Cred în viața veșnică

Claudiu Dumea, Cred în viața veșnică, Iași 2014, 344 p., 14×20, ISBN 978-606-578-126-9, 20 lei.

 Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii , Cred în viața veșnică, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecţia Credo, formatul 14×20, are 344 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.

Ultima frază a Simbolului Apostolilor spune: „Cred în viața veșnică”. Pentru creștini, moartea nu este un sfârșit definitiv al existenței persoanei umane, ci mai degrabă se prezintă ca o trecere la o nouă viață, cea veșnică. După moarte, fiecare om este judecat. Sfântul Ioan al Crucii spunea că „vom fi judecați după iubire”. „Fiecare om primește în sufletul său nemuritor răsplata veșnică imediat după moarte, la o judecată particulară care îi pune viața în relație cu Cristos, fie trecând printr-o purificare, fie intrând imediat în fericirea cerului, fie osândindu-se îndată pentru totdeauna”, afirmă Catehismul Bisericii Catolice la numărul 1022.

Nu suntem capabili să ne imaginăm cerul, dar credem cuvintele Scripturii. Sugestive în acest sens sunt cuvintele sfântului Paul adresate romanilor: „Căci împărăția lui Dumnezeu nu constă în mâncare și băutură, ci în dreptare, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (14,17).

„Iadul constă în despărțirea veșnică de Dumnezeu” (CBC 1035). Dumnezeu însă face tot posibilul pentru a-i salva pe toți oamenii. Condamnarea este așadar o auto-condamnare, o situație în care omul îi spune în mod definitiv „nu” lui Dumnezeu și refuză milostivirea sa.

„Cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificați, deși sunt siguri de mântuirea veșnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfințenia necesară pentru a intra în bucuria cerului”, spune același Catehism despre realitatea Purgatorului.

Părintele Claudiu Dumea, în lucrarea Cred în viaţa veşnică, pe care o prezentăm cititorilor, tratează despre viața care va urma după inaugurarea „cerului nou și a pământului nou” (cf. Ap 21,1), plecând tocmai de la aceste trei realităţi: cerul, purgatorul şi iadul. Cu această lucrare se încheie seria reflecţiilor părintelui asupra crezului, reflecţii publicate în colecția „Credo” începând cu anul 2003 (8 volume) la Editura Sapientia.

Lucrarea, împărţită în 59 de titluri, scrise sub formă de meditații scurte și pătrunzătoare, încearcă să aducă mai multă lumină asupra unui subiect destul de neluat în seamă de societatea contemporană. Autorul, totodată, aduce anumite clarificări la numeroase întrebări cu privire la soarta omenirii după trecerea acestei lumi materiale care apar, tot mai frecvent, pe buzele oamenilor de astăzi, confruntați cu fenomenul de secularizare și pătrunși de un profund indiferentism religios. Părintele pleacă întotdeauna de la argumentele pe care le prezintă Sfânta Scriptură în această direcție. Iată câteva exemple de astfel de întrebări: „Există viața veșnică sau totul se termină cu prăbușirea definitivă în neant?”, „Pentru ce purgatorul?”, „Sunt mulți cei care se osândesc?”, „Ce însușiri vor avea trupurile noastre la înviere?”, „Ce suferă osândiții în iad?” etc. La final, autorul adaugă o scurtă bibliografie necesară pentru cei care doresc să continue aprofundarea acestei teme.

Scrisă într-un limbaj accesibil și plăcut, specific autorului, cartea este o excelentă cateheza despre realitățile de pe urmă, fiind, de asemenea, de un real folos pentru cei care doresc o analiză detaliată a ultimului articol al Simbolului Apostolilor „Cred în viața veșnică”, fapt pentru care nu ezit să o recomandam tuturor.

Laurențiu Turbuc

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro