Părintele Otto Canisius Farrenkopf, SJ : un „nebun” pentru Cristos

Iulian Budău SJ, Fabian Doboş, Părintele Otto Canisius Farrenkopf, SJ : un „nebun” pentru Cristos, Iași 2024, 250 p., 14×20, ISBN 978-606-578-576-2, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Părintele Otto Canisius Farrenkopf, SJ : un „nebun” pentru Cristos, scrisă de pr. Iulian Budău SJ și pr. dr. Fabian Doboş. Cartea apare în colecția „Magistra vitae”, în formatul 14×20, are 250 p. şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. 

Părintele iezuit Otto Canisius Farrenkopf SJ, a cărui viaţă este ilustrată în cartea de faţă, este unul dintre acei oameni a căror credinţă nu poate fi încarcerată, un om vizionar, un preot şi un creştin a cărui viaţă ne poate inspira şi încuraja atunci când încercările ni se par prea apăsătoare. Cartea de faţă e de citit ca medicament pentru momente de deprimare şi lipsă de sens, îndeosebi atunci când avem impresia că existenţa ne este plină de oprelişti şi de greutăţi. Deşi e clar că fiecare epocă are eroii şi sfinţii ei, în zilele noastre în care pare, pe de o parte, că avem o libertate absolută în a face tot ceea ce dorim, iar pe de alta neajunsurile ne provoacă nevoia de sens şi de apartenenţă, o naraţiune ca cea de faţă ne poate de-dramatiza viziunea asupra lumii şi a vieţii.

Povestea vieţii părintelui Farrenkopf este aceea a unui misionar exemplar. Se naşte în Germania, iar în timpul studiilor ajunge în India, apoi, în timpul Primului Război Mondial activează ca infirmier voluntar în Franţa, pentru ca, după finalul studiilor şi hirotonire ascultarea să-l trimită în părţile noastre. Ajunge mai întâi la Cernăuţi, pentru ca, în 1925 şi apoi în 1932, să activeze la Bucureşti. Un poliglot impresionant, ajunge să îmbrăţişeze şi să iubească România ca pe ţara sa proprie. La Bucureşti, printre altele se ocupă de cei marginalizaţi şi săraci, dar şi de educaţia generală a celor mici, pentru care conduce redacţia revistei Raiul copiilor, timp de nouă ani, până la interzicerea ei de către autorităţile comuniste, în 1948. Împreună cu colegul său, părintele Ioan Lazăr SJ, care era redactor, colaborează şi la revista Raiul tineretului. A fost, de asemenea, secretar naţional al Asociaţiei „Apostolatul Rugăciunii” şi al Congregaţiilor Mariane. A predicat exerciţiile spirituale ale sfântului Ignaţiu de Loyola, străbătând ţara în lung şi-n lat. Dar misiunea pe care o primeşte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi cu care îl găseşte apoi prigoana comunistă este aceea de Comisar apostolic al Congregaţiei Maicii Domnului, o congregaţie greco-catolică. Dacă destinul său este puternic legat de confraţii săi iezuiţi, cu care împărtăşeşte idealurile şi viaţa, iar mai apoi domiciliul obligatoriu la Gherla şi miile de întrebări puse sub anchetă, acesta se îngemănează şi cu acela al surorilor faţă de care se simte responsabil şi pe care le îngrijeşte cu paternă fermitate, dar şi cu un spirit de sacrificiu şi un curaj demne de toată veneraţia.

Odată cu instaurarea regimului stalinist în România, cunoaşte rigorile dictaturii proletariatului, fiind arestat de cinci ori, fiind anchetat şi purtat în repetate rânduri de la arestul Securităţii la diferite penitenciare. Unul dintre acestea a fost şi cel din Sighetu Marmaţiei, unde împarte celula, printre alţii, şi cu episcopul Anton Durcovici. Întrucât atitudinea sa la anchete este deosebit de dârză, torţionarii se simt ameninţaţi de o eventuală punere în libertate a temerarului preot-călugăr şi, în bună tradiţie kaghebistă, este internat, în noiembrie 1956, la Secţia de Psihiatrie a spitalului din Târnăveni, de unde va fi eliberat doar în 1965, pentru a pleca la fratele său în Germania. Dar anii grei de temniţă şi umilirea pe care o simte un om inteligent închis într-un spital psihiatric îşi ajung sfârşitul în numai doi ani, când moare în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1967.

Data morţii spune multe despre cel care a scris, după ce iese din închisoare pentru prima dată, manuscrisul autobiografic: „Sfânta Fecioară în veci biruitoare. Însemnări din lupta Bisericii Catolice împotriva comunismului”.

Am insistat asupra acestor puţine date biografice pentru a ajunge la unul dintre nucleele fundamentale ale personalităţii şi spiritualităţii acestui preot atât de rezistent, perseverent şi vertical. Din carte reiese clar faptul că spiritualitatea sfântului Ignaţiu şi sentimentul de apartenenţă la ordinul iezuit sunt coloana vertebrală a spiritualităţii acestuia. Însă, această spiritualitate are o componentă particulară: devoţiunea extraordinară pe care părintele Farrenkopf o are faţă de sfânta Fecioară Maria, pe care o zugrăveşte în termeni extraordinari în memoriile sale, care apar în a doua parte a acestei cărţi. Faptul că iezuitul îi scrie regelui Mihai, cerându-i să consacre România Inimii Neprihănite a Fecioarei Maria pentru a fi ferită de pericolul comunist, poate părea ideea unui fanatic, cum de altfel a şi fost descris. Încă mai nebunească pare ideea de a-i scrie lui Ion Gheorghe Maurer, preşedintele Marii Adunări Naţionale, cerându-i să fie eliberat, dar sperând că Maica Domnului poate înfrânge comunismul ateu şi îl poate converti pe Maurer însuşi. Scrisoarea este semnată cu „Al Excelenţei Voastre slugă în Hristos, părintele Otto Canisius Farrenkopf, Un Nebun pentru Hristos”, urmate de deviza iezuiţilor „AMDG”, adică Ad majorem Dei gloriam. Ne putem întreba de unde şi-a tras acest om seva dârzeniei şi a curajului de a-i înfrunta pe anchetatori, de a nu recunoaşte autoritatea statului comunist, de a fi internat într-un spital psihiatric pentru a nu fi lăsat în libertate, unde s-ar fi întors la neobositele sale călătorii pentru a da îndrumare spirituală şi exerciţii spirituale. Probabil multe dintre aceste răspunsuri pot fi găsite în memoriile din a doua parte a acestei cărţi. Cu siguranţă, curajul şi verticalitatea acestui martor al credinţei şi fiu devotat al Sfintei Fecioare ne pot inspira curaj şi adevărată evlavie faţă de mama Mântuitorului care nu este doar tandră, bună, blândă şi umilă, ci şi o mijlocitoare extrem de puternică, mai puternică chiar decât cele mai odioase orânduiri umane, aşa cum o vedea părintele Otto.

Mărturiile celor care au străbătut prigoana comunistă nu sunt doar venerabile exemple de credinţă, evlavie şi curaj, ci şi surse de îmbărbătare pentru noi. Oameni ca părintele Farrenkopf au ştiut să fie fideli fraţilor lor şi să nu cedeze nici sub cele mai groaznice torturi, rămânând în acelaşi timp fideli valorilor evangheliei. Personalităţi complexe, rafinate, dar extrem de ataşate de propriile valori pe care au fost gata să le zugrăvească cu tonurile de culoare ale propriului lor sânge.

În zilele noastre, în care multe dintre valorile creştine sunt considerate nepotrivite pentru timpurile noastre marcate de anarhia valorilor sau de promovarea unor pseudovalori, ca şi de tehnologie şi inteligenţă artificială, astfel de mărturii de viaţă ne pot orienta în alegeri pe care le avem de făcut ca oameni şi creştini pentru a ne menţine orientarea şi verticalitatea. Foarte probabil, ceea ce pare nebunie în ochii oamenilor poate fi o tăinuită manifestare a înţelepciunii lui Dumnezeu.

Salut apariţia acestei cărţi cu figura părintelui Otto Farrenkopf, care completează galeria personalităţilor din România, care s-a opus cu îndârjire regimului comunist cu preţul multor suferinţe, şi pe care autorii îl prezintă cu o atentă analiză, rod al cercetărilor îndelungate ale documentelor din arhivele Securităţii, şi a mărturiilor care vin ca un ecou din timpuri de tristă amintire, o cercetare din perspectiva unor confraţi mai tineri ai părintelui Otto.

Felicit autorii cărţii de faţă, care sper că oferă cititorului încă o imagine a unui apărător al Bisericii care, complet neînarmat, a luptat şi a îndurat persecuţia, învingând balaurul roşu, ca în majoritatea cazurilor, cu iertarea şi răspunzând urii cu iubire.

+ Iosif Păuleţ

Episcop de Iaşi

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro