Paul al VI-lea, Rugăciuni către Cristos, Iași 2024, 194 p., 14×20, ISBN 978-606-578-561-8, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Rugăciuni către Cristos, scrisă de sfântul Papă Paul al VI-lea și tradusă în limba română de pr. Alois Bulai. Cartea apare în colecția „Rugăciuni creștine”, în formatul 14×20, are 194 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

Mulţi cititori vor rămâne surprinşi când vor citi aceste rugăciuni ale lui Paul al VI-lea îndreptate spre Cristos, adunate cu iubire de Pasquale Macchi care nu încetează să-l amintească pe al său papă şi să-i exalte memoria.

Surpriza derivă mai ales din faptul că spiritul acestor rugăciuni, al acestor invocaţii contrastează, în aparenţă, cu imaginea pe care fiecare dintre noi o are despre Paul al VI-lea; credinţa, pentru el, este o credinţă bucuroasă, umilă, iar Cristos este singurul maestru adevărat al adevărurilor tainice şi indispensabile.

În plus, confirmă şi accentuează mizeria noastră morală, conceptul de bine şi de rău şi, în timp ce deploră păcatele noastre, vorbeşte despre iertare, fraternitate, dreptate, caritate şi pace.

Apoi, prin contrast, se întoarce la Paul al VI-lea pe care îl cunoşteam atunci când vorbea despre sensul suferinţei, despre ispăşire şi despre răscumpărare. S-ar spune că şi atunci când se limitează să repete formule, când nu trece de litania invocaţiilor („Mântuitor, Învăţător, model ideal şi forţă”), Paul al VI-lea ar vrea să imprime un pic de pasiune, să stabilească un raport între inimă şi inteligenţă, între milostivirea divină şi compătimire.

Toţi ne aducem aminte cu ce violenţă i se adresa lui Dumnezeu înaintea puternicilor pământului pentru moartea lui Moro.

Nimeni până atunci n-ar fi putut să creadă că papa ar fi îndrăznit să-i amintească lui Dumnezeu o promisiune pe care nu a menţinut-o. Ei bine, o mare parte din această forţă nebănuită îşi avea rădăcinile în aceste rugăciuni care nu sunt o exercitare rece a memoriei, ci expresia unei lungi încercări prin cunoaşterea mizeriilor noastre comune.

În concluzie, nu este numai o carte de pietate, ci o lungă mărturisire care îşi are momentele sale cele mai vibrante la întâlnirea cu evenimentele vieţii sale pământeşti.

Carlo Bo

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Gianfranco Ravasi, Rugăciunea cu psalmii, Iași 2024, 80 p., 14×20, ISBN 978-606-578-563-2, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Rugăciunea cu psalmii, scrisă de Cardinalul Gianfranco Ravasi și tradusă în limba română de Paula Bordei. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 80 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Sunetul cornului străbătea străzile oraşelor şi satelor, iar ecoul său răsuna prin ţară: era semnul celui de-al cincizecilea an în care „se vestea eliberarea ţării pentru toţi locuitorii ei”. Astfel, în cartea preoţilor din vechiul Israel, Leviticul (c. 25), era marcat anul jubiliar, numit chiar după acest corn, jobel în ebraică. Chiar şi în creştinism, sub diferite forme şi în diferite momente, au avut loc evenimente similare, iar acum ne apropiem şi noi de Jubileul din 2025. Pentru Israelul biblic era o perioadă în care locuitorii şi pământul se odihneau, evitând orice activitate agricolă, hrănindu-se cu darurile spontane ale naturii. Odihna pe care o trăim acum odată cu Anul Sfânt are o altă dimensiune: este un timp intens şi dens din punct de vedere spiritual. Compus din două acte fundamentale.

Primul este cel al rugăciunii şi al meditaţiei. Marele gânditor şi credincios francez din secolul al XVII-lea, Blaise Pascal, admonesta:

Filosofii antici spuneau: „Întoarce-te în tine însuţi! Acolo îţi vei găsi liniştea”. Dar acest lucru nu este adevărat. Alţii spun: „Ieşi afară! Caută-ţi fericirea distrându-te!”. Dar acest lucru nu este adevărat. Fericirea nu este nici în afara noastră, nici în interiorul nostru. Ea este în Dumnezeu şi astfel va fi în afara şi în interiorul nostru (Cugetări, n. 391).

Iată, aşadar, sensul paginilor acestui volum: este o invitaţie de a intra în Anul Jubiliar ţinând în mâini Psalmii, cartea biblică destinată prin excelenţă pauzei de rugăciune şi tăcerii contemplative. Este un ghid pentru a „cânta lui Dumnezeu cu artă” prin Psalmi. Aşa cum spunea sfântul Augustin, „marea lucrare a oamenilor este să-l laude pe Dumnezeu” (Magnum opus hominum laudare Deum).

Dar există un al doilea act care înfloreşte din rugăciune şi care face din această perioadă sfântă „un an de îndurare al Domnului”. Deja în Israelul antic era timpul eliberării sclavilor. Este ceea ce a sugerat Isus în predica sa din sinagoga din satul său Nazaret, citându-l pe profetul Isaia. Rugăciunea, cântecul, liturgia nu ne închid într-o oază sacră de tămâie, lumânări şi ritualuri, ci ne invită să intrăm apoi în piaţă şi în istorie. Iată, de fapt, cuvintele lui Cristos:

Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea şi celor orbi, recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de bunăvoinţă al Domnului (Lc 4,18-19; Is 61,1-2).

Este angajamentul de a ne ţine departe de căile răului, agresiunii, urii şi nedreptăţii, de a întări drumul iubirii şi al solidarităţii care ne face să recunoaştem chipul lui Cristos în fraţii şi surorile noastre suferinde şi marginalizate. De fapt, psalmii, după cum vom vedea, nu îndeamnă persoana care se roagă să se desprindă din realitatea cotidiană spre ceruri mitice sau vag mistice, ci să meargă pe drumurile istoriei, chiar şi pe cele aspre, şi să trăiască credinţa atât în zi de sărbătoare, cât şi şi în noaptea întunecată a încercării. Psaltirea îşi deschide cântările spre zbuciumul existenţei sociale, spre lucrări şi zile, spre râsete şi lacrimi, spre drame personale şi tragedii naţionale. Întotdeauna, însă, cu o certitudine: chiar dacă „tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, Domnul m-a primit la sine” (Ps 27,10).

Acest mic ghid al psalmilor cuprinde patru puncte cardinale: o reflecţie generală asupra rugăciunii, respiraţie a sufletului; o privire panoramică asupra textelor psalmice; un portret al celor doi protagonişti, Dumnezeu şi cel care se roagă, dar şi asaltul prezenţei răului; şi, în sfârşit, o antologie de scurte comentarii asupra psalmilor cei mai dragi tradiţiei şi liturgiei. Speranţa este ca toţi credincioşii să se bucure pe deplin de aceste „minunate comori de rugăciuni”, aşa cum Conciliul al II-lea din Vatican a numit Psaltirea (Dei Verbum, nr. 15).

Cardinal Gianfranco Ravasi

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Angelo Comastri, A te ruga astăzi o provocare de depăşit, Iași 2024, 80 p., 14×20, ISBN 978-606-578-562-5, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea A te ruga astăzi o provocare de depăşit, scrisă de Cardinalul Angelo Comastri și tradusă în limba română de Paula Bordei. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 80 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Acesta este primul volum din seria de 8 care vor apărea în seria „Note despre rugăciune”, ediție îngrijită de Dicasterul pentru Evanghelizare, Secțiunea pentru problemele fundamentale ale evanghelizării în lume. Toate volume sunt prefațate de Papa Francisc. Redăm în continuare Prefața Pontifului:

Rugăciunea este suflul credinţei, este expresia sa cea mai proprie. Ca un strigăt tăcut care iese din inima celor care cred şi se încredinţează lui Dumnezeu. Nu este uşor să găsim cuvinte pentru a exprima această taină. Cât de multe definiţii ale rugăciunii putem culege de la sfinţii şi maeştrii spiritualităţii, precum şi din reflecţiile teologilor! Totuşi, ea se lasă întotdeauna descrisă numai în simplitatea celor care o trăiesc. Domnul, pe de altă parte, ne-a avertizat că, atunci când ne rugăm, nu trebuie să risipim cuvintele, amăgindu-ne că vom fi auziţi. El ne-a învăţat mai degrabă să preferăm tăcerea şi să ne încredinţăm Tatălui, care ştie de ce avem nevoie chiar înainte să i-o cerem (cf. Mt 6,7-8).

Jubileul ordinar din 2025 bate la uşă. Cum ne putem pregăti pentru acest eveniment atât de important pentru viaţa Bisericii dacă nu prin rugăciune? Anul 2023 a fost rezervat pentru redescoperirea învăţăturilor conciliare, cuprinse mai ales în cele patru Constituţii ale Conciliului al II-lea din Vatican. Este un mod de a păstra vie recomandarea pe care Părinţii reuniţi în Conciliu au dorit să o pună în mâinile noastre, astfel încât, prin punerea ei în aplicare, Biserica să îşi întinerească faţa şi să proclame frumuseţea credinţei bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru într-un limbaj adecvat.

Acum este momentul să ne pregătim pentru anul 2024, care va fi dedicat în întregime rugăciunii. Într- adevăr, în timpurile noastre, se simte tot mai mult nevoia cultivării unei spiritualităţi adevărate, capabilă să răspundă marilor întrebări care apar în fiecare zi în viaţa noastră, provocate şi de un scenariu mondial care nu este cu siguranţă senin. Criza ecologico-economico-socială, agravată de recenta pandemie; războaiele, în special cel din Ucraina, care seamănă moarte, distrugere şi sărăcie; cultura indiferenţei şi a lepădării de ceea ce nu mai e util, care tinde să înăbuşe aspiraţiile de pace şi solidaritate şi să-l dea la o parte pe Dumnezeu din viaţa personală şi socială… Aceste fenomene se combină pentru a genera un climat greu, care îi împiedică pe atât de mulţi oameni să trăiască cu bucurie şi seninătate. De aceea, este necesar ca rugăciunea noastră să se ridice cu mai multă insistenţă către Tatăl, pentru ca el să audă glasul celor care se îndreaptă către el cu încrederea de a fi ascultaţi.

Acest an dedicat rugăciunii nu afectează în niciun fel iniţiativele pe care fiecare Biserică în parte consideră că trebuie să le planifice pentru angajamentul său pastoral cotidian. Dimpotrivă, reaminteşte fundamentul pe care diferitele planuri pastorale ar trebui să se dezvolte şi să-şi găsească consistenţa. Este un timp în care, atât personal, cât şi comunitar, se poate redescoperi bucuria rugăciunii în varietatea formelor şi expresiilor. Un timp semnificativ pentru a creşte certitudinea credinţei noastre şi încrederea în mijlocirea Fecioarei Maria şi a sfinţilor. Pe scurt, un an în care să experimentăm aproape o „şcoală de rugăciune”, fără a lua nimic de la sine înţeles sau evident, mai ales în ceea ce priveşte modul nostru de a ne ruga, dar însuşindu-ne în fiecare zi cuvintele ucenicilor când i-au cerut lui Isus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!” (cf. Lc 11,1).

În acest an suntem invitaţi să devenim mai umili şi să facem loc rugăciunii care se revarsă de la Duhul Sfânt. El este cel care ştie cum să pună cuvintele potrivite în inimile noastre şi pe buzele noastre pentru a fi auzite de Tatăl. Rugăciunea în Duhul Sfânt este cea care ne uneşte cu Isus şi ne permite să aderăm la voinţa Tatălui. Duhul Sfânt este Maestrul interior care ne arată calea; datorită lui, rugăciunea unei singure persoane poate deveni rugăciunea întregii Biserici şi viceversa. Nimic nu-i face pe creştini să se simtă uniţi ca familia lui Dumnezeu precum rugăciunea în Duhul Sfânt, care ştie să recunoască nevoile fiecăruia pentru a le face să devină invocarea şi mijlocirea tuturor.

Sunt sigur că episcopii, preoţii, diaconii şi cateheţii vor găsi în acest an modalităţile cele mai potrivite pentru a pune rugăciunea la baza proclamării speranţei pe care Jubileul 2025 intenţionează să o facă să răsune în aceste timpuri tulburi. Contribuţia persoanelor consacrate, în special a comunităţilor de viaţă contemplativă, va fi foarte valoroasă în acest sens. Sper ca în toate sanctuarele lumii, locuri privilegiate pentru rugăciune, să crească iniţiativele pentru ca fiecare pelerin să poată găsi o oază de seninătate şi să plece cu inima plină de mângâiere. Fie ca rugăciunea personală şi comunitară să devină neîncetată, fără întrerupere, conform voinţei Domnului Isus (cf. Lc 18,1), pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să se extindă şi evanghelia să ajungă la fiecare persoană care cere iubire şi iertare.

Pentru a facilita acest An al Rugăciunii, au fost elaborate o serie de texte scurte care, prin simplitatea limbajului lor, vor ajuta la pătrunderea în diferitele dimensiuni ale rugăciunii. Le mulţumesc autorilor pentru contribuţia lor şi pun cu bucurie aceste „Note” în mâinile dumneavoastră, pentru ca fiecare să redescopere frumuseţea de a se încredinţa Domnului cu smerenie şi bucurie. Şi nu uitaţi să vă rugaţi şi pentru mine.

Papa Francisc

 

Lista celor 8 volume din seria „Note despre rugăciune”

1. A te ruga astăzi, o provocare de depăşit, scrisă de Cardinal Angelo Comastri, Arhipreot Emerit al Bazilicii Papale Sfântul Petru din Vatican şi Vicar General Emerit al Sanctităţii Sale pentru Cetatea Vaticanului.
2. Rugăciunea cu Psalmii, scrisă de Cardinal Gianfranco Ravasi, unul dintre cei mai renumiţi scriitori internaţionali pe teme biblice. Fost preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, el prezidează Curtea Neamurilor.
3. Rugăciunea lui Isus, scrisă de Juan López Vergara, biblist, fost preşedinte al Asociaţiei Bibliştilor din Mexic, profesor la Instituto Bìblico Católico din Guadalajara şi membru al Echipei Naţionale de Animaţie Biblică.
4. Rugăciunea cu sfinţii şi păcătoşii, scrisă de părintele Paul Brendan Murray, dominican irlandez, teolog şi profesor de literatură mistică la Universitatea Pontificală Sfântul Toma de Aquino din Roma.
5. Parabolele rugăciunii, scrisă de Monseniorul Antonio Pitta, biblist şi profesor la Universitatea Pontificală Lateran. Specialist în Noul Testament, este şi preşedinte al Asociaţiei Biblice Italiene.
6. Biserica în rugăciune, scrisă de călugări certozini care trăiesc în diferite mănăstiri din Brazilia, Argentina, Coreea de Sud şi Statele Unite. Fondată de sfântul Bruno în 1084, aceşti călugări consacraţi sunt dedicaşi rugăciunii, în tăcere, în comunitate.
7. Rugăciunea Mariei cu sfinţii care au întâlnit-o, scrisă de sora Catherine Aubin, dominicană, licenţiată în psihologie şi teologie.
8. Rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus: „Tatăl nostru”, scrisă de părintele Ugo Vanni, teolog şi exeget, unul dintre cei mai mari experţi în Apocalips. A predat exegeza Noului Testament la Universitatea Pontificală Gregoriană şi la Institutul Biblic Pontifical.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Dominique Rey, Fii tată, Iași 2024, 84 p., 14×20, ISBN 978-606-578-558-8, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Fii tată, scrisă de Mons. Dominique Rey și tradusă în limba română de Lorena Neagu. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 84 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

„Fii tată!” Acest îndemn se înscrie pe o cale a convertirii. În Scrisoarea sa apostolică Patris corde, Papa Francisc a subliniat această cale, urmându-l pe sfântul Iosif, pentru a cuceri sau a recuceri paternitatea. Sfântul Părinte ne arată splendoarea, blândeţea şi smerenia părintelui adoptiv al lui Cristos. El contemplă în Iosif „inima de tată”. Această inimă, „doctorii secolului” – aşa cum îi numeşte poetul Xavier Grall – încearcă foarte des să o distrugă sau să o reducă la o putere patriarhală violentă. Cu toate acestea, nu toţi părinţii sunt tiranii pe care uneori mass-media încearcă să-i înjosească sau să-i ridiculizeze. Mai degrabă, sunt observatori, lucrători umili, iubitori de soţii şi protectori ai copiilor lor. Pe calea dificilă a sfinţeniei, ei înaintează cu dorinţa fermă de a-i iubi şi de a-i face fericiţi pe cei din jur, participând, acolo unde Domnul îi conduce, la transformarea evanghelică a lumii.

Inima tatălui îmbină puterea, curajul, dăruirea şi smerenia în slujba familiei sale şi a societăţii, prin munca şi angajamentele sale. Astăzi, familia şi societatea trec printr-o criză cauzată, în parte, de faptul că bărbaţii nu mai sunt capabili să unească aceste dimensiuni care uneori pot părea contradictorii şi nici să-şi asume identitatea. Unii devin violenţi atunci când nu-şi mai pot controla puterea; alţii, dimpotrivă, devin slabi prin supunerea lor.

„Blând puternic şi puternic blând”. Imitaţiunea lui Cristos propune un echilibru între putere şi blândeţe. Criza, diviziunea antropologică, ce zguduie societăţile noastre, provine în special din această pierdere a identităţii bărbaţilor şi femeilor.

Dragi taţi, prin aceste câteva rânduri, vă invit să vă redescoperiţi, să vă reasumaţi propria masculinitate şi să regăsiţi inima de tată. Fie ca soliditatea virtuţii voastre să fie stânca pe care copiii voştri se pot sprijini pentru a-şi întemeia viaţa în Cristos. Fie ca prezenţa voastră vizibilă şi liniştitoare să fie o sursă de confort şi încredere în casele voastre. Rolul vostru este crucial pentru restaurarea domniei lui Cristos şi a educaţiei senine a generaţiilor viitoare. Fie ca sfântul Iosif să vă ajute să porniţi pe această cale a sfinţeniei sub privirea Tatălui nostru ceresc.

Dominique Rey

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Dicasterul Pentru Evanghelizare, „Învaţă-ne să ne rugăm”. Trăirea Anului Rugăciunii ca pregătire pentru Jubileul 2025, Iași 2024, 74 p., 14×20, ISBN 978-606-578-557-1, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea „Învaţă-ne să ne rugăm”. Trăirea Anului Rugăciunii ca pregătire pentru Jubileul 2025, scrisă de Dicasterul pentru Evanghelizare și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 74 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Odată cu apropierea Jubileului din 2025, Papa Francisc doreşte ca acest an 2024 să fie dedicat rugăciunii, invitând toată Biserica la un timp de mare angajare, ca pregătire a Deschiderii Porţii Sfinte.

Celebrarea unui An Sfânt, care îşi are originea cea mai îndepărtată în tradiţia ebraică a jubileului (yobel), ca timp de iertare şi reconciliere, reprezintă, începând de la 1300, o ocazie specială pentru a medita asupra marelui dar al milostivirii divine care ne aşteaptă mereu şi asupra importanţei convertirii interioare, necesară pentru a putea trăi darurile spirituale oferite pelerinilor în timpul Anului Sfânt, făcând nouă legătura care îi uneşte pe botezaţi, ca fraţi şi surori în Cristos, cu întreaga omenire întrucât este iubită de Dumnezeu.

Jubileul va implica nu numai oraşul Roma, ci se va extinde ca o vestire a milostivirii lui Dumnezeu pentru întreaga lume, devenind, în acest mod, o mare ocazie de evanghelizare. Fiind creştini, suntem invitaţi să dăm mărturie în rolul de autentici „Pelerini ai speranţei” care merg spre Domnul ce deschide braţele iertării sale, braţe milostive întinse şi spre fraţi, care încă aşteaptă să li se ducă vestea evangheliei.

Acest material ajutător, inspirat de magisteriul Papei Francisc, intenţionează să fie un instrument pentru a-i însoţi pe credincioşi în acest timp în vederea deschiderii Porţii Sfinte: invitaţia este aceea de a intensifica rugăciunea ca dialog personal cu Dumnezeu, o invitaţie care trebuie să ne conducă să reflectăm asupra credinţei noastre, asupra angajării noastre în lumea de astăzi, în diferitele domenii în care suntem chemaţi să trăim, aşa încât să poată fi alimentată o ardoare reînnoită pentru evanghelizarea omului modern. Papa Francisc, anunţând la Angelus Anul Rugăciunii care precedă Jubileul 2025, i-a îndemnat astfel pe credincioşi:

Vă cer să intensificaţi rugăciunea pentru a ne pregăti să trăim bine acest eveniment de har şi să experimentăm în el forţa speranţei lui Dumnezeu. […] Un an dedicat redescoperirii necesităţii absolute a rugăciunii în viaţa personală, în viaţa Bisericii şi a lumii (Angelus, 21 ianuarie 2024).

În catehezele sale, papa a precizat în mai multe ocazii că rugăciunea este drumul pentru a intra în contact cu adevărul cel mai profund despre noi înşine, unde este prezentă însăşi lumina lui Dumnezeu, aşa cum învăţa sfântul Augustin. Papa Francisc ne încurajează să ne rugăm cu perseverenţă, subliniind că rugăciunea constantă transformă nu numai persoana, ci şi comunitatea care o înconjoară, chiar şi acolo unde răul pare să aibă succes.

Astfel, rugăciunea să fie pentru fiecare creştin busola care orientează, lumina ce luminează drumul şi forţa care susţine în pelerinajul ce va conduce la trecerea prin Poarta Sfântă. Prin rugăciune, vom putea ajunge cu o inimă pregătită să primim darurile de har şi de iertare pe care Jubileul le va oferi, ca exprimare vie a relaţiei noastre cu Dumnezeu. Aşadar, să ne cufundăm cu rugăciunea într-un dialog continuu cu Creatorul, descoperind bucuria tăcerii, pacea abandonării şi forţa mijlocirii în comuniunea sfinţilor.

Acest material ajutător are singura misiune de a ajuta să se reînnoiască spiritul de rugăciune în toate acele contexte în care suntem chemaţi să trăim în cotidian. Fiecare parte a sa – de la semnificaţia rugăciunii în dimensiunea personală la practicarea în viaţa comunitară – îşi propune să ofere reflecţii, indicaţii şi sfaturi pentru a trăi mai deplin dialogul cu Domnul prezent, în raportul cu ceilalţi şi în fiecare moment al zilei noastre, cu secţiuni dedicate rugăciunii în comunitatea parohială, în cea familială şi altele dedicate tinerilor, comunităţilor din claustrare, catehezei şi reculegerilor spirituale.

 

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ioan Paul I, Magisteriul. Texte și documente ale pontificatului, Iași 2024, 444 p., 14×20, ISBN 978-606-578-545-8, 45 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Magisteriul. Texte și documente ale pontificatului, scrisă de Papa Ioan Paul I și tradusă în limba română de pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 444 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 45 lei.

Ioan Paul I – Albino Luciani – a fost episcop al Romei timp de 34 de zile. Cu el, în acele rapide săptămâni ale pontificatului, Domnul a găsit modalitatea de a ne arăta că singura comoară este credința, credința simplă a apostolilor, repropusă de Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican. Acest fapt îl demonstrează și paginile acestui volum, care adună, cu o formulare punctuală și deplină, magisteriul lui, toate intervențiile scrise și rostite pe parcursul pontificatului său.

În perioada scurtă trăită ca succesor al lui Petru, Papa Ioan Paul I a mărturisit credința, speranța și iubirea, virtuți dăruite de Dumnezeu, dedicându-le catehezele de miercuri. Și ne-a repetat că predilecția pentru săraci face parte, în mod infailibil, din credința apostolică, atunci când, la Liturghia celebrată în „Sfântul Ioan” din Lateran pentru luarea în posesie a Catedrei romane, a recitat formulele și rugăciunile învățate de mic copil pentru a reafirma că asuprirea săracilor și „a nu le da muncitorilor salariul lor corect” sunt păcate „care strigă răzbunare în fața lui Dumnezeu”. Și tocmai datorită credinței poporului creștin, căruia îi aparținea, a putut îndrepta o privire profetică spre rănile și relele lumii, arătând cât de mult Biserica are la inimă și pacea. O mărturisesc, de exemplu, numeroasele expresii răspândite în intervențiile sale publice din acele zile, redate în aceste pagini, care exprimă susținerea sa pentru tratativele de pace ținute între 5 și 17 septembrie 1978 și care i-au angajat, la Camp David, pe președintele Statelor Unite Jimmy Carter, pe președintele egiptean Anwar al-Sadat și pe primul ministru israelian Menachem Begin. Dar și cuvintele adresate la 4 septembrie celor mai mult de o sută de reprezentanți ai misiunilor internaționale, în care își exprima dorința ca Biserica, „umilul mesager al evangheliei către toate popoarele lumii” să poată contribui „la crearea unui climat de dreptate, fraternitate, solidaritate și speranță, fără de care lumea nu ar putea trăi”.

Astfel, Papa Luciani a repetat că lucrul cel mai urgent, cel mai în concordanță cu timpurile, cu timpurile noastre, nu era produsul unui gând al său sau un proiect nobil de-al său, ci un simplu a merge în credința apostolilor. Credința primită de el ca un dar în familia sa de muncitori și emigranți, care cunoștea truda vieții pentru a aduce o bucată de pâine acasă. Oameni cu picioarele pe pământ, nu cu capul în nori.

Din acest dar făcea parte și umilința. A te recunoaște mic nu din efort sau pentru poze, ci din gratitudine. Pentru că se poate deveni umil doar în gratitudinea de a fi experimentat milostivirea fără măsură a lui Cristos și iertarea sa. Și astfel poate fi ușor de făcut și ceea ce cere el: „Învățați de la mine că sunt blând și umil cu inima” (Mt 11,29).

Când a murit Papa Luciani, și Óscar Arnulfo Romero, arhiepiscopul de San Salvador asasinat la altar și astăzi venerat ca sfânt de poporul lui Dumnezeu, a celebrat, la 3 octombrie, o Liturghie în amintirea pontifului răposat. Prin scurtimea pontificatului său – a spus Romero –, Ioan Paul I a avut „timp doar să-i dea lumii răspunsul scurt dar dens pe care Dumnezeu îl dă lumii actuale”. În atât de puțin timp, cu moartea a doi papi și două alegeri pontificale – observa arhiepiscopul martir – atenția lumii a fost atrasă să privească „la vârful ierarhiei Bisericii Catolice”, acea ierarhie care este pusă „pe umerii oamenilor fragili”, dar chemată să fie „canalul prin care Biserica este călăuzită și condusă” și „semn sacramental” al „harului care le este dat oamenilor”. Este misterul a ceea ce sfântul Ignațiu de Loyola numea „Sfânta noastră Mamă Biserică ierarhică”. În Biserică, ierarhia nu este o entitate izolată și autosuficientă. Ea se află într-un popor adunat de Dumnezeu „în slujirea împărăției și a lumii întregi” – cum sublinia episcopul Romero –, pentru că Biserica „nu este un scop în sine, și cu atât mai puțin ierarhia: ierarhia este pentru Biserică, iar Biserica pentru lume”. În acea împrejurare, în împrejurarea morții lui Ioan Paul I – mai observa sfântul martir –, este ușor de recunoscut că nu papa zidește Biserica, și nici episcopii: urmașul lui Petru este „piatra de temelie” pe care capătă unitate Biserica pe care Cristos însuși o zidește, prin darul harului său. Și dacă porțile iadului și moartea nu vor birui, acesta se datorează nu „umerilor fragili” ai papei, ci faptului că papa „este susținut de cel care este viața veșnică, nemuritoare, sfântul, divinul: Isus Cristos, Domnul nostru”.

Și aceasta este misterul care strălucește în viața și în învățăturile lui Ioan Paul I.

Papa Francisc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro