De ce mi-e teamă să-ți spun cine sunt

John Powell S.J., De ce mi-e teamă să-ți spun cine sunt, Iași 2016, 14×20, 112 p., ISBN 978-606-578-242-6, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea De ce mi-e teamă să-ţi spun cine sunt, scrisă de John Powell, SJ, şi tradusă în limba română de Iudita Iacob şi de pr. dr. Iosif Iacob. Cartea apare în colecţia „Creştinism în contemporaneitate”, formatul 14×20 cm, are 112 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 10 lei.

Comunicarea cu alţii este o tendinţă înscrisă în natura noastră; doar astfel omul poare să se realizeze pe sine şi să trăiască cu bucurie. Cartea lui John Powell este dedicată celui care fuge de ceilalţi de teamă că a intra în legătură cu ei înseamnă să-şi dezvăluie adevărata identitate, făcând să cadă toate măştile. Acest proces de „revelare” , care, într-un final, ajunge să fie o „autorevelare” este un drum în cinci etape care ne conduce spre propria autenticitate şi unicitate. Reflecţia autorului porneşte de la premisa că orice drum este zadarnic fără efortul de a înţelege condiţia umană.

Teama de a nu fi acceptat îl determină pe celălalt să-şi pună diferite măşti, uneori în aşa măsură încât îl fac să piardă orice sens al identităţii sale şi al coerenţei personale. Un prim pas al restabilirii echilibrului este să fim oneşti cu noi înşine.

A deveni persoană constituie un proces dinamic care durează toată viaţa. Integrarea personalităţii este descrisă de John Powell ca „echilibrul just între introversiune şi extroversiune” împlinit în libertate. Un rol la fel de important în creşterea umană îl ocupă relaţiile interpersonale. Acestea au fost structurate de autor în cinci etape, astfel încât să identificăm cu uşurinţă stadiul în care ne aflăm şi să putem lucra cu noi înşine pentru o comunicare mai autentică.

Prietenia şi iubirea dintre două persoane conduc la maturitate, de aceea e nevoie ca ele să fie o succesiune completă şi sinceră de revelaţii. Acest tip de autorevelare poate avea loc doar prin intermediul comunicării sentimentelor, iar autorul expune câteva reguli pentru ca aceasta să fie profundă şi totală.

Omul pus faţă în faţă cu propriile emoţii ia cunoştinţă de ele şi le dirijează spre integrarea lor pozitivă. Pentru că nu întotdeauna se întâmplă acest lucru, John Powell identifică mecanismele de apărare ale eului în faţa unor realităţii încă neintegrate şi le explică prin imagini şi descrieri practice.

În încheierea volumului, autorul propune un „Dicţionar de jocuri şi de roluri”, modele destul de frecvente ale comportamentului nostru în relaţiile umane care maschează şi deformează ceea ce este mai important dintre lucrurile pe care le-am putea împărţi cu ceilalţi: pe noi înşine.

Scrisă ca şi continuare al volumului „De ce îmi este frică să iubesc?”, această carte constituie, împreună cu prima, un ajutor binevenit pentru a ne înţelege pe noi înşine. Învăţând să ne cunoaştem şi să ne iubim autentic pe noi înşine, vom putea ieşi astfel în întâmpinarea celorlalţi, liberi de orice teamă.

David Eduard Cristian

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro