Exilul babilonian – etapă fundamentală în maturizarea identităţii şi a credinţei lui Israel
Marius Cojan, Exilul babilonian – etapă fundamentală în maturizarea identităţii şi a credinţei lui Israel, Iași 2018, 138 p., 14×20, ISBN 978-606-578-343-0, 15 lei.
La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Exilul babilonian – etapă fundamentală în maturizarea identităţii şi a credinţei lui Israel, scrisă de pr. Marius Cojan. Cartea apare în colecția „Studii biblice”, în formatul 14×20, are 138 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 15 lei.
Ideea valorizării prin publicare a unor lucrări finale ale studenţilor care termină cursurile Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi mi s-a părut de salutat, mai întâi, pentru acoperirea în parte a literaturii teologice şi spirituale destul de carente în limba română şi, mai apoi, pentru că unele lucrări sunt mici bijuterii în domeniu.
În primul rând, mi-a venit în memorie ceea ce a pus în scris părintele (actualmente) Cojan Marius. Am recitit lucrarea şi cred că nu m-am înşelat. Subiectul este tulburător pentru orice om: exilul babilonian cu toate manifestările lui tragice – pierderea Ţării Promise, desfiinţarea regalităţii şi întreruperea dinastiei făgăduite de Dumnezeu lui David că va fi veşnică, distrugerea Templului de la Ierusalim şi încetarea cultului – înseamnă împlinirea implacabilă a judecăţii lui Dumnezeu pentru neascultările repetate ale lui Israel? Este Dumnezeu un răzbunător care îşi încalcă fidelitatea faţă de Alianţă, abandonând poporul pe care şi l-a ales de bunăvoie? Se complace Dumnezeu cu cruzime în suferinţele şi moartea atâtor deportaţi? Sau Dumnezeul lui Israel este învins de zeul babilonienilor, Marduk?
Autorul citeşte şi reciteşte istoria biblică. Alegerea lui Israel este stipulată într-o Alianţă. Încălcarea acestui Legământ cu Dumnezeu este păcat. Păcatul prin excelenţă al lui Israel este idolatria din care derivă nedreptatea socială, cultul formalist, împietrirea tuturor fracţiunilor comunităţii. Încercările de restaurare a cultului, reformele regilor Ezechia şi Iosia, mesajul profeţilor eşuează. Teologia „naţională” se dovedeşte falsă. Regatul de Nord mai întâi este cucerit de Asiria şi apoi Regatul de Sud, Iuda, este cucerit de babilonieni, sub conducerea lui Nabucodonosor, iar iudeii sunt deportaţi „pe malurile râurilor din Babilon”.
Este sfârşitul?
În experimentarea celei mai cumplite tragedii care a cuprins tot poporul, fiii Alianţei ascultă adierea de mângâiere a profeţilor. Dumnezeul lui Israel n-a fost învins de Marduk. Profeţii din exil, Ezechiel şi Deutero-Isaia, insuflă poporului speranţa restaurării. Preoţii fac apel la păstrarea tradiţiilor. Se descoperă noi forme de practicare a cultului adus Domnului. Apartenenţa la poporul lui Dumnezeu nu este garantată de locuirea într-o ţară delimitată geografic. Semnul intrării în comunitatea pe care a voit-o Domnul este circumcizia. În absenţa templului şi a cultului de acolo, începe să se accentueze importanţa reunirii la sinagogă, mai ales în zilele de Şabat pentru a asculta cuvântul Domnului consemnat în Scripturi şi, mai ales, în Tora, în Pentateuh. În timpul crizei generate de absenţa regalităţii se consolidează o societate teocratică, cu o etică nouă, şi se înrobusteşte speranţa mesianismului. La orizont se întrezăreşte chipul Servitorului lui Yahweh.
În timpul de suferinţă din teritoriul străin capătă o deosebită „importanţă reflecţia iudeilor asupra propriei identităţi, dobândind în urma exilului o certitudine profundă, o credinţă nezdruncinată, confirmată de supravieţuirea acelui «rest sfânt», că ei sunt chemaţi de Dumnezeu să aibă un rol unic în lume. Meditând pe malurile fluviilor mesopotamiene, iudeii şi-au rememorat istoria: Yahweh i-a eliberat «cu braţ puternic» din robia egipteană, apoi, pe Muntele Sinai, le-a dăruit Legea sa, încheind un legământ cu ei, după care i-a condus spre ţara făgăduinţei, cea pe care odinioară o promisese lui Abraham; dar pentru că ei au încălcat în mod repetat Legământul, au fost pedepsiţi, fiind aduşi în Babilon” (pag. 132).
Deportarea în Babilon nu este sfârşitul. Ea „menţine încrederea şi speranţa printre supravieţuitorii catastrofei, dovedind, prin apelul la intervenţiile trecute (în special la exod) ale lui Yahweh în favoarea poporului său, că Domnul nu-şi părăseşte poporul, că el urmează un plan stabilit încă de la începuturi şi că cei care vor respecta Legea se vor bucura de făgăduinţele divine. Acestea se vor împlini în Mesia, instauratorul pe pământ al Împărăţiei lui Dumnezeu” (pag. 133).
Epoca cea mai sumbră din istoria lui Israel devine timpul cel mai limpede de reflecţie şi timpul cel mai încărcat de roade spirituale pentru noul popor al lui Dumnezeu care se înfiripă în ţara sclaviei.
Lucrarea părintelui Marius Cojan este lămuritoare în această dezvoltare logică de teologie biblică. Recursul constant la textul însuşi al Bibliei, apelarea la judecata specialiştilor autoritari în domeniu – într-o bibliografie, deşi minimală, aleasă cu grijă – fac din realizarea de faţă un instrument folositor pentru înţelegerea unui eveniment istoric de referinţă şi a semnificaţiei lui în istoria mântuirii.
Recomandarea lecturii ei este superfluă. Se impune de la sine. Şi sperăm că autorul va purcede cu acelaşi elan şi cu aceeaşi tenacitate şi la alte aprofundări ale Cuvântului mântuitor şi viu al lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură.
Pr. Alois Bulai
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro