Simon numit Petru. Pe calea unui om în urmarea lui Dumnezeu
Mauro Giuseppe Lepori, Simon numit Petru. Pe calea unui om în urmarea lui Dumnezeu, Iași 2018, 106 p., 14×20, ISBN 978-606-578-341-6, 10 lei.
La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Simon numit Petru. Pe calea unui om în urmarea lui Dumnezeu, scrisă de Mauro Giuseppe Lepori și tradusă în limba română de Daniel Hrișcă. Cartea apare în colecția „Viețile sfinților”, în formatul 14×20, are 106 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 10 lei.
Îi sunt recunoscător părintelui Mauro Lepori nu doar pentru ceea ce a scris în această carte, ci şi pentru felul în care a scris-o.
De fapt, citind-o, am experimentat încă o dată miracolul comunicării literare: eşti dus înăuntrul evenimentelor narate – în acest caz, istoria lui Simon numit Petru – şi le vezi cu proprii ochi şi le simţi cu propria inimă mai mult decât dacă ai fi de faţă.
Arta creştină, apoi, deţine această carismă unică în cel mai înalt grad, întrucât se împărtăşeşte din puterea de pătrundere în eul marelui eveniment al Mântuitorului, „intimior mei”, căruia aceasta îi face ecou.
Astfel, atunci când se nasc, precum în acest caz, dintr-o încercare pasionată de identificare cu experienţa lor umană (tentativa de a păşi pe „calea unui om în urmarea lui Dumnezeu”), portretele sfinţilor trec dincolo de limitele simplei „biografii”.
Istoria Prinţului Apostolilor e povestită, în inconfundabilul său timbru uman, cu o genială capacitate de pătrundere psihologică, în care fiecare dintre noi poate să se recunoască. Aşa încât, dincolo de a fi o excelentă meditaţie, această operă ar putea fi citită şi ca o elementară, dar nicidecum banală, introducere în antropologia creştină.
Ca să „deschidem apetitul”, vor fi suficiente câteva stimulente.
Mă gândesc la felul în care este descrisă, în primele pagini, naşterea credinţei ca întâlnire care-l revelează pe om sieşi: „Niciodată până acum, Simon nu considerase cu adevărat importanţa vieţii şi a libertăţii sale”; sau la percepţia posesiunii curăţiei ca omagiu suprem adus capacităţii afective naturale: „Atunci, Simon lăsă totul, pentru ca nimic să nu se piardă”.
Pentru el, urmarea lui Cristos („era ca şi cum l-ar fi urmat pe Învăţătorul acolo unde acesta se-ndrepta cu inima sa, nu doar cu paşii, deciziile şi lucrările sale”) este elogiu al libertăţii şi radicalizare a dramei acesteia: „…nu ar fi putut merge până la capătul acelei prietenii fără a îmbrăţişa soarta obscură a Învăţătorului”.
Cu o claritate din ce în ce mai mare i se impune o evidenţă: adevărul, mântuirea eului său, e relaţia cu Acest om: „Fără el, viaţa lui… era ca o privire fixată asupra nimicului propriu”.
Până la maturitatea deplină şi fecundă a persoanei sale, în legătura inseparabilă între „da”-ul spus lui Cristos şi misiune. În ascultarea cu bucurie faţă de porunca iubirii: a-şi da viaţa pentru lucrarea Altuia. „Nu mai aveau niciun moment de răgaz pentru ei înşişi: de la răsăritul soarelui până la apus, erau ca suspendaţi între mila lui Cristos şi neajunsurile oamenilor”.
În cazul lui, o carte este mai mult de-atât, după cum aminteşte Guardini: e o întâlnire ce prelungeşte cu o verigă preţioasă lanţul prieteniei dintre oameni.
Cardinal Angelo Scola
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro