și vom vedea, în primul rând, antecedentele din Marcu, apoi prezentarea sistematică a lui Matei, avântul lui Paul, accentuarea lui Luca și, în final, sinteza matură găsită în Ioan.

Ugo Vanni

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Părintele Otto Canisius Farrenkopf, SJ : un „nebun” pentru Cristos

Fabian Doboş, Iulian Budău, Părintele Otto Canisius Farrenkopf, SJ : un „nebun” pentru Cristos, Iași 2024, xxx p., 14×20, ISBN 978-606-578-576-2, xx lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Părintele Otto Canisius Farrenkopf, SJ : un „nebun” pentru Cristos, scrisă de pr. dr. Fabian Doboş și pr. Iulian Budău. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20, are xxx şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de xx lei.

 

 

Finding God in the Soviet gulag’s obscurity: Walter Ciszek SJ, between clinical depression and „Dark Night”

Cristian Bîrnat, Finding God in the Soviet gulag’s obscurity: Walter Ciszek SJ, between clinical depression and „Dark Night”, Iași 2024, 82 p., 14×20, ISBN 978-606-578-575-5, 15 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Finding God in the Soviet gulag’s obscurity: Walter Ciszek SJ, between clinical depression and „Dark Night”, scrisă de pr. drd. Cristian Bîrnat. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 82 şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

„Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara pe care ţi-o voi arăta!” (Gen 12,1). Cu aproximativ patruzeci de secole în urmă, așa a început o călătorie care a străbătut istoria. Pelerinul care a întreprins acea călătorie capitală a fost Abraham, numit astăzi strămoș fizic și patriarh al credinței. Din acel moment, un număr foarte mare de pelerini s-au alăturat acestei căi, cu dorința în suflet de a împlini voia lui Dumnezeu. La începutul Noului Testament, Isus, pelerinul pelerinilor, a venit în lumea noastră pentru a ne arăta calea spre împărăția cerurilor, a cărei sămânță este așezată în sufletul nostru și „inima noastră este neliniștită până ce se odihnește în tine, Doamne” (sfântul Augustin). Astfel, viața unui creștin este și trebuie să devină o călătorie spirituală spre unirea cu Dumnezeu.

Această cale a credinței nu este întotdeauna ușoară sau plată. Dimpotrivă, pelerinul întâlnește pe ea multe obstacole, momente de criză, din interior sau din exterior. Aceste momente de criză, paradoxal necesare, au fost numite în multe feluri de-a lungul secolelor. Sfântul Ioan al Crucii folosea termenul de „noapte întunecată” ca experiență de purificare a sufletului pentru a-l primi pe Dumnezeu și pentru a aprofunda relația cu el.

Uneori, aceste momente de criză pot atinge culmi abisale, iar alteori pot chiar împiedica individul să meargă mai departe. Se poate întâmpla ca individul să nu poată depăși astfel de perioade dificile fără ajutor. Uneori ajutorul spiritual poate fi suficient, alteori nu, fiind nevoie de intervenție medicală, psihologică sau chiar psihiatrică. Acesta este și cazul depresiei, o tulburare care necesită un tratament adecvat.

În această lucrare, intenția noastră este de a face o comparație între depresia clinică și experiența nopții întunecate a sufletului. Metoda utilizată este analiza conceptelor și aplicarea lor în viața și activitatea unui preot iezuit care a supraviețuit torturii fizice și psihice din gulagul sovietic.

Studiul este împărțit în două secțiuni: prezentarea termenilor și o analiză teoretică comparativă a acestora, în prima parte, pentru ca, în partea a doua, după prezentarea vieții și persecuțiilor îndurate de preotul Walter Ciszek, să se vadă care dintre cele două concepte ar caracteriza mai bine perioada dificilă traversată de acest cleric. Ciszek a fost un preot iezuit american de origine poloneză care a fost însărcinat cu activități misionare catolice clandestine în Uniunea Sovietică între 1939 și 1963, arestat și acuzat de spionaj pentru Vatican. În prezent, este în curs procesul său de beatificare.

Pr. drd. Cristian Bîrnat

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Cuvântările sfintei Cruci : reflecţii feriale în Postul Mare

Gabriel-Iulian Robu, Cuvântările sfintei Cruci: reflecţii feriale în Postul Mare, Iași 2024, 232 p., 14×20, ISBN 978-606-578-574-8, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Cuvântările sfintei Cruci: reflecţii feriale în Postul Mare, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 232 şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

Este Postul Mare, un timp pe care ni-l oferă Domnul pentru a ne apropia de el, a simți iubirea lui, a ne converti și a pune ordine în viața noastră. Este un timp special în care ne lipim privirea de Dumnezeu și apoi privim la viața noastră. Astfel, observăm ce trebuie să fie schimbat în noi.

Primim cenușă pe cap. Ne plecăm fruntea, ne coborâm privirea, recunoscând că avem ceva în comun cu acea cenușă. Cenușa ne amintește că pământ suntem și că în pământ ne întoarcem. Cenușa este o chemare la umilință. Umilința înseamnă a trăi în adevăr. Înseamnă a recunoaște că viața nu vine de la noi, ci am primit-o în dar de sus. Înseamnă a ne recunoaște o creatură în fața Creatorului. Umilința este o virtute rodnică în viața spirituală, o atitudine care conferă fecunditate tuturor acțiunilor creștinului, postului, pomenii și rugăciunii. Toate acestea trei trebuie împlinite în acest Post cu umilință.

Despre aceste trei virtuți ne vorbește liturgia intrării în Post. Nu atât ceea ce facem, ci motivația pentru care facem lucrurile contează. De ce facem lucruri bune? – este o întrebare esențială. Cu această întrebare ne frapează și astăzi predica lui Isus. De ce facem post, de ce ne rugăm, de ce dăm de pomană? De ochii lumii, pentru a fi stimați de oameni, sau pentru a împlini voința lui Dumnezeu în modul cel mai discret? Privind la fariseii din timpul său, Isus le spune că au greșit sensul acțiunilor lor. Ei fac lucruri bune, dar le împlinesc pentru a fi lăudați de oameni. Se folosesc de religie nu pentru a aduce cult lui Dumnezeu, ci lor înșiși. Fac binele nu din dragoste de Dumnezeu, ci din dragoste pentru imaginea proprie.

Cu privire la aceste aspecte dorește Domnul să ne facă atenți la început de Post Mare. Totodată, prin aceste învățături, Isus ne invită să trăim postul în adevăr. Postul să îl facem cu discreție, pentru ca, din bunurile la care renunțăm, să putem oferi pomană săracilor. Postul să îl practicăm cu bucurie, și nu cu tristețe, pentru a atrage compasiune sau admirație. Rugăciunea, la fel, să o facem cu discreție, pentru a intra mai mult în relația cu Dumnezeu și nu pentru a căuta laudele oamenilor. Atunci când toate aceste practici de pietate sunt împlinite doar pentru a plăcea lumii, își pierd valoarea și pot scandaliza. „Să nu știe stânga ce face dreapta”, am auzit de atâtea ori. Această metaforă vrea să sublinieze că operele bune se fac pentru Domnul, și nu căutând slava deșartă. A căuta această slavă îl face pe creștin ridicol și demonstrează inutilitatea faptelor sale aproape bune, făcute pentru a primi validare din partea lumii. Umilința autentică, în schimb, este ca pâinea caldă: place totdeauna, are gust bun. Dă consistență acțiunilor bune pe care le îndeplinim.

Să-i cerem lui Isus să ne dea o inimă umilă ca să trăim postul, pomana și rugăciunea cu această atitudine. Să cerem acest dar al umilinței sincere, fiindcă, după cum spune Meister Eckhart, Dumnezeu lucrează mai frumos într-o inimă umilă, deoarece acolo se bucură de un spațiu mai mare de acțiune, găsind o mai mare asemănare cu sine.

Postul Mare ne invită să ne întâlnim cu milostivirea lui Dumnezeu. Papa Francisc sublinia că unica forță capabilă să cucerească inima oamenilor este milostivirea duioasă a Tatălui ceresc. Papa dă exemplul confesionalului privit ca un sân matern, ca un uter dătător de viață. A fi îmbrățișați de iertarea lui Dumnezeu, a ne afla la spovadă înaintea unui Dumnezeu care este Tată milostiv transformă confesionalul într-un sân matern, în care se formează viața. Confesionalul devine astfel ca o casă pentru noi, săracii păcătoși. Devine un loc în care noi, fiii săi, recăpătăm viața harului și reîncepem să trăim în prietenie cu Dumnezeu. De aceea, confesionalul nu trebuie să fie ca o cameră de tortură. Dar nici ca o curățătorie la care mergi, se spală pata din palton sau cămașă, și mergi înainte fără a învăța ceva.

„Dumnezeu nu obosește să ierte. Suntem noi cei care obosim să cerem iertare”. Am auzit de atâtea ori aceste cuvinte. Postul ne îndeamnă să experimentăm în viața noastră înțelesul profund al acestor cuvinte. Ne îndeamnă să facem o spovadă bună și să căutăm reconcilierea cu frații noștri.

Această carte, Cuvântările sfintei Cruci. Reflecții feriale în Postul Mare, însumează meditații feriale ținute în Postul Mare, predici quadragesimale tematice despre cuvintele lui Isus de pe cruce și câteva crâmpeie de lirică poetică. Ne dorim ca aceste reflecții puse pe hârtie să fie spre edificarea spirituală a cititorilor.

Pr. dr. Gabriel-Iulian Robu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Aubin Catherine

Aubin Catherine, Rugăciunea Mariei cu sfinţii care au întâlnit-o, Iași 2024, 68 p., 14×20, ISBN 978-606-578-569-4, 15 lei.