Să mergem împreună! Un an de la vizita Papei Francisc la Iași
Dragi prieteni,
Azi, 1 iunie, se împlinește un an de când Papa Francisc a vizitat orașul nostru Iași! Cu această ocazie aș dori să vă prezint o carte apărută la Editura Sapientia, dedicată acestui eveniment istoric: „Să mergem împreună!”. Papa Francisc la Iași. 1 iunie 2019.
Răsfoind pagină cu pagină această carte vom putea retrăi fiecare moment al vizitei Suveranului Pontif în cetatea Iașiului grație fotografiilor realizate cu mult profesionalism de dl Adrian Cuba, fotograf oficial al vizitei Papei la Iași. Valoarea acestor fotografii a fost sporită de măiestria dnei Ligia-Magda Sficlea, prof. la Universitatea de Arte din Iași, care pe lângă designul deosebit de frumos al cărții, a însoțit fiecare fotografie cu o explicație ce ne ajută să înțelegem mai bine momentul imortalizat de respectiva fotografie. De asemenea, a inserat la locul potrivit și fragmente din mărturiile date de participanți, precum și discursurile Sfântului Părinte.
În prefața cărții, ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, sufletul acestui proiect editorial, afirmă pe bună dreptate că „o fotografie spune mai mult decât o mie de cuvinte”. Prin urmare, „imaginile din prezentul album surprind imaginea unui Papă care a descoperit o lume deosebit de primitoare, de la copii la adulți, de la bolnavi până la oamenii «curioși» veniți la Iași pentru a vedea pentru prima oară în istoria orașului pe urmașul Sfântului Petru la cârma Bisericii”.
Vă invit, așadar, să răsfoim acest volum fotografic și să ne reîmprospătăm amintirile despre vizita istorică făcute de Suveranul Pontif în cetatea Iașiului. Înainte de aceasta, vă rog să-mi permiteți o mărturie personală.
1 iunie 2019. În catedrala „Sfânta Fecioară Maria Regină” și de-a lungul străzilor până în piața Palatului Culturii, zeci de mii de credincioși cu fețe bucuroase îl îmbrățișează cu privirea pe Sfântul Părinte și strigă din adâncul inimii „Viva il Papa!” Pentru că am fost implicat în realizarea lor, îmi place să observ la toți participanții șepcile și eșarfele colorate în alb, galben sau albastru, și stegulețele cu logoul vizitei, cu stema Sfântului Scaun și cu tricolorul românesc.
Lumina soarelui, fețele radioase de bucurie, rugăciunea și cântarea ce se înălțau de pe buzele tuturor celor de față au creat o atmosferă de sărbătoare unică. Pentru pregătirea acestei întâlniri s-a lucrat mult și s-au implicat multe persoane. Când totul părea gata, a apărut și un suspans, aș putea spune chiar o provocare a credinței: prognoza meteo pentru ziua de 1 iunie 2019 care anunța ploaie. În cursul dimineții mă aflam la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași. Priveam pe fereastră și vedeam cum nori negri se adună pe cer. Mă întrebam: oare cei invitați vor mai veni la sărbătoare? Nu se vor speria de ploaie? Nu ar fi păcat dacă ploaia ne-ar lua „caimacul” sărbătorii? Mi-am luat umbrela și am pornit din Copou spre Palatul Culturii. M-am bucurat să văd că credincioșii nu s-au speriat de ploaie, ci au înfruntat cu curaj ploaia torențială ce s-a revărsat asupra Iașiului în vremea amiezii. Dar curajul lor a fost răsplătit de un fapt ce poate fi considerat miraculos. Când avionul în care se afla Sfântul Părinte a aterizat pe aeroportul din Iași, norii au început să se îndepărteze și să facă loc soarelui. Pe măsură ce Papa Francisc se apropia de catedrală, soarele lumina tot mai puternic, iar atunci când a urcat pe scena din fața Palatului Culturii, norii și ploaia erau doar o amintire.
Atenția tuturor era îndreptată acum spre Sfântul Părinte. Urmăream cu o curiozitate de copil gesturile cu care îi saluta pe cei prezenți. Părea că îi cunoștea pe toți. Cu un an înainte, împlinind 25 de ani de la hirotonirea preoțească, am avut bucuria de a participa împreună cu colegii mei la sfânta Liturghie prezidată de Sfântul Părinte în Casa „Sfânta Marta” din Vatican. După Liturghie am putut să-i strâng mâna și să-i simt privirea caldă, prietenească. I-am spus că îl așteptăm să ne viziteze țara, îl așteptăm la Iași. Acum eram deosebit de bucuros că Papa Francisc ne-a întors vizita. Îl priveam cu admirație din fața scenei amenajată pentru celebrarea liturgică din fața Palatului Culturii. Cunoșteam programul celebrării, însă așteptam nerăbdător cuvântul său pentru noi, cei din Iași. E adevărat că unii ar fi dorit ca Papa să celebreze o sfântă Liturghie și aici, așa cum se stabilise pentru București, Ciuc Șumuleu și Blaj. Însă programul vizitei Papei prevedea ca la Iași să fie o „întâlnire mariană cu tinerii și familiile”. Eram convins că această celebrare îi va da Sfântului Părinte ocazia să vorbească mai mult. Și așa a fost!
„Aici, împreună cu voi, se simte căldura de a fi în familie, înconjurați de cei mici și de cei mari. Este ușor, văzându-vă și auzindu-vă, să te simți acasă. Papa se simte acasă între voi”. Sunt cuvintele cu care Sfântul Părinte și-a început discursul. Toți cei din fața Palatului Culturii și de pe străzile adiacente ne simțeam ca o familie, adunați în jurul Urmașului sfântului Petru, venit la noi să ne întărească în credință. Îi ascultam cuvintele, ideile frumoase, aplicațiile concrete la situația noastră… Ne cunoștea bine, știa ce avem nevoie, ce trebuie să facem pentru a trăi ca o familie unită, împlinită, încrezătoare în viitor: „odată ce crești, să nu uiți de mama ta și de bunica ta și de acea credință simplă și robustă care le caracteriza și le dădea putere și perseverență pentru a merge mai departe, fără a se descuraja”… Deodată, Papa se oprește din discursul său și spune că, în timp ce îi saluta pe credincioși din papamobil, a văzut ceva ce l-a impresionat. A văzut o bunică ce ținea în brațe un copil iar la trecerea sa l-a ridicat mai sus pentru a-l binecuvânta: „Era o bătrână, destul de bătrână, bunică. În brațe avea nepotul de două luni mai mult sau mai puțin, nu mai mult. Când am trecut mi l-a arătat. Zâmbea, și zâmbea cu un zâmbet de complicitate, ca și cum mi-ar spune: «Uite, acum eu pot să visez!». Pe moment, m-am emoționat și n-am avut curajul să merg și s-o aduc aici în față. Pentru aceasta povestesc asta. Bunicii visează când nepoții merg înainte, iar nepoții au curaj când iau rădăcinile de la bunici”.
Cu acest exemplu, discursul Sfântului Părinte a prins viață. Am înțeles atunci mai bine. Papa nu a venit la noi doar ca să ne viziteze, ci ca să trăiască cu noi, în mijlocul nostru, ca un tată, ca un învățător, să ne arate că și cele mai mici lucruri, pe care noi le considerăm nesemnificative sau mai puțin valoroase, își au rolul și importanța lor. Bunicii și nepoții… Bunicii visează și nepoții au curaj să meargă înainte… Și noi credeam că noi, cei dintre bunici și nepoți, care acum ne credem mari, plini de putere, suntem cei care contăm…
Mulțumim, Sfinte Părinte, pentru această lecție! Noi nu am exista dacă nu am avea rădăcinile de la bunici și nici nu am avea viitor dacă nepoții nu ar avea curaj!
1 iunie 2020. A trecut un an de la vizita Papei Francisc. Ce s-a schimbat? Dintr-un punct de vedere, multe! Oamenii nu se mai adună pe stradă, în piețe. Stau în casă, iar când ies pe stradă merg câte unu, la distanță de ceilalți. Nu mai poartă șepci și eșarfe, ci măști și mănuși. Bunicii și nepoții sunt cei mai vulnerabili, de aceea trebuie să rămână în casă, ori să iasă între anumite ore. Nu ne mai dăm mâna, nu ne mai întâlnim decât online… Ce s-a schimbat în decurs de un an? Se pare că un virus a spulberat visele bunicilor și a slăbit curajul nepoților. A produs „distanțarea socială”, separarea unora de alții, neîncrederea în cel cu care te întâlnești…
Totuși, nu trebuie să ne descurajăm. Nu trebuie să lăsăm să se șteargă „cărarea dintre vecin și vecin”, care ar fi semnul că sfârșitul lumii este aproape. Dacă vrem să avem viitor, trebuie să-i facem pe bunicii noștri să viseze din nou și să le redăm nepoților curajul de a merge înainte. Pentru aceasta să medităm la cuvintele Sfântului Părinte: „Dumnezeu ne iubește cu iubire de Tată: fiecare viață, fiecare dintre noi îi aparține… Cel rău divizează, dispersează, separă și creează discordie, seamănă neîncredere. Vrea să trăim «distanți» de ceilalți și de noi înșine. Duhul Sfânt, dimpotrivă, ne amintește că nu suntem ființe anonime, abstracte, ființe fără chip, fără istorie, fără identitate… Există o rețea spirituală foarte puternică care ne unește, ne «conectează», ne susține și care este mai puternică decât orice alt tip de conexiune. Sunt rădăcinile noastre: conștiința că aparținem unii altora, că viața fiecăruia este ancorată în viața celorlalți… Toți înflorim când ne simțim iubiți”.
Mulțumim, Sfinte Părinte, și pentru această lecție!
Pr. dr. Ștefan Lupu
https://www.facebook.com/librariasapientia.ro/videos/754019895406468/
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro
