Liturgia orelor după ritul roman: Invitatoriu, Laudele, Ora Medie, Vesperele și Completoriul

Liturgia orelor s-a dezvoltat puțin câte puțin în așa fel încât să devină rugăciunea Bisericii locale. Ea se desfășura în timpurile și locurile stabilite, sub conducerea preotului. Era ca o completare indispensabilă a Jertfei euharistice, care constituie sinteza întregului cult divin, menită să reverse și să-i extindă bogăția la orice oră din viața omului. Oficiul a fost dispus și orânduit în așa fel încât, fiind rugăciunea întregului popor al lui Dumnezeu, să poată lua parte la ea nu numai clericii, ci și călugării, ba chiar și laicii.

Introducerea diferitelor forme de celebrare face Liturgia orelor adaptabilă la persoane de cultură diferită și de nivel diferit, dând fiecăruia posibilitatea de a o adapta la propria condiție și vocație. Așadar, avem deplină încredere că spiritul acelei rugăciuni care trebuie făcută „fără încetare” (cf. Lc 18,1; 21,36; 1Tes 5,17; Ef 6,18) și pe care Domnul nostru Isus Cristos a poruncit-o Bisericii sale se va reînsufleți.

Cartea Liturgiei orelor, apărută la timpul potrivit, o susține, o favorizează, în timp ce celebrarea însăși, mai ales când o comunitate se întrunește în acest scop, exprimă natura adevărată a Bisericii care se roagă și strălucește ca semn minunat al ei. Rugăciunea creștină este, în primul rând, rugăciunea întregii familii umane, pe care Cristos și-a asociat-o (cf. SC 83), în sensul că fiecare participă la această rugăciune, care aparține întregului trup. Prin urmare, ea exprimă glasul Miresei iubite a lui Cristos, dorințele și cererile întregului popor creștin, rugăciunile și implorările pentru trebuințele tuturor oamenilor. Unitatea acestei rugăciuni izvorăște din inima lui Isus. Căci Mântuitorul nostru a voit „ca acea viață, care în cursul existenței sale pământești a început cu rugăciuni și cu jertfă, să nu înceteze în decursul veacurilor în trupul său mistic, care este Biserica” (Pius al XII-lea, Scrisoarea enciclică Mediator Dei, 2). Așa se face că rugăciunea Bisericii este totodată „rugăciunea pe care Cristos o înalță către Tatăl împreună cu trupul său” (SC 84). Așadar, în timp ce recităm Oficiul, trebuie să recunoaștem vocea noastră în cea a lui Cristos și pe cea a lui Cristos în noi (Augustin de Hippona, Comentarii la Ps 85, 1).

Acest volum este realizat de Comisia Liturgică din cadrul Diecezei Romano-Catolice de Iași, care s-a bucurat și de concursul părinților franciscani de la Mesagerul Sfântului Anton, ce au sprijinit tipărirea Liturgiei Orelor pentru laici.

Pr. dr. Ștefan Lupu