Robert Sarah, Ne-a dăruit atât de mult. Omagiu lui Benedict al XVI-lea, Iași 2023, 212 p., 14×20, ISBN 978-606-578-516-8, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea: Ne-a dăruit atât de mult. Omagiu lui Benedict al XVI-lea, scrisă de Cardinalul Robert Sarah și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 212 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

De ce încă o carte despre Benedict al XVI-lea? Pentru mine nu se pune problema unor reglări de conturi sau să mă cobor la vreun joc al dezvăluirilor despre istoria unui om ale cărui cuvinte şi acţiuni s-au dovedit atât de decisive pentru istoria Bisericii.

Să nu vă aşteptaţi la o sinteză academică a învăţăturii sale teologice şi nici nu căutaţi o compilaţie a marilor sale discursuri adresate lumii. Nu veţi găsi în ea nici conferinţele de la Subiaco, nici discursul adresat călugărilor bernardini şi nici pe cel ţinut în Bundestag. Las toate acestea în seama teologilor profesionişti. De asemenea, sunt convins că mulţi cercetători îşi vor dedica activitatea cercetării operei monumentale a lui Joseph Ratzinger.

În ceea ce mă priveşte, am vrut ca această carte să dezvăluie forţa învăţăturii maestrului spiritual care a fost Benedict al XVI-lea. Cred că gândirea sa teologică atât de precisă şi profundă îşi are rădăcinile într-o autentică experienţă mistică şi spirituală. Veţi găsi, aşadar, în această carte, o incursiune în sufletul lui Joseph Ratzinger. Am încercat să-mi amintesc acele momente în care, furtiv, mi-a deschis taina inimii sale.

Aceste momente conturează o cale originală către Dumnezeu. Ele ilustrează portretul unui sfânt şi ne invită să îl urmăm. Le-am adăugat diverse alte texte publicate de-a lungul anilor, pe care le-am revizuit, completat şi actualizat. Descoperim astfel un Benedict al XVI-lea surprinzător, necunoscut. Putem întrevedea coerenţa imensei comori pe care ne-a lăsat-o. Se observă că învăţătura şi exemplul său constituie un tărâm încă neexplorat, dar unde Biserica va putea să găsească hrană pentru mult timp de acum încolo.

În sfârşit, am dorit să ofer cititorului câteva texte ale lui Benedict al XVI-lea, ce constituie un periplu în compania păstorului de suflete care a fost şi va rămâne. Sunt texte adesea uitate şi prea puţin cunoscute, care ne invită să pornim cu el într-o călătorie spre Dumnezeu.

Cum am putea rezuma această călătorie? Nu putem să-i înţelegem unitatea şi coerenţa fără a sublinia cea dintâi şi unica sa preocupare: Dumnezeu. Joseph Ratzinger nu a încetat niciodată să se întoarcă la el. Nu a renunţat niciodată să îl tot contemple pe Dumnezeu însuşi. Această dintâi privire spre Dumnezeu este cea care explică avertismentele sale neîncetate: uitarea lui Dumnezeu ameninţă lumea cu o catastrofă morală, antropologică şi politică. Numai credinţa poate salva raţiunea, societatea şi libertatea personală de la dezastru. Respingerea lui Dumnezeu duce la negarea realităţilor umane fundamentale. În acest sens, Joseph Ratzinger va fi trăit cele mai profunde urmări ale suferinţei provocate de experienţa regimului hitlerist.

Benedict al XVI-lea a pus la inimă preocuparea paternă şi datoria misionară de a aborda cu înţelepciune, rigoare şi cu un puternic simţ al acurateţei întrebarea crucială: Cine este Dumnezeu? El avea obiceiul să repete în discuţiile sale private: „Sunt chestiuni importante, dar cea mai importantă este credinţa în Dumnezeu”. Acesta este punctul central în jurul căruia au evoluat predicile sale, papalitatea şi ministerul său petrin. Alţii pot acţiona diferit, dar obiectivul principal al Papei tocmai acesta este: Dumnezeu.

Sau, probabil, pentru că Dumnezeu nu mai este centrul vieţii mele şi al preocupărilor mele. Cât de trist este să realizez că aproape nicăieri în jurul meu nu se manifestă nici cea mai mică atenţie faţă de Dumnezeu şi nici vreun interes cât de mic!

Tot restul învăţăturii sale trebuie citit în această lumină. De luat în considerare locul decisiv pe care l-a acordat liturgiei, locul privilegiat al întâlnirii cu Dumnezeu, pentru viitorul Bisericii.

Joseph Ratzinger a vrut să ne facă să redescoperim măreţia, sacralitatea şi originea divină a liturgiei pentru a ne pune în faţa lui Dumnezeu.

Cum am putea să-i mulţumim îndeajuns lui Benedict al XVI-lea pentru că ne-a ajutat să intrăm în mistica şi măreţia liturgiei divine, unde îl întâlnim cu adevărat pe Dumnezeu? Liturgia trebuie să-l arate în primul rând pe Isus Cristos, „prezent în jertfa sfintei Liturghii, în persoana preotului, oferindu-se acum prin slujirea acestuia, el, care s-a oferit odinioară pe cruce” (SC nr. 7). Liturgia nu este liturgie dacă nu lasă ca Isus Cristos să strălucească prin prezenţa sa transfiguratoare prin semnele, gesturile şi cuvintele sacre pe care Biserica ni le-a transmis în ritualurile sale.

Să ne amintim apoi de atenţia specială pe care a acordat-o mănăstirilor şi rugăciunii contemplative. Pentru el a fost decisiv ca, la nivelul întregii Biserici, în anumite locuri, primatul efectiv al lui Dumnezeu să se manifeste şi să se pună în aplicare în mod concret prin cântarea Oficiului divin, prin rugăciunea tăcută, prin meditarea Sfintei Scripturi şi celebrarea de Liturghii solemne în locul cărora nimic altceva nu este de preferat.

De asemenea, simţul său de Dumnezeu a fost cel care a făurit în el o iubire necondiţionată pentru cuvântul lui Dumnezeu, transmis prin Tradiţie şi Sfânta Scriptură, şi propus în mod sigur tuturor de Magisteriul intangibil al Bisericii.

În cele din urmă, iubirea sa de Dumnezeu l-a determinat să îi iubească şi să îi sprijine pe preoţii care urmau să anunţe prezenţa sa în lume. A iubit preoţia ca pe un dar de la Dumnezeu pentru omenire.

Privind la viaţa lui Benedict al XVI-lea, îmi vine în minte un cuvânt din Evanghelie: „Învăţaţi de la mine că sunt blând şi umil cu inima!” (Mt 11,29) Întreaga sa viaţă a fost înrădăcinată în Dumnezeu, iar învăţătura sa a avut ca sursă rugăciunea şi contemplaţia, reflectând inima blândă şi umilă a lui Cristos.

Fie ca Benedict al XVI-lea, maestru spiritual, păstor al inimilor şi părinte al sufletelor, să ne călăuzească şi să ocrotească Biserica.

Cardinal Robert Sarah

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Luigi Maria Epicoco, Sare, nu miere. Pentru o credinţă care arde, Iași 2023, 174 p., 14×20, ISBN 978-606-578-513-7, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea: Sare, nu miere. Pentru o credinţă care arde, scrisă de Luigi Maria Epicoco și tradusă în limba română de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 174 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

„Creştinătatea nu se hrăneşte cu marmeladă mai mult decât s-ar hrăni un om. Copilul meu, bunul Dumnezeu nu a scris că noi ar trebui să fim miere a pământului, ci sare. Acum, săraca noastră lume seamănă cu bătrânul părinte Iob, plin de răni şi de bube, în mizeria lui. Sarea, pe o piele în viaţă, este ceva care arde, dar o împiedică să se altereze” (George Bernanos, Jurnalul unui preot de ţară).

Dacă cineva ne-ar întreba de ce merită să te faci sfânt, ar trebui să îi răspundem în maniera lui Bernanos: pentru a nu ne altera.

Viaţa noastră este constant pe punctul de a se strica, dar aceasta nu este o viziune pesimistă. Dimpotrivă, este o viziune foarte optimistă. Lucrurile care riscă să se strice sunt lucruri vii, lucruri care mustesc de viaţă. Lucrurile moarte, lucrurile uscate nu riscă să putrezească, pentru că în ele nu mai este viaţă şi, deci, niciun risc. Sângele curge dintr-un corp viu. O boală se dezvoltă acolo unde este viaţă. O rană doare pentru că lezează un corp viu. Sfinţenia este încercarea de a menţine vie viaţa, încercarea de a nu lăsa să îi meargă rău, de a nu permite ca excesul de viaţă să devină începutul sfârşitului. Iată de ce este greşit dacă cineva se gândeşte că sfinţenia ar consta într-o facilă bonomie de doi bani: sfinţenia este mai ales o dulceaţă cu preţ mare, în modul în care doar sarea ştie să lucreze pe o rană.

Eu însumi am fost nevoit să străbat o perioadă a vieţii mele în care sfinţenia era amestecată cu un imaginar prea mieros şi puţin corespunzător cu mica mea viaţă. Îmi amintesc cum, pe când eram încă un copil, împreună cu prietenii mei ministranţi, mergeam în câteva weekenduri cu temă vocaţională. Aproape mereu seara ne uitam împreună la diapozitivele cu viaţa unui sfânt. Zgomotul nu foarte romantic al imaginilor care se tot schimbau era acoperit de o casetă audio, cu muzică şi voci recitatoare care povesteau întâmplările cu sfântul care era la rând. Dacă discursul meu pare că vrea să conducă la o critică acerbă faţă de acest tip de experienţă, trebuie să spun că, dimpotrivă, îmi amintesc cu nostalgie de acele istorisiri, deoarece hrăneau sufletul meu cu o dorinţă tot mai crescândă de „a lua în serios” Credinţa în Cristos, tocmai în timp ce trăiam scufundat într-o lume „obişnuită” cu Credinţa, aşa cum lumea se obişnuieşte şi cu o melodie populară sau cu gestul de a ridica mâna pentru a saluta un prieten pe stradă. Problema era însă acel imaginar, şi nu dorinţa care îmi creştea în inimă tocmai pornind de la el. Pentru un timp am gândit că sfinţenia ar fi acea viziune romanţată a realităţii, în care triumful bunelor sentimente şi al zâmbetelor în ciuda a toate încarna adevărata cifră a sfinţilor. Cu alte cuvinte, că sfinţenia este eroismul de a fi bun. Dar vai, am învăţat pe seama mea că sfinţenia este un lucru mult mai arzător. Este eroismul de a rămâne umani în ciuda a ceea ce este viaţa noastră. Iar pentru a rămâne umani uneori este nevoie să fim puternici, nu buni. Isteţi, nu naivi. Decişi, nu maleabili. Paradoxal, dezamăgirea acelor culori ale diapozitivelor m-a apropiat de sfinţi mai mult decât doreau ele să exprime.

Printr-un misterios plan al Providenţei, am ocazia de a întâlni multe persoane, multe comunităţi şi multe moduri de a trăi creştinismul. Am avut harul de a traversa tăcerea din mănăstiri, dar şi de a mă scufunda în cântările din toţi plămânii ale marilor mulţimi de oameni. Am văzut normalitatea atâtor parohii răspândite peste tot şi am vorbit cu oameni a căror viaţă a fost schimbată de evenimente inimaginabile. Ce anume ţine împreună toate aceste persoane? Ce anume am încercat cu tot dinadinsul să împărtăşesc cu aceste persoane? Pur şi simplu, că oricare ar fi modul prin care o persoană îşi trăieşte viaţa şi propria Credinţă, în fond există acel numitor comun, Botezul, care ne-a făcut fii şi care ne-a oferit certitudinea interioară de a fi iubiţi, de a trăi scufundaţi într-un câmp care are la bază un destin bun, certitudinea de a şti că Iubirea este postulatul oricărei vieţi care este demnă de acest nume. Am încercat să împărtăşesc, cu alte cuvinte, Credinţa, Speranţa şi Iubirea. Cele trei potenţialităţi pe care le-am primit în dar la Botez, şi pe care suntem chemaţi să le exprimăm în viaţa noastră, oricare ar fi ea.

Chestiunea este serioasă, deoarece de buna reuşită a acestei aventuri depinde calitatea restului lumii:

„Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!” (Mt 5,13-16)

Pentru ca ei să vadă, şi să le vină dorinţa să înalţe privirea către un Altul.

Cuvintele din care este făcută această carte se nasc din aceste întâlniri. Multe cuvinte le-am ascultat şi eu, pe când le pronunţam aşa cum îmi erau sugerate de ochii persoanelor care stăteau în faţa mea. Ar fi lungă lista cu toate aceste persoane, sau comunităţi sau experienţe împărtăşite, dar această carte este o mică urmă din toate acestea. Le sunt recunoscător tuturor acestor persoane.

Luigi Maria Epicoco

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Stefano Guarinelli, Psihologia relaţiei pastorale, Iași 2022, 240 p., 17×24, ISBN 978-606-578-484-0, 30 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Psihologia relaţiei pastorale, scrisă de Stefano Guarinelli și tradusă în limba română de Lidia Costăchescu şi pr. Alessandro Lembo. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 17×24, are 240 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Mi-am dorit ca această carte a părintelui Stefano Guarinelli să poată fi accesibilă şi în spaţiul cultural catolic din România, din diferite motive, însă aici aş dori să mă opresc îndeosebi asupra unuia dintre ele.

Consider că prezenta lucrare este una dintre cele mai reuşite transpuneri concrete a intuiţiei fundamentale care a dat naştere – cu cincizeci de ani în urmă – aventurii Institutului de Psihologie de la Universitatea Gregoriană din Roma.

Institutul, care cu siguranţă în aceşti ani, ca orice experienţă umană, a evoluat şi a dezvoltat noi idei şi noi programe, a rămas totuşi în permanenţă fidel şi coerent „scânteii” de la care a luat naştere. În „tumultul” care a urmat cel de-al doilea Conciliu din Vatican, pr. Rulla împreună cu pr. Imoda şi primii lor colaboratori şi-au dat seama că devenea o prioritate în slujirea Bisericii faptul de a permite ca noutatea introdusă să atingă într-un mod faptic şi concret şi mediile educative catolice, îndeosebi seminariile unde se formau viitori preoţi şi casele de formare la viaţa consacrată.

Pentru a realiza acest obiectiv, Rulla şi colaboratorii săi au conceptualizat o nouă teorie antropologică. Aceasta, rămânând înrădăcinată în învăţământul Sfintei Scripturi cu privire la om, valorizează contribuţia pe care ştiinţele moderne, şi mai ales psihologia, o pot avea în domeniul educaţional.

Această abordare antropologică promovează o idee simplă, o convingere pe care, cel puţin la nivel teoretic, astăzi, foarte puţini îndrăznesc s-o pună la îndoială, dar care „în faţa dovezii faptelor” mai întâlneşte multe piedici şi opoziţii: orice activitate formativă şi educaţională, atât în general, cât şi în cadrul Bisericii, va fi destinată eşecului sau, cel puţin, nu va avea rezultatul aşteptat, dacă nu va armoniza într-un dialog rodnic dimensiunea spirituală cu cea umană a persoanei.

Omul este un duh întrupat. Astfel, orice abordare care devalorizează trupul şi viaţa psihică pe care acesta o presupune ca şi cum ar fi doar o piedică în drumul spre sfinţenie sau ca şi cum mântuirea s-ar „cuceri” dincolo de trup, şi nu în el şi prin el, este o abordare reductivă şi incompletă faţă de misterul persoanei umane. Exact cum este reductivă orice abordare, astăzi foarte uşor de întâlnit, care analizează fiinţa omului doar prin prisma existenţei sale orizontale şi pământeşti, socotind orice referinţă la sfera spirituală a persoanei umane ca fiind „o trădare” a noii religii laice moderne, lucru ce impune să considerăm ca adevăr doar ceea ce poate fi demonstrat într-un mod strict ştiinţific.

Cartea părintelui Guarinelli nu se pretinde a fi o expunere completă şi exhaustivă a paradigmei antropologice a Institutului de Psihologie de la Universitatea Gregoriană la nivelul teoretic al acestei viziuni. Din contră, autorul, luând din bogata sa experienţă în domeniul însoţirii spirituale, doreşte să analizeze şi să prezinte diferite situaţii cu precădere în sfera relaţională, care îi au ca protagonişti în special pe preoţi, dar şi pe surori, pe cei consacraţi şi pe cei care îndeplinesc o activitate pastorală în Biserică. Analizând atitudinile, preocupările care fac aceste interacţiuni pastorale mai autentice şi mai fidele faţă de mesajul evanghelic şi, deci, mai rodnice, autorul ne introduce într-un mod practic şi imediat folositor în inima perspectivei antropologice mai sus amintite.

Ideea centrală care stă la baza diferitelor situaţii discutate este aceea că orice iniţiativă pastorală îşi pierde din eficacitate dacă nu consideră ca fiind crucial gradul de dezvoltare umană al persoanei căreia îi este adresată. Ignorarea acestui aspect ar fi ca atunci când am căuta cu tot dinadinsul să facem o predică foarte frumoasă… dar nesocotim faptul că lumea care ne ascultă nu cunoaşte limba în care vorbim.

Consider că „aspectele” expuse şi tratate de autor ar putea fi o provocare pentru toţi cei care sunt chemaţi, în cadrul Bisericii, să slujească evanghelia prin intermediul numeroaselor relaţii pe care le întreţin în activitatea lor pastorală. Mai mult, consider că expunerea de faţă poate deveni un preţios instrument pentru toţi cei care îşi îndeplinesc misiunea pastorală în acele sectoare ce privesc sfera interioară şi delicată a persoanei umane, precum îndrumarea spirituală, sacramentul Spovezii şi colocviul formativ în cadrul pregătirii la viaţa preoţească şi consacrată.

Totodată, am încredere că această carte poate aprinde în mulţi cititori dorinţa de aprofundare tot mai temeinică a chestiunilor tratate şi îmi doresc ca, prin harul Domnului, să fie urmată de o altă lucrare care să completeze prezentarea aspectelor teoretice introduse şi, mai ales, să ofere alte aplicaţii practice în sfera educaţională şi formativă.

Pr. Alessandro Lembo

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Daniel Iacobuţ, coord., Glasul tău în Biserică. Analiza datelor și  interpretarea rezultatelor sondajului realizat în Dieceza de Iași în perioada 1-30 iunie 2021, Iași 2022, 68 p., 21×30, ISBN 978-606-578-483-6, 40 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Glasul tău în Biserică. Analiza datelor și  interpretarea rezultatelor sondajului realizat în Dieceza de Iași în perioada 1-30 iunie 2021, scrisă de Daniel Iacobuţ, coord. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 21×30, are 68 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei.

În partea de deschidere a Exortației apostolice Evangelii gaudium despre vestirea evangheliei în lumea actuală, papa Francisc vorbește despre „o reînnoire eclezială care nu poate fi amânată”, ce pornește de la o „opțiune misionară” care să plăsmuiască tot mai mult o „Biserică ce iese în lume”. În acest sens, Sfântul Părinte insistă asupra unei convertiri misionare și pastorale:

„Pastorația în cheie misionară cere să se abandoneze criteriul pastoral comod al lui «s-a făcut mereu așa». Îi invit pe toți să fie curajoși și creativi în această misiune de a regândi obiectivele, structurile, stilul și metodele evanghelizatoare ale propriilor comunități. O identificare a scopurilor fără o căutare comunitară adecvată a mijloacelor pentru a ajunge la ele este condamnată să rămână o simplă fantezie”.

Răspunzând dorinței și îndemnurilor papei Francisc, Dieceza de Iași intenționează să găsească modalitățile cele mai potrivite pentru ca fiind fidelă lui Cristos să trăiască la o intensitate cât mai mare „bucuria minunată și mângâietoare de a evangheliza”. În acest sens, Secțiunea Pastorație din cadrul Episcopiei Romano-Catolice Iași intenționează elaborarea unui proiect pastoral diecezan care să corespundă vieții de credință precum și mandatului misionar primit de la Sfântul Părinte Francisc. În cadrul acestui demers un rol important îl are chestionarul „Glasul tău în Biserică”, propus în dorința de a valoriza contribuția fiecărui membru în vederea îndeplinirii misiunii Bisericii. Tocmai pentru că vocația fiecăruia este esențială, sunt importante părerile și sugestiile tuturor pentru ca Biserica să fie fidelă lui Cristos. Contribuțiile oferite de toți aceia care au răspuns la chestionar dovedesc că o astfel de împărtășire este un dar pentru Biserică, dar și o îmbogățire pentru drumul personal de credință.

Experiența Bisericii Universale din ultimii ani ne propune acest instrument prin care glasul membrilor Poporului lui Dumnezeu poate fi ascultat în mod eficient, așa cum s-a întâmplat cu chestionarul prilejuit de Sinodul Episcopilor cu tema: „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional” (2018). O amplă consultare este dorită și în vederea următoarei Adunări generale a Sinodului Episcopilor dedicat temei: „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune” (2023). Parcursul sinodal (2021 – 2023) a fost anticipat într-un mod providențial de consultarea care a avut loc în Dieceza de Iași.

Într-un fel, întreagă inițiativă de consultare a Poporului lui Dumnezeu răspunde mandatului misionar încredințat de papa Francisc în vizita sa la Iași în data de 1 iunie 2019:

„Amintiți-vă de potenţialul pe care îl aveți şi de marea misiune pe care o puteți desfășura: să deschideți drumuri pentru a merge împreună şi pentru a duce mai departe acel vis care este profeția: fără iubire şi fără Dumnezeu niciun om nu poate trăi pe pământ”.

Acest raport prezintă rezultatele obținute în urma sondării opiniei credincioșilor din Dieceza de Iași în vederea realizării unei analize a dinamicii pastorale și a identificării unor direcții de acțiune.

 

Pr. dr. Daniel Iacobuţ

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Simona şi Vlad Achim, O dragoste infinită, Iași 2022, 288 p., 14×20, ISBN 978-606-578-481-9, 30 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: O dragoste infinită, scrisă de Simona şi Vlad Achim. Cartea apare în colecția „Romanul religios”, în formatul 14×20, are 288 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei. 

E greu de spus de ce este dificil de realizat un roman în stil postmodernist, dar cel mai dificil este să-l începi. Din multe motive. Mai întâi, pentru că ai nevoie de har divin numit impropriu inspiraţie şi acesta pleacă de la tine când nu dai dovadă de puritate sufletească, de smerenie şi de iubire profundă a lui Dumnezeu şi a aproapelui. Noi, oamenii, avem tendinţa să criticăm, să ne raportăm mereu la alţii, fără să ştim că se ofileşte timpu-n noi ca floarea-n glastră. Apoi, primul roman a fost rezultatul unei experienţe de-o viaţă şi era izvorât dintr-o imensă recunoştinţă faţă de Creator, pentru că o vreme am cunoscut o părticică din bucuria existentă în rai, fiind scutită de suferinţe majore. Ca să înţelegeţi, uitaţi-vă la copii şi la adolescenţi! Ei par lipsiţi de orice grijă şi sunt exuberanţi, vibrând de o viaţă plină de dragoste (cei mai mulţi dintre ei). Aşa am fost si eu: un copil răsfăţat de Dumnezeu, Tatăl care a făcut mari minuni pentru mine, determinându-mă să cred că viaţa creştinului este mereu perfectă. Ultimii ani, în schimb, m-au maturizat subit. Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată până când suferinţa mi-a răsărit în cale. Am înţeles atunci că drumul mântuirii este, uneori, drumul crucii.

În al doilea rând, trebuie să mai spun că nu ştiu cum se va termina romanul acesta, existând în mine două porniri: de a reda adevărul gol goluţ sau de a prefera un sfârşit pe placul cititorilor care mi-au reproşat când am publicat romanul de debut că am ucis personajul iubit de ei, părintele Gabriel, preferând să redau destinul unui sfânt, căci nu există vreo dovadă de dragoste mai mare a Creatorului şi a oamenilor decât sacrificarea propriei vieţi pentru a salva viaţa cuiva.

În concluzie, voi afla sfârşitul odată cu dumneavoastră, pentru că eu nu sunt Dora și va trebui să mă decid dacă viaţa ei transmite un mesaj mai util pentru mântuirea voastră decât existenţa mea. Rândurile vă vor purta și prin peregrinările mele în drumul de promovare a primei cărţi şi astfel veţi descoperi preoţi asemenea lui Gabriel, dispuşi să-şi dea tot interesul pentru mântuirea aproapelui.

Voi căuta un alt preot pentru a-l înlocui pe Gabriel în noul roman, iubindu-l de pe acum, pentru că el a renunţat la tot ceea ce-l lega cel mai mult de pământ, mai ales la soţie, la copii, pentru a ne asigura tuturor o cale mai lină spre rai. Voi păstra personajele cu care te-ai obişnuit, iar la nevoie voi crea altele.

Simona şi Vlad Achim

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Sue Ellen Browder, Deturnarea: cum am ajutat Revoluţia Sexuală să confişte mişcarea feministă, Iași 2021, 298 p., 14×20, ISBN 978-606-578-469-7, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Deturnarea: cum am ajutat Revoluţia Sexuală să confişte mişcarea feministă, scrisă de Sue Ellen Browder și tradusă în limba română de Monica Stinghe. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 298 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. 

Cartea aceasta a fost scrisă în parte ca răspuns pentru persoanele care mi-au cerut să povestesc despre cum era în zilele de început ale revoluţiei sexuale, când am început eu să lucrez la Cosmo. O istorie scrisă de un martor ocular, chiar şi aşa trunchiată, e adesea mai folositoare şi mai exactă decât încercările de a reconstrui istoria din surse secundare, după ce toţi cei care au fost martori la evenimente au murit de mult.

Începând cu 1970, m-am aflat chiar în inima revoluţiei sexuale din New York City, lucrând pentru început ca angajată la Cosmopolitan, ulterior ca jurnalist colaborator timp de douăzeci şi patru de ani. În tot acest timp am spus minciună peste minciună, pentru a vinde milioanelor de angajate necăsătorite stilul de viaţă marcat de sex întâmplător. Şi asta, în condiţiile în care eu nu m-am numărat printre cei mai mari şi tari de la Cosmo. Nu eram nici măcar printre jurnaliştii preferaţi ai lui Helen Gurley Brown. În armata ei, eu eram doar un soldat de rând.

Stând zilnic la micul meu birou albastru din departamentul articole de la Cosmo, am fost martoră la ceea ce mi se părea mie pe atunci a fi un fapt mic şi nesemnificativ, dar care acum, când privesc înapoi, a căpătat dimensiuni de o importanţă monumentală. Vreau să spun doar un singur lucru: la începuturi, mişcarea femeilor şi revoluţia sexuală au fost două fenomene culturale separate în mod distinct.

Aşadar, cum s-a putut întâmpla ca mişcarea femeilor (care pretindea că luptă pentru ca femeile să aibă libertatea de a-şi exprima valoarea personală) şi revoluţia sexuală (care reducea femeile la obiecte sexuale animate de ambiţie) să devină atât de întrepătrunse în mintea oamenilor, încât tinerele femei de astăzi au ajuns să creadă în mod sincer că a fi „eliberată” înseamnă să mergi la facultate, să-ţi faci o carieră şi să fii cât mai activă sexual, fără a te implica în obligaţii? Cum s-a putut ca aceste două revoluţii separate să ajungă să fie unite, într-un fel care a dus la atâta suferinţă pentru femei şi la atâta diviziune în Biserici şi în societate?

Răspunsul scurt, partea pe care n-o cunoşteam în timpul acelor zile de glorie ale revoluţiei sexuale, pe când lucram la Cosmo, este că mişcarea femeilor şi revoluţia sexuală şi-au unit forţele în secret în culise, în mare parte ca urmare a influenţei unui om de care nu auzisem niciodată – un maestru al propagandei, abil în manipularea opiniei publice, pe numele său Lawrence Lader. Fondator al Asociaţiei Naţionale pentru Abolirea Legilor Avortului (numită mai târziu Liga de Acţiune în favoarea Dreptului la Avort, cu abrevierea din limba engleză NARAL, care ulterior s-a redenumit NARAL Pro-Alegere America), Lader dusese o muncă de lămurire timp de ani de zile pentru a o convinge pe colega lui jurnalistă Betty Friedan – reuşind în cele din urmă – să includă cerinţa cea mai controversată a revoluţiei sexuale – avortul – în platforma politică a Organizaţiei Naţionale a Femeilor NOW. Propaganda mincinoasă a lui Lader nu numai că a sedus-o pe Betty Friedan, reuşind să ataşeze dezideratul avortului de mişcarea femeilor, dar cinci ani mai târziu a devenit argument cu putere de lege, invocat în susţinerea deciziei din cazul Roe vs Wade. Aşa este. Mişcarea femeilor din anii ’60 a fost confiscată în mare parte ca urmare a eforturilor neobosite ale unui om, a cărui mare pasiune a fost să legalizeze avortul.

Revendicările mişcării femeilor din anii ’60 – mai ales în doctrinele ei privitoare la contracepţie şi avort – au dus la atâtea sângeroase bătălii politice şi culturale între dreapta şi stânga, care ne-au istovit pe toţi. Pentru a termina acest război civil între fraţi şi surori şi a lua un nou start, trebuie să pornim de la începuturi. Revoluţia sexuală, cu insistenţa ei ferventă asupra contracepţiei şi avortului, prezentate ca fiind căi spre libertatea femeilor, nu era parte a mişcării originale a femeilor. Este bine să refacem traseul în sens invers, pentru a vedea la ce punct am părăsit calea spre libertate şi am devenit sclavii iluziilor.

Pentru că ceea ce a devenit cunoscut în popor ca „feminism” a condus la atâtea tulburări în societatea noastră, unii oameni ar vrea să respingă mişcarea femeilor în totalitate. Ei îşi doresc să se întoarcă la „vremurile de demult”, în care femeile stăteau acasă, preluau responsabilitatea creşterii copiilor, nu câştigau bani şi nu aveau mai nimic de spus în politică, afaceri, artă sau celelalte. De la distanţă, anii ’50 par a fi fost idilici şi simpli. Dar femeile şi lumea în totalitatea ei s-au schimbat prea mult ca să ne mai putem întoarce şi, în orice caz, nu trebuie să idealizăm trecutul. După cum ar putea spune orice femeie raţională care a trăit pe atunci, „vremurile de demult” nu erau deloc minunate.

Nu, desigur că nu ne putem întoarce. Dar nu putem nici înainta dacă nu muncim din greu pentru a ne confrunta cu întrebările grele pe care le-a pus generaţia mea în anii ’60 şi ’70 şi la care nu a găsit răspunsuri. Cum poate o femeie să-şi găsească adevărata identitate? Care e legătura între munca unei femei şi viaţa ei? Ce anume poate să o facă liberă şi fericită cu adevărat? Ce înseamnă statutul de persoană al unei femei? Până nu vom face efortul susţinut şi intens pentru a găsi răspunsuri la asemenea chestiuni fundamentale, nu vom putea niciodată răspunde la întrebările pe care le pun azi atâtea femei: Cum poate o femeie modernă să echilibreze cu succes copiii, căsătoria şi munca? Şi cum va putea să navigheze în siguranţă pe marea zbuciumată a confuziei culturale pe care a lăsat-o generaţia mea?

Sue Ellen Browder

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ulrich Knellwolf, Adam, Eva & urmaşii: 16 cazuri penale biblice, Iași 2021, 80 p., 14×20, ISBN 978-606-578-463-5, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Adam, Eva & urmaşii: 16 cazuri penale biblice, scrisă de Ulrich Knellwolf și tradusă în limba română de dr. Alexandru Ş. Bologa. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 80 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei. 

Ulrich Knellwolf este teolog şi scriitor şi s-a afirmat până acum ca autor de romane poliţiste. Deci, ce ar putea fi mai natural decât ca Ulrich Knellwolf să redacteze romane poliţiste biblice, povestiri despre delicte pe bază biblică? Ele reprezintă încercarea autorului de a spune poveşti contemporane după „modele biblice”.

Knellwolf vrea să ne ajute să ne depăşim reţinerile de citi Biblia şi, astfel, să ne permită să ne dezvoltăm propriile legături cauzale ale ideilor pentru 16 povestiri (din primele două cărţi biblice, Geneza [Gen] şi Exodul [Ex]). Întrucât – conform autorului – „povestirile biblice probabil vor să fie înţelese puţin diferit decât le înţelegem de obicei, de îndată ce vine vorba de Biblie şi teologie, se pare că dezvoltăm bariere particulare în calea înţelegerii”.

Nu le-a vorbit adesea şi Isus Hristos oamenilor de atunci în poveşti (parabole)? Cu cele 16 poveşti criminalistice ale sale, Ulrich Knellwolf reia această tradiţie biblică: evrei, evreice, creştini şi creştine sunt o „comunitate narativă. Nu doar îşi ambalează mesajul în teorii teologice, ci mai ales spun poveşti” (Markus Arnold). De-a lungul secolelor, povestirile biblice au continuat să scrie istorie (o istorie a Bisericii). Ulrich Knellwolf încurajează cititorii să cultive în continuare această tradiţie narativă prin noi povestiri din viaţa de zi cu zi.

Ulrich Knellwolf, născut în 1942, a crescut la Zürich şi Olten. Bacalaureatul, la şcoala cantonală Solothurn. Studiul teologiei evanghelice, la Basel, Bonn şi Zürich. Doctor în teologie al Universităţii Zürich, cu o lucrare despre „Parabolă şi preoţie generală. Despre relaţia dintre serviciul de predicare şi opera narativă la Jeremias Gotthelf”. Până în februarie 1966, preot la Biserica predicatoare din Zürich. De atunci, colaborator la Fundaţia Diakoniewerk Neumünster, Zollikon, de lângă Zürich.

Ulrich Knellwolf s-a impus ca autor de literatură cu cele trei romane poliţiste Roma Termini (1992), Moarte în Sils Maria (1993) şi Reuniunea de clasă (1995), apărute la editura Die Arche.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Jarosław Piłat, Viaţa în umbra pandemiei. Misterul efemerităţii, Iași 2021, 140 p., 14×20, ISBN 978-606-578-459-8, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Viaţa în umbra pandemiei. Misterul efemerităţii, scrisă de pr. Jarosław Piłat, și tradusă în limba română de dr. Maria Ostrovschi Chahula. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 140 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

Misterul lui Dumnezeu, al prezenţei sale veşnice şi misterul omului, al existenţei sale, al efemerităţii, al vieţuirii orientate spre veşnicie; unicitatea fiinţei umane, frumuseţea orbitoare a existenţei sale, înţelepciunea umană care se naşte din comuniunea cu Dumnezeu şi experienţele umane de viaţă, finalitatea alegerilor omului – a manifestărilor libertăţii umane, mai ales în perspectiva efemerităţii şi a morţii –, inevitabilitatea şi frumuseţea veşniciei, atotputernicia lui Dumnezeu care-l iubeşte infinit pe om, acestea sunt subiectele care vor domina pe paginile acestei cărţi.

Întreg textul cărţii Viaţa în umbra pandemiei. Misterul efemerităţii constă în fragmente scurte, înşirate pe un fir, din mai multe motive principale: pandemia – pustiul – efemeritatea – moartea – apocalipsa – sfinţenia – speranţa. Acestea tratează confruntarea cu lucrurile ultime – sensul existenţei umane, inevitabilitatea morţii, întâlnirea cu Dumnezeu, veşnicia. Întregul conţinut este oarecum o compilaţie polifonică de forme literare foarte diferite, create – primele două capitole – în aprilie 2020, ca răspuns spiritual la fenomenul pandemiei, în timp ce restul de cinci capitole au apărut pe parcursul a şase ani – din 2015 până în 2020, cel mai adesea în timpul călătoriilor, în concedii.

În scurte forme eseistice, subiectul literar apare alternativ ca un credincios obişnuit, teolog, polemist, catehet, părinte spiritual, adept începător la viaţa spirituală, apologet, sceptic amărât, profesor de credinţă, bătrân cunoscător de viaţă, filosof, liric… Uneori este o persoană singulară, care se referă la experienţe şi reflecţii personale, alteori este o comunitate, care se referă la experienţele comune, amintiri, convingeri populare. O parte a textelor este scrisă ca o opinie a majorităţii, convingere generală, adevăr evident al credinţei, iar o parte, ca propria viziune, individuală, chiar subiectivă. În acest fel, am dorit să recreez procesul de gândire uman, intern, atât de des multilateral, acea dispută interioară ambiguă dintre convingerile, uneori contradictorii, care se exclud reciproc; un anumit chin al naşterii propriilor convingeri şi o dificultate de a întreprinde acţiunile rezultate din acestea. Prin acest tratament literar, mi-aş dori cumva să „intru în om”, să fiu cât mai aproape de conturarea libertăţii sale responsabile.

Poate că această încercare neîndemânatică îţi va transmite un mesaj, cititorule. Poate că îţi va fi aproape, poate îţi va permite să înţelegi mai bine propriul efort al existenţei, importanţa şi demnitatea acesteia. Mi-aş dori foarte mult să-l întâlneşti pe Dumnezeu în această osteneală, să-l întâlneşti cât mai des posibil, să-l laşi să te „posede”. Da – pur şi simplu, cred că este cel mai bine pentru tine. Ştiu foarte bine că trebuie să faci asta fiind complet liber. Cred că reflectarea asupra lucrurilor ultime reprezintă cel mai bun „loc” de realizare a alegerilor tale. Am încredere că luându-le aşa cum le-am luat şi eu îl vei întâlni pe Tatăl ceresc, iar asta va fi cea mai mare bucurie a efemerităţii tale spre eternitate… Personal, sunt sigur că, prin efortul depus în legătură cu întrebările ultime, vei deveni pur şi simplu o persoană mai bună.

Pr. Jarosław Piłat

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

• prin poştă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
• prin e-mail: sapientia@itrc.ro
• prin telefon: 0754-826-814
• prin website (online): editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
• direct din Librăria „Sapientia” din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi)
• sau la librăriile catolice partenere

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Claude Allègre, Dumnezeu şi ştiinţa, Iași 2021, 256 p., 14×20, ISBN 978-606-578-445-1, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Dumnezeu şi ştiinţa, scrisă de Claude Allègre, și tradusă în limba română de Augusta-Maria Flonta. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 256 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

Există două tipuri de concepţii despre lume: cea oferită de religii şi de mituri şi cea propusă de ştiinţă.

Religiile susţin un adevăr global, imanent, etern, complet, care include, în egală măsură, Natura şi Omul.

Ştiinţa propune un scenariu parţial, provizoriu, în care omul este doar un element al Naturii, al cărei produs este.

Pe lângă ambiţia comună de a furniza o concepţie coerentă despre lumea sensibilă, religia şi ştiinţa ocupă acelaşi spaţiu: acela al gândirii umane.

Prin urmare, nu trebuie să ne mirăm că între aceste două maniere de a aborda lumea, de a o înţelege, de a i te raporta, a existat competiţie, chiar conflict. Pe parcursul secolelor, religiile au fost cele care au deţinut supremaţia, oferind oamenilor un adevăr imuabil şi indispensabil. Astăzi este mai degrabă invers, ştiinţa ocupă centrul lumii, ori cel puţin pe acela al civilizaţiilor.

Trăim într-o perioadă în care ştiinţa este mai puternică, mai acaparatoare, mai savantă ca niciodată, dar, în acelaşi timp, mai contestată, mai criticată, mai acuzată. Centru al lumii, ea a devenit, deodată, şi cauza tuturor relelor sale.

Ştiinţa l-a ajutat pe om să se elibereze de munca grea, dar pare neputincioasă să gestioneze această binefacere, acest câştig. Planeta, explorată, apoi cucerită de om, este, din acel moment, ameninţată de acesta. Explicaţia că ştiinţa ne dezvăluie istoria lumii a fost desacralizată, dar, mai ales, a îndepărtat sensurile: evoluţia Universului, în ea însăşi, este lipsită de semnificaţie.

În faţa unei asemenea realităţi, şi fără să se fi putut ori fără să se fi ştiut adapta, religiile se clatină. Pe teritoriul raţiunii, al logicii, acestea dau înapoi. Practica religioasă scade în intensitate. Totuşi, depăşiţi de un progres pe care nu-l înţeleg şi care îi entuziasmează, unii oameni resimt, mai mult ca niciodată, utilitatea unei credinţe. Nu este nevoie de nimic altceva pentru ca unele religii să-şi reia vechea doctrină a unei ignoranţe pioase.

Fundamentalismul ameninţă din nou. Integrismul se ambiţionează să impună prin forţă, prin violenţă şi prin crimă distrugerea ştiinţei şi, în acelaşi timp, să zdrobească libertatea şi liberul-arbitru. Secte noi propun, sub o altă formă, să integreze o falsă ştiinţă unor credinţe noi la fel de ciudate, dar şi ezoterice, ori chiar periculoase din anumite puncte de vedere.

Religiile orientale, exotice şi abstracte, câştigă teren în Occident, deoarece doctrinele lor evanescente evită ciocnirea cu raţionalismul ştiinţific.

În acest context al unei societăţi savante şi totodată deziluzionate, care „progresează” foarte repede, fără să ştie încotro se îndreaptă, care ar vrea să regăsească o cale, un sens, am dorit să cercetăm raporturile dintre Dumnezeu şi ştiinţă.

În trecut, aceste raporturi au determinat evoluţia mentalităţilor şi a societăţilor, cizelând o istorie a ştiinţelor, dar şi o geografie a cunoaşterii.

Ştiinţa, agresată deseori, oprimată de multe ori de religii, a ieşit victorioasă din aceste confruntări. Dar astăzi ne întrebăm cu spaimă: s-a terminat, sau ne vom mai confrunta, în Iran sau în Algeria, cu procese de tipul Galileo sau Averroes, sau cu un rug ca acela al lui Bruno?

În acest context al unei ştiinţe cuceritoare şi acuzate, în acelaşi timp, triumfătoare şi renegate, mai poţi fi credincios?

Dacă, în contact cu ştiinţa, religiile s-au măcinat, s-au dezagregat, se poate afirma oare acelaşi lucru în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu?

Aceasta este întrebarea esenţială.

Această lume modernă a cunoaşterii, a raţiunii, dacă vreţi, poate să-i facă loc lui Dumnezeu?

Prin alcătuirea sa, chiar prin metodă, ştiinţa „l-a exclus” pe Dumnezeu din „domeniul” său. Cu alte cuvinte, ea refuză ca în concepţia sa despre lume, în explicaţia sa, să permită să intre o forţă „supranaturală”. Dar, în acelaşi timp, ştiinţa, prin ea însăşi, are puterea de a nega existenţa lui Dumnezeu?

Prin urmare, această carte a fost scrisă cu scopul de a răspunde la această întrebare. Fără tabuuri, fără idei preconcepute, cu unicul simbol care trebuie să rămână regula societăţilor civilizate: toleranţa. 

Claude Allègre

 

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

• prin poştă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
• prin e-mail: sapientia@itrc.ro
• prin telefon: 0754-826-814
• prin website (online): editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
• direct din Librăria „Sapientia” din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi)
• sau la librăriile catolice partenere

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Dawn Stefanowicz, Ieşirea din beznă. Impactul homosexualităţii asupra creşterii copiilor, Iași 2021, 254 p., 14×20, ISBN 978-606-578-437-6, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Ieşirea din beznă. Impactul homosexualităţii asupra creşterii copiilor, scrisă de Dawn Stefanowicz și tradusă în limba română de Monica Stinghe. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 254 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

Ieşirea din beznă. Impactul homosexualităţii asupra creşterii copiilor este o poveste despre victimizare şi supravieţuire, despre darurile preţioase ale credinţei şi speranţei, despre nevoia noastră universală de a ierta şi de a fi iertaţi şi despre triumful iubirii adevărate.

Sunt tot mai evidente astăzi tentativele de redefinire a familiei pe plan judiciar şi legislativ, ca fiind o instituţie fără legătură cu copiii. În acelaşi timp, ascunsă de ochii publicului, creşte în ştiinţa psihiatriei o mişcare menită să declare ca normale toate parafiliile, inclusiv abuzul sexual asupra copiilor. Unii psihiatri chiar afirmă că incestul ar fi ceva sănătos. Se vede, aşadar, felul în care aceste două tendinţe se intersectează. De aceea, astăzi, mesajul acestei cărţi e deosebit de important.

Povestea lui Dawn Stefanowicz conţine mărturia şi ilustrarea dezastrului produs în vieţile unor copii prin abuz sexual şi alte elemente care aparţin subculturii gay. Pentru acest motiv, Out from Under ar trebui citită de fiecare legislator, avocat, medic sau profesionist în domeniul sănătăţii mintale, care se află în postura de a face lobby în apărarea interesului copiilor.

Fie ca societatea să acorde atenţie curajoasei mărturii a lui Dawn, ca să nu mai treacă şi alţi copii prin suferinţele îndurate de ea şi de fraţii ei. Trebuie să fim fermi în a refuza să ne sacrificăm copiii pe altarul diversităţii.

Michelle A. Cretella, dr. în medicină

Această carte oferă cititorului o perspectivă unică în ceea ce se poate numi „ciudata lume nouă” a rolurilor de părinţi (parenting) pentru persoanele implicate în relaţii homosexuale. În scrierea acestei cărţi, autoarea ne oferă cu mult curaj povestea unor perioade din viaţa ei şi a momentelor tulburătoare prin care a trecut ca fetiţă, adolescentă şi apoi tânără femeie. Aflăm detalii ale relaţiilor ei cu familia şi cu figurile parentale care i-au influenţat şi dominat viaţa, în timpul cât acestea îşi urmau modul de viaţă pe care-l aleseseră. În Out from Under, avem cu adevărat privilegiul să vedem nu doar experienţele bune, cât mai ales pe cele rele şi urâte prin care a trecut, dar şi familia ei deopotrivă. În această istorie despre cum a crescut şi cum a trăit, Dawn ne împărtăşeşte nu doar înşiruirea cronologică a experienţelor sale, ci şi provocările şi zbaterile emoţionale pe care a trebuit să le învingă pentru a deveni persoana care este astăzi. Moartea prematură a părinţilor săi i-a dat libertatea de acum lui Dawn să-şi dezvăluie povestea, atât pentru a se vindeca pe sine, cât şi pentru a-i informa şi învăţa pe cei care o vor citi.

În lumea noastră imperfectă, desigur că ne aşteptăm să vedem probleme în fiecare cămin, indiferent dacă părinţii sunt de orientare hetero sau homosexuală. Din nefericire, există aceia care, dintr-o corectitudine politică greşit orientată, ar dori să suprime orice menţionare a problemelor pe care le au cei ce cultivă relaţii homosexuale. În ciuda acestui lucru, Dawn a avut curajul de a dărui publicului povestea vieţii ei, pentru a ne ajuta să înţelegem ce fel de provocări am avea de întâmpinat în contextul acestor noi forme de coabitare.

Cu mult entuziasm, aşadar, recomand cititorilor povestea lui Dawn. Ea ne oferă descrieri şi imagini care trec dincolo de fapte şi informaţii, ca să simţim împreună cu ea toată experienţa zguduitoare prin care a trecut.

dr. John Raney, dr. Marc S. Dillworth şi dr. Sharon Quick.

În mod deloc surprinzător, cele mai temeinice studii efectuate demonstrează multiplele probleme emoţionale şi de caracter ale copiilor, adolescenţilor şi tinerilor care au crescut într-un mediu fără mamă sau fără tată.

Dawn Stefanowicz scrie din experienţă personală, descriind nefirescul împrejurărilor în care a fost crescută, ipocrizia celor din mediul ei care se prefăceau că nu văd acest nefiresc, precum şi singurătatea unui copil prizonier în mijlocul acelei situaţii.

În definitiv, această fetiţă era mai naturală şi avea sentimente mai normale decât ceilalţi, care se purtau ca şi când nu exista nimic neobişnuit. A avut o copilărie groaznică. Să nu credem că asta nu lasă urme şi cicatrici adânci. Şi nu credem că povestea ei e singulară. Cu unele variaţiuni, e povestea majorităţii acestor copii. Eu îi cunosc. Ei sunt siliţi să-şi reprime cele mai normale sentimente şi nevoi.

Ea însă a făcut o lucrare de caritate: a tras un semnal de alarmă, a deschis cel puţin ochii câtorva oameni, a mişcat măcar câteva inimi, pentru a obţine protejarea celor lipsiţi de apărare. Un asemenea proces începe de obicei prin câţiva disidenţi izolaţi, care au curajul şi libertatea interioară de a ieşi în faţă. Dawn va fi de acum o inspiraţie pentru mulţi alţii, fără îndoială.

Dr. Gerard J.M. van den Aardweg (Olanda)

Psiholog

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro