Din adâncul inimii noastre

Cardinalul Robert Sarah cu Benedict al XVI-lea – Joseph Ratzinger, Din adâncul inimii noastre, Iași 2020, 116 p., 14×20, 978-606-578-393-5, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Din adâncul inimii noastre, scrisă de Cardinalul Robert Sarah cu Benedict al XVI-lea – Joseph Ratzinger, sub îngrijirea lui Nicolas Diat, și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Patrașcu. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 116 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Din adâncul inimii noastre este titlul foarte simplu şi emoţionant pe care Papa emerit Benedict al XVI-lea şi cardinalul Robert Sarah l-au ales pentru cartea pe care o publică împreună.

Cuvintele lui Benedict al XVI-lea sunt rare. În martie 2013, Papa emerit a decis să se retragă într-o mănăstire din Grădinile Vaticane. A voit să-şi dedice ultimii ani ai vieţii rugăciunii, meditaţiei şi studiului. Tăcerea devenea astfel biroul preţios al unei existenţe depărtate de zgomotul şi de violenţa lumii. Până acum, foarte rar Benedict al XVI-lea a acceptat să intervină pentru a-şi exprima gândirea despre teme importante pentru viaţa Bisericii.

Aşadar, textul oferit aici este ceva excepţional. Nu este vorba de un articol sau de notiţe adunate în decursul timpului, ci de o reflecţie magistrală, în acelaşi timp lectio şi disputatio. Voinţa lui Benedict al XVI-lea este exprimată clar în Introducerea sa: „În faţa crizei persistente prin care trece preoţia de mulţi ani, am considerat necesar să merg înapoi la rădăcinile profunde ale problemei”.

Cititorii mai atenţi nu vor ezita să recunoască stilul, logica şi pedagogia extraordinară a autorului trilogiei dedicate lui Isus din Nazaret. Felul de a scrie este bine structurat, referinţele sunt abundente şi procedura argumentării este bine cizelată.

Care este motivul pentru care papa emerit a dorit să colaboreze cu cardinalul Sarah? Cei doi sunt foarte buni prieteni şi poartă o corespondenţă obişnuită în care îşi împărtăşesc puncte de vedere, speranţe şi preocupări.

În octombrie 2019, Sinodul pentru Amazonia, o adunare de episcopi, călugări şi misionari, dedicat viitorului acestei regiuni imense, a reprezentat în sânul Bisericii o ocazie de reflecţie, în care viitorul preoţiei catolice a fost analizat în mod diferit. La rândul lor, deja la sfârşitul verii, Benedict al XVI-lea şi cardinalul Sarah au început să-şi schimbe texte, gânduri şi propuneri. S-au întâlnit pentru a aduce cea mai mare claritate paginilor publicate aici.

Personal, am fost martorul privilegiat, încântat, al acestui dialog al lor. Le mulţumesc infinit pentru onoarea de a fi editorul acestui volum.

Textul lui Benedict al XVI-lea se intitulează foarte sobru: Preoţia catolică. Papa emerit precizează imediat modul său de a trata: „La rădăcinile situaţiei grave în care se află astăzi preoţia se găseşte un defect metodologic în primirea Scripturii drept cuvânt al lui Dumnezeu”. Afirmaţia este severă, neliniştitoare, aproape incredibilă.

Benedict al XVI-lea n-a voit să trateze singur o problemă aşa de delicată. Colaborarea cu cardinalul Sarah i s-a părut naturală şi importantă. Papa emerit cunoaşte spiritualitatea profundă a cardinalului, spiritul său de rugăciune, înţelepciunea sa. Are încredere în el. În Prefaţa la Puterea tăcerii, în timpul Săptămânii Sfinte 2017, Benedict al XVI-lea scria:

„Cardinalul Sarah este un maestru al spiritului care învaţă plecând de la rămânerea profundă în tăcere împreună cu Domnul, plecând de la unirea profundă cu el, şi, astfel, are cu adevărat ceva de spus fiecăruia dintre noi. Trebuie să-i fim recunoscători Papei Francisc că a pus un astfel de maestru al spiritului în fruntea congregaţiei care este responsabilă cu celebrarea liturgiei în Biserică”^[1].

La rândul său, cardinalul Sarah admiră producţia teologică a lui Benedict al XVI-lea, puterea reflecţiei sale, umilinţa sa şi caritatea sa.

Intenţia autorilor este perfect restituită în această afirmaţie luată din Introducerea comună la volum:

„Apropierea preocupărilor noastre şi convergenţa concluziilor noastre au făcut în aşa fel încât să luăm decizia de a pune la dispoziţia tuturor credincioşilor rodul muncii noastre şi al prieteniei noastre spirituale, după exemplul sfântului Augustin”.

Cadrul este simplu. Doi episcopi au voit să reflecteze. Doi episcopi au voit să facă public rodul cercetării lor eminente. Textul lui Benedict al XVI-lea este de o mare fineţe teologică. Cel al cardinalului Sarah are o forţă catehetică neîndoielnică. Temele se intersectează, afirmaţiile se completează, inteligenţele sunt stimulate reciproc.

Cardinalul Sarah a dat ca titlu scrierii sale: A iubi până la sfârşit. Privire ecleziologică şi pastorală asupra celibatului sacerdotal. Regăsim în ea curajul, radicalitatea şi mistica ce fac incandescente toate cărţile sale.

Benedict al XVI-lea şi cardinalul Sarah au voit să deschidă şi să închidă această carte cu două texte compuse la patru mâini. Concluzia lor:

„Este urgent, necesar, ca toţi, episcopi, preoţi şi laici, să nu se mai lase impresionaţi de sfătuitorii răi, de punerile teatrale în scenă, de minciunile diabolice, de erorile la modă care tind să subevalueze celibatul sacerdotal”.

Evident, papa emerit şi cardinalul Sarah n-au voit deloc să ascundă propria nelinişte. Însă ei îl cunosc prea bine pe sfântul Augustin, la care fac adesea referinţă, pentru a nu şti că iubirea are mereu ultimul cuvânt.

Mottoul episcopal al cardinalului Joseph Ratzinger era: Ut cooperatores simus veritatis, „Noi avem datoria să-i găzduim, ca să devenim colaboratori cu ei în adevăr” (3In 8). În această lucrare, la vârsta de nouăzeci şi doi de ani, a voit să se expună încă o dată slujirii adevărului. Mottoul episcopal al cardinalului Robert Sarah, ales pe când era tânăr arhiepiscop de Conakry, capitala Guineei, afirmă în schimb: Sufficit tibi gratia mea, „Îţi este suficient harul meu”; şi este luat din Scrisoarea a doua către Corinteni, în care apostolul Paul descrie îndoielile sale, se teme că nu este în măsură să transmită eficient învăţătura evangheliei. Însă Dumnezeu îi răspunde astfel: „Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune” (2Cor 12,9).

Aş vrea să închei acest gând cu două citate pe care le aud răsunând astăzi cu putere. Primul este luat din omilia lui Benedict al XVI-lea pentru Liturghia de Rusalii din 31 mai 2009: „Aşa cum există o poluare atmosferică, ce otrăveşte ambientul şi fiinţele vii, tot aşa există o poluare a inimii şi a spiritului, care mortifică şi otrăveşte existenţa spirituală”. Al doilea este luat din Porticul misterului celei de-a doua virtuţi de Charles Péguy: „Ceea ce mă uimeşte, spune Dumnezeu, este speranţa. Nu mă convinge. Această mică speranţă care are aerul de a nu fi nimic. Această copilă speranţă”^[2].

Căutând în adâncul inimii lor, Benedict al XVI-lea şi cardinalul Robert Sarah au voit să îndepărteze această poluare şi să deschidă porţile pentru speranţă.

Nicolas Diat

 

^[1] Benedict al XVI-lea, Prefaţă la Cardinal Robert Sarah, cu Nicolas Diat, La Force du silence, Fayard, 2016; Pluriel, 2017; trad. română, Puterea tăcerii. Împotriva dictaturii zgomotului, Sapientia, Iaşi 2017, 13.

^[2] Ch. Péguy, Le Porche du mystère de la deuxième vertu, Gallimard, col. „Poésie/Gallimard”, 1929.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro