Sfântul Atanasiu de Alexandria, Scrisorile pascale, Iași 2013, 334 p., 17×24, ISBN 978-606-578-082-8, 30 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Scrisorile pascale, scrisă de sfântul Atanasiu de Alexandria și traduse în limba română de pr. dr. Lucian Dîncă. Cartea apare în colecţia Patrologie, formatul 17×24, are 334 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 30 lei.

Paştele nu este pur şi simplu o sărbătoare ca oricare alta: aşa cum Euharistia este desemnată deseori sub titlul de „Sacramentul sacramentelor”, putem spune, pe bună dreptate, că Paştele este „Sărbătoarea sărbătorilor”, sau „Solemnitatea solemnităţilor”; este desăvârşirea Paştelui ebraic, în cadrul căruia se comemora ieşirea poporului din sclavia egipteană prin trecerea miraculoasă a Mării Roşii, prin proclamarea faptelor minunate pe care Dumnezeu le-a săvârşit, şi anticiparea Paştelui final la care este chemată Biserica.

Însă Paştele nu a fost dintotdeauna o instituţie imuabilă şi uniformă, ci a cunoscut un proces continuu de dezvoltare încă de la începuturile creştinismului. Mai exact, este vorba despre o dublă dezvoltare: mai întâi, un proces de diversificare a sărbătorii, şi apoi o evoluţie istorică a tradiţiilor particulare pornind de la un fond comun.

Scrisorile pascale ale sfântului Atanasiu de Alexandria (297-373), publicate în cartea de faţă, traduse în limba română de pr. dr. Lucian Dîncă, se deschide cu un vast studiu introductiv, realizat de traducător. În acest studiu, după o prezentare succintă a originii Paştelui la iudei, precum şi o descriere sumară a teologiei şi tradiţiilor legate de această sărbătoare, părintele Dîncă trece la expunerea viziunii Noului Testament cu privire la sărbătoarea Paştelui şi a evoluţiei ei în primele secole ale creştinătăţii, evidenţiind concepţiile mai multor sfinţi părinţi cu privire la Paște până la Conciliul I ecumenic de la Niceea (325), unde s-a hotărât, printre altele şi celebrarea în comun, la aceeaşi dată, a marii sărbători a creştinătăţii. În centrul acestui studiu, părintele prezintă bogata gândire a sfântului Atanasiu de Alexandria cu privire la „Sărbătoarea sărbătorilor”. După câteva date biografice ale acestui mare teolog care a marcat, prin amprenta gândirii sale teologice şi spirituale, întreg secolul al IV-lea al creştinismului, sunt prezentate pe scurt principalele opere ale lui Atanasiu: Împotriva păgânilor, Despre întruparea Cuvântului, Viaţa sfântului Anton cel Mare, Apologia împotriva arienilor, Despre fericire, numeroasele Scrisori pastorale etc.

Atanasiu, s-a născut în jurul anului 297, la Alexandria, dintr-o familie creştină de origine greacă. Din operele sale constatăm că a fost un om erudit, bun cunoscător al Bibliei. Încă de tânăr se naşte în el dorinţa de a-şi consacra viaţa idealului monastic. În anul 319 este hirotonit diacon de către episcopul său Alexandru, alături de care în 325 participă la Conciliul de la Niceea. După moartea lui Alexandru (328), îi succedă pe tronul episcopal şi îşi va păstori turma până la moartea sa (373). Însă, ca păstor, nu a avut o viaţă prea fericită, fiind nevoit ca de cinci ori să ia drumul exilului din cauza unor comploturi (17 ani din cei 45 cât a fost episcop i-a petrecut în exil, departe de credincioşii săi, cu care întreţinea legătura şi prin intermediul acestor scrisori pascale).

După acest studiu introductiv, sunt prezentate propriu-zis scrisorile pascale, începând de la cea din anul 329 până la cea din anul 373, fiecare scrisoare fiind precedată de o scurtă expunere a contextului istoric în care a fost redactată şi de o scurtă prezentare a structurii scrisorii. Printre principalele teme pascale dezvoltate de Atanasiu în aceste scrisori, expuse şi în studiul introductiv, menţionăm doar câteva: Cristos, mort şi înviat – adevăratul Miel pascal; postul – o pregătire sufletească şi trupească pentru marea sărbătoare; Paştele – victoria lui Cristos asupra morţii etc. Cartea se încheie cu câteva anexe care-l pot ajuta pe cititor să-l cunoască şi să-l înţeleagă mai bine şi mai uşor pe acest mare sfânt părinte al Bisericii.

Recomandăm această lucrare tuturor celor care doresc să cunoască şi să se hrănească din gândirea teologică şi spirituală a lui Atanasiu de Alexandria cu privire la cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, dar şi celor care doresc să cunoască contextul istoric în care acest mare sfânt a reuşit, în ciuda persecuţiilor, să dea o atât de frumoasă mărturie de credinţă.

Laurenţiu Turbuc

Sfântul Atanasiu de Alexandria, Scrisorile pascale, Iaşi 2013, 334 p., 17×24, ISBN 978-606-578-082-8, 30 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Eduard Ferenț, Frumusețea vieții creștine dedicate iubirii lui Cristos, după tratatul „Despre feciorie” al sfântului Grigorie de Nyssa, episcop, Iași 2009, 548p., 17×24, ISBN 978-973-8980-44-0, 35 RON.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Frumuseţea vieţii creştine dedicate iubirii lui Cristos, după tratatul „Despre feciorie” al sfântului Grigorie de Nyssa, episcop, scrisă de pr. dr. Eduard Ferenţ Cartea apare în colecţia „Patrologie”, în format 17×24 cm, conţine 548 de pagini şi poate fi procurată de la toate librăriile catolice din ţară la preţul de 35 lei.

Cartea de faţă prezintă frumuseţea trupului Biserici şi a continenţei creştine după sfântul Grigorie de Nyssa. Autorul, pr. dr. Eduard Ferenţ, este profesor de teologie dogmatică la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi.

Pentru o înţelegere mai profundă a teologiei trupului şi a celibatului creştin, autorul şi-a stricturat lucrarea în trei părţi distincte. Prima parte descrie viaţa şi contextul cultural în care a trăit sfântul Grigorie de Nyssa. Partea a doua cuprinde traducerea în limba română a tratatului „De virginitate” („Despre feciorie”). Partea a treia cuprinde o analiză teologică amplă a sacramentului Căsătoriei şi despre starea de feciorie trăită în Biserică din iubire totală faţă de Cristos cel feciorelnic – Christus virgo.

Paradoxul acestei cărţi este faptul că autorul tratatului analizat a fost un om căsătorit, care scrie pagini admirabile despre fecioria creştină. El a cunoscut personal şi practic tot ce înseamnă viaţa de căsătorie, ceea ce i-a permis să realizeze o comparaţie realistă a celor două stări de viaţă, mai ales în capitolul al III-lea al tratatului „Despre feciorie”.

Prezentul volum se adresează studenţilor teologi şi persoanelor consacrate, dar orice suflet doritor de desăvârşire poate descoperi în paginile aceste cărţi o adevărată comoară de gândire şi de sensibilitate creştină.

Andrei Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Adalbert Hamman, Părinții Bisericii, Iași 2005, 296p., 17×24, ISBN: 973-8474-54-X, 25 RON.

Omul, a cărui îndeletnicire este sau era scrisul, devine altul prin opera sa. El se prezintă nu ca un om, ci ca o carte. De aici, şi expresia: „vorbeşte ca o carte”, expresie care, de altfel, nu este un compliment. Să ne gândim, de exemplu, la conferenţiarii care îşi citesc textul conferinţei. Pentru cei iniţiaţi în patrologie, Clement de Alexandria este autorul Pedagogului. Toată lumea ştie că sfântul Augustin a scris o carte numită Confesiuni. Unii, atraşi de titlu, se încumetă să o deschidă, însă o închid îndată ce-şi dau seama că autorul nu-şi dezvăluie pe larg filmul amorurilor ilegitime. Păcat! Cititorul l-ar fi descoperit pe omul care se numeşte Aurelius Augustinus.

În loc să enumerăm lucrările unui autor, poate e mai bine dacă am încerca să descoperim cine este acest om: să cunoaştem omul concret, viu, în carne şi oase, cuprins de pasiune şi ură, slab sau violent. În fond, opera sa ne interesează, nu pentru că pe rafturile bibliotecii sunt aliniate 15 volume in quarto, ci pentru că ea este opera unui om excepţional numit Augustin; această operă ne ajută să descoperim un om, ba, mai mult, un creştin, adică un om pătruns de credinţa în Cristos.

Scriitorii creştini din primele cinci veacuri creştine, pe care îi numim părinţii Bisericii, au fiecare o fizionomie proprie cu trăsături bine conturate. Ar fi uşor să-i clasificăm după anumite criterii prestabilite şi să vedem în Augustin un emotiv activ şi, împreună cu H. Marrou, în Ioan Crisostomul un introvertit. Sau, dimpotrivă, căci nu putem avea încredere în toate clasificările, să spunem, de exemplu, că Grigore din Nazianz era un tip neliniştit, care avea nevoie de căldura şi prezenţa cuiva, iar Tertulian, unul pesimist, independent, nesatisfăcut.

Când vorbim despre literatură, trebuie să ţinem cont şi de geografie. Africanul Ciprian nu reacţionează ca Ilariu de Poitiers; grecii au o sensibilitate, o vigoare filozofică deosebită, care le permit să-i întreacă pe majoritatea latinilor. Să nu mai vorbim despre emoţia şi lirismul sirienilor, cum ar fi, de exemplu, sfântul Efrem.

În această carte, ne-am străduit, gravând portretele, să răzuim ghipsul în care unii i-au pus pe aceşti înaintaşi, împiedicându-i să respire, să trăiască, să fie ei înşişi. Preocuparea noastră a fost să regăsim omul – care, uneori, face să vibreze textul, ori să cadă o lacrimă –, cu sensibilitatea şi inteligenţa sa puse de credinţă în slujba evangheliei.

Dacă epoca în care a trăit Irineu sau Ciprian nu este identică cu cea a lui Augustin sau a lui Grigore de Nyssa, cu atât mai puţin poate fi identică cu a noastră. Pentru a o înţelege, este important să o apropiem de noi, să luminăm lucrurile necunoscute cu cele cunoscute, situaţiile îndepărtate cu cele mai apropiate nouă şi care sunt asemănătoare cu acelea. Atanasiu şi Ilariu au fost nişte „opozanţi”. Au avut curajul să spună „nu” totalitarismului imperial, asemănător, cât priveşte metodele, oricărui totalitarism. Dacă ar fi să ne gândim la perioada anilor 1940-1944, nu ne vine oare în minte, spontan, timpul apocaliptic trăit de Augustin, şi astfel, nu înţelegem mai bine opera sa – „Cetatea lui Dumnezeu”?

Cunoscând mai bine omul, mediul în care a trăit, înţelegem mai bine contribuţia pe care o are opera sa la istoria creştinismului şi, poate, suntem tentaţi să ne familiarizăm chiar cu opera sa. Nimic nu creează mai bine un contact personal cu omul, decât textul care-i prelungeşte existenţa. Reîntoarcerea la părinţii Bisericii se înscrie în mişcarea de reîntoarcere la originile noastre creştine, numită întoarcerea la izvoare. Suntem, în secolul al XX-lea, fericiţii beneficiari ai mişcării biblice şi liturgice. Nu există călăuze mai bune decât Origene şi Augustin pentru a înţelege sufletul şi spiritul Scripturii, cu condiţia să nu pierdem niciodată din vedere progresele realizate de ştiinţele biblice.

În ceea ce priveşte liturgia, părinţii Bisericii nu s-au mulţumit să o comenteze catecumenilor şi credincioşilor, ci au modelat-o, au construit-o, au trăit-o. Ambroziu şi Vasile au avut un rol determinant în compunerea textelor liturgice. Reînnoirea biblică şi liturgică ar fi incompletă dacă n-ar fi însoţită de reîntoarcerea la părinţii Bisericii. Cursul nostru de patrologie „concretă” ar dori să mişte publicul în această direcţie.

Am încercat să ne familiarizăm cu Iustin şi Ambroziu, străduindu-ne să le trasăm fizionomia. Portretele – e necesar să o spunem – nu sunt o reconstituire romanţată, ci o deducere bazată pe un studiu asiduu şi minuţios al scrierilor lor. Am redus referinţele la minimum pentru a nu îngreuna cartea şi a nu pierde din vedere publicul căruia ne adresăm. Specialistul va descoperi că suntem datori unor studioşi erudiţi, precum Mons. Duchesne, A. Puech, P. Labriolle, G. Bardy, J. Quasten, H. von Campenhausen. Prin urmare, cartea nu se adresează specialiştilor. Am redus la minimum trimiterile pentru a nu îngreuna lectura cărţii, căci am avut în vedere publicul căruia ne adresăm. Nu putem însă să le-o interzicem nici celor dintâi, pentru timpul lor liber. Dar, redactând-o pe parcursul a doi ani de predare la Universitatea din Quebec, am încercat să îi prezentăm tinerilor studenţi pe sfinţii părinţi într-o lumină nouă, mai aproape de viaţa de ieri şi de azi.

A. Hamman

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro