Reîncarnare şi înviere. O analiză din perspectiva filosofiei minţii şi a credinţei creştine

Ernest M. Valea, Reîncarnare şi înviere. O analiză din perspectiva filosofiei minţii şi a credinţei creştine, Iași 2019, 306 p., 14×20, ISBN 978-606-578-375-1, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Reîncarnare şi înviere. O analiză din perspectiva filosofiei minţii şi a credinţei creştine, scrisă de Ernest M. Valea. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 306 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Analiza a două concepte religioase (reîncarnarea şi învierea) cu instrumentele filosofiei se poate constitui ca un exerciţiu aplicativ al filosofiei religiei. După cum sugerează numele acestei discipline, ea se vrea o explorare filosofică a conceptelor religioase ce împinge capacitatea de cunoaştere a raţiunii până la limitele ei. Filosofia religiei ne arată că omul religios, cel care afirmă şi îşi asumă o credinţă religioasă, nu poate nega aportul raţiunii la formularea credinţei sale. Ioan Paul al II-lea a mers până acolo încât a numit credinţa şi raţiunea „două aripi cu care spiritul uman se înalţă spre contemplarea adevărului”. Urmând tradiţia Bisericii, nu trebuie să alungăm filosofia dintre instrumentele care ne ajută să ne formulăm credinţa. Să ne amintim că în formularea dogmei Sfintei Treimi, părinţii capadocieni au „împrumutat” conceptele filosofice de ousia şi hypostasis din neoplatonism, filosofia vremii lor. Până la Descartes, Europa creştină nici nu a avut filosofi în înţelesul actual al cuvântului, care să gândească şi să scrie din afara unui context teologic. Numai începând cu Descartes am asistat la „emanciparea” filosofiei din starea de aşa-zisă „slujnică a teologiei”. În ceea ce-l priveşte pe omul religios al religiilor orientale, care susţin conceptul reîncarnării, este evident faptul că Orientul nici măcar nu a căutat un divorţ al celor două metode de cunoaştere, filosofică şi religioasă, probabil din cauză că nu a avut un Dumnezeu suprem personal din „tirania” căruia să se elibereze.

Filosofia minţii este una dintre ramurile cele mai tinere ale filosofiei, dar şi una dintre cele mai iubite, în special în Occident. Ea a apărut abia în a doua jumătate a secolului trecut ca disciplină independentă, neînglobată în filosofia religiei. În România şi-a făcut târziu apariţia, motiv pentru care avem încă puţine cărţi publicate în acest domeniu. De aceea, în primele două capitole am considerat necesar să fac o scurtă prezentare a dezbaterilor curente din filosofia minţii, în special a celor care gravitează în jurul următoarelor trei întrebări: Ce este mintea (sau sufletul, în limbaj religios)?; Care este raportul dintre minte şi corp?; Care sunt criteriile prin care evaluăm continuitatea identităţii personale? Acestea sunt, în esenţă, şi întrebările în jurul cărora gravitează întregul conţinut al cărţii. În primele două capitole, alături de o introducere în filosofia minţii, voi discuta şi răspunsurile clasice pe care le dă filosofia materialistă acestor întrebări, ca replică la dualismul cartezian.

În capitolele 3 şi 4 voi trece în alt registru, cel al studiilor religioase, şi voi analiza modul cum cele două mari religii ale Orientului, hinduismul şi budismul, definesc natura umană şi cum răspund celor trei întrebări. Un concept esenţial al hinduismului şi budismului îl constituie reîncarnarea – modalitatea prin care aceste religii susţin păstrarea identităţii personale după moarte. Din acest motiv, dedic acestei teme cel mai lung capitol al cărţii, capitolul 5. Voi analiza originea sa, modul în care funcţionează în hinduism şi budism, motivele care-l fac atrăgător pentru publicul occidental, dovezile aduse în favoarea sa, precum şi problemele pe care le lasă nerezolvate, atât din perspectiva filosofiei minţii, cât şi din cea a credinţei creştine.

În ultimul capitol voi analiza modul cum sunt definite natura umană şi, implicit, conceptul învierii de către Biserica Catolică. Voi sublinia diferenţele pe care le găsim faţă de spiritualitatea orientală, dar şi măsura în care sunt satisfăcute cerinţele formulate de filosofia minţii pentru păstrarea identităţii personale după moarte.

Mă angajez, aşadar, într-un demers aflat la graniţa dintre filosofie şi religie, dintre raţiune şi credinţă, dintre Orient şi Occident, ţinând cont de limitările unui asemenea demers, din ambele sensuri, atât din perspectiva filosofilor, cât şi a teologilor. Scopul ultim pe care-l urmăresc este să înţelegem ce este natura umană şi cum formulează religiile posibilitatea păstrării identităţii personale după moarte, în contrast cu filosofia materialistă.

Doresc să evit pe cât posibil limbajul de specialitate, astfel încât cartea să fie accesibilă publicului larg, nu doar specialiştilor. Doresc să-l atrag în studierea acestui domeniu fascinant şi pe cititorul neavizat, să-i trezesc interesul pentru dezbaterile actuale ale filosofiei minţii, astfel încât să-şi poată formula o părere proprie. De asemenea, doresc să captez atenţia şi celor care şi-au format deja o părere solidă despre reîncarnare şi/sau înviere. O verificare a bazelor pe care ne-am făurit anumite certitudini, mai ales de natură religioasă, nu poate fi decât folositoare. Sper ca această carte să vă fie o lectură rodnică, menită să vă lanseze în propria dvs. investigaţie asupra naturii umane şi a rostului ultim al existenţei, sau să vă ofere unele răspunsuri în cazul în care deja vă aflaţi în această căutare.

Ernest Valea

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro