Strategii inovative în predarea religiei

Petru Sebastian Tamaş (coordonator), Strategii inovative în predarea religiei, Iași 2020, 270 p., 17×24, 978-606-578-389-8, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Strategii inovative în predarea religiei, scrisă de Petru Sebastian Tamaş (coordonator). Cartea apare în colecția „Cateheză”, în formatul 17×24, are 270 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Cred că fiecare profesor sau educator a simţit ce înseamnă a intra în sintonie cu elevii, atunci când, făcând apelul în clasă, i-a privit pe elevi direct în ochi, demonstrând şi că îl interesează persoana lor.

Pornind de la acest fapt „banal”, putem înțelege cât de importantă este tema relaţiei dintre profesor şi elev, cât de vital este modul profesorului de a se face credibil. De multe ori elevii aşteaptă de la profesorul lor, mai ales cel de religie, nu atât un „profesionist” în materie de predare, dar mai ales un mod de „a fi”, pentru că misiunea unui profesor nu este numai de a atinge obiective didactice sau de a forma o normă didactică, dar mai ales aceea de a intra în relaţie cu elevul, ajutându-l în drumul lui de formare pentru viaţă. Este o misiune pe cât de fascinantă, pe atât de complexă şi dificilă. Educaţia se prezintă astăzi ca o misiune complexă, vastă şi urgentă. Dacă nu sunt găsite şi strategiile cele mai potrivite, în această complexitate există riscul să se piardă din esenţial, adică formarea persoanei umane în caracterul ei integru, în special în ceea ce priveşte dimensiunea religioasă şi spirituală.

Educaţia se prezintă astăzi ca o misiune complexă, provocată de rapidele schimbări sociale, economice şi culturale. Misiunea sa specifică rămâne formarea integrală a persoanei umane. Copiilor şi tinerilor trebuie să li se garanteze posibilitatea de a dezvolta în mod armonios propriile capacităţi fizice, morale, intelectuale şi spirituale; ei trebuie să fie ajutaţi să dobândească un simţ ridicat de responsabilitate, să înveţe folosirea corectă a libertăţii şi să participe activ la viaţa socială.

Un învăţământ care nu ar cunoaşte sau ar elimina dimensiunea morală şi religioasă în formarea persoanei elevului, ar constitui un obstacol pentru o educaţie completă, deoarece „copiii şi tinerii au dreptul să fie ajutaţi, fie să evalueze cu conştiinţă corectă şi să accepte cu adeziune personală valorile morale, dar şi ajungând să-l cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu cât mai perfect posibil” (Conciliul al II-lea din Vatican, Declaraţia Gravissimum educationis, 1965) .

Papa emerit Benedict al XVI-lea, vorbind odată profesorilor de religie, a afirmat că „dimensiunea religioasă, într-adevăr, este intrinsecă factorului cultural, deoarece el contribuie la formarea globală a persoanei şi permite transformarea cunoaşterii în ştiinţă de viaţă”. În acest sens, predarea religiei catolice are un rol foarte important, pentru că „şcoala şi societatea se îmbogăţesc ca adevărate laboratoare de cultură şi de umanism, în care descifrând aportul semnificativ al creştinismului, persoana este abilitată să descopere binele şi să crească în responsabilitate, să caute confruntarea şi să rafineze simţul critic, să scoată din trecut comori pentru a înţelege mai bine prezentul şi să se proiecteze în mod conștient spre viitor” (Benedict al XVI-lea, Discurs adresat profesorilor de religie catolică, 25 aprilie 2009).

Aduc în memorie şi celebrele cuvinte ale sfântului apostol Paul: „M-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii” (1Cor 9,22). Aşa descria apostolul neamurilor activitatea misionară pe care a desfășurat-o. A folosit toată inteligența și toate mijloacele de care dispunea pentru ca un număr cât mare de oameni să ajungă să îl cunoască și să îl iubească pe Cristos, iar apoi să se mântuiască.

Ce frumos ar fi ca peste ani, privindu-și retrospectiv viața, profesorii de religie să-și poată repeta afirmația sfântului Paul, mărturisind că și ei au făcut totul pentru ca elevii pe care i-au avut spre îndrumare să-l cunoască și să-l iubesc pe Cristos, iar apoi să se mântuiască. Şi la fel elevii de odinioară să poată privi cu admiraţie şi recunoştinţă la dascălii care i-au format pentru viaţă, pentru o profesie, pentru a fi oameni…

Analizată în cheie pedagogică, afirmația sfântului apostol Paul invită profesorul de religie la folosirea, pe de o parte, a întregului arsenal de mijloace, metode și procedee didactice de care dispune didactica modernă, pentru ca toți elevii să îmbrățișeze evanghelia și să o trăiască. Pe de altă parte, sensul afirmației este mult mai complex, acoperind întreaga sferă a personalității profesorului (caracter etc.). Sintagma „strategii inovative în predare” nu se rezumă la registrul metodic, bine conturat din punct de vedere pedagogic, ci include și forța modelatoare a personalității profesorului, precum și o serie întreagă de factori extrinseci mediului școlar, ce exercită un rol determinant în percepția pe care elevul și-o formează cu privire la viața religioasă.

Teoriile psiho-pedagogice moderne insistă asupra faptul că procesul educativ, pentru a fi cu adevărat eficient, trebuie să fie mereu proaspăt, să țină cont de structura psiho-somatică a celui căruia se adresează, să răspundă nevoilor și așteptărilor grupului social, să valorifice la maxim potențialul celui educat și mijloacele teoretice și practice pe care le pun la dispoziție științele moderne. Educația religioasă realizată în mediu școlar nu poate eluda exigențele enumerate mai sus.

Nici o societate şi nici o şcoală nu poate supraviețui pe termen lung şi nici nu poate deveni un adevărat „areopag” de cultură şi civilizaţie dacă nu există o minimă preocupare pentru ca ea să formeze în spirit etic adevăraţi oameni, cu principii, atitudini şi comportamente care facă posibilă convieţuirea paşnică şi armonioasă între persoane şi grupuri diferite, dispuse să se accepte şi să fie în competiţie în acelaşi timp, fără a se anihila reciproc, fără a ajunge la atitudini de fanatism şi fundamentalist religios.

Biserica a afirmat şi îşi revendică dreptul de a contribui la formarea copiilor şi tinerilor prin propunerea religiei ca disciplină de predat în şcoală. De altfel, învăţământul religios este prezent aproape în toate sistemele scolastice europene, în virtutea rolului pe care fenomenul religios îl are în societate şi a modului în care influenţează viaţa socială şi cultura fiecărei naţiuni.

Considerăm că este nevoie ca disciplina „religie” să aibă loc în curricula şcolară, cel puţin ca „un minim necesar”. „Minimul necesar” pentru disciplina religie este totuşi un patrimoniu deosebit, care poate şi trebuie să crească prin contribuția tuturor şi din partea tuturor, dascăli şi elevi. De aceea conceptul de „religie” se întâlneşte cu cel al drepturilor omului, cu cel al capitalului social, al capitalului moral şi al capitalului spiritual, la care predarea religiei poate aduce o contribuţie validă, fără a se reduce la folclor și fără a se confunda cu fanatismul şi fundamentalismul religios. Este de dorit, ca fiecare cetățean al ţării să fie format în şcoală în aşa fel încât să poată contribui la progresul material sau spiritual al societăţii atunci când va ajunge la vârsta maturităţii.

 „Strategii inovative în predarea religiei”, este o lucrare care adună roadele simpozionului cu același nume, desfășurat în primăvara anului 2017, sub egida Oficiului pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli. Manifestarea științifică la care au participat în special profesorii de religie din întreaga Dieceză Romano-Catolică de Iași, precum și reprezentanți ai mediului universitar din țară și străinătate, a fost bine cotată, mai ales din perspectiva acurateței științifice.

Volumul a fost conceput după macheta simpozionului. În partea introductivă, prin intermediul a trei articole, se realizează o abordare a temei din perspective diferite: pedagogică, psihologică și teologică. Gradul înalt de expertiză al autorilor, unii dintre ei reputați profesori universitari, are menirea de a face să pătrundă lumina științelor moderne și în domeniul educației religioase, domeniu așezat adesea, în mod nedrept, la penuria cercetării științifice.

Articolele elaborate pentru cele două secțiuni ale simpozionului, „Metode și procedee de organizare a predării și învățării la religie” și „Ipostaze curriculare și extracurriculare în formarea religioasă a tinerilor”, sunt rodul experienței didactice a câteva zeci de profesori, în special de religie, care au dorit să ofere expertiza lor ca suport pentru o înțelegere globală a procesului educativ, cu referință la strategiile didactice moderne. Deși, din perspectiva acurateței psiho-pedagogice, articolele sunt perfectibile, ele reprezintă un plus valoare dacă ne raportăm la faptul că vin din zona unei discipline considerată adesea „cenușăreasa disciplinelor școlare” sau o „pseudoștiință”. Dorința de a împărtăși experiența didactică și de a deschide noi orizonturi pentru o educație religioasă de calitate consider că sunt argumente suficiente pentru a justifica aceast demers editorial.

Un cuvânt de prețuire adresez celor care au trudit la organizarea evenimentului și la editarea acestui volum. Amintesc aici Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școală din Dieceza Romano-Catolică de Iași, Inspectoratul Școlar al Județului Iași, Universitatatea
„Al.I. Cuza” Iași (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației; Facultatea de Teologie Romano-Catolică), Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași etc.

Exprim totodată un cuvânt de pioasă recunoștință doamnei prof. dr. Mariana Georgeta Purțuc, care la un an de la organizare evenimentului a plecat spre Casa Tatălui. Având o carieră didactică de excepție, a folosit toate resursele intelectuale și umane de care dispunea pentru ca educația religioasă să fie realizată la cele mai înalte standarde. Tema simpozionului și a celor două secțiuni sunt marca personalității ei. Profesoara Mariana Purțuc a moderat ea însăși secțiunea „Ipostaze curriculare și extracurriculare în formarea religioasă a tinerilor”.

Dumnezeu să facă rodnică munca tuturor profesorilor, iar la sfârșitul vieții fiecare să poată spune împreună cu sfântul Paul: „M-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii!” (1Cor 9,22)

† Aurel Percă

Episcop auxiliar de Iași

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro