E loc pentru toţi: legături fraterne, teamă, credinţă

Giovanni Cesare Pagazzi, E loc pentru toţi: legături fraterne, teamă, credinţă, Iași 2021, 130 p., 14×20, ISBN 978-606-578-465-9, 15 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: E loc pentru toţi : legături fraterne, teamă, credinţă, scrisă de pr. dr. Giovanni Cesare Pagazzi și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 130 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei. 

Un loc – ba chiar un parcurs – identitar nevralgic şi perfect transversal schiţează această ultimă, profundă şi strălucită lucrare a lui Giovanni Cesare Pagazzi, E loc pentru toţi. De fapt, sunt puţine lucruri de spus: odată cu legătura paritară a unei relaţii parentale aflate într-un declin înfricoşător în această parte nord-occidentală a globului nostru, afectată de o pandemie a narcisismului, este în joc antropologia la modul general sau chiar imaginea umanităţii în sine. Calitatea humana condicio, cu toată acea încâlceală împovărătoare a implicaţiilor sale sociopolitice, din oricare punct de vedere s-ar aborda – filosofic sau teologic –, nu va fi niciodată „netaxată” în ceea ce priveşte fraternitatea, dar dacă este ceva de apreciat direct proporţional cu recunoaşterea sinceră este că, într-adevăr, legăturile fraterne pot schiţa o lume în care „există loc pentru toţi”. Vorbind apoi din punct de vedere teologic, fraternitatea invocă o referinţă directă la Isus din Nazaret, acel Fiu al lui Dumnezeu „Unul născut” (In 1,13-18) care „nu se ruşinează să-i numească fraţi” (Evr 2,11-13; cf. Mt 28,10; In 20,17), revendicându-se astfel ca un capitol perfect fondator în cadrul cristologiei. Ca să nu mai vorbim despre ecleziologie (schiţată aici în cheie ecumenică), de neconceput fără această dimensiune pacifică existentă deja în conştiinţa lui Israel. Să ne gândim la Deuteronom, codul umanitar excelent prin definiţie în tot Orientul Mijlociu Antic, tocmai în virtutea sensibilităţii sale fraterne. Şi chiar la acel Paul din Tars, „evreu dintre evrei” (Fil 3,5), ale cărui misiune apostolică şi producţie epistolară ar fi ca şi inexistente în afara acestei legături fraterne, din care respiră literalmente, după cum o demonstrează apelativul „fraţi”, intens şi recurent în gura celui mai universal evanghelizator al celor două Testamente. Însuşi adevărul Sfintelor Scripturi, suprapunându-se cu acea „sfinţenie ospitalieră” (G. Theobald), nu este oare atribuibilă în totalitate Fiului Omului, „un mâncăcios şi un băutor de vin, prieten cu vameşii şi păcătoşii”, şi subliniată prompt de Biblia întreagă, a cărei mărturie, începând cu Geneza şi până la Apocalips, nu face altceva decât să invite fiecare cititor să se redescopere apropiat din punct de vedere universal şi fratern?

Preot al Bisericii din Lodi, lector la „Studii Teologice Reunite” ale Bisericilor din Crema, Cremona şi Vigevano, precum şi la nou-înfiinţata Facultate Teologică din Bologna, acest încă tânăr, dar deja prolific teolog nu pare preocupat să se fixeze în sectoare circumscrise cu râvnă de tratatele teologice. Încă de la prima producţie îşi continuă cercetarea cu aceeaşi atitudine a unui foarte bun cunoscător al muntelui, care nu se limitează să escaladeze piscurile, ci preferă mai degrabă să meargă de-a lungul acelor creste care, în timp ce despart, se alătură la rândul lor. De fapt, el tinde să înfrunte diferitele discipline explorându-le limitele, nu atât prin incursiuni invazive şi dezordonate, după modelul „atacă şi fugi”, ci asumându-şi din când în când cele mai favorabile poziţii de perspectivă şi care garantează revenirea la o finalitate senzorială a întregului teologic. Nu întâmplător, teza sa de doctorat trăda încă din titlu (La singolarità di Gesù come criterio di unità e differenza nella Chiesa, Milano, 1997) tendinţa de a conecta din interior cristologia şi ecleziologia (nu fără o consistentă infrastructură filosofică). Şi ceea ce este şi mai semnificativ, atenţia acordată legăturii ca distincţie cristologică şi antropologică competentă ajunge să capete prioritate în cea mai recentă producţie eseistică (cf. In principio era il Legame. Sensi e bisogni per dire Gesù [2004], precum şi Il polso della Verità. Memoria e dimenticanza per dire Gesù [2006]).

Alăturând estetica şi etica, drept urmare a sensibilităţii dobândite din fenomenologia recentă de dincolo de Alpi – o orientare care în Italia îşi găseşte o acreditare originală şi viguroasă, şi mă gândesc în special la Pier Angelo Sequeri şi Elmar Salmann –, autorul nostru se dovedeşte un mare fan al oricărei legături originale, în reală concordanţă cu interesul actualei colecţii „Sestante”, inaugurată cu contribuţia importantă şi fericită a lui Giuseppe Angelini, Il figlio. Ca „alteritate congenitală” (cum îi place să o definească), de jure şi cu drepturi depline, fraternitatea îi aparţine şi merită să fie salvgardată – ca să nu spun protejată – de riscul unei (niciodată ca aici) diabolice „orori neglijente în faţa evidenţei” (C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr). Inspirat de acest strălucit tratat de diversitate a spiritelor aplicat cu susul în jos de cunoscutul autor de peste Canal, această consideraţie introductivă pertinentă deschide o cale de redescoperire autentică.

Scriitorul nu deţine titluri pentru a o afirma în mod peremptoriu, ci doar argumente plauzibile şi clare pentru a spera la asta. Aceasta este printre cărţile – nu prea multe – activităţii editoriale efervescente destinate „să facă bine” atât teologiei în particular, cât şi vieţii Bisericii în general, capabilă să ofere o susţinere fecundă şi transparentă cauzei amândurora. Teologiei aflate întotdeauna în cumpănă între cei doi poli opuşi ai unei reflecţii suspectate de interese care ar merita o analiză mai obiectivă (sau mai pasională) şi o speculaţie atât de difuză încât pierde sensul contextului propriu şi al referirii experienţiale a celuilalt. Dar şi Bisericii noastre aflate în mijlocul unui vad şerpuitor, ademenită spre un corporatism al sacrului, pentru a nu se dizolva în religie civilă, în ciuda unor semne oricum evidente, totuşi prea puţin atentă la principiul că, mai mult decât orice altceva, se bazează pe relaţii şi oameni („fratele pentru care a murit Cristos”: 1Cor 8,11). Reluând titlul, sunt tentat să cred că dacă e loc pentru toţi, atunci se va găsi unul şi pentru cele două, Teologie şi Biserică, pe cât posibil mai contiguu şi reciproc mai frecventat decât este astăzi. Şi cine ştie: tind şi mai mult să cred că atâtea situaţii ecleziale exasperant de critice, în loc să degenereze în conflicte, crize şi chiar în abandonări răsunătoare, ar putea găsi rezolvări şi un rezultat mai bun, ba chiar o terapie preventivă valabilă, dacă principiul fraternităţii ar fi mai bine respectat, atât jos, la bază, cât şi sus, la vârf, în comunităţi şi în familie, între înalţi funcţionari şi preoţi. Ca să nu mai vorbim de tensiunile micro- şi macro sociale care aşteaptă o undă sănătoasă de empatie, un alt nume posibil al fraternităţii, pentru a se întrevedea o soluţie.

Iată, aşadar, un eseu valoros despre ceea ce aş numi o teologie solidă tranzitivă, inspirată de o exegeză biblică actualizată în mod adecvat în limpezirea implicaţiei sale antropologice şi bine echipată în ceea ce priveşte instrumentele sale; pe bună dreptate angajantă, dar care nu dispreţuieşte o formă lizibilă. Altfel spus, o gândire în credinţă şi în jurul credinţei, capabilă să-şi facă pe deplin simţit impactul pastoral intraeclezial, în timp ce face să se remarce instanţa teologală originală şi vena teologică tainică (dar nu prea mult) a experienţei ecleziale. Teza deloc mascată a acestor pagini este convingerea că viaţa creştină obişnuită, înţeleasă istoric şi nu în mod abstract, este cea care dă de gândit credinţei, provocând o nouă luare-aminte şi un efort de gândire care poate şi chiar (trebuie) să se ridice la rigoarea unor niveluri teoretice cât mai difuze, niciodată însă detaşate de scopul lor de a se revărsa asupra vieţii, reformând-o mai mult sau mai puţin direct. Prin urmare, nu o teologie diluată de utilitarisme pripite şi oportuniste, ci una de care omul să se poată bucura, în timp ce luminează pliurile cele mai tainice ale legăturilor originare trăite dintotdeauna, dar niciodată suficient de cunoscute şi apreciate.

Roberto Vignolo

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro