Istoria Bisericii Catolice
Josef Lenzenweger, Peter Stockmeier, Johannes B. Bauer, Karl Amon, Rudolf Zinnhobler, coord., Istoria Bisericii Catolice, Iași 2025, 642 p., 17×24, ISBN 978-606-578-587-8, 60 lei.
La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Istoria Bisericii Catolice, scrisă sub coordonarea prof. Josef Lenzenweger, Peter Stockmeier, Johannes B. Bauer, Karl Amon, Rudolf Zinnhobler. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 17×24, are 642 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 60 lei.
Ideea acestei Istorii a Bisericii Catolice s-a născut în urma unei întâlniri care a avut loc la Graz, în zilele de 8 şi 9 octombrie 1979, organizată de Asociaţia profesorilor de istorie bisericească din cadrul facultăţilor şi colegiilor teologice din Austria, specialiştii prezenţi subliniind necesitatea publicării unei Istorii a Bisericii care să fie utilă deopotrivă profesorilor şi studenţilor. Este absolut necesar, spuneau ei, să se pună la dispoziţia studenţilor la teologie un manual care să le permită să se pregătească mai uşor pentru examene şi, în acelaşi timp, să ofere informaţii fiabile pentru cei interesaţi de istoria Bisericii.
Timpul care a trecut de la prima discuţie despre necesitatea unui astfel de demers arată clar dificultăţile şi complicaţiile pe care le implică colaborarea mai multor autori. A fost nevoie de multe ore de schimburi de opinii şi, mai ales, de coordonarea moderatorilor, pentru ca diferitele contribuţii să intre pe făgaşul dorit. Colaborarea răbdătoare şi înţelegătoare a permis ca lucrarea să fie în cele din urmă încununată de succes. Armonizarea practicată a respectat însă în permanenţă „manuscrisul” fiecăruia dintre colaboratori.
Istoria Bisericii priveşte în primul rând trecutul, cu multiplele forme sub care se prezintă creştinismul, şi pune în acelaşi timp în lumină elementele sale esenţiale. Pe parcursul prezentării, va reieşi în mod clar legătura indisolubilă a Bisericii cu timpul şi spaţiul, respectiv cu condiţiile existenţei umane, asupra căreia a atras atenţia, în mod special, gândirea modernă. De fapt, omul nu împarte cu nicio altă specie componenta istorică a vieţii sale, şi în această realitate istorică se înscrie, fără îndoială, şi decizia sa de a crede. Această credinţă care i-a determinat pe ucenici să îl urmeze pe Isus din Nazaret continuă să fie obligatorie ca eveniment fundamental de început, şi reprezintă, dincolo de elementele sociologice, instituţionale şi culturale, principiul călăuzitor al Bisericii în istorie. Mai ales în Antichitate, istoria Bisericii se prezintă ca o istorie a credinţei.
Abordarea noastră respectă împărţirea, adesea criticată, dar încă utilizată, în: Antichitate, Ev Mediu şi Epoca modernă, evident cu flexibilitatea necesară în alcătuirea anumitor capitole. În studiul fiecărei epoci, s-a ţinut cont nu numai de evoluţia internă, ci şi de cea externă a Bisericii. Din acest motiv, nu a putut fi trecută cu vederea istoria constituirii Bisericii, a ordinelor, a congregaţiilor religioase, a misiunilor şi a vieţii intraecleziastice, adică a pietăţii şi a cultului.
Scriind o istorie a Bisericii, suntem pe deplin conştienţi de „bifacialitatea lui Janus” (cu una dintre feţele lui privind spre trecut, cu cealaltă spre viitor, respectiv spre Răsărit şi Apus), şi care să fie sustenabilă din punct de vedere ştiinţific. Lucrarea utilizează metoda istoriografiei exacte şi încearcă să ajungă la sola et plena veritas, în sensul consideraţiilor făcute de Leon al XIII-lea cu ocazia deschiderii Arhivelor Vaticanului, cu mai bine de un secol în urmă. Dar istoria Bisericii este, în acelaşi timp, o disciplină teologică, deoarece principala orientare pentru istoricul Bisericii este mesajul lui Cristos. Legătura sau separarea de acest mare program conţinut în predica lui Isus rămâne decisivă. Ca urmare, istoria Bisericii îşi păstrează locul de onoare în grupul disciplinelor teologice. Împreună cu Noul Testament, ea constituie una din „ştiinţele fundamentale” ale teologiei, din care se poate şi trebuie să se extragă continuu noi cunoştinţe pentru Ecclesia semper reformanda. Trebuie să ţinem cont de acest fapt atunci când comparăm mesajul original cu viaţa Bisericii. Fără Istoria Bisericii, Dogmatica şi Teologia morală rămân sterile, pentru că atât afirmaţiile, cât şi răspunsurile lor sunt condiţionate de istorie.
Toate acestea înseamnă că istoria Bisericii nu se poate mulţumi numai cu obiectivul de a răspunde unui scop apologetic: Veritas liberabit vos. Şi nici nu se poate limita la a prezenta anumite evenimente istorice ca fiind o acţiune a lui Dumnezeu sau ca o judecată divină. Acest lucru ar depăşi posibilităţile istoricului Bisericii. Istoria Bisericii nu poate fi comprimată într-o schemă istorică a mântuirii. După cum a subliniat deja Toma de Aquino (Comm. in IV libros Sententiarum 43, 3, 2 ad 3), pe acest teren nu există loc decât pentru ipoteze. De asemenea, o asumare necritică a unor imagini semnificative aplicate Bisericii, cum ar fi, de exemplu, „poporul lui Dumnezeu” sau „trupul lui Cristos”, ar putea limita în mod nejustificat studiul istoric.
În această privinţă, este clar că şi Istoria Bisericii trebuie să combine, într-un raport dialectic, faptele obiective şi interpretarea subiectiv-istorică a aceloraşi evenimente în lumina credinţei. În acelaşi timp, ea trebuie să se implice în mod clar pentru a pune în lumină forţele care acţionează în spatele evenimentelor şi al fenomenelor.
Orice unilateralitate trebuie evitată prin căutarea obiectivităţii, din moment ce suntem pe deplin conştienţi de faptul că istoria Bisericii Catolice nu este nici un marş din triumf în triumf, dar nici un şir nesfârşit de scandaluri. Da, Biserica noastră este în acelaşi timp o Ecclesia sanctorum et peccatorum; este Biserica ce avansează pe drumurile lungi şi prăfuite ale istoriei în mijlocul a numeroase manifestări şi contradicţii interne. Dar un lucru este, de asemenea, clar: credinţa în Isus din Nazaret a rămas fundamentul comun al tuturor Bisericilor creştine. Chiar şi în afara Bisericii Catolice „există numeroase elemente de sfinţire şi de adevăr, care, fiind daruri proprii ale Bisericii lui Cristos, duc spre unitatea catolică” (Conciliul al II-lea din Vatican, Lumen gentium I, 8). Desigur, într-o prezentare istorică a Bisericii Catolice nu este întotdeauna posibil să fie evidenţiate în mod adecvat toate aceste elemente.
Lucrarea noastră se vrea, fără îndoială, o contribuţie şi la preocuparea ecumenică, chiar dacă scopul său principal este o expunere a istoriei Bisericii Catolice. În această privinţă, istoria Bisericii Antichităţii se prezintă ca o istorie a creştinismului în integralitatea sa. Ignaţiu de Antiohia (Smyrn. 8,2) a definit deja orizontul unei astfel de viziuni universale. Autorii care au participat la lucrarea de faţă au fost pe deplin conştienţi de această perspectivă de principiu, evitând, în consecinţă, orice fel de polemică neobiectivă.
Fiind vorba, în primul rând, de un manual destinat studenţilor, precum şi laicilor şi preoţilor interesaţi de acest subiect, se presupune că aceştia au suficiente cunoştinţe privitoare la istoria universală. Bibliografia extinsă oferită în fiecare secţiune permite o ulterioară aprofundare a problemelor respective.
Coordonatorii
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro