Ipsam dei substantiam incommunicabilem (Summa Theologiae Ia, q.13, a.11, ad 1): Denominare Dio alla luce dell’analisi teologica di Es 3,14 nell’incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d’Aquino: un contributo per un pensiero iconico

Gabriel-Iulian Robu, Ipsam dei substantiam incommunicabilem (Summa Theologiae Ia, q.13, a.11, ad 1): Denominare Dio alla luce dell’analisi teologica di Es 3,14 nell’incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d’Aquino: un contributo per un pensiero iconico, Iași 2020, 650 p., 17×24, ISBN 978-606-578-468-0, 60 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Ipsam dei substantiam incommunicabilem (Summa Theologiae Ia, q.13, a.11, ad 1): Denominare Dio alla luce dell’analisi teologica di Es 3,14 nell’incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d’Aquino: un contributo per un pensiero iconico, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 650 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 60 lei. 

Cartea apărută recent la Editura Sapientia cu titlul Ipsam dei substantiam incommunicabilem (Summa Theologiae Ia, q.13, a.11, ad 1): Denominare Dio alla luce dell’analisi teologica di Es 3,14 nell’incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d’Aquino: un contributo per un pensiero iconico este disertația doctorală pe care pr. dr. Gabriel-Iulian Robu, profesor și formator la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, a susținut-o la Facultatea de Teologie a Universității „Sfântul Ioan din Lateran” (Roma, Italia), în anul 2020.

Redăm mai jos câteva fragmente din prefața semnată de prof. Giuseppe Lorizio, care a coordonat elaborarea disertației doctorale a pr. Gabriel-Iulian Robu. 

Poporul aflat în robia egipteană și care striga de durere nu rostea numele lui Dumnezeu, nerevelat încă, și poate că pentru aceasta a și fost ascultat, până acolo că a împins Eternul să se manifeste cu numele inefabil al Tetragramei. Decât să ne întrebăm ce revelează acel nume, mai degrabă ar trebui să ne întrebăm ce se ascunde în el, abandonând prezumția de a voi cu orice preț să-i știm semnificația și adresându-ne mai ales sensului său inaccesibil. Dacă putem să ne interogăm cumva și să reflectăm asupra numelui, nu putem să tratăm cu neglijență conștiința faptului că nu suntem noi cei care denumim Eternul, ci noi suntem cei denumiți de către El (numele pe care îl avem ne-a fost dat împreună cu existența) și, în același timp, El este cel care se denumește, adică se revelează […].

Un dublu câștig la nivel teoretic îmi revine să semnalez plecând de la importanta lucrare a lui Iulian Robu și pe care și în alte ocazii am avut ocazia să o aprofundez. În primul rând, atenția față de nume, mereu urmând linia sfântului Toma, ne pune în fața raportului între limbaj și realitate și a relației/distincției între nume și verb, așa cum sunt prezentate în mod genial în comentariul la opera aristotelică despre interpretare. Este vorba oricum despre limbaj și despre valența sa veritativă, o temă care de această dată este citită și interpretată în lumina gândirii aristotelice și în relație cu Expositio in libros Perihermeneias (1268-72). În reflecția Stagiritului și în comentariul sfântului Toma, ne este dată ocazia de a releva anumite subiecte fundamentale și pentru tema abordată în acest volum. Exordiul din De interpretatione, mi se pare foarte sugestiv: „[…] sunetele vocii mele sunt simboluri ale afecțiunii care își au locul în suflet, iar literele scrise sunt simboluri ale sunetelor vocii” (1,5).

Un ulterior câștig aristotelic fundamental rezultă a fi cel relativ la distincția dintre nume și verb. Scrie Stagiritul: „numele este deci sunetul vocii, semnificativ prin convenție, indiferent de timp și în care nicio parte nu e semnificativă, dacă este considerată separat (2,20), pe când, în schimb „verbul este numele, care exprimă și o determinare temporală” (3,7). Timpul așadar semnalează diferența (distincția) între cei doi termeni.

Legătura limbaj/res rezultă fundamentală la acest punct, iar referința aristotelică la convenționalitatea numelor semnalează o distanță abisală între modalitatea de a înțelege/interpreta raportul și perspectiva – după părerea noastră, foarte profundă – care are gust de metafizică revelativă, deschizând tema gândirii revelative, din care se inspiră teologia noastră. O astfel de tematică se încrucișează cu contextul mediatic contemporan ce tinde să considere limbajul în cheie pur comunicativă și funcțională, atribuindu-i un caracter pe deplin convențional. Adesea, cu privire la acest aspect, îmi place să evoc, împreună cu figura lui Ferdinand Ebner, și lecția lui Walter Benjamin, care sugerează recuperarea dimensiunii revelative a cuvântului, fapt din care nu lipsește nici referința la alegorie și la metaforă: „limbajul nu este deloc în slujba comunicării mundane, ci este în slujba revelației Ființei. Limbajul deci, dacă este înțeles în mod just, este un eveniment revelativ, și nu un eveniment comunicativ […]. Această revelație nu este deci ceva pe care subiectul avid de cunoaștere ar putea să îl producă de la sine”.

Giuseppe Lorizio

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro