Bioetica, educaţia şi familia

Maria Luisa Di Pietro, Bioetica, educaţia şi familia, Iași 2019, 250 p., 17×24, 978-606-578-385-0, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Bioetica, educaţia şi familia, scrisă de Maria Luisa Di Pietro și tradusă în limba română de dr. Gema Bacoanu şi pr. Iosif Agiurgioaei. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 17×24, are 250 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

În ciuda primilor paşi făcuţi în lumea academică şi medicală, bioetica a interesat foarte repede şi lumea învăţământului, cu care împărtăşeşte finalitatea, conţinuturile şi provocările.

Finalitatea: dacă scopul bioeticii este de a identifica valori şi norme pentru acţiunea umană în intervenţia tehnoştiinţelor asupra vieţii umane şi asupra biosferei, iar scopul educaţiei îl reprezintă intenţia şi formarea în ceea ce conferă demnitate acţiunii umane sau valori, era inevitabil de a nu se întâlni în căutarea comună a valorii şi a sensului.

Conţinuturi: temele proprii ale bioeticii (tutela fiinţei umane; semnificaţia vieţii şi a morţii; creaţia; familia; solidaritatea) nu pot să nu facă parte integrantă şi dintr-un proiect educaţional. Este vorba, de fapt, de chestiuni de o aşa importanţă pentru soarta umanităţii, că necesită să fie abordate cu continuitate şi competenţă şi să facă parte din momente de formare pentru a oferi instrumente de evaluare a acţiunii.

Provocări: reflecţia bioetică s-a născut ca răspuns la teama că progresul ştiinţific şi schimbarea contextului cultural ar putea afecta umanitatea şi ecosistemul, punând în pericol însăşi existenţa; urgenţa de a educa în probleme de viaţă vine din conştientizarea că reducerea educaţiei doar la informare a privat noile generaţii de căutarea „adevărului”, adevărata raţiune de sinteză dintre libertate şi responsabilitate: „A face ceea ce vreau – scrie Spaemann – e fundamental pentru libertate, însă şi mai important este a putea dori, şi tocmai în sensul de a şti de ce fac ceea ce fac”.

Referirea la „adevăr” este esenţială într-un discurs asupra vieţii şi asupra educaţiei: nu în ultimul rând, renunţând la căutarea adevărului – şi în particular a adevărului asupra Omului –, apare riscul de a fi confruntat, pe de o parte, cu comportamente şi alegeri reductive umane şi, pe de altă parte, cu forme de tergiversări şi de pur arbitrar sau de demisie şi de scepticism periculos.

Care adevăr despre om? Aceasta este o problemă serioasă şi decisivă: pentru că numai dacă sunt identificate caracteristicile proprii ale Omului sau ceea ce determină natura şi demnitatea sa, este în măsură să orienteze eforturile educaţionale. „A educa” şi „a forma” sunt cuvinte care etimologic se referă la un scop (primul) şi la o formă (al doilea): Omul le găseşte pe ambele scrise în el însuşi şi drumul pe care trebuie să-l parcurgă nu poate să nu fie conform cu aceste lucruri. Nu putem nega ceea ce suntem: a renunţa la pretenţia anumitor adevăruri despre Om înseamnă a renunţa la a educa.

Prima căreia îi este adresată sarcina educaţională este – chiar cu toate dificultăţile inegalabile – familia; şi în familie, părinţii. Pe de altă parte, aşa cum se menţionează la punctul 16 din Scrisoarea către familii, părinţii „sunt primii şi principalii educatori ai propriilor copii şi au chiar şi în acest domeniu o competenţă fundamentală: sunt educatori pentru că sunt părinţi”. Familia, ca loc al procreării, al primirii şi al asistenţei, oferă toate ingredientele necesare pentru a educa, şi mai ales pentru a educa la viaţă. Alegerile procreative, precum şi dimensiunea biologică a filiaţiei, dificultatea de a se confrunta cu boala şi cu procesul pierderii amplifică domeniul de reflecţie şi determină familia să se confrunte şi cu provocările unei societăţi ce are un raport mereu tot mai ambivalent cu viaţa. De la refuzul vieţii (recurgerea la avortul chirurgical sau chimic; căutarea unei „contracepţii” tot mai sigure şi abortive) până la cererea vieţii prin metode de fecundare artificială. De la eliminarea vieţii „inutile” prin alegerea avortului selectiv şi a eutanasiei la dispreţul vieţii care este pusă în pericol de comportamente riscante pentru ei înşişi şi pentru alţii.

Familia – de fapt – valorizează viaţa, contribuie la promovarea unei culturi a vieţii, sărbătoreşte viaţa în cotidian, se află în serviciul tuturor membrilor, mai ales al copiilor, bătrânilor sau bolnavilor. Este vorba de o sarcină importantă, care necesită competenţă şi capacitate de informare şi formare nu numai din partea familiei, însă mai ales din partea tuturor celor care sunt implicaţi în studiul – chiar înaintea problemelor individuale – adevărului despre Om, căsătorie şi familie.

Acest volum, ce vrea să fie o contribuţie la reflecţia asupra bioeticii, educaţiei şi asupra familiei, tratează – pe lângă aspectele meta-eticii (naşterea bioeticii, identitatea bioeticii; etica şi antropologia în dezbaterea bioetică) – câteva teme speciale (avortul, fecundarea artificială, viaţa manipulată: de la embrioni supranumerari la clonare; familia şi genetica; familia şi sănătatea; transplantul de organe; familia şi gestionarea bolnavului grav). Cu o atenţie particulară pentru două domenii ale intervenţiei educaţionale: sănătatea (educaţia pentru sănătate în familie) şi sexualitatea (sexualitatea umană: aspecte culturale, antropologice şi etice). Pentru a simplifica înţelegerea textului, a fost inserat un lexicon al termenilor ştiinţifici utilizaţi.

Maria Luisa Di Pietro

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro