Din adâncul inimii noastre

Dragi prieteni,

Ne aflăm în Săptămâna Sfântă și ne pregătim să celebrăm misterul pascal al lui Cristos. Știm că Joia Sfântă este ziua când Mântuitorul nostru a instituit două sacramente, Euharistia și Preoția. Cu această ocazie aș dori să vă prezint o carte apărută recent la Editura Sapientia și care ne poate ajuta să pătrundem mai adânc în taina sfintei Preoții. Este vorba de cartea Din adâncul inimii noastre, scrisă de Cardinalul Robert Sarah, împreună cu papa Benedict al XVI-lea, sub îngrijirea jurnalistului Nicolas Diat. Cartea are 116 pagini și a fost tradusă în limba română de pr. Mihai Pătrașcu.

Pentru cei care nu-l cunosc, Robert Sarah, născut la 15 iunie 1945, în Guineea, este prefectul Congregației pentru Cultul Divin și disciplina sacramentelor, începând cu 23 noiembrie 2014. Între alte lucrări ale sale, la Editura Sapientia am mai publicat: Ori Dumnezeu, ori nimic. Dialog despre credință cu Nicolas Diat; Puterea tăcerii: împotriva dictaturii zgomotului; Se lasă seara și ziua e de acum pe sfârșite. Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger) nu cred că mai are nevoie de prezentare. Născut la 16 aprilie 1927 la Marktl, în Germania, a fost al 265-lea suveran pontif al Bisericii Catolice, de la 19 aprilie 2005 până la 28 februarie 2013. Din numeroasele sale scrieri, la Editura Sapientia au apărut până acum 11 cărți.

Din adâncul inimii noastre este titlul foarte simplu şi emoţionant pe care Papa emerit Benedict al XVI-lea şi cardinalul Robert Sarah l-au ales pentru cartea pe care o publică împreună. Motivul care i-a determinat să intervină în spațiul public cu această lucrare este dat de dezbaterile care agită Biserica de ceva vreme încoace, în special cu ocazia sinodului pentru Amazonia, și anume viitorul preoților, adevărata definiție a preoției catolice și respectul celibatului.

După retragerea sa de la conducerea Bisericii, în februarie 2013, cuvintele papei Benedict al XVI-lea sunt rare. El a decis să se retragă într-o mănăstire în Grădinile Vaticane, pentru a-și dedica ultimii ani ai vieții rugăciunii, meditației și studiului. Așadar, textul oferit în această carte, având titlul „Preoția catolică”, este ceva excepțional. La 92 de ani, papa Benedict al XVI-lea semnează unul dintre cele mai mari texte ale sale. De o densitate intelectuală, culturală și teologică rară, el urcă la izvoarele problemei, așa cum se exprimă în Introducerea la studiul său: „În faţa crizei persistente prin care trece preoţia de mulţi ani, am considerat necesar să merg înapoi la rădăcinile profunde ale problemei”. Ei bine, „La rădăcinile situaţiei grave în care se află astăzi preoţia se găseşte un defect metodologic în primirea Scripturii drept cuvânt al lui Dumnezeu.

Abandonarea interpretării cristologice a Vechiului Testament a dus mulţi exegeţi contemporani la o teologie fără cult. Nu au înţeles că Isus, în loc de a aboli cultul şi adoraţia datorate lui Dumnezeu, le-a asumat şi le-a dus la împlinire în actul de iubire al jertfei sale. Unii au ajuns chiar să refuze necesitatea unei preoţii autentic cultuale în Noul Legământ”.

De aceea, în prima parte a studiului său, papa Benedict al XVI-lea, scoate în evidență structura exegetică fundamentală care permite o teologie corectă a preoţiei. În partea a doua, aplicând această hermeneutică la studiul a trei texte (Psalmul 16,5-6, Deuteronom 10,8 şi 18,5-8, Ioan 17,17), autorul explică exigenţele cultului în duh şi adevăr. „Actul cultual trece de fapt printr-o oferire a totalităţii propriei vieţi în iubire. Preoţia lui Isus Cristos ne introduce într-o viaţă care constă în a deveni una cu el şi în a renunţa la tot ceea ce ne aparţine numai nouă. Pentru preoţi, acesta este fundamentul necesităţii celibatului, precum şi al rugăciunii liturgice, al meditării cuvântului lui Dumnezeu şi al renunţării la bunurile materiale”.

Benedict al XVI-lea n-a voit să trateze singur o problemă aşa de delicată. Colaborarea cu cardinalul Sarah i s-a părut naturală şi importantă. Papa emerit cunoaşte spiritualitatea profundă a cardinalului, spiritul său de rugăciune, înţelepciunea sa. Are încredere în el. În Prefaţa la Puterea tăcerii, în timpul Săptămânii Sfinte 2017, Benedict al XVI-lea scria: „Cardinalul Sarah este un maestru al spiritului care învaţă plecând de la rămânerea profundă în tăcere împreună cu Domnul, plecând de la unirea profundă cu el, şi, astfel, are cu adevărat ceva de spus fiecăruia dintre noi. Trebuie să-i fim recunoscători Papei Francisc că a pus un astfel de maestru al spiritului în fruntea congregaţiei care este responsabilă cu celebrarea liturgiei în Biserică”.

Cardinalul Sarah a dat ca titlu scrierii sale: A iubi până la sfârşit. Privire ecleziologică şi pastorală asupra celibatului sacerdotal. Regăsim în ea curajul, radicalitatea şi mistica ce fac incandescente toate cărţile sale. Reflecția autorului se concentrează în jurul a trei puncte: o catastrofă pastorală, o dezorientare ecleziologică şi o umbrire în înţelegerea Preoţiei.

Benedict al XVI-lea şi cardinalul Sarah au voit să deschidă şi să închidă această carte cu două texte compuse la patru mâini. Concluzia lor: „Este urgent, necesar, ca toţi, episcopi, preoţi şi laici, să nu se mai lase impresionaţi de sfătuitorii răi, de punerile teatrale în scenă, de minciunile diabolice, de erorile la modă care tind să subevalueze celibatul sacerdotal”.

Evident, papa emerit şi cardinalul Sarah n-au voit deloc să ascundă propria nelinişte. Însă ei îl cunosc prea bine pe sfântul Augustin, la care fac adesea referinţă, pentru a nu şti că iubirea are mereu ultimul cuvânt.

Mottoul episcopal al cardinalului Joseph Ratzinger era: Ut cooperatores simus veritatis, „Noi avem datoria să-i găzduim, ca să devenim colaboratori cu ei în adevăr” (3In 8). În această lucrare, la vârsta de nouăzeci şi doi de ani, a voit să se expună încă o dată slujirii adevărului. Mottoul episcopal al cardinalului Robert Sarah, ales pe când era tânăr arhiepiscop de Conakry, capitala Guineei, afirmă în schimb: Sufficit tibi gratia mea, „Îţi este suficient harul meu”; şi este luat din Scrisoarea a doua către Corinteni, în care apostolul Paul descrie îndoielile sale, se teme că nu este în măsură să transmită eficient învăţătura evangheliei. Însă Dumnezeu îi răspunde astfel: „Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune” (2Cor 12,9).

Închei această prezentare cu două citate pe care le consider de mare actualitate. Primul este luat din omilia papei Benedict al XVI-lea pentru Liturghia de Rusalii din 31 mai 2009: „Aşa cum există o poluare atmosferică, ce otrăveşte ambientul şi fiinţele vii, tot aşa există o poluare a inimii şi a spiritului, care mortifică şi otrăveşte existenţa spirituală”. Al doilea este luat din Porticul misterului celei de-a doua virtuţi de Charles Péguy: „Ceea ce mă uimeşte, spune Dumnezeu, este speranţa. Nu mă convinge. Această mică speranţă care are aerul de a nu fi nimic. Această copilă speranţă”.

Căutând în adâncul inimii lor, Benedict al XVI-lea şi cardinalul Robert Sarah au voit să îndepărteze această poluare şi să deschidă porţile pentru speranţă.

Pr. dr. Ștefan Lupu

https://www.facebook.com/230836670453717/videos/659317754613122/

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro