Il problema del male negli scritti di sant’Agostino d’Ippona

Gabriel Hălănduţ, Il problema del male negli scritti di sant’Agostino d’Ippona, Iași 2023, 52 p., 14×20, ISBN 978-606-578-501-4, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Il problema del male negli scritti di sant’Agostino d’Ippona, scrisă de pr. drd. Gabriel Hălănduţ. Cartea apare în colecția „Tratate de filosofie”, în formatul 14×20, are 56 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei. 

Se știe că omul iubește viața, că vrea să facă binele și caută o viață fericită, însă realitatea este că omul întâlnește la orice pas răul în diferitele sale forme: probleme, boli, dezastre, erori, păcate. Înainte de noi, această chestiune l-a preocupat pe sfântul Augustin de Hippona în așa măsură, încât, pe drept cuvânt, poate fi considerat filosoful și teologul problemei răului.

Existența răului este o problemă care apare mereu în cărțile sale. Simpatia inițială și mai apoi lupta împotriva maniheilor și a pelagienilor l-au condus către o soluție rațională bazată pe credința creștină. Răul nu este o substanță, așa cum considerau maniheii, dar poate fi înțeles prin analogie cu vederea întunericului. Răul depinde de imperfecțiunea creaturii sau de abuzul voinței libere de care omul se bucură necondiționat. De asemenea, nu trebuie să uităm influența filosofiei neoplatonice. Augustin s-a inspirat de la Plotin, pe care l-a reinterpretat după convertirea sa la creștinism.

Cum poate fi explicat atâta rău în omul creat de un Dumnezeu bun? De unde vine răul? Plecând de la aceste întrebări, încerc să surprind în ce fel înțelege Augustin răul în trei dintre lucrările sale: De ordine, De libero arbitrio și De civitate Dei. De fapt, în fiecare dintre aceste cărți Augustin tratează trei forme ale răului: răul metafizic, răul moral și răul social.

Cât privește metodologia, această lucrare, structurată în trei capitole, a fost construită pe două momente principale. Mai întâi am prezentat în linii mari conținutul fiecărei cărți, pentru a avea o minimă percepție a lucrurilor tratate și pentru a lua contactul cu contextul în care au fost scrise. Apoi, la lumina acestor informații, în a doua parte a fiecărui capitol, am încercat să scot în evidență elementele specifice fiecărei tip de rău: originea, natura, manifestarea, dezvoltarea și, în sfârșit, raportul cu harul divin.

Astfel, în primul capitol am încercat să depășesc teoriile maniheilor, epicurienilor și neoplatonicienilor, pentru a identifica la sfârșit răul cu nimicul. Acest lucru înseamnă delimitarea sferei metafizice a naturii rele și corelarea realității cu binele.

Plecând de la De libero arbitrio, analiza celui de-al doilea capitol privește descrierea naturii păcatului în cadrul libertății de voință. Esența răului moral va fi astfel definită în relație cu lipsa de necesitate a vinei și în descrierea naturii sale ca înclinație contrară dreptății divine. Un punct important privește problema pelagiană, adică analiza condiției umanității post-adamice și rolul harului pentru ridicarea din păcat.

În cele din urmă, elementul esențial al celui de-al treilea capitol din această cercetare privește aspectul social pe care îl ia răul, mai precis implicațiile pe care le aduce în raporturile interumane. În De civitate Dei episcopul de Hippona răspunde nu doar acuzelor păgânilor pentru distrugerea Romei, dar găsește cadrul pentru a propune principii etice obligatorii pentru viața socială.

La lumina acestor rânduri, devine clar că drumul parcurs de Augustin nu este o înălțare liniștită și progresivă spre Dumnezeu, lipsită de dificultăți sau pericole, ci un drum obositor, plin de dubii și uneori nesigur. Totuși, pentru cel care are credință și își folosește darul rațiunii, binele este mai puternic decât orice formă a răului.

Pr. drd. Gabriel Hălănduț

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Despărțirea de efemer: conceptualizări timpurii și asumări mitice ale dualismului deșertăciune – veșnicie

Marius Cucu, Despărțirea de efemer: conceptualizări timpurii și asumări mitice ale dualismului deșertăciune – veșnicie, Iași 2016, 14×20, 182 p., ISBN 978-606-578-286-0, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Despărțirea de efemer: conceptualizări timpurii și asumări mitice ale dualismului deșertăciune – veșnicie, scrisă de Marius Cucu. Cartea apare în colecţia „Tratate de filosofie”, în format 14×20, are 182 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 15 lei. 

Constelaţia deşertăciunii însoţeşte destinul uman precum o umbră abisală. Nedespărţită şi fidelă, tăcută şi discretă asemenea acesteia, ea se relevă mai intens atunci când strălucirile lucidităţii îşi revarsă plenitudinea solară, dar se şi ascunde în evul întunecărilor conştiinţei.

Textul de faţă îşi propune o abordare a câtorva momente semnificative din economia viziunii şi asumării deşertăciunii, economie spirituală ce aşază realitatea necruţătoare a efemerului alături, sau mai bine spus, în paralel cu evidenţele metafizice ale eternităţii. Astfel, postularea veşniciei ca reper paradoxal ontic şi gnoseologic, drept bornă ce îşi impune valenţele în câmpul existenţei, dar şi al cunoaşterii umane, nu poate fi împlinită decât în tandem cu recunoaşterea dinamicii necruţătoare a timpului ce impune disoluţia şi tranzitarea ireversibilă. Fiinţa umană primeşte replica cosmică la temerara sa prezenţă demiurgică, la încercarea eşuată a propriei înveşniciri. Totalitatea rosturilor și proiectelor umane se destramă, într-un final, apropiat sau îndepărtat, deşertul mundaneităţii consumate împunându-și terifianta imagine.

Acest fapt implacabil este aşezat alături de viziunile eternităţii ce apelează conștiința umană, într-un gest suprem de conferire mântuitoare. Transcendenţa, ce răzbate ideatic prin pulsiunea acestui gest crepuscular şi revelator, fascinează arta și meditaţia umană şi o predispune unei poziţionări între interogările mitice şi contemplative proiectate asupra timpului şi, deopotrivă, asupra veşniciei cu aureole divine.

Viziunile Zoharului, lamentaţiile lucide ale Eclesiastului, spovedania plângerii iobice, ruga creştină, riturile orfice, extazele neţărmurite dionisiace, destinul prometheic sub anatema zeilor, prăbuşirea eroilor homerici în luciditatea inutilităţii victoriilor temporale, neascultarea mundană a vocii socratice şi ecourile revelatoare ale tragediilor potopice sunt teme care şi-au găsit, în lucrarea de faţă, apelul şi evocarea din perspectiva raportului fiinţei umane inserate fluxului temporal, cu eternitatea ce punctează perforator şi epifanic acest flux.

Se intenţionează, aici, indicarea tensiunii excepţionale survenite din ciocnirea efemerului adamic cu revelaţia izbăvitoare a unui dincolo transcendent. Această tensiune dăruieşte, poate, măsură prăbuşirii şi înălţării umane, ritmul privirii omeneşti ce coboară spre drama teluricului, dar şi urcă spre piscuri indefinibile. Situat la mijlocul acestui parcurs, omul va fi tributar mereu plângerilor nostalgiei paradiziace…

Marius Cucu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Manual de filozofie sistematica. 4 Despre Dumnezeu: Filozofia religiei si Teologia filozofica

Battista Mondin, Manual de filozofie sistematica. 4 Despre Dumnezeu: Filozofia religiei si Teologia filozofica, Iași 2008, 272 p., 15×21, ISBN 978-973-8980-20-4, 20 RON.

Dumnezeu a fascinat omenirea înca din zorii civilizatiei; cautarea divinitatii a inspirat nasterea miturilor, de la care au plecat primele reprezentari intelectuale despre divinitate. Mitul nareaza o istorie sacra, sugestiva pentru cel care face parte din cultura care a creat respectivul mit si care adera necritic la aceasta. Mitul poate relata nu numai originea lumii, a animalelor, a plantelor si a omului, ci si toate evenimentele primordiale în urma carora omul a devenit ceea ce el este astazi, adica o fiinta organizata în societate, obligata sa munceasca pentru a trai si traind dupa anumite reguli. Mitul se deruleaza într-un timp primordial si îndepartat, un timp în afara istoriei. Recitarea miturilor repeta, simbolic, o re-creare a lumii prin ritual. Mitul nu era recitat oricând si oriunde, ci cu ocazia unei ceremonii: nastere, initiere, casatorie, moarte, deci cu ocazia unui început sau a unei transformari. În acceptiunea actuala (îl consideram aici pe Mircea Eliade), mitul nu mai este considerat o „fabula”, o „fictiune”, ci, ca si în lumea straveche, arhaica, se considera a fi pentru cei care cred în el „o «istorie adevarata» si pretioasa, fiindca este sacra, exemplara si semnificativa sau o traditie sacra, relevatie primordiala, model exemplar”. În Grecia lui Homer, mhytos-ul avea o valoare religioasa si metafizica, opunându-se logos-ului, iar de la Xenofan încoace a început sa desemneze tot „ce nu poate exista cu adevarat”. Aceasta este însa o interpretare incompleta, care nu tine cont de veritabila functie a mitului, anume aceea datatoare de sens, mitul fiind viu si înfatisând „modele pentru comportarea omeneasca si, prin însasi aceasta, confera existentei semnificatie si valoare”.

Filozofia religiei (la dezvoltarea careia a contribuit decisiv gânditorul român Mircea Eliade, preocupat îndeosebi de problema mitului în omenire) analizeaza legitimitatea mitului în raport cu Dumnezeul rational, a carui cautare a marcat nasterea fenomenului religios si a religiilor. Religia în complexitatea ei (rituri, mituri si simboluri) este analizata în aceasta ramura filozofica ce-i este dedicata în mod special din punct de vedere structural (hermeneutic, psihologic si social) pentru a o întelege si pentru a-i vedea complexitatea ce o capata în raport cu omul.

Teologia filozofica traduce în limbaj rational credinta omului în Dumnezeu. Am putea spune împreuna cu sfântul Toma de Aquino ca „a crede este un act al intelectului care adera la adevarul dumnezeiesc, la porunca vointei puse în miscare de Dumnezeu prin har” (Summa theologiae II-II, q. 2, a. 9). Si întrucât doctorul angelic este principalul gânditor caruia îi datoram dezvoltarea filozofiei despre Dumnezeu, putem spune împreuna cu el ca „în Dumnezeu, puterea si esenta, vointa si inteligenta, întelepciunea si dreptatea sunt unul si acelasi lucru, astfel ca nimic nu poate exista în puterea divina care sa nu poata exista în dreapta vointa a lui Dumnezeu ori în înteleapta sa judecata” (Summa theologiae I, q. 25, a. 5 ad 1).

Acest volum, deosebit de interesant si de util în formarea unei imagini corecte, din punct de vedere rational, despre Dumnezeu, poate fi citit de catre toate persoanele doritoare de cunoasterea celui necreat, viu, unic si adevarat.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Manual de filozofie sistematica. 3. Ontologie, Metafizica

Battista Mondin, Manual de filozofie sistematica. 3. Ontologie, Metafizica, Iași 2008, 15×20, 334 p., ISBN 978-973-8980-18-1, 25 RON.

Ontologia (din limba greaca: ontos, genitivul participiului trecut al verbului einai = „a fi”, si logia = „învatatura despre…”), termen creat în secolul al XVII-lea de catre Rudolf Goclenius, este o disciplina filozofica, ramura fundamentala a metafizicii, al carei obiect de studiu este fiinta si existenta, si categoriile în care acestea se împart: lucruri, proprietati, procese, fapte. În literatura filozofica de limba engleza, ontologia este opusa teoriei cunoasterii, facându-se deosebirea între lucruri (sau atributele lor), asa cum sunt în sine, si felul cum ele ne apar. Metafizica (greaca meta = „dupa”, phisika = „cele despre natura”) este un domeniu al filozofiei a carui obiect de studiu îl constituie explicarea naturii lumii. Este studiul fiintei si fiintarii, deci al realitatii. Metafizica adreseaza gândirii întrebari de tipul „Care este natura realitatii?”, „Exista Dumnezeu?” sau „Care este locul omului în Univers?” O ramura esentiala a metafizicii este ontologia, investigarea categoriilor de lucruri care exista în lume si a relatiilor dintre acestea. Metafizicianul încearca sa clarifice notiunile prin care oamenii înteleg lumea, incluzând existenta, notiunea de obiect, proprietatea, spatiul, timpul, cauzalitatea, interconexiunile si posibilitatea. Mult mai recent, termenul metafizica a fost asociat pentru a caracteriza subiecte care sunt „deasupra” sau „în afara” acestei lumi fizice, neavând o conotatie ontologica academica.

Acest manual se adreseaza nu doar studentilor de filozofie, ci si persoanelor care sunt interesate de cunoasterea filozofica, al carei scop este Dumnezeul cel viu si adevarat, unic în fiinta si întreit în persoana.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Manual de filozofie sistematica. 2. Epistemologie, Cosmologie

Battista Mondin, Manual de filozofie sistematica. 2. Epistemologie, Cosmologie, Iași 2008, 15×20, 334 p., ISBN 978-973-8980-18-1, 20 RON.

Cosmologia (din limba greaca) este studiul istoriei si evolutiei universului, mai ales originilor si destinului sau, fiind strâns legata de fizica. De altfel, rolul ei în istoria stiintei a fost de prim rang pâna la progresul diferitelor stiinte ale naturii (chimie, fizica, fizica atomica, nucleara, cuantica etc.). Este studiata în astronomie, filozofie si religie.
În antichitate episteme semnifica „cunoastere”, „stiinta” si era contrariul cuvântului doxa care însemna „parere”, „opinie”, deci o cunostinta nesigura. Asadar, epistemologia este studiul cunoasterii de tip stiintific.
O prima operatie a epistemologiei este distinctia între cunoasterea de tip comun, general-uman si cunoasterea stiintifica. Se considera cunoastere de tip stiintific, acea cunoastere care are urmatoarele însusiri: se îndeparteaza de cunoasterea comuna si de bunul simt, descompune automatismele mentale generate de experienta cotidiana, matematizare, utilizarea metodelor speciale: modelarea, axiomatizarea, formalizarea etc., obtine ca produse, cunostinte cel putin verificabile daca nu verificate. Epistemologia poate avea ca obiect cunoasterea stiintifica în general fiind numita epistemologie generala. Cunoasterea cunoasterii stiintifice specializate constituie epistemologii particulare îndepartându-se de reflectia filozofica.
Cercetarea cunoasterii stiintifice se face preponderent inductiv deoarece fara contributiile oamenilor ce produc stiinta obiectul epistemologiei nu se dezvolta. Pe lânga generalizarile asupra procesului cunoasterii stiintifice se procedeaza si la o analiza critica din perspectiva teoriei generale a cunoasterii umane, ca de exemplu prin descoperirea supozitiilor filozofice preexistente în teoria si metoda utilizata de omul stiintei. Epistemologia descinde din latura cognitiva a filozofiei si se încadreaza în teoria stiintei desemnata prin termenul de metastiinta sau scientologie. Epistemologia se insereaza în grupul disciplinelor ce studiaza stiinta alaturi de istoria stiintei, metodologia stiintei, sociologia stiintei, economia stiintei, psihologia stiintei, logica stiintei, etc.
Sub aspect metodologic specificul epistemologiei este cercetarea critica a fundamentelor cunoasterii stiintifice. În epistemologia generala se procedeaza prin analiza directa, prin analiza logica formalizanta, analiza istorica-critica precum si prin analiza experimental-genetica.
Si acest volum se bucura de un aparat critic amplu si eficient, care-l îndruma pe cititor în studiul amanuntit al stiintelor filozofice analizate în acest volum; ceea ce poate fi o încurajare si pentru cititorii mai putin familiarizati cu filozofia si ramurile ei.

Andrei Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Manual de Filozofie Sistematica. 1. Logica, Semantica, Gnoseologie

Battista Mondin, Manual de Filozofie Sistematica. 1. Logica, Semantica, Gnoseologie, Iași 2008, 15×20, 334 p., ISBN 978-973-8980-17-4, 20 RON.

 Logica este o specie a cunoasterii exacte. Obiectul cunoasterii sale este forma abstracta a gândirii umane. În studiul formelor gândirii umane logica separa forma de continutul informational, afectiv si volitiv precum si de mijlocul exteriorizarii formei gândului adica limba naturala considerând numai forma intelectiva, cognitiva, rationala, obiectiva a gândirii considerând mijlocul de comunicare ca element conventional. Odata facuta aceasta prima separatie logica efectueaza a doua operatie: separarea formelor corecte de cele incorecte adica a celor valide de cele invalide. În continuare se ocupa preponderent de cercetarea formelor valide de gândire. Înca de la aparitia logicii europene au fost considerate forme centrale ale gândirii notiunea, judecata si rationamentul. Scopul final este practic, deoarece exista nevoia individuala si sociala de eficienta a gândirii aplicate. Semantica (din limba greaca: semantikos = semnificatie, înteles) este o ramura a lingvisticii care studiaza sensul cuvintelor si propozitiunilor, având ca scop sa clarifice în ce masura sensul si semnificatia notiunilor complexe pot fi derivate din simbolurile cele mai simple ale limbajului, sprijinindu-se pe regulile sintaxei, fara a se identifica însa cu aceasta.

Obiectul gnoseologiei este cunoasterea umana în elementele sale esentiale si în mecanismul sau esential separata de modalitatile particulare de cunoastere. Elementele obiectului gnoseologiei sunt obiectul cunoasterii, subiectul cunoasterii, mecanismul cunoasterii, conditiile cunoasterii, cauzele cunoasterii, legile cunoasterii, caile de cunoastere, genurile de cunoastere umana. Gnoseologia distinge genuri diferite de cunoastere dupa criterii cum sunt facultatile cognitive angajate în proces sau dupa mijloacele obiective angrenate precum si dupa specificul cognitiv impus de obiect.Volumul beneficiaza de un bogat aparat critic si bibliografic, iar consultarea lui va fi ca o calatorie intelectuala prin universul fascinant si misterios al filosofiei. Dupa cum se exprima si pr. dr. Wilhelm Danca, unui filozof, lucrarea de fata îi ofera sansa de a deveni un filozof mai bun, iar unui om credincios, sansa de a deveni un om mai bun.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro