Dumnezeul cel viu şi adevărat. Misterul Preasfintei Treimi

Cardinal Luis F. Ladaria, Dumnezeul cel viu şi adevărat. Misterul Preasfintei Treimi, Iași 2019, 418 p., 17×24, 978-606-578-368-3, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Dumnezeul cel viu şi adevărat. Misterul Preasfintei Treimi, scrisă de Cardinal Luis F. Ladaria și tradusă în limba română de pr. dr. Ștefan Lupu și pr. Iosif Martin. Cartea apare în colecția „Studii teologice”, în formatul 17×24, are 418 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 35 lei.

Preasfânta Treime este primul adevăr al credinţei creştine, întrucât face referinţă la Dumnezeu în el însuşi şi este fundament şi izvor al tuturor celorlalte adevăruri de credinţă (cf. CBC 234). Este „teologia” prin excelenţă, principiul unic din care izvorăşte întreaga „oikonomia”. Botezul este conferit cu o formulă trinitară, vechile simboluri de credinţă au mereu o structură trinitară. Formulele triadice pe care le găsim în Noul Testament, începând de la formula baptismală (cf. Mt 28,19; şi 2Cor 13,13; Gal 4,6; 1Cor 12,4-7), sunt rezumate a ceea ce se găseşte într-un mod explicit sau implicit în tot Noul Testament. Într-adevăr, revelaţia Dumnezeului unu şi întreit are loc în mod primar în viaţa lui Isus. În primul rând, el vorbeşte despre Dumnezeu ca despre Tatăl său, îl invocă aşa; acesta este numele lui Dumnezeu pe care el l-a revelat discipolilor săi (cf. In 17,6). În mod similar, Dumnezeu însuşi îl numeşte pe Isus Fiul său iubit (cf. Mc 1,11par.; 9,6 par.); Isus se prezintă discipolilor său ca Fiul, unicul care îl poate face cunoscut pe Tatăl (cf. Mt 11,25-27; Lc 10,21-22). „Fiul” este modul cel mai frecvent cu care Evanghelia a patra îl desemnează pe Isus.

Tatăl constituie punctul său constant de referinţă în toată viaţa sa. Dumnezeu Tatăl l-a trimis în lume pentru mântuirea oamenilor, l-a consacrat cu ungere în Iordan, întreaga existenţă pământească a lui Isus şi lucrarea sa mântuitoare sunt un act de ascultare faţă de Tatăl, deoarece el nu a venit în lume ca să facă voinţa sa, ci voinţa celui care l-a trimis (cf. In 6,38). În special pătimirea şi moartea sa sunt momentul suprem al ascultării faţă de Tatăl (cf. Mc 14,36par.). Învierea lui Cristos este momentul suprem al revelării paternităţii lui Dumnezeu şi, prin urmare, a filiaţiunii lui Isus. În majoritatea textelor neotestamentare, învierea lui Isus este lucrarea Tatălui (cf. Fap 2,23-24; Rom 6,4; 8,11; 2Cor 4,14 etc.). Este semnificativ uzul pe care îl face Noul Testament cu Ps 2,7: „Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut” (Fap 13,13; Evr 1,5; 5,5). Starea filială a lui Isus apare în acest moment în toată strălucirea ei. Plecând de la experienţa pascală, devine tot mai clar că relaţia lui Isus cu Tatăl nu începe cu viaţa sa omenească, ci există dintotdeauna, din toată veşnicia. Isus preexistă, ca Dumnezeu, vieţii sale omeneşti (cf. In 1,1-3 etc.).

Şi prezenţa Duhului Sfânt este determinantă în viaţa lui Isus, începând de la zămislirea sa feciorelnică (cf. Lc 1,35; Mt 1,20). O semnificaţie specială o are coborârea Duhului Sfânt asupra lui Isus în momentul botezului în Iordan (cf. Mc 1,10 par.; In 1,32-33). Isus a primit ungerea cu Duhul Sfânt de la Tatăl (cf. Lc 4,18; Fap 10,38) şi din acest moment începe viaţa sa publică: predica şi minunile sale. În momentul morţii şi învierii Domnului este prezent şi Duhul (cf. Evr 4,14; Rom 1,4). Darul Duhului din partea lui Isus înviat duce la împlinire misterul pascal (cf. In 20,22; Fap 2,1 ş.u.). Isus, Fiul, şi Duhul Sfânt sunt intim asociaţi lui Dumnezeu Tatăl în lucrarea mântuitoare şi de aici se ajunge la concluzia că sunt şi în fiinţa dumnezeiască încă din veşnicie.

Biserica din primele veacuri s-a aflat în faţa necesităţii de a armoniza monoteismul Vechiului Testament, reafirmat de Isus însuşi (cf. Mc 12,29-32par.), cu starea divină a Fiului şi a Duhului Sfânt. Monoteismul creştin dobândeşte astfel un caracter distinctiv şi original. „Definiţia” ioanee a lui Dumnezeu iubire (cf. 1In 4,4.16) ne dezvăluie realitatea cea mai profundă a fiinţei lui Dumnezeu. Doctrina trinitară poate să fie considerată ca o dezvoltare şi o explicare a acestei afirmaţii. Dumnezeul creştinilor este Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în comuniunea lor veşnică de iubire. Noi suntem chemaţi să participăm la ea (cf. CBC 221).

Mulţumesc din inimă tuturor celor care au făcut posibilă traducerea acestei cărţi în limba română.

Luis F. Card. Ladaria, S.I.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro