Îl rog pe Dumnezeu să mă elibereze de Dumnezeu. Religia ca adevăr şi ca minciună

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Îl rog pe Dumnezeu să mă elibereze de Dumnezeu. Religia ca adevăr şi ca minciună, scrisă de Marco Vannini și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecţia „Tratate de filosofie”, în format 14×20, are 188 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 25 lei.

Dezbaterile dintre credincioşi şi necredincioşi, atei şi creştini, laici şi adepţi ai laicismului inflamează toate sectoarele societăţii. Totuşi, acestea se desfăşoară în principal la un nivel superficial, atât de mult încât se are impresia că rolurile se confundă: că adevăraţii credincioşi sunt ateii, că laicii vin cu argumente de care clericii nu ţin cont şi că motivaţiile adepţilor laicismului coincid, printr-o alchimie ciudată, cu cele ale catolicilor mai ortodocşi. Aceste paradoxuri – aşa cum arată Marco Vannini în această magistrală reflecţie – au rădăcini adânci şi nu sunt deloc întâmplătoare: ele constau în uitarea unei serii de categorii care au traversat cea mai înaltă tradiţie a Occidentului, începând cu filosofia greacă, trecând prin misticii şi filosofii modernităţii, până la personalităţi precum Simone Weil. Că Dumnezeu este Spirit; că, în esenţă, credinţa este o relaţie în spirit, în care Dumnezeu şi omul se mişcă unul spre celălalt, unul în celălalt; că adevărata credinţă este o despuiere de propria voinţă, eliberându-se de constrângerile lucrurilor acestei lumi pentru a intra într-o dimensiune de libertate, de har.

Aceste concepte au fost treptat date uitării în favoarea unor reprezentări mai confortabile ale lui Dumnezeu şi ale credinţei, adesea reduse la o doctrină morală, la o serie de precepte fizice, chiar sexuale.

Pe scurt, un mit. Şi nu atât laicii sau ateii sunt vinovaţi de această uitare, cât mai degrabă cea care trebuia să fie păstrătoarea şi păzitoarea acestei tradiţii: Biserica. Şi de aceea, uneori, adevăraţii atei, înlăturând falsele concepte despre religie, sunt mai aproape de Duhul Sfânt decât falşii credincioşi. În această călătorie contra curentului, Marco Vannini reface nodurile profunde ale unei tradiţii milenare şi reaprinde focuri care păreau adormite în banalitatea discuţiilor de astăzi, formulând o propunere pentru credincioşi şi necredincioşi deopotrivă, cu siguranţă neactuală, dar tocmai de aceea esenţială.

Editorii