Matthew Levering, Scriptura şi metafizica: Toma de Aquino şi renaşterea teologiei trinitare, Iași 2020, 385 p., 14×20, 978-606-578-392-8, 30 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Scriptura şi metafizica: Toma de Aquino şi renaşterea teologiei trinitare, scrisă de Matthew Levering şi tradusă în limba română de Dan Tomuleţ. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 385 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 30 lei.

Multe dintre teologiile recente referitoare la Dumnezeul triunic imaginează existenţa unei opoziţii între modul scriptural şi cel metafizic de articulare a adevărului. Din perspectiva lor, analiza metafizică, dat fiind efortul ei de a prezenta „realitatea în structurile ei ontologice, cauzale şi comunicative”, împiedică înţelegerea teologică a Dumnezeului care alege să se reveleze, nu prin intermediul unor propoziţii filosofice, ci printr-o formă dramatică, istorică şi narativă. Din perspectiva acestei critici, limbajul abstract al teologiilor metafizice ale Dumnezeului triunic umbreşte relevanţa practică a Dumnezeului celui viu al Scripturii şi al istoriei mântuirii.

Teologii şi cercetătorii Bibliei care acceptă ca reală această opoziţie dintre Scriptură şi metafizică au reacţionat, în esenţă, în două feluri. Mai întâi, unii au repudiat metafizica greacă, afirmând că ea a constituit modalitatea prin care Biserica s-a distanţat de Dumnezeu cel viu al lui Israel, deschizând Bisericii posibilitatea de a înlocui şi a domestici acest Dumnezeu. În al doilea rând, alţii au încercat să redefinească „metafizica” în armonie cu Scriptura, dezvoltând astfel o metafizică cristologică şi trinitară. Din această perspectivă, taina pascală a lui Cristos, de exemplu, reprezintă o analogie a Trinităţii. De asemenea, faptul că Cristos l-a revelat pe Dumnezeu ca pe o Trinitate de Persoane, se spune, pretinde o metafizică trinitară în care caracterul relaţional al Trinităţii trebuie să guverneze înţelegerea de către noi a „fiinţei”. Pentru astfel de gânditori, Scriptura oferă justificarea necesară dezvoltării unor descrieri mai accentuat dramatice şi narative ale distincţiei dintre Persoanele divine, descrieri care depăşesc cu mult iluminarea metafizică atentă a ordinii divine a originii, realizată prin folosirea numelor trinitare tradiţionale de Tată, Fiul, Cuvânt, Chip, Duh Sfânt, Dragoste şi Dar.

Fiecare dintre cele şapte capitole ale cărţii va aborda în profunzime câte un aspect al acestor preocupări legate de relaţia Scripturii cu metafizica, apărute în cadrul teologiei Dumnezeului triunic. În felul acesta, lucrarea ne va pune la dispoziţie o analiză unitară şi un răspuns constructiv oferit unor astfel de preocupări, prezentând sistematic, în acelaşi timp, temele tratatului sfântului Toma de Aquino despre Dumnezeu, din Summa Theologiae 1, qq. 1-43. Pe întreg cuprinsul cărţii, susţin teza potrivit căreia revizuirea teologiei Dumnezeului triunic presupune respingerea de către teologi a presupusei opoziţii dintre modul scriptural şi cel metafizic de reflecţie, fără a unifica cele două modalităţi. Modalitatea scripturală şi cea metafizică de reflecţie se despart, consider eu, în momentul în care teologii nu mai recunosc contemplaţia ca fiind „scopul” de drept al teologiei trinitare.

Această carte va susţine ideea că teologii moderni, căutând să escaladeze muntele cunoaşterii divine şi să descopere „dormitorul Regelui”, trebuie să reînveţe practicile contemplative şi metafizice necesare închinării înaintea Dumnezeului lui Israel, mai degrabă decât înaintea idolilor relevanţi din punct de vedere cultural. După cum vom vedea, sfântul Toma de Aquino se dovedeşte a fi o călăuză nepreţuită, în privinţa acestei „reînvăţări”. El înţelege teologia ca înţelepciune, respectiv ca participare la instruirea sacră oferită de Cristos în domeniul Înţelepciunii divine. În viziunea sa, povestea lui YHWH trebuie citită ca o educaţie sacră în domeniul „numelui” divin, pătrunsă pretutindeni de urgenţa profetică a grijii ca nu cumva „numele” acesta să cadă în rândul idolilor. Învăţăm de la Toma de Aquino modul în care limbajul „fiinţei” conservă insistenţa radicală a lui Israel asupra prezenţei intime în lume a Dumnezeului ei transcendent, o prezenţă care este, în ultimă instanţă, mesianică, dat fiind răul lumii. Mai mult, Toma de Aquino expune modul în care doctrina caracterului personal al divinităţii atinge, fără exces narativ, nivelul unei cunoaşteri reale a vieţii interioare a lui Dumnezeu, aşa cum este ea revelată în Scriptură. Ea descoperă în numele personale ale Trinităţii – Tată, Fiu, Cuvânt, Chip, Duh Sfânt, Dragoste şi Dar – distincţiile biblice ale divinei comuniuni-în-unitate, în care vieţile noastre au fost salvific atrase.

Astfel, cartea de faţă este un exerciţiu în contemplaţia dialogică a Dumnezeului triunic, călăuzit de ideile lui Aquino, care se bazează pe intuiţiile unui vast evantai de exegeţi şi teologi evrei şi creştini. Înţelepciunea revelată, aşa cum este ea interpretată în credinţă de către modurile înţelepciunii intelectuale omeneşti, pune în lumină misterele „fiinţei” divine sub forma a trei Persoane divine.

Pe scurt, cartea caută să reorganizeze teologia contemporană a Trinităţii şi, în aceeaşi măsură, să identifice alte „indicatoare” de-a lungul căii contemplative trasate de Dumnezeu însuşi, în Scriptură şi în tradiţie. Sper să pot arăta că, urmând un parcurs al contemplaţiei (întemeiat pe sfinţenia activă pe care o implică participarea la împlinirea salvifică, în Cristos, a Torei lui Israel), teologia trinitară rămâne pe deplin inserată în împlinirea salvifică de către Cristos a misiunii Templului lui Israel, în care numele lui Dumnezeu se manifestă, în opoziţie cu idolii.

Matthew Levering

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Cardinal Luis F. Ladaria, Dumnezeul cel viu şi adevărat. Misterul Preasfintei Treimi, Iași 2019, 418 p., 17×24, 978-606-578-368-3, 35 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Dumnezeul cel viu şi adevărat. Misterul Preasfintei Treimi, scrisă de Cardinal Luis F. Ladaria și tradusă în limba română de pr. dr. Ștefan Lupu și pr. Iosif Martin. Cartea apare în colecția „Studii teologice”, în formatul 17×24, are 418 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 35 lei.

Preasfânta Treime este primul adevăr al credinţei creştine, întrucât face referinţă la Dumnezeu în el însuşi şi este fundament şi izvor al tuturor celorlalte adevăruri de credinţă (cf. CBC 234). Este „teologia” prin excelenţă, principiul unic din care izvorăşte întreaga „oikonomia”. Botezul este conferit cu o formulă trinitară, vechile simboluri de credinţă au mereu o structură trinitară. Formulele triadice pe care le găsim în Noul Testament, începând de la formula baptismală (cf. Mt 28,19; şi 2Cor 13,13; Gal 4,6; 1Cor 12,4-7), sunt rezumate a ceea ce se găseşte într-un mod explicit sau implicit în tot Noul Testament. Într-adevăr, revelaţia Dumnezeului unu şi întreit are loc în mod primar în viaţa lui Isus. În primul rând, el vorbeşte despre Dumnezeu ca despre Tatăl său, îl invocă aşa; acesta este numele lui Dumnezeu pe care el l-a revelat discipolilor săi (cf. In 17,6). În mod similar, Dumnezeu însuşi îl numeşte pe Isus Fiul său iubit (cf. Mc 1,11par.; 9,6 par.); Isus se prezintă discipolilor său ca Fiul, unicul care îl poate face cunoscut pe Tatăl (cf. Mt 11,25-27; Lc 10,21-22). „Fiul” este modul cel mai frecvent cu care Evanghelia a patra îl desemnează pe Isus.

Tatăl constituie punctul său constant de referinţă în toată viaţa sa. Dumnezeu Tatăl l-a trimis în lume pentru mântuirea oamenilor, l-a consacrat cu ungere în Iordan, întreaga existenţă pământească a lui Isus şi lucrarea sa mântuitoare sunt un act de ascultare faţă de Tatăl, deoarece el nu a venit în lume ca să facă voinţa sa, ci voinţa celui care l-a trimis (cf. In 6,38). În special pătimirea şi moartea sa sunt momentul suprem al ascultării faţă de Tatăl (cf. Mc 14,36par.). Învierea lui Cristos este momentul suprem al revelării paternităţii lui Dumnezeu şi, prin urmare, a filiaţiunii lui Isus. În majoritatea textelor neotestamentare, învierea lui Isus este lucrarea Tatălui (cf. Fap 2,23-24; Rom 6,4; 8,11; 2Cor 4,14 etc.). Este semnificativ uzul pe care îl face Noul Testament cu Ps 2,7: „Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut” (Fap 13,13; Evr 1,5; 5,5). Starea filială a lui Isus apare în acest moment în toată strălucirea ei. Plecând de la experienţa pascală, devine tot mai clar că relaţia lui Isus cu Tatăl nu începe cu viaţa sa omenească, ci există dintotdeauna, din toată veşnicia. Isus preexistă, ca Dumnezeu, vieţii sale omeneşti (cf. In 1,1-3 etc.).

Şi prezenţa Duhului Sfânt este determinantă în viaţa lui Isus, începând de la zămislirea sa feciorelnică (cf. Lc 1,35; Mt 1,20). O semnificaţie specială o are coborârea Duhului Sfânt asupra lui Isus în momentul botezului în Iordan (cf. Mc 1,10 par.; In 1,32-33). Isus a primit ungerea cu Duhul Sfânt de la Tatăl (cf. Lc 4,18; Fap 10,38) şi din acest moment începe viaţa sa publică: predica şi minunile sale. În momentul morţii şi învierii Domnului este prezent şi Duhul (cf. Evr 4,14; Rom 1,4). Darul Duhului din partea lui Isus înviat duce la împlinire misterul pascal (cf. In 20,22; Fap 2,1 ş.u.). Isus, Fiul, şi Duhul Sfânt sunt intim asociaţi lui Dumnezeu Tatăl în lucrarea mântuitoare şi de aici se ajunge la concluzia că sunt şi în fiinţa dumnezeiască încă din veşnicie.

Biserica din primele veacuri s-a aflat în faţa necesităţii de a armoniza monoteismul Vechiului Testament, reafirmat de Isus însuşi (cf. Mc 12,29-32par.), cu starea divină a Fiului şi a Duhului Sfânt. Monoteismul creştin dobândeşte astfel un caracter distinctiv şi original. „Definiţia” ioanee a lui Dumnezeu iubire (cf. 1In 4,4.16) ne dezvăluie realitatea cea mai profundă a fiinţei lui Dumnezeu. Doctrina trinitară poate să fie considerată ca o dezvoltare şi o explicare a acestei afirmaţii. Dumnezeul creştinilor este Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în comuniunea lor veşnică de iubire. Noi suntem chemaţi să participăm la ea (cf. CBC 221).

Mulţumesc din inimă tuturor celor care au făcut posibilă traducerea acestei cărţi în limba română.

Luis F. Card. Ladaria, S.I.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Eduard Ferent, Preasfânta Treime mântuitoare, II, Iași 2008, 470 p., 17×24, ISBN: 978-973-8980-36-5, 35 RON.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Preasfânta Treime Mântuitoare (vol. I şi II), scrisă de pr. Eduard Ferenţ. Cartea apare în colecţia „Studii teologice” şi poate fi procurată de la librăriile catolice din ţară la preţul de 35 RON. 

Autorul acestui volum este părintele Eduard Ferenţ, profesor de teologie dogmatică la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi. Licenţiat în teologie liturgică la Colegiul „Sfântul Anselm” din Roma (1979) şi doctor în teologie dogmatică la Universitatea „Urbaniana” (1979), părintele Ferenţ a desfăşurat o amplă activitate publicistică, concretizată în publicarea mai multor tratate sistematice de teologie dogmatică. Acest ultim volum al părintelui Ferenţ se concentrează asupra misterului Preasfintei Treimi – centrul credinţei creştine. Cele două volume ale prezentei lucrări sunt de fapt a doua ediţie, modificată şi adăugită, a tratatului „Dumnezeul cel viu, unic în fiinţă şi întreit în persoane”, apărut la editura Presa Bună din Iaşi, în anul 1997.

Primul volum cuprinde două părţi şi un număr total de 23 de capitole, bogat ilustrate cu trimiteri scripturistice şi magisteriale. Autorul indică anumite coordonate pentru demonstrarea existenţei unicului Dumnezeu în lumina raţiunii luminate de revelaţie (partea I). Dumnezeu poate fi descoperit plecând de la lucrările sale ad extra. De asemenea, cititorul are ocazia de a se familiariza cu concepţia veterotestamentară despre Dumnezeu, concepţie care va fi preluată şi desăvârşită de Noul Testament. Partea a doua a acestui volum reia discursul teologic despre Dumnezeu în lumina Noului Testament şi-l prezintă pe Cristos, plinătatea revelaţiei, care-l trimite pe Duhul Sfânt, cel de viaţă dătătorul, spre sfinţirea Bisericii.

Al doilea volum al tratatului se concentrează asupra imaginii treimice în Biserică şi-l familiarizează pe cititor cu principalele controverse trinitare din primul mileniu creştin: modalismul, sabelianismul şi arianismul. Parcursul istorico-teologic al volumului are ca piatră unghiulară reflecţia scolastică despre misterul treimic, fiind prezentate gândirea treimică a unor autori precum sf. Anselm de Canterbury, sf. Bonaventura şi sf. Toma de Aquino, care ocupă un loc deosebit în galeria autorilor scolastici. Doctrina trinitară a conciliilor este subliniată cu atenţie, aceasta îmbinându-se fericit cu gândirea teologilor. Spre exemplificare, părintele Ferenţ analizează gândirea unor teologi contemporani precum Karl Rahner, Heribert Mühlen şi Hans Urs von Balthasar.

Tratatul de teologie trinitară al părintelui Ferenţ însumează, prin cele două volume ale sale, nu mai puţin de 980 pagini de reflecţie teologică obiectivă, menite să umple un gol teologic resimţit şi în cercetarea teologică românească.

Deşi se adresează în primul rând preoţilor, persoanelor consacrate şi studenţilor teologi (care studiază teologia trinitară), orice creştin poate citi acest tratat şi se poate familiariza cu gândirea trinitară a Bisericii şi cu misterul de iubire şi de comuniune al Dumnezeului cel viu, unic în fiinţă şi întreit în persoane, care este iubire (cf. 1In 4,16).

Andrei Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Eduard Ferent, Preasfânta Treime mântuitoare, I, Iași 2008, 510 p., 17×24, ISBN: 978-973-8980-35-8, 35 RON.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Preasfânta Treime Mântuitoare (vol. I şi II), scrisă de pr. Eduard Ferenţ. Cartea apare în colecţia „Studii teologice” şi poate fi procurată de la librăriile catolice din ţară la preţul de 35 RON. 

Autorul acestui volum este părintele Eduard Ferenţ, profesor de teologie dogmatică la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi. Licenţiat în teologie liturgică la Colegiul „Sfântul Anselm” din Roma (1979) şi doctor în teologie dogmatică la Universitatea „Urbaniana” (1979), părintele Ferenţ a desfăşurat o amplă activitate publicistică, concretizată în publicarea mai multor tratate sistematice de teologie dogmatică. Acest ultim volum al părintelui Ferenţ se concentrează asupra misterului Preasfintei Treimi – centrul credinţei creştine. Cele două volume ale prezentei lucrări sunt de fapt a doua ediţie, modificată şi adăugită, a tratatului „Dumnezeul cel viu, unic în fiinţă şi întreit în persoane”, apărut la editura Presa Bună din Iaşi, în anul 1997.

Primul volum cuprinde două părţi şi un număr total de 23 de capitole, bogat ilustrate cu trimiteri scripturistice şi magisteriale. Autorul indică anumite coordonate pentru demonstrarea existenţei unicului Dumnezeu în lumina raţiunii luminate de revelaţie (partea I). Dumnezeu poate fi descoperit plecând de la lucrările sale ad extra. De asemenea, cititorul are ocazia de a se familiariza cu concepţia veterotestamentară despre Dumnezeu, concepţie care va fi preluată şi desăvârşită de Noul Testament. Partea a doua a acestui volum reia discursul teologic despre Dumnezeu în lumina Noului Testament şi-l prezintă pe Cristos, plinătatea revelaţiei, care-l trimite pe Duhul Sfânt, cel de viaţă dătătorul, spre sfinţirea Bisericii.

Al doilea volum al tratatului se concentrează asupra imaginii treimice în Biserică şi-l familiarizează pe cititor cu principalele controverse trinitare din primul mileniu creştin: modalismul, sabelianismul şi arianismul. Parcursul istorico-teologic al volumului are ca piatră unghiulară reflecţia scolastică despre misterul treimic, fiind prezentate gândirea treimică a unor autori precum sf. Anselm de Canterbury, sf. Bonaventura şi sf. Toma de Aquino, care ocupă un loc deosebit în galeria autorilor scolastici. Doctrina trinitară a conciliilor este subliniată cu atenţie, aceasta îmbinându-se fericit cu gândirea teologilor. Spre exemplificare, părintele Ferenţ analizează gândirea unor teologi contemporani precum Karl Rahner, Heribert Mühlen şi Hans Urs von Balthasar.

Tratatul de teologie trinitară al părintelui Ferenţ însumează, prin cele două volume ale sale, nu mai puţin de 980 pagini de reflecţie teologică obiectivă, menite să umple un gol teologic resimţit şi în cercetarea teologică românească.

Deşi se adresează în primul rând preoţilor, persoanelor consacrate şi studenţilor teologi (care studiază teologia trinitară), orice creştin poate citi acest tratat şi se poate familiariza cu gândirea trinitară a Bisericii şi cu misterul de iubire şi de comuniune al Dumnezeului cel viu, unic în fiinţă şi întreit în persoane, care este iubire (cf. 1In 4,16).

Andrei Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

René Laurentin, Cred în Dumnezeu. Tainele credinței, Iași 2012, 210 p., 13×20, ISBN 978-606-578-072-9, 15 lei.

 Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Cred în Dumnezeu. Tainele credinţei, scrisă de René Laurentin și tradusă în limba română de d-na Cecilia Lujinschi. Cartea apare în colecţia Credo, formatul 13×20, are 210 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 15 lei.

Încă de la origine, Biserica apostolică şi-a exprimat şi şi-a transmis credinţa primită de la Isus Cristos în formule scurte, normative pentru toţi. Totodată, ea a voit şi a încercat să adune esenţialul credinţei sale în rezumate bine articulate şi explicite, care au fost numite „mărturisiri de credinţă” sau „simboluri ale credinţei”. De-a lungul secolelor au fost numeroase astfel de mărturisiri sau simboluri, dintre care două ocupă un loc deosebit în viaţa Bisericii: Simbolul apostolilor (numit astfel pentru că este considerat pe drept cuvânt ca rezumatul fidel al credinţei apostolilor) şi Simbolul niceno-constantinopolitan (numit astfel pentru că este rodul primelor două concilii ecumenice: Niceea şi Constantinopol, fiind până astăzi comun tuturor Bisericilor din Orient şi Occident).

Aceste simboluri au fost ţinta multor studii realizate de diferiţi autori de-a lungul timpului. În acest context se înscrie şi cartea Cred în Dumnezeu. Tainele credinţei a teologului francez René Laurentin, carte ce se prezintă a fi o invitaţie la descoperirea adevăratului chip al lui Dumnezeu care s-a revelat prin creaţie și istoria mântuirii şi este conţinut în aceste simboluri.

Cartea, aşa cum notează autorul în primele pagini, a fost scrisă sub forma unor articole destinate unei reviste. Acest lucru a fost posibil, continuă acelaşi autor, căci este vorba de o învăţătură simplă şi populară, în ciuda infinitei şi nepătrunsei sale profunzimi. De asemenea, autorul, prin această carte, nu vrea să disece, nici să comenteze aceste simboluri, ci să-l prezinte pe însuşi Dumnezeu care se revelează.

Corpul propriu-zis al cărţii este alcătuit din 29 de capitole, primele două având rol de a introduce cititorul în ceea ce se numeşte simbolul credinţei creştine, simbol care, datorită culturii noastre tot mai secularizate, adesea fondată pe ideea morţii lui Dumnezeu, este din ce în ce mai neglijat, ba chiar uitat cu totul. Capitolele următoare ne prezintă mai pe larg esenţa acestui simbol, începând, cu primele cuvinte „Eu cred”, până la ultimul – „Amin”. Primele cuvinte înseamnă mult mai mult decât un pariu sau un risc, înseamnă adeziunea interioară la adevărul lui Dumnezeu însuşi, intrarea plină de bucurie în intimitatea lui, iar ultimul vine cu scopul de a întări acordul nostru dat cuvântului lui Dumnezeu. Toate celelalte enunţuri ale simbolului sunt fundamentate pe aceste două sintagme, atât de bogate în semnificaţie.

Această carte se adresează tuturor acelora care doresc să-şi întărească credinţa în Dumnezeul unul şi întreit, descoperită prin lumina Simbolului credinţei.

Laurenţiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Claudiu Dumea, Cred în Dumnezeu, Iași 2003, 184 p., 14×24, ISBN: 973-8474-10-8, 10 RON.

Cartea aceasta este o invitaţie la a descoperi adevăratul chip al lui Dumnezeu care s-a revelat prin creaţia sa. Această carte se adresează tuturor acelora care doresc să-şi întărească credinţa în Dumnezeu unul şi întreit.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

François Varillon, Umilinţa lui Dumnezeu, Iaşi 2014, p. 158, 14×20, ISBN 978-606-578-184-9, 15 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Umilinţa lui Dumnezeu, scrisă de François Varillon și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecţia Spiritualitate, formatul 14×20, are 158 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 15 lei.

Piramidele vorbesc despre conducătorii de odinioară ai Egiptului, faraonii. Sanherib al Asiriei, Alexandru cel Mare al Greciei sau Iulius Caesar al Romei au rămas şi ei în istorie. Putem spune că aceste personalităţi au avut ceva în comun: nu şi-au făcut o reputaţie de persoane cu adevărat umile.

Ar putea oare cineva să-şi imagineze că vreunul dintre conducătorii menţionaţi i-ar fi căutat adesea pe supuşii lor umili, care aveau nevoie de un cuvânt bun, de o mângâiere? Cel mai probabil, nu! Nu ni-i putem imagina nici trecând pragul unor case sărăcăcioase pentru a ridica moralul celor care sunt copleşiţi de necazuri. Aici se vede, pe lângă multe altele, o diferenţă dintre ei şi Creatorul universului, Dumnezeu.

Cu toate că gloria, măreţia lui Dumnezeu este de nepătruns, Cronistul ne spune că „ochii Domnului scrutează tot pământul ca să se arate tare faţă de cei cu inima neprihănită faţă de el” (2Cr 16,9). Cea mai grăitoare dovadă de umilinţă şi iubire din partea lui Dumnezeu a fost aceea că l-a trimis pe unicul său Fiu „ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). Nimeni din întregul univers nu s-a umilit atât de mult cum a făcut-o Dumnezeu pentru a-i ajuta pe oamenii loviţi de păcat.

Despre această umilinţă vorbeşte şi iezuitul francez François Varillon în lucrarea Umilinţa lui Dumnezeu, pe care o prezentăm cititorilor noştri. Părintele scrie această scurtă reflecţie avânt ferma convingere că o trăsătură a lui Dumnezeu este şi umilinţa. El spune că „atunci când mă rog, mă adresez unuia mai umil decât mine; când eu îmi mărturisesc păcatul, îi cer iertare unuia mai umil decât mine; dacă Dumnezeu nu ar fi umil, eu aş ezita să-i spun iubire infinită”.

Lucrarea apare în limba română graţie traducerii realizate de dl. Andrei Adam-Motyka din originalul francez, L’humilité de Dieu” (Paris 1974). Cu toate că au trecut patruzeci de ani de la prima ediţie a acestei opere, ea nu-și pierde actualitatea. Este structurată în trei părţi şi are ca temă un gând al lui Meister Eckhart, pus drept cheie de lectură la începutul operei: „Virtutea care poartă numele de umilinţă este înrădăcinată în profunzimea divinităţii”.

Prima parte, „A-l demonstra pe Dumnezeu”, este o introducere la întregul discurs al autorului. Concepţia sa cu privire la această temă provine din experienţa spirituală proprie, fiind totodată şi rodul unei îndelungate şi susţinute munci de cunoaştere şi aprofundare a marilor mistici şi a marilor poeţi. Cu toate acestea, abordarea sa integrează şi raţionalitatea teologiei dogmatice, ca o modalitate de deschidere faţă de acest grandios mister, şi nu ca o reducere sau o voalare a lui.

A doua parte, „Intensitate de umilinţă”, este „inima” operei. Varillon, plecând de la principiul, „Dacă Dumnezeu este iubire, este umil”, aprofundează acest mister, jonglând cu cele două concepte și ajungând la concluzia că umilinţa omului nu este altceva decât o participare la umilinţa lui Dumnezeu. Creatorul singur este umil; omul nu este astfel, decât în măsura în care îşi recunoaşte propria neputinţă de a fi.

A treia parte, „Transfigurare a unei înjosiri”, are ca figură centrală cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Isus Cristos. „Umilinţa lui Dumnezeu este modul său de a fi; cea a lui Isus, la fel”, afirmă autorul.

Recomandăm această carte tuturor celor care doresc să descopere modul în care Dumnezeu poate primi acest atribut de „umil”, dar şi celor care vor să descopere izvorul acestei virtuți, Dumnezeu, aşa cum îl prezintă acest cunoscut autor iezuit, François Varillon.

Laurențiu Turbuc

 

François Varillon, Umilinţa lui Dumnezeu, Iaşi 2014, p. 158, 14×20, ISBN 978-606-578-184-9, 15 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

François Varillon, Suferinţa lui Dumnezeu, Iaşi 2014, p. 108, 14×20, ISBN 978-606-578-169-6, 12 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Suferinţa lui Dumnezeu, scrisă de François Varillon și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, formatul 14×20, are 108 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 12 lei.

Fericita Tereza de Calcutta spunea: „O inimă bucuroasă este rezultatul normal al unei inimi care arde de iubire”. De asemenea, sculptorul român Constantin Brâncuși afirma cu multă convingere și fără resentimente următoarele: „În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie, nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie pe care o poți culege de oriunde și oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei copilării în viață”.

La aceeași bucurie ne îndeamnă și François Varillon la începutul lucrării sale, pe care o prezentăm acum cititorilor noştri, Suferinţa lui Dumnezeu. Cartea apare în limba română graţie traducerii realizate de dl. Andrei Adam-Motyka, după originalul francez, La souffrance de Dieu (Paris 1975).

Poate părea paradoxal acest îndemn la bucurie dacă avem în vedere titlul lucrării. Autorul însă, înainte de a da un alt răspuns cititorilor, în cele cinci părţi ale lucrării, la întrebările: „Este posibil ca Dumnezeu să sufere? Se poate concepe că nu suferă doloc?”, dorește ca în mintea şi în inima cititorilor săi să se imprime, ca afirmație fără reticențe, acest concept de „bucurie”: bucuria veșnică a lui Dumnezeu, bucuria sperată de oameni. Acest cuvânt, în opinia autorului, este esențial pentru credința noastră.

De-a lungul istoriei, paradoxul unui Dumnezeu umil li s-a părut multora violent. Dar un Dumnezeu care suferă este cu atât mai paradoxal. François Varillon afirmă că „dacă Dumnezeu suferă, nu poate fi vorba despre o emoţie oarecare, într-un anume fel, marginală, sau care înflorește fără să neliniștească. Nimic nu este accidental în Dumnezeu. Dacă Dumnezeu suferă, suferinţa sa are aceeaşi dimensiune ca şi fiinţa sa şi ca bucuria sa. Dimensiune fără dimensiune. Fără limite. Infinită”.

Aşadar, autorul încearcă să demonstreze în paginile acestei cărți, prin numeroase citate elocvente, atât biblice cât şi de ordin speculativ, că suferinţa lui Dumnezeu este strâns legată de bucuria lui: există o unitate incontestabilă între aceste două concepte. În acest sens, sunt elocvente cuvintele sale: „Dacă Dumnezeu n-ar fi fost Fericire infinită, ar fi total lipsit de sens să ne întrebăm cu privire la suferinţa sa”.

Recomandăm această lucrare tuturor celor care doresc să afle un răspuns la întrebări ca: „Oare Dumnezeu suferă la fel cum suferă şi oamenii?”, „Dacă Dumnezeu este «Absolutul», cum poate fi compatibil cu esenţa sa ceva care este negativ – suferinţa?”, dar şi celor doresc să găsească un fundament biblic pentru o temă atât de veche dar, în acelaşi timp, atât de nouă, cum este aceea a suferinţei.

Laurențiu Turbuc

 

François Varillon, Suferinţa lui Dumnezeu, Iaşi 2014, p. 108, 14×20, ISBN 978-606-578-169-6, 12 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Magisterium 26-27-28 (Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Purcederea Duhului Sfânt; Comisia Teologică Internaţională, Creştinismul şi religiile; Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Declaraţia „Dominus Iesus” privind unicitatea şi universalitatea salvifică a lui Isus Cristos şi a Bisericii), Iași 2016, 14×20 cm., 126 p., ISBN 978-606-578-264-8, 10 lei.

 

La Editura „Sapientia” a fost publicată recent în colecția „Magisterium” traducerea în limba română a trei documente importante:

– nr. 26: Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Purcederea Duhului Sfânt, trad. din lb. franceză de Michail Iulian Echert;

– nr. 27: Comisia Teologică Internaţională, Creştinismul şi religiile, trad. din lb. italiană de Ianc Andrei Ionuţ;

– nr. 28: Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Declaraţia „Dominus Iesus” privind unicitatea şi universalitatea salvifică a lui Isus Cristos şi a Bisericii, trad. din lb. italiană de EARCB.

Acest volum este publicat în colecţia „Magisterium”, în format 14×20 cm, are 126 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 10 lei.

Conciliu al II-lea din Vatican, în capitolul III al Decretului Unitatis redintegratio, face un elogiu deosebit Bisericilor din Orient cărora le recunoaşte originea apostolică, fidelitatea faţă de credinţa formulată în primele concilii şi patrimoniul teologic, liturgic şi spiritual pe care ele îl posedă şi care constituie un patrimoniu pentru întreaga Biserică.

Pe lângă declaraţii au intervenit şi gesturi concrete în raporturile dintre cele două Biserici, ca întâlnirile dintre Paul VI-lea şi Atenagora la Ierusalim (1964) şi Istanbul şi Roma (1967), restituirea multor relicve importante, ştergerea din memoria Bisericilor a excomunicărilor din 1054, folosirea termenului de „Biserici surori”, scoaterea unei publicaţii Tomos Agapis Vatican-Fanar (1958-1970) care este o culegere de schimburi de corespondenţă dintre Biserica Romei şi Patriarhatul de Constantinopol.

Toate acestea au făcut ca relaţiile dintre cele două Biserici să se amelioreze tot mai mult, să înceapă dialogul carităţii şi, în sfârşit, şi dialogul teologic în sens strict, în 1975, cu scopul de a ajunge la restabilirea comuniunii depline între cele două Biserici. Metoda aleasă a fost aceea de a porni de la doctrina comună, în special de la sacramente, în perspectivă ecleziologică şi pneumatologică, pentru a ajunge apoi la dezbaterea problemelor care constituie factor de diviziune între cele două Biserici.

După o comisie mixtă provizorie, care a trasat planul pentru iniţierea dialogului, a fost numită o comisie mixtă oficială formată din episcopi şi teologi, care a început sesiuni plenare:

– Patmos-Rodos (1980): „Misterul Bisericii şi al Euharistiei în lumina Sfintei Treimi”,

– München (1982): „Misterul Bisericii şi al Euharistiei în lumina Sfintei Treimi”;

– Creta (1984): „Credinţă, sacramente şi unitatea Bisericii”;

– Bari (1986-1987): „Credinţă, sacramente şi unitatea Bisericii”;

– Vallam (Finlanda, 1988): „Sacramentul Preoţiei în structura sacramentală a Bisericii, şi în special importanţa succesiunii apostolice pentru sfinţirea şi unitatea poporului lui Dumnezeu”;

– Freising (1990): „Uniatismul”;

– Balamand (Liban 1993): „Uniatismul, metodă de unire din trecut şi căutarea actuală a comuniunii depline”;

– Baltimore (2000): „Implicaţiile ecleziologice şi canonice ale unistismului”;

– Belgrad (2006): „Consecinţele ecleziologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii – conciliaritatea şi autoritatea în Biserică la cele trei niveluri ale vieţii bisericeşti: local, regional şi universal”;

– Ravenna (2007): „Consecinţele ecleziologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii – comuniunea eclezială, conciliaritatea şi autoritatea”

– Paphos (Cipru, 2009): „Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericii în cel de-al treilea mileniu”;

– Viena (2010): „Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericii în cel de-al treilea mileniu”;

Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, în omilia sa din 29 iunie 1995 din Bazilica „Sfântul Petru”, în prezenţa patriarhului ecumenic Bartolomeu I, şi-a exprimat dorinţa de a fi clarificată „doctrina tradiţională a lui Filioque, prezentă în versiunea liturgică a Crezului latin, pentru a pune în lumină deplina sa armonie cu ceea ce Conciliul ecumenic din Constantinopol, în 381, mărturiseşte în simbolul său: Tatăl ca izvor al întregii Trinităţi, singura origine şi a Fiului şi a Duhului Sfânt”.

Clarificarea pe care a cerut-o Sfântul Părinte este publicată în acest document, prin grija Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. El doreşte să contribuie la dialogul desfăşurat de Comisia mixtă internaţională dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă.

Comisia Teologică Internaţională, Creştinismul şi religiile (1997)

Problema relaţiilor dintre religii câştigă o importanţă din ce în ce mai mare. Printre diverşii factori care fac actuală această problemă se află, în primul rând, creşterea interdependenţei dintre diferitele părţi ale lumii. Ea se manifestă pe planuri diferite: este mereu mai mare numărul persoanelor care, în majoritatea ţărilor, au acces la informaţie; migraţiile sunt cu totul altceva decât o amintire a trecutului; noile tehnologii şi industria modernă au produs schimbări necunoscute până acum în multe ţări. Fără îndoială, aceşti factori interesează în mod diferit continentele şi naţiunile, însă nicio parte a lumii, cel puţin într-o oarecare măsură, nu se poate considera străină de ei.

Astfel de factori ai comunicării şi ai interdependenţei dintre diferitele popoare şi diferitele culturi au dus la o mai mare conştientizare a pluralităţilor religiilor lumii, cu pericolele, dar şi cu oportunităţile pe care le presupune. În ciuda secularizării, printre oamenii timpului nostru nu a dispărut religiozitatea: sunt cunoscute diferitele fenomene în care aceasta se manifestă, în ciuda crizei care, într-o măsură diferită, vizează marile religii. Importanţa faptului religios în viaţa umană şi întâlnirile mereu mai frecvente dintre oameni şi culturi fac necesar dialogul interreligios, în vederea problemelor şi a nevoilor care privesc umanitatea, pentru a clarifica sensul vieţii şi pentru a promova o acţiune comună în favoarea păcii şi a dreptăţii în lume. Creştinismul nu se exclude şi nici nu poate să rămână la marginea unei astfel de întâlniri şi, prin urmare, a dialogului dintre religii. Dacă acestea au fost uneori şi pot să fie încă factori de diviziune şi de conflict între popoare, este de dorit ca, în lumea actuală, să apară în faţa ochilor tuturor ca elemente de pace şi de unitate. Creştinismul trebuie să contribuie şi el pentru ca aceasta să fie posibilă.

Pentru ca acest dialog să fie rodnic, este nevoie ca creştinismul şi, în concret, Biserica Catolică, să se implice în a preciza cum evaluează, din punct de vedere teologic, religiile. De această evaluare va depinde în mare măsură raportul dintre creştini şi diferitele religii şi practicanţii lor, precum şi dialogul care, în diferite forme, se va stabili cu ele.

Studiul temei „Creştinismul şi religiile” a fost propus de majoritatea membrilor Comisiei Teologice Internaţionale. Discuţiile generale pe această temă s-au efectuat în cadrul numeroaselor întâlniri ale subcomisiei şi în timpul sesiunii plenare a Comisiei Teologice Internaţionale, ţinută la Roma în 1993, 1994 şi, respectiv, 1995. Actualul text a fost aprobat în această formă cu votul Comisiei, la 30 septembrie 1996, mai apoi a fost prezentat preşedintelui comisiei, cardinalul J. Ratzinger, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, care şi-a dat aprobarea pentru publicare.

Temele tratate în acest document au ca obiect principal elaborarea unor principii teologice care să ajute la o corectă evaluare a religiilor. Aceste principii sunt propuse cu conştiinţa clară că există multe întrebări încă deschise, care cer ulterioare investigaţii şi discuţii. Înainte de a expune principiile, Comisia Teologică Internațională trasează liniile fundamentale ale dezbaterii teologice actuale, pentru a putea înţelege mai bine propunerile formulate în continuare în document.

Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Declaraţia „Dominus Iesus” privind unicitatea şi universalitatea salvifică a lui Isus Cristos şi a Bisericii (2000)

Domnul Isus, înainte de a se înălţa la cer, le-a încredinţat discipolilor săi mandatul de a vesti evanghelia în lumea întreagă şi să boteze toate popoarele. Misiunea universală a Bisericii izvorăşte din porunca lui Isus Cristos şi se împlineşte de-a lungul veacurilor prin proclamarea misterului lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, precum şi a misterului întrupării Fiului, ca eveniment de mântuire pentru toată omenirea.

De-a lungul veacurilor, Biserica a proclamat şi a mărturisit cu fidelitate evanghelia lui Isus Cristos. Totuşi, la încheierea celui de-al doilea mileniu creştin, această misiune este încă departe de împlinirea sa. Aceasta explică atenţia deosebită pe care magisteriul o acordă motivării şi promovării misiunii evanghelizatoare a Bisericii, mai ales în raport cu tradiţiile religioase ale lumii.

Biserica, pentru a-şi împlini funcţia de a-l vesti pe Isus Cristos, „calea, adevărul şi viaţa” (In 14,6), foloseşte astăzi şi dialogul interreligios care, într-adevăr, nu înlocuieşte, ci însoţeşte missio ad gentes. Acest dialog, care face parte din misiunea evanghelizatoare a Bisericii, comportă o atitudine de înţelegere şi o relaţie de cunoaştere şi îmbogăţire reciprocă, toate acestea în ascultare faţă de adevăr şi în respectarea libertăţii.

În practica şi aprofundarea teoretică a dialogului între credinţa creştină şi celelalte tradiţii religioase apar probleme specifice, al căror răspuns se caută străbătând căi noi, aducând propuneri şi sugerând moduri de acţiune, care au nevoie de un discernământ atent. În această cercetare, Declaraţia Dominus Iesus vrea să reamintească episcopilor, teologilor şi tututor credincioşilor catolici, unele conţinuturi doctrinale de care nu se poate face abstracţie şi care pot ajuta reflecţia teologică la găsirea unor soluţii care să fie conforme cu adevărurile de credinţă şi care să corespundă în acelaşi timp exigenţelor culturale contemporane.

Limbajul expozitiv al Declaraţiei corespunde scopului său, care nu este acela de a trata în mod organic problemele referitoare la unicitatea şi universalitatea salvifică a misterului lui Isus Cristos şi a Bisericii şi nici acela de a propune soluţii la chestiunile teologice liber disputate, ci vrea să expună din nou doctrina credinţei catolice în această privinţă, subliniind în acelaşi timp unele probleme fundamentale care rămân deschise aprofundărilor ulterioare şi să combată unele afirmaţii eronate sau ambigue. De aceea, Declaraţia reia învăţătura transmisă în precedentele documente ale magisteriului, cu intenţia de a confirma adevărurile care fac parte din patrimoniul credinţei Bisericii.

Pr. dr. Ștefan Lupu

Magisterium 26-27-28 (Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Purcederea Duhului Sfânt; Comisia Teologică Internaţională, Creştinismul şi religiile; Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Declaraţia „Dominus Iesus” privind unicitatea şi universalitatea salvifică a lui Isus Cristos şi a Bisericii), Iași 2016, 14×20 cm., 126 p., ISBN 978-606-578-264-8, 10 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Comisia Teologică Internaţională, Dumnezeu Treime, unitate a oamenilor. Monoteismul creștin împotriva violenței, Iaşi 2014, p. 92, 14×20, ISBN 978-606-578-173-3, 8 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Dumnezeu Treime, unitate a oamenilor. Monoteismul creștin împotriva violenței, scrisă de Comisia Teologică Internaţională și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecţia „Magisterium”, formatul 14×20, are 92 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.

„Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteți purta. Însă, când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi și vă va vesti lucrurile care vor veni. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua și vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu și vă va vesti” (In 16,12-15).

Relaţia Dumnezeu-om-creaţie nu poate fi sesizată în dimensiunea sa reală, deci conform revelaţiei divine, decât plecând de la dogma Sfintei Treimi. Din această cauză, modul de înţelegere a Treimii şi-a pus amprenta specifică asupra doctrinelor confesionale şi a vieţii creştine în istorie. Iar când această înţelegere nu s-a conformat revelaţiei, consecinţele nefaste nu au întârziat să apară, afectând, pe de o parte, unitatea Bisericii, iar pe de altă parte, provocând antagonisme între spiritualitate şi responsabilitate.

Documentul elaborat de Comisia Teologică Internațională, Dumnezeu Treime, unitate a oamenilor. Monoteismul creștin împotriva violenței (2014), își propune să scoată în evidență tocmai câteva aspecte ale discursului creștin despre Dumnezeu, care cer, în contextul actual, o clarificare teologică specifică. Ocazia acestei clarificări este teoria argumentată în mod diferit, conform căreia există un raport necesar între monoteism și războaiele religioase. Discuția în jurul acestei conexiuni a scos în evidență multe motive de înțelegere greșită a doctrinei religioase, așa încât au întunecat gândirea creștină autentică despre unicul Dumnezeu.

Cartea este împărțită în cinci capitole. În primul capitol, „Suspiciuni cu privire la monoteism”, teologii care fac parte din Comisie au încercat să ilustreze, pornind de la adevărul lui Isus Cristos, raportul dintre revelația lui Dumnezeu și umanismul nonviolent. Au făcut acest lucru prin reexpunerea câtorva implicații ale doctrinei deosebit de potrivite pentru a lumina discuția de astăzi: fie cât privește înțelegerea autentică a mărturisirii trinitare a Dumnezeului unic, fie cât privește deschiderea revelației cristologice la răscumpărarea legăturii dintre oameni.

În cel de-al doilea capitol, „Inițiativa lui Dumnezeu în drumul oamenilor”, este tratat orizontul credinței biblice, cu atenție deosebită la tema „paginilor sale dificile”: adică acelea în care revelația lui Dumnezeu se află implicată în formele violenței dintre oameni.

Al treilea capitol, „Dumnezeu, pentru a ne salva de la violență”, își propune să aprofundeze evenimentul morții și învierii lui Cristos, în cheia reconcilierii dintre oameni.

În capitolul IV, „Credința în confruntare cu vastitatea rațiunii”, reflecția Comisiei Teologice Internaționale se angajează în ilustrarea aproximărilor și implicațiilor filosofice ale gândirii lui Dumnezeu. Aici sunt atinse, printre altele, punctele de discuție cu ateismul de astăzi, unite pe larg în tezele unui naturalism antropologic radical.

În sfârșit, în cel de-al cincilea capitol, „Fiii lui Dumnezeu risipiți și adunați”, sunt rezumate elementele caracterului specific creștin care definesc angajarea mărturiei ecleziale pentru reconcilierea oamenilor cu Dumnezeu și între ei.

Cartea se adresează tuturor celor care doresc să își aprofundeze credința în Sfânta Treime, dar și celor care vor să afle poziția reafirmată astăzi a Biserici cu privire la această fundamentală dogmă a credinței creștine.

Laurențiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro