Cardinal Robert Sarah, Pentru veşnicie. Meditaţii despre vocaţia de preot, Iași 2022, 242 p., 14×20, ISBN 978-606-578-498-7, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Pentru veşnicie. Meditaţii despre vocaţia de preot scrisă de Cardinalul Robert Sarah și tradusă în limba română de Augusta-Maria Flonta. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 242 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

Vin cu smerenie în faţa fiecăruia, ca un frate, ca un prieten, ca un tată şi ca un condiscipol al lui Isus Cristos. Vin pentru a medita împreună cu voi despre acest dar minunat care ne-a fost făcut: preoţia. Isus ne face să participăm într-un mod nemaiauzit şi gratuit la preoţia sa.

Isus Cristos ne-a oferit o imagine foarte frumoasă, luminoasă şi clară a fiinţei sale sacerdotale. Sacramentul Preoţiei este această imagine a lui Isus, Marele Preot. Dar compromisurile noastre cu lumea au adăugat straturi de vopsea de calitate mediocră peste opera de artă divină, astfel încât aceasta şi-a pierdut strălucirea. Am stabilit, prin urmare, să o restaurăm, iar pentru aceasta trebuie să îndepărtăm aceste straturi adăugate, pentru a regăsi originalul.

Cum să realizăm această restaurare? Cum să îndepărtăm straturile acumulate de pictură şi de spoială? În această lucrare vă propun o metodă simplă: să lăsăm să vorbească Biserica! Să lăsăm să vorbească sfinţii, învăţătorii Bisericii. Să le urmărim privirea, pentru a ne reînnoi perspectivele.

Am dorit o carte simplă, scurtă, accesibilă tuturor, am vrut o carte care să-i ajute pe preoţi să-şi redescopere identitatea profundă, pentru ca poporul lui Dumnezeu să-şi reînnoiască perspectiva din care îi privesc.

Voi da cuvântul sfinţilor, bărbaţi şi femei, laici şi clerici. Puritatea sufletelor lor ne va permite să regăsim esenţa preoţiei. Nu vă aşteptaţi să găsiţi un tratat academic de teologie. Aici se manifestă teologia sfinţilor. Aceasta este contemplativă, spirituală, dar practică şi concretă, în acelaşi timp. Voi da cuvântul Bisericii şi magisteriului ei, căci prin ea ajunge la noi vocea lui Cristos.

Fiecare text va fi pentru noi ca o privire nouă, o trăsătură de lumină care să deseneze mai bine portretul spiritual al preotului, aşa cum l-a dorit Isus Cristos, aşa cum avem nevoie astăzi. În lumina acestor învăţături ale Bisericii şi ale sfinţilor, privite împreună, vom examina calitatea raporturilor noastre cu Dumnezeu. Vom încerca să determinăm conştientizarea faptului că aceia care-l slujesc pe Dumnezeu şi altarul nu mai trebuie să se amestece cu josniciile pământeşti.

În deşertul unei societăţi occidentale în care înaintează, cu paşi mari, apostazia silenţioasă a omului care crede că este mai fericit fără Dumnezeu, vin să vă îndemn să deveniţi, tot mai clar, semnele evidente ale prezenţei lui Dumnezeu în lume. Vă îndemn să vă aşezaţi deseori la picioarele lui Isus, pentru a-l asculta vorbindu-ne despre iubirea nemărginită a Tatălui şi pentru a reînvăţa de la el datoria primordială şi fundamentală pe care Dumnezeu ne-o încredinţează.

Această carte este o invitaţie să ne aşezăm la picioarele lui Isus, Marele nostru Preot, pentru a lăsa ca preoţia noastră să fie reînnoită. La picioarele lui, pe urmele lui, noi învăţăm să fim preoţi, să ne lăsăm desăvârşiţi după chipul şi asemănarea sa şi să intrăm pe deplin în misterele creştine pe care le celebrăm cu credinţă.

Conform sfântului Francisc din Assisi, această carte ar vrea să vă conducă la o convertire profundă, la a purta, ca el, în trupul vostru, stigmatele lui Cristos, şi, după cum a spus el, să adoptaţi ca regulă de viaţă „hotărârea de a respecta în totalitate sfânta evanghelie a Domnului nostru Isus Cristos”.

Cardinal Robert Sarah

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Dănuț Doboș, coordonator, Tasso din Savona – „Sfântul de la Răchiteni”, Iași 2020, 127 p., 14×20, ISBN 973-606-578-400-0, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Tasso din Savona – „Sfântul de la Răchiteni”, scrisă sub coordonarea dlui dr. Dănuț Doboș. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20, are 127 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Cu prilejul realizării, în anul 1999, a primei lucrări monografice dedicate localităţii Răchiteni, am fost surprins să descopăr o figură cu totul şi cu totul aparte în rândurile misionarilor franciscani italieni din Moldova – aceea a preotului Anton Francisc Tasso din Savona. Istoria Bisericii noastre locale este plină de personalităţi ilustre de misionari franciscani, intraţi de mult în conştiinţa istorică a catolicilor din Moldova, printre care s-au numărat prefecţii şi vizitatorii apostolici, preoţii cărturari şi mulţi alţii. Cu toţii s-au impus în conştiinţa contemporanilor ca preoţi plini de zel şi de harul lui Dumnezeu şi eroi ai credinţei catolice de-a lungul timpului, în mult zbuciumata istorie a Moldovei secolelor XV-XIX.

Despre un singur preot există însă mărturia faptului că a murit „în faimă de sfinţenie”, şi anume misionarul Francisc Anton Tasso din Savona, paroh de Răchiteni în perioada 1763-1765. Proiectul iniţiat de Preasfinţitul Petru Gherghel privind restaurarea catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi a readus în actualitate chestiunea unor săpături arheologice de anvergură în interiorul acesteia, precum şi speranţa descoperirii rămăşiţelor pământeşti ale părintelui Tasso, strămutate de la Răchiteni la Iaşi în anul 1813.

În august 2015, cu prilejul unei discuţii purtate la Răchiteni cu părintele paroh Marian Fechetă, în cadrul lansării monografiei Răchiteni. Şase veacuri de prezenţă catolică pe Valea Siretului, am propus pentru prima dată ideea aducerii la Răchiteni a osemintelor părintelui Tasso. Până la retragerea sa la pensie, în anul 2017, părintele Marian Fechetă a susţinut intens ideea readucerii la Răchiteni a osemintelor. La această propunere s-au asociat apoi preoţii Ieronim Iacob, Iosif Răchiteanu, Iosif Doboş, Marian Dascălu, originari din Răchiteni, membrii corpului didactic de la Şcoala Generală Răchiteni, dintre amintesc în mod deosebit pe prof. Cristiana Ghercă, precum şi alţi răchiteneni cu funcţii de răspundere la Primăria Răchiteni.

După preluarea păstoririi Parohiei Răchiteni, părintele paroh Inocenţiu Arcana a îmbrăţişat cu entuziasm acest proiect pe care astăzi îl vede încununat prin aducerea acasă a unei părţi din osemintele părintelui Tasso şi aşezarea acestora la loc de cinste în altarul instalat cu acest prilej în biserica „Sfântul Anton de Padova”.

Aş dori să evidenţiez în acest context meritul domnului primar al comunei Răchiteni, Petre Doboş, care a preluat, la începutul anului 2017, această idee şi pe care a susţinut-o pe parcursul acestui an, inclusiv prin depunerea unei cereri în acest sens la conducerea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi. Totodată, se cuvine subliniat faptul că Primăria Răchiteni, cu aprobarea Consiliului Local, a fost principalul sponsor al lucrărilor de amenajare a altarului Tasso, precum şi al prezentei lucrări monografice.

Doresc să adresez alese mulţumiri părintelui paroh Inocenţiu Arcana, domnului primar Petre Doboş, consilierilor locali, preoţilor originari din Răchiteni – Mons. Ieronim Iacob, pr. Iosif Răchiteanu, pr. Marian Dascălu, doamnei profesor Cristina Ghercă, părintelui Alois Moraru, domnului Mihai Iacob şi doamnei Stela Cheptea, pentru implicarea în reuşita acestui proiect de suflet pentru catolicii din Răchiteni.

Recunoştinţă şi gratitudine de asemenea părintelui Mihai Budău şi Excelenţei Sale Iosif Păuleţ pentru aprobarea iniţială acordată demersurilor de readucere la Răchiteni a unei părţi din osemintele părintelui Francisc Anton Tasso.

Dănuţ Doboş

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Dragi prieteni,

Ne aflăm în Săptămâna Sfântă și ne pregătim să celebrăm misterul pascal al lui Cristos. Știm că Joia Sfântă este ziua când Mântuitorul nostru a instituit două sacramente, Euharistia și Preoția. Cu această ocazie aș dori să vă prezint o carte apărută recent la Editura Sapientia și care ne poate ajuta să pătrundem mai adânc în taina sfintei Preoții. Este vorba de cartea Din adâncul inimii noastre, scrisă de Cardinalul Robert Sarah, împreună cu papa Benedict al XVI-lea, sub îngrijirea jurnalistului Nicolas Diat. Cartea are 116 pagini și a fost tradusă în limba română de pr. Mihai Pătrașcu.

Pentru cei care nu-l cunosc, Robert Sarah, născut la 15 iunie 1945, în Guineea, este prefectul Congregației pentru Cultul Divin și disciplina sacramentelor, începând cu 23 noiembrie 2014. Între alte lucrări ale sale, la Editura Sapientia am mai publicat: Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat; Puterea tăcerii: împotriva dictaturii zgomotului; Se lasă seara și ziua e de acum pe sfârșite. Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger) nu cred că mai are nevoie de prezentare. Născut la 16 aprilie 1927 la Marktl, în Germania, a fost al 265-lea suveran pontif al Bisericii Catolice, de la 19 aprilie 2005 până la 28 februarie 2013. Din numeroasele sale scrieri, la Editura Sapientia au apărut până acum 11 cărți.

Din adâncul inimii noastre este titlul foarte simplu şi emoţionant pe care Papa emerit Benedict al XVI-lea şi cardinalul Robert Sarah l-au ales pentru cartea pe care o publică împreună. Motivul care i-a determinat să intervină în spațiul public cu această lucrare este dat de dezbaterile care agită Biserica de ceva vreme încoace, în special cu ocazia sinodului pentru Amazonia, și anume viitorul preoților, adevărata definiție a preoției catolice și respectul celibatului.

După retragerea sa de la conducerea Bisericii, în februarie 2013, cuvintele papei Benedict al XVI-lea sunt rare. El a decis să se retragă într-o mănăstire în Grădinile Vaticane, pentru a-și dedica ultimii ani ai vieții rugăciunii, meditației și studiului. Așadar, textul oferit în această carte, având titlul „Preoția catolică”, este ceva excepțional. La 92 de ani, papa Benedict al XVI-lea semnează unul dintre cele mai mari texte ale sale. De o densitate intelectuală, culturală și teologică rară, el urcă la izvoarele problemei, așa cum se exprimă în Introducerea la studiul său: „În faţa crizei persistente prin care trece preoţia de mulţi ani, am considerat necesar să merg înapoi la rădăcinile profunde ale problemei”. Ei bine, „La rădăcinile situaţiei grave în care se află astăzi preoţia se găseşte un defect metodologic în primirea Scripturii drept cuvânt al lui Dumnezeu.

Abandonarea interpretării cristologice a Vechiului Testament a dus mulţi exegeţi contemporani la o teologie fără cult. Nu au înţeles că Isus, în loc de a aboli cultul şi adoraţia datorate lui Dumnezeu, le-a asumat şi le-a dus la împlinire în actul de iubire al jertfei sale. Unii au ajuns chiar să refuze necesitatea unei preoţii autentic cultuale în Noul Legământ”.

De aceea, în prima parte a studiului său, papa Benedict al XVI-lea, scoate în evidență structura exegetică fundamentală care permite o teologie corectă a preoţiei. În partea a doua, aplicând această hermeneutică la studiul a trei texte (Psalmul 16,5-6, Deuteronom 10,8 şi 18,5-8, Ioan 17,17), autorul explică exigenţele cultului în duh şi adevăr. „Actul cultual trece de fapt printr-o oferire a totalităţii propriei vieţi în iubire. Preoţia lui Isus Cristos ne introduce într-o viaţă care constă în a deveni una cu el şi în a renunţa la tot ceea ce ne aparţine numai nouă. Pentru preoţi, acesta este fundamentul necesităţii celibatului, precum şi al rugăciunii liturgice, al meditării cuvântului lui Dumnezeu şi al renunţării la bunurile materiale”.

Benedict al XVI-lea n-a voit să trateze singur o problemă aşa de delicată. Colaborarea cu cardinalul Sarah i s-a părut naturală şi importantă. Papa emerit cunoaşte spiritualitatea profundă a cardinalului, spiritul său de rugăciune, înţelepciunea sa. Are încredere în el. În Prefaţa la Puterea tăcerii, în timpul Săptămânii Sfinte 2017, Benedict al XVI-lea scria: „Cardinalul Sarah este un maestru al spiritului care învaţă plecând de la rămânerea profundă în tăcere împreună cu Domnul, plecând de la unirea profundă cu el, şi, astfel, are cu adevărat ceva de spus fiecăruia dintre noi. Trebuie să-i fim recunoscători Papei Francisc că a pus un astfel de maestru al spiritului în fruntea congregaţiei care este responsabilă cu celebrarea liturgiei în Biserică”.

Cardinalul Sarah a dat ca titlu scrierii sale: A iubi până la sfârşit. Privire ecleziologică şi pastorală asupra celibatului sacerdotal. Regăsim în ea curajul, radicalitatea şi mistica ce fac incandescente toate cărţile sale. Reflecția autorului se concentrează în jurul a trei puncte: o catastrofă pastorală, o dezorientare ecleziologică şi o umbrire în înţelegerea Preoţiei.

Benedict al XVI-lea şi cardinalul Sarah au voit să deschidă şi să închidă această carte cu două texte compuse la patru mâini. Concluzia lor: „Este urgent, necesar, ca toţi, episcopi, preoţi şi laici, să nu se mai lase impresionaţi de sfătuitorii răi, de punerile teatrale în scenă, de minciunile diabolice, de erorile la modă care tind să subevalueze celibatul sacerdotal”.

Evident, papa emerit şi cardinalul Sarah n-au voit deloc să ascundă propria nelinişte. Însă ei îl cunosc prea bine pe sfântul Augustin, la care fac adesea referinţă, pentru a nu şti că iubirea are mereu ultimul cuvânt.

Mottoul episcopal al cardinalului Joseph Ratzinger era: Ut cooperatores simus veritatis, „Noi avem datoria să-i găzduim, ca să devenim colaboratori cu ei în adevăr” (3In 8). În această lucrare, la vârsta de nouăzeci şi doi de ani, a voit să se expună încă o dată slujirii adevărului. Mottoul episcopal al cardinalului Robert Sarah, ales pe când era tânăr arhiepiscop de Conakry, capitala Guineei, afirmă în schimb: Sufficit tibi gratia mea, „Îţi este suficient harul meu”; şi este luat din Scrisoarea a doua către Corinteni, în care apostolul Paul descrie îndoielile sale, se teme că nu este în măsură să transmită eficient învăţătura evangheliei. Însă Dumnezeu îi răspunde astfel: „Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune” (2Cor 12,9).

Închei această prezentare cu două citate pe care le consider de mare actualitate. Primul este luat din omilia papei Benedict al XVI-lea pentru Liturghia de Rusalii din 31 mai 2009: „Aşa cum există o poluare atmosferică, ce otrăveşte ambientul şi fiinţele vii, tot aşa există o poluare a inimii şi a spiritului, care mortifică şi otrăveşte existenţa spirituală”. Al doilea este luat din Porticul misterului celei de-a doua virtuţi de Charles Péguy: „Ceea ce mă uimeşte, spune Dumnezeu, este speranţa. Nu mă convinge. Această mică speranţă care are aerul de a nu fi nimic. Această copilă speranţă”.

Căutând în adâncul inimii lor, Benedict al XVI-lea şi cardinalul Robert Sarah au voit să îndepărteze această poluare şi să deschidă porţile pentru speranţă.

Pr. dr. Ștefan Lupu

https://www.facebook.com/230836670453717/videos/659317754613122/

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Cardinalul Robert Sarah cu Benedict al XVI-lea – Joseph Ratzinger, Din adâncul inimii noastre, Iași 2020, 116 p., 14×20, 978-606-578-393-5, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Din adâncul inimii noastre, scrisă de Cardinalul Robert Sarah cu Benedict al XVI-lea – Joseph Ratzinger, sub îngrijirea lui Nicolas Diat, și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Patrașcu. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 116 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Din adâncul inimii noastre este titlul foarte simplu şi emoţionant pe care Papa emerit Benedict al XVI-lea şi cardinalul Robert Sarah l-au ales pentru cartea pe care o publică împreună.

Cuvintele lui Benedict al XVI-lea sunt rare. În martie 2013, Papa emerit a decis să se retragă într-o mănăstire din Grădinile Vaticane. A voit să-şi dedice ultimii ani ai vieţii rugăciunii, meditaţiei şi studiului. Tăcerea devenea astfel biroul preţios al unei existenţe depărtate de zgomotul şi de violenţa lumii. Până acum, foarte rar Benedict al XVI-lea a acceptat să intervină pentru a-şi exprima gândirea despre teme importante pentru viaţa Bisericii.

Aşadar, textul oferit aici este ceva excepţional. Nu este vorba de un articol sau de notiţe adunate în decursul timpului, ci de o reflecţie magistrală, în acelaşi timp lectio şi disputatio. Voinţa lui Benedict al XVI-lea este exprimată clar în Introducerea sa: „În faţa crizei persistente prin care trece preoţia de mulţi ani, am considerat necesar să merg înapoi la rădăcinile profunde ale problemei”.

Cititorii mai atenţi nu vor ezita să recunoască stilul, logica şi pedagogia extraordinară a autorului trilogiei dedicate lui Isus din Nazaret. Felul de a scrie este bine structurat, referinţele sunt abundente şi procedura argumentării este bine cizelată.

Care este motivul pentru care papa emerit a dorit să colaboreze cu cardinalul Sarah? Cei doi sunt foarte buni prieteni şi poartă o corespondenţă obişnuită în care îşi împărtăşesc puncte de vedere, speranţe şi preocupări.

În octombrie 2019, Sinodul pentru Amazonia, o adunare de episcopi, călugări şi misionari, dedicat viitorului acestei regiuni imense, a reprezentat în sânul Bisericii o ocazie de reflecţie, în care viitorul preoţiei catolice a fost analizat în mod diferit. La rândul lor, deja la sfârşitul verii, Benedict al XVI-lea şi cardinalul Sarah au început să-şi schimbe texte, gânduri şi propuneri. S-au întâlnit pentru a aduce cea mai mare claritate paginilor publicate aici.

Personal, am fost martorul privilegiat, încântat, al acestui dialog al lor. Le mulţumesc infinit pentru onoarea de a fi editorul acestui volum.

Textul lui Benedict al XVI-lea se intitulează foarte sobru: Preoţia catolică. Papa emerit precizează imediat modul său de a trata: „La rădăcinile situaţiei grave în care se află astăzi preoţia se găseşte un defect metodologic în primirea Scripturii drept cuvânt al lui Dumnezeu”. Afirmaţia este severă, neliniştitoare, aproape incredibilă.

Benedict al XVI-lea n-a voit să trateze singur o problemă aşa de delicată. Colaborarea cu cardinalul Sarah i s-a părut naturală şi importantă. Papa emerit cunoaşte spiritualitatea profundă a cardinalului, spiritul său de rugăciune, înţelepciunea sa. Are încredere în el. În Prefaţa la Puterea tăcerii, în timpul Săptămânii Sfinte 2017, Benedict al XVI-lea scria:

„Cardinalul Sarah este un maestru al spiritului care învaţă plecând de la rămânerea profundă în tăcere împreună cu Domnul, plecând de la unirea profundă cu el, şi, astfel, are cu adevărat ceva de spus fiecăruia dintre noi. Trebuie să-i fim recunoscători Papei Francisc că a pus un astfel de maestru al spiritului în fruntea congregaţiei care este responsabilă cu celebrarea liturgiei în Biserică”^[1].

La rândul său, cardinalul Sarah admiră producţia teologică a lui Benedict al XVI-lea, puterea reflecţiei sale, umilinţa sa şi caritatea sa.

Intenţia autorilor este perfect restituită în această afirmaţie luată din Introducerea comună la volum:

„Apropierea preocupărilor noastre şi convergenţa concluziilor noastre au făcut în aşa fel încât să luăm decizia de a pune la dispoziţia tuturor credincioşilor rodul muncii noastre şi al prieteniei noastre spirituale, după exemplul sfântului Augustin”.

Cadrul este simplu. Doi episcopi au voit să reflecteze. Doi episcopi au voit să facă public rodul cercetării lor eminente. Textul lui Benedict al XVI-lea este de o mare fineţe teologică. Cel al cardinalului Sarah are o forţă catehetică neîndoielnică. Temele se intersectează, afirmaţiile se completează, inteligenţele sunt stimulate reciproc.

Cardinalul Sarah a dat ca titlu scrierii sale: A iubi până la sfârşit. Privire ecleziologică şi pastorală asupra celibatului sacerdotal. Regăsim în ea curajul, radicalitatea şi mistica ce fac incandescente toate cărţile sale.

Benedict al XVI-lea şi cardinalul Sarah au voit să deschidă şi să închidă această carte cu două texte compuse la patru mâini. Concluzia lor:

„Este urgent, necesar, ca toţi, episcopi, preoţi şi laici, să nu se mai lase impresionaţi de sfătuitorii răi, de punerile teatrale în scenă, de minciunile diabolice, de erorile la modă care tind să subevalueze celibatul sacerdotal”.

Evident, papa emerit şi cardinalul Sarah n-au voit deloc să ascundă propria nelinişte. Însă ei îl cunosc prea bine pe sfântul Augustin, la care fac adesea referinţă, pentru a nu şti că iubirea are mereu ultimul cuvânt.

Mottoul episcopal al cardinalului Joseph Ratzinger era: Ut cooperatores simus veritatis, „Noi avem datoria să-i găzduim, ca să devenim colaboratori cu ei în adevăr” (3In 8). În această lucrare, la vârsta de nouăzeci şi doi de ani, a voit să se expună încă o dată slujirii adevărului. Mottoul episcopal al cardinalului Robert Sarah, ales pe când era tânăr arhiepiscop de Conakry, capitala Guineei, afirmă în schimb: Sufficit tibi gratia mea, „Îţi este suficient harul meu”; şi este luat din Scrisoarea a doua către Corinteni, în care apostolul Paul descrie îndoielile sale, se teme că nu este în măsură să transmită eficient învăţătura evangheliei. Însă Dumnezeu îi răspunde astfel: „Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune” (2Cor 12,9).

Aş vrea să închei acest gând cu două citate pe care le aud răsunând astăzi cu putere. Primul este luat din omilia lui Benedict al XVI-lea pentru Liturghia de Rusalii din 31 mai 2009: „Aşa cum există o poluare atmosferică, ce otrăveşte ambientul şi fiinţele vii, tot aşa există o poluare a inimii şi a spiritului, care mortifică şi otrăveşte existenţa spirituală”. Al doilea este luat din Porticul misterului celei de-a doua virtuţi de Charles Péguy: „Ceea ce mă uimeşte, spune Dumnezeu, este speranţa. Nu mă convinge. Această mică speranţă care are aerul de a nu fi nimic. Această copilă speranţă”^[2].

Căutând în adâncul inimii lor, Benedict al XVI-lea şi cardinalul Robert Sarah au voit să îndepărteze această poluare şi să deschidă porţile pentru speranţă.

Nicolas Diat

 

^[1] Benedict al XVI-lea, Prefaţă la Cardinal Robert Sarah, cu Nicolas Diat, La Force du silence, Fayard, 2016; Pluriel, 2017; trad. română, Puterea tăcerii. Împotriva dictaturii zgomotului, Sapientia, Iaşi 2017, 13.

^[2] Ch. Péguy, Le Porche du mystère de la deuxième vertu, Gallimard, col. „Poésie/Gallimard”, 1929.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Wilhelm Dancă, Pentru iubirea lui Cristos. Dialoguri despre Biserică, Preoție și credință, Iași 2011, 260 p., 14×20, ISBN 978-606-578-018-7, 25 lei.

La aniversarea a 25 de ani de la hirotonirea sacerdotala, parintele Wilhelm Danca, fostul rector al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi, prin intermediul Editurii „Sapientia”, publica un volum aniversar cu titlul „Pentru iubirea lui Cristos. Dialoguri despre Biserica, Preotie si Credinta”.

Asa cum o spune si în titlu, autorul a adunat câteva dialoguri semnificative la care a fost protagonist – fie ca intervievat, fie ca intervievator –, care au fost publicate de-a lungul anilor în diferite reviste culturale sau teologice. În functie de subiectul dezbatut, dialogurile sunt repartizate în trei categorii distincte.

Prima parte cuprinde 13 dialoguri care au ca tema Biserica în toata profunzimea ei si în toate aspectele ei. De exemplu, ÎPS Ioan Robu accentueaza un aspect important al acesteia în raspunsul pe care îl da la una din întrebarile pe care i le-a adresat pr. Wilhelm Danca: „În ce conditii se verifica un raport între vizibilitatea bisericii si functia ei spirituala? În conditiile omului care, deodata, vazând ca trece pe lânga o biserica, îsi face semnul crucii, primenindu-si putin gândurile. Gest simplu, neprogramat, neasteptat. Orice biserica este un semnal, un gând la Dumnezeu, chemare la rugaciune si bunatate. E un alt fel de edificiu, e special, are un limbaj aparte, în foarte multe feluri perceput; atmosfera din interiorul bisericii se revarsa si-n exterior, chemând la evlavie, la Dumnezeu, pe oricine, dar, mai ales, pe cei care o frecventeaza, care, dupa ce participa la sacramente sau se roaga putin în tacere si reculegere, duc cu ei în suflet liniste din liniste, Lumina din Lumina. Astfel, bisericile devin repere morale si spirituale pentru toate generatiile”.

În partea a doua, se gasesc noua dialoguri cu caracter biografic, având ca principala inspiratie activitatea pastorala a autorului. Sunt amintiti si subliniati diferitii factori de care preotul trebuie sa tina cont în formarea sa permanenta, cu referire concreta la familia parintelui Danca, la activitatea pastorala a acestuia. Ultimul dialog din aceasta sectiune face referire la episcopul martir Anton Durcovici, ca model de traire a jertfei preotesti.

În cele cinci dialoguri din partea a treia, este adusa în discutie dificultatea unei credinte autentice în fata provocarilor stiintei, politicii, culturii contemporane. Dupa parerea autorului, cea mai mare provocare la care este supus crestinul zilelor noastre este urmatoarea: „Practic? Descrestinarea societatii. Teoretic? Criza adevarului”.

Pentru a sublinia scopul si destinatarii cartii, redam un citat din prefata autorului:

„Cu inima plina de recunostinta si multumire, dedic aceasta carte tuturor acelora care au contribuit într-un fel sau altul la formarea mea umana, spirituala, intelectuala si sacerdotala: familiei în care m-am nascut si am crescut, la Buruienesti (judetul Neamt), episcopilor de la Bucuresti si Iasi, parohilor si formatorilor pe care i-am avut acasa, în sat, si la Seminarul din Iasi, prietenilor si binefacatorilor, vii sau raposati. Domnul sa-i rasplateasca pentru binele pe care mi l-au facut”.

Cosmin Cimpoesu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

La Editura Sapientia a aparut recent cartea Preotule, cine esti? Un mister printre noi!, scrisa de pr. Enzo Boninsegna si tradusa în limba româna de pr. dr. Mihai Patrascu. Publicata în Anul Sfintei Preotii, aceasta carte vorbeste despre preot si se adreseaza tuturor celor care vor sa cunoasca mai îndeaproape cine este preotul.
Am citit cu mare bucurie a inimii „Preotule, cine esti? Un mister printre noi!”, o carte scrisa într-un limbaj zvelt si modern, care se citeste dintr-o suflare.

Autorul prezinta figura preotului cum este ea cu adevarat: coborâta din cer si din vesnicie, în lume si în timp, evidentiindu-i problematicile inevitabile care rasuna dinlauntrul lui si în raporturile lui cu oamenii.

Este o carte care lipsea si care va putea face un mare bine preotilor, pentru a simti mai bine la ce înaltimi i-a ridicat Dumnezeu, si chiar si noua, laicilor, pentru a vedea în figura preotului mâna întinsa de Domnul pentru mântuirea noastra.

Si acea putina saracie pe care o mai vedem înca si mereu în preotii nostri sa ne faca nu atât sa-i judecam, cât, mai ales, sa-i întelegem în dificultatile lor, sa-i iubim si sa-i sprijinim cu prietenie si ajutor, sa-i corectam frateste atunci când e nevoie si sa ne rugam pentru ei, pentru ca Domnul sa-i umple cu toate harurile, sa-i mentina fideli si sa faca rodnica slujirea lor cu roade.

Este o carte care aduce dreptate figurii preotului, astazi calomniata, persecutata, ridiculizata si considerata de acum demodata, o figura care trebuie reciclata ca niste fleacuri din alte epoci, care nu mai are nimic de spus si de dat omului de astazi.

Este o carte care aduce dreptate, înainte de toate, Domnului, pentru ca ne prezinta ce comori ascunse a pus Isus în mâinile fiecarui preot pentru mântuirea noastra.
Este o carte pe care o recomand cu putere pentru lectura tuturor.

Paolo Rossi

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Carlo Maria Martini, Încercări și mângâieri ale preotului, Iaşi 2015, 132 p., 14×20, ISBN 978-606-578-197-9, 15 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Încercări și mângâieri ale preotului, scrisă de Cardinalul Carlo Maria Martini şi tradusă în limba română de pr. Eduard Soare. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, formatul 14×20, are 132 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 15 lei.

 

„Aceasta vă cer”, spunea Papa Francisc în predica de la Liturghia Crismei din primul an al pontificatului său (2013), „fiţi păstori cu mirosul oilor”. Aceeași grijă constantă pentru formarea preoților a împărtășit-o mereu și arhiepiscopul de Milano, cardinalul Carlo Maria Martini. Despre această grijă dă mărturie cartea publicată recent la Editura Sapientia, cu titlul Încercări și mângâieri ale preotului și fiind tradusă de pr. Eduard Soare.

Participarea anuală la zilele de formare pentru clerul diecezei ambroziene și însoțirea păstorilor din dieceza sa în diferite pelerinaje, sunt doar câteva dintre circumstanțele în care au apărut meditațiile adunate în această carte, ținute în perioada 1988-2001. Chiar și contextul în care a apărut această operă vorbește despre afecțiunea și predilecția sinceră a cardinalului față de preoții diecezei sale: Anul Sfintei Preoții (iunie 2009 – iunie 2010).

Prologul cărții creionează imaginea parohului de Ars, Ioan Maria Vianney, între încercări și mângâieri. Ceea ce autorul subliniază este teama pe care o simțea sfântul paroh de Ars gândindu-se la misiunea sa, teamă exprimată prin „fugile” sale repetate. Care este sursa acestei „oboseli morale”? Cum poate fi ea depășită? Autorul identifică sursa acestei frici în conștientizarea unei poveri grele a păcatului propriu și al altora și propune identificarea martiriului interior al preotului cu rugăciunea lui Isus din Ghetsemani (cf. Mt 26,38).

Primul capitol prezintă ca actuale dificultățile întâmpinate de profetul Iona în misiunea la care a fost chemat: fuga sa de slujire și predicarea împotriva voinței. Acestor „încercări”, Carlo Maria Martini le propune schematic câteva puncte practice de rezolvare.

Capitolul al II-lea este o meditație la fragmentul din 2Cor 1,12-2,11. Pornind de la dificultățile cu care s-a confruntat sfântul Paul, cardinalul prezintă slujirea sacerdotală ca pe o paternitate care se construiește cu răbdare și cu maturitate, subliniind faptul că ultima posibilitate de a ieși din dificultate este iertarea.

Caracterul meditativ al cărții este dezvăluit în următorul capitol, structurat ca o „lectio divina” și dedicat fragmentului din Gal 2,11-14. Pornind de la acest text, în care se relatează confruntarea dintre Petru și Paul la Antiohia, autorul subliniază dragostea exigentă față de Biserică.

Trecând el însuși prin experiența îndoielii, preotul trebuie să fie un însoțitor fidel pentru cei care trăiesc chinul necredinței. Atitudinea sa față de acești oameni trebuie să se inspire din modelul sfintei Tereza de Lisieux, o femeie de credință care a căutat mereu adevărul (capitolul IV). Totuși, ca modele pe drumul formării, Carlo Maria Martini zugrăvește portretele a trei mari exemple din Vechiul Testament, Noul Testament, respectiv, din Istoria Bisericii: Moise, Petru şi Ignațiu de Loyola (capitolul V). În capitolul VI, cardinalul sugerează figura sfintei Tereza de Lisieux ca punct de plecare al unei reflecții despre iertare și mulțumire, fără de care preotul nu s-ar putea bucura de roadele păcii care izvorăsc din misiunea sa.

Capitolul al VII-lea este consacrat speranței maturității preotului observată în cateva fragmente și imagini evanghelice, precum și în câteva scrieri ale sfântului Francisc de Sales. Ultimul capitol vorbește despre „bucuria perfectă” pe care o naște slujirea și propune ca text pentru „lectio divina” un fragment din Noul Testament: Evr 13,8-15, împreună cu câteva puncte de reflecție personale.

Cartea Încercări și mângâieri ale preotului a cardinalului Carlo Maria Martini dezvăluie în persoana autorului imaginea păstorului care este aproape de preoții săi în momentele de trudă, de încercare și de oboseală, pentru a le oferi „uleiul consolării și vinul speranței”. Deși aceste meditații își au izvorul în grija deosebită a cardinalului pentru clerul Arhidiecezei de Milano, ele se adresează, prin actualitatea textelor și claritatea perspectivelor propuse, nu doar celor care aspiră la slujirea preoțească, ci și tuturor celor care o exercită deja cu perseverență și au nevoie de o împrospătare a motivației.

Eduard Cristian David

Carlo Maria Martini, Încercări și mângâieri ale preotului, Iaşi 2015, 132 p., 14×20, ISBN 978-606-578-197-9, 15 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Claudiu Dumea, Tu ești preot în veci, Iaşi 2012, 284 p., 14×20, ISBN 978-606-578-056-9, 20 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Tu ești preot în veci, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 284 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 20 lei.

Această carte a cunoscutului autor de spiritualitate, părintele Claudiu Dumea, reproduce un volum omonim de meditaţii, apărut în formă dactilografiată în anii ’80 şi care circula cu caracter intern în rândul seminariştilor şi al preoţilor.

Astăzi, când asistăm la interpretări eronate cu privire la importanţa preoţiei în Biserică şi în societate, se impunea o clarificare autentică, iar apariţia acestei cărţi vine să aducă o lumină cu privire la măreţia inefabilă a sacramentului sfintei Preoţii.

Prin chemarea la Preoţie pe care Domnul o adresează unor creştini, Dumnezeu vrea să continue lucrarea de mântuire pe care Fiul său a desăvârşit-o pe lemnul crucii, iar această continuare o face în manieră sacramentală. Preotul nu-şi mai aparţine sieşi, ci Bisericii şi nevoilor acesteia, fiind gata să meargă până la marginile pământului pentru a face cunoscut numele lui Cristos.

Meditaţiile din acest volum surprind prin actualitatea lor. Cei interesaţi vor putea întâlni fundamentele biblice ale sacramentului sfintei Preoţii, dimensiunile stării preoţeşti, natura vocaţiei la sfânta Preoţie şi semnele existenţei acesteia în candidatul la acest sublim sacrament, duşmanii şi încercările preotului, raportarea preotului la societatea contemporană, precum şi multe alte aspecte interesante şi actuale cu privire la marele dar pe care Dumnezeu îl face oamenilor prin sacramentul sfintei Preoţii.

Această carte se adresează tuturor celor care doresc să aibă o imagine obiectivă cu privire la acest sacrament şi la importanţa lui în viaţa Bisericii şi a societăţii.

Andrei Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Henry Edward card. Manning, Preoţia veşnică, Iaşi 2010, 306 p, 14×20, ISBN 978-973-8980-80-8, 20 RON. 

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Preoţia veşnică, scrisă de cardinalul Henry Edward Manning şi tradusă în limba română de pr. Anton Bişoc. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 306 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 20 lei.

Aflându-ne în Anul Sfintei Preoţii, pentru o mai intensă trăire a Preoţiei şi a vocaţiei la această slujire, Editura „Sapientia” oferă celor interesaţi o frumoasă carte de meditaţii, devenită clasică, scrisă de renumitul cardinalul englez ce a trăit în secolul al XIX-lea, Henry Edward Manning. Unii dintre preoţii mai în vârstă au cunoscut această carte în forma scrisă la maşină, tradusă din franceză şi răspândită de pr. Anton Bişoc. Această versiune a cunoscut mai multe revizuiri şi corecturi: pr. Petru Mareş, pr. Iosif Sescu, dar şi pr. Emanuel Imbrea care a verificat traducerea cu originalul englez, şi pr. Anton Despinescu, care a tradus textele din limba latină.

Un stimulent aparte pentru publicarea acestei cărţi a venit din partea pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, care a binevoit să sponzorizeze tipărirea cărţii oferind un exemplar al acestei cărţi preoţilor şi seminariştilor din Dieceza de Iaşi.

Redăm în continuare prezentarea acestei cărţi de către pr. Charles Fievet, cel care a tradus această carte pentru cititorii francezi deja în 1884.

O carte publicată de Eminenţa Sa Mons. Manning şi adresată clerului „în amintirea multor ani fericiţi de activitate comună în slujba divinului nostru Învăţător, şi totodată ca o mărturie de afecţiune mai durabilă decât viaţa”, o astfel de carte nu poate fi una obişnuită.

Cu această convingere întărită în noi printr-o lectură atentă a cărţii, am întreprins, după ce am primit şi încurajări competente, să traduc în limba franceză şi să ofer clerului „Preoţia veşnică”, operă publicată la Londra, în luna octombrie a acestui an, de către Henric-Eduard, cardinal-arhiepiscop de Westminster şi Primat al Angliei.

Autorul este un teolog profund, una din luminile Conciliului Vatican I, un exeget savant, un scriitor de prim ordin, ale cărui numeroase opere apologetice provoacă admiraţia anglicanilor înşişi, şi au contribuit în mare măsură, în ultima vreme, la convertirile de care Biserica din Anglia are tot dreptul să fie mândră,- un orator puternic al cărui cuvânt are privilegiul de a ridica masele, fie că vorbeşte din amvon, fie că răsună în „asociaţiile de temperanţă”, în congresele şi meetingurile religioase atât de frecvente în Anglia cea liberă. Propunând în capitolul al XIV-lea al acestei cărţi regulile oratoriei sacre, şi plasând mai presus de toate cuvântul care iese viu şi înflăcărat dintr-o inimă apostolică, Eminenţa sa descrie în felul său propriu elocvenţa, creionând, de fapt, portretul său de orator sacru. Pentru că, ilustrul arhiepiscop nu este numai un savant, un scriitor, un orator, ci şi unul din acei apostoli pe care Dumnezeu i-a dat Angliei din acest timp, în care, ieşind dintre ruinele acumulate vreme de trei secole printr-o reformă mincinoasă (Spurious Reformation), iese  într-adevăr cu mult curaj la soare (cap. XVII), inserează cele două regate în reţeaua tinerei sale ierarhii, şi nu cere, pentru a propăşi, a se extinde şi a acoperi cu ramurile sale întregul pământ britanic, decât „independenţa” şi „libertatea” (cap. IX).

„Adevărata protecţie a Bisericii din Anglia”, spune eminentul autor, „este independenţa sa şi adevărata sa putere”, este „libertatea sa”. „Suntem păstorii unei turme care coboară din timpul martirilor şi al mărturisitorilor, a căror râvnă nu s-a stins de-a lungul veacurilor” (cap. IX).

Cititorii acestei cărţi se vor convinge uşor că râvna apostolilor care au întemeiat cu sângele lor Biserica Angliei, nu s-a stins în inima aceluia care ocupă în acest moment scaunul rămas vacant în 1865, după Mons. Wisman, primul arhiepiscop de Westminster, de la restabilirea ierarhiei catolice, şi vor aprecia ce suflet preoţesc se descoperă în fiecare pagină şi fiecare rând al „Preoţiei veşnice”.

Respectul pe care ni-l inspiră eminentul autor ne-a făcut o lege de a-l urmări pas cu pas în traducerea noastră şi de a reda cu stricteţe textul englez. Nu ne-am abătut de la această regulă decât în propoziţiile şi frazele în care traducerea prea literală ne-ar fi expus să redăm imperfect gândul eminentului autor, sau acolo unde literalitatea prea severă ni s-a părut incompatibilă cu exigenţele limbii franceze atât de exactă în termeni, atât de delicată în nuanţe.

Fie ca umila noastră traducere să nu dăuneze prea mult originalului, iar „Preoţia veşnică” să se bucure în rândurile clerului de pe continent de primirea binevoitoare şi de succesul pe care „The Eternel Priesthood” l-a obţinut la vecinii noştri de dincolo de Canalul Mânecii.

 

Pr. dr. Ştefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Cristinel Fodor, Direcțiunea spirituala în seminarul diecezan, Iași 2004, 162 p., 14×20, ISBN: 973-8474-33-7, 5.5 RON.

 Tema directiunii spirituale (natura, finalitate, modalitate si realizari pastorale) a fost obiect de reflectie si de discutie din partea multor autori spirituali. Situatia sociala, culturala si religioasa a Europei în ultimele decenii ale secolului al XX-lea a provocat punerea în discutie a modurilor în care s-a concretizat acest ministeriu.

   Pretutindeni este evidentiata urgenta unui ghid, care sa fie disponibil pentru a însoti, mai ales pe tinerii care, deseori, în alegerile lor de viata, întâlnesc confuzie si dezorientare. Studiul de fata, care se limiteaza la realitatea seminarului diecezan, trateaza tema directiunii spirituale într-un mod nou, nu atât cantitativ, cât, mai ales, calitativ, data fiind originalitatea elementului comuniunii în relatia de ajutorare dintre director si cel condus.

   A educa seminaristii nu este un lucru usor si cere deosebite calitati naturale si su­pranaturale din partea directorului spiritual. Numai în relatia de comuniune este posibil sa se înteleaga incertitudinile, nelinistile, caderile, elanurile, noile începuturi; numai în relatia de comuniune se pot împartasi bucuriile si durerile seminaristilor care cer lumina, putere, iubire pentru a parcurge calea maiastra a sfinteniei.

C. Fodor

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro