Dirk Ansorge, Scurtă istorie a teologiei creştine: epoci, gânditori, direcţii de dezvoltare, Iași 2020, 356 p., 17×24, 978-606-578-390-4, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Scurtă istorie a teologiei creştine: epoci, gânditori, direcţii de dezvoltare, scrisă de Dirk Ansorge și tradusă în limba română de pr. Liviu Narcis Matieş. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 17×24, are 356 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 35 lei.

De două milenii, creştinii – bărbaţi şi femei – nu numai că şi-au trăit credinţa, ci au încercat şi să o înţeleagă folosind concepte şi moduri de gândire aflate la dispoziţie. Creştinii au dorit şi doresc să facă plauzibil pentru ei înşişi şi pentru ceilalţi ceea ce cred. De fapt, la acest lucru se referă Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru: „Gata să daţi răspuns oricui vă cere socoteală de speranţa voastră” (1Pt 3,15). De la sfârşitul Evului Mediu, raţionamentul motivat şi articulat metodologic despre credinţa creştină se numeşte „teologie”.

În comparaţia religiilor, „teologia” nu este evidentă. Există multe religii ai căror adepţi îşi urmează credinţele religioase fără să se gândească la ele în mod aprofundat. Formele autoreflexivităţii respective pot fi, de asemenea, foarte diferite. Deşi musulmanii ştiu un tip de „filosofie a religiei“ (kaläm), cea mai importantă disciplină a ştiinţei islamice este jurisprudenţa (fiqh). Erudiţia evreiască ia de obicei forma unui comentariu scolastic şi a interpretării (midrash) din Tora, Mişna şi Talmud. Şi chiar în cadrul religiilor, formele în care adepţii lor se referă la credinţele şi practicile lor religioase nu sunt în niciun caz uniforme. În creştinism, de exemplu, înţelegerea „teologiei” în Bisericile Orientală şi Occidentală este foarte diferită.

Faptul că reflecţia raţională a câştigat o valoare relativ mare pentru creştinism se datorează şi unei constelaţii istorice. Deja primii creştini şi-au înţeles religia nu numai ca o formă specială a iudaismului, ci şi – în special în tradiţia evreilor alexandrini – ca formă a philosophia vera. Această afirmaţie trebuia să fie justificată şi să aibă consecinţe importante pentru formarea unei convingeri credibile despre credinţa creştină.

Această „scurtă istorie a teologiei creştine” dezvăluie autoreflecţia progresivă a credinţei creştine în ultimele douăzeci de secole ale istoriei Bisericii. Principiul călăuzitor este acela că teologia creştină este dependentă în mod fundamental de cadrul conceptual şi de noţiunile filosofice ale unui anumit timp pentru a pune întrebări şi a formula argumente. Dar conceptele şi modalităţile de gândire se schimbă odată cu transformările din cultură şi istorie. Prin urmare, declaraţiile teologice pot fi înţelese doar din contextul lor istoric respectiv. Ele reflectă relaţia profundă dintre mărturia biblică a tradiţiei Bisericii şi condiţiile de înţelegere din acel timp.

Legată de expansiunea europeană, până în secolul al XX-lea teologia creştină a fost decisiv influenţată de noţiuni şi concepte europene. Teologiile noneuropene, cu câteva tradiţii vechi de secole, nu au primit prea mare atenţie; din cauza barierelor lingvistice din Europa, acestea au fost în mare parte percepute numai de specialişti. Cu toate acestea, în zilele noastre teologia creştină oferă în varietatea de Biserici, comunităţi bisericeşti, denominaţiuni şi tradiţii din întreaga lume o diversitate aproape imposibil de gestionat.

În Introducere se poate observa cum prezentarea marilor epoci din istoria teologiei este marcată de limite clare. O explicaţie exhaustivă a istoriei teologiei se află în afara obiectivului său. Fără îndoială, fiecare subiect ar putea fi descris mai detaliat. Mulţi teologi sunt abia menţionaţi; alţii – de asemenea importanţi – lipsesc cu desăvârşire. Faptul că aproape exclusiv oamenii acţionează ca actori teologi reflectă realitatea istorică a Bisericii şi a teologiei. Selectarea subiectelor şi a persoanelor dezvăluie că autorul este un teolog catolic. Acolo unde se face referinţă la punctele principale ale teologiei ortodoxe sau protestante, acest lucru se întâmplă prin selectarea şi prezentarea lor într-o perspectivă catolică. O „istorie ecumenică a teologiei” ar fi necesitat un dublu autor.

În cele ce urmează, „teologia” este în primul rând înţeleasă ca „teologie sistematică”. Deci nu se contestă faptul că celelalte domenii ale teologiei – exegeza, istoria Bisericii, teologia morală, arta liturgică, teologia pastorală sau dreptul canonic – sunt teologice. Mai degrabă, ceea ce se lasă să se înţeleagă este faptul că sunt mai presus de toate tocmai acele subiecte de reflecţie a credinţei care sunt abordate în mod tradiţional în domeniul dogmaticii sau al teologiei fundamentale.

Subiectul acestei introduceri nu este în primul rând istoria dogmatică a credinţei creştine. Teologul catolic influent Michael Schmaus (1897-1993) a dorit să existe o distincţie între istoria dogmelor ca „dezvoltare a credinţei şi a predicării”, pe de o parte, şi istoria teologiei ca „dezvoltare a credinţei ştiinţifice”, pe de altă parte. În acelaşi timp, Schmaus admite că „de-a lungul procesului istoric […] cele două moduri de dezvoltare nu au fost separate în mod clar, astfel încât acestea în prezentarea lor nu pot fi tratate separate una de alta“ (Prefaţă la HDG IV, 3, 1951, IXf.). Această declaraţie este valabilă şi pentru lucrarea de faţă. Ea se referă întotdeauna – cel puţin sugestiv – la cadrul cultural al teologiei şi caută să descopere în prezent referinţe tematice.

Cine vrea să ştie mai multe detalii poate urmări trimiterile la reprezentări mai detaliate ale argumentelor subliniate. Autorul datorează numeroase mulţumiri studiilor particulare, precum şi revizuirilor asupra istoriei teologiei. În concordanţă cu natura introductivă a lucrării, nu a fost nici posibil şi nici intenţionat să fie citate în detaliu sursele utilizate în fiecare caz. Cei care consultă operele de mai sus vor identifica rapid pasajele corespunzătoare. Originalitatea este revendicată de prezenta lucrare nu în ceea ce priveşte conţinutul ei, ci de faptul că oferă o imagine concisă de ansamblu asupra marilor perioade ale istoriei teologiei, ceea ce încurajează o lectură aprofundată.

Dirk Ansorge

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ieronim Budulai, Sfântul Ieronim, Iași 2019, 218 p., 14×20, 978-606-578-381-2, 20 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Sfântul Ieronim, scrisă de pr. Ieronim Budulai. Cartea apare în colecția „Viețile sfinților”, în formatul 14×20, are 222 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

 

Este cunoscut faptul că autorul Scrisorii către Evrei se străduieşte, de-a lungul întregului text, să amintească cititorilor de faptul că Dumnezeu a vorbit în multe rânduri şi în multe feluri oamenilor prin profeţi. E drept că revelaţia completă s-a realizat în persoana Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos, aşa cum afirmă şi autorul scrisorii menţionate. Dar Dumnezeu continuă să vorbească şi după moartea şi învierea lui Isus. Şi, dincolo de scrierile neotestamentare, Dumnezeu rânduieşte cu multă grijă să existe transmiţători ai mesajului său nu doar din calitatea de vorbitori, cât mai ales de trăitori ai cuvântului său. E vorba despre mărturia vieţii acelor oameni care, pentru Dumnezeu, riscă totul, dau totul, se dau cu totul.

Sfântul Ieronim este un astfel de exemplu. Parcurgând paginile acestei cărţi, se poate sorbi tocmai această dimensiune a unei vieţi autentice, profund umană, riscată – din toate punctele de vedere – pentru Dumnezeu, mai ales după momentul de cotitură sau de convertire, am zice noi. Da, pentru că sfântul Ieronim, înainte de a se da cu totul cauzei lui Dumnezeu, a fost un copil şi un tânăr tipic acelora care proveneau din familii de condiţie socială ridicată, cu tot ceea ce comportă acest lucru, aşa cum o afirmă el printre rândurile scrierilor sale. Se pare însă că Dumnezeu, punând în Ieronim o sete de cultură nestăvilită, s-a folosit tocmai de această dorinţă de cunoaştere pentru a-l călăuzi spre el şi spre ceea ce Ieronim a ajuns să însemne în istoria nu doar a Bisericii, ci şi a culturii Europei, ba chiar a lumii.

Parcurgerea rândurilor acestei succinte biografii devine deseori o clară oglindă unde cititorul vede de foarte multe ori asemănări evidente, mai ales când e vorba de tendinţe interioare ale fiecăruia, dar uneori chiar şi în ceea ce priveşte atitudinile exteriorizate. Uimeşte oarecum contrastul des sesizat între fineţea interioară a lui Ieronim şi duritatea, „rudimentaritatea” atitudinilor sale faţă de o situaţie sau alta. Este vorba despre un contrast care cu siguranţă vine din dorinţa nestăvilită de perfecţiune şi de iubire a lui Dumnezeu, pe de o parte,  şi experimentarea slăbiciunii umane, fie la nivelul propriei persoane, fie – mai ales – în ce-i priveşte pe ceilalţi, pe de altă parte. Inteligenţa ieşită din comun şi ambiţia de a cunoaşte cât mai multe devin ingredientele clare ale traiectoriei vieţii sale: traiectorie condiţionată şi de geloziile celor care l-au agasat, fie direct, fie indirect, şi l-au provocat la decizii, şi acestea adesea contrastante (de exemplu, plecarea în pustiu, provocată de intrigile şi de calomniile romane, sau abandonarea aceluiaşi pustiu, din cauza celorlalţi pustnici din zonă ori a disputelor doctrinare ale timpului).

Dar se pare că în toate acestea exista un plan, dincolo de toate: era planul lui Dumnezeu ca acest om să devină cel prin intermediul căruia Cuvântul lui Dumnezeu să ajungă la „vulg”, la toţi. Încă nu există o traducere a Bibliei în lume care să fi „rezistat” atât de mult în timp şi care să fi fost citită de atât de mulţi oameni cum este Vulgata sfântului Ieronim. Ca să nu mai spunem cât de mult a influenţat (uneori chiar a condiţionat) teologia care s-a făcut plecând de la Vulgata.

Iată, aşadar, că Ieronim are toate caracteristicile unui profet pe care Dumnezeu l-a ales drept transmiţător al cuvântului său: un transmiţător prin traducerea pe care a lăsat-o omenirii, dar mai ales prin viaţa sa – o viaţă unde, dincolo de păcatele şi slăbiciunile tipic umane, strălucesc harul şi roadele harului, aşa cum o spune în repetate rânduri şi Ieronim.

Fapt pentru care se potrivesc foarte bine cuvintele autorului aceleiaşi Scrisori către Evrei: „Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au învăţat cuvântul lui Dumnezeu şi, meditând împlinirea vieţii lor, imitaţi credinţa lor”. Această carte tocmai acest lucru îl urmăreşte: să aducă în faţa ochilor şi inimii cititorului o viaţă plină de pasiune pentru Dumnezeu şi pentru cuvântul său, un exemplu nu lipsit de căderi, de slăbiciuni, dar plin de generozitate, de dăruire, de abnegaţie: iar când există acestea, harul lui Dumnezeu este de ajuns (cf. 2Cor 12,9): dovadă că Ieronim este sfânt, a atins împlinirea vieţii şi deci a fost şi este un „purtător de Dumnezeu”, un nume sfânt, aşa cum şi sugerează etimologia numelui pe care l-a purtat. Adică îl are pe Dumnezeu şi, mai ales, Dumnezeu îl are pe el. Cine sau ce poate aduce mai multă bucurie, fericire şi împlinire a vieţii?

Pr. Eduard Patraşcu şi Pr. Alois Bulai

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Korom Imre, Situaţia evreilor din Europa sub pontificatul Papei Pius al XII-lea, Iași 2016, 14×20, 176 p., ISBN 978-606-578-261-7, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Situaţia evreilor din Europa sub pontificatul Papei Pius al XII-lea, scrisă de pr. Korom Imre, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic „Incarnatae Sapientiae” din Alba Iulia, şi tradusă în limba română de Kovács Mihai. Cartea apare în colecţia „Magistra vitae”, în format 14×20, are 176 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 20 lei.

Mulţi au atacat şi continuă să atace Biserica Catolică. De cincizeci de ani, de la începutul anilor ’60, rolul Bisericii în cel de-al Doilea Război Mondial a devenit unul dintre subiectele preferate ale presei liberale din Europa şi America. Liderii Bisericii au fost acuzaţi de multe lucruri, dar probabil cea mai gravă acuzaţie a fost cea conform căreia Vaticanul a închis ochii la exterminarea evreilor din Europa, deoarece papa de atunci, Pius al XII-lea, avea o relaţie amicală cu Germania nazistă şi cu conducătorul său, Adolf Hitler.

E clar pentru orice creştin, sau chiar şi pentru un necreştin de bună-credinţă, că această afirmaţie nu e adevărată, e doar o calomnie, dar, din păcate, trăim într-o lume în care oamenii de bună-credinţă nu formează majoritatea şi în care o ştire apărută în presă este cu atât mai senzaţională cu cât instituţia pe care o atacă şi încearcă să o discrediteze este mai serioasă.

Urmărirea acestor evenimente m-a impulsionat să aprofundez subiectul, deoarece există prea puţine scrieri sau studii în limba română care abordează această chestiune; în Occident există foarte multe, dar, din păcate, nu toate recunosc eforturile incontestabile depuse de Sfântul Scaun pentru împiedicarea declanşării celui de-al Doilea Război Mondial şi pentru salvarea evreilor. Şi acest lucru arată că de multe ori nu apelăm suficient la tehnologie, nu ne facem auziţi, deşi am avea multe lucruri de spus întregii lumi.

Mulţi au abordat acest subiect la modul general – astfel, există o mulţime de surse; detaliile subiectului sunt însă departe de a fi epuizate, deoarece cele mai credibile izvoare se află în Arhivele Vaticanului, iar prelucrarea acestora necesită mult timp şi energie. Am încercat să grupez cărţile, studiile şi articolele pe care le-am avut la dispoziţie, astfel încât cei care vor citi această lucrare să îşi formeze o imagine de ansamblu asupra comunităţii evreieşti din Europa primei jumătăţi a secolului al XX-lea, cu privire specială asupra rolului politic şi social al evreilor din Ungaria şi România, respectiv Transilvania.

Biserica Catolică a avut un rol-cheie în vieţile evreilor din Europa, mai ales în salvarea lor în timpul ororilor celui de-al Doilea Război Mondial. Am enumerat fapte, prezentând acţiunea salvatoare de mare amploare pe care a desfăşurat-o Biserica Catolică sub îndrumarea liderului său, Pius al XII-lea, mai ales prin intermediul nunţiaturilor, dar şi prin iniţiative individuale.

Am împărţit această carte în cinci capitole. În primul am prezentat chestiunea evreiască în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe care istoriografia îl numeşte şi secolul emancipării şi al integrării sociale, din punctul de vedere al evreilor.

De acest prim capitol se leagă cercetarea vieţii comunităţilor evreieşti din Ungaria şi România. Am prezentat pe scurt situaţia evreilor din Ungaria şi România, mai ales a celor din Transilvania, oprindu-mă asupra discursului de protest susţinut la Cluj de episcopul Márton Áron, prin care prelatul a încercat să împiedice deportarea evreilor transilvăneni. Am abordat cauzele izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, relevând diferenţa dintre creştinism şi ideologia nazistă, respectiv prigonirea Bisericii în Germania lui Hitler.

În următorul capitol m-am oprit asupra vieţii şi activităţii pontificale a marelui Papă Pius al XII-lea, prezentând eforturile de pacificare pe care le-a făcut Eugenio Pacelli, mai întâi ca diplomat al Sfântului Scaun, apoi în calitate de cap al Bisericii universale.

Ultima parte a cărţii prezintă anii de după moartea lui Pius al XII-lea şi combate atacurile lansate la adresa papei în legătură cu rolul său în război, prezentat în mod mai mult sau mai puţin obiectiv.

Această carte vrea să fie un semn al respectului şi preţuirii mele faţă de cei care au ajutat din iubire creştinească şi al memoriei celor salvaţi care nu au uitat, şi-au amintit, îşi amintesc cu recunoştinţă de cei care i-au salvat.

Pr. Imre Korom

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Emil Dumea, Istoria Bisericii (secolele XVI-XX), Iași 2015, 14×20, 400 p., ISBN 978-606-578-236-5, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Istoria Bisericii (secolele XVI – XX), scrisă de pr. dr. Emil Dumea Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, formatul 14×20 cm, are 400 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

Pr. dr. Emil Dumea este cunoscut cititorilor noștri cu cartea Teme de istorie a Bisericii, publicată în anul 2002, în care a realizat o sinteză a istoriei de două mii de ani ai Bisericii. În studiul apărut recent la Editura Sapientia, Istoria Bisericii (secolele XVI – XX), pr. Dumea a dorit să trateze mai amplu o perioadă mai scurtă a istoriei Bisericii, și anume cea cuprinsă între secolele XVI și XX.

Parcurgând acest arc al istoriei Bisericii, atenția se îndreaptă la început spre Reforma protestantă și repercusiunile ei în viața Bisericii Occidentale. Evaluarea acestei probleme este făcută cu foarte mare precizie în primul capitol, unde sunt prezentate țările care au resimțit cel mai mult consecințele Reformei. În continuare sunt evidențiate intervenția magisteriului bisericesc prin Conciliul din Trento (1545-1563) și Contrareforma catolică. O atenție specială este acordată activității „Societății lui Isus”, ordin călugăresc înființat de sfântul Ignațiu de Loyola.

Specific acestei perioade este încreștinarea noilor continente. De aceea autorul oferă un spațiu amplu problemelor misionarismului și al evanghelizării pe noile continente, dar și uniatismului de pe continentul european. Iluminismul și nașterea statelor moderne aduc cu sine și o contestare a Bisericii atât din exterior, cât și din interior, prin acele curente cunoscute cu numele de galicanism, febroniansm, iosefinism etc. În acest context istoric, autorul realizează și un profil al păstorului Bisericii, scoțând în evidență diferite tipologii de formare și activitate a preotului.

Secolul al XIX-lea, deși este marcat de ascensiunea autorității statului asupra Bisericii, cunoaște o nouă conștiință misionară și un nou avânt în evanghelizare, mai ales prin apariția unor noi ordine călugărești ce s-au dedicat asistenței sociale și educației. Tratatul se încheie cu evaluarea vieții Bisericii în secolul al XX-lea, având în centru evenimentul Conciliului al II-lea din Vatican.

Prin studiul său, pr. dr. Emil Dumea reușește să aducă mai multă lumină asupra evenimentelor care au marcat viața Bisericii Catolice în acest arc de timp. De aceea îl recomandăm tuturor celor interesați de istorie, pentru că doar cunoscând trecutul ajungem la o înțelegere mai clară a prezentului.

Gabriel Cochiorca

Emil Dumea, Istoria Bisericii (secolele XVI-XX) , Iași 2015, 14×20, 400 p., ISBN 978-606-578-236-5, 25 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Stefano Casini, Persecutori şi martiri. Scene din primele veacuri ale Bisericii, Iași 2015, 586 p., 17×24, ISBN 978-606-578-194-8, 40 lei.

 Editura Sapientia anunță apariția cărții Persecutori și martiri. Scene din primele veacuri ale Bisericii, scrisă de Stefano Casini și tradusă în limba română de pr. dr. Ștefan Lupu și pr. Viorel Ababei. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, formatul 17×24 cm, are 586 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei.

   Părintele italian Stefano Casini, în timp ce lucra la reconstrucția bisericii parohiale, a desfășurat, în paralel, și o altă activitate de „construcție”: a muncit seară de seară la o biserică, formată nu din pietre și ziduri, ci „zidită” din martirii celor trei secole de persecuție. Astfel a compus o operă care este în același timp istorică, apologetică și poetică. Mintea sa era aceea a unui istoric, sufletul său – de apostol, iar imaginația sa – aceea a unui poet.

   Cartea Persecutori și martiri. Scene din primele veacuri ale Bisericii, apărută recent la Editura Sapientia, descrie perioada primelor trei secole de existență a Bisericii, care a fost marcată de puternice atacuri împotriva structurii ei umane. Ceea ce persecutorii nu au văzut a fost tocmai natura divină a Bisericii. Fără acest „amănunt” important, afirmația lui Tertulian, „Sângele martirilor este sămânța creștinilor”, nu ar fi fost întemeiată și nici verificată.

   Descrierile detaliate și documentate ale evenimentelor și ale personajelor scot în evidență chiar temeiul datorită căruia Biserica îi cinstește pe martiri: exemplul curajos care edifică. Se naște astfel în fiecare întrebarea: Care este motivul care i-a determinat pe creștini să considere prețios martiriul lor? Stefano Casini anticipă această întrebare și îi oferă răspuns în fiecare capitol al cărții: motivul curajului extraordinar nu este o doctrină, ci o persoană, Isus Cristos. Exemple ale acestei evidente speranțe în viața veșnică sunt nenumărate, creionate cu migală și cu precizie istorică: diaconul Ștefan, primul martir, apostolii Petru și Paul, episcopul Ignațiu Teoforul.

   Perioadele persecuțiilor corespund, de cele mai multe ori, domniilor împăraților romani. Nero, Traian, Domițian, Sever, Dioclețian sunt doar câțiva dintre cei care au instituționalizat această practică a persecuției, spre deliciul și divertismentul poporului roman. După cum afirmă autorul în prefața cărții din cea de-a doua ediție, fiecare persecutor trebuie să fie conștient că nicio prigoană și niciun prigonitor nu este veșnic, evidențiind acest lucru în descrierea sfârșitului, de cele mai multe ori tragic, al împăraților romani. Cu toate aceste, tonul povestirilor nu este nici nostalgic, nici lipsit de speranță. Stefano Casini a reușit să deschidă privirilor cititorilor o mândrie îndreptățită de apartenență la o Biserică ce a demonstrat, încă de la început, ancorarea în divin a membrilor ei și propria ei legitimitate.

   O dată cu Edictul împăratului Constantin din anul 313, legitimitatea Bisericii a fost recunoscută oficial. Autorul prezintă aceste ultime capitole, accentuând că această victorie a Bisericii este proprie lui Cristos și crucii sale, prin care Constantin câștigase lupta de la Milvius, iar Biserica libertate: In hoc signo vinces!

   Descriindu-și cartea, Stefano Casini a prezentat-o drept o „istorie de iubire”, cu „exemple de eroi plini de credință arzătoare”. Această operă, apărută pentru prima dată în anul 1903, își păstrează valoarea, chiar și după un secol, și se adresează tuturor celor care vor să-și însuflețească viața spirituală, propunând o lectură romanțată, plină de exemple, a primelor trei secole ale Bisericii.

David Eduard Cristian

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Fabian Doboş, coord., Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului, Iași 2015, 356 p., 14×20, ISBN 978-606-578-213-6, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului, volum coordonat de pr. dr. Fabian Doboș. Cartea apare în colecţia „Istoria Bisericii”, formatul 14×20 cm, are 356 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 25 lei.

   În lucrarea de față sunt publicate conferințele simpozionului internațional „Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului”, desfășurat la sediul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, în ziua de 8 mai 2014. Simpozionul a fost coordonat de pr. dr. Fabian Doboș, profesor de istoria Bisericii la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității Al.I. Cuza din Iași. Principalele motive care au dus la organizarea acestui simpozion au fost împlinirea a 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 și beatificarea episcopului martir Anton Durcovici, celebrată la Iași, în ziua de 17 mai 2014.

   Primul studiu îi aparține pr. Jan Mikrut, profesor la Universitatea Gregoriana din Roma, și tratează tema Ioan Paul al II-lea: Un nou sfânt al Bisericii Catolice. Experiența totalitarismelor și noua viziune despre Europa după căderea Zidului Berlinului. Î acest studiu, autorul subliniază modul în care personalitatea și pontificatul Papei sfântul Ioan Paul al II-lea au influențat schimbarea istoriei comunismului. Contribuția papei polonez la căderea comunismului rămâne neuitată și a avut un rol decisiv în căderea Zidului Berlinului și în reunirea pașnică a Germaniei în 1989-1990.

   Un alt luptător neobosit împotriva „ciumei roșii” a fost Ignacy Tokarczuk (1910-2012), episcop al Diecezei de Przemyśl (sud-estul Poloniei) în perioada 1965-1993. Autoritatea sa morală și atitudinea sa decisă și inflexibilă față de realitatea comunistă, rolul său important în cadrul episcopatului polonez, precum și modul în care el a influențat în mod decisiv și semnificativ evenimentele și viața diecezei din acel timp ne sunt descrise în: Ignacy Tokarczuk (1910-2012) – Un episcop neînfrânt, studiu semnat de pr. Marek Inglot SJ, profesor la Universitatea Gregoriana din Roma.

   De-a lungul istoriei bimilenare a Bisericii, au fost mulți cei care s-au ridicat împotriva credinței creștine, însă prigonirea Bisericii a atins un punct culminant în secolul al XX-lea, odată cu comunismul și teoriile sale antireligioase, anticreștine, antiecleziale. Despre poziția Bisericii față de aceste persecuții a tratat pr. Petru Ciobanu, preot al Diecezei de Chișinău, în studiul Condamnarea comunismului în magisteriul pontifical de la Pius al IX-lea la Paul al VI-lea.

   Sfântul Scaun a acordat mereu o atenție deosebită consiliilor, conferințelor și congreselor internaționale, diplomații săi fiind prezenți atât în calitate de observatori, cât și în calitate de participanți. Domnul dr. Anton Coșa abordează tema relațiilor diplomatice ale Sfântului Scaun cu statele din blocul comunist în studiul Diplomație pontificală. Sfântul Scaun și țările comuniste din Europa Centrală și de Est.

   Despre situația Bisericii Catolice din Republica Moldova în vremurile tulburi ale prigoanei bolșevice tratează domnul profesor dr. Ion Gumenâi, de la Universitatea din Chișinău, în studiul: Politica antireligioasă a puterii sovietice din RASSM și rezistența Bisericii Romano-Catolice. Autorul prezintă reacția Bisericii Romano-Catolice din RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) față de politicile de decreștinare întreprinse de URSS.

   Pentru catolicii din Dieceza de Iași, un exemplu de rezistență prin credință împotriva prigoanei comuniste este fericitul episcop martir Anton Durcovici, al cărui martiriu nu a fost altceva decât încoronarea unei vieți de sfințenie. La evocarea imaginii acestui martir au contribuit pr. Alois Moraru, cu studiul: Anton Durcovici: de la leagăn până la poalele Calvarului, și pr. Cornel Cadar cu studiul: Arestarea, ancheta și moartea episcopului Anton Durcovici.

   Un alt exemplu strălucit de rezistență împotriva prigoanei comuniste în România este fericitul Vladimir Ghika. Despre personalitatea fericitului martir Vladimir Ghika au scris domnul dr. Emanuel Cosmovici în studiul Atacul stalinist împotriva Bisericii Catolice din România. Răspunsul Monseniorului Ghika, și pr. Fabian Măriuț în studiul Fericitul Vladimir Ghika – preot, prinț și martir.

   Volumul se încheie cu studiul pr. dr. Iulian Faraoanu, profesor de exegeză la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iași: Adevăr și istorie în Sfânta Scriptură, în care abordează raportul dintre adevăr și istorie din perspectiva biblică.

   Studiile publicate în cartea Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului demonstrează încă o dată că adevărul creștinismului, în ciuda oricărei persecuții, este veșnic. Tocmai de aceea, exemplul pe care mulți creștini l-au dat timpurile de persecuție rămâne un imbold pentru fiecare urmaș al lui Cristos.

   De aceea, lucrarea de adresează tuturor celor care vor să cunoască și să re-cunoască două aspecte: în primul rând, credința noastră de azi își are rădăcinile și se hrănește din sângele martirilor de ieri și, al doilea aspect, faptul că efortul celor care au luptat împotriva unei ideologii bolnave este zadarnic fără o corectă înțelegere și exercitare a libertății noastre de azi.

David Eduard Cristian

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Emil Dumea, Jurnal de călătorie în America Latină, Iaşi 2014, 166p., 14×20, ISBN 978-606-578-143-6, 14 lei.

   America Latină poate fi considerată actualmente un rezervor al catolicismului şi un continent al speranţei. În momentul în care Papa Francisc, primul Suveran Pontif non-european după mai mult de 1.200 de ani, a venit la conducerea Bisericii Catolice, s-a afirmat că experienţa sa latino-americană va mișca profund și spiritualitatea europeană. Mulți erau convinși că alegerea Cardinalului Bergoglio va fi de un real folos și pentru Biserica Catolică latino-americană, dându-i un caracter mai viu şi mai dinamic, şi astfel, un papă venit din această parte a lumii ar oferi mai mult dinamism Bisericii Universale.

   Cartea publicată recent de pr. dr. Emil Dumea, cu titlul Jurnal de călătorie în America Latină, prezintă cititorilor impresiile pe care autorul le-a acumulat în urma călătoriei efectuate în ambientul Americii Latine, mai precis în cel al Argentinei și al Paraguayului, în perioada 16 decembrie 2013 – 12 ianuarie 2014. Dar nu numai atât. Paginile acestei cărți conțin multe informații despre localități vizitate (Buenos Aires, La Plata, Lujan, Mendoza, Ushuaia, Asuncion, Caacupe, Encarnacion, Ciudad del Este), despre persoane și instituții ale Bisericii Catolice și angajamentul acestora în favoarea tuturor, dar mai ales al unor categorii defavorizate de persoane, cum ar fi copiii surdo-muți, școlarizați în școli ale Bisericii Catolice. Nu lipsesc, de asemenea, informații de natură socială, economică, culturală și religioasă.

   Privirea autorului surprinde mai ales rolul fundamental al Bisericii în apărarea și tutelarea drepturilor fundamentale ale omului în spațiul sud-american. Sunt și multe informații referitoare la mentalități, la modul de viață de fiecare zi al oamenilor, precum și la diferite probleme cu care se confruntă astăzi atât societatea, cât și catolicismul sud-american. Interesante sunt reflecțiile despre extremitățile Argentinei, fie că se merge spre cea mai sudică localitate a planetei, Ushuaia, sau spre Anzii Cordilieri, în Chile, sau în nord, la granița cu Brazilia, unde se află renumitele cascade de la Iguazu.

   Prin publicarea acestui jurnal autorul dorește să ne ofere o imagine a ceea ce este astăzi Biserica în America Latină, dar, în același timp, dorește să ofere anumite piste de reflecție pentru ceea ce ar trebui să facă Biserica europeană ca să se apere de secularismul tot mai agresiv care o amenință. Europa pare a fi blocată, obosită, în timp ce America Latină arată o mare vitalitate a creștinismului.

Ştefan Tamaş

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Emil Dumea, Biserica catolică din Japonia : trecut şi actualitate, Iaşi 2014, 88p., 14×20, ISBN 978-606-578-142-9, 10 lei.

 Japonia (Țara Soarelui Răsare) a fost descoperită din întâmplare de către portughezi, între 1542-1543, când o ambarcaţiune deviată de un uragan a nimerit în insulele japoneze. Între 1548-1549 portughezii au întreprins o primă expediţie pentru a lega relaţii economice cu Japonia. Iezuitul Francisc Xaveriu, unul dintre cei mai mari misionari catolici, şi-a îndreptat atenţia spre imperiul insular din Extremul Orient în urma întâlnirii pe care a avut-o la Malacca cu trei japonezi, alături de care a început în 1549 călătoria spre Japonia.

   Asemenea poporului japonez, și Biserica Catolică de aici are încă multe necunoscute pentru non-japonezi. Este o lume puțin aparte care, cu siguranță, merită să fie cunoscută mai bine. Acesta este și motivul pentru care prof. dr. pr. Emil Dumea, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, a elaborat acest studiu despre istoria Bisericii Catolice din Japonia. După ce prezintă începuturile Bisericii în Japonia, autorul oferă informații despre organizarea ei administrativ-teritorială, precum și despre direcțiile ei de acțiune culturală, socială și politică.

   Actualmente, Biserica Catolică din Japonia este din ce în ce mai mult japoneză, deschisă spre dialogul cultural și religios cu religiile tradiționale, hinduismul și budismul, precum și cu lumea contemporană, în general. Curios este faptul că, numeric vorbind, numărul catolicilor de origine japoneză nu este cu mult mai mare decât cel al perioadei de început a catolicismului aici, în secolul al XVI-lea.

   Recomandăm această carte tuturor celor care doresc să cunoască mai îndeaproape istoria unei Biserici care, deși a fost persecutată, a devenit tot mai puternică și mai matură în credință.

Ştefan Tamaş

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

100 de puncte fierbinți din Istoria Bisericii, Iași 2011, 392 p., 17×24, ISBN 978-606-578-009-5, 25 lei.

  La 12 martie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea cerea iertare pentru greselile facute de catre Biserica si de catre membrii ei de-a lungul celor doua mii de ani de existenta, la câteva zile dupa ce Comisia Teologica Internationala publicase, la 7 martie 2000, documentul „Memorie si reconciliere: Biserica si greselile trecutului”. Acest eveniment, survenit cu ocazia Jubileului Anului Sfânt 2000, este de o importanta majora în istoria Bisericii, întrucât marile obiectii aduse crestinismului de astazi nu mai sunt de ordin filozofic, ci vizeaza direct istoria acestei institutii, obiectii care dezarmeaza adesea pe orice crestin. Tentatia de a reduce istoria Bisericii doar la pagini întunecoase, într-o epoca secularizata, este foarte mare. Totusi, Biserica ramâne slujitoarea unui proiect extraordinar cât priveste omul si lumea si este singura care astazi poate sa-i dea un suflet.

   Pentru a raspunde unei provocari a timpurilor, Editura „Sapientia” propune cartea „100 de puncte fierbinti din Istoria Bisericii”, o colectie de articole adunate de studentii din cadrul grupului „Résurrection”, care prezinta 100 de subiecte tratate în mod sintetic, cu o cronologie precisa, o apreciere istorica ce tine cont de ultimele cercetari, cu întrebari care conduc la meditatie. Cartea a fost tradusa din limba franceza de parintele Ioan Bisog.

   Primele sase capitole ale cartii precizeaza conditiile si limitele acestei lucrari. Restul lucrarii propune episoade cunoscute si mai putin cunoscute, a caror alegere a fost arbitrara. Au fost alese perioade tulburi ale istoriei Bisericii si probleme delicate. În schimb, afirmatiile facute sunt o marturie curajoasa despre credinta pe care marii autori o nutresc cu privire la Biserica.

   Fiecare articol este împartit în cinci paragrafe: „Datele”, care furnizeaza datele si evenimentele esentiale ale momentului propriu-zis supus analizei; „Evenimentul”, care are drept obiectiv plasarea acestuia în contextul sau istoric, descriind liniile de forta ale derularii sale; „Problematica”, în care este exprimata aprecierea teologica cea mai adecvata problemelor supuse analizei; „Întrebari”, care îi permit cititorului sa-si prelungeasca meditatia, stimulându-l la comparatii extraordinare, si „Bibliografie”, care ofera cititorului mijlocul de a se informa asupra problemei.

   Articolele sunt aranjate în ordine cronologica, fiind împartite în perioade, precum „Originile Bisericii”, „Timpul persecutiilor”, „Secolul de fier”, „Renasterea si Reforma protestanta”, „Timpul revolutiilor”, „Secolul al XX-lea” etc.

   Printre temele expuse se enumera: „De la apostoli la episcopi” (cresterea comunitatilor si cresterea membrilor ierarhiei odata cu moartea apostolilor: Biserica reprezinta o crestere organica), „Biserica si sinagoga” (discrepanta dintre crestinismul timpuriu si traditiile religioase iudaice, cu toate ca exista o continuitate profunda cu traditia Vechiului Testament), „Criza gnostica” (necesitatea unui crez, care sa faca explicite afirmatiile esentiale ale credintei si care sa serveasca pentru evitarea oricarei interpretari reductive), „Prestigiul succesorului lui Petru” (rolul papei în Biserica, principiul petrin al lui Leon cel Mare), „Conciliul împotriva papei” (criza papalitatii în timpul Conciliului de la Konstanz), „Sfârsitul statului pontifical” (înversunarea Papei Pius al IX-lea în mentinerea puterii sale politice si scaderea puterii civile a papei), „Începuturile ecumenismului” (impulsul dat de Ioan al XXIII-lea, de Conciliul al II-lea din Vatican si de Paul al VI-lea efortului de refacere a unitatii Bisericii) etc.

   Redam un citat din introducerea cartii, pentru a întelege mai bine scopul acestei carti:

   „Echipa Résurrection reia formula care a consacrat-o: 100 puncte tratate în mod sintetic, în general, pe doua pagini, cu o cronologie precisa, o apreciere istorica ce tine cont de ultimele cercetari, întrebari care conduc la meditatie si cu o bibliografie la zi. Niciun manual de istorie nu va ajuta sa meditati si sa promovati mai bine o noua metoda de analiza a trecutului institutiei fondate de Cristos decât aceste 100 de puncte fierbinti ale grupului de cercetatori”.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro