Missa Petrina pentru Cor mixt SATB, solo sopran și acompaniament de orgă cu pedalier

Florin Spatariu, Missa Petrina pentru Cor mixt SATB, solo sopran și acompaniament de orgă cu pedalier, Iași 2024, 70 p., 21×30, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Missa Petrina pentru Cor mixt SATB, solo sopran și acompaniament de orgă cu pedalier, scrisă de Florin Spatariu. Cartea apare în colecția „Muzica bisericească”, în formatul 21×30, are 70 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

Missa Petrina este o lucrare muzicală pentru Cor mixt (SATB), solo Sopran și acompaniament de orgă cu pedalier.

Baza literară a partiturii muzicale este alcătuită din textul latin format din succesiunea tipică Liturghiei catolice: Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus și Agnus Dei.

Lucrarea muzicală, prin dimensiunile ei, se încadrează perfect în cadrul desfășurării Liturghiei, nefiind una extrem de amplă, specifică unor lucrări de concert.

Secțiunea Credo este construită sub forma: refren – strofă, astfel încât, refrenul expus la început să poată fi memorat ușor și repetat inclusiv de credincioșii participanți la Liturghie. Restul textului este împărțit în secțiuni delimitate prin numere (în total 5). După fiecare secțiune se va relua refrenul în comun: cor și credincioși.

Acompaniamentul de orgă este relativ lejer și ușor de abordat din partea organistului. Pentru facilitarea vizuală legată de partitură, acompaniamentul a fost trecut și separat în partea a doua a volumului, organistul având posibilitatea să opteze fie pentru acompaniamentul ce se află sub scriitura corală, fie pentru cel scos separat.

Missa Petrina, în afară de sectiunea Credo (2024) a fost compusă în anul 2006 la Iași, pe timpul când eram dirijor al Corului Catedralei Catolice. Unul dintre membri Corului Catedralei, tenorul Alois Petrina, se stingea din viață în urma unui infarct suferit în drum spre Italia pentru a-și vizita soția aflată acolo la muncă. Vestea tristă a născut în mine o formă de exteriorizare a prețuirii față de domnul Alois Petrina, prețuire concretizat prin compunerea acestei Misse.

Ceea ce este in memoriam Alois Petrinae, nu se arată a fi o lucrare funebră. Dimpotrivă, lucrarea muzicală este o oglindire a carcaterului și felului său de a fi, atât cât am reușit să-l cunosc: bunătate, jovialitate, dedicare unei cauze pozitive, sinceritate, bună dispoziție, caracter uman agreabil și dispus mereu să facă ceva pentru alții prin voluntariatul lui muzical și disponibilitatea sa umană.

Îmi doresc ca această lucrare muzicală să ajungă prin glasurile coriștilor ce o cântă la toate inimile și mințile oamenilor, făcându-le mai bune și conștiente de faptul că, tot ceea ce fac oamenii din pasiune și dăruire pentru o cauză nobilă merită să fie prețuit și în același timp merită să li se arate și în mod public această prețuire.

Le mulțumesc cu această ocazie tuturor coriștilor, din toate corurile, pentru munca și dăruirea fără margini pe care o realizează, așa cum a făcut-o și domnul Alois Petrina, punându-se în slujba unei arte atât de minunate: muzica sacră.

Florin Spatariu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro