Scriptura şi metafizica: Toma de Aquino şi renaşterea teologiei trinitare

Matthew Levering, Scriptura şi metafizica: Toma de Aquino şi renaşterea teologiei trinitare, Iași 2020, 385 p., 14×20, 978-606-578-392-8, 30 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Scriptura şi metafizica: Toma de Aquino şi renaşterea teologiei trinitare, scrisă de Matthew Levering şi tradusă în limba română de Dan Tomuleţ. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 385 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 30 lei.

Multe dintre teologiile recente referitoare la Dumnezeul triunic imaginează existenţa unei opoziţii între modul scriptural şi cel metafizic de articulare a adevărului. Din perspectiva lor, analiza metafizică, dat fiind efortul ei de a prezenta „realitatea în structurile ei ontologice, cauzale şi comunicative”, împiedică înţelegerea teologică a Dumnezeului care alege să se reveleze, nu prin intermediul unor propoziţii filosofice, ci printr-o formă dramatică, istorică şi narativă. Din perspectiva acestei critici, limbajul abstract al teologiilor metafizice ale Dumnezeului triunic umbreşte relevanţa practică a Dumnezeului celui viu al Scripturii şi al istoriei mântuirii.

Teologii şi cercetătorii Bibliei care acceptă ca reală această opoziţie dintre Scriptură şi metafizică au reacţionat, în esenţă, în două feluri. Mai întâi, unii au repudiat metafizica greacă, afirmând că ea a constituit modalitatea prin care Biserica s-a distanţat de Dumnezeu cel viu al lui Israel, deschizând Bisericii posibilitatea de a înlocui şi a domestici acest Dumnezeu. În al doilea rând, alţii au încercat să redefinească „metafizica” în armonie cu Scriptura, dezvoltând astfel o metafizică cristologică şi trinitară. Din această perspectivă, taina pascală a lui Cristos, de exemplu, reprezintă o analogie a Trinităţii. De asemenea, faptul că Cristos l-a revelat pe Dumnezeu ca pe o Trinitate de Persoane, se spune, pretinde o metafizică trinitară în care caracterul relaţional al Trinităţii trebuie să guverneze înţelegerea de către noi a „fiinţei”. Pentru astfel de gânditori, Scriptura oferă justificarea necesară dezvoltării unor descrieri mai accentuat dramatice şi narative ale distincţiei dintre Persoanele divine, descrieri care depăşesc cu mult iluminarea metafizică atentă a ordinii divine a originii, realizată prin folosirea numelor trinitare tradiţionale de Tată, Fiul, Cuvânt, Chip, Duh Sfânt, Dragoste şi Dar.

Fiecare dintre cele şapte capitole ale cărţii va aborda în profunzime câte un aspect al acestor preocupări legate de relaţia Scripturii cu metafizica, apărute în cadrul teologiei Dumnezeului triunic. În felul acesta, lucrarea ne va pune la dispoziţie o analiză unitară şi un răspuns constructiv oferit unor astfel de preocupări, prezentând sistematic, în acelaşi timp, temele tratatului sfântului Toma de Aquino despre Dumnezeu, din Summa Theologiae 1, qq. 1-43. Pe întreg cuprinsul cărţii, susţin teza potrivit căreia revizuirea teologiei Dumnezeului triunic presupune respingerea de către teologi a presupusei opoziţii dintre modul scriptural şi cel metafizic de reflecţie, fără a unifica cele două modalităţi. Modalitatea scripturală şi cea metafizică de reflecţie se despart, consider eu, în momentul în care teologii nu mai recunosc contemplaţia ca fiind „scopul” de drept al teologiei trinitare.

Această carte va susţine ideea că teologii moderni, căutând să escaladeze muntele cunoaşterii divine şi să descopere „dormitorul Regelui”, trebuie să reînveţe practicile contemplative şi metafizice necesare închinării înaintea Dumnezeului lui Israel, mai degrabă decât înaintea idolilor relevanţi din punct de vedere cultural. După cum vom vedea, sfântul Toma de Aquino se dovedeşte a fi o călăuză nepreţuită, în privinţa acestei „reînvăţări”. El înţelege teologia ca înţelepciune, respectiv ca participare la instruirea sacră oferită de Cristos în domeniul Înţelepciunii divine. În viziunea sa, povestea lui YHWH trebuie citită ca o educaţie sacră în domeniul „numelui” divin, pătrunsă pretutindeni de urgenţa profetică a grijii ca nu cumva „numele” acesta să cadă în rândul idolilor. Învăţăm de la Toma de Aquino modul în care limbajul „fiinţei” conservă insistenţa radicală a lui Israel asupra prezenţei intime în lume a Dumnezeului ei transcendent, o prezenţă care este, în ultimă instanţă, mesianică, dat fiind răul lumii. Mai mult, Toma de Aquino expune modul în care doctrina caracterului personal al divinităţii atinge, fără exces narativ, nivelul unei cunoaşteri reale a vieţii interioare a lui Dumnezeu, aşa cum este ea revelată în Scriptură. Ea descoperă în numele personale ale Trinităţii – Tată, Fiu, Cuvânt, Chip, Duh Sfânt, Dragoste şi Dar – distincţiile biblice ale divinei comuniuni-în-unitate, în care vieţile noastre au fost salvific atrase.

Astfel, cartea de faţă este un exerciţiu în contemplaţia dialogică a Dumnezeului triunic, călăuzit de ideile lui Aquino, care se bazează pe intuiţiile unui vast evantai de exegeţi şi teologi evrei şi creştini. Înţelepciunea revelată, aşa cum este ea interpretată în credinţă de către modurile înţelepciunii intelectuale omeneşti, pune în lumină misterele „fiinţei” divine sub forma a trei Persoane divine.

Pe scurt, cartea caută să reorganizeze teologia contemporană a Trinităţii şi, în aceeaşi măsură, să identifice alte „indicatoare” de-a lungul căii contemplative trasate de Dumnezeu însuşi, în Scriptură şi în tradiţie. Sper să pot arăta că, urmând un parcurs al contemplaţiei (întemeiat pe sfinţenia activă pe care o implică participarea la împlinirea salvifică, în Cristos, a Torei lui Israel), teologia trinitară rămâne pe deplin inserată în împlinirea salvifică de către Cristos a misiunii Templului lui Israel, în care numele lui Dumnezeu se manifestă, în opoziţie cu idolii.

Matthew Levering

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Să ne rugăm cu psalmistul. III. Psalmii 52-75

Pr. Claudiu Dumea (+), Să ne rugăm cu psalmistul. III. Psalmii 52-75, Iași 2020, 342 p., 14×20, 978-606-578-394-2, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Să ne rugăm cu psalmistul. III. Psalmii 52-75, scrisă de pr. Claudiu Dumea (+). Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 342 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Dacă e să o privim din punct de vedere al mărimii, Cartea Psalmilor, cu cele 1931 de cuvinte ebraice, este cea de-a treia carte veterotestamentară, după Cartea profetului Ieremia și Cartea Genezei. Însă dacă e să vedem prezența ei, mai întâi, în istoria tradiției iudaice și, apoi, în cea creștină, importanța ei este primară. Să ne gândim, de exemplu, la opera sfântului Augustin, unde din cele aproximativ 60.000 de citări biblice, 20.000 sunt din Vechiul Testament și, dintre acestea, 11.500 sunt preluate din Psalmi. Cartea Psalmilor este cea mai citată după Evanghelii. Însă dominant nu este doar aspectul cantitativ. Același părinte al Bisericii, în comentariul său la Psalmi Enarrationes in Psalmos, exclamă: „Psalterium meum, gaudium meum!(Psaltirea mea, bucuria mea!”, dând astfel glas unei adeziuni corale care va continua de-a lungul veacurilor în creștinism.

O astfel de adeziune bucuroasă și mistică o regăsim și în comentariul pe care pr. Claudiu Dumea l-a făcut la Cartea Psalmilor și care, din cauză că Domnul la chemat la sine, s-a oprit la volumul al III-lea, care cuprinde psalmii 52-75.

Titlul pe care pr. Dumea l-a ales pentru aceste meditații despre psalmi este Să ne rugăm cu psalmistul. Prin aceasta, autorul ne invită să vedem psalmii ca un dialog cu Dumnezeu, însă un dialog pe care Dumnezeu însuși l-a deschis. Ideea ar fi că așa cum un copil învață să vorbească întrucât tatăl îi vorbește, tot la fel, noi învățăm să-i vorbim lui Dumnezeu întrucât Dumnezeu ne-a vorbit mai întâi.

Din această perspectivă nu ar trebui să ne surprindă faptul că în Biblie, care este prin excelență cuvântul lui Dumnezeu, întâlnim o carte de rugăciuni. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă, în timp ce rugăciunile sunt cuvinte omenești. Dar cum au ajuns acestea în Biblie? Biblia este cuvântul lui Dumnezeu și în Psalmi. Aceasta înseamnă că rugăciunile adresate lui Dumnezeu sunt cuvântul lui Dumnezeu? Răspunsul la această întrebare îl găsim în natura dialogică a Scripturii și, mai ales, în cheia ei de boltă, care este figura Fiului, Isus Cristos, Dumnezeu și om. El este cel care transformă cuvântul uman rugător în cuvânt divin binecuvântător.

Axa hermeneutică pe care pr. Claudiu Dumea o adoptă în comentariul său la psalmi este așadar cristologică. Dacă Biblia conține o carte de rugăciuni, aceasta înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar ceea ce Dumnezeu ne spune, ci și ceea el vrea să audă, pentru că este Cuvântul Fiului pe care el îl iubește. Întregul arc al existenței noastre este asumat de Cristos și transformat în glorie divină, chiar și momentele cele mai întunecate, deoarece Isus a murit pe cruce având pe buze cuvintele psalmilor.

În analiza sa, pr. Dumea este conștient și de faptul că Psaltirea este și un text poetic ce trebuie supus unei analize istorico-critice. Cartea Psalmilor se prezintă ca un șantier pentru critica textuală, din cauza transmiteri sale seculare și relativelor sale modificări și chiar degenerări. Se prezintă și ca un laborator filologic fie datorită disparității cronologice în compunerea diferitelor versuri, fie datorită caracteristicilor lexicale foarte diferite, fie datorită trecerilor de la originalul ebraic la traducerea Septuagintei și la textul final masoretic vocalizat. Din acest motiv, pr. Claudiu îmbină reflecțiile personale cu comentariile făcute de diferiți părinți ai Bisericii, exegeți consacrați și chiar poeți care au căutat să pătrundă mai adânc sensul și conținutul psalmilor.

Dincolo de aceste aspecte însă, nu trebuie să uităm că obiectul rugăciunii în psalmi este viața în comuniune cu Dumnezeul revelației, victoria finală a lui Dumnezeu în lume și instaurarea împărăției mesianice. De fapt este același scop spre care conduce Noul Testament și este aceeași respirație care susține Tatăl nostru. De aceea, singurul lucru important este să începem mereu din nou să ne rugăm cu fidelitate și iubire psalmii, în numele Domnului nostru Isus Cristos.

Pr. dr. Ștefan Lupu 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Chiamati alla libertà. Una lettura antropologico-etica di Gal 5,1–6,18

Mihai Afrenţoae, Chiamati alla libertà. Una lettura antropologico-etica di Gal 5,1–6,18, Iași 2020, 353 p., 14×20, 978-606-578-397-3, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Chiamati alla libertà. Una lettura antropologico-etica di Gal 5,1–6,18, scrisă de pr. dr. Mihai Afrenţoae. Cartea apare în colecția „Studii biblice”, în formatul 14×20, are 353 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Chemați la libertate. O lectură antropologico-etică despre Gal 5,1–6,18 este o carte publicată în limba italiană, ce își propune să prezinte cititorului intenția persuasivă a apostolului Paul, prin care vrea să-i educe la libertatea adusă în dar de către Isus Cristos. Deși dar, libertatea respectivă este o chemare, cere un angajament continuu pentru a o dobândi în plinătatea ei. Altfel spus, indicativul mântuirii conduce către imperativul etic, ce poate fi înțeles și pus în practică doar în libertatea la care suntem chemați.

Metodologia aplicată este o îmbinare a sintaxei și a morfologiei cu retorica epidictică ce se deschide către pragmatică. În timp ce sintaxa se oprește la suprafața structurii textului, morfologia pătrunde în adâncul înțelesului cuvintelor, semantică ce poate fi surprinsă cu ajutorul epidicticii, acea ramură a retoricii care educă la asumarea valorilor, tipică pragmaticii învăluită de responsabilitate.

Cartea este compusă din patru capitole, fiecare dintre ele contribuind la alcătuirea întregului, a cărții ce ne aduce aminte că suntem chemați la libertatea de dobândit: „Voi fraților ați fost chemați la libertate. Numai că libertatea nu trebuie să devină un pretext pentru carne, dar slujiți-vă unii pe alții prin intermediul iubirii” (Gal 5,13).

Primul capitol prezintă structura sintactică a textului din Gal 5,1-12, urmată de o analiză semantică ce vrea să ilumineze interpretarea libertății. Ceea ce contează cu adevărat este credința care lucrează prin iubire (5,6), față de care nu-și mai găsește loc opoziția dintre circumcizie și lipsa acesteia, tipică celor care nu îl cunosc pe Cristos. Libertatea este prezentată ca o educatoare pragmatică, capabilă să conducă cititorul către valorile evangheliei revelate.

Al doilea capitol analizează Gal 5,13-24, evidențiind cu precădere lupta dintre carne și duh, prezentată ca esența tematică a Scrisorii către Galateni. Fiind o chemare la libertate, presupune un angajament ce îl conștientizează pe cel care crede despre limitele ce îl caracterizează și, în același timp, despre speranța în posibilitatea dobândirii libertății de a sluji în iubire. Pentru a reuși în această luptă se cere o alegere concretă: răstignirea cărnii (5,24), acțiune motivată din punct de vedere escatologic. Cititorul este chemat la asumarea aspectelor antropologico-etice ale libertății, cu o aplicare retorico-pragmatică orientată către educarea la responsabilitate.

Al treilea capitol reprezintă o analiză a textului din Gal 5,25–6,10, concentrat pe aspecte etice, desprinse din umblarea în Duh ce conduc înspre practicarea concretă a iubirii agapice. Eliberat de Cristos, cel ce crede este chemat să-și orienteze noua identitate către practicarea binelui în favoarea aproapelui.

Ultimul capitol se bazează pe epilogul Scrisorii către Galateni, ce se găsește în 6,11-18, punând în contrast lauda iudeilor în circumcizie cu lauda lui Paul în cruce. Intenția Apostolului este educarea destinatarilor la libertatea față de faptele cărnii, pentru a trăi din rodul Duhului, astfel încât, habitusul ce derivă se specifică în diferența dintre practicarea viciilor și a virtuților. Libertatea este bazată pe aspecte teologice care conduc spre relația dintre antropologie și etică, adică pe ceea ce contează cu adevărat pentru un creștin.

Pr. dr. Mihai Afrențoae, OFMConv.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Il background di Gal 5–6

Mihai Afrenţoae, Il background di Gal 5–6, Iași 2020, 143 p., 14×20, 978-606-578-397-3, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Il background di Gal 5–6, scrisă de pr. dr. Mihai Afrenţoae. Cartea apare în colecția „Studii biblice”, în formatul 14×20, are 143 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Elucidarea contextului literar, geografic și cultural al Scrisorii către Galateni este fundamental pentru a înțelege insistența lui Paul asupra libertății. Cartea Il background di Galati 5–6, publicată în limba italiană, vrea să aducă o contribuție în acest sens.

Temele principale ale cărții sunt prezentate în cele două capitole ale sale: 1) Liberati per la libertà; 2) Il genere letterario di Gal 5–6. Ambele capitole sunt orientate spre clarificarea tipului de libertate predicată de Apostolul Neamurilor, a tipului de retorică folosită, a destinatarilor și a culturii lor religioase.

1) Eliberați pentru libertate nu este un joc de cuvinte, ci titlul primului capitol al cărții Il background di Gal 5–6, iar textul ales ca introducere oferă cheia de lectură: „Existența creștină, prin natura sa, este libertate, căci, pentru libertate ne-a eliberat Cristos” (Schnelle, The Human Condition, 91). Istoria ne învață că libertatea este o valoare pentru a cărei dobândire s-au dus lupte crâncene.

Capitolul I ne indică modul în care suntem invitați să citim libertatea despre care vorbește Paul în Scrisoarea către Galateni. În sinteză extremă, primul capitol trece în revistă pasajele în care Paul vorbește despre libertate, încercând să scoată în evidență că obiectivul principal este depășirea interpretării exclusive a libertății față de legea iudaică, orientându-ne către libertatea față de faptele cărnii. În alte cuvinte, ținând cont de originea destinatarilor, proveniți în majoritate dintre ethne, adică națiuni, libertatea față de legea iudaică avea sens doar ca act preventiv, însă Paul vrea să îi conducă la libertatea de care ei duceau lipsă prin însăși cultura lor, așa cum apare în lupta dintre carne și duh, în Gal 5,16: „trupul dorește împotriva duhului, iar duhul, împotriva trupului”.

2) Capitolul al II-lea, intitulat Genul literar al Gal 5–6, este sintetizat de următorul citat: „În baza unei interpretări pragmatice a genului epidictic […] se înțelege că finalitatea sa […] se găsește în dispoziția către acțiune” (A. Pitta, Disposizione, 94). Aici avem de a face cu unele cuvinte tehnice: pragmatică, epidictic, dispoziție către acțiune, a căror înțelegere necesită citirea textului.

Îmi place mult un gând întâlnit pe parcursul cercetării: „Suntem ca niște pitici pe spatele unor giganți, însă, cu ajutorul lor, reușim să vedem departe” (Collura, „Siamo tutti nani sulle spalle dei giganti”, 37), deoarece purtați pe spatele lor, adică pe învățătura adusă deja de ei. Prin aceasta vreau să spun că m-am lăsat inspirat de cei care au studiat deja Scrisoarea către Galateni, încercând să contribui la înțelegerea acesteia, conștient că orice carte din cărți se face.

Pr. dr. Mihai Afrențoae, OFMConv.

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Come segno e simbolo : una lettura diacronica dei racconti di azioni simboliche di Geremia

Iosif Antili, Come segno e simbolo : una lettura diacronica dei racconti di azioni simboliche di Geremia, Iași 2019, 296 p., 17×24, 978-606-578-387-4, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Come segno e simbolo : una lettura diacronica dei racconti di azioni simboliche di Geremia, scrisă de pr. dr. Iosif Antili. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 296 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Cartea Come segno e simbolo: una lettura diacronica dei racconti di azioni simboliche di Geremia (Ca semn și simbol: o lectură diacronică a relatărilor acțiunilor simbolice ale lui Ieremia) este rodul mai multor ani de cercetare în cadrul unui proiect doctoral al autorului la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma. Așa cum se poate deduce din formularea titlului, studiul aparține domeniului științelor biblice, cu un interes special pentru exegeza și teologia biblică. Prezentul studiu aprofundează o categorie specială de texte din Cartea lui Ieremia: povestirile acțiunilor simbolice ale profetului din Anatot.

Cartea abordează așadar o temă reprezentativă pentru literatura profetică veterotestamentară: gesturile profetice. Profeții biblici sunt percepuți adesea ca mesageri ai lui Dumnezeu care comunică mai ales prin intermediul cuvântului. În percepția comună, profetul (nabi) este înainte de toate „cel ce proclamă” mesajul Domnului. Dar cuvântul nu era singurul mijloc al predicării profetice. Afară de cuvânt, profetul se folosește adesea de gesturi, de acțiuni, care, grație forței lor evocative, reușesc să exprime realități pe care cuvintele nu le pot formula în manieră adecvată. În registrul gesturilor profetice o categorie cu totul aparte este reprezentată de acțiunile simbolice profetice. Simbolismul este parte esențială a limbajului credinței biblice încă de la începuturi. Simbolismul este de asemenea un element esențial al ministerului profetic. Ca instrument literar și teologic, simbolismul atinge receptivitatea noastră estetică și sensibilitatea noastră religioasă. Cartea lui Ieremia pune în valoare în manieră magistrală aceste valențe ale simbolismului.

Cartea lui Ieremia conține un număr de șapte texte care povestesc acțiunile simbolice ale profetului din Anatot. Acestea sunt: Ieremia ascunde un brâu la râul Eufrat (13,1-11); viața profetului ca semn (16,1-9); Ieremia sparge un vas de lut (19,1-2a.10-11a); Ieremia poartă un jug pe grumazul său (27,2-3.11); Ieremia cumpără un ogor în timpul asediului (32,6b-15); Ieremia ascunde pietre mari la Tafni (43,8-13); Ieremia îi cere lui Seraia să arunce un sul în râul Eufrat (51,59-64). Aceste șapte povestiri se constituie ca o familie de texte care redau în miniatură întregul orizont istoric și teologic al Cărții lui Ieremia.

Acest studiu aprofundează cele șapte texte dintr-o perspectivă diacronică, adică din prisma devenirii lor literare, istorice și teologice. Biblia ne furnizează practic ultima variantă a celor șapte texte (textus receptus), dar ele au suferit o serie importantă de modificări pe îndelungatul parcurs al formării și transmiterii cărții. Reconstituirea etapelor parcurse de cele șapte texte s-a făcut pe baza confruntării sistematice a textului biblic ebraic (masoretic și de la Qumran) cu textul grecesc. Recursul la alte recensiuni (aramaică, siriacă, latină) ne-a permis clarificarea unor chestiuni mai disputate. Al doilea demers metodologic esențial a constat în aprofundarea celor șapte texte în perspectiva logicii interne a povestirilor. Constatarea existenței unor tensiuni interne și a unor rupturi de logică furnizează indicii importante despre evoluția acestor texte biblice. Afară de aceste chestiuni tehnic exegetice, studiul acordă spații ample aprofundării simbolismului celor șapte istorisiri și fondului lor teologic.

Publicând această carte, Editura Sapientia aduce în atenția cititorilor un studiu biblic realizat dintr-o perspectivă cu care cititorul român obișnuit nu este familiarizat. Pornind de la cele șapte povestiri ieremiane, această carte evidențiază faptul că Biblia nu este rezultatul unui moment unic de inspirație, ci este rodul unei lungi istorii a unui popor pasionat de Dumnezeu și doritor să descopere un sens în istorie și în evenimentele pe cere le-a trăit. Textele scrise au crescut împreună cu poporul și au fost reutilizate în diferitele etape istorice până ce s-a ajuns la punctul în care modificarea lor nu mai fost considerată acceptabilă. Cartea Come segno e simbolo se dorește a fi o contribuție la aprofundarea literaturii biblice profetice și o invitație la a descoperi imensa bogăție ascunsă în paginile Scripturii.

Pr. dr. Iosif Antili

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Duminica Bibliei. Cardinalul Ravasi: „Dar este cuvântul omului pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la noi”

La 26 ianuarie se celebrează  prima „Duminică a Bibliei”, instituită de papa Francisc cu scrisoarea apostolică în formă de motu proprio Aperuit illis, dată de pontif la 30 septembrie 2019, comemorarea liturgică a sfântului Ieronim, celebru traducător al Bibliei în latină, la 1600 de ani de la moartea sa. „Martin Luter – afirmă de la început la agenția SIR cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii – susținea că în Italia Sfânta Scriptură este aşa de uitată încât foarte rar se găsește o Biblie”, în timp ce Paul Claudel, la jumătatea secolului al XX-lea, „ironiza cu privire la respectul pe care catolicii îl arată faţă de Biblie, ținându-se la distanța cuvenită”. „Acum asta nu se mai poate spune”, afirmă vestitul biblist; totuşi inițiativa papei este importantă pentru „a redescoperi valoarea, vitalitatea şi centralitatea Sfintelor Scripturi”.

Eminență, după părerea dumneavoastră aceste aspecte s-au pierdut?

Sunt trei elemente asupra căruia trebuie să se reflecteze. Înainte de toate necesitatea de a ne întoarce la cunoașterea Scripturii cu aceeași încărcătură şi pasiune cu care asta a avut loc după Conciliul al II-lea din Vatican care a apropiat mult textele sacre de credincioşi. Prin această zi papa vrea să propună credinciosului întoarcerea la o anumită vitalitate pentru că astăzi, cu trecerea istoriei, interesul faţă de problemele de tip social sau antropologic este mai simţit decât nevoia de a avea o referință bazată pe Scripturi. De aici importanţa apelului lui Francisc de a redescoperi Biblia, de „a ne-o neînsuși” cu pasiunea din anii post-conciliari ca făclie pentru pașii noştri.

În urmă cu câteva zile, în mesajul despre predarea religiei catolice în școală, președinția CEI a subliniat valoarea studierii Bibliei şi din punct de vedere cultural.

Acesta este al doilea element de reflecţie. Biblia ca mare cod al culturii occidentale, stea polară a ethosului şi a comportamentului, de care nu poate face abstracţie cel care îşi pune întrebări despre sens. În urmă cu câţiva ani s-a insistat mult asupra rădăcinilor creştine ale Europei; astăzi este o temă mai puţin simţită, dar care nu se poate reduce la o simplă chestiune de tip religios. Este vorba despre o problemă culturală. Umberto Eco se întreba de ce tinerii noştri trebuie să ştie totul despre eroii din Homer şi să nu ştie nimic despre Moise şi despre Cântarea Cântărilor. Ambele sunt fundamentale pentru formarea noastră culturală. În această lumină trebuie desigur repropusă Biblia în cadrul școlii ca filigran al țesutului cultural, istoric şi artistic european, şi nu numai. Dacă se intră într-o pinacotecă europeană fără a cunoaște Sfânta Scriptură, se riscă să nu se înțeleagă cea mai mare parte din operele expuse; dar aşa este pentru toată arta în ansamblul său, inclusiv muzica.

Dumneavoastră făceați aluzie la un al treilea aspect.

Un element care nu se subliniază niciodată suficient, cel al hermeneuticii, al interpretării Bibliei. O problemă de mare importanță pentru că religia ebraică-creştină este o religie istorică, întrupată. Când se spune „Cuvântul lui Dumnezeu” se afirmă un adevăr, dar care nu este complet pentru că Biblia este Cuvânt al lui Dumnezeu şi cuvânt al omului. Este un dialog. Psalmii sunt rugăciuni, semn că, aşa cum susține teologul protestant Dietrich Bonhoeffer, Biblia nu este numai Cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă ci şi cuvântul pe care Dumnezeu îl aşteaptă, adresat Lui din partea noastră. Să ne gândim la intensitatea cărții lui Iob. Biblia nu este un catehism care conține afirmații precise şi teoreme punctuale, formulate în manieră incontestabilă într-un soi de atelier teologic; este o istorie; presupune un eveniment emblematic după care trebuie confruntate toate evenimentele personale. Dumnezeu, care a decis să se întrupeze trecând prin istoria noastră spune: trebuie să descifrezi prezența mea aici; prezență de judecată dar şi de mântuire. Pentru aceasta trebuie alungată tentația unei lecturi spiritualiste a Bibliei: „trupul” Cuvântului şi Logosul transcendent trebuie să fie împletiți între ei.

Papa a ales o dată care nu este întâmplătoare: a treia duminică din Timpul de peste an, în apropiere de Ziua dialogului cu evreii (astăzi) şi de Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor.

Este semnificativ că a voit să situeze Duminica Bibliei în cadrul Timpului de peste an, nu în Timpul Paștelui sau al Crăciunului. Asta pentru că Biblia trebuie să devină ghidul obișnuit şi ziua dedicată nu trebuie să rămână unică şi izolată, ci să se încadreze în țesutul anului liturgic. De altfel, în celebrarea liturgică Sfânta Scriptură şi Euharistia sunt indisolubile. Este emblematică relatarea de la Emaus, din care papa scoate titlul scrisorii apostolice: mai întâi Isus merge cu discipolii explicând scripturile şi făcându-i să le ardă inima; apoi frânge pâinea, prefigurând astfel structura celebrării liturgice. Însă Biblia este şi instrumentul, nodul de aur care ține împreună dialogul ecumenic cu lumea ortodoxă şi protestantă şi dialogul interreligios, îndeosebi cu evreii, a căror bază obiectivă comună o constituie.

Pentru Francisc nu poate să fie patrimoniu numai al câtorva, ci cartea poporului.

În afară de a fi text constant al liturgiei, trebuie să ne întoarcem la Biblie drept carte în mâinile persoanelor simple, carte cotidiană care trebuie să intre în piață şi în casă pentru că este carte a poporului. În trecut, încă din Evul Mediu, pentru cel care nu știa să citească, pereții pictați din catedrale şi imaginile sacre constituiau Biblia pauperum. În zilele noastre publicistica biblică este însemnată, notele de la subsol şi comentariile ajută şi cititorii mai puţin „înzestrați”, dar trebuie făcut ceva mai mult la nivel „laic”.

La ce vă gândiți?

Ar trebui reuşit să se explice arta şi muzica arătându-le codul subînțeles, dar şi să se „transcrie” Biblia în noile limbaje conform gramaticilor culturale de astăzi: cinema, televiziune, videoart, „inserând-o” şi în cultura digitală. Mă gândesc, în trecut, la Evanghelia lui Matei de Pasolini, la pătimirea lui Cristos de Andrei Rubliov de Tarkovski: şi astăzi este important a stimula prin artă, cultură, cinema şi noile limbaje reflecția despre marile teme religioase. Nu este simplu: riscul banalizare sau spectacularizare este la colț, dar trebuie demarată o reflecţie serioasă şi insistat mai mult pe acest versant care cere competență şi curaj.

De Giovanna Pasqualin Traversa

(După agenția SIR, 17 ianuarie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Introducere în Noul Testament

Raymond E. Brown, Introducere în Noul Testament, Iași 2019, 1047 p., 17×24, 978-606-578-369-0, 110 lei.

 

La Editura „Sapientia” urmează să apară cartea Introducere în Noul Testament, scrisă de Raymond E. Brown și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția „Studii teologice”, în formatul 17×24, are 1047 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 110 lei.

Chiar dacă titlul Introducere în Noul Testament pare suficient de explicit, se impun totuşi câteva clarificări, pentru ca cititorul să ştie care a fost intenţia noastră.

Mai întâi, tipul de cititori avut în vedere. Această carte se doreşte a fi o introducere; ca atare, ea nu se adresează cercetătorilor. Am în vedere atât cititorii care intenţionează să abordeze studiul Noului Testament (NT) de unii singuri, cât şi studenţii care frecventează cursuri despre NT la diferite niveluri (de ex., grupuri de studii biblice, învăţământ religios sau primii ani de seminar etc.). Cu alte cuvinte, am încercat să scriu o carte care să-l poată ghida pe cel care citeşte pentru prima dată într-o manieră aprofundată Noul Testament, în întregime sau în parte, şi trebuie să fie capabil să răspundă mai târziu unor chestiuni mai specifice

În al doilea rând, această carte se concentrează asupra Noului Testament, şi nu asupra „creştinismului primar”. De ce? Studiul creştinismului primar se înscrie în Istoria Bisericii: este deci un câmp mult mai vast decât cercetarea biblică. Creştinismul nu-i decât în parte o „religie a cărţii”. Primii care l-au urmat şi l-au proclamat pe Cristos, timp de douăzeci de ani, au făcut-o oral, înainte de a apărea primele însemnări testamentare (în jurul anilor 50). Şi chiar după compunerea cărţilor care constituie actualul NT (între anii 50-150 d.C.), comunităţile creştine au existat în regiuni unde nu circula nicio carte scrisă (care să se fi păstrat); şi, desigur, aveau cu certitudine concepţii şi credinţe pe care nu le regăsim în niciuna din cărţile NT

În al treilea rând, această lucrare se concentrează asupra textului actual al cărţilor NT, fără să investigheze preistoria sa. NT a suscitat mai multe cercetări savante decât oricare altă literatură de dimensiuni comparabile. Acest lucru se traduce printr-o largă şi incontrolabilă diversitate de teorii cât priveşte sursele (ce nu s-au păstrat) care, combinate sau corijate, se află la originea cărţilor ajunse până la noi.

În al patrulea rând, primul obiectiv al acestei cărţi este să ne introducă în lectura cărţilor NT, şi nu atât a unor cărţi despre NT. Prin urmare, doar o cincime din această Introducere va fi dedicată unei discuţii generale sau tematice (cap. 1-6, 15-17, 25). Restul va consta în capitole dedicate fiecărei cărţi a NT şi tocmai despre aceste capitole intenţionez să vorbesc acum. Dacă ar trebui să predau un curs de Introducere în Noul Testament, prima recomandare pe care aş face-o studenţilor mei ar fi să citească fiecare text neotestamentar ce urmează a fi luat în discuţie. Multe Introduceri pleacă de la presupunerea că cititorul este foarte nerăbdător, dacă nu cumva chiar obligat să citească NT; după părerea mea, publicul cititor are nevoie să i se arate cât este de provocator contactul cu NT, pentru că paginile sale au legătură cu viaţa şi cu preocupările fiecăruia dintre noi

În al cincilea rând, problemele religioase, spirituale şi ecleziastice ridicate de NT vor fi prezentate de-a lungul întregii cărţi. De fapt, în cea mai mare parte a capitolelor mele, ultima subsecţiune care precede Bibliografia va aduce în discuţie chestiuni şi probleme pe care le vom numi Chestiuni deschise; cititorii vor fi invitaţi aici să reflecteze la probleme ridicate de NT, cu privire la Dumnezeu, la Cristos şi alte personaje din NT, la Biserică etc. Deşi este evident că NT se poate studia şi dintr-un punct de vedere profan sau neangajat, sau din cel al religiilor comparate, el ar trebui să intereseze pe majoritatea cititorilor, această reflecţie fiind importantă pentru ei din punct de vedere religios.

În al şaselea rând, această carte se vrea „centristă”, echilibrată. Cititorii trebuie să ştie că această alegere s-a făcut pe fondul unor dezbateri universitare. O Introducere are datoria de a reflecta care este astăzi poziţia cercetătorilor. Această apreciere nu este simplă. Noi teze îndrăzneţe tind să atragă atenţia şi ele pot aduce succes şi titluri universitare celor care le propun. Raportând aceste propuneri, mass-media pot lăsa impresia că în general sunt cercetătorii cei ce le susţin. Desigur, unul sau altul din aceste noi puncte de vedere merită efectiv o largă audienţă; dar, mult prea adesea, ceea ce reţine atenţia mijloacelor de comunicare în masă este prea puţin recunoscut şi puţin plauzibil. Pentru a fi cât mai mult în slujba cititorilor, aş încerca să evaluez poziţia majorităţii specialiştilor – chiar dacă în chestiuni specifice aş înclina să susţin opinia minorităţii. Este evident totuşi că anumite aprecieri despre poziţia majorităţii nu sunt total lipsite de prejudecăţi personale.

Raymond E. Brown

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Să ne rugăm cu psalmistul, vol 2. Psalmii 26-51

Claudiu Dumea, Să ne rugăm cu psalmistul, vol 2. Psalmii 26-51, Iași 2018, 392 p., 14×20, ISBN 978-606-578-355-3, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Să ne rugăm cu psalmistul, vol 2. Psalmii 26-51, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 392 p. și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Dacă e să o privim din punct de vedere al mărimii, Cartea Psalmilor, cu cele 1931 de cuvinte ebraice, este cea de-a treia carte veterotestamentară, după Cartea profetului Ieremia și Cartea Genezei. Însă dacă e să vedem prezența ei, mai întâi, în istoria tradiției iudaice și, apoi, în cea creștină, importanța ei este primară. Să ne gândim, de exemplu, la opera sfântului Augustin, unde din cele aproximativ 60.000 de citări biblice, 20.000 sunt din Vechiul Testament și, dintre acestea, 11.500 sunt preluate din Psalmi. Cartea Psalmilor este cea mai citată după Evanghelii. Însă dominant nu este doar aspectul cantitativ. Același părinte al Bisericii, în comentariul său la Psalmi Enarrationes in Psalmos, exclamă: „Psalterium meum, gaudium meum!(Psaltirea mea, bucuria mea!”, dând astfel glas unei adeziuni corale care va continua de-a lungul veacurilor în creștinism.

O astfel de adeziune bucuroasă și mistică o regăsim și în comentariul pe care pr. Claudiu Dumea îl face la Cartea Psalmilor și care, din motive de practicitate, va fi publicat la Editura Sapientia în șase volume. Titlul pe care pr. Dumea l-a ales pentru aceste meditații despre psalmi este Să ne rugăm cu psalmistul. Prin aceasta, autorul ne invită să vedem psalmii ca un dialog cu Dumnezeu, însă un dialog pe care Dumnezeu însuși l-a deschis. Ideea ar fi că așa cum un copil învață să vorbească întrucât tatăl îi vorbește, tot la fel, noi învățăm să-i vorbim lui Dumnezeu întrucât Dumnezeu ne-a vorbit mai întâi.

Din această perspectivă nu ar trebui să ne surprindă faptul că în Biblie, care este prin excelență cuvântul lui Dumnezeu, întâlnim o carte de rugăciuni. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă, în timp ce rugăciunile sunt cuvinte omenești. Dar cum au ajuns acestea în Biblie? Biblia este cuvântul lui Dumnezeu și în Psalmi. Aceasta înseamnă că rugăciunile adresate lui Dumnezeu sunt cuvântul lui Dumnezeu? Răspunsul la această întrebare îl găsim în natura dialogică a Scripturii și, mai ales, în cheia ei de boltă, care este figura Fiului, Isus Cristos, Dumnezeu și om. El este cel care transformă cuvântul uman rugător în cuvânt divin binecuvântător.

Axa hermeneutică pe care pr. Claudiu Dumea o adoptă în comentariul său la psalmi este așadar cristologică. Dacă Biblia conține o carte de rugăciuni, aceasta înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar ceea ce Dumnezeu ne spune, ci și ceea el vrea să audă, pentru că este Cuvântul Fiului pe care el îl iubește. Întregul arc al existenței noastre este asumat de Cristos și transformat în glorie divină, chiar și momentele cele mai întunecate, deoarece Isus a murit pe cruce având pe buze cuvintele psalmilor.

În analiza sa, pr. Dumea este conștient și de faptul că Psaltirea este și un text poetic ce trebuie supus unei analize istorico-critice. Cartea Psalmilor se prezintă ca un șantier pentru critica textuală, din cauza transmiteri sale seculare și relativelor sale modificări și chiar degenerări. Se prezintă și ca un laborator filologic fie datorită disparității cronologice în compunerea diferitelor versuri, fie datorită caracteristicilor lexicale foarte diferite, fie datorită trecerilor de la originalul ebraic la traducerea Septuagintei și la textul final masoretic vocalizat. Din acest motiv, pr. Claudiu îmbină reflecțiile personale cu comentariile făcute de diferiți părinți ai Bisericii, exegeți consacrați și chiar poeți care au căutat să pătrundă mai adânc sensul și conținutul psalmilor.

Dincolo de aceste aspecte însă, nu trebuie să uităm că obiectul rugăciunii în psalmi este viața în comuniune cu Dumnezeul revelației, victoria finală a lui Dumnezeu în lume și instaurarea împărăției mesianice. De fapt este același scop spre care conduce Noul Testament și este aceeași respirație care susține Tatăl nostru. De aceea, singurul lucru important este să începem mereu din nou să ne rugăm cu fidelitate și iubire psalmii, în numele Domnului nostru Isus Cristos.

Pr. dr. Ștefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Să ne rugăm cu psalmistul. vol. I. Psalmii 1-25

Claudiu Dumea, Să ne rugăm cu psalmistul, vol 1. Psalmii 1-25, Iași 2018, 320 p., 14×20, ISBN 978-606-578-354-6, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Să ne rugăm cu psalmistul, vol. 1. Psalmii 1-25, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 320 p. și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Dacă e să o privim din punct de vedere al mărimii, Cartea Psalmilor, cu cele 1931 de cuvinte ebraice, este cea de-a treia carte veterotestamentară, după Cartea profetului Ieremia și Cartea Genezei. Însă dacă e să vedem prezența ei, mai întâi, în istoria tradiției iudaice și, apoi, în cea creștină, importanța ei este primară. Să ne gândim, de exemplu, la opera sfântului Augustin, unde din cele aproximativ 60.000 de citări biblice, 20.000 sunt din Vechiul Testament și, dintre acestea, 11.500 sunt preluate din Psalmi. Cartea Psalmilor este cea mai citată după Evanghelii. Însă dominant nu este doar aspectul cantitativ. Același părinte al Bisericii, în comentariul său la Psalmi Enarrationes in Psalmos, exclamă: „Psalterium meum, gaudium meum!(Psaltirea mea, bucuria mea!”, dând astfel glas unei adeziuni corale care va continua de-a lungul veacurilor în creștinism.

O astfel de adeziune bucuroasă și mistică o regăsim și în comentariul pe care pr. Claudiu Dumea îl face la Cartea Psalmilor și care, din motive de practicitate, va fi publicat la Editura Sapientia în șase volume. Titlul pe care pr. Dumea l-a ales pentru aceste meditații despre psalmi este Să ne rugăm cu psalmistul. Prin aceasta, autorul ne invită să vedem psalmii ca un dialog cu Dumnezeu, însă un dialog pe care Dumnezeu însuși l-a deschis. Ideea ar fi că așa cum un copil învață să vorbească întrucât tatăl îi vorbește, tot la fel, noi învățăm să-i vorbim lui Dumnezeu întrucât Dumnezeu ne-a vorbit mai întâi.

Din această perspectivă nu ar trebui să ne surprindă faptul că în Biblie, care este prin excelență cuvântul lui Dumnezeu, întâlnim o carte de rugăciuni. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă, în timp ce rugăciunile sunt cuvinte omenești. Dar cum au ajuns acestea în Biblie? Biblia este cuvântul lui Dumnezeu și în Psalmi. Aceasta înseamnă că rugăciunile adresate lui Dumnezeu sunt cuvântul lui Dumnezeu? Răspunsul la această întrebare îl găsim în natura dialogică a Scripturii și, mai ales, în cheia ei de boltă, care este figura Fiului, Isus Cristos, Dumnezeu și om. El este cel care transformă cuvântul uman rugător în cuvânt divin binecuvântător.

Axa hermeneutică pe care pr. Claudiu Dumea o adoptă în comentariul său la psalmi este așadar cristologică. Dacă Biblia conține o carte de rugăciuni, aceasta înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar ceea ce Dumnezeu ne spune, ci și ceea el vrea să audă, pentru că este Cuvântul Fiului pe care el îl iubește. Întregul arc al existenței noastre este asumat de Cristos și transformat în glorie divină, chiar și momentele cele mai întunecate, deoarece Isus a murit pe cruce având pe buze cuvintele psalmilor.

În analiza sa, pr. Dumea este conștient și de faptul că Psaltirea este și un text poetic ce trebuie supus unei analize istorico-critice. Cartea Psalmilor se prezintă ca un șantier pentru critica textuală, din cauza transmiteri sale seculare și relativelor sale modificări și chiar degenerări. Se prezintă și ca un laborator filologic fie datorită disparității cronologice în compunerea diferitelor versuri, fie datorită caracteristicilor lexicale foarte diferite, fie datorită trecerilor de la originalul ebraic la traducerea Septuagintei și la textul final masoretic vocalizat. Din acest motiv, pr. Claudiu îmbină reflecțiile personale cu comentariile făcute de diferiți părinți ai Bisericii, exegeți consacrați și chiar poeți care au căutat să pătrundă mai adânc sensul și conținutul psalmilor.

Dincolo de aceste aspecte însă, nu trebuie să uităm că obiectul rugăciunii în psalmi este viața în comuniune cu Dumnezeul revelației, victoria finală a lui Dumnezeu în lume și instaurarea împărăției mesianice. De fapt este același scop spre care conduce Noul Testament și este aceeași respirație care susține rugăciunea Tatăl nostru. De aceea, singurul lucru important este să începem mereu din nou să ne rugăm cu fidelitate și iubire psalmii, în numele Domnului nostru Isus Cristos.

Pr. dr. Ștefan Lupu

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


101 întrebări şi răspunsuri despre Biblie

Raymond E. Brown, 101 întrebări şi răspunsuri despre Biblie, Iași 2018, 206 p., 14×20, ISBN 978-606-578-334-8, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea 101 întrebări şi răspunsuri despre Biblie, scrisă de Raymond E. Brown și tradusă în limba română de dna Augusta Maria Flonta. Cartea apare în colecția „Studii biblice”, în formatul 14×20, are 206 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Pages from 101 întrebări Biblie

La sfârşitul anilor ’50 ai secolului trecut îmi terminam studiile doctorale, pentru a putea preda Biblia. După un an petrecut la Ierusalim, mulţumită unei burse pentru studierea manuscriselor de la Marea Moartă, încă inedite pe atunci, m-am reîntors şi am început să predau ştiinţele biblice la Seminarul „Sfânta Maria” din Baltimore. În anul 1960 am susţinut prima sesiune de studii de vară despre Biblie, iar după această perioadă, pe lângă obişnuitele mele ore de predat, am ţinut mii de conferinţe pentru diverse grupuri doritoare să audă vorbindu-se despre Scripturi. Aceste grupuri erau formate din episcopi şi preoţi din diecezele catolice şi din clerici ai altor Biserici, călugări şi călugăriţe din diferite congregaţii, precum şi grupuri formate din toţi acei oameni care participă, pe parcursul verii, la sesiuni, congrese şi conferinţe. Oricare ar fi fost subiectul conferinţelor mele ţinute pe parcursul anilor, am fost impresionat să constat că, în momentul când începea partea în care răspundeam la întrebări, unele dintre acestea reveneau constant, chiar dacă nu se potriveau cu tema abordată. Această repetare mi-a fost, cu siguranţă, de folos, nu doar pentru că am sesizat ceea ce era de interes pentru public, ci şi – sper acest lucru – pentru a putea formula răspunsuri mai adecvate la aceste întrebări. Deseori auditorii au avut amabilitatea de a afirma că momentul consacrat întrebărilor şi răspunsurilor nu era mai puţin important decât conferinţele propriu-zise, pentru a aprofunda înţelegerea Scripturilor. Acesta a fost motivul pentru care m-am hotărât să adun, din acest bagaj de experienţă, întrebările care mi s-au părut cel mai des formulate şi să public răspunsurile la acestea.

Permiteţi-mi să insist: este vorba despre întrebări care mi-au fost adresate. Un procentaj însemnat din acestea a fost adresat, probabil, oricărei persoane care vorbeşte despre Biblie. Totuşi, este inevitabil ca răspunsurile pe care le-am publicat şi cele pe care le-am formulat să fi sugerat chiar ele unele dintre întrebările auditoriului. În lucrare, m-am străduit să formulez întrebările în funcţie de amintirile mele. Unele dintre ele au fost enunţate, întotdeauna, din interes sau din curiozitate. Altele sunt formulate într-o manieră uşor defensivă, deoarece foarte adesea subiectul suscită, în cel care întreabă, o anumită tulburare. Se întâmplă ca interlocutorul să insiste: răspunsul care i-a fost dat nu corespunde exact cu ceea ce caută el. Am încercat să păstrez aceste diferenţe de ton. M-am întrebat ce spaţiu ar trebui să acord răspunsurilor din această carte. Ar fi mai bine să dau răspunsuri mai ample unui număr mai mic de întrebări, sau să dau răspunsuri mai scurte, care să genereze alte întrebări, ce ar relua punctele tratate insuficient în cadrul primului răspuns? Cel mai adesea am ales această din urmă abordare, căci ea corespunde experienţei mele directe din teren, în urma conferinţelor ţinute. Participanţii nu se aşteaptă ca răspunsul la o întrebare să constituie o nouă conferinţă. Ei preferă aprofundarea unui răspuns considerat incomplet. Totuşi, există probleme complexe, care cer uneori răspunsuri mai detaliate, exact în momentul când sunt puse (şi pe care această lucrare le prezintă). Cititorul va observa imediat diferenţa de lungime dintre răspunsurile la cele 101 întrebări.

Alte persoane ca mine, care şi-au petrecut viaţa studiind Biblia, ar putea formula răspunsuri diferite la aceste întrebări. Răspunsurile îmi aparţin, dar ele au fost cizelate în primul rând din dorinţa de a face înţelese informaţiile, nu de dorinţa de a atrage atenţia cu orice preţ. Am constatat că o replică prea abilă sau un răspuns prompt care vizează provocarea râsului răneşte deseori şi închide mintea interlocutorului în faţa a ceea ce de fapt doreşti cu adevărat să transmiţi. Prefer să-mi enunţ pe larg gândurile, decât să subliniez ridicolul unui răspuns de alt tip, oricât de caraghios îl găsesc, în fond. Îl avertizez pe cititor: nu va găsi nimic remarcabil, „strălucitor”, în aceste răspunsuri; îmi este suficient să sper că va găsi, în ele, informaţii. Am preferat termenul de „răspuns” celui de „replică”. În acest fel am răspuns la aceste întrebări şi o voi mai face în continuare; dar cititorul este acela care va judeca dacă a găsit, cu adevărat, răspunsul aşteptat.

Raymond E. Brown

 

Tabel analitic al subiectelor tratate

Întrebările 1-4: Traducerile Bibliei. Pe care dintre ele să o folosim; traducerile populare; Biblii protestante şi Biblii catolice.

Întrebările 5-10: Cărţi canonice şi Cărţi apocrife. Divergenţele dintre catolici şi protestanţi; Evangheliile apocrife.

Întrebările 11-14: Cum să citim Biblia? De la început la sfârşit, sau într-o manieră selectivă; notele şi comentariile: poţi să te dispensezi de specialişti?

Întrebările 15-17: Sub îndrumarea Bisericii: Interpretarea individuală; libertatea specialistului în interpretare.

Întrebările 18-22: De ce să citim Biblia? Cuvântul lui Dumnezeu sau bibliotecă umană; Biblia e inspirată?

Întrebările 23-27: Biblia este adevărată până la ultima literă? Literalitatea cu privire la Adam şi Eva şi a altor texte; arheologia confirmă textul biblic?

Întrebările 28-30: Critica biblică: cărţi biblice dificile; Apocalipsul, cea mai dificilă dintre cărţile Bibliei.

Întrebările 31-33: Fundamentalismul biblic: cum să răspundem acestei probleme.

Întrebările 34-37: Noul Testament este adevărat până la ultima literă? Scrisorile lui Paul: au fost scrise de el, iar în caz contrar, ce autoritate au?

Întrebările 38-44: Evangheliile. Sunt sigure, istorice? Redau ele viaţa lui Cristos? Dacă nu este aşa, cine le-a scris şi ce sunt ele? Ce diferenţă face acest lucru pe plan spiritual?

Întrebările 45-51: Cuvintele şi lucrările lui Isus: Putem fi siguri de cuvintele sale precise şi de minunile sale? Care este valoarea acestor minuni, mai ales a exorcismelor sale? Diavolul există?

Întrebările 52-53: Învierea lui Isus: Isus s-a ridicat din mormânt cu trupul, adică fizic?

Întrebările 54-60: Naşterea lui Isus: Ne putem încrede în textele despre naşterea şi despre copilăria sa, nu sunt acestea doar folclor? În ce concordă şi în ce se deosebesc? Au existat apariţii ale îngerilor, îngerii există?

Întrebările 61-68: Maria: Care este importanţa sa în Biblie? Naşterea feciorelnică; Neprihănita Zămislire şi Adormirea Maicii Domnului; Maria a rămas fecioară? Cine erau fraţii şi surorile lui Isus?

Întrebările 69-76: Ştiinţa lui Isus: Ştia Isus că este Dumnezeu? Ştia el totul? Ştia că trebuia să moară? Cunoştea viitorul?

Întrebările 77-78: Întemeierea Bisericii: Isus a înfiinţat Biserica sau ştia cum urmează să se dezvolte aceasta?

Întrebările 79-85: Sacramentele: au fost instituite de Isus, mai ales Euharistia şi Botezul? Ce semnificaţie aveau acestea pentru primii creştini?

Întrebările 86-88: Primii creştini şi evreii: Ce raporturi au existat între ei şi cum s-au despărţit? Evreii i-au prigonit pe creştini?

Întrebările 89-92: Conducerea Bisericii primare: Cine conducea Biserica? Cei doisprezece apostoli; de unde vin episcopii, erau aceştia succesorii apostolilor?

Întrebările 93-96: Cine celebra Euharistia: Când şi în ce fel au fost recunoscuţi ca preoţi anumiţi creştini?

Întrebările 97-100: Petru şi papii: Petru era conducătorul Bisericii, sau episcopul Romei, sau primul papă?

Întrebarea 101: Cât de mult s-a schimbat Biserica după epoca Noului Testament?

 

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro