Spovada – sacrament al milostivirii
Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, Spovada – sacrament al milostivirii, Iași 2015, 14×20, 94 p., ISBN 978-606-578-237-2, 10 lei.
La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Spovada – sacrament al milostivirii, redactată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări şi tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Patrașcu. Cartea apare în colecția „Cateheză”, formatul 14×20 cm, are 94 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.
Convocând un Jubileu extraordinar care are în centrul său milostivirea lui Dumnezeu, Papa Francisc a voit să-l caracterizeze ca „o nouă etapă a drumului Bisericii în misiunea sa de a duce la fiecare persoană evanghelia milostivirii”. Apoi a adăugat:
„Sunt convins că toată Biserica va putea găsi în acest Jubileu bucuria pentru a redescoperi şi a face rodnică milostivirea lui Dumnezeu, cu care suntem chemaţi să dăm consolare fiecărui bărbat şi fiecărei femei din timpul nostru” (Omilie în Bazilica „Sfântul Petru”, 13 martie 2015).
Încercând să se ofere o contribuţie ca răspuns la aceste aşteptări şi reafirmând că „evanghelia este, în Isus Cristos, revelare a milostivirii lui Dumnezeu faţă de păcătoşi” (CBC 1846), în acest volum sunt oferite câteva reflecţii pentru a înţelege mai bine sacramentul Spovezii, sacramentul celor care în Cristos experimentează iubirea milostivă a lui Dumnezeu. În primele patru capitole linia este în mod fin biblică: argumentarea se desfăşoară prin patru texte, unul din fiecare Evanghelie, în care temele milostivirii, iertării păcatelor şi convertirii sunt puse de Isus în centrul învăţăturii şi activităţii sale. În schimb, în capitolele următoare prevalează reflecţia mai sistematică şi pastorală pentru a favoriza o înţelegere mai coerentă a sacramentului.
Este destul de obişnuită astăzi constatarea unei depărtări răspândite de practica Spovezii. Motivele au fost evidenţiate de mai multe ori: de la negarea utilităţii sale la convingerea că iertarea este o chestiune pur privată între propria conştiinţă şi Dumnezeu. Există şi unii care simt o greutate de a mărturisi propriile păcate în faţa unui preot, în timp ce alţii se plâng de dezamăgirea lor când constată slaba disponibilitate de preoţi şi de duhovnici bine pregătiţi. Probabil trebuie recunoscut că dificultatea de apropiere de sacramentul Spovezii este şi oglindă a dificultăţii de a repune credinţa în Dumnezeu şi, mai ales, în milostivirea sa. Acest Jubileu va putea fi un moment privilegiat pentru a propune din nou, ca o temă centrală a pastoraţiei, sacramentul Reconcilierii, în aşa fel încât să se perceapă frumuseţea şi eficacitatea sa. Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări este profund recunoscător părintelui Maurizio Compiani, care, cu competenţă şi sensibilitate pastorală, s-a dedicat redactării acestor pagini. Ne dorim ca lectura şi reflecţia acestui instrument pastoral să poată ajuta la perceperea bucuriei lui Dumnezeu în a ierta şi a forţei milostivirii ca semn al apropierii şi duioşiei sale.
+ Rino Fisichella
Preşedinte al Consiliului Pontifical
pentru Promovarea Noii Evanghelizări
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro