Un erou român pe pământ italian. Fratele Ieremia din Valahia (România). Viaţa

Francisc Severini, Un erou român pe pământ italian. Fratele Ieremia din Valahia (România). Viaţa, Iași 2026, 166 p., 14×20, ISBN 978-606-578-627-1, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Un erou român pe pământ italian. Fratele Ieremia din Valahia (România). Viaţa, scrisă de Francisc Severini și tradusă în limba română de Iulian Ghiurca. Cartea apare în colecția „Viețile sfinților”, în formatul 14×20, are 166 şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

În urmă cu patru secole, pe 5 martie 1625, în infirmeria fraţilor capucini din Napoli, trecea la cele veşnice fratele Ieremia Valahul. Născut pe 29 iunie 1556, în Moldova, la vârsta de 19 ani a pornit la drum spre Italia, lăsând în urmă casa părintească şi pământul natal, fără a se mai întoarce vreodată. După o scurtă şedere la Alba Iulia, unde a lucrat la întărirea zidurilor cetăţii, a reluat călătoria în compania unui medic italian. Ajuns la Bari, a rămas aici circa un an şi jumătate, iar în anul 1578 a plecat la Napoli, unde a cerut să fie admis în Ordinul Fraţilor Minori Capucini. La câţiva ani de la încheierea anului de noviciat şi depunerea profesiunii a fost transferat definitiv în mănăstirea „Sfântul Efrem cel Nou”, care găzduia şi infirmeria provinciei capucine de Napoli, unde, timp de 40 de ani, s-a îngrijit de fraţii bolnavi. Chemat adesea să-i viziteze şi pe cei bolnavi din afara mănăstirii, multă lume apela la ajutorul său, ascultând-l cu bucurie şi încredinţându-se rugăciunilor sale. S-a distins prin trăirea exemplară a voturilor religioase, prin dragostea eroică faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, prin evlavia deosebită către sfânta Fecioară. Înzestrat de Dumnezeu cu diferite daruri speciale, numeroase fapte extraordinare au fost obţinute prin mijlocirea lui, atât în viaţă, cât şi după moarte.

Pe 20 septembrie 1625, la doar câteva luni după moartea sa, a fost deschis procesul de canonizare, acesta cunoscând mai multe etape, până pe 26 septembrie 1687, când, din cauze încă necunoscute, s-a oprit. După o lungă perioadă de tăcere, în anul 1947, în urma unor cercetări, prin meritul lui Grigore Manoilescu, rămăşiţele sale pământeşti au fost regăsite în mănăstirea „Sfântul Efrem cel Nou”, care din 1865 nu mai aparţinea fraţilor Capucini, fiind suprimată de guvernul italian şi suferind ulterior diferite modificări şi întrebuinţări. În anul 1952 procesul de canonizare a fost reluat, iar pe 18 decembrie 1959, Papa Ioan al XXIII-lea a proclamat eroicitatea virtuţilor sale. Pe 30 octombrie 1983, Papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat fericit.

Prima biografie asupra vieţii fericitului Ieremia a fost scrisă la puţin timp după moartea sa, de părintele capucin Francisc Severini da Napoli (†1646), la cererea Ministrului General al Ordinului. Deşi în anul 1630 era gata de publicare, a fost tipărită la Napoli abia în anul 1670. Părintele Francisc, autorul acestei biografii, a fost şi primul martor interogat în procesul de canonizare. Îl cunoscuse bine pe fratele Ieremia în ultimii 18 ani de viaţă, de când ajunsese să facă parte din provincia capucină de Napoli. A fost, pentru o perioadă, superiorul mănăstirii „Sfântul Efrem cel Nou”, având şi alte sarcini importante în cadrul Ordinului. Această primă biografie este, aşadar, rodul experienţei sale directe pe care a avut-o cu fratele Ieremia, dar şi al contribuţiei altor confraţi şi seculari care l-au cunoscut mai îndeaproape. Textul reflectă amprenta pregătirii sale culturale şi stilul baroc al timpului său. Bogat în metafore, cu multe referinţe şi citate din sfinţii părinţi ai Bisericii, din literatura sacră şi profană, clasică şi medievală, se prezintă greu accesibil cititorului de astăzi. Recunoscând veridicitatea şi credibilitatea informaţiilor prezentate, opera a fost sursă de inspiraţie pentru numeroasele biografii ulterioare.

Cu ocazia celui de-al treilea centenar al morţii autorului acestei prime biografii (1646–1946), a fost publicată a doua ediţie a cărţii, sub îngrijirea filosofului italian Francisc Orestano. Aşa cum însuşi Orestano afirmă în introducerea volumului, pentru a republica opera lui Severini „era nevoie nu doar să fie transcrisă încă o dată, ci interpretată, desluşită, înţeleasă, adaptată gustului comun al veacului nostru, care dispreţuieşte ceea ce este în plus, sedentar, şi care adoră nerăbdător viteza”. Pentru a atinge acest obiectiv, textul a fost simplificat îndeosebi în aparatul său filosofic, doctrinar şi ştiinţific, redând lectura mult mai cursiv. Întrucât în traducerea de faţă în limba română s-a păstrat textul integral al ediţiei lui Orestano, trebuie avut în vedere faptul că informaţiile cu privire la desfăşurarea procesului de canonizare al fericitului Ieremia, atât din introducere, cât şi din ultimele pagini, se opresc la data de 2 ianuarie 1944, când textul a fost semnat de autor. Anul următor, Francisc Orestano avea să se stingă din viaţă, în urma unui infarct, fără a mai avea bucuria de a-şi vedea lucrarea ieşită de sub tipar.

Traducerea de faţă în limba română a acestei biografii, cu ocazia celebrării a 400 de ani de la moartea fericitului Ieremia, scoate la lumină preţioase pagini care restituie, după patru veacuri, relatarea unui contemporan de-al său, un prieten apropiat şi martor ocular la numeroase episoade povestite. Cunoaşterea vieţii sale sfinte să aprindă în noi dorinţa de a urma exemplul său în urmarea lui Cristos şi a slujirii aproapelui sub ocrotirea sfintei Fecioare Maria.

Leonard Ghiurca