Martin Curtis, A face discipoli misionari. Cum să trăiești metoda arătată de Învățător, Iași 2025, 42 p., 14×20, ISBN 978-606-578-578-6, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea A face discipoli misionari. Cum să trăiești metoda arătată de Învățător, scrisă de Martin Curtis și tradusă în limba română de Oana și Radu Capan. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 42 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

„Visez la o «opțiune misionară», adică la un impuls misionar capabil să transforme totul… pentru evanghelizarea lumii de astăzi…” (Papa Francisc, Evangelii gaudium, nr. 27).

Este această „opțiune misionară” și visul vostru? Ați dori să vă vedeți parohia, apostolatul sau familia înflorind? Doriți să aveți o cultură a discipolilor misionari care slujesc cu mare generozitate și bucurie? Sunteți pregătiți să primiți în îmbrățișarea milostivă a lui Isus și a Bisericii sale mii de suflete pierdute și distruse?

Catolicii sunt din ce în ce mai conștienți că trebuie să devenim o Biserică a discipolilor misionari. Se spun multe și au apărut multe programe minunate pentru a ajuta la transformarea acestei viziuni în realitate. Dar ce poate face fiecare dintre noi pentru a se ajunge la „masa critică”, în măsură să ducă la transformarea despre care vorbește Papa Francisc și la care tânjim cu toții?

Lucrând cu episcopii noștri și alături de minunații păstori și operatori pastorali din campusurile universitare din întreaga țară, misionarii și liderii studenților din Fellowship of Catholic University Students (FOCUS) au multe motive pentru care să fie recunoscători. În cei 20 de ani de activitate în campusurile universitare, am fost binecuvântați să fim martori la unele roade uimitoare în viețile tinerilor. Începând cu doar 20 de studenți dintr-un campus universitar, în 1998, am văzut până acum peste 40.000 de studenți care au participat la programul nostru – și astăzi suntem martori la modul în care apostolatul are un impact în străinătate. Recunoaștem că cifrele în sine nu sunt copleșitoare, deoarece sunt 70 de milioane de catolici numai în SUA. Mai sunt multe lucruri de făcut, dar totuși impulsul și calitatea istoriilor individuale indică spre ceva ce oferă o mare speranță.

În prima parte a acestei cărți, vom analiza cele trei obiceiuri fundamentale care ies în evidență în promovarea unei evanghelizări eficiente. Aceste obiceiuri sunt centrate pe angajamentul unui discipol misionar față de trei lucruri: Intimitatea divină, Prietenia autentică și Claritatea și convingerea cu privire la multiplicarea spirituală. Vom explica fiecare dintre aceste trei obiceiuri și de ce sunt atât de cruciale pentru evanghelizare, pentru transformarea vieților și pentru edificarea unei culturi a întâlnirii și a mărturiei.

În a doua parte a cărții, vom detalia abordarea în trei etape a evanghelizării folosită de misionarii noștri. Noi o numim „Metoda arătată de Învățător”. Abordarea nu ne aparține: ea este ilustrată de Isus în Evanghelii și își are rădăcinile în învățăturile magisteriale privind evanghelizarea și cateheza. Așa cum vom vedea mai jos, abordarea în trei etape poate fi rezumată în trei cuvinte – „câștigă, edifică, trimite” – care sunt reluate de Papa Francisc în termenii de „întâlnire”, „însoțire” și „evanghelizatori plini de Duhul Sfânt”. Atunci când misionarii noștri urmează această triplă abordare exemplificată de Isus, ei tind să fie mai rodnici.

Pentru a crea o cultură a întâlnirii și a mărturiei, trebuie să trăim vieți explicite de discipoli. Suntem chemați nu numai să credem în Evanghelie, ci și să-i permitem să prindă rădăcini adânci în noi, într-un mod care ne lasă incapabili de tăcere: nu putem să nu vestim Evanghelia prin cuvinte și fapte. Această acțiune misionară se află în inima discipolatului (Conferința Episcopilor Catolici din Statele Unite, Trăind ca discipoli misionari: o resursă pentru evanghelizare, nr. 14).

Suntem foarte conștienți că există diferențe majore între parohiile universitare, centrele Newman, capelanatele catolice și propria parohie, familie sau propriul apostolat. Cu toate acestea, cei peste 25.000 de absolvenți ai noștri au plecat de la facultate și își trăiesc acum viața în parohii asemănătoare celei pe care o frecventați. Chiar și pe fondul marilor diferențe dintre cele peste 150 de campusuri pe care le deservim – de la Colegiul Benedictin la Harvard și până la alte universități din străinătate – am văzut că, deși adaptarea la mediile locale este întotdeauna imperativă, rămân unele obiceiuri și abordări fundamentale ale evanghelizării care se aplică în toate situațiile – în universități mari sau mici, în parohii suburbane sau rurale, în teritoriile de misiune din Statele Unite sau de la nivel internațional – pentru simplul motiv că sunt înrădăcinate în natura umană și în revelația lui Isus.

Ceea ce vă voi împărtăși aici a fost o binecuvântare pentru noi și sper că va fi și pentru voi.

Martin Curtis

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Cristian Bîrnat, Finding God in the Soviet gulag’s obscurity: Walter Ciszek SJ, between clinical depression and „Dark Night”, Iași 2024, 82 p., 14×20, ISBN 978-606-578-575-5, 15 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Finding God in the Soviet gulag’s obscurity: Walter Ciszek SJ, between clinical depression and „Dark Night”, scrisă de pr. drd. Cristian Bîrnat. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 82 şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

„Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara pe care ţi-o voi arăta!” (Gen 12,1). Cu aproximativ patruzeci de secole în urmă, așa a început o călătorie care a străbătut istoria. Pelerinul care a întreprins acea călătorie capitală a fost Abraham, numit astăzi strămoș fizic și patriarh al credinței. Din acel moment, un număr foarte mare de pelerini s-au alăturat acestei căi, cu dorința în suflet de a împlini voia lui Dumnezeu. La începutul Noului Testament, Isus, pelerinul pelerinilor, a venit în lumea noastră pentru a ne arăta calea spre împărăția cerurilor, a cărei sămânță este așezată în sufletul nostru și „inima noastră este neliniștită până ce se odihnește în tine, Doamne” (sfântul Augustin). Astfel, viața unui creștin este și trebuie să devină o călătorie spirituală spre unirea cu Dumnezeu.

Această cale a credinței nu este întotdeauna ușoară sau plată. Dimpotrivă, pelerinul întâlnește pe ea multe obstacole, momente de criză, din interior sau din exterior. Aceste momente de criză, paradoxal necesare, au fost numite în multe feluri de-a lungul secolelor. Sfântul Ioan al Crucii folosea termenul de „noapte întunecată” ca experiență de purificare a sufletului pentru a-l primi pe Dumnezeu și pentru a aprofunda relația cu el.

Uneori, aceste momente de criză pot atinge culmi abisale, iar alteori pot chiar împiedica individul să meargă mai departe. Se poate întâmpla ca individul să nu poată depăși astfel de perioade dificile fără ajutor. Uneori ajutorul spiritual poate fi suficient, alteori nu, fiind nevoie de intervenție medicală, psihologică sau chiar psihiatrică. Acesta este și cazul depresiei, o tulburare care necesită un tratament adecvat.

În această lucrare, intenția noastră este de a face o comparație între depresia clinică și experiența nopții întunecate a sufletului. Metoda utilizată este analiza conceptelor și aplicarea lor în viața și activitatea unui preot iezuit care a supraviețuit torturii fizice și psihice din gulagul sovietic.

Studiul este împărțit în două secțiuni: prezentarea termenilor și o analiză teoretică comparativă a acestora, în prima parte, pentru ca, în partea a doua, după prezentarea vieții și persecuțiilor îndurate de preotul Walter Ciszek, să se vadă care dintre cele două concepte ar caracteriza mai bine perioada dificilă traversată de acest cleric. Ciszek a fost un preot iezuit american de origine poloneză care a fost însărcinat cu activități misionare catolice clandestine în Uniunea Sovietică între 1939 și 1963, arestat și acuzat de spionaj pentru Vatican. În prezent, este în curs procesul său de beatificare.

Pr. drd. Cristian Bîrnat

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Piergiorgio Odifreddi, Pe drum în căutarea Adevărului. Scrisori şi convorbiri cu Benedict al XVI-lea, Iași 2024, 364 p., 14×20, ISBN 978-606-578-542-7, 45 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Pe drum în căutarea Adevărului. Scrisori şi convorbiri cu Benedict al XVI-lea, scrisă de Piergiorgio Odifreddi și tradusă în limba română de dr. Cristian Ungureanu. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 364 pagini, cusută, coperți cartonate şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 45 lei.

E un pic paradoxal, dar această prefaţă începe prin a invita cititorul să pătrundă în interiorul cărţii pe care tocmai o ţine în mână începând de la ultima pagină. Este vorba despre ultima scrisoare pe care papa emerit Benedict al XVI-lea o adresează interlocutorului său, profesorul Piergiorgio Odifreddi, pe 12 noiembrie 2021. Acolo este indicat foarte clar motivul apariţiei acestei prefeţe şi al alegerii celui care urma să o scrie.

Geneza acestei cărţi şi tipologia sa literară au fost prezentate într-o scrisoare precedentă, din 3 septembrie 2021, pe care Piergiorgio Odifreddi i-a trimis-o papei:

„Nu ştiu dacă dumneavoastră veţi fi de acord în a considera corespondenţa noastră un «instrument spiritual». Cu siguranţă, a devenit puţin câte puţin o carte: o carte pe care v-o ofer acum tipărită într-un singur exemplar. Însă aş păcătui prin omisiune dacă nu aş mărturisi că sper să permiteţi să fie tipărite şi alte exemplare, ca o încununare firească a ceea ce dumneavoastră încă de la prima noastră întâlnire aţi admis că poate fi considerată o Curte a Neamurilor sui generis, care a durat în mod neaşteptat atât de mult”.

Mai apare şi în alte locuri acest simbol poate un pic enigmatic pentru unii dintre cititori: idee că dialogul dintre suveranul pontif şi matematician s-a configurat ca un fel de „Curte a Neamurilor personală” (…)

Conţinutul volumului de faţă… are deja în spate un precedent în textul Dragă papă teolog, dragă matematician ateu (2013). Chiar dacă este în mod necesar simplificat şi contribuţiile celor doi interlocutori sunt neomogene din punct de vedere cantitativ, dialogul se încadrează în canonul „Curţii Neamurilor”, în cazul de faţă intersectându-se cele două limbaje şi cele două concepţii, cea ştiinţifică şi cea teologică.

Structura cărţii este una diptică, deşi cu tablouri diferite ca tipologie şi extensie. De fapt, primul este constituit din relatarea celor cinci întâlniri personale care au avut loc între cei doi protagonişti între 2013 şi 2018. Din motive concrete, cel care iese în evidenţă este Odifreddi, cel care relatează , drept care povestirile au un pronunţat caracter autobiografic.

Discuţiile dintre cei doi, în primă fază, sunt mult mai consistente, chiar dacă în mod necesar au un caracter fragmentar, în lumina intuiţiilor, şi atingând teme fundamentale din care rezultă reflecţii sugestive. Ulterior, papa emerit răreşte dialogul, ba chiar apar perioade de tăcere. Este relevantă, totuşi, interpretarea lui Odifreddi, care uneori plăsmuieşte cuvinte şi raţionamente ale interlocutorului său – persoană mereu reţinută şi riguroasă, deşi nu străină de ironia amabilă – după propriul filtru şi propria sensibilitate.

Ceea ce surprinde, totuşi, este o delicateţe afectivă de netăgăduit a naratorului, care le va arăta multora un chip inedit, prin comparaţie cu asperităţile uneori agresive pe care le manifesta în trecut faţă de lumea creştină şi în mod deosebit faţă de orizontul ecleziastic. De multe ori autorul aminteşte, în mod curios, de formarea sa catolică tradiţională, ba chiar seminarială, povestind despre intenţia sa ingenuă (sau vis) de a deveni nu doar preot, ci papă.

Cel de-al doilea tablou al acestui diptic ideal este mai extins şi e prezintă un colocviu epistolar care are ca punct de plecare lectura de către Odifreddi a unuia dintre textele majore şi cele mai cunoscute ale teologului Ratzinger: „După ce am citit cartea Introducere în creştinism, am rămas impresionat şi am scris un comentariu sub forma unei scrisori deschise, Caro Papa, ti scrivo (2011)”. Răspunsul papei este unul detaliat şi reacţionează la această „scrisoare deschisă” printr-o „judecată mai degrabă contrastantă”. Analiza este punctuală, chiar dacă are un caracter general, şi se referă la dialectica dintre credinţa „ştiinţifică” profesată de matematician şi cea creştină, abordează teme cum ar fi evoluţia şi morala catolică, se opune ideii că teologia este literatură „ştiinţifico-fantastică”, se deschide către frumos şi către artă (…)

Corespondenţa profesorului creşte progresiv şi abordează un arc tematic atât de diferit încât devine aproape bulimic: în afară de Cristos, apar în scenă credinţa, istoria, moartea, raţiunea, infernul, monoteismul, pandemia şi multe altele, chiar şi un fel de autobiografie. Dimpotrivă, din motive externe lesne de înţeles, răspunsurile lui Benedict al XVI-lea devin din ce în ce mai rare; cu toate acestea, uneori cuprind intuiţii surprinzătoare. De altfel, pe 11 septembrie 2018 el mărturiseşte: „Din păcate, starea mea de sănătate se deteriorează, astfel încât nu ştiu dacă voi fi în măsură să port încă o dată o conversaţie cu dumneavoastră”. Totuşi, intensitatea dialogului se colorează cu tonalităţi chiar afectuoase (…)

Dipticul – compus din tabloul narativ al vizitelor şi din tabloul epistolar – va arăta cititorului multe alte componente revelatoare ale celor două personalităţi, chiar dacă, în mod evident, predomină cea a lui Odifreddi. Este surprinzător numărul mare al autorilor citaţi, un grup atât de eterogen încât ar putea părea chiar dezordonat: de la Pseudo-Dionisiu la Dostoevskij, de la Hildegard von Bingen la Küng, de la Guardini la Sartre, de la Thomas Mann la Amartya Sen, de la Jan Assmann la Coetzee şi aşa mai departe. Se poate observa şi fascinaţia profesorului faţă de orizontul cultural-religios indian (…)

Aşa cum era oarecum de la sine înţeles, această amplă prefaţă a noastră a urmărit cu precădere perspectiva interlocutorului teolog, adică a papei care se află şi la originea episcopatului meu (am fost consacrat episcop chiar de el, în Bazilica „Sf. Petru”, pe 29 septembrie 2007) şi a cardinalatului meu (în noiembrie 2010). În acelaşi timp, multitudinea scrisorilor şi a temelor abordate de profesorul Odifreddi a fost pentru mine stimulativă, a provocat deschideri semnificative spre câmpul ştiinţei şi a îmbogăţit un dialog virtual care există de mult timp între noi prin intermediul canalelor de comunicare. Şi pentru cititor va fi cu siguranţă o experienţă interesantă.

Distanţa dintre concepţiile noastre filosofice şi spirituale este străbătută de punţi de comunicare, iar principala punte este tocmai aceea construită de întâlnirea care s-a produs între Odifreddi şi Benedict al XVI-lea. Este de necontestat dorinţa neobosită a omului de ştiinţă de a dialoga şi de a se interesa cu privire la religie, şi mai ales cu privire la creştinism. Dacă îmi este permis, el întruchipează în această postură celebrul motto din poezia 85 a lui Catullus, odi et amo, care a devenit my love and hate din sonetul 35,12 al lui Shakespeare, şi înţeles în sensul nobil al dialecticii intelectuale.

În legătură cu aceasta, cel mai bine este să lăsăm ultimul cuvânt papei emerit, care interpretează în mod intens, pozitiv şi afectuos parcursul complex al interlocutorului său. Pe 15 decembrie 2017, Benedict al XVI-lea scria:

„Drumul vieţii dumneavoastră, prin comparaţie, pare în schimb un du-te-vino de la o divinitate la alta, ca să zic aşa, astfel încât să lăsaţi la o parte pe însuşi Dumnezeu ca pe o fantasmă ireală, deoarece, evident, dumneavoastră eraţi convins că Dumnezeu este pentru om un obstacol în calea libertăţii şi a unei vieţi frumoase. Citind textul dumneavoastră, am avut impresia că, dacă această fugă de un Dumnezeu înspăimântător, pe de o parte, v-a eliberat de anumite imagini ale lui Dumnezeu, pe de altă parte, pe nesimţite, lumina Dumnezeului adevărat pătrunde încetul cu încetul în drumul dumneavoastră”.

(Extras din Prefața scrisă de Cardinalul Gianfranco Ravasi)

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Irinel-Iosif Iosub, De vorbă cu părintele paroh, Iași 2023, 388 p., 14×20, ISBN 978-606-578-537-3, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: De vorbă cu părintele paroh, scrisă de pr. Irinel-Iosif Iosub. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 388 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 35 lei. 

„Cu toţii avem câte ceva de învăţat; cei mici de la cei mai mari, dar şi cei mari de la cei mai mici”. Îmi aduc şi acum aminte de aceste cuvinte rostite de părintele Irinel-Iosif Iosub în interviul pe care, cu multă deschidere, a acceptat să mi-l ofere.

Totul a început pe când eram în clasa a IX-a, în urma unei provocări lansate de doamna profesoară de limba română Gavrilă Ana-Cătălina. Dumneaei ne-a cerut să luăm un interviu unei persoane pe care o admirăm şi de la care vom putea învăţa ceva benefic pentru dezvoltarea noastră. Mărturisesc sincer faptul că, în acele minute, deja eram sigură că omul care mă poate ajuta este părintele Irinel.

Am simţit încă de la venirea sa în parohia noastră din Săbăoani că are ceva special, ceva ce trebuia să iasă la lumină. Acest preot reuşea mereu să ajungă la inima mea prin predici, un lucru rar întâlnit. Modul său de a chema şi a atrage oamenii la Isus, dar mai ales de a le arăta diferenţa dintre bine şi rău, m-a făcut să cred că Sfinţia Sa este persoana căreia trebuie să îi iau acest interviu. Pot spune că a fost una dintre cele mai bune alegeri, iar interviul a avut un mare succes.

Viaţa noastră este precum o carte pe care o scriem noi, prin faptele noastre, prin cuvinte şi prin gânduri. Cu cât dăm fila mai departe, omul îmbătrâneşte până la moarte. Fiecare dintre noi are câte o poveste, iar defectul cel mai mare al omului este faptul că judecă fără să cunoască cu adevărat povestea din spatele unui alt om. Uităm, sau chiar nu conştientizăm, că fiecare om este o comoară, este unic, este cel mai preţios dar pe care Dumnezeu ni-l oferă.

După ce i-am luat acest interviu părintelui şi l-am prezentat la şcoală, am observat impactul extrem de pozitiv şi constructiv pe care l-a avut asupra celor care l-au ascultat. Acest lucru m-a determinat să-l postez pe internet (în format video), pentru ca şi ceilalţi oameni să descopere cu adevărat inima unui preot simplu, înţelept şi cu mult har.

Sunt oameni care îşi petrec viaţa căutând răspunsuri la întrebări legate de credinţa lor, dar nu au curajul de a pune întrebări. Am dorit ca în dialogul pe care l-am avut cu părintele să fiu luminată (iar prin mine, mulţi alţi tineri) asupra unor aspecte din viaţa de credinţă. Am dorit ca răspunsurile pe care părintele mi le va da să fie simple, pe înţelesul tuturor, fără speculaţii filosofice şi teologice, ca fiecare tânăr şi fiecare persoană care va citi această carte să poată înţelege cât mai bine importanţa unei vieţi trăite în Dumnezeu, cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.

Colaborarea mea cu părintele Irinel a dus la realizarea acestei cărţi. Prin întrebările adresate de mine şi răspunsurile date de Sfinţia Sa, am dorit să aducem mai multă lumină în conştiinţele tinerilor şi mai multă dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru că m-a ajutat să realizez acest vis şi sper ca, cu ajutorul harului său, această carte să aducă roade în sufletele celor care o vor citi.

Roxana Imbrea

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Robert Sarah, Ne-a dăruit atât de mult. Omagiu lui Benedict al XVI-lea, Iași 2023, 212 p., 14×20, ISBN 978-606-578-516-8, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea: Ne-a dăruit atât de mult. Omagiu lui Benedict al XVI-lea, scrisă de Cardinalul Robert Sarah și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 212 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. 

De ce încă o carte despre Benedict al XVI-lea? Pentru mine nu se pune problema unor reglări de conturi sau să mă cobor la vreun joc al dezvăluirilor despre istoria unui om ale cărui cuvinte şi acţiuni s-au dovedit atât de decisive pentru istoria Bisericii.

Să nu vă aşteptaţi la o sinteză academică a învăţăturii sale teologice şi nici nu căutaţi o compilaţie a marilor sale discursuri adresate lumii. Nu veţi găsi în ea nici conferinţele de la Subiaco, nici discursul adresat călugărilor bernardini şi nici pe cel ţinut în Bundestag. Las toate acestea în seama teologilor profesionişti. De asemenea, sunt convins că mulţi cercetători îşi vor dedica activitatea cercetării operei monumentale a lui Joseph Ratzinger.

În ceea ce mă priveşte, am vrut ca această carte să dezvăluie forţa învăţăturii maestrului spiritual care a fost Benedict al XVI-lea. Cred că gândirea sa teologică atât de precisă şi profundă îşi are rădăcinile într-o autentică experienţă mistică şi spirituală. Veţi găsi, aşadar, în această carte, o incursiune în sufletul lui Joseph Ratzinger. Am încercat să-mi amintesc acele momente în care, furtiv, mi-a deschis taina inimii sale.

Aceste momente conturează o cale originală către Dumnezeu. Ele ilustrează portretul unui sfânt şi ne invită să îl urmăm. Le-am adăugat diverse alte texte publicate de-a lungul anilor, pe care le-am revizuit, completat şi actualizat. Descoperim astfel un Benedict al XVI-lea surprinzător, necunoscut. Putem întrevedea coerenţa imensei comori pe care ne-a lăsat-o. Se observă că învăţătura şi exemplul său constituie un tărâm încă neexplorat, dar unde Biserica va putea să găsească hrană pentru mult timp de acum încolo.

În sfârşit, am dorit să ofer cititorului câteva texte ale lui Benedict al XVI-lea, ce constituie un periplu în compania păstorului de suflete care a fost şi va rămâne. Sunt texte adesea uitate şi prea puţin cunoscute, care ne invită să pornim cu el într-o călătorie spre Dumnezeu.

Cum am putea rezuma această călătorie? Nu putem să-i înţelegem unitatea şi coerenţa fără a sublinia cea dintâi şi unica sa preocupare: Dumnezeu. Joseph Ratzinger nu a încetat niciodată să se întoarcă la el. Nu a renunţat niciodată să îl tot contemple pe Dumnezeu însuşi. Această dintâi privire spre Dumnezeu este cea care explică avertismentele sale neîncetate: uitarea lui Dumnezeu ameninţă lumea cu o catastrofă morală, antropologică şi politică. Numai credinţa poate salva raţiunea, societatea şi libertatea personală de la dezastru. Respingerea lui Dumnezeu duce la negarea realităţilor umane fundamentale. În acest sens, Joseph Ratzinger va fi trăit cele mai profunde urmări ale suferinţei provocate de experienţa regimului hitlerist.

Benedict al XVI-lea a pus la inimă preocuparea paternă şi datoria misionară de a aborda cu înţelepciune, rigoare şi cu un puternic simţ al acurateţei întrebarea crucială: Cine este Dumnezeu? El avea obiceiul să repete în discuţiile sale private: „Sunt chestiuni importante, dar cea mai importantă este credinţa în Dumnezeu”. Acesta este punctul central în jurul căruia au evoluat predicile sale, papalitatea şi ministerul său petrin. Alţii pot acţiona diferit, dar obiectivul principal al Papei tocmai acesta este: Dumnezeu.

Sau, probabil, pentru că Dumnezeu nu mai este centrul vieţii mele şi al preocupărilor mele. Cât de trist este să realizez că aproape nicăieri în jurul meu nu se manifestă nici cea mai mică atenţie faţă de Dumnezeu şi nici vreun interes cât de mic!

Tot restul învăţăturii sale trebuie citit în această lumină. De luat în considerare locul decisiv pe care l-a acordat liturgiei, locul privilegiat al întâlnirii cu Dumnezeu, pentru viitorul Bisericii.

Joseph Ratzinger a vrut să ne facă să redescoperim măreţia, sacralitatea şi originea divină a liturgiei pentru a ne pune în faţa lui Dumnezeu.

Cum am putea să-i mulţumim îndeajuns lui Benedict al XVI-lea pentru că ne-a ajutat să intrăm în mistica şi măreţia liturgiei divine, unde îl întâlnim cu adevărat pe Dumnezeu? Liturgia trebuie să-l arate în primul rând pe Isus Cristos, „prezent în jertfa sfintei Liturghii, în persoana preotului, oferindu-se acum prin slujirea acestuia, el, care s-a oferit odinioară pe cruce” (SC nr. 7). Liturgia nu este liturgie dacă nu lasă ca Isus Cristos să strălucească prin prezenţa sa transfiguratoare prin semnele, gesturile şi cuvintele sacre pe care Biserica ni le-a transmis în ritualurile sale.

Să ne amintim apoi de atenţia specială pe care a acordat-o mănăstirilor şi rugăciunii contemplative. Pentru el a fost decisiv ca, la nivelul întregii Biserici, în anumite locuri, primatul efectiv al lui Dumnezeu să se manifeste şi să se pună în aplicare în mod concret prin cântarea Oficiului divin, prin rugăciunea tăcută, prin meditarea Sfintei Scripturi şi celebrarea de Liturghii solemne în locul cărora nimic altceva nu este de preferat.

De asemenea, simţul său de Dumnezeu a fost cel care a făurit în el o iubire necondiţionată pentru cuvântul lui Dumnezeu, transmis prin Tradiţie şi Sfânta Scriptură, şi propus în mod sigur tuturor de Magisteriul intangibil al Bisericii.

În cele din urmă, iubirea sa de Dumnezeu l-a determinat să îi iubească şi să îi sprijine pe preoţii care urmau să anunţe prezenţa sa în lume. A iubit preoţia ca pe un dar de la Dumnezeu pentru omenire.

Privind la viaţa lui Benedict al XVI-lea, îmi vine în minte un cuvânt din Evanghelie: „Învăţaţi de la mine că sunt blând şi umil cu inima!” (Mt 11,29) Întreaga sa viaţă a fost înrădăcinată în Dumnezeu, iar învăţătura sa a avut ca sursă rugăciunea şi contemplaţia, reflectând inima blândă şi umilă a lui Cristos.

Fie ca Benedict al XVI-lea, maestru spiritual, păstor al inimilor şi părinte al sufletelor, să ne călăuzească şi să ocrotească Biserica.

Cardinal Robert Sarah

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Luigi Maria Epicoco, Sare, nu miere. Pentru o credinţă care arde, Iași 2023, 174 p., 14×20, ISBN 978-606-578-513-7, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea: Sare, nu miere. Pentru o credinţă care arde, scrisă de Luigi Maria Epicoco și tradusă în limba română de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 174 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

„Creştinătatea nu se hrăneşte cu marmeladă mai mult decât s-ar hrăni un om. Copilul meu, bunul Dumnezeu nu a scris că noi ar trebui să fim miere a pământului, ci sare. Acum, săraca noastră lume seamănă cu bătrânul părinte Iob, plin de răni şi de bube, în mizeria lui. Sarea, pe o piele în viaţă, este ceva care arde, dar o împiedică să se altereze” (George Bernanos, Jurnalul unui preot de ţară).

Dacă cineva ne-ar întreba de ce merită să te faci sfânt, ar trebui să îi răspundem în maniera lui Bernanos: pentru a nu ne altera.

Viaţa noastră este constant pe punctul de a se strica, dar aceasta nu este o viziune pesimistă. Dimpotrivă, este o viziune foarte optimistă. Lucrurile care riscă să se strice sunt lucruri vii, lucruri care mustesc de viaţă. Lucrurile moarte, lucrurile uscate nu riscă să putrezească, pentru că în ele nu mai este viaţă şi, deci, niciun risc. Sângele curge dintr-un corp viu. O boală se dezvoltă acolo unde este viaţă. O rană doare pentru că lezează un corp viu. Sfinţenia este încercarea de a menţine vie viaţa, încercarea de a nu lăsa să îi meargă rău, de a nu permite ca excesul de viaţă să devină începutul sfârşitului. Iată de ce este greşit dacă cineva se gândeşte că sfinţenia ar consta într-o facilă bonomie de doi bani: sfinţenia este mai ales o dulceaţă cu preţ mare, în modul în care doar sarea ştie să lucreze pe o rană.

Eu însumi am fost nevoit să străbat o perioadă a vieţii mele în care sfinţenia era amestecată cu un imaginar prea mieros şi puţin corespunzător cu mica mea viaţă. Îmi amintesc cum, pe când eram încă un copil, împreună cu prietenii mei ministranţi, mergeam în câteva weekenduri cu temă vocaţională. Aproape mereu seara ne uitam împreună la diapozitivele cu viaţa unui sfânt. Zgomotul nu foarte romantic al imaginilor care se tot schimbau era acoperit de o casetă audio, cu muzică şi voci recitatoare care povesteau întâmplările cu sfântul care era la rând. Dacă discursul meu pare că vrea să conducă la o critică acerbă faţă de acest tip de experienţă, trebuie să spun că, dimpotrivă, îmi amintesc cu nostalgie de acele istorisiri, deoarece hrăneau sufletul meu cu o dorinţă tot mai crescândă de „a lua în serios” Credinţa în Cristos, tocmai în timp ce trăiam scufundat într-o lume „obişnuită” cu Credinţa, aşa cum lumea se obişnuieşte şi cu o melodie populară sau cu gestul de a ridica mâna pentru a saluta un prieten pe stradă. Problema era însă acel imaginar, şi nu dorinţa care îmi creştea în inimă tocmai pornind de la el. Pentru un timp am gândit că sfinţenia ar fi acea viziune romanţată a realităţii, în care triumful bunelor sentimente şi al zâmbetelor în ciuda a toate încarna adevărata cifră a sfinţilor. Cu alte cuvinte, că sfinţenia este eroismul de a fi bun. Dar vai, am învăţat pe seama mea că sfinţenia este un lucru mult mai arzător. Este eroismul de a rămâne umani în ciuda a ceea ce este viaţa noastră. Iar pentru a rămâne umani uneori este nevoie să fim puternici, nu buni. Isteţi, nu naivi. Decişi, nu maleabili. Paradoxal, dezamăgirea acelor culori ale diapozitivelor m-a apropiat de sfinţi mai mult decât doreau ele să exprime.

Printr-un misterios plan al Providenţei, am ocazia de a întâlni multe persoane, multe comunităţi şi multe moduri de a trăi creştinismul. Am avut harul de a traversa tăcerea din mănăstiri, dar şi de a mă scufunda în cântările din toţi plămânii ale marilor mulţimi de oameni. Am văzut normalitatea atâtor parohii răspândite peste tot şi am vorbit cu oameni a căror viaţă a fost schimbată de evenimente inimaginabile. Ce anume ţine împreună toate aceste persoane? Ce anume am încercat cu tot dinadinsul să împărtăşesc cu aceste persoane? Pur şi simplu, că oricare ar fi modul prin care o persoană îşi trăieşte viaţa şi propria Credinţă, în fond există acel numitor comun, Botezul, care ne-a făcut fii şi care ne-a oferit certitudinea interioară de a fi iubiţi, de a trăi scufundaţi într-un câmp care are la bază un destin bun, certitudinea de a şti că Iubirea este postulatul oricărei vieţi care este demnă de acest nume. Am încercat să împărtăşesc, cu alte cuvinte, Credinţa, Speranţa şi Iubirea. Cele trei potenţialităţi pe care le-am primit în dar la Botez, şi pe care suntem chemaţi să le exprimăm în viaţa noastră, oricare ar fi ea.

Chestiunea este serioasă, deoarece de buna reuşită a acestei aventuri depinde calitatea restului lumii:

„Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!” (Mt 5,13-16)

Pentru ca ei să vadă, şi să le vină dorinţa să înalţe privirea către un Altul.

Cuvintele din care este făcută această carte se nasc din aceste întâlniri. Multe cuvinte le-am ascultat şi eu, pe când le pronunţam aşa cum îmi erau sugerate de ochii persoanelor care stăteau în faţa mea. Ar fi lungă lista cu toate aceste persoane, sau comunităţi sau experienţe împărtăşite, dar această carte este o mică urmă din toate acestea. Le sunt recunoscător tuturor acestor persoane.

Luigi Maria Epicoco

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Stefano Guarinelli, Psihologia relaţiei pastorale, Iași 2022, 240 p., 17×24, ISBN 978-606-578-484-0, 30 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Psihologia relaţiei pastorale, scrisă de Stefano Guarinelli și tradusă în limba română de Lidia Costăchescu şi pr. Alessandro Lembo. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 17×24, are 240 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Mi-am dorit ca această carte a părintelui Stefano Guarinelli să poată fi accesibilă şi în spaţiul cultural catolic din România, din diferite motive, însă aici aş dori să mă opresc îndeosebi asupra unuia dintre ele.

Consider că prezenta lucrare este una dintre cele mai reuşite transpuneri concrete a intuiţiei fundamentale care a dat naştere – cu cincizeci de ani în urmă – aventurii Institutului de Psihologie de la Universitatea Gregoriană din Roma.

Institutul, care cu siguranţă în aceşti ani, ca orice experienţă umană, a evoluat şi a dezvoltat noi idei şi noi programe, a rămas totuşi în permanenţă fidel şi coerent „scânteii” de la care a luat naştere. În „tumultul” care a urmat cel de-al doilea Conciliu din Vatican, pr. Rulla împreună cu pr. Imoda şi primii lor colaboratori şi-au dat seama că devenea o prioritate în slujirea Bisericii faptul de a permite ca noutatea introdusă să atingă într-un mod faptic şi concret şi mediile educative catolice, îndeosebi seminariile unde se formau viitori preoţi şi casele de formare la viaţa consacrată.

Pentru a realiza acest obiectiv, Rulla şi colaboratorii săi au conceptualizat o nouă teorie antropologică. Aceasta, rămânând înrădăcinată în învăţământul Sfintei Scripturi cu privire la om, valorizează contribuţia pe care ştiinţele moderne, şi mai ales psihologia, o pot avea în domeniul educaţional.

Această abordare antropologică promovează o idee simplă, o convingere pe care, cel puţin la nivel teoretic, astăzi, foarte puţini îndrăznesc s-o pună la îndoială, dar care „în faţa dovezii faptelor” mai întâlneşte multe piedici şi opoziţii: orice activitate formativă şi educaţională, atât în general, cât şi în cadrul Bisericii, va fi destinată eşecului sau, cel puţin, nu va avea rezultatul aşteptat, dacă nu va armoniza într-un dialog rodnic dimensiunea spirituală cu cea umană a persoanei.

Omul este un duh întrupat. Astfel, orice abordare care devalorizează trupul şi viaţa psihică pe care acesta o presupune ca şi cum ar fi doar o piedică în drumul spre sfinţenie sau ca şi cum mântuirea s-ar „cuceri” dincolo de trup, şi nu în el şi prin el, este o abordare reductivă şi incompletă faţă de misterul persoanei umane. Exact cum este reductivă orice abordare, astăzi foarte uşor de întâlnit, care analizează fiinţa omului doar prin prisma existenţei sale orizontale şi pământeşti, socotind orice referinţă la sfera spirituală a persoanei umane ca fiind „o trădare” a noii religii laice moderne, lucru ce impune să considerăm ca adevăr doar ceea ce poate fi demonstrat într-un mod strict ştiinţific.

Cartea părintelui Guarinelli nu se pretinde a fi o expunere completă şi exhaustivă a paradigmei antropologice a Institutului de Psihologie de la Universitatea Gregoriană la nivelul teoretic al acestei viziuni. Din contră, autorul, luând din bogata sa experienţă în domeniul însoţirii spirituale, doreşte să analizeze şi să prezinte diferite situaţii cu precădere în sfera relaţională, care îi au ca protagonişti în special pe preoţi, dar şi pe surori, pe cei consacraţi şi pe cei care îndeplinesc o activitate pastorală în Biserică. Analizând atitudinile, preocupările care fac aceste interacţiuni pastorale mai autentice şi mai fidele faţă de mesajul evanghelic şi, deci, mai rodnice, autorul ne introduce într-un mod practic şi imediat folositor în inima perspectivei antropologice mai sus amintite.

Ideea centrală care stă la baza diferitelor situaţii discutate este aceea că orice iniţiativă pastorală îşi pierde din eficacitate dacă nu consideră ca fiind crucial gradul de dezvoltare umană al persoanei căreia îi este adresată. Ignorarea acestui aspect ar fi ca atunci când am căuta cu tot dinadinsul să facem o predică foarte frumoasă… dar nesocotim faptul că lumea care ne ascultă nu cunoaşte limba în care vorbim.

Consider că „aspectele” expuse şi tratate de autor ar putea fi o provocare pentru toţi cei care sunt chemaţi, în cadrul Bisericii, să slujească evanghelia prin intermediul numeroaselor relaţii pe care le întreţin în activitatea lor pastorală. Mai mult, consider că expunerea de faţă poate deveni un preţios instrument pentru toţi cei care îşi îndeplinesc misiunea pastorală în acele sectoare ce privesc sfera interioară şi delicată a persoanei umane, precum îndrumarea spirituală, sacramentul Spovezii şi colocviul formativ în cadrul pregătirii la viaţa preoţească şi consacrată.

Totodată, am încredere că această carte poate aprinde în mulţi cititori dorinţa de aprofundare tot mai temeinică a chestiunilor tratate şi îmi doresc ca, prin harul Domnului, să fie urmată de o altă lucrare care să completeze prezentarea aspectelor teoretice introduse şi, mai ales, să ofere alte aplicaţii practice în sfera educaţională şi formativă.

Pr. Alessandro Lembo

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Daniel Iacobuţ, coord., Glasul tău în Biserică. Analiza datelor și  interpretarea rezultatelor sondajului realizat în Dieceza de Iași în perioada 1-30 iunie 2021, Iași 2022, 68 p., 21×30, ISBN 978-606-578-483-6, 40 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Glasul tău în Biserică. Analiza datelor și  interpretarea rezultatelor sondajului realizat în Dieceza de Iași în perioada 1-30 iunie 2021, scrisă de Daniel Iacobuţ, coord. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 21×30, are 68 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei.

În partea de deschidere a Exortației apostolice Evangelii gaudium despre vestirea evangheliei în lumea actuală, papa Francisc vorbește despre „o reînnoire eclezială care nu poate fi amânată”, ce pornește de la o „opțiune misionară” care să plăsmuiască tot mai mult o „Biserică ce iese în lume”. În acest sens, Sfântul Părinte insistă asupra unei convertiri misionare și pastorale:

„Pastorația în cheie misionară cere să se abandoneze criteriul pastoral comod al lui «s-a făcut mereu așa». Îi invit pe toți să fie curajoși și creativi în această misiune de a regândi obiectivele, structurile, stilul și metodele evanghelizatoare ale propriilor comunități. O identificare a scopurilor fără o căutare comunitară adecvată a mijloacelor pentru a ajunge la ele este condamnată să rămână o simplă fantezie”.

Răspunzând dorinței și îndemnurilor papei Francisc, Dieceza de Iași intenționează să găsească modalitățile cele mai potrivite pentru ca fiind fidelă lui Cristos să trăiască la o intensitate cât mai mare „bucuria minunată și mângâietoare de a evangheliza”. În acest sens, Secțiunea Pastorație din cadrul Episcopiei Romano-Catolice Iași intenționează elaborarea unui proiect pastoral diecezan care să corespundă vieții de credință precum și mandatului misionar primit de la Sfântul Părinte Francisc. În cadrul acestui demers un rol important îl are chestionarul „Glasul tău în Biserică”, propus în dorința de a valoriza contribuția fiecărui membru în vederea îndeplinirii misiunii Bisericii. Tocmai pentru că vocația fiecăruia este esențială, sunt importante părerile și sugestiile tuturor pentru ca Biserica să fie fidelă lui Cristos. Contribuțiile oferite de toți aceia care au răspuns la chestionar dovedesc că o astfel de împărtășire este un dar pentru Biserică, dar și o îmbogățire pentru drumul personal de credință.

Experiența Bisericii Universale din ultimii ani ne propune acest instrument prin care glasul membrilor Poporului lui Dumnezeu poate fi ascultat în mod eficient, așa cum s-a întâmplat cu chestionarul prilejuit de Sinodul Episcopilor cu tema: „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional” (2018). O amplă consultare este dorită și în vederea următoarei Adunări generale a Sinodului Episcopilor dedicat temei: „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune” (2023). Parcursul sinodal (2021 – 2023) a fost anticipat într-un mod providențial de consultarea care a avut loc în Dieceza de Iași.

Într-un fel, întreagă inițiativă de consultare a Poporului lui Dumnezeu răspunde mandatului misionar încredințat de papa Francisc în vizita sa la Iași în data de 1 iunie 2019:

„Amintiți-vă de potenţialul pe care îl aveți şi de marea misiune pe care o puteți desfășura: să deschideți drumuri pentru a merge împreună şi pentru a duce mai departe acel vis care este profeția: fără iubire şi fără Dumnezeu niciun om nu poate trăi pe pământ”.

Acest raport prezintă rezultatele obținute în urma sondării opiniei credincioșilor din Dieceza de Iași în vederea realizării unei analize a dinamicii pastorale și a identificării unor direcții de acțiune.

 

Pr. dr. Daniel Iacobuţ

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Simona şi Vlad Achim, O dragoste infinită, Iași 2022, 288 p., 14×20, ISBN 978-606-578-481-9, 30 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: O dragoste infinită, scrisă de Simona şi Vlad Achim. Cartea apare în colecția „Romanul religios”, în formatul 14×20, are 288 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei. 

E greu de spus de ce este dificil de realizat un roman în stil postmodernist, dar cel mai dificil este să-l începi. Din multe motive. Mai întâi, pentru că ai nevoie de har divin numit impropriu inspiraţie şi acesta pleacă de la tine când nu dai dovadă de puritate sufletească, de smerenie şi de iubire profundă a lui Dumnezeu şi a aproapelui. Noi, oamenii, avem tendinţa să criticăm, să ne raportăm mereu la alţii, fără să ştim că se ofileşte timpu-n noi ca floarea-n glastră. Apoi, primul roman a fost rezultatul unei experienţe de-o viaţă şi era izvorât dintr-o imensă recunoştinţă faţă de Creator, pentru că o vreme am cunoscut o părticică din bucuria existentă în rai, fiind scutită de suferinţe majore. Ca să înţelegeţi, uitaţi-vă la copii şi la adolescenţi! Ei par lipsiţi de orice grijă şi sunt exuberanţi, vibrând de o viaţă plină de dragoste (cei mai mulţi dintre ei). Aşa am fost si eu: un copil răsfăţat de Dumnezeu, Tatăl care a făcut mari minuni pentru mine, determinându-mă să cred că viaţa creştinului este mereu perfectă. Ultimii ani, în schimb, m-au maturizat subit. Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată până când suferinţa mi-a răsărit în cale. Am înţeles atunci că drumul mântuirii este, uneori, drumul crucii.

În al doilea rând, trebuie să mai spun că nu ştiu cum se va termina romanul acesta, existând în mine două porniri: de a reda adevărul gol goluţ sau de a prefera un sfârşit pe placul cititorilor care mi-au reproşat când am publicat romanul de debut că am ucis personajul iubit de ei, părintele Gabriel, preferând să redau destinul unui sfânt, căci nu există vreo dovadă de dragoste mai mare a Creatorului şi a oamenilor decât sacrificarea propriei vieţi pentru a salva viaţa cuiva.

În concluzie, voi afla sfârşitul odată cu dumneavoastră, pentru că eu nu sunt Dora și va trebui să mă decid dacă viaţa ei transmite un mesaj mai util pentru mântuirea voastră decât existenţa mea. Rândurile vă vor purta și prin peregrinările mele în drumul de promovare a primei cărţi şi astfel veţi descoperi preoţi asemenea lui Gabriel, dispuşi să-şi dea tot interesul pentru mântuirea aproapelui.

Voi căuta un alt preot pentru a-l înlocui pe Gabriel în noul roman, iubindu-l de pe acum, pentru că el a renunţat la tot ceea ce-l lega cel mai mult de pământ, mai ales la soţie, la copii, pentru a ne asigura tuturor o cale mai lină spre rai. Voi păstra personajele cu care te-ai obişnuit, iar la nevoie voi crea altele.

Simona şi Vlad Achim

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Sue Ellen Browder, Deturnarea: cum am ajutat Revoluţia Sexuală să confişte mişcarea feministă, Iași 2021, 298 p., 14×20, ISBN 978-606-578-469-7, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Deturnarea: cum am ajutat Revoluţia Sexuală să confişte mişcarea feministă, scrisă de Sue Ellen Browder și tradusă în limba română de Monica Stinghe. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 298 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. 

Cartea aceasta a fost scrisă în parte ca răspuns pentru persoanele care mi-au cerut să povestesc despre cum era în zilele de început ale revoluţiei sexuale, când am început eu să lucrez la Cosmo. O istorie scrisă de un martor ocular, chiar şi aşa trunchiată, e adesea mai folositoare şi mai exactă decât încercările de a reconstrui istoria din surse secundare, după ce toţi cei care au fost martori la evenimente au murit de mult.

Începând cu 1970, m-am aflat chiar în inima revoluţiei sexuale din New York City, lucrând pentru început ca angajată la Cosmopolitan, ulterior ca jurnalist colaborator timp de douăzeci şi patru de ani. În tot acest timp am spus minciună peste minciună, pentru a vinde milioanelor de angajate necăsătorite stilul de viaţă marcat de sex întâmplător. Şi asta, în condiţiile în care eu nu m-am numărat printre cei mai mari şi tari de la Cosmo. Nu eram nici măcar printre jurnaliştii preferaţi ai lui Helen Gurley Brown. În armata ei, eu eram doar un soldat de rând.

Stând zilnic la micul meu birou albastru din departamentul articole de la Cosmo, am fost martoră la ceea ce mi se părea mie pe atunci a fi un fapt mic şi nesemnificativ, dar care acum, când privesc înapoi, a căpătat dimensiuni de o importanţă monumentală. Vreau să spun doar un singur lucru: la începuturi, mişcarea femeilor şi revoluţia sexuală au fost două fenomene culturale separate în mod distinct.

Aşadar, cum s-a putut întâmpla ca mişcarea femeilor (care pretindea că luptă pentru ca femeile să aibă libertatea de a-şi exprima valoarea personală) şi revoluţia sexuală (care reducea femeile la obiecte sexuale animate de ambiţie) să devină atât de întrepătrunse în mintea oamenilor, încât tinerele femei de astăzi au ajuns să creadă în mod sincer că a fi „eliberată” înseamnă să mergi la facultate, să-ţi faci o carieră şi să fii cât mai activă sexual, fără a te implica în obligaţii? Cum s-a putut ca aceste două revoluţii separate să ajungă să fie unite, într-un fel care a dus la atâta suferinţă pentru femei şi la atâta diviziune în Biserici şi în societate?

Răspunsul scurt, partea pe care n-o cunoşteam în timpul acelor zile de glorie ale revoluţiei sexuale, pe când lucram la Cosmo, este că mişcarea femeilor şi revoluţia sexuală şi-au unit forţele în secret în culise, în mare parte ca urmare a influenţei unui om de care nu auzisem niciodată – un maestru al propagandei, abil în manipularea opiniei publice, pe numele său Lawrence Lader. Fondator al Asociaţiei Naţionale pentru Abolirea Legilor Avortului (numită mai târziu Liga de Acţiune în favoarea Dreptului la Avort, cu abrevierea din limba engleză NARAL, care ulterior s-a redenumit NARAL Pro-Alegere America), Lader dusese o muncă de lămurire timp de ani de zile pentru a o convinge pe colega lui jurnalistă Betty Friedan – reuşind în cele din urmă – să includă cerinţa cea mai controversată a revoluţiei sexuale – avortul – în platforma politică a Organizaţiei Naţionale a Femeilor NOW. Propaganda mincinoasă a lui Lader nu numai că a sedus-o pe Betty Friedan, reuşind să ataşeze dezideratul avortului de mişcarea femeilor, dar cinci ani mai târziu a devenit argument cu putere de lege, invocat în susţinerea deciziei din cazul Roe vs Wade. Aşa este. Mişcarea femeilor din anii ’60 a fost confiscată în mare parte ca urmare a eforturilor neobosite ale unui om, a cărui mare pasiune a fost să legalizeze avortul.

Revendicările mişcării femeilor din anii ’60 – mai ales în doctrinele ei privitoare la contracepţie şi avort – au dus la atâtea sângeroase bătălii politice şi culturale între dreapta şi stânga, care ne-au istovit pe toţi. Pentru a termina acest război civil între fraţi şi surori şi a lua un nou start, trebuie să pornim de la începuturi. Revoluţia sexuală, cu insistenţa ei ferventă asupra contracepţiei şi avortului, prezentate ca fiind căi spre libertatea femeilor, nu era parte a mişcării originale a femeilor. Este bine să refacem traseul în sens invers, pentru a vedea la ce punct am părăsit calea spre libertate şi am devenit sclavii iluziilor.

Pentru că ceea ce a devenit cunoscut în popor ca „feminism” a condus la atâtea tulburări în societatea noastră, unii oameni ar vrea să respingă mişcarea femeilor în totalitate. Ei îşi doresc să se întoarcă la „vremurile de demult”, în care femeile stăteau acasă, preluau responsabilitatea creşterii copiilor, nu câştigau bani şi nu aveau mai nimic de spus în politică, afaceri, artă sau celelalte. De la distanţă, anii ’50 par a fi fost idilici şi simpli. Dar femeile şi lumea în totalitatea ei s-au schimbat prea mult ca să ne mai putem întoarce şi, în orice caz, nu trebuie să idealizăm trecutul. După cum ar putea spune orice femeie raţională care a trăit pe atunci, „vremurile de demult” nu erau deloc minunate.

Nu, desigur că nu ne putem întoarce. Dar nu putem nici înainta dacă nu muncim din greu pentru a ne confrunta cu întrebările grele pe care le-a pus generaţia mea în anii ’60 şi ’70 şi la care nu a găsit răspunsuri. Cum poate o femeie să-şi găsească adevărata identitate? Care e legătura între munca unei femei şi viaţa ei? Ce anume poate să o facă liberă şi fericită cu adevărat? Ce înseamnă statutul de persoană al unei femei? Până nu vom face efortul susţinut şi intens pentru a găsi răspunsuri la asemenea chestiuni fundamentale, nu vom putea niciodată răspunde la întrebările pe care le pun azi atâtea femei: Cum poate o femeie modernă să echilibreze cu succes copiii, căsătoria şi munca? Şi cum va putea să navigheze în siguranţă pe marea zbuciumată a confuziei culturale pe care a lăsat-o generaţia mea?

Sue Ellen Browder

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro