Fabian Pitreți, L’atto di lettura tra fusione di orizzonti e cooperazione interpretativa. Un itinerario di riflessione tra l’approccio ermeneutico di Paul Ricoeur e la semiotica interpretativa di Umberto Eco, Iași 2024, 216 p., 17×24, ISBN 978-606-578-567-0, 30 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea L’atto di lettura tra fusione di orizzonti e cooperazione interpretativa. Un itinerario di riflessione tra l’approccio ermeneutico di Paul Ricoeur e la semiotica interpretativa di Umberto Eco (Actul de lectură între fuziunea orizonturilor și cooperarea interpretativă. Un drum de reflecție între abordarea hermeneutică a lui Paul Ricoeur și semiotica interpretativă a lui Umberto Eco), scrisă de pr. dr. Fabian Pitreți. Acest studiu constituie disertația doctorală pe care autorul a susținut-o la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma (Italia). Cartea apare în colecția „Disertatii doctorale”, în formatul 17×24, are 216 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei. 

Practica lecturii este o activitate constantă și continuă în viața noastră, impregnând-o într-un mod profund și omniprezent. Este o activitate pe care adesea poate o subestimăm sau o considerăm prea naturală, dar care, în realitate, are o putere considerabilă. De fapt, atunci când privim un text, un mesaj, un panou publicitar, un ecran, gesturi sau evenimente care au loc în jurul nostru, ne cufundăm într-o lume de semnificații, sunete și imagini, și facem acest lucru cu o ușurință aparentă care poate părea aproape magică. Tot ce trebuie să facem este să ne oprim asupra unui cuvânt, a unei imagini sau a unei succesiuni de fapte, ceea ce deschide aproape instantaneu o poartă către lumea noastră interioară.

În lumina acestor considerații foarte succinte, credem că putem fi deja de acord că actul lecturii nu este o simplă scanare a unor semne grafice, o percepție înțeleasă într-o manieră simplistă sau un act de descifrare a mesajelor codificate într-o limbă și într-un text, ci este mult mai mult: este un proces activ dirijat poate de cititor, dar și de textul sau contextul în care se citește; este un proces activ, care mai degrabă decât să descopere mesaje, generează fluxuri de gânduri care se dezvoltă în conștiința noastră de cititori. Astfel, putem spune că actul lecturii este o operațiune care se află la răscruce între diverse discipline, dar în special între filosofie și neuroștiințe și, și mai deosebit, între hermeneutică și semiotică.

Desigur, s-a reflectat mult asupra acestor aspecte și încă se mai reflectează, dar, în opinia noastră, Paul Ricoeur și Umberto Eco au oferit o contribuție excelentă care poate aduce considerații remarcabile asupra subiectului.

Paul Ricoeur, de fapt, este cunoscut pentru abordarea sa hermeneutică, dar, în special, pentru că a fost capabil să evidențieze importanța interpretării și a înțelegerii în lectura textelor și în procesul de formare a sensului. Prin urmare, teoria sa a „fuziunii orizonturilor”, în ciuda faptului că este foarte influențată de gândirea lui Gadamer, poate oferi un cadru conceptual excelent pentru a înțelege modul în care cititorul interacționează cu textul și, astfel, ce fel de relație se stabilește între un cititor și un text.

La rândul său, Umberto Eco, deși este poate mai cunoscut publicului larg pentru romanele sale decât pentru contribuțiile sale filosofice, este un reprezentant important al semioticii și un filosof care a încercat să înțeleagă, la fel ca Ricoeur, cum sunt generate sau construite sensurile. Într-adevăr, analizând rolul semnelor, al simbolurilor și al culturii, el a putut aduce o contribuție importantă la problema interpretării textelor și, astfel, și la actul lecturii.

Prin urmare, în cercetarea noastră am voit să explorăm modul în care ideile lui Ricoeur și Eco pot fi integrate pentru a crea un cadru cuprinzător pentru înțelegerea actului de lectură. Aceasta este o provocare fascinantă și relevantă, în opinia noastră, într-o epocă în care cititul și interpretarea sunt cruciale pentru înțelegerea complexității culturale și lingvistice. În acest sens, credem că actul lecturii poate fi într-adevăr un teren bogat pentru filosofie, deoarece implică probleme complexe legate de înțelegere, interpretare, experiență și comunicare.

Cercetarea va începe, în prima sa parte, cu câteva studii istorico-critice privind actul lecturii, abordarea semiotică și receptarea, va continua cu un studiu puțin mai amplu de natură neuroștiințifică și se va încheia cu un studiu lexicografic. Aceste studii sunt menite să contureze un tablou general, dar și să circumscrie aria cercetării noastre.

În partea a doua, pe de altă parte, ne propunem să intrăm mai concret în meritele contribuției pe care autorii noștri o aduc temei în cauză. Dincolo de o simplă referire la diferitele interpretări care pot fi date atât gândirii lui Ricoeur, cât și celei a lui Eco, având în vedere că ambele se pretează la lecturi multiple, ne vom concentra pe încercarea de a crea o rețea conceptuală, o hartă a conceptelor care, în timp ce sintetizează gândirea celor doi autori, credem că poate oferi o cale de reflecție centrată pe actul lecturii și pe întrebările legate de acesta. Din această perspectivă, teoria mimesis-ului a lui Ricoeur și teoria cooperării interpretative a lui Eco se prezintă ca o mină și o parabolă a întregii lor gândiri și a evoluției pe care aceasta a cunoscut-o pe parcursul producerii lor, reușind să evidențieze atât intuițiile, cât și limitele lor în ceea ce privește actul lecturii.

Partea a treia, în sfârșit, își propune în principal să exploreze relația dintre text și cititor în lumina gândirii lui Ricoeur și Eco. Pornind de la ceea ce a reieșit din partea a doua, vom încerca în special să înțelegem motivele unora dintre alegerile terminologice ale lui Ricoeur, dar și să creăm o teorie a actului lecturii pe baza a ceea ce au reușit să spună cei doi filosofi. De fapt, acesta din urmă va fi unul dintre obiectivele centrale ale acestei a treia părți, deoarece credem că de aici și în acest „între” al celor două discipline, deci al hermeneuticii și al semioticii, tema noastră de studiu va găsi mai multă lumină și o înțelegere mai largă.

Prin examinarea critică a gândirii lui Ricoeur și a lui Eco, vom scoate în evidență limitele conceptuale sau perplexitățile care se desprind din noua înțelegere a actului lecturii, observații care vor crea un spațiu de dialog cu alți gânditori care au fost interesați de această problemă sau care s-au întrebat despre teme precum sensul, adevărul, identitatea etc. Acest lucru ne va permite să scoatem în evidență repercusiunile pe care înțelegerea noastră a actului lecturii le poate avea asupra acestor teme, dar, mai ales, ne va permite să formulăm o definiție a actului lecturii, în lumina gândirii lui Ricoeur. Acest lucru va permite evidențierea repercusiunilor pe care înțelegerea noastră a actului lecturii le poate avea asupra acestor subiecte, dar, mai presus de toate, va permite formularea unei definiții a actului lecturii, în lumina gândirii lui Ricoeur și a lui Eco, o definiție care sintetizează și încurajează dialogul între cele două discipline pe care le reprezintă.

 

Pr. dr. Fabian Pitreți

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Petru Ciobanu, Dezlegarea de cenzura avortului în legislaţia bisericească. Studiu istorico-juridic, Iași 2023, 306 p., 17×24, ISBN 978-606-578-519-9, 40 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea: Dezlegarea de cenzura avortului în legislaţia bisericească. Studiu istorico-juridic, scrisă de pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 306 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei. 

De-a lungul cătărilor mele spirituale, m-am întrebat de multe ori: Care este adevăratul chip al lui Dumnezeu? Unii îl contemplă în icoane sau statui; alţii îi simt prezenţa în poezie sau în vreun imn din Breviar, iar teologii vorbesc mult în tratatele lor, oferind speculaţii uneori prea lungi şi greu de înţeles. Cred că mai mult decât în toate acestea, adevăratul chip al lui Dumnezeu îl găsim în parabola tatălui îndurător – a fiului risipitor, pe care mulţi o mai şi numesc „parabola tatălui risipitor de iubire”. Nu în zadar spunea sfântul Anton de Padova că, dacă ar fi să se piardă întreaga Sfântă Scriptură şi să rămână doar această parabolă – care are doar 22 de versete –, ar fi suficient ca să înţelegem cine este Dumnezeu, şi anume că el „Este iubire”, cum atât de frumos spune sfântul Ioan în Scrisoarea întâi (4,8.17), şi o spune nu o dată, ci de două ori, ca acest adevăr să ni se întipărească bine în inimă. Şi Papa Francisc, al cărui pontificat stă chiar de la început sub sigiliul milostivirii, are o carte-dialog al cărei titlu este atât de elocvent: Numele lui Dumnezeu este Milostivirea. Aşadar, am putea spune şi noi că adevăratul chip al lui Dumnezeu este milostivirea, căci el „este îndurător şi plin de dragoste, el este îndelung răbdător şi plin de îndurare” (Ps 145,8).

Acest chip al milostivirii, Isus l-a imprimat şi Bisericii, pe care a voit-o să fie în lume semnul şi semănătoarea iertării şi milostivirii divine prin acea putere pe care le-a încredinţat-o apostolilor în ziua învierii sale: „Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In 20,22-23). Iar iertarea, aşa cum spune Papa Francisc, „este o forţă care învie la viaţa nouă şi revarsă curajul pentru a privi spre viitor cu speranţă” (Misericordiae vultus, nr. 10); iertarea este cea care poate transforma lacrimile ruşinii şi ale durerii în zâmbetul celui sau ale celei care ştie că este iubit sau iubită (cf. Misericordia et misera, nr. 3).

Parfumul iertării care emană de pe chipul divin al milostivirii se simte cu precădere în sacramentul Reconcilierii, în această taină în care orice păcătos poate primi dezlegarea de păcatele sale, oricât de grele şi oricât de mari ar fi, pentru că, aşa cum afirmă şi sfântul Ioan Maria Vianney, un prizonier al confesionalului, a spune că bunul Dumnezeu nu poate ierta un rău foarte mare săvârşit de cineva „este o mare blasfemie; înseamnă a pune o limită milostivirii lui Dumnezeu, iar ea nu are aşa ceva: este infinită”. Un mare rău, ba chiar o crimă abominabilă, este şi avortul, delict sancţionat de Biserică încă de la începuturile sale, bazându-se şi în acest caz pe Sfânta Scriptură, pe porunca „Să nu ucizi” (Ex 20,13) şi pe alte nenumărate texte biblice din care reiese cu claritate că Dumnezeu este creatorul vieţii chiar din momentul zămislirii şi că el iubeşte viaţa, inclusiv aceea care creşte în sânul matern.

Aşadar, dacă e să ne referim la cazul avortului, suntem puşi în faţa a două aspecte: mai întâi, acela al condamnării şi sancţionării lui prin pedepse, şi, apoi, al milostivirii divine faţă de persoanele care l-au săvârşit. Şi tocmai aceste două aspecte sunt bine evidenţiate în studiul istorico-juridic al Pr. Petru Ciobanu Dezlegarea de cenzura avortului în legislaţia bisericească, studiu ce reprezintă teza sa de doctor în teologie susţinută în cadrul Şcolii Doctorale a Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti, la 12 iunie 2023, scrisă sub îndrumarea Pr. prof. dr. Isidor Mărtincă, Pr. dr. Eduard Giurgi, Mons. dr. Benone Farcaş şi a Pr. dr. Maximilian Pal, cărora le sunt şi eu recunoscător pentru că i-au călăuzit autorului paşii în tainele dreptului canonic.

Când şi-a început doctoratul la Bucureşti, l-am întrebat pe Pr. Petru Ciobanu spre ce temă se orientează şi mi-a spus că ar dori ceva actual, dar încă nu ştia ce, până când, într-o zi, mi-a mărturisit că ar vrea să scrie despre dezlegarea de cenzura avortului în legislaţia bisericească, un studiu pe care-l dorea şi istoric, şi juridic. L-am întrebat ce l-a făcut să se orienteze spre o astfel de temă şi mi-a răspuns că tocmai ce fusese publicată Scrisoarea apostolică Misericordia et misera a Papei Francisc, prin care Sfântul Părinte acorda tuturor preoţilor facultatea de a ierta de păcatul avortului; dar nu voia să se oprească doar la momentul actual, şi nu doar la aspectul canonic al noii reglementări; voia să se scufunde în negura istoriei pentru a vedea cum s-a opus Biserica lui Cristos avortului, cum a argumentat această opoziţie, dar şi cum s-a manifestat milostivirea lui Dumnezeu prin Biserică faţă de cei ce săvârşeau păcatul de avort. Nu am putut decât să mă bucur pentru alegerea sa şi să-i doresc succes, intuind că nu-i va fi uşor să se dedice unei teme atât de complexe, dar cu încrederea că, având ajutorul lui Dumnezeu, va reuşi să ducă la bun sfârşit un proiect atât de temerar, mai ales că este vorba despre un subiect actual, care le-ar prinde bine nu doar preoţilor, ci şi laicilor, o lucrare ce i-ar putea interesa şi pe teologi, canonişti, moralişti, istorici, filosofi, medici etc.

Nu voi greşi spunând că, după autorul lucrării, sunt persoana ce cunoaşte cel mai bine efortul pe care l-a depus Pr. Petru Ciobanu la scrierea ei, pentru că îmi împărtăşea mereu dificultăţile şi bucuriile de care avea parte pe parcursul cercetării. Îmi amintesc bine de teancul de copii pe care le avea pe masa de lucru, de cărţile pe care le răsfoia pentru a da de vreo informaţie pe care să o treacă în textul studiului, despre cum îmi spunea, cu o oarecare tristeţe, că într-o zi nu a putut scrie decât câteva rânduri, despre bucuria că în altă zi a reuşit să scrie şi câteva pagini, sau despre cum îmi povestea, în stilul său caracteristic de istoric, ceea ce a scris, după ce a stat cu ochii aplecaţi asupra cărţilor, la teză. Într-un oarecare fel, tristeţea lui era şi tristeţea mea, bucuria lui devenea şi bucuria mea şi, martori îmi sunt Dumnezeu şi autorul, nu mi-am precupeţit vorbele, rugăciunile şi faptele pentru a-l încuraja să persevereze. Şi a perseverat, şi din plăcere, şi din datorie, ceea ce denotă că încurajările mele – şi nu doar ale mele, deoarece nu puţine au fost încurajările pe care le-a primit din partea familiei sale naturale şi a confraţilor săi preoţi din Dieceza de Chişinău şi nu numai – nu au fost zadarnice.

„Binele se răspândeşte de la sine”, spunea sfântul Toma de Aquino, dar trebuie să contribuim şi noi la a face cunoscute şi a răspândi lucrurile bune, iar eu consider că lucrarea Pr. Petru Ciobanu este foarte bună şi de aceea merită să fie citită de cât mai mulţi. Încă înainte de susţinerea tezei la Bucureşti, părintele îmi zicea că are de gând să o publice, intenţie pe care am agreat-o şi am susţinut-o, şi se vede că nu am fost singurul, pentru că, revenit la Chişinău, Pr. Petru mi-a spus că atât episcopii de la Bucureşti, cât şi alţi preoţi prezenţi la eveniment, inclusiv conducătorul tezei şi membrii comisiei de elaborare şi de susţinere, au recomandat ca lucrarea să fie publicată cât mai curând. Şi iată că efortul muncii de cercetare a Pr. Petru Ciobanu a prins viaţă în această monografie apărută la Editura Sapientia.

Nu-mi rămâne decât să-l felicit pe autor pentru această nouă reuşită şi să-i doresc noi realizări în domeniul cercetării, domeniu care – ştiu bine – îi aduce satisfacţie sufletească şi spaţiu în care să-şi investească talanţii primiţi de la Dumnezeu. Cititorilor le doresc ca, răsfoind această carte, să devină tot mai conştienţi de valoarea marelui dar al vieţii încă de la zămislire, să-l iubească, să-l preţuiască şi să devină, asemenea Pr. Petru Ciobanu, apostoli a ceea ce sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a numit „evangelium vitae – evanghelia vieţii” şi profeţi ai milostivirii divine în lumea în care trăim.

† Anton Coşa

Episcop de Chişinău

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Daniela-Ionela Mare, Mary Ward, model pentru femeile puternice din timpul prigoanei comuniste, Iași 2021, 410 p., 14×20, ISBN 978-606-578-457-4, 30 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Mary Ward, model pentru femeile puternice din timpul prigoanei comuniste, scrisă de sr. Daniela-Ionela Mare. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 14×20, are 410 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

 

Am început să redactez această lucrare cu intenţia de a vorbi despre femei puternice. Fiind persoană consacrată într-o congregaţie de viaţă apostolică şi lucrând ca profesoară de religie într-un liceu catolic, am putut să constat că omul de azi – omul bărbat şi femeie – are nevoie de susţinere în credinţa lui, are nevoie de modele şi indicatoare pe drumul mântuirii.

Într-o lume confuză, debusolată, cu o scară de valori răsturnată, este greu pentru cel care vrea să rămână fidel credinţei sale, valorilor umane şi creştine. Provocările sunt atât de multe, puternice şi schimbătoare: probleme sociale şi politice, persecuţia creştinilor (sau a unor Biserici), discriminarea între sexe, noile religii sau secte, „modelele” propuse de mass-media – efemere, fără valori, cu idealuri care se mărginesc la domeniul temporal, ca frumuseţea, cariera, materialismul, relaţiile interumane de scurtă durată, egoiste şi sterile.

Şi totuşi, fidelitatea este posibilă pentru cel care îşi pune încrederea în Domnul, pentru cel care îşi alege mijloacele potrivite pentru a fi fericit, pentru a trăi în comuniune cu ceilalţi şi pentru a se mântui. Biserica, respectiv comunitatea creştină, este un mediu favorabil acestei trăiri creştine autentice, un mediu în care omul se regăseşte în frumuseţea lui de la început, atunci când Creatorul l-a chemat la viaţă. În Biserică, omul găseşte sprijin şi mângâiere în cuvântul Domnului şi în caritatea semenilor săi. În Biserică îşi regăsesc locul cei marginalizaţi ai societăţii, cei suferinzi, dispreţuiţi.

În Biserică şi-a regăsit locul şi femeia, acest sărac al istoriei, marginalizată, dispreţuită, ignorată tocmai din cauza feminităţii ei, a lipsei de forţă fizică într-o lume a războaielor şi a intereselor politice. Aici, primind tăria şi mângâierea Duhului Sfânt, trăind din cuvântul lui Dumnezeu care este mai mult decât pâine şi apă, ocrotită de Dumnezeu Tatăl atotputernicul, femeia a continuat să trăiască şi să se dăruiască în tăcere, prin caritate faţă de cei care i-au fost încredinţaţi. Începând cu Conciliul al II-lea din Vatican s-au subliniat vocaţia şi demnitatea femeii în societate şi în Biserică.

Mary Ward a înfiinţat o Congregaţie de viaţă apostolică pentru femei în vremuri în care pentru acestea nu erau decât două locuri în societate şi în Biserică: familia sau mănăstirea. A fost un semn pentru Biserică, de care Dumnezeu a avut grijă la timp, aşa cum i-a spus Papa Grigore al XV-lea în timpul unei audienţe. Poarta pe care a deschis-o ea a deschis drumul spre viaţa apostolică a femeilor consacrate.

Consolata Bachmeyer, fiică spirituală a lui Mary Ward, fiind consacrată în Congregaţia pe care aceasta din urmă a înfiinţat-o, a fost ultima directoare a Şcolii de fete Pitar Moş din Bucureşti. S-a remarcat printr-o pregătire profesională de excepţie – a fost doctor în fizică şi chimie –, dar şi printr-o tărie cerută de provocările comunismului care se instaura: desfiinţarea şcolilor şi a mănăstirilor catolice, confiscarea bunurilor bisericeşti, izgonirea sau întemniţarea preoţilor, a călugărilor şi a călugăriţelor. Cel care ar fi trebuit să-i fie duşman – Petru Groza, prim-ministru al României comuniste – i-a devenit un ajutor pentru a putea salva 210 călugăriţe care au luat drumul exilului, din dorinţa de a rămâne fidele vocaţiei, chiar dacă acest lucru însemna părăsirea ţării. A rămas o amintire vie şi frumoasă pentru fostele eleve, dintre care unele mai sunt în viaţă, un far care le-a condus pe drumul greu într-o ţară comunistă, lipsită de valori şi dominată de teroare.

Într-o societate multiculturală, multinaţională, marcată de un pluralism religios, aceste femei sunt faruri care arată drumul bun spre comuniune, acceptare, apreciere, respect reciproc. Cele care le-au urmat exemplul au reuşit să facă lucruri mari oriunde au ajuns.

Nu doresc să teoretizez, ci mai curând să transmit un mesaj de speranţă pentru femeile care s-au pierdut în noaptea acestei lumi: fiecare dintre ele este iubită şi păzită ca lumina ochilor de Cel care le-a creat! Fiecare se poate întoarce în casa Tatălui fără teama de a fi judecată şi pedepsită, ci cu siguranţa că acest moment va fi unul de bucurie şi de sărbătoare. Demnitatea femeii care trăieşte în Adevăr străluceşte ca lumina, încălzind pe cei de aproape şi inspirând, călăuzind peste veacuri.

O femeie puternică are tăria, simplitatea şi smerenia florii de stâncă, mărturisindu-şi Creatorul prin însăşi frumuseţea darurilor cu care acesta a înzestrat-o, bucurându-se în Lumina cea fără de apus, pe Calea vieţii, întru Adevărul care pe toate le desluşeşte. O femeie puternică iubeşte omul, aproapele care i-a fost încredinţat, cu inima străpunsă a lui Dumnezeu-Iubire.

 

Sr. Daniela-Ionela Mare

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Gabriel-Iulian Robu, Ipsam dei substantiam incommunicabilem (Summa Theologiae Ia, q.13, a.11, ad 1): Denominare Dio alla luce dell’analisi teologica di Es 3,14 nell’incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d’Aquino: un contributo per un pensiero iconico, Iași 2020, 650 p., 17×24, ISBN 978-606-578-468-0, 60 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Ipsam dei substantiam incommunicabilem (Summa Theologiae Ia, q.13, a.11, ad 1): Denominare Dio alla luce dell’analisi teologica di Es 3,14 nell’incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d’Aquino: un contributo per un pensiero iconico, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 650 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 60 lei. 

Cartea apărută recent la Editura Sapientia cu titlul Ipsam dei substantiam incommunicabilem (Summa Theologiae Ia, q.13, a.11, ad 1): Denominare Dio alla luce dell’analisi teologica di Es 3,14 nell’incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d’Aquino: un contributo per un pensiero iconico este disertația doctorală pe care pr. dr. Gabriel-Iulian Robu, profesor și formator la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, a susținut-o la Facultatea de Teologie a Universității „Sfântul Ioan din Lateran” (Roma, Italia), în anul 2020.

Redăm mai jos câteva fragmente din prefața semnată de prof. Giuseppe Lorizio, care a coordonat elaborarea disertației doctorale a pr. Gabriel-Iulian Robu. 

Poporul aflat în robia egipteană și care striga de durere nu rostea numele lui Dumnezeu, nerevelat încă, și poate că pentru aceasta a și fost ascultat, până acolo că a împins Eternul să se manifeste cu numele inefabil al Tetragramei. Decât să ne întrebăm ce revelează acel nume, mai degrabă ar trebui să ne întrebăm ce se ascunde în el, abandonând prezumția de a voi cu orice preț să-i știm semnificația și adresându-ne mai ales sensului său inaccesibil. Dacă putem să ne interogăm cumva și să reflectăm asupra numelui, nu putem să tratăm cu neglijență conștiința faptului că nu suntem noi cei care denumim Eternul, ci noi suntem cei denumiți de către El (numele pe care îl avem ne-a fost dat împreună cu existența) și, în același timp, El este cel care se denumește, adică se revelează […].

Un dublu câștig la nivel teoretic îmi revine să semnalez plecând de la importanta lucrare a lui Iulian Robu și pe care și în alte ocazii am avut ocazia să o aprofundez. În primul rând, atenția față de nume, mereu urmând linia sfântului Toma, ne pune în fața raportului între limbaj și realitate și a relației/distincției între nume și verb, așa cum sunt prezentate în mod genial în comentariul la opera aristotelică despre interpretare. Este vorba oricum despre limbaj și despre valența sa veritativă, o temă care de această dată este citită și interpretată în lumina gândirii aristotelice și în relație cu Expositio in libros Perihermeneias (1268-72). În reflecția Stagiritului și în comentariul sfântului Toma, ne este dată ocazia de a releva anumite subiecte fundamentale și pentru tema abordată în acest volum. Exordiul din De interpretatione, mi se pare foarte sugestiv: „[…] sunetele vocii mele sunt simboluri ale afecțiunii care își au locul în suflet, iar literele scrise sunt simboluri ale sunetelor vocii” (1,5).

Un ulterior câștig aristotelic fundamental rezultă a fi cel relativ la distincția dintre nume și verb. Scrie Stagiritul: „numele este deci sunetul vocii, semnificativ prin convenție, indiferent de timp și în care nicio parte nu e semnificativă, dacă este considerată separat (2,20), pe când, în schimb „verbul este numele, care exprimă și o determinare temporală” (3,7). Timpul așadar semnalează diferența (distincția) între cei doi termeni.

Legătura limbaj/res rezultă fundamentală la acest punct, iar referința aristotelică la convenționalitatea numelor semnalează o distanță abisală între modalitatea de a înțelege/interpreta raportul și perspectiva – după părerea noastră, foarte profundă – care are gust de metafizică revelativă, deschizând tema gândirii revelative, din care se inspiră teologia noastră. O astfel de tematică se încrucișează cu contextul mediatic contemporan ce tinde să considere limbajul în cheie pur comunicativă și funcțională, atribuindu-i un caracter pe deplin convențional. Adesea, cu privire la acest aspect, îmi place să evoc, împreună cu figura lui Ferdinand Ebner, și lecția lui Walter Benjamin, care sugerează recuperarea dimensiunii revelative a cuvântului, fapt din care nu lipsește nici referința la alegorie și la metaforă: „limbajul nu este deloc în slujba comunicării mundane, ci este în slujba revelației Ființei. Limbajul deci, dacă este înțeles în mod just, este un eveniment revelativ, și nu un eveniment comunicativ […]. Această revelație nu este deci ceva pe care subiectul avid de cunoaștere ar putea să îl producă de la sine”.

Giuseppe Lorizio

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ciprian Bejan-Piser, Collegialità e Sinodalità episcopale nella Chiesa di oggi. Una prospettiva storica, teologia e giuridica, Iași 2021, 116p., 14×20, ISBN 978-606-578-456-7, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Collegialità e Sinodalità episcopale nella Chiesa di oggi. Una prospettiva storica, teologia e giuridica, scrisă de pr. dr. Ciprian Bejan-Piser. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 14×20, are 116 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Sinodul Episcopilor este o instituție permanentă decisă pe Papa Paul al VI-lea în anul 1965 ca un răspuns la dorința Părinților Conciliului al II-lea din Vatican pentru a menține viu spiritul autentic ce s-a format în decursul anilor conciliari.

Sinodul este un loc de întâlnire pentru episcopi, mereu în jurul Pontifului Roman și niciodată fără el, un loc de împărtășire a experiențelor ecleziale, pentru a căuta împreună, în comun, soluții pastorale valide pentru Biserica universală.

Sinodul Episcopilor are rolul de a-l ajuta cu sfaturile sale pe Sfântul Părinte în guvernarea Bisericii universale.

În acest context a apărut și lucrarea de față intitulată Collegialità e Sinodalità episcopale nella Chiesa di oggi (Colegialitate și Sinodalitate episcopală în Biserica de astăzi), lucrare ce tratează, în special, despre evoluția istorico-teologică-juridică a celor două concepte mai sus menționate.

Ne-am propus să examinăm, pe cât posibil, impactul pe care Sinodul Episcopilor îl are în Bisericile locale și în Biserica Universală și să inserăm întreaga chestiune în Misterul Bisericii.

Instituția Sinodului Episcopilor este un organism care ajută, oferă consultanță, însă nu slăbește și nici nu reduce în vreun fel puterea de guvernământ a Pontifului Roman. De aceea, sinodalitatea este manifestarea concordiei și unității dintre episcopi, împreună cu Pontiful Roman. Este necesar ca aceasta să domnească în această instituție centrală, întrucât diversitatea carismelor și rolurile diferite care ar trebui să se întâlnească toate în Cristos, și sub Vicarul său, Pontiful Roman, actualizează mereu, tot mai mult, imaginea Bisericii.

Așadar, funcția consultativă a Sinodului Episcopilor, sub Vicarul lui Cristos, este îndreptată spre unitatea Bisericii și spre misiunea acesteia în lumea întreagă.

Ciprian Bejan-Piser

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

• prin poştă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
• prin e-mail: sapientia@itrc.ro
• prin telefon: 0754-826-814
• prin website (online): editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
• direct din Librăria „Sapientia” din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi)
• sau la librăriile catolice partenere

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Gabriel-Iulian Robu, Denominare Dio alla luce dell’analisi teologica di Es 3,14 nell’incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d’Aquino : un contributo per un pensiero iconico, Iași 2020, 416 p., 17×24, ISBN 978-606-578-425-3, 40 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Denominare Dio alla luce dell’analisi teologica di Es 3,14 nell’incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d’Aquino : un contributo per un pensiero iconico, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 416 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei. 

Cartea apărută recent la Editura Sapientia cu titlul Denumirea lui Dumnezeu în lumina analizei teologice a textului din Ex 3,14 la întâlnirea dintre Jean-Luc Marion și Toma de Aquino: o contribuție pentru o gândire iconică este disertația doctorală pe care pr. dr. Gabriel-Iulian Robu, profesor și formator la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, a susținut-o la Facultatea de Teologie a Universității „Sfântul Ioan din Lateran” (Roma, Italia), în anul 2020.

Redăm mai jos câteva fragmente din prefața semnată de prof. Giuseppe Lorizio, care a coordonat elaborarea disertației doctorale a pr. Gabriel-Iulian Robu. 

Poporul aflat în robia egipteană și care striga de durere nu rostea numele lui Dumnezeu, nerevelat încă, și poate că pentru aceasta a și fost ascultat, până acolo că a împins Eternul să se manifeste cu numele inefabil al Tetragramei. Decât să ne întrebăm ce revelează acel nume, mai degrabă ar trebui să ne întrebăm ce se ascunde în el, abandonând prezumția de a voi cu orice preț să-i știm semnificația și adresându-ne mai ales sensului său inaccesibil. Dacă putem să ne interogăm cumva și să reflectăm asupra numelui, nu putem să tratăm cu neglijență conștiința faptului că nu suntem noi cei care denumim Eternul, ci noi suntem cei denumiți de către El (numele pe care îl avem ne-a fost dat împreună cu existența) și, în același timp, El este cel care se denumește, adică se revelează […].

Un dublu câștig la nivel teoretic îmi revine să semnalez plecând de la importanta lucrare a lui Iulian Robu și pe care și în alte ocazii am avut ocazia să o aprofundez. În primul rând, atenția față de nume, mereu urmând linia sfântului Toma, ne pune în fața raportului între limbaj și realitate și a relației/distincției între nume și verb, așa cum sunt prezentate în mod genial în comentariul la opera aristotelică despre interpretare. Este vorba oricum despre limbaj și despre valența sa veritativă, o temă care de această dată este citită și interpretată în lumina gândirii aristotelice și în relație cu Expositio in libros Perihermeneias (1268-72). În reflecția Stagiritului și în comentariul sfântului Toma, ne este dată ocazia de a releva anumite subiecte fundamentale și pentru tema abordată în acest volum. Exordiul din De interpretatione, mi se pare foarte sugestiv: „[…] sunetele vocii mele sunt simboluri ale afecțiunii care își au locul în suflet (paqhmata yuch) iar literele scrise sunt simboluri ale sunetelor vocii” (1,5).

Un ulterior câștig aristotelic fundamental rezultă a fi cel relativ la distincția dintre nume și verb. Scrie Stagiritul: „numele este deci sunetul vocii, semnificativ prin convenție, indiferent de timp și în care nicio parte nu e semnificativă, dacă este considerată separat (2,20), pe când, în schimb „verbul este numele, care exprimă și o determinare temporală” (3,7). Timpul așadar semnalează diferența (distincția) între cei doi termeni.

Legătura limbaj/res rezultă fundamentală la acest punct, iar referința aristotelică la convenționalitatea numelor semnalează o distanță abisală între modalitatea de a înțelege/interpreta raportul și perspectiva – după părerea noastră, foarte profundă – care are gust de metafizică revelativă, deschizând tema gândirii revelative, din care se inspiră teologia noastră. O astfel de tematică se încrucișează cu contextul mediatic contemporan ce tinde să considere limbajul în cheie pur comunicativă și funcțională, atribuindu-i un caracter pe deplin convențional. Adesea, cu privire la acest aspect, îmi place să evoc, împreună cu figura lui Ferdinand Ebner, și lecția lui Walter Benjamin, care sugerează recuperarea dimensiunii revelative a cuvântului, fapt din care nu lipsește nici referința la alegorie și la metaforă: „limbajul nu este deloc în slujba comunicării mundane, ci este în slujba revelației Ființei. Limbajul deci, dacă este înțeles în mod just, este un eveniment revelativ, și nu un eveniment comunicativ […]. Această revelație nu este deci ceva pe care subiectul avid de cunoaștere ar putea să îl producă de la sine”.

Giuseppe Lorizio

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Iosif Antili, Come segno e simbolo : una lettura diacronica dei racconti di azioni simboliche di Geremia, Iași 2019, 296 p., 17×24, 978-606-578-387-4, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Come segno e simbolo : una lettura diacronica dei racconti di azioni simboliche di Geremia, scrisă de pr. dr. Iosif Antili. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 296 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Cartea Come segno e simbolo: una lettura diacronica dei racconti di azioni simboliche di Geremia (Ca semn și simbol: o lectură diacronică a relatărilor acțiunilor simbolice ale lui Ieremia) este rodul mai multor ani de cercetare în cadrul unui proiect doctoral al autorului la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma. Așa cum se poate deduce din formularea titlului, studiul aparține domeniului științelor biblice, cu un interes special pentru exegeza și teologia biblică. Prezentul studiu aprofundează o categorie specială de texte din Cartea lui Ieremia: povestirile acțiunilor simbolice ale profetului din Anatot.

Cartea abordează așadar o temă reprezentativă pentru literatura profetică veterotestamentară: gesturile profetice. Profeții biblici sunt percepuți adesea ca mesageri ai lui Dumnezeu care comunică mai ales prin intermediul cuvântului. În percepția comună, profetul (nabi) este înainte de toate „cel ce proclamă” mesajul Domnului. Dar cuvântul nu era singurul mijloc al predicării profetice. Afară de cuvânt, profetul se folosește adesea de gesturi, de acțiuni, care, grație forței lor evocative, reușesc să exprime realități pe care cuvintele nu le pot formula în manieră adecvată. În registrul gesturilor profetice o categorie cu totul aparte este reprezentată de acțiunile simbolice profetice. Simbolismul este parte esențială a limbajului credinței biblice încă de la începuturi. Simbolismul este de asemenea un element esențial al ministerului profetic. Ca instrument literar și teologic, simbolismul atinge receptivitatea noastră estetică și sensibilitatea noastră religioasă. Cartea lui Ieremia pune în valoare în manieră magistrală aceste valențe ale simbolismului.

Cartea lui Ieremia conține un număr de șapte texte care povestesc acțiunile simbolice ale profetului din Anatot. Acestea sunt: Ieremia ascunde un brâu la râul Eufrat (13,1-11); viața profetului ca semn (16,1-9); Ieremia sparge un vas de lut (19,1-2a.10-11a); Ieremia poartă un jug pe grumazul său (27,2-3.11); Ieremia cumpără un ogor în timpul asediului (32,6b-15); Ieremia ascunde pietre mari la Tafni (43,8-13); Ieremia îi cere lui Seraia să arunce un sul în râul Eufrat (51,59-64). Aceste șapte povestiri se constituie ca o familie de texte care redau în miniatură întregul orizont istoric și teologic al Cărții lui Ieremia.

Acest studiu aprofundează cele șapte texte dintr-o perspectivă diacronică, adică din prisma devenirii lor literare, istorice și teologice. Biblia ne furnizează practic ultima variantă a celor șapte texte (textus receptus), dar ele au suferit o serie importantă de modificări pe îndelungatul parcurs al formării și transmiterii cărții. Reconstituirea etapelor parcurse de cele șapte texte s-a făcut pe baza confruntării sistematice a textului biblic ebraic (masoretic și de la Qumran) cu textul grecesc. Recursul la alte recensiuni (aramaică, siriacă, latină) ne-a permis clarificarea unor chestiuni mai disputate. Al doilea demers metodologic esențial a constat în aprofundarea celor șapte texte în perspectiva logicii interne a povestirilor. Constatarea existenței unor tensiuni interne și a unor rupturi de logică furnizează indicii importante despre evoluția acestor texte biblice. Afară de aceste chestiuni tehnic exegetice, studiul acordă spații ample aprofundării simbolismului celor șapte istorisiri și fondului lor teologic.

Publicând această carte, Editura Sapientia aduce în atenția cititorilor un studiu biblic realizat dintr-o perspectivă cu care cititorul român obișnuit nu este familiarizat. Pornind de la cele șapte povestiri ieremiane, această carte evidențiază faptul că Biblia nu este rezultatul unui moment unic de inspirație, ci este rodul unei lungi istorii a unui popor pasionat de Dumnezeu și doritor să descopere un sens în istorie și în evenimentele pe cere le-a trăit. Textele scrise au crescut împreună cu poporul și au fost reutilizate în diferitele etape istorice până ce s-a ajuns la punctul în care modificarea lor nu mai fost considerată acceptabilă. Cartea Come segno e simbolo se dorește a fi o contribuție la aprofundarea literaturii biblice profetice și o invitație la a descoperi imensa bogăție ascunsă în paginile Scripturii.

Pr. dr. Iosif Antili

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Lucian Păuleţ, The Holy Spirit as the Principle of Ecclesial Unity, Catholicity, Apostolicity and Holiness in the Thought of Yves Congar, Iași 2019, 294 p., 17×24, 978-606-578-377-5, 30 lei.

 

La Editura „Sapientia” urmează să apară cartea The Holy Spirit as the Principle of Ecclesial Unity, Catholicity, Apostolicity and Holiness in the Thought of Yves Congar, scrisă de pr. dr. Lucian Păuleț. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 294 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ionuţ Eremia Imbrişcă, Nella debolezza si manifesta pienamente la potenza di Dio. L’incontro spirituale tra l’apostolo Paolo ed il Cardinale Carlo Maria Martini: un contributo alla spiritualità sacerdotale alla luce di 2Cor 12,1-10, Iași 2019, 282 p., 17×24, ISBN 978-606-578-373-7, 25 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Nella debolezza si manifesta pienamente la potenza di Dio. L’incontro spirituale tra l’apostolo Paolo ed il Cardinale Carlo Maria Martini: un contributo alla spiritualità sacerdotale alla luce di 2Cor 12,1-10 (În slăbiciune se manifestă pe deplin puterea lui Dumnezeu. Întâlnirea spirituală între apostolul Paul și cardinalul Carlo Maria Martini: o contribuție la spiritualitatea sacerdotală în lumina textului din 2Cor 12,1-10), scrisă de pr. dr. Ionuţ Eremia Imbrişcă. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 282 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Plecând de la propriile experienţe observăm că în viaţa fiecărei persoane există momente de slăbiciune. Cu toţii suntem slabi, dar nu toţi acceptă aceasta şi, prin urmare, nu toţi se deschid în faţa acestei realităţi pentru a o primi şi pentru a o integra cu seninătate în experienţele zilnice. De cele mai multe ori ne este frică să arătăm adevăratul chip slab care este parte integrantă din viaţa noastră. Această frică ne determină apoi să purtăm de cele mai multe ori o mască pentru a ne ascunde sau pentru a nega existența slăbiciunilor.

Cartea apărută recent la Editura Sapientia în limba italiană, având titlul: „În slăbiciune se manifestă pe deplin puterea lui Dumnezeu. Întâlnirea spirituală între apostolul Paul și cardinalul Carlo Maria Martini: o contribuție la spiritualitatea sacerdotală în lumina textului din 2Cor 12,1-10”, este disertația doctorală pe care am susţinut-o la Institutul de Spiritualitate din cadrul Universităţii Gregoriana din Roma. În acest studiu mi-am propus să-mi îndrept atenţia tocmai asupra acestei realităţi prezente în viaţa omului pentru a arăta cum în mijlocul slăbiciunilor se manifestă pe deplin puterea lui Dumnezeu. Am luat ca punct de plecare răspunsul pe care apostolul Paul l-a primit de la Domnul în momentul în care el cerea în rugăciune să fie eliberat de ghimpele prezent în trup, care îi provoca atâta suferinţă (cf. 2Cor 12,7-8). În loc să fie eliberat de acel ghimpe, apostolul Paul primeşte răspuns din partea Domnului: „Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune” (2Cor 12,9a). Asupra acestui răspuns pe care apostolul Paul l-a primit de la Domnul, cardinalul Carlo Maria Martini a reflectat îndelung propunând apoi preoţilor un curs de exerciţii spirituale pe această temă. Rodul meditaţiilor sale îl găsim în cartea: La debolezza è la mia forza. Meditazioni sulla Seconda Lettera ai Corinzi (Slăbiciunea este tăria mea. Meditații despre Scrisoarea a doua către Corinteni), Casale Monferrato 2000, care a reprezentat pentru mine, dintr-un anumit punct de vedere, o adevărată „întâlnire” a cardinalului cu apostolul Paul.

Lucrarea este structurată în patru capitole. În primul capitol, intitulat Slăbiciunea omului şi „slăbiciunea” lui Dumnezeu am încercat să scot în evidenţă faptul că a accepta propria slăbiciune ne ajută să trăim ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu; exemplu în acest sens fiind însuşi Isus Cristos.

În al doilea capitol mi-am îndreptat atenţia asupra apostolului Paul care de-a lungul activităţii sale apostolice nu a fost scutit de momente în care să fi experimentat propria slăbiciune. Aceste momente au fost cele care l-au condus progresiv pe Apostol la convingerea pe care a mărturisit-o apoi creştinilor din Corint, spunând că: „atunci când sunt slab, atunci sunt puternic” (2Cor 12,10). Puterea la care face referire aici apostolul Paul este legată tocmai de harul lui Dumnezeu care se manifestă pe deplin în momentele de încercare (cf. 2Cor 12,9a).

În al treilea capitol, atenţia a fost îndreptată spre cardinalul Carlo Maria Martini care ajunge spre finalul vieţii să afirme că, în ciuda dificultăţilor întâlnite în viaţă, pentru el „totul este dar”, scoţând astfel în evidenţă grija ocrotitoare a lui Dumnezeu (C.M. Martini – G. Sporschill, Conversazioni notturne a Gerusalemme: sul rischio della fede, Milano 2008, 4). În ceea ce priveşte tema propusă, cardinalul consideră propria slăbiciune ca fiind forţa sa, făcând referire aici la suferinţa lui Isus Cristos: „Aşa cum Cristos a revelat pe cruce puterea şi gloria lui Dumnezeu, tot la fel şi noi, în sărăcia noastră, în slăbiciunile noastre, în încercările noastre, suntem uniţi cu crucea lui Cristos şi ne putem încrede în puterea lui Dumnezeu” (C.M. Martini, La debolezza è la mia forza. Meditazioni sulla Seconda Lettera ai Corinzi, 42).

Ultimul capitol este cumva scopul acestui studiu și contribuția pe care am voit să o aduc la viața spirituală a preoților. Aceștia, privind la experienţa atât a apostolului Paul, cât şi a cardinalului Carlo Maria Martini, vor putea să învețe că, pe parcursul vieţii, momentele de slăbiciune nu sunt un impediment în drumul lor spiritual, ci mai curând o exigenţă pentru a face o experienţă autentică a lui Dumnezeu.

Pr. dr. Ionuț Eremia Imbrișcă

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Toni-Mihăiță Cântaciu, Pastorale per non morire. La Diocesi di Iaşi (Romania) negli anni del comunismo (1948-1977), Iași 2018, 438 p., 17×24, ISBN 978-606-578-356-0, 35 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Pastorale per non morire. La Diocesi di Iaşi (Romania) negli anni del comunismo (1948-1977), scrisă de pr. dr. Toni-Mihăiță Cântaciu. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 438 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 35 lei.

Pastorale per non morire. La Diocesi di Iaşi (Romania) negli anni del comunismo (1948-1977) – Pastorală pentru a nu muri. Dieceza de Iaşi în anii comunismului (1948-1977) este titlul disertației doctorale pe care pr. Toni-Mihăiță Cântaciu a susținut-o joi, 14 iunie 2018, la Universitatea Pontificală „Sfântul Ioan din Lateran. Moderatorul lucrării a fost prof. Nicola Reali, iar corelatori: prof. Philippe Chenaux şi prof. Denis Biju-Duval.

Pr. Toni-Mihăiţă Cântaciu, născut la Tămăşeni (Neamţ) în anul 1977 şi sfinţit preot în anul 2002, după şapte ani de slujire în diferite parohii din Dieceza de Iaşi, a ajuns la Roma în toamna anului 2009. Aici a urmat studii de specializare la Institutul Pastoral „Redemptor Hominis” din cadrul Universităţii Pontificale Lateran, unde, în anul 2012, a obţinut licenţa în Teologie pastorală. Pentru pr. Toni au urmat apoi şase ani intenşi de studiu şi cercetare ştiinţifică în domeniul teologiei. Conştient că niciun plan pastoral eficient pentru viitor nu poate face abstracţie de ceea ce memorialiştii numesc „recursul la memorie”, pr. Toni a ales să aprofundeze solicitudinea pastorală şi zelul arătat de păstorii Diecezei de Iaşi în timpul regimului comunist pentru a salva credinţa credincioşilor împotriva ameninţărilor venite din partea unui sistem ateu ostil. Însuşi titlul lucrării de doctorat – Pastorală pentru a nu muri – vrea să exprime, aşa cum a explicat părintele, „acea acţiune de rezistenţă, exprimată şi realizată prin intermediul credinţei active a comunităţilor creştine-catolice, care nu au vrut să se compromită cu regimul şi care, de asemenea, au ştiut să-şi păstreze vitalitatea”.

În lucrarea sa, pr. Toni a subliniat modul în care Providenţa divină a ales persoane înţelepte, ca episcopul martir Anton Durcovici şi episcopul Petru Pleşca, care „nu doar au menţinut barca Diecezei de Iaşi pe linie de plutire, ci au reuşit, cu un curaj extraordinar, să sfideze periculoasa furtună a ideologiei comuniste, contribuind la creşterea Bisericii locale de Iaşi”.

Pr. Vasile Petrişor

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro