Arcangelo Campagna, Sfântul Alois Orione. A-ți dărui viața cântând iubirea, Iași 2017, 14×20, 448 p., ISBN 978-606-578-298-3, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Sfântul Alois Orione. A-ți dărui viața cântând iubirea, scrisă de Arcangelo Campagna și tradusă în limba română de Fabian Pitreți. Cartea apare în colecţia „Viețile sfinților”, în format 14×20, are 448 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 25 lei.

Iată o altă biografie remarcabilă dedicată sfântului Alois Orione, fondatorul „Micii Opere a Divinei Providențe” și a „Micilor Surori ale Carității”. El însuși s-a definit „o inimă fără margini” și „nebunul carității”: o conștiință simptomatică a unei acțiuni nelimitate de iubire față de frați, în numele unei credințe nemărginite în bunătatea lui Dumnezeu și în căutarea permanentă a voinței sale. Don Orione le sugera alor săi să aibă „curajul binelui”; în această lucrare s-a arătat un vrednic corifeu pus în fața a numeroase rânduri de fii și fiice, de admiratori și prieteni, deveniți acum devoți sinceri care îi contemplă imensa statură morală și sfințenia declarată de autoritatea infailibilă a Bisericii.

Din acest motiv prezentarea vieții și a operei sale este cu adevărat impunătoare și, se poate spune, sporește mereu cu noi contribuții, semn evident al unui interes pe care trecerea anilor nu numai că nu a întunecat amintirea faptelor sale minunate în câmpul apostolatului catolic, în special al carității în diferitele sale forme, ci pare că a înconjurat cu un interes crescând și luminos figura și realizările sale.

Biografia pe care o prezentăm acum este o dovadă clară în această privință. Ar greși totuși cine ar crede că aceasta ar putea fi pusă pur și simplu alături de altele care au apărut până acum, că nu vine cu ceva nou.

Biografia scrisă cu iubire filială de pr. Arcangelo Campagna, discipol de-al meu cu mulți ani în urmă, se deosebește, și cititorul va remarca îndată, prin stilul cursiv, povestirea rapidă și, mai ales, printr-o informație bine îngrijită. Trebuie să recunosc că biograful a preluat de la bătrânul său maestru acea „curiositas” care l-a făcut să evalueze, ca puțini alții, toate izvoarele și să le așeze într-o narațiune bine ordonată care nu poate să nu trezească un viu interes. Aș vrea să adaug că ucenicul, obișnuit să folosească instrumentele pe care tehnica modernă le pune la dispoziția celui care vrea să se documenteze în mod serios, a depășit cu mult maestrul care îl felicită în mod sincer.

Numeroasele citate ale cuvintelor și ale scrierilor făcute de biograf, cu o trimitere precisă la izvoare, bogăția abundentă a anecdotelor care se succed cu o precisă consecvență fac din aceste pagini un instrument prețios și indispensabil pentru cunoașterea unui om mare, care a onorat ca puțini alții istoria recentă a Bisericii.

Nu vreau să reiau un loc comun abuzat și să spun cu deplină cunoaștere a cauzei și cu intimă satisfacție, că aceste pagini umplu un gol și, între alte biografii, merită un loc de cinste.

Nu în ultimul rând, o altă calitate a acestei publicații este și dimensiunea sa nu excesivă, fapt care o face să fie gustată și de cei care spun că nu au mult timp la dispoziție.

Pr. Campagna, apoi, în loc să se lase condus, așa cum mulți biografi sunt înclinați să facă, de considerații moralizatoare și ascetice, a lăsat să vorbească din plin faptele și documentele, prezentate cu acea sobrietate pe care un istoric serios trebuie să o păstreze cu orice preț. De aceea, trebuie să-i fim recunoscători autorului acestor pagini din care se ridică vie, fascinantă, actuală o figură excepțională de Sfânt și de Apostol, la care toți pot să privească nu doar cu admirație, ci și cu intenția de a merge pe urmele sale, pe acea cale a iubirii pe care omenirea de astăzi este chemată să se regăsească, dacă vrea să reaprindă speranța unei lumi mai bune.

PS Andrea Gemma, episcop

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Jean-Christian Petitfils, Viața lui Isus, Iași 2016, 17×24, 480 p., ISBN 978-606-578-274-7, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut cartea Viața lui Isus, scrisă de Jean-Christian Petitfils și tradusă în limba română de Augusta-Maria Flonta. Cartea apare în colecţia „Viețile sfinților”, formatul 17×24 cm, are 480 pagini, este cusută, are coperți cartonate și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 35 lei.

În ultimii ani a crescut interesul multor oameni față de persoana lui Isus, dar și numărul întrebărilor cu privire la el: „A existat cu adevărat?”, „Ce se știe despre viața lui?”, „A fost el fondatorul creștinismului?” și multe altele. Cu ocazia Sinodului despre Cuvântul lui Dumnezeu, care s-a desfășurat la Roma, vorbind despre importanța cunoașterii istoriei Sfintei Scripturi, Papa Benedict al XVI-lea spunea, la 14 octombrie 2008: „Faptul istoric este o dimensiune constitutivă a credinței. Istoria mântuirii nu este o mitologie, ci o adevărată istorie, și din acest motiv ea trebuie studiată cu metodele cercetării istorice serioase”.

Istoricul francez, Jean-Christian Petitfils, în studiul său Viața lui Isus, publicat de curând la Editura Sapientia, dorește să ofere un răspuns tuturor celor interesați să afle mai multe aspecte cu privire la viața lui Isus Cristos. Ca surse documentare, pe lângă cele patru Evanghelii canonice, autorul face referință și la câteva evanghelii numite apocrife, care nu fac parte din canonul Sfintei Scripturi, precum și la fragmente rare din unele scrieri non-creștine (precum cele ale lui Iosif Flaviu, un istoric evreu din secolul I).

Plecând de la textul sacru, autorul ne prezintă activitatea și opera mântuitoare a lui Cristos dintr-o perspectivă istorică, făcând adesea referire la ultimele descoperiri de natură istorică și arheologică. Pe lângă aceste dovezi istorice, textul este însoțit de anumite comentarii și explicații care au ca scop facilitarea înțelegerii mesajului evanghelic.

Cartea se deschide cu un prolog în care autorul ne oferă o retrospectivă a motivelor pentru care oamenii au fost interesați de-a lungul timpului să prezinte viața lui Isus, mulți având ca scop, nu atât relatarea adevărului, cât mai ales interese de natură economică sau politică.

Autorul și-a structurat lucrarea în 20 de capitole, care evidențiază principalele evenimente din viața lui Isus prezentate în Evanghelii, începând de la predica lui Ioan Botezătorul până la moartea și învierea lui Isus.

Primele capitole ne prezintă contextul în care poporul evreu aștepta venirea lui Mesia, un rege care trebuia să elibereze poporul de sub dominația romană. În aceste capitole sunt relatate: predica lui Ioan Botezătorul, criza politică a Israelului, aflat sub stăpânire romană, botezul lui Isus în Iordan și ispitirea în pustiu.

Următoarele capitole redau începutul ministerului public al lui Isus, mai exact alegerea celor 12 ucenici, prima minune, care s-a petrecut în localitatea Cana din Galileea etc. Apoi sunt relatate toate locurile prin care a trecut, învățătura sa, minunile pe care le-a săvârșit și oamenii cu care a intrat în contact.

Ultimele capitole sunt poate cele mai importante pentru înțelegerea misiunii lui Isus, care a făcut totul pentru a împlini voința Tatălui. În această ultimă parte regăsim ultimele momente ale vieții lui Isus, de la intrarea glorioasă în Ierusalim, ultima cină cu ucenicii, apoi arestarea, procesul și drumul crucii, care se încheie cu răstignirea, și ajungând la cel mai important eveniment, învierea din morți.

În epilog, autorul prezintă copilăria lui Isus, plecând de la Evangheliile după Matei și după Luca, precum și pe baza tradiției primilor creștini și a unor cărți apocrife.

La sfârșitul cărții, cu scopul de a facilita înțelegerea mesajului transmis, sunt plasate șapte anexe care descriu mai pe larg izvoarele care au stat la baza acestei lucrări: Evangheliile sinoptice (după Matei, Marcu și Luca) și Evanghelia după Ioan, cărțile apocrife și valoarea lor istorică, mărturiile și scrierile unor autori din primele veacuri creștine (precum Iosif Flaviu), manuscrisele de la Qumran, lângă Marea Moartă, relicvele pătimirii lui Isus (giulgiul din Torino, sudarium-ul din Oviedo și tunica din Argenteuil) și istoria acestora, iar la final o cronologie pornind de la perioada care a precedat apariția creștinismului, până la dezvoltarea primelor comunități creștine.

Recomandăm această carte tuturor celor care doresc să afle ce spune istoria cu privire la persoana lui Isus. Valoarea ei este dată de faptul că este lucrarea unui istoric care s-a străduit să adune într-o carte adevărurile descoperite de mulți cercetători istorici și arheologi de-a lungul timpului.

Octavian Sescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Andrea Gemma, Don Orione. O inimă fără margini, Iași 2016, 14×20, 560 p., ISBN 978-606-578-270-9, 30 lei.

Editura „Sapientia” anunta aparitia cărții Don Orione. O inimă fără margini, scrisă de Andrea Gemma și tradusă de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Viețile sfinților” în formatul 14×20 cm, are 560 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la orice librărie catolică din țară la prețul de 30 lei.

Don Orione. O inimă fără margini este biografia unuia dintre marii apostoli ai carității care a trăit în întunecatul secol al XX-lea, dar care a reușit să lumineze întreaga lume prin credința sa mărturisită deschis și caritatea trăită în mod eroic (Ioan Paul al II-lea). Deși este o biografie, această carte se distanțează considerabil de biografiile romanțate atât obiectivitatea scrierii, cât mai ales prin realismul care reiese din fiecare pagină a cărții. Avantajul autorului este dublu: în primul rând, foarte marea apropiere de timpurile în care a trăit Don Orione, motiv pentru care multe dintre izvoarele acestei cărți sunt scrieri ale contemporanilor lui don Orione. În al doilea rând, Mons. Andrea Gemma este fiul congregației întemeiate de apostolul carității și a avut ocazia să cunoască îndeaproape spiritul și opera acestuia, subiect căruia îi dedică a doua parte a cărții.

Prima parte a acestei cărți este constituită de prezentarea vieții părintelui Alois Orione (1872-1940), declarat sfânt de Papa Ioan Paul al II-lea la 16 mai 2004. Cititorul este familiarizat încă din primele pagini cu simplitatea vieții acestui mare sfânt. Este citat adesea chiar don Orione care vorbește cu o deosebită luciditate despre viața sa, deseori cu referință la felul în care Divina Providență l-a ocrotit și l-a îndrumat. S-a născut pe 23 iunie 1872, la Pontecurone, într-o familie săracă, caracteristică pe care a considerat-o întotdeauna un har al Domnului. Este al treilea copil al lui Vittorio, pavator de străzi, și al Carolinei, o casnică neobosită.

Perioada activității lui don Orione este una dificilă: problema socială era în plină desfășurare (sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea) iar Biserica nu putea să stea deoparte. Primul răspuns al ei a fost enciclica papei Leon al XIII-lea: Rerum novarum (1891). Dar rămâneau atâtea lucruri de depășit! Citind aceste pagini, putem vedea în acest apostol al celor mai lipsiți și marginalizați un precursor al noii evanghelizări. Don Orione a perceput cu simț profetic că Biserica va trebui să se implice activ în perioada de tranziție a acelor timpuri: „Cine dă popoarelor Botezul este Biserica. Acum democrația înaintează și Biserica, să nu ne temem, va ști să-i dea Botezul”.

Parcursul formării sacerdotale al lui don Orione este și el unul sinuos. După o experiență franciscană, saleziană (a avut bucuria de a-l întâni personal pe don Bosco), și după un examen vocațional serios, a intrat în Seminarul diecezan din Tortona.

Partea a doua a cărții, „Spiritul și opera” lui don Orione, prezintă congregația întemeiată de don Alois Orione, Mica Operă a Divinei Providențe. Este o descriere în 11 puncte ce poate fi sintetizată astfel: „O congregație umilă, modernă, una și multiplă, la picioarele Bisericii, în slujba patriei, dedicată iubirii și sacrificiului, susținută de credință și de mijlocirea sfintei Fecioare Maria pentru a-i duce pe toți la Cristos într-o veșnică laudă a lui Dumnezeu”.

Don Orione. O inimă fără margini este o carte deosebită pentru că este rezultatul unei împletiri armonioase între măreția subiectului tratat – don Orione a fost și va rămâne unel dintre marii apostoli ai carității – și arta deosebită a scrisului. Mons. Andrea Gemma reușește să evoce cu foarte mare expresivitate figura Fondatorului, care trăda o „inimă fără margini… dilatată de caritatea celui răstingnit”. Cartea se adresează tuturor, dar mai ales celor tineri pentru care poate fi un instrument care să conducă spre discernerea adevăratei vocații. Cititorul se va simți interogat de viața acestui sfânt, pentru că ne amintește că prima și principala vocație a creștinului este aceea a trăirii eroice a carității.

David Eduard Cristian

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Charles Lapierre, Umblă în prezența mea: Domnul de La Salle (1651-1719), Iași 2016, 14×20, 186 p., ISBN 978-606-578-269-3, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Umblă în prezența mea: Domnul de La Salle (1651-1719) , scrisă de Charles Lapierre, tradusă în limba română de Cecilia Lujinschi. Cartea apare în colecţia „Viețile sfinților”, în format 14×20, are 186 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 15 lei.

Epoca noastră – ecologică şi sportivă – redescoperă mersul pe jos şi călare. Găseşte că este sănătos şi plăcut. Din cele mai vechi timpuri, pe pământul nostru au mers oameni: păstori mânându-şi turmele din păşune în păşune… vânzători ambulanţi mergând din oraşe în sate, oferindu-şi talentele sau modesta lor marfă… cuceritori de toate culorile în slujba unor ideologii contestabile sau a unor sfidări abuzive… pelerini în căutarea unor locuri de închinare pentru suflet.

Puţini dintre pământeni vor fi mers atât cât dl de La Salle! Fără a părăsi Hexagonul – cu puţin mai mic decât astăzi –, câte leghe parcurse de la Reims la Paris şi la Rouen, de la Rouen la Boulogne, de la Paris la Mende şi la Marsilia, de la Marsilia la Grenoble?… Aproape întotdeauna pe jos; uneori, călare.

Pentru ce aceste drumuri pe orice vreme şi în direcţii atât de diferite? Ca şi Abraham, Părintele credincioşilor, dl de La Salle primise de la Dumnezeu o misiune. Ca să o împlinească, nu avea alt mijloc decât să pornească la drum, păstor al unei turme mai mult sau mai puţin docile… purtător al „Veştii cele Bune”… cuceritor în slujba Împărăţiei lui Isus… pelerin pătruns de harul rugăciunii.

Încălţările sunt pentru el un instrument de muncă, la fel ca şi bicicleta, motocicleta, trenul sau maşina pentru muncitorul de astăzi. Câte perechi a stricat – cu toată grosimea pingelelor şi trăinicia cusăturilor – din 1680 până în 1719, în slujirea „copiilor meşteşugarilor şi săracilor”?…

Şi dacă, după trei secole, ne-am porni şi noi la drum la rândul nostru? Nu ca să-l urmăm în toate amănuntele îndelungatelor sale călătorii, ci numai în principalele etape ale mersului său în prezenţa Dumnezeului său, la fel ca şi Abraham, „din tabără în tabără” (Gen 12,9).

Iubite Părinte, De La Salle,

După câte ştiu, nimeni nu a avut vreodată ideea de a cere pentru dumneavoastră de la Autorităţile romane titlul şi sarcina de „Patron al Ecologiştilor”, în ciuda chipului dumneavoastră „puţin bronzat din îndelungatele călătorii”… Este adevărat că secolul lui Ludovic al XIV-lea, care a fost şi al dumneavoastră, nu cunoştea acest lucru şi nici numele… Şi, de puţin timp, Francisc de Assisi asigură cu umor această responsabilitate.

Cât despre a vă face „Patron al Drumeţilor” – ceea ce v-ar conveni de minune –, inutil să ne gândim la acesta. Înaintea dumneavoastră, Dominic, Ignaţiu de Loyola, Pierre Favre, Tereza de Avila, Vincenţiu – ca să nu-i înşirăm decât pe unii dintre sfinţii drumeţi cei mai apropiaţi de dumneavoastră în timp – au dobândit în această privinţă titluri de nobleţe incontestabile.

Pius al XII-lea v-a instituit solemn în 1950 „Protector al TUTUROR Educatorilor”. Aceasta vă este de ajuns şi vă înţeleg. Această corporaţie este numeroasă prin lume. Sarcina ei este delicată. Tinerii cer atenţii continue şi perfect adaptate la epoca în care trăiesc, precum şi la mediul în care vor intra când vor fi adulţi. Fără a uita că trebuie să luăm în considerare – ţine de vârsta lor – fidelităţile şi adevărurile lor succesive şi chiar simultane… Pentru a răspunde la misiunea lui, educatorul este deci, prin definiţie, omul „dinamicii provizoriului”, după fericita formulă a fratelui Roger Shutz, care v-ar fi plăcut, sunt sigur.

Căci dumneavoastră înşivă aceasta aţi trăit, nu?… Mai cu seamă, din acel 24 iunie 1682, când, părăsindu-vă căminul familial şi tot ce reprezenta el ca emoţionante amintiri, v-aţi alăturat primilor institutori într-o modestă casă din faţa Mănăstirii Sainte-Claire. Nu vă părăseaţi oraşul natal, este adevărat! Dar, cu toate acestea…

În acea zi, începea pentru dumneavoastră, tânăr canonic bogat în bani şi în cultură, o aventură despre care – aţi spus-o după 40 de ani, Părinte!… – dacă aţi fi ştiut unde avea să vă ducă, nu v-aţi fi „atins de ea nici cu vârful degetelor”…

Cei câţiva paşi care v-au condus din strada Sainte-Marguerite în strada Neuve s-au înmulţit pe măsură ce se fondau şcoli. Introducându-i după dumneavoastră pe câţiva în această carte, rămân nesătul şi sunt convins că îl las astfel şi pe cititorul care v-a urmărit împreună cu mine… Dar puteam să spun totul? Ar fi mai multe volume.

Totuşi, povestind viaţa dumneavoastră, citându-vă scrierile pentru a vă face să fiţi înţeles mai bine, mi se pare că nu mi-am pierdut timpul. Şi că nu m-am înşelat prezentându-vă mersul pe drumurile Franţei ca un răspuns la chemarea adresată de Dumnezeu oricărui credincios ca şi altădată Părintelui lor Abraham: „Umblă în prezenţa mea şi fii desăvârşit!” (Gen 17,1)

Ştiaţi bine, Părinte, că a merge în prezenţa lui Dumnezeu nu este întotdeauna uşor, nici material, nici spiritual. Pentru a vă asigura că nu veţi da greş – sau cât mai puţin posibil! –, foloseaţi mijloace care ne miră, pe noi, copii agitaţi ai unui veac plin de nebunie.

În Regulile dumneavoastră, „pe care mi le-am impus”, scrieţi:

1. Nu voi ieşi fără vreo necesitate şi fără a-mi acorda timp un sfert de oră pentru a examina în faţa lui Dumnezeu dacă nevoia este reală sau imaginară. Dacă lucrul acela este grabnic, îmi voi acorda timp cel puţin cât un Miserere pentru aceasta şi pentru a-mi pune în spirit vreun sentiment bun.

Şi mai departe:

1. Când va trebui să merg la ţară, voi face o zi de reculegere pentru a mă dispune la aceasta şi voi încerca să mă pun în stare de a face, măcar când voi fi pe drum, trei ore de rugăciune pe zi.

În sfârşit:

17. Trebuie, de asemenea, să nu petrec nicio singură zi, în afară de atunci când voi fi la ţară, fără a vizita preasfântul Sacrament; şi încă pentru atunci, dacă pot să trec pe lângă Biserica vreunui sat, mă voi pune în genunchi pentru a adora preasfântul Sacrament; şi o voi face de atâtea ori de câte ori mi se va prezenta ocazia.

Ştiaţi bine, Părinte, că astfel de practici nu aveau să fie întotdeauna posibil de îndeplinit. „Voi încerca”… „dacă pot”, scrieţi dumneavoastră cu prudenţă. De exemplu, când v-aţi întors „în catastrofă” de la Garde-Chatel la Laon, după moartea fratelui Nicolas Bour, bănuiesc că adorațiile dumneavoastră în fața bisericilor satelor prin care treceați au fost scurte… În acest caz deosebit, îmi închipui că aţi pus în aplicare o altă regulă a dumneavoastră:

14. Bună regulă este să nu ne chinuim atât pentru a şti ce trebuie să facem, ci să facem în mod perfect ceea ce ştim.

Această regulă de bun-simţ ar fi incompletă dacă, mai sus, nu aţi fi anunţat o dată cu aceasta culoarea care dezvăluie însuşi sensul şi secretul unităţii vieţii dumneavoastră:

3. Bună regulă de conduită este să nu facem deosebire între problemele proprii ale stării noastre şi problema mântuirii şi a perfecţiunii noastre şi să ne asigurăm că nu vom înfăptui niciodată mai bine mântuirea noastră şi că nu vom dobândi niciodată mai multă perfecţiune decât făcându-ne datoriile stării noastre, cu condiţia să le împlinim ÎN VEDEREA ORDINII LUI DUMNEZEU. Trebuie să căutăm să avem întotdeauna în vedere acest lucru.

Iertaţi-mă, Părinte, că mi-am permis să subliniez ceea ce mi se pare că exprimă esenţialul atitudinii dumneavoastră de credincios: a face totul în vederea ordinii lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă „a merge în prezenţa lui Dumnezeu”, dacă v-am înţeles…

Mulţi credincioşi, astăzi, simt ca şi dumneavoastră nevoia de a „merge în prezenţa lui Dumnezeu” pentru a da un sens vieţii lor… Dacă cele câteva pagini pe care vi le-am consacrat filial ar putea să-i ajute să descopere prin faptele, atitudinile, scrierile dumneavoastră, ceva din înţelepciunea dumneavoastră biblică, din spiritul dumneavoastră de credinţă, din rugăciunea dumneavoastră contemplativă în slujba misiunii dumneavoastră, împreună cu dumneavoastră, Părinte, aş fi recunoscător Domnului nostru.

Fratele Charles Lapierre

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ana Ecaterina Emmerich, Viaţa sfintei Fecioare Maria după contemplaţiile fericitei surori stigmatizate Ana Ecaterina Emmerich, Iași 2016, 14×20, 456 p., ISBN 978-606-578-267-9, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent Viaţa sfintei Fecioare Maria după contemplaţiile fericitei surori stigmatizate Ana Ecaterina Emmerich, tradusă în limba română de pr. dr. Isidor Mărtincă. Volumul apare în colecţia „Viețile sfinților”, în format 14×22, are 456 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 25 lei.

În anii 1960, fiind seminarist la Iaşi, am avut prilejul şi şansa de a citi „Dureroasa Patimă a lui Isus Cristos”, după contemplaţiile venerabilei surori Ana Ecaterina Emmerich. Erau peste 10 (zece) caiete de dictando de 100 de file, un scris frumos, îngrijit şi lizibil al părintelui Folea, preot greco-catolic, care, după interzicerea de regimul comunist a Bisericii Unite din 1 decembrie 1948, s-a retras la Parohia Romano- Catolică din Gherăeşti, Roman. Aici s-a apucat de traducerea cărţii Anei Ecaterina Emmerich.

Citeam cu mare râvnă din caiet, pe care trebuia să-l termin cât mai repede, pentru că aştepta un altul. Citirea acestei cărţi a lăsat asupra noastră o impresie de evlavie şi de înţelegere mai bună şi corectă a pătimirii lui Cristos.

Mai târziu am primit cadou din partea unei familii de români deveniţi romano-catolici, care s-au stabilit în Germania, cartea Leben der Hl. Jungfrau Maria; nach den Betrachtungen der gottseligen Anna Katharina Emmerich. Aufgeschrieben von Clemens Brentano (Paul Pattloch Verlag Aschaffenburg 1964). Mi-a făcut o mare plăcere să am această carte şi s-o citesc în original. Am aflat multe amănunte din viaţa preasfintei Fecioare Maria şi mi-am întărit credinţa şi evlavia către Maica Domnului, a Bisericii şi a noastră. Citind-o şi voind s-o răspândesc, le-am povestit diferiţilor colegi preoţi cele aflate. Foarte mulţi dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a o citi şi ei, dar nu cunoşteau limba.

Pentru traducere am avut în faţă originalul în limba germană şi pentru penultimul capitol m-am folosit de traducerea în limba italiană şi în limba română. A fost o muncă foarte migăloasă, dar fiind ajutat, am reuşit să dau traducerii o formă, ca să fie pe înţelesul cititorilor noştri, nu numai colegi clerici, ci şi creştini de rând.

Procesul de beatificare a Anei Ecaterina Emmerich a început în anul 1892. Pentru o lungă perioadă a fost întrerupt şi apoi reluat până când, pe 3 octombrie 2004, a fost declarată fericită de către Sfântul Părinte de pioasă amintire Ioan Paul al II-lea.

În revelaţiile sale nu sunt contradicţii cu adevărurile Bibliei şi nici măcar cu tradiţiile orale ale Bisericii. Ele completează în mod minunat sfintele Scripturi şi istoria ecleziastică; clarifică punctele obscure explicate încă insuficient de teologi şi de exegeţi. Ceea ce surprindem de la Emmerich şi convinge prin ceea ce spune este bogăţia nemărginită care depăşeşte orice supoziţie umană cu privire la viaţa lui Isus şi a Mariei.

Acest volum, Viaţa sfintei Fecioare Maria, este rodul viziunilor fericitei surori, mai ales cu ocazia Octavei Neprihănitei Zămisliri a Mariei, când sora Emmerich intra în extaz. Aceste viziuni au fost adunate şi sintetizate de poetul Clement Brentano. Acestea însă nu urmează cursul vieţii sfintei Fecioare, aşa cum suntem obişnuiţi să citim după modelul evanghelic şi istoric al altor numeroase biografii oficiale şi neoficiale ale sfintei Fecioare Maria, ci urmează firul propriei sale vieţi „interioare” şi al predestinării sale în lume şi pentru lume.

Contemplaţiile mariane ale surorii Emmerich aruncă o privire adâncă asupra misterelor magnifice ale faptelor, pregătirii, venerării şi alegerii acestui vas sublim ales de Dumnezeu cel atotputernic.

Cititorului atent nu-i va scăpa faptul că în anumite puncte ale cărţii limbajul este la prezent; aceasta se întâmplă când Ecaterina Emmerich vorbeşte în stare de extaz.

Ni s-a părut corect să introducem viziunile cu rugăciunea Anei Ecaterina Emmerich adresată Mamei sale cereşti. O rugăciune pe care noi toţi ar trebui să o imităm, pentru a ieşi din durerea mizerabilei noastre existenţe interioare şi din întunericul lumii, încredinţându-ne milostivirii Mamei lui Dumnezeu şi a lui Isus Cristos, „Poarta umanităţii”.

Pr. prof. dr. Isidor Mărtincă

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Gerlando Lentini, Un sfânt la Palermo. Iacob Cusmano, Iași 2016, 14×20, 558 p., ISBN 978-606-578-259-4, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Un sfânt la Palermo. Iacob Cusmano, scrisă de Garlando Lentini şi tradusă în limba română de pr. dr. Felician Tiba. Cartea apare în colecţia „Vieţile sfinţilor”, în format 14×20, are 558 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 35 lei.

Fericitul Iacob Cusmano s-a născut la Palermo, în ziua de 15 martie 1834, din părinţii Iacob şi Magdalena. La vârsta de trei ani rămâne fără mamă, iar sora mai mare, Vincenţina, deşi avea abia doisprezece ani, prea şi rolul de mamă pentru fraţii mai mici. Încă din copilărie, educat bine de către tată, ca şi de sora sa mai mare, Iacob se deprinde cu practica rugăciunii asidue şi cu asistenţa celor nevoiaşi. Arată o grijă deosebită faţă de săraci, în persoana cărora îl vedea pe Isus însuşi.

Între anii 1841 şi 1851 urmează Colegiul Massimo, o şcoală părinţilor iezuiţi, la care, la un moment dat îşi şi exprimă dorinţa de a intra. Terminând studiile şcolii iezuite, în anul 1851 s-a înscris la Facultatea de Medicină în cadrul Universităţii din Palermo. Un an mai târziu rămâne şi fără tată.

În anul 1855, la vârsta de 21 de ani obţine diploma de licenţă în Medicină, cu specializarea Chirurgie. Nu profesează medicina la Palermo, deşi ar fi putut să o facă, ci începe o muncă asiduă de îngrijire a bolnavilor şi a săracilor, în localitatea San Giuseppe Jato, unde se retrăsese alături de ceilalţi fraţi, imediat după moartea tatălui.

Săracii încep să-l preocupe mai mult decât s-ar fi preocupat de sine. Pe acest fundal simte chemarea lui Dumnezeu la a deveni preot, ceea ce se întâmplă în anul 1860. Este numit colaborator la biserica „Cei Patruzeci de Sfinţi Martiri”, de unde începe o profundă campanie de întrajutorare a celor bolnavi şi săraci. În timp ce se afla în casa prietenului său, Michele De Franchis a observat cum acesta, înainte să se apuce să mănânce, lua din hrana de pe masă o mică parte pe care o punea deoparte pentru cei săraci. Gestul l-a marcat atât de mult, încât, în anul 1867, a pus bazele operei „Bucăţica Săracului”, o operă de caritate care se ocupa cu strângerea de alimente şi îmbrăcăminte şi distribuirea lor persoanelor sărace.

În anul 1880, după multe încercări, fondează la Palermo comunitatea Surorile Săracilor, printre primele canditate fiind şi sora sa mai mare, Vinceţina. Treptat, opera continuă să crească, construindu-se noi case şi deschizându-şi braţele pentru a primi noi şi noi bolnavi şi nevoiaşi. În consecinţă, în anul 1884 fondează şi latura masculină a Slujitoarelor Săracilor, Fraţii Slujitori ai Săracilor.

Din cauza multor responsabilităţi, a efortului de multe ori supraomenesc, problemele legate de sănătate se acutizează, devenind din ce în ce mai profunde. Într-o astfel de situaţie, în anul 1888, fondează o ultimă asociaţie caritativă, numită „Asociaţia Doamnelor de Caritate pentru Bucăţica Săracului”, după care, la puţin timp, câteva săptămâni, moare, fiind depus în conventul „Sfântul Marcu” şi astăzi vizitat de foarte mulţi pelerini.

A fost declarat fericit de către sfântul papă Ioan Paul al II-lea, în ziua de 30 octombrie 1983.

Apariţia vieţii Fericitului Iacob Cusmano în limba română este un omagiu adus, nu doar Fondatorului „Slujitoarele Săracilor”, ci şi un imbold în a depăşi momentele dificile prin care trece astăzi ţara, legate mai ales de problema consumismului. Acolo unde se cumpără din abundenţă, fără a fi siguri că putem consuma totul, Fericitul Iacob ne îndeamnă să punem deoparte şi pentru săraci, în care este prezent însuşi Cristos.

Mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă traducerea şi publicare cărţii şi implorăm de la Fericitul Iacob Cusmano, binecuvântare şi haruri îmbelșugate.

Surorile Slujitoarele Săracilor

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Francesco Saverio Toppi, Fericitul Ieremia Stoica din Valahia. O invitaţie la unitate, Iaşi 2014, 164 p., 14×20, ISBN 978-606-578-181-8, 15 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Fericitul Ieremia Stoica din Valahia. O invitaţie la unitate, scrisă de Francesco Saverio Toppi și tradusă în limba română de fr. Iulian Ghiurca OFMCap. Cartea apare în colecţia Vieţile sfinţilor, formatul 14×20, are 164 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 15 lei.

Cel care priveşte cu atenţie viaţa unui sfânt, indiferent dacă acesta a trăit în primele veacuri ale creştinătăţii, în Evul Mediu, în Epoca Modernă sau în perioada contemporană, nu poate să nu rămână surprins cel puţin de transparenţa cu care acesta reuşeşte să facă vizibile harul, iubirea, milostivirea şi bunătatea lui Dumnezeu. Sfinţii sunt cei care, de-a lungul vieţii lor, au dus o muncă neobosită de purificare a sufletului lor, de renunţare la ei înșiși, de apropriere faţă de Dumnezeu.

Ei sunt cei care, în adâncul fiinţei lor, au înţeles că Isus Cristos, acest mare şi neobişnuit Învăţător, era nu doar un simplu „om al lui Dumnezeu”, ci era chiar Fiul lui Dumnezeu. Ei au ţinut să transmită şi altor oameni experienţele lor spirituale unice, precum şi generaţiilor viitoare ca pe nişte comori nepreţuite din care merită să se împărtăşească toţi oamenii.

Sfânta Ecaterina Labouré, la îndemnul Sfintei Fecioare Maria, a rostit următoarele cuvinte cu privire la aceşti „martori ai credinţei şi mărturisitori privilegiaţi ai Tradiţiei”: „Sfintii capteaza raze pe care lâncezeala noastra le stinge”. Fără sfinţi şi fără comemorarea sfinţilor din epocile trecute, creştinismul s-ar afla într-o profundă dificultate de le a vorbi oamenilor din lumea contemporană.

Astfel, Editura Sapientia vine cu un nou model demn de urmat, în persoana fericitului Ieremia Stoica din Valahia. Prin biografia (publicată cu ocazia beatificării, care a avut loc la 30 octombrie 1983) acestui mare mărturisitor valah (adică român care a trăit şi a murit la Napoli în 1625), Mons. Francesco Saverio Toppi doreşte să evidenţieze, garantând totodată o foarte scrupuloasă atenţie faţă de documente, figura umilă şi puternică, senină şi eroică în slujba săracilor şi a fraţilor bolnavi. Biografia, expusă într-un stil clar şi cursiv, conservă validitatea sa de douăzeci de ani de când a văzut lumina tiparului.

Privilegiul de a avea această importantă lucrare în limba română, sub titlul de Fericitul Ieremia Stoica din Valahia. O invitaţie la unitate, ne este oferit de către fratele Iulian Ghiurca OFMCap, cel care a realizat traducerea ei din limba italiană.

Această biografie este împărţită în şase capitole având ca fir roşu mesajul fratelui Ieremia din Valahia. Acest mesaj poate fi exprimat prin două cuvinte sugestive şi, totodată, foarte simple: contemplaţie, îmbinată în mod minunat cu acţiunea. Viaţa sa ne dă mărturie că aceste cuvinte, aceste atitudini, contemplaţia şi acţiunea, au stat la baza drumului său parcurs înspre Dumnezeu. De asemenea, viaţa sa a fost dăruită în totalitate slujirii aproapelui: uita de sine de dragul de a-i face fericiţi pe ceilalţi în lucruri mari şi mici. Alinarea unei suferinţe, procurarea unei bucurii fraţilor erau ocupaţiile sale cotidiene.

Autorul Francesco Saverio Toppi adaugă la această biografie şi un Apendice în care sunt publicate unele intervenţii valoroase ce au precedat şi au urmat evenimentul beatificării sale de către sfântul Papă Ioan Paul al II-lea cum ar fi: discursul sfântului Ioan al XXIII-lea pentru proclamarea eroismului virtuţilor fericitului Ieremia, discursul sfântului Ioan Paul al II-lea la beatificarea lui Ieremia Valahul, un studiu al istoricului român Ion Dumitru-Snagov asupra „Cadrului istoric al vieţii Fericitului Ieremia din Valahia (1556-1625)” etc.

De asemenea, la final ne sunt oferite mai multe rugăciuni în cinstea fericitului Ieremia.

Recomandăm această biografie nu doar celor interesaţi de vieţile pline de învăţăminte ale celor care s-au dedicat în totalitate cauzei lui Dumnezeu, ci şi tuturor celor care doresc să găsească în fericitul Ieremia un veritabil model de urmat în viaţa de credinţă. Ieremia oferă, prin atitudinea sa, fizionomia foarte atrăgătoare a umilului frate capucin. De această virture are mare nevoie lumea modernă, sătulă de orice fel de complicaţie şi de confuzie şi, mai ales, înfierbântată de egoism.

Laurențiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ștefan Lupu, coord., Episcopul martir Anton Durcovici: de la leagăn până la mormânt, Iaşi 2014, 436 p., 17×24, ISBN 978-606-578-147-4, 20 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Episcopul martir Anton Durcovici: de la leagăn până la mormânt, coordonată de Ștefan Lupu. Cartea apare în colecţia „Viețile sfinților”, formatul 17×24, are 436 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.

„Cine sunt martirii? Sunt creştini care s-au lăsat cuceriţi de Cristos, discipoli care au învăţat bine ce înseamnă «să iubeşti până la sfârşit», iubire care l-a condus pe Isus până pe cruce. Nu există iubire în rate, o iubire cu porţia. Iubirea este deplină. Şi când se iubeşte, se iubeşte până la sfârşit. Pe cruce, Isus a simţit povara morţii, povara păcatului, dar s-a încredinţat în întregime Tatălui şi a iertat. Abia reuşea să vorbească, dar şi-a dat viaţa. Cristos ne «bate» în iubire. Martirii l-au imitat în iubirea până la sfârşit”, spunea Papa Francisc, într-un discurs adresat poporului lui Dumnezeu, la Angelus.

Preasfințitul Anton Durcovici, care va fi beatificat la Iași, în ziua de 17 mai 2014, în cadrul unei sfinte Liturghii solemne prezidate de prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, Eminența Sa Cardinalul Angelo Amato, a fost cu adevărat un astfel de imitator al lui Cristos, pentru că nu a pregetat să-și dea viața pentru adevăr și dreptate.

Cu această ocazie, Editura Sapientia oferă cititorilor o nouă biografie, cu titlul: Episcopul martir Anton Durcovici: de la leagăn până la mormânt”, rod al unui lung și asiduu proces de cercetare în arhive și adunare de informații de la cei care l-au cunoscut, realizat de membrii Departamentului de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, coordonat de pr. prof. dr. Ștefan Lupu.

PS Petru Gherghel, succesorul episcopului Anton Durcovici la conducerea Diecezei de Iași, semnează prefața acestei biografii și o recomandă cu următoarele cuvinte: „Pe drept cuvânt, acest volum se prezintă ca o adevărată moștenire și un veritabil tezaur ce cuprinde în sine un testament de iubire pe care vrednicul preot, profesor, vicar general de București și episcop de Iași ni-l lasă pecetluit cu mărturia sa curajoasă și cu sângele său. Descoperim în noua lucrare o viață ca o continuă lecție de trăire creștină, de slujire generoasă și o chemare pe care a îndreptat-o spre cei la care a fost chemat”.

Celor care poate se întreabă de ce era nevoie de o nouă biografie a episcopului Durcovici, dacă, în ultimii ani, s-au publicat deja mai multe studii și cărți asupra vieții și activității acestuia, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, le răspunde în cuvântul introductiv: „cu trecerea timpului, [autorii] au simţit nevoia de a reaşeza şi de a corela materialele existente cu cele mai recente, uneori pornind de la alte coordonate cerute de noile date oferite de cercetarea arhivelor. Cartea impresionează prin efortul şi migala cu care autorii ei au adunat şi elaborat un material enorm, folosit, de altfel, în alte studii şi lucrări anterioare, dar completat cu noi documente la care au avut acces pe măsură ce arhivele deschise au fost mai intens cercetate”.

Volumul are subtitlul „De la leagăn până la mormânt” și, în intenția autorilor, vrea să acopere toate momentele vieții episcopului Anton Durcovici, distribuită pe șapte capitole semnate de autori care s-au remarcat de-a lungul anilor prin interesul acordat personalității episcopului Anton Durcovici.

Primul capitol, elaborat de un eminent studios al perioadei de persecuție a Bisericii din România, domnul Emanuel Cosmovici, ne introduce în tainele care stau la baza declarării ca fericit a unui martir al credinței. Al doilea capitol, semnat de părintele Alois Moraru, tratează primii ani de formare a viitorului episcop, de la nașterea sa în Deutsch-Altenburg, până la consacrarea lui preoțească (1888-1911). Al treilea și al patrulea capitol, elaborate de domnul Dănuț Doboș și de părintele Ștefan Lupu, vor să aducă un plus de lumină cu privire la perioada dintre 1911-1947, perioadă lăsată puțin în umbră de precedentele biografii. Astfel, autorii analizează activitatea lui ca preot al Arhidiecezei Romano-Catolice de București (1911-1924) și ca rector al Seminarului „Sfântul Duh” din București (1924-1947). Următorul capitol (V), redactat de părintele Fabian Doboș, prezintă activitatea episcopului Durcovici în Dieceza de Iași în plină prigoană comunistă (1947-1949). Capitolul VI aparține părintelui Cornel Cadar și ilustrează foarte amănunțit arestarea, perioada petrecută în diferitele închisori din România (MAI București, Jilava, Sighet), moartea și înmormântarea episcopului (1949-1951). Ultimul capitol, redactat de postulatorul cauzei de beatificare, părintele Isidor Iacovici, ne prezintă figura complexă a unui erou al credinței, care, deși aparent a fost „învins”, este în realitate un „învingător”. Decretul papal de recunoaștere a martiriul și decizia de a-l număra printre cei „fericiți” sunt o confirmare în plus a acestei „victorii”.

Fiecare cititor poate găsi în acest volum imaginea unui om care, deşi a pierit în ochii duşmanilor săi atei, a biruit prin crucea lui Cristos. Noi îi cinstim curajul, tăria credinţei şi exemplul de a nu ceda în faţa răului, ci de a răspunde la rău prin iertare.

Laurențiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Teresio Bosco, Padre Pio – o scurtă biografie, Iaşi 2014, p. 109, 14×20, ISBN 978-606-578-140-5, 10 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Padre Pio – o scurtă biografie, scrisă de Teresio Bosco și tradusă în limba română de pr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecţia „Viețile sfinților”, formatul 14×20, are 109 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 10 lei.

Padre Pio a fost și rămâne omul speranței. De-a lungul întregii sale existențe, în mijlocul celor mai mari și mai obscure dificultăți, a continuat mereu sa privească înainte cu optimism, încredere și iubire. Avea inițiative mărețe și o credință care provoca miracolele.

Cartea Padre Pio – o scurtă biografie, apărută recent la Editura Sapientia, scrisă de cunoscutul autor Teresio Bosco și tradusă în limba română de pr. Petru Ciobanu, dorește să prezinte cititorilor câteva dintre punctele esențiale din viața acestui sfânt.

Padre Pio s-a născut la 25 mai 1887 la Pietrelcina, în Arhidieceza de Benevento, fiind fiul lui Orazio Forgione şi al Mariei Giuseppa de Nunzio. La Botez a primit numele de Francesco. La 6 ianuarie 1903, la vârsta de 16 ani, a intrat în noviciatul călugărilor capucini din Morcone, unde la 22 ianuarie a îmbrăcat haina de franciscan și a luat numele de „fratele Pius de Pietrelcina”. La sfârșitul anului de noviciat a depus voturile simple, și la 27 ianuarie 1907 a făcut profesiunea solemnă. După ce a fost hirotonit preot la 10 august 1910 la Benevento, a stat cu familia sa din motive de sănătate. În septembrie 1916 a fost trimis la mănăstirea de la San Giovanni Rotondo, și a rămas acolo până la moartea sa. Tot în această mănăstire a primit și stigmatele în anul 1918 pe data de 20 septembrie.

La nivelul carității sociale, s-a angajat în ușurarea durerii și a suferinței multor familii, fondând „Casa Alinarea suferinței”, pe data de 5 mai 1956. Padre Pio s-a dedicat asiduu rugăciunii petrecând ziua și o mare parte din noapte în conversație cu Dumnezeu. Credința l-a făcut să accepte întotdeauna voința plină de mister a lui Dumnezeu.

El și-a demonstrat iubirea deplină pentru aproapele primind, timp de mai bine de 50 de ani, nenumărate persoane care au recurs la ministerul și la confesionalul său, la sfatul și mângâierea lui. Era aproape asediat: îl căutau în biserică, în sacristie, în mănăstire. Și el se dăruia tuturor, reaprinzând credința, împărțind haruri, aducând lumină. Dar în special în săraci, în cei aflați în suferință și în bolnavi vedea imaginea lui Cristos, și li se dăruia în mod particular.

În mod sincer gândea despre sine că este nedemn de darurile lui Dumnezeu, plin de slăbiciune și infirmitate, și în același timp binecuvântat cu favoruri divine. Moartea l-a găsit pregătit și senin în ziua de 23 septembrie 1968, la vârsta de 81 de ani.

În anii care au urmat după moartea sa, faima sfințeniei și a miracolelor sale a crescut tot mai mult, răspândindu-se în întreaga Biserică. În scurt timp, Ordinul Capucin a întreprins pașii prevăzuți de dreptul canonic pentru începerea cauzei de beatificare și canonizare. În 18 decembrie 1997, în prezenta Papei Ioan Paul al II-lea, a fost promulgat decretul privind trăirea eroică a virtuților. Pe data de 2 mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea l-a beatificat. Tot în această zi a fost stabilită și sărbătoarea sa liturgică: 23 septembrie. Canonizarea sa a avut loc la 16 iunie 2002.

Plin de iubire fată de Dumnezeu și față de aproapele, Padre Pio și-a trăit pe deplin vocația de a lucra pentru răscumpărarea omului, în conformitate cu misiunea specială care a marcat întreaga sa viață și pe care a exercitat-o prin îndrumarea spirituală a credincioșilor: reconcilierea sacramentală a penitenților și celebrarea Euharistiei. Culmea activității sale apostolice a fost celebrarea sfintei Liturghii. Credincioșii care luau parte la Liturghie erau martorii unor adevărate miracole.

Ştefan Tamaş

 

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Emil Bougaud, Sfânta Monica, mama sfântului Augustin, Iaşi 2013, 376 p., 14×20, ISBN 978-606-578-125-2, 20 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Sfânta Monica, mama sfântului Augustin, scrisă de Emil Bougaud. Cartea apare în colecţia „Viețile sfinților”, formatul 14×20, are 376 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.

Într-unul din discursurile sale, Papa Benedict al XVI-lea afirma despre sfânta Monica că este un exemplu de urmat şi o încurajare pentru mamele din vremurile noastre, care trebuie să dea o învăţătură sănătoasă copiilor lor şi să nu înceteze a se ruga pentru ei. Rugăciunile şi lacrimile ei au dăruit Bisericii pe unul dintre cei mai mari învăţători ai creştinătăţii. Într-adevăr, sfânta Monica a fost o mamă și o soție cu o conduită demnă de urmat.

Pentru a aprofunda acest model de sfințenie, Editura Sapientia prezintă acum cititorilor cartea Sfânta Monica, mama sfântului Augustin, scrisă în 1866 de Mons. Emil Bougaud (1823-1888). O primă traducere în limba română a cărţii a fost realizată în anul 1901 de grupul „Salba” (studenți români la Budapesta) și publicată la Blaj, în anul 1901, de dr. Elie Dăianu. Această traducere a fost reluată şi revizuită după originalul francez de pr. Viorel Ababei şi pr. diac. Petru Ciobanu.

Despre sfânta Monica ştim că s-a născut la Tagaste, în anul 332, într-o familie creștină înstărită. Contrar obiceiului timpului, i s-a permis să studieze și ea a profitat de această oportunitate citind cu mult folos Sfânta Scriptură. Mai târziu, s-a căsătorit cu Patriciu, un tânăr legionar ce împlinea diferite funcții în administrația locală și care aparținea unei familii oneste și cu bunăstare. Dar singurul lucru pe care trebuia să-l realizeze Monica era convertirea acestuia. Tocmai acesta a fost motivul pentru care a acceptat să se căsătorească cu el: speranța că îl va converti.

Viața de familie a fost curând animată de naşterea a trei copii: Augustin, Navigiu și o fată (Perpetua) care, căsătorită și apoi rămasă văduvă, a ajuns stareță la mănăstirea de femei din Hippona.

Pentru Patriciu, care își respecta și își iubea foarte mult soția și copiii, faptul de a se fi căsătorit cu Monica a însemnat un mare noroc, cum se poate constata din cele povestite de fiul său, Augustin, în Confesiuni: „Educată în castitate și cumpătare, ea a fost credincioasă soțului și a căutat să-l câștige pentru tine [Dumnezeule], vorbindu-i despre tine prin elocința vieții sale morale, cu care tu ai împodobit-o, făcând-o iubită și admirată de dânsul. Ea a tolerat infidelitățile soțului cu atâta resemnare, încât niciodată nu s-a certat cu el din această cauză. El era, în ciuda acestui fapt, foarte afectuos, dar uneori și irascibil. Ea nu opunea rezistență soțului când se mânia, nici prin fapte și nici prin cuvinte. Apoi, când mânia dispărea și revenea liniștea, la momentul oportun, își prezenta propriile justificări privind modul său de a fi”.

În ceea ce îl priveşte pe Augustin, existenţa lui a fost schimbată de perseverența în rugăciune a sfintei Monica. După un parcurs anevoios și datorită credinței mamei sale, Augustin s-a deschis din ce în ce mai mult spre plinătatea adevărului şi a iubirii, până la convertirea sa, petrecută la Milano, sub călăuzirea episcopului Ambroziu. După ce a fost botezat, Augustin şi mama lui și-au propus să revină în Africa. În portul Ostia, lângă Roma, în aşteptarea îmbarcării, Monica se îmbolnăveşte şi moare în câteva zile, fericită şi împăcată că a reuşit să-şi vadă fiul intrat în sânul Bisericii. Ea a fost îngropată în Ostia şi sfintele ei moaşte au fost transferate în cripta unei biserici, în secolul al VI-lea. Nouă secole mai târziu, moaştele sfintei Monica au fost duse la Roma.

Exemplu acestei mame și soții ne îndeamnă și pe noi să reflectăm asupra dificultăţilor care există şi astăzi în raporturile familiale. Monica, femeie înţeleaptă şi tare în credinţă, ne invită să nu ne descurajăm, ci să perseverăm în a-i îndemna pe toți soţii să păstreze fermă încrederea în Dumnezeu şi, ataşându-se cu statornicie pe calea rugăciunii, să poată gusta fericirea împlinirii familiale.

Ştefan Tamaş 

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro