Biserica și istoria. Vol. II. Oameni care au făcut istorie

Dănuț Doboș, Petru Ciobanu, Biserica și istoria. Vol. II. Oameni care au făcut istorie, Iași 2021, 372p., 14×20, ISBN 978-606-578-454-3, 30 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Biserica și istoria. Vol. II. Oameni care au făcut istorie, scrisă de dr. Dănuț Doboș și pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20, are 372 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Faptele Apostolilor, această carte istorică scrisă de evanghelistul Luca, cel care este considerat a fi primul istoric al Bisericii, ne spune că, „în Antiohia, discipolii [lui Isus] au fost numiţi pentru prima dată creştini” (Fap 11,26). La trecerea a câteva sute de ani de la acel moment, sfântul Pacian de Barcelona, părinte al Bisericii din secolul al IV-lea, scria că christianus mihi nomen est – „creştin este numele meu”, dorind astfel să arate legătura sa cu primii discipoli ai Mântuitorului. Şi iată că de atunci, de aproape două mii de ani, cei care-l mărturisesc pe Isus drept Dumnezeu adevărat şi Om adevărat poartă acest nume binecuvântat, intrând, prin el, în marea familie a lui Dumnezeu, care este Biserica, uniţi fiind, prin legătura credinţei, de toţi cei care şi-au mărturisit şi-şi mărturisesc „dreapta credinţă catolică şi apostolică” (Canonul Roman).

Cine sunt toţi aceşti mărturisitori prin care am devenit şi noi discipoli ai lui Cristos, primind, la Botez, numele de creştini? Ar fi prea mult să-i enumerăm pe toţi, dar cu siguranţă sunt acel „nor de martori” care, la bine şi la greu, şi-au avut „ochii aţintiţi la Isus, începutul şi desăvârşirea credinţei” (cf. Evr 12,1-2). Printre ei sunt mamele şi taţii noştri, bunicii şi bunicele, care pentru mulţi dintre noi au fost primii maeştri în ale credinţei; sunt preoţii care ne-au învăţat catehismul, care ne-au călăuzit paşii spre prima Împărtăşanie şi Mir, ca şi în viaţa de zi cu zi; sunt comunităţile în care ne-am născut şi am crescut; sunt episcopii şi papii pe care Dumnezeu, în Providenţa sa, i-a stabilit „peste servitorii săi ca să le dea porţia de hrană la timpul potrivit” (Lc 12,42); sunt toţi acei oameni care, printr-o vorbă bună, printr-o faptă bună, printr-un comportament creştinesc, ne-au dat un bun exemplu de trăire a vieţii de credinţă.

Pe unii dintre aceşti creştini îi cunoaştem, ne amintim de ei în rugăciune şi-i mulţumim lui Dumnezeu că ni i-a scos în cale; alţii sunt anonimi, dar avem siguranţa izvorâtă din credinţă că numele lor sunt scrise în cartea vieţii şi, la timpul potrivit, Dumnezeu le va da răsplata cuvenită. Unii au trăit în vremuri de mult apuse, paşii altora s-au intersectat cu paşii noştri; în sfârşit, unii au fost ridicaţi la cinstea altarelor şi acum, din ceruri, ne sunt mijlocitori şi călăuze. Oricum ar fi, cunoscuţi sau necunoscuţi, aceşti oameni au făcut istorie, şi consider că nu este întâmplătoare alegerea făcută de autori – dl Dănuţ Doboş şi Pr. Petru Ciobanu – pentru subtitlul acestui al doilea volum din Biserica şi istoria, pentru că nu doar „viaţa fiecărui om este o istorie”, cum spunea marele dramaturg englez William Shakespeare, ci fiecare om este chemat să facă istorie.

Unele dintre aceste istorii sunt date uitării, chiar dacă nu acolo le este locul; asemenea unei candele, ele trebuie puse pe candelabru, ca să lumineze pentru toţi (cf. Mt 5,15). Şi tocmai aici găsesc marele merit al acestei cărţi: de a fi un candelabru care vrea să pună în valoare şi să arate lumii exemple luminoase de personalităţi catolice – de la papi la simpli laici – care, prin viaţa, activitatea şi opera lor, au făcut cinste numelui de creştin, devenind tot atâtea candele care, reflectând lumina cea adevărată, care este Cristos, luminează pe orice om (cf. In 1,9).

Trecând prin textele articolelor care compun această carte, m-am simţit în mod spiritual legat de toţi aceşti „oameni care au făcut istorie”, dintre care unii au stat la cârma Diecezei de Iaşi, cum ar fi Iosif Malinowski, Alexandru Theodor Cisar, Mihai Robu, Anton Durcovici, Marcu Glaser. Faţă de alţii simt o mare recunoştinţă pentru că, rezistând ideologiei atee a comunismului, al cărei unic scop era acela de a scoate în afara istoriei numele de creştin prin persecuţiile inumane pe care le-a dezlănţuit, au contribuit cu propria jertfă la propăşirea credinţei şi la transmiterea ei generaţiilor care au urmat. În acelaşi timp, am simţit cum figura Papei Benedict al XV-lea mă uneşte tot mai mult cu actualul urmaş al sfântului Petru, Papa Francisc, care, la fel ca şi înaintaşul său, este un mare promotor al păcii între popoare. De asemenea, citind biografia savantului Ilie Bărbulescu şi pe aceea a lui Johann Kapuczinski, ultimul fiind şi mare binefăcător al catedralei episcopului de Iaşi, m-am convins încă o dată despre valoarea laicatului în viaţa Bisericii, despre faptul că fiecare dintre noi, creştinii catolici, putem să contribuim cu propriul talant la edificarea Bisericii lui Dumnezeu.

Sfântul Irineu de Lyon scria că „omul este gloria Dumnezeului celui viu”, iar sfântul Ioan Paul al II-lea, în prima sa enciclică, Redemptor hominis, spunea că „omul este calea Bisericii” (nr. 14). De aceea, aduc mulţumirile mele de păstor al Diecezei de Iaşi celor doi autori pentru că, prin munca lor de cercetători istorici şi oameni ai credinţei, dovedesc adevărul acestor două afirmaţii. Totodată, îi felicit pentru această nouă apariţie editorială şi le urez ca şi pe viitor să ne prezinte noi şi noi exemple de personalităţi ale Bisericii noastre, universale şi locale, care să ne fie cu adevărat modele de imitat în drumul nostru de a ne trăi credinţa şi de a face istorie. Şi nu în ultimul rând, îl rog pe bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria şi a fericitului Anton Durcovici, să reverse asupra lor binecuvântarea sa cerească.

† Iosif Păuleţ

Episcop de Iaşi

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

  • prin poştă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
  • prin e-mail: sapientia@itrc.ro
  • prin telefon: 0754-826-814
  • prin website (online): editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria „Sapientia” din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi)
  • sau la librăriile catolice partenere

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Biserica și istoria. Vol. I. Rezistența prin credință

Dănuț Doboș, Petru Ciobanu, Biserica și istoria. Vol. I. Rezistența prin credință, Iași 2021, 348p., 14×20, ISBN 978-606-578-453-6, 30 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Biserica și istoria. Vol. I. Rezistența prin credință, scrisă de dr. Dănuț Doboș și pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20, are 348 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Ca motto pentru prezentarea volumului Biserica şi istoria. Vol. I. Rezistenţa prin credinţă, am ales citatul în limba latină al lui Marcus Tullius Cicero, din De Oratore, care tradus înseamnă: „De asemenea, prin ce altă voce, decât cea a oratorului, istoria este martorul timpului, este lumina adevărului, este viaţa memoriei, este învăţătoarea vieţii, este vestitorul antichităţii, destinată nemuririi?”

Întâlnim aici celebrul citat, redat deseori pentru a aminti de datoria noastră de a învăţa din istorie şi cu ajutorul istoriei: Historia magistra vitae est!

Din păcate, puţini se apleacă asupra istoriei şi nu este de mirare că astăzi lipsesc reperele morale ale istoriei, în timp ce mulţi contemporani au pierdut „memoria” trecutului. Un profesor, chiar de istorie, le amintea studenţilor săi că, într-adevăr, istoria este învăţătoarea vieţii, dar că astăzi are puţini „studenţi” şi că sunt mai puţini cei interesaţi să afle adevărul din trecut. Şi acest lucru este valabil despre o perioadă grea prin care a trecut România – şi în special Biserica Catolică – în timpul regimului comunist.

Desigur, avem o istorie care încă nu este pe deplin studiată şi cunoscută, dar este bogată în fapte eroice şi de martiriu care trebuie să ne amintească de cei ce au „mers înaintea noastră cu semnul credinţei” (Liturghia catolică, Canonul Roman) şi care, de multe ori, cu propria lor viaţă, au scris istoria, acest manual din care ar trebui să sorbim învăţătură pentru a avea un viitor mai bun, trăind într-un prezent pe care l-a zidit trecutul.

Prezentarea şi interpretarea istoriei noastre bisericeşti din partea unor cercetători şi istorici sunt importate şi au început să aducă roade, scoţând la lumină adevărul istoriei, prin care suntem ajutaţi să ne ancorăm în trecut pentru a nu-l uita şi pentru a putea transmite generaţiilor viitoare un exemplu elocvent de verticalitate creştină şi civică în faţa persecuţiilor împotriva creştinilor. În Scrisoarea către Evrei citim: „Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au învăţat cuvântul lui Dumnezeu şi, meditând împlinirea vieţii lor, imitaţi credinţa lor” (Evr 13,7), adevăr care nu poate fi limitat strict la „conducători”, ci la toţi eroii şi martirii credinţei, victime ale totalitarismului comunist.

Primul volum din trilogia Biserica şi istoria, cu subtilul Rezistenţa prin credinţă, apare sub egida Departamentului de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” al Episcopiei de Iaşi, al Centrului „Biserica şi istoria”, de pe lângă Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, şi al Oficiului Diecezan pentru Cultură, Cercetare, Publicaţii şi Informaţii al Episcopiei de Chişinău. Şi dacă în citatul de mai sus, Cicero era invocat ca oratorul suprem care transmite istoria corectă, în cazul de faţă îi avem pe „oratorii noştri”, cercetătorii pasionaţii şi asidui ai Arhivelor noastre, domnul prof. dr. Dănuţ Doboş şi pr. dr. Petru Ciobanu, primul – pentru istoria suferinţelor Bisericii Catolice din cele două dieceze-surori Bucureşti şi Iaşi, al doilea – pentru Biserica Catolică de „dincolo de Prut”, care ne descoperă cu atâta pasiune faţa necunoscută a unei Biserici „vechi”, dar în acelaşi timp „tinere”, prin aducerea în „prezent” a faptelor de eroism şi de martiriu ale multor contemporani care au trăit mult timp lângă noi şi în mijlocul nostru.

Parcurgând paginile cărţii, apare realitatea unei mărturii excepţionale de credinţă ce a implicat sute de mii de femei şi bărbaţi ucişi pentru că au aparţinut Bisericii. Este un fapt evident al istoriei recente a Bisericii persecutate, care a unit şi uneşte creştinii din fiecare Biserică şi confesiune şi este transmis ca punct de referinţă al memoriei lor, aşa cum apare din cuvintele sfântului Papă Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea Tertio millennio adveniente: „În secolul nostru (sec. XX) au revenit martirii, adesea necunoscuţi, «soldaţi necunoscuţi» ai marii cauze a lui Dumnezeu. Pe cât posibil, mărturiile lor nu trebuie pierdute în Biserică”. Pentru aceasta, Papa a lansat o invitaţie: „Este necesar ca Bisericile locale să facă totul pentru a nu lăsa să piară memoria celor care au suferit martiriul, adunând documentaţia necesară”.

Este o lecţie pe care ne-o însuşim şi noi: trecutul nu trebuie uitat, istoria de eroism a credincioşilor noştri din timpurile de tristă amintire trebuie să fie o adevărată „maestră a vieţii”.

Felicitări şi profundă recunoştinţă autorilor acestui volum, cu dorinţa de a vedea cât mai curând şi celelalte volume, care ne vor întregi „memoria” istoriei Bisericii Catolice din ţara noastră. 

ÎPS Aurel Percă

Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

 

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

  • prin poştă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
  • prin e-mail: sapientia@itrc.ro
  • prin telefon: 0754-826-814
  • prin website (online): editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria „Sapientia” din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi)
  • sau la librăriile catolice partenere

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Conciones latinae mvldavo. Predici latine în grai moldav

Silvestro Amelio da Foggia, Conciones latinae mvldavo. Predici latine în grai moldav, vol. I-III, Iași 2020, 1855 p., 17×24, ISBN 978-606-578-430-7, 150 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Conciones latinae mvldavo. Predici latine în grai moldav, vol. I-III (vol. I: Predicile 1-32; vol. II: Predicile 33-56; vol. III: Predicile 57-86), scrisă de pr. Silvestro Amelio da Foggia OFMConv. Manuscrisul datat în anul 1725 a fost editat de (+) prof. dr. Traian Diaconescu și este însoțit de un studiu introductiv realizat de Constantin Răchită, Radu Cucuteanu, Emanuel Grosu. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 17×24, are 1855 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 150 lei.

Manuscrisul 2882 de la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, care conţine predicile (Conciones Latinae Muldavo…) lui Silvestro Amelio da Foggia, a făcut, de-a lungul timpului, obiectul mai multor cercetări, dar iniţiativa editării lui a aparţinut regretatului profesor Traian Diaconescu. Proiectul a debutat către finalul primului deceniu al secolului nostru cu transcrierea manuscrisului, efort la care au participat masteranzi şi doctoranzi de la Catedra de Limbi Clasice a Facultăţii de Litere de la Universitatea ieşeană, cu preocupări afine celor ale magistrului, fiecare dintre ei asumându-şi transcrierea mai multor predici din cele optzeci şi şase ale manuscrisului.

Date fiind atât dimensiunile textului, cât şi dificultăţile inerente unei astfel de întreprinderi, efortul de transcriere s-a întins pe durata câtorva ani, la capătul cărora textul rezultat urma să fie revizuit şi corectat. Periodic, unele dintre cele mai reuşite transcrieri au fost publicate în diferite numere ale Buletinului istoric, revistă a Departamentului de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi, susţinătoare a demersului de editare a unui text important, printre altele, şi ca sursă de documentare a activităţii misionare din Moldova coordonate de Congregaţia De Propaganda Fide.

Ţinând cont de mizele textului, profesorul Traian Diaconescu intenţiona să publice Conciones Latinae Muldavo… însoţite de studii lingvistice (privitoare la lexic, morfologie, sintaxă) care să surprindă atât caracteristicile acelui stadiu al limbii române pe care textul lui Silvestro Amelio da Foggia îl reflectă, cât şi particularităţile grafiei latine pe care misionarul a adoptat-o pentru pasajele traduse în grai moldav. Din păcate, grabnica dispariţie a profesorului Traian Diaconescu, către finele anului 2019, a lăsat proiectul nefinalizat: transcrierile predicilor nu au mai beneficiat nici de emendările şi uniformizările necesare, nici de studiile mult aşteptate.

Conştienţi de obiecţiile pe care un specialist sau un lector atent le-ar putea aduce unui text perfectibil, am decis publicarea lui în stadiul în care se află, din două motive: pentru importanţa covârşitoare pe care fragmentele Muldavo ale predicilor o au pentru studiul istoriei limbii române şi pentru a nu lăsa să se piardă acest prim efort de abordare paleografică a unui text inedit.

Am respectat împărţirea în trei volume aşa cum a intenţionat regretatul profesor, menţionând la începutul fiecăruia numele celor care au contribuit substanţial la transcrierea predicilor. De asemenea, în interiorul volumelor am grupat textul predicilor pe coloane, separând fragmentele latine de traducerea lor în grai moldav (chiar dacă în manuscris ele sunt redate alternativ) şi păstrând în subsol, neschimbate, notele celor care au realizat transcrierea.

Rămas într-o fază intermediară, textul unora dintre predicile transcrise prezintă imperfecţiuni şi inadvertenţe, motiv pentru care am considerat oportun să redăm în volume şi facsimilele paginilor de manuscris: buna rezoluţie a copiilor le va permite celor interesaţi să consulte direct textul misionarului franciscan, să compare şi, eventual, să corecteze transcrierea propusă.

În lipsa studiilor pe care le avea în vedere iniţiatorul proiectului, am considerat necesar să însoţim această primă ediţie cu un nou studiu introductiv, care urmăreşte să vină în sprijinul cititorului şi să clarifice câteva aspecte ale compilaţiei operate de franciscan.

Regretul de a nu putea propune o ediţie finalizată şi atent revizuită a omiliilor lui Silvestro Amelio (… olim Praefectus…) e temperat de speranţa că, chiar şi aşa, în această formă, textul va reuşi să reanime interesul pentru studiul manuscrisului şi va constitui un punct de plecare pentru analize viitoare, în special din perspectiva istoriei limbii române şi a adoptării grafiei latine, care rămân, fără îndoială, adevăratele provocări ale acestei colecţii de predici.

Dedicăm această ediţie memoriei profesorului Traian Diaconescu.

 

Contextul istoric în care Silvestro Amelio da Foggia a activat în Moldova

După bătălia de la Stănileşti[1] şi plecarea lui Dimitrie Cantemir din principat, Moldova a rămas în voia învingătorilor. Distrugerile care au urmat nu au ocolit nici misiunile, atât iezuită, cât şi franciscană. Felix Antonius Zauli, prefect din 1695, care mutase reşedinţa misiunii franciscane la Iaşi şi fusese numit vicar general al episcopului de Bacău Stanislao Bieganski, a fost constrâns de împrejurări să se refugieze la Esztelnek, localitate din Transilvania unde minoriţii aveau un seminar. Antonius Zauli a solicitat Congregaţiei De Propaganda Fide să fie retras din misiune şi l-a propus ca înlocuitor pe Alexander Fisher, care a fost numit prefect la finele lui 1711. Un nefericit accident a făcut ca Alexander Fisher să îşi piardă viaţa în 1716, iar Congregaţia l-a numit din nou ca prefect pe F. Antonius Zauli. După alţi trei ani ca prefect şi după 24 de ani ca misionar, în 1719, Zauli a părăsit definitiv Moldova, trimiţând secretarului Congregaţiei De Propaganda Fide, pentru a fi tipărite, o Evangelia Dominicalia şi un Catehism pe care le redactase în limba localnicilor pentru uzul misionarilor şi al credincioşilor[2]. La conducerea misiunii i-a urmat Silvestro Amelio da Foggia (Silvester Damelio). Acesta ajunsese în Moldova împreună cu alţi doi confraţi (Augustinus Victori şi Mathias Rawski), ca urmare a solicitării lui Alexander Fisher din primele luni ale mandatului său ca prefect, iar în fruntea misiunii s-a remarcat printr-o conştiinciozitate aparte, încercând în repetate rânduri, prin descrieri realiste ale dificultăţilor cu care se confrunta şi ale situaţiei dramatice din teritoriu, să obţină un sprijin mai eficient şi mai adecvat din partea Congregaţiei. La încheierea mandatului său, în 1721, a fost numit prefect Giovanni Francesco Bossi. Reîntors în Italia, în 1726 cere să se întoarcă printre „valahii din Ungaria şi Transilvania”[3], invocând în acest sens o foarte bună cunoaştere a limbii localnicilor. Argumentul nu era nici un simplu pretext, nici o exagerare, Silvestro Amelio fiind realizatorul unui Catehism, al unui Glosar italiano-moldav şi al unei colecţii de predici Conciones Latinae Muldavo. Catehismul şi Glosarul se află, alături de unele formule pentru administrarea Sfintelor Taine, de unele rugăciuni comune şi de Patimile Mântuitorului după cei patru evanghelişti, în manuscrisul Ms. AGO Conv. Mss. S/XX-A-3 (D30, cu 166 pagini) din Archivio della Curia Generalizia dei Minori Conventuali[4]. Glosarul – şi, în general, manuscrisul (databil 1719, deci de la începutul mandatului ca prefect al lui Silvestro Amelio) –, a fost editat de Giuseppe Picillo[5] şi a făcut obiectul unor studii şi cercetări[6]. Catehismul, consideră profesorul Gheorghe Chivu, reia „într-o copie fidelă Catehismul lui Vito Piluzio”[7] (Katekismo Kriistinesko, publicat la Roma în 1677), care, de fapt, reunea fragmente din Catehismul (Catechismus szau Summa Kredinczei Katholicsest R.P. Petri Canisii, cu prima ediţie la Lugoj, 1648) iezuitului Gheorghe Buitul (care reproducea Catehismul lui Petrus Canisius) şi din Dottrina Cristiana (prima ediţie 1598, dar textul a cunoscut un număr impresionant de reeditări şi traduceri) a cardinalului Roberto Bellarmino[8].

De o importanţă capitală pentru istoria limbii române sunt Predicile sau, cum le intitulează autorul, Conciones Latinae Muldavo (Predici latine în grai moldav). Ele sunt conservate la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, în manuscrisul 2882, ce conţine 916 pagini în care, exceptând pagina de titlu şi următoarea (ocupată cu un avertisment Ad lectores urmat de o dedicaţie către Vincentius Maria de Comitibus/Vincenzo Conti, Ministrul General de atunci al Franciscanilor Conventuali), sunt înşiruite optzeci şi şase de predici. 

Constantin Răchită, Radu Cucuteanu, Emanuel Grosu

 

[1] Pentru mai multe date contextuale, vezi Emil Dumea, Istoria Bisericii (secolele XVI-XXI), Editura Sapientia, Iaşi, 2015; Idem, Istoria Bisericii Catolice din Moldova, Editura Sapientia, Iaşi, 2006; Idem, Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea, Editura Sapientia, Iaşi, 2003, şi Series chronologica Praefectorum Apostolicorum Missionis Fr. Min. Conv. in Moldavia et Valachia, durante saec. XVII et XVIII […], a fr. Bonaventura Murariu OMConv […] exarata, Typis Polyglottis Vaticanis, MCMXXXX.

[2] Vezi Emil Dumea, Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea, Editura Sapientia, Iaşi, 2003, p. 71.

[3] Ibidem, p. 72; vezi şi Teresa Ferro, „Din morfologia verbului în Conciones de Silvestro Amelio”, traducere din limba italiană de Nicolae Mocanu, Dacoromania, serie nouă, I, nr. 1-2, Cluj-Napoca, 1994-1995, p. 253, n. 7.

[4] Teresa Ferro, art. cit., p. 251, n. 2.

[5] G. Picillo, Il Glossario italiano-muldavo di S. Amelio (1719). Studio filologico-linguistico e testo, Catania, 1982.

[6] G. Picillo, „Il manoscritto romeno di Silvestro Amelio (1719). Osservazioni linguistiche”, Studii şi Cercetări Lingvistice, XXXI, 1980, pp. 11-30; C. Tagliavini, „Alcuni manoscritti rumeni sconosciuti di missionari cattolici italiani in Moldavia (sec. XVIII), Studi rumeni, Roma, IV, 1929-1930, pp. 91-126; O. Densuşianu, „Manuscrisul românesc al lui S. Amelio din 1719”, Grai şi suflet, I, 1923-1924, pp. 286-311 etc.

[7] Gheorghe Chivu, „Misionarii italieni şi normele vechii române literare”, în Limbă şi literatură. Repere identitare în context european, vol. I, Editura Universităţii din Piteşti, 2006, p. 45.

[8] G. Piccillo, „Note sulla «lingua valacha» del Katekismo Kriistinescko di Vito Piluzio”, Studii şi Cercetări Lingvistice, XXX, nr. 1, ianuarie-februarie, 1979, pp. 31-46; „Le fonti della Dottrina Cristiana tradotta in lingua valacha da Vito Piluzio (1677)”, Revue de Linguistique Romane, Tome 56, Strasbourg, 1992, pp. 495-507.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Et in Arcadia ego! : consemnări jurnalistice despre Biserica Catolică din România. Vol. 1. : Ziarul Opinia Iaşi : (1897-1915, 1926-1940)

Iosif Tamaș, editor, Et in Arcadia ego! : consemnări jurnalistice despre Biserica Catolică din România. Vol. 1. : Ziarul Opinia Iaşi : (1897-1915, 1926-1940), Iași 2020, 384 p., 17×24, ISBN 978-606-578-428-4, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Et in Arcadia ego! : consemnări jurnalistice despre Biserica Catolică din România. Vol. 1. : Ziarul Opinia Iaşi : (1897-1915, 1926-1940), editată de dr. Iosif Tamaș. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 17×24, are 384 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 35 lei.

Acum câţiva ani în urmă am început o cercetare de documentare care, ulterior, s-a dezvoltat într-un proiect de strângere şi arhivare a articolelor din publicaţiile vechi referitoare la Episcopia Romano-Catolică de Iaşi. Biserica este o realitate complexă, profund legată de viaţa noastră socială şi astfel, pentru aprofundarea contextului socio-cultural şi politico-religios al ţării noastre, informaţiile strict confesionale au fost completate şi redimensionate. În acest context direcţiunea Editurii Sapientia a hotărât să publice rezultatele muncii noastre.

Lucrăm în domeniul discursului istoric, strict cronologic, fără să intervenim asupra textelor şi fără să atragem atenţia asupra raporturilor dintre teologie şi credinţă, viaţa socială şi politică, fără să facem distincţii între planurile pastoral-canonic, didactic-cultural, social-caritativ, confesional-ecumenic. Când a fost cazul am intervenit cu o observaţie, de exemplu: (n.n., textul este însoţit de fotografie). Am păstrat cu sfinţenie grafia vremurilor. Aşa a apărut în titlu sintagma latină care ne poartă cu gândul la vremea străbunilor noştri dragi, care au trudit pe aceste meleaguri şi că, implicit, … şi noi am fost pe acolo!

Ziarul Opinia îşi începe activitatea publicistică în ziua de joi, 1 Mai 1897, şi se prezintă cititorilor ca Ziar Conservator Cotidian, având să-şi schimbe denumirea în Ziar Politic Cotidian. De fapt, a fost o publicaţie de-a dreptul liberală şi la această concluzie am ajuns parcurgând anii celui de-Al Doilea Război Mondial, când faptele josnice de violenţă antisemită s-au răsfrânt asupra conducerii evreieşti a ziarului, cu sediul în str. Lăpuşneanu, 37, pe atunci str. Gh. Mârzescu, nr. 17.

Am parcurs 76 de volume din ziarul Opinia, începând din 1897 până la sfârşitul anului 1915, când pe 31 decembrie, la rubrica INFORMAŢII, a fost anunţată moartea Inalt Prea Sf. Sale Arhiepiscopul catolic Nicolae Iosif Camilli. Am continuat cu perioada anilor 1926 până în 1940, când Opinia îşi întrerupe programul editorial, revenind după război în anul 1946. Perioada anilor 1916-1925 am acoperit-o ulterior, parcurgând ziarul Evenimentul de Iaşi.

Ziarul Opinia şi-a început apariţia cu două pagini, ulterior cu patru, având o dimensiune de 48 x 33, similar cu un ziar din zilele noastre. Tirajul era modest, maximum 300 exemplare, preţul unui număr fiind de 10 bani. Se făceau şi abonamente pe un an – 24 lei, pe 6 luni – 12 lei, ori pe trei luni, preţul fiind de 6 lei. De obicei pe ultima pagină se regăsesc reclame şi anunţuri, pentru acestea oferindu-se la abonament un scăzământ de 50 la sută. Sunt o mulţime de reclame, diversificate: de la produse pentru dame, comercianţi cu un plus de marfă – brânză, peşte etc., restaurante, până la maşini de cusut, bijuterii, hârtii de ţigară, bomboane, fapt ce indică orientarea ziarului către un public ţintă, categorii umane cât se poate de variate. Scriitura jurnalistică surprinde plăcut, uneori pătimaşă, cu limbaj specific perioadei. Sunt destul de frecvente greşelile de tipar. Opinia nu apărea în zi de sărbătoare şi acest fapt era semnalat în ziua precedentă, de exemplu: „Din cauza serbătorei de mâne Marţi, ziarul nu va apare de cât Miercuri la 7 oare seara”. Aşezarea în pagină este una obişnuită unui ziar – în coloane. Aşa cum vom observa, parcurgând volumul, ziarul avea o serie de rubrici stabile şi unele recurente. ŞTIRI: în general din Iaşi, unde se punea accent pe evenimente menite să şocheze (crime, violuri, hoţii), uneori să atace o persoană sau o instituţie; se creionează un anumit tipar politic sau de funcţionar al statului, ştiri internaţionale, ecouri parlamentare, ştiri cu menirea de a informa/dezinforma cetăţeanul cu privire la deciziile luate de oficialităţi, ştiri de natură economică, notificări legate de procese judecătoreşti, telegrame, recomandări bibliografice. Autorii, la început, nu semnau articolele, ulterior apar iniţialele la final de text. De multe ori autorii scriu sub pseudonim, dar sunt şi adevărate editoriale semnate, unde numele persoanei era însoţit de titulatură, de exemplu: Duminică, 29 Septembrie 1940, de arhimandritul SCRIBAN, profesor universitar.

Biserica, în ţara noastră, a fost mereu deschisă faţă de mijloacele de comunicare şi le-a folosit în activitatea sa de evanghelizare şi catehizare şi s-a străduit să adapteze mărturia evanghelică şi mesajul său la formele culturale şi la mijloacele de comunicare oferite de momentul istoric al vremurilor. Astfel munca noastră capătă valoare subsidiară prin faptul că, fizic vorbind, Biserica noastră locală nu a putut arhiva tot materialul publicistic existent, cu referire la ea. Este foarte bine ca să ne oprim, din când în când, să privim ce-am lăsat posterităţii, ca eventual să îndreptăm cursul firesc al vieţii în cazul în care ne-am abătut prea mult de la chip, furaţi de mirajul asemănării, de virtual.

Dr. Iosif Tamaș

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Fericitul Anton Durcovici : floare aleasă în Grădina Maicii Domnului

Dănuţ Doboș, Petru Ciobanu, Fericitul Anton Durcovici : floare aleasă în Grădina Maicii Domnului, Iași 2020, 234 p., 14×20, ISBN 978-606-578-421-5, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Fericitul Anton Durcovici : floare aleasă în Grădina Maicii Domnului, scrisă de dr. Dănuţ Doboș și pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20, are 234 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

Mă bucură şi susţin – ca urmaş al fericitului Anton Durcovici în fruntea acestei binecuvântate dieceze – orice iniţiativă al cărei scop este tocmai perpetuarea în timp a amintirii acestui model de credinţă şi de speranţă, de iubire şi de dăruire de sine, de luptă dusă până la vărsarea sângelui, după exemplul oferit de Mântuitorul Isus Cristos.

Evenimentul din 17 mai 2014 nu a fost doar un punct de sosire, ci şi unul de plecare, pentru că ne responsabilizează să facem tot posibilul ca figura fericitului Anton Durcovici să fie cât mai cunoscută. Şi astfel de manifestări nu au lipsit, dovadă fiind publicarea tezei de doctorat a pr. Isidor Iacovici, dedicată figurii fericitului nostru episcop, precum şi a intervenţiilor Preasfinţitului Petru Gherghel referitoare la Anton Durcovici. Nu mai puţin importante în această perpetuare a memoriei „martiriului iubirii lui Cristos” sunt contribuţia asociaţiei „Anton Durcovici”, simpozioanele şi alte manifestări ştiinţifice dedicate episcopului nostru martir. De asemenea, nu putem să nu amintim pagina dedicată Mesajului Sfinţilor din revista Lumina creştinului, în care este prezentată, deja de mai mult timp, aceeaşi figură impunătoare, în diversele sale aspecte, a fericitului episcop Anton Durcovici.

Mă bucur şi pentru această nouă carte ce adună în paginile ei toate scrisorile pastorale ale Preasfinţitului Petru Gherghel publicate după 17 mai 2014, precum şi articolele dedicate înaintaşului nostru publicate în sus-amintita rubrică a revistei noastre diecezane. Amintesc în mod deosebit contribuţia domnului dr. Dănuţ Doboş, care s-a dăruit, alături de alţi preoţi şi cercetători din Dieceza de Iaşi, procesului de beatificare şi de popularizare a lui Anton Durcovici, precum şi cea a pr. dr. Fabian Doboş şi a pr. dr. Petru Ciobanu, preot al Diecezei de Chişinău.

Răsfoind această carte, vom avea posibilitatea să (re)descoperim viaţa fericitului Anton Durcovici în diverse evenimente din trecerea sa prin această viaţă pământească. Însă consider că, mai mult decât un simplu aspect istoric, această carte vrea să ne dea o lecţie de credinţă, prezentându-ne diverse aspecte ale vieţii spirituale a seminaristului, preotului şi episcopului Anton Durcovici.

Adresez mulţumirile şi felicitările mele de păstor al Diecezei de Iaşi autorilor şi Editurii Sapientia, având speranţa fermă că poporul credincios va putea găsi în paginile acestei cărţi noi motive de a fi cât mai aproape de Dumnezeu, de Biserică şi de păstorii acesteia. Totodată, nădăjduiesc că exemplul sericitului Anton Durcovici ne va ajuta pe toţi să găsim noi căi spre sfinţenia la care suntem chemaţi şi noi motive de a spera, în pofida tuturor dificultăţilor care ne marchează existenţa.

Fericite Anton Durcovici, ajută-ne să rămânem credincioşi vocaţiei noastre de creştini, mai ales aceleia de a fi misionari acolo unde ne aflăm, pentru a putea face cunoscute tuturor oamenilor faptele puterii Domnului şi gloria plină de strălucire a Domniei Sale (cf. Ps 145,12).

PS Iosif Păuleţ

Episcop de Iaşi

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Părintele Anton Benedict Bişoc, OFM Conv. Preot, profesor, provincial şi martir

Fabian Doboș, Părintele Anton Benedict Bişoc, OFM Conv. Preot, profesor, provincial şi martir, Iași 2020, 108 p., 14×20, ISBN 978-606-578-418-5, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Părintele Anton Benedict Bişoc, OFM Conv. Preot, profesor, provincial şi martir, scrisă de pr. dr. Fabian Doboș. Cartea apare în colecția „Magistra vitae”, în formatul 14×20, are 108 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei. 

Au trecut deja treizeci de ani de la căderea comunismului și şaizeci de ani – anul acesta, în ziua de 15 iulie – de la trecerea la cele veşnice a pr. dr. Anton Bişoc, frate franciscan, preot, profesor şi ministru provincial al Provinciei „Sf. Iosif, soţul preasfintei Fecioare Maria” a Fraţilor Minori Conventuali din România, dar amintirea lui nu numai că nu a dispărut din minţile celor ce l-au cunoscut, ci chiar a crescut, pentru că bunii creştini săbăoneni, hălăuceşteni şi alţii, care au avut fericirea să-l vadă şi să-l audă pe părintele, au avut grijă să lase să rodească cuvântul Domnului semănat în inimile lor de acest apostol al lui Cristos, transmiţând şi noilor generaţii memoria lui.

Răsfoind această carte, pagină cu pagină, vom putea descoperi un preot franciscan convins până în măduva oaselor de chemarea lui în urmarea lui Cristos, inteligent şi dârz, neşovăielnic în faţa duşmanilor Bisericii, curajos, dar şi prudent în luarea deciziilor necesare pentru sine şi pentru poporul lui Dumnezeu încredinţat lui, iubind cu patimă dumnezeiască pe episcop şi pe preoţii colegi, neclintit în dragoste şi credinţă, mai ales în faţa reprezentanţilor ciumei roşii care pusese stăpânire pe ţărişoara noastră. În sfârşit, un bun român, iubitor al patriei sale, dovedit mai ales prin construcţia de monumente pentru eroi.

Frânturile de viaţă ale părintelui Anton prezentate aici mă fac să constat că el face parte dintr-un lung şir de episcopi, preoţi, fraţi şi laici sfinţi pe care Moldova noastră binecuvântată i-a avut şi încă îi mai are, astfel că împreună cu Sfinţia Sa suntem datori a aminti şi pe apostolul Neprihănitei, pr. Petru Maria Pal de la Luizi Călugăra, pe mărturisitorul lui Dumnezeu în închisori pr. Matei Dumitru Sandu de la Sărata, pe medicul frate pr. Martin Benedict de la Galbeni, pe ciocârlia închisorilor, pr. Gheorghe Dumitraş de la Nisiporeşti, pe apărătorul cauzei Bisericii, pr. Gheorghe Petz, şi pe sfântul preot fără picioare, pr. Anton Demeter de la Butea, şi pe mulţi alţii, episcopi, preoţi şi laici, care ar putea să stea foarte bine alături de marii fericiţi şi sfinţi ai Bisericii universale. Din păcate, aceştia stau încă în umbră, dacă uneori nu sunt chiar uitaţi de tot, o cauză fiind mai ales educaţia precară în acest sens a poporului nostru, atât din punct de vedere civil, cât şi religios.

Aceste figuri sunt mult mai mult decât nişte simple exemple de urmat. Mai degrabă decât modelul ideal, ei sunt martorii vii şi concreţi ai realităţii mântuirii lui Cristos, dovada că ţinta, Cristos cel înviat, este viu şi poate fi imitat. Şi tocmai de aceea, avem mare nevoie ca cineva să le scoată la lumină mărturiile de viaţă, deoarece ei nu sunt numai predecesorii noştri în viaţa pământească, ci şi înainte-mergătorii în faţa lui Dumnezeu.

Pr. Anton Bişoc, mărturisitor al lui Cristos în mijlocul poporului lui Dumnezeu, în temniţele comuniste, în moarte şi după moarte, ne este dat spre luminare şi spre asumarea şi trăirea credinţei noastre fără ocolişuri şi compromisuri ieftine şi ridicole. Fie ca amintirea lui să ne încurajeze pe toţi în urmarea lui Cristos şi a Evangheliei sale, izvor de viaţă veşnică.

Înmiite felicitări pr. Fabian Doboş, profesor de istorie la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iaşi, dar şi un foarte bun prieten, pentru că a avut dorinţa şi pasiunea cercetătorului să scoată din cufărul timpului care curge nemilos figura mărturisitorului lui Dumnezeu, pr. Anton Bişoc.

Pr. dr. Pătraşcu Damian, OFM Conv.

Părinte Provincial

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Parohia Romano-Catolică Botoşani

Ieronim Budulai, Parohia Romano-Catolică Botoşani, Iași 2020, 186 p., 14×20, ISBN 978-606-578-413-0, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Parohia Romano-Catolică Botoşani, scrisă de pr. Ieronim Budulai. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20, are 186 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

La hramul bisericii din Botoşani, din anul 2019, am fost chemat de părintele paroh, Petru Bişog, să ţin predica. Cu acea ocazie am rămas plăcut impresionat de participarea numeroasă a credincioşilor la sf. Liturghie, precum şi de frumuseţea bisericii. Făcând o vizită prin oraş, am rămas încântat şi de frumuseţea locului, un adevărat oraş-parc. Atunci mi-a trecut prin gând să scriu un istoric al Parohiei Catolice de Botoşani.

Drept urmare, m-am pus pe lucru. Am cercetat mai întâi registrele şi documentele din Arhiva Episcopiei de Iaşi. Apoi m-am folosit în alcătuirea acestei lucrări de cartea părintelui Iosif Gabor Dicţionarul comunităţilor catolice din Moldova, de cartea Necrolog – 1600-2000 de pr. Iosif Gabor şi pr. Iosif Simon şi de cartea Comunităţile catolice din Moldova a domnului Ionuţ Atudorei. Pentru aspectele generale ale oraşului Botoşani m-am folosit de cartea domnului Ştefan Ciubotaru Monografia oraşului Botoşani, de unde am redat pagini întregi, „mot à mot”.

Lucrarea are zece capitole. În primul capitol am făcut o incursiune istorică a Bisericii Catolice în provinciile româneşti după marea schismă din 1054. Apoi, în cap. II, am realizat un istoric al Botoşaniului, înşirând evenimentele mai importante prin care au trecut locuitorii oraşului. De la cap. III până la cap. X am vorbit despre Parohia Catolică Botoşani: evoluţia demografică a comunităţii catolice, aspecte din viaţa comunităţii, despre biserica şi cimitirul din localitate, despre filialele parohiei, despre vizitele pastorale ale episcopului în parohie şi despre preoţii care au activat în această parohie, iar în final, câteva evocări şi mărturii despre persoane care au marcat viaţa Parohiei Botoşani.

Această lucrare nu are pretenţia de a fi o descriere completă, ci ne oferă doar frânturi din istoria de aproape două veacuri a Parohiei Catolice Botoşani.

Cu toate acestea, ea constituie, cred, o contribuţie importantă la cunoaşterea trecutului comunităţilor noastre catolice din Moldova, în cazul de faţă, al Parohiei Catolice Botoşani.

Urez tuturor cititorilor acestei lucrări multă sănătate şi lecturare plăcută.

Pr. Ieronim Budulai

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei

Paul Braşcanu, Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei, Iași 2020, 504 p., 17×24, ISBN 978-606-578-412-3, 70 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Din istoricul bisericii şi comunităţii romano-catolice Vatra Dornei, scrisă de Paul Braşcanu. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 17×24, are 504 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 70 lei.

Deoarece populaţia alogenă ajunsă în aceste locuri după anul 1775 a marcat și a transformat pozitiv acest Colț de Rai – o carte închinată lor era mai mult decât necesară. Lucrarea, cu caracter monografic, urmăreşte evoluția comunității romano-catolice în arealul etno-geografic numit Țara Dornelor, subiectul principal al cărții fiind axat pe comunitatea dorneană. Pe cuprinsul a 500 de pagini e aşternută povestea comunităţii catolice de la apariție până astăzi, e arătată contribuţia reprezentanţilor săi la dezvoltarea şi emanciparea localităţii şi relatată în detaliu epopeea edificării lăcaşurilor de cult romano-catolic din Vatra Dornei.

Cititorii sunt introduşi în cadrul istoric care a favorizat venirea colonilor germani, slovaci, polonezi, maghiari pe aceste locuri; mulţi dintre ei sosind aici cu bruma de avut încărcată în cărucioare trase de câini şi ajungând peste ani, oameni de seamă – precum Anton Manz – promotorul industriei miniere bucovinene, cu palate la Iacobeni şi Viena, cu latifundii în Ardeal şi Galiţia, mare proprietar de mine de fier, mangan, cupru şi aur, plumb şi argint.

Veţi afla că în 1802 se oficiau primele servicii religioase regulate la Vatra Dornei, într-o capelă militară, iar după restrângerea activităţii de la Iacobeni, pe la 1850, ultimul val de bejenari s-a mutat la Dorna împreună cu biserica lor ,,călătoare”.

În anul 1895 biserica romano-catolică „Sfântul Anton” va fi transformată în capelă de cimitir, iar pe locul ei se va construi actuala biserică, cu hramul „Schimbarea la Faţă a lui Isus”. Construcţia bisericii se va face după planurile a doi arhitecţi: Karl Adolf Romstorfer şi G.W. Sachs şi se va întinde pe durata a 10 ani; de aceea a şi fost numită „biserica celor două secole”, aluzie la faptul că lucrările de construcţie au început în secolul al XIX-lea (în anul 1895) şi s-au încheiat în secolul al XX-lea (în anul 1905).

Alte poveşti interesante sunt cele ale statuilor din biserică, realizate de către vestita firmă Ferdinand Stuflesser din Italia, ale unui potir de la 1846, ale celor două rânduri de clopote: cele din 1905 (numite Michael şi Frank), luate în timpul războiului şi transformate în proiectile şi arme şi cele făcute după război la Bucureşti de parohul Iulius Weber, din colectă de metale de la populaţie (inclusiv tuburi de proiectil, piese de tun, vagoane, locomotive). Tuburile de proiectil, zidite în locurile unde biserica a fost lovită în perioada 1915-1918, amintesc şi ele de faptul miraculos că trei obuze grele ruseşti nu au explodat atunci când au lovit clădirea.

Comunitatea catolică din Vatra Dornei a fost afectată puternic de vremurile tulburi ale anului 1940, când etnicii germani au fost strămutaţi în Reich, spre „Ţara Făgăduinţei”. Acolo tineretul a pierit în război, bătrânii smulşi din rădăcini s-au stins de inimă rea, unii au fost alungaţi de ici-colo, iar mulţi dintre cei care au ajuns înapoi în Bucovina au fost trimişi în lagărele ruseşti. A urmat apoi prigoana stalinisto-comunistă, suprimarea progresivă a comunităţilor religioase, încarcerarea unor preoţi şi episcopi, filajul şi şicanele securităţii. Comunitatea catolică dorneană se va revigora după anul 1990, chiar dacă mulţi tineri vor pleca în străinătate, în goana după un trai mai bun.

Povestea bisericii şi comunităţii e relatată destul de amănunţit, întrucât la baza cărții stau date şi documente extrase din Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, din fondurile arhivistice ale Austriei, Poloniei și România, sau traduceri din documente şi lucrări de prestigiu publicate de etnici germani şi polonezi; în text sunt inserate fotografii din colecții particulare, fotocopii după cărți poștale ilustrate, ce reîntregesc imaginea unor timpuri uitate şi aduc lămuririle necesare celor interesaţi. Lectură plăcută!

Paul Braşcanu

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Sfântul Ioan Paul al II-lea și România

Ștefan Lupu, Petru Ciobanu, Fabian Doboș, Sfântul Ioan Paul al II-lea și România. Omagiu Preasfințitului Petru Gherghel cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viață, 55 de ani de preoție și 30 de ani de episcopat, în anul centenarului nașterii sfântului Ioan Paul al II-lea, Iași 2020, 254 p., 14×20, ISBN 978-606-578-408-6, 50 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Sfântul Ioan Paul al II-lea și România. Omagiu Preasfințitului Petru Gherghel cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viață, 55 de ani de preoție și 30 de ani de episcopat, în anul centenarului nașterii sfântului Ioan Paul al II-lea, scrisă de pr. dr. Ștefan Lupu, pr. dr. Petru Ciobanu și pr. dr. Fabian Doboș. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20, are 254 pagini color şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 50 lei.

Cu o sută de ani în urmă se năştea Karol Wojtyła, ales papă în anul 1978 cu numele de Ioan Paul al II-lea, un om destinat să schimbe istoria Bisericii şi raportul ei cu societatea modernă. A fost papa tinerilor şi al familiei, al jubileului şi al călătoriilor în întreaga lume. Ioan Paul al II-lea a fost un papă „luptător”, profund curajos, protectorul Europei unite şi deschis pentru schimbarea unei lumi care intra în mileniul al treilea. Ioan Paul al II-lea este papa sfânt, gigant al credinţei şi al modernităţii.

Primul centenar al naşterii sfântului Ioan Paul al II-lea trebuia să fie o ocazie pentru întreaga lume catolică să amintească de contribuţia extraordinară pe care pontificatul său a avut-o pentru Biserică, precum şi de influenţa hotărâtoare pe care a avut-o pe scena politică a timpului său.

În acest scop au fost programate multe manifestări şi celebrări dedicate evocării personalităţii sfântul Ioan Paul al II-lea, dar din cauza crizei sanitare provocate de coronavirus, toate aceste iniţiative au fost anulate sau reduse la minimum. Au rămas totuşi manifestările religioase cu celebrarea sfintei Liturghii în memoria lui şi cele circumscrise la apariţia unor publicaţii şi articole care au readus în actualitate celebrul Nu vă temeţi al lui Ioan Paul al II-lea, rostit în timpul omiliei la inaugurarea pontificatului său, în 1978, care este deosebit de potrivit în aceste vremuri de pandemie, deoarece lumea s-a aflat pe neaşteptate la capătul puterilor sale, mulţi oameni au ignorat-o pur şi simplu până acum, iar şi mai mulţi simţeau nevoia curajului.

În seria manifestărilor dedicate sărbătorii centenarului naşterii Papei Ioan Paul al II-lea se numără mai multe iniţiative şi ale Diecezei de Iaşi, care îl omagiază propunând un itinerar al legăturilor sale cu România şi culminând cu vizita istorică din 1999. În timpul pontificatului său, Papa Ioan Paul al II-lea a avut multe contacte cu personalităţi ale ţării noastre şi a avut ocazia, atât înainte de 1989, cât mai ales după acest an, să adreseze mesaje punctuale care au reprezentat tot atâtea variante ale acestui „nu vă temeţi !”

Salut iniţiativa Editurii „Sapientia” de a prezenta în anul centenar, într-un volum festiv şi omagial, principalele momente ale unui pontificat care s-a proiectat şi asupra Diecezei de Iaşi. Capitolul introductiv „Dieceza de Iaşi în perioada pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea” oferă o „filmare” interesantă a vieţii Bisericii din Moldova, care a cunoscut norii grei ai regimului dictatorial comunist, dar şi zorile unei adevărate învieri.

Lucrarea de faţă apare în anul centenar al aniversării şi oferă cititorilor o incursiune în toate momentele când sfântul papă s-a gândit la România, la Dieceza de Iaşi, la toţi locuitorii ţării. Cartea pe care o aveţi în mână aduce un omagiu profund acestui mare papă care ne-a ajutat să recăpătăm libertatea Bisericii şi consider că este un adevărat „memorial” al drumului Bisericii Catolice din ţara noastră spre normalitate.

De aceea, şi titlul sugestiv al cărţii: Sfântul Ioan Paul al II-lea şi România. Sărbătorirea centenarului naşterii acestui mare păstor al Bisericii se suprapune unui eveniment intern şi personal, care îl are ca protagonist pe episcopul emerit al Diecezei de Iaşi: Omagiu Preasfinţitului Petru Gherghel cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viaţă, 55 de ani de preoţie şi 30 de ani de episcopat, o istorie a unei vieţi de păstor care se suprapune într-o mare măsură cu perioada pontificatului sfântului Ioan Paul al II-lea.

Cartea ne oferă posibilitatea vizitării imediate a principalelor şi importantelor intervenţii ale sfântului papă pentru normalizarea vieţii Bisericii din ţara noastră.

Desigur, Ioan Paul al II-lea a fost liderul religios cel mai popular şi carismatic al secolului al XX-lea. Magisteriul său moral şi religios, mai ales din ultimii ani ai pontificatului, i-a atins nu numai pe catolici, ci şi pe creştinii de alte confesiuni, dar nu doar pe ei. Desigur, pentru mulţi contemporani Papa Ioan Paul al II-lea a contribuit decisiv la prăbuşirea Zidului Berlinului şi a imperiului comunist. El nu a fost numai un papă global, mediatic, ci şi profund european: al unei Europe lărgite, care nu putea să ţină la extremităţile sale ţările din Estul Europei şi cultura acestor popoare. Şi în acest sens s-a interesat de multe ori de România, iar când s-a instaurat libertatea, a ales ca primă vizită o ţară cu populaţie preponderent ortodoxă.

Dar nu numai atât. Cu siguranţă, Papa Ioan Paul al II-lea va intra în registrele istoriei ca un om care a schimbat faţa Bisericii Catolice. El voia să facă această faţă mai strălucitoare, mai convingătoare – nu pentru a o vinde mai bine, ci pentru că era convins că credinţa în Cristos este un bine pentru omenire în general.

Încă de la începutul pontificatului său, el s-a prezentat lumii cu două imperative impetuoase şi tunătoare: Nu vă temeţi! Deschideţi larg porţile lui Cristos!, cuvinte proclamate, ba chiar strigate, adresate lumii în care omul se teme de om, îi este teamă de viaţă şi de moarte, frică de propriile sale invenţii care îl pot distruge. Criza nu poate fi depăşită decât revenind la Cristos, iubind şi rugându-ne Mântuitorului omului.

În momentul căderii Zidului Berlinului, începea un nou sezon al diplomaţiei pontificale. Fără cele două blocuri ca referinţă, Ioan Paul al II-lea a lucrat pentru a restabili respiraţia şi vigoarea în partea de est a Europei, astfel încât să poată respira cu doi plămâni.

Cu ocazia vizitei istorice în ţara noastră, din 7-9 mai 1999, Sfântul Ioan Paul al II-lea lansa o mare provocare:

„Voi, care v-aţi eliberat din coşmarul dictaturii comuniste, nu vă lăsaţi înşelaţi de visele amăgitoare şi periculoase ale consumismului. Şi ele ucid viitorul. Isus vă face să visaţi o Românie nouă, un pământ unde Orientul şi Occidentul se pot întâlni cu sentimente de fraternitate. Această Românie este încredinţată mâinilor voastre. Construiţi-o împreună, cu mult curaj!”

Fostul purtător de cuvânt al lui Ioan Paul al II-lea, Navarro Valls, a spus că va dura cel puţin cincizeci de ani pentru a înţelege pe deplin pontificatul său. De aceea, nici acest „dublu omagiu” nu are pretenţia să epuizeze toată bogăţia mesajelor transmise de papa către România şi cum s-au răsfrânt şi asupra Diecezei de Iaşi în timpul păstoririi episcopului emerit Petru.

Cu toţi preoţii şi credincioşii am fost martori la o creştere frumoasă a comunităţilor din Dieceza de Iaşi, şi îi aducem mulţumire Domnului că am avut parte de un Păstor care a fost pe lungimea de undă a noilor „semne ale timpului”, iar la aceste frumoase aniversări multiple dorim episcopului Petru bucuria legitimă a unui mandat de păstor împlinit şi ani binecuvântaţi sub ocrotirea preacuratei Fecioare Maria şi a sfântului Iosif, care au străjuit blazonul episcopal.

† Aurel Percă

Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Să mergem împreună! Un an de la vizita Papei Francisc la Iași

Dragi prieteni,

Azi, 1 iunie, se împlinește un an de când Papa Francisc a vizitat orașul nostru Iași! Cu această ocazie aș dori să vă prezint o carte apărută la Editura Sapientia, dedicată acestui eveniment istoric: „Să mergem împreună!”. Papa Francisc la Iași. 1 iunie 2019.

Răsfoind pagină cu pagină această carte vom putea retrăi fiecare moment al vizitei Suveranului Pontif în cetatea Iașiului grație fotografiilor realizate cu mult profesionalism de dl Adrian Cuba, fotograf oficial al vizitei Papei la Iași. Valoarea acestor fotografii a fost sporită de măiestria dnei Ligia-Magda Sficlea, prof. la Universitatea de Arte din Iași, care pe lângă designul deosebit de frumos al cărții, a însoțit fiecare fotografie cu o explicație ce ne ajută să înțelegem mai bine momentul imortalizat de respectiva fotografie. De asemenea, a inserat la locul potrivit și fragmente din mărturiile date de participanți, precum și discursurile Sfântului Părinte.

În prefața cărții, ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, sufletul acestui proiect editorial, afirmă pe bună dreptate că „o fotografie spune mai mult decât o mie de cuvinte”. Prin urmare, „imaginile din prezentul album surprind imaginea unui Papă care a descoperit o lume deosebit de primitoare, de la copii la adulți, de la bolnavi până la oamenii «curioși» veniți la Iași pentru a vedea pentru prima oară în istoria orașului pe urmașul Sfântului Petru la cârma Bisericii”.

Vă invit, așadar, să răsfoim acest volum fotografic și să ne reîmprospătăm amintirile despre vizita istorică făcute de Suveranul Pontif în cetatea Iașiului. Înainte de aceasta, vă rog să-mi permiteți o mărturie personală.

1 iunie 2019. În catedrala „Sfânta Fecioară Maria Regină” și de-a lungul străzilor până în piața Palatului Culturii, zeci de mii de credincioși cu fețe bucuroase îl îmbrățișează cu privirea pe Sfântul Părinte și strigă din adâncul inimii „Viva il Papa!” Pentru că am fost implicat în realizarea lor, îmi place să observ la toți participanții șepcile și eșarfele colorate în alb, galben sau albastru, și stegulețele cu logoul vizitei, cu stema Sfântului Scaun și cu tricolorul românesc.

Lumina soarelui, fețele radioase de bucurie, rugăciunea și cântarea ce se înălțau de pe buzele tuturor celor de față au creat o atmosferă de sărbătoare unică. Pentru pregătirea acestei întâlniri s-a lucrat mult și s-au implicat multe persoane. Când totul părea gata, a apărut și un suspans, aș putea spune chiar o provocare a credinței: prognoza meteo pentru ziua de 1 iunie 2019 care anunța ploaie. În cursul dimineții mă aflam la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași. Priveam pe fereastră și vedeam cum nori negri se adună pe cer. Mă întrebam: oare cei invitați vor mai veni la sărbătoare? Nu se vor speria de ploaie? Nu ar fi păcat dacă ploaia ne-ar lua „caimacul” sărbătorii? Mi-am luat umbrela și am pornit din Copou spre Palatul Culturii. M-am bucurat să văd că credincioșii nu s-au speriat de ploaie, ci au înfruntat cu curaj ploaia torențială ce s-a revărsat asupra Iașiului în vremea amiezii. Dar curajul lor a fost răsplătit de un fapt ce poate fi considerat miraculos. Când avionul în care se afla Sfântul Părinte a aterizat pe aeroportul din Iași, norii au început să se îndepărteze și să facă loc soarelui. Pe măsură ce Papa Francisc se apropia de catedrală, soarele lumina tot mai puternic, iar atunci când a urcat pe scena din fața Palatului Culturii, norii și ploaia erau doar o amintire.

Atenția tuturor era îndreptată acum spre Sfântul Părinte. Urmăream cu o curiozitate de copil gesturile cu care îi saluta pe cei prezenți. Părea că îi cunoștea pe toți. Cu un an înainte, împlinind 25 de ani de la hirotonirea preoțească, am avut bucuria de a participa împreună cu colegii mei la sfânta Liturghie prezidată de Sfântul Părinte în Casa „Sfânta Marta” din Vatican. După Liturghie am putut să-i strâng mâna și să-i simt privirea caldă, prietenească. I-am spus că îl așteptăm să ne viziteze țara, îl așteptăm la Iași. Acum eram deosebit de bucuros că Papa Francisc ne-a întors vizita. Îl priveam cu admirație din fața scenei amenajată pentru celebrarea liturgică din fața Palatului Culturii. Cunoșteam programul celebrării, însă așteptam nerăbdător cuvântul său pentru noi, cei din Iași. E adevărat că unii ar fi dorit ca Papa să celebreze o sfântă Liturghie și aici, așa cum se stabilise pentru București, Ciuc Șumuleu și Blaj. Însă programul vizitei Papei prevedea ca la Iași să fie o „întâlnire mariană cu tinerii și familiile”. Eram convins că această celebrare îi va da Sfântului Părinte ocazia să vorbească mai mult. Și așa a fost!

„Aici, împreună cu voi, se simte căldura de a fi în familie, înconjurați de cei mici și de cei mari. Este ușor, văzându-vă și auzindu-vă, să te simți acasă. Papa se simte acasă între voi”. Sunt cuvintele cu care Sfântul Părinte și-a început discursul. Toți cei din fața Palatului Culturii și de pe străzile adiacente ne simțeam ca o familie, adunați în jurul Urmașului sfântului Petru, venit la noi să ne întărească în credință. Îi ascultam cuvintele, ideile frumoase, aplicațiile concrete la situația noastră… Ne cunoștea bine, știa ce avem nevoie, ce trebuie să facem pentru a trăi ca o familie unită, împlinită, încrezătoare în viitor: „odată ce crești, să nu uiți de mama ta și de bunica ta și de acea credință simplă și robustă care le caracteriza și le dădea putere și perseverență pentru a merge mai departe, fără a se descuraja”… Deodată, Papa se oprește din discursul său și spune că, în timp ce îi saluta pe credincioși din papamobil, a văzut ceva ce l-a impresionat. A văzut o bunică ce ținea în brațe un copil iar la trecerea sa l-a ridicat mai sus pentru a-l binecuvânta: „Era o bătrână, destul de bătrână, bunică. În brațe avea nepotul de două luni mai mult sau mai puțin, nu mai mult. Când am trecut mi l-a arătat. Zâmbea, și zâmbea cu un zâmbet de complicitate, ca și cum mi-ar spune: «Uite, acum eu pot să visez!». Pe moment, m-am emoționat și n-am avut curajul să merg și s-o aduc aici în față. Pentru aceasta povestesc asta. Bunicii visează când nepoții merg înainte, iar nepoții au curaj când iau rădăcinile de la bunici”.

Cu acest exemplu, discursul Sfântului Părinte a prins viață. Am înțeles atunci mai bine. Papa nu a venit la noi doar ca să ne viziteze, ci ca să trăiască cu noi, în mijlocul nostru, ca un tată, ca un învățător, să ne arate că și cele mai mici lucruri, pe care noi le considerăm nesemnificative sau mai puțin valoroase, își au rolul și importanța lor. Bunicii și nepoții… Bunicii visează și nepoții au curaj să meargă înainte… Și noi credeam că noi, cei dintre bunici și nepoți, care acum ne credem mari, plini de putere, suntem cei care contăm…

Mulțumim, Sfinte Părinte, pentru această lecție! Noi nu am exista dacă nu am avea rădăcinile de la bunici și nici nu am avea viitor dacă nepoții nu ar avea curaj!

1 iunie 2020. A trecut un an de la vizita Papei Francisc. Ce s-a schimbat? Dintr-un punct de vedere, multe! Oamenii nu se mai adună pe stradă, în piețe. Stau în casă, iar când ies pe stradă merg câte unu, la distanță de ceilalți. Nu mai poartă șepci și eșarfe, ci măști și mănuși. Bunicii și nepoții sunt cei mai vulnerabili, de aceea trebuie să rămână în casă, ori să iasă între anumite ore. Nu ne mai dăm mâna, nu ne mai întâlnim decât online… Ce s-a schimbat în decurs de un an? Se pare că un virus a spulberat visele bunicilor și a slăbit curajul nepoților. A produs „distanțarea socială”, separarea unora de alții, neîncrederea în cel cu care te întâlnești…

Totuși, nu trebuie să ne descurajăm. Nu trebuie să lăsăm să se șteargă „cărarea dintre vecin și vecin”, care ar fi semnul că sfârșitul lumii este aproape. Dacă vrem să avem viitor, trebuie să-i facem pe bunicii noștri să viseze din nou și să le redăm nepoților curajul de a merge înainte. Pentru aceasta să medităm la cuvintele Sfântului Părinte: „Dumnezeu ne iubește cu iubire de Tată: fiecare viață, fiecare dintre noi îi aparține… Cel rău divizează, dispersează, separă și creează discordie, seamănă neîncredere. Vrea să trăim «distanți» de ceilalți și de noi înșine. Duhul Sfânt, dimpotrivă, ne amintește că nu suntem ființe anonime, abstracte, ființe fără chip, fără istorie, fără identitate… Există o rețea spirituală foarte puternică care ne unește, ne «conectează», ne susține și care este mai puternică decât orice alt tip de conexiune. Sunt rădăcinile noastre: conștiința că aparținem unii altora, că viața fiecăruia este ancorată în viața celorlalți… Toți înflorim când ne simțim iubiți”.

Mulțumim, Sfinte Părinte, și pentru această lecție!

Pr. dr. Ștefan Lupu

„Să mergem împreună!”. Papa Francisc la Iași. 1 iunie 2019.

Mâine, 1 iunie, se împlinește un an de când Papa Francisc a vizitat orașul nostru Iași! Cu această ocazie aș dori să vă prezint o carte apărută la Editura Sapientia, dedicată acestui eveniment istoric: „Să mergem împreună!”. Papa Francisc la Iași. 1 iunie 2019.

Publicată de Libraria Sapientia pe Duminică, 31 mai 2020

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro