Papa Francisc, Totum amoris est. Scrisoare apostolică în al IV-lea centenar al morții sfântului Francisc de Sales, Iași 2022, 32 p., 14×20, ISBN 978-606-578-500-7, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Totum amoris est. Scrisoare apostolică în al IV-lea centenar al morții sfântului Francisc de Sales, scrisă de Papa Francisc și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 32 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei. 

„Un fin interpret” al timpului său, căruia îi era „sete de Dumnezeu” într-un mod nou, şi un „extraordinar director de suflete”, capabil să ajute persoanele să-l caute pe Domnul în propria inimă şi să-l găsească în caritate. Aşa îl descrie papa Francisc pe sfântul Francisc de Sales în scrisoarea apostolică Totum amoris est, „Totul aparține iubirii”, scrisă cu ocazia celui de-al IV-lea centenar al morții învățătorului Bisericii, patron al jurnaliștilor şi comunicatorilor, episcop „exilat” de Geneva. Despre sfântul francez, născut în castelul din Sales, în Savoia, la 21 august 1567, şi mort la Lyon la 28 decembrie 1622, papa subliniază vocația de a se întreba „în fiecare circumstanță a vieţii unde se află cea mai mare iubire”. Nu întâmplător sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit „Învățător al iubirii divine”, aminteşte papa Francisc, nu numai pentru că a scris despre ea „un Tratat voluminos, ci mai ales pentru că a fost martor al ei”.

În schimbarea timpurilor, noi oportunități pentru vestirea Evangheliei

După ce s-a întrebat „despre moştenirea sfântului Francisc de Sales pentru epoca noastră”, pontiful explică faptul că a găsit „iluminante ductilitatea şi capacitatea viziunii sale”. În anii petrecuţi în Parisul de la începutul secolului al XVII-lea, cel pe care Benedict al XVI-lea l-a definit „apostol, predicator, scriitor, om de acțiune şi de rugăciune”, dobândește „percepția limpede a schimbării timpurilor”. Şi în aceste noutăți „el însuși nu şi-ar fi imaginat vreodată să recunoască o atare oportunitate pentru vestirea Evangheliei. Cuvântul pe care l-a iubit încă din tinerețea sa era capabil să se impună, deschizând orizonturi noi şi imprevizibile, într-o lume aflată în tranziție rapidă”. Şi aceasta, pentru papa Francisc, „este ceea ce ne aşteaptă ca misiune esențială şi pentru epoca noastră aflată în schimbare: o Biserică non-autoreferenţială, liberă de orice mondenitate, dar capabilă să locuiască în lume, să împărtăşească viaţa oamenilor, să meargă împreună, să asculte şi să primească”. Este ceea ce a făcut sfântul Francisc de Sales, care ne invită, afirmă papa, „să ieşim dintr-o preocupare excesivă faţă de noi înșine, faţă de structuri, faţă de imaginea socială şi să ne întrebăm mai degrabă care sunt nevoile concrete şi așteptările spirituale ale poporului nostru”.

A-l căuta pe Dumnezeu în inimă şi în istorie

Un „stil de viaţă plin de Dumnezeu” explică papa Francisc, motivat astfel de sfântul episcop: „Dacă omul se gândeşte cu un pic de atenţie la divinitate, simte imediat o oarecare dulce emoție la inimă, ceea ce dovedește că Dumnezeu este Dumnezeul inimii umane”. Aceasta, pentru pontif, este sinteza gândirii sale: „În inimă şi prin inimă”, scrie el, „omul îl recunoaște pe Dumnezeu şi, în acelaşi timp, pe sine însuși, propria origine şi profunzime, propria împlinire, în chemarea la iubire”. Astfel descoperă că credinţa nu este „o abandonare pasivă la o doctrină fără carne şi fără istorie”, ci este „înainte de toate o atitudine a inimii” care se naște din contemplarea vieţii lui Isus şi ne face să locuim în istorie cu încredere şi concretețe „la școala întrupării”.

Discernământul la proba iubirii

Sfântul Francisc de Sales, afirmă papa, „a recunoscut dorința ca rădăcina oricărei vieți spirituale adevărate şi, în acelaşi timp, ca loc al contrafacerii sale”. Pentru aceasta considera fundamental „a pune dorința la încercare prin discernământ”, iar criteriul ultim pentru evaluarea sa „l-a găsit în iubire”, pentru a se întreba, „în fiecare circumstanță a vieţii unde se află iubirea cea mai mare”.

O teologie cufundată în rugăciune şi în comunitate

Pontiful atribuie reflecţiei sfântului Francisc de Sales asupra vieţii spirituale „o demnitate teologică eminentă”, pentru că în el se văd „trăsăturile esenţiale ale modului de a face teologie”. Mai întâi viaţa spirituală, pentru că „teologi se devine în cuptorul rugăciunii”, şi apoi viaţa eclezială, dat fiind că „teologul creştin elaborează gândirea sa cufundat în comunitate”. A scris opere spirituale importante, cum sunt Introducere la viaţa evlavioasă şi Tratatul iubirii lui Dumnezeu, şi mii de scrisori trimise înăuntrul şi în afara zidurilor conventurilor către călugări şi călugăriţe, către bărbați şi femei de curte precum şi oamenilor obișnuiți.

Un stil nou, caracterizat de optimism

În direcțiunea sa spirituală, sfântul Francisc de Sales – explică papa Francisc – vorbește într-un mod nou, folosind „o metodă care renunță la asprime şi se bazează pe deplin pe demnitatea şi capacitatea unui suflet evlavios, în pofida slăbiciunilor sale”. Există în această privire, comentează papa, „optimismul salezian” care „a lăsat amprenta sa durabilă în istoria spiritualității, pentru înfloriri succesive, ca în cazul lui don Bosco după două secole”. Pe la sfârşitul vieţii vedea astfel timpul său: „Lumea devenea aşa de delicată încât în curând nimeni nu va mai îndrăzni să o atingă decât cu mănuşi de catifea, nici să-i îngrijească rănile decât cu coji de ceapă; dar ce contează, dacă oamenii sunt vindecați şi, în definitiv, sunt salvați? Regina noastră, caritatea, face totul pentru fiii săi”. Nu era capitularea în faţa unei înfrângeri – afirmă papa Francisc – cât mai degrabă „intuiţia unei schimbări în desfăşurare şi a exigenţei, complet evanghelice, de a înţelege cum se poate locui în ea”.

Om al dialogului

Astfel, şi în dialogul cu protestanții, aminteşte papa citându-l pe Benedict al XVI-lea, a experimentat „tot mai mult, dincolo de confruntarea teologică necesară, eficacitatea relației personale şi a carității”. În contact cu persoane de confesiune calvinistă, sfântul a fost un abil combatant, dar şi un om al dialogului, inventator de practici pastorale originale, cum sunt vestitele „foi volante”, lipite peste tot şi introduse chiar sub ușile caselor. Şi pentru aceasta a fost ales ca patron al jurnaliștilor.

Nicio impunere

Partea a doua a scrisorii apostolice priveşte la moştenirea sfântului Francisc de Sales pentru epoca noastră, recitind „câteva alegeri cruciale ale sale, pentru umple schimbarea cu înţelepciune evanghelică”. Prima a fost aceea de „a repropune fiecăruia relația fericită dintre Dumnezeu şi ființa umană”, aşa cum face sfântul în Tratatul iubirii lui Dumnezeu. Providența divină atrage inimile noastre la iubirea sa, scrie el, fără nicio impunere, nu cu un „lanț de fier”, ci cu „invitații, atracții delicioase şi inspirații sfinte”. Forma convingătoare, comentează papa, „a unei invitații care lasă intactă libertatea omului”.

Devoțiunea adevărată şi falsă

A doua mare alegere crucială a sfântului din Sales, pentru pontif, „a fost aceea de a fi tratat problema evlaviei”. La începutul cărții Filotea, cum rebotează sfântul Francisc prima sa mare operă, Introducere la viaţa evlavioasă, subliniază despre adevărata evlavie „există numai una şi o mulțime false şi deşarte, dacă n-ai cunoaște-o pe cea adevărată, ai risca să te înșeli şi să pierzi timpul urmărind una absurdă şi superstiţioasă”. Aceasta este descrierea evlaviei false pe care o face: se merge de la „cel care se consacră postului” şi crede că este evlavios pentru că nu mănâncă şi nu bea, dar îşi înmoaie limba „în sângele aproapelui prin bârfă şi calomnie”, la cel care turuie „foarte multe rugăciuni” şi „limba lui se dezlănțuie în tot felul de vorbe jignitoare, arogante şi injurioase” despre toţi. De asemenea, la cel care dă de pomană celor săraci, dar „nu este în stare să scoată blândețea din inima lui pentru a-i ierta pe dușmanii săi”.

În schimb, adevărata evlavie, pentru sfântul Francisc de Sales, „nu este altceva decât o adevărată iubire a lui Dumnezeu, o manifestare a carității, așadar nimic abstract, clarifică papa Francisc, ci „un mod de a fi în concretul existenței zilnice”. De aceea, pentru sfântul episcop, evlavia nu duce la izolare şi nu trebuie izolată „la vreun domeniu protejat şi rezervat. Mai degrabă, ea este a tuturor şi pentru toţi, oriunde suntem, şi fiecare o poate practica în funcţie de propria vocație”.

Viaţa creştină înseamnă a descoperi bucuria de a iubi

În ultimul capitol al scrisorii apostolice, intitulat „Extazul vieţii”, pontiful sintetizează gândirea sfântului Francisc de Sales despre viaţa creştină, care nu este „o retragere intimistă” în propria inimă sau o „ascultare tristă şi cenuşie” faţă de porunci, pentru că acela care „presupune că se ridică spre Dumnezeu, dar nu trăieşte caritatea faţă de aproapele, se înșală pe sine însuși şi pe ceilalți”. În schimb, viaţa creştină este o existență care „a regăsit izvoarele bucuriei, împotriva oricărei uscări a ei”, pentru că acela care trăieşte iubirea adevărată întâlnește libertatea de a iubi şi „izvorul acestei iubiri care atrage inima este viaţa lui Isus Cristos” care şi-a dăruit viaţa pentru noi.

 

De Alessandro Di Bussolo

(După Vatican News, 28 decembrie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Congregaţia pentru Educaţia Catolică, „Bărbat şi femeie i-a creat” Pentru o cale de dialog cu privire la teoria de gen în educaţie, Iași 2022, 38 p., 14×20, ISBN 978-606-578-497-0, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: „Bărbat şi femeie i-a creat” Pentru o cale de dialog cu privire la teoria de gen în educaţie, scrisă de Congregaţia pentru Educaţia Catolică și tradusă în limba română de pr. Petru Sebastian Tamaş. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 38 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.

Devine tot mai clar că ne confruntăm cu ceea ce s-ar putea numi o adevărată criză educativă, în special în ceea ce priveşte teme ce ţin de afectivitate şi sexualitate. În multe locuri, curricula şcolară cuprinde şi propune parcursuri educative ce transmit concepţii cu privire la persoană şi viaţă, despre care se spune că sunt neutre, dar care în realitate reflectă o antropologie contrară credinţei şi raţiunii drepte. Dezorientarea antropologică ce caracterizează pe scară largă climatul cultural al timpului nostru a contribuit în mod cert la destructurarea familiei, aducând cu sine tendinţa de a anula diferenţele dintre bărbat şi femeie, consideraţi acum ca simple produse ale unei condiţionări istorice şi culturale.

În acest context, misiunea educativă se află în faţa unei provocări ce provine din diferite forme ale unei ideologii, numită generic gender, care neagă diferenţa şi reciprocitatea naturală a bărbatului şi femeii. Ea are în vedere o societate fără diferenţe de sex şi goleşte baza antropologică a familiei. Această ideologie induce proiecte educative şi orientări legislative care promovează o identitate personală şi o intimitate afectivă separate în mod radical de diferenţa biologică între bărbat şi femeie. Identitatea umană este pusă pe seama unei opţiuni individualiste şi schimbătoare în timp.

Pare evident că problema nu poate fi izolată de orizontul mai amplu al educaţiei la iubire, care ar trebui să ofere – aşa cum a menţionat Conciliul al II-lea din Vatican – „o educaţie sexuală pozitivă şi prudentă”, în contextul unui drept inalienabil al tuturor de a primi „o educaţie pe măsura menirii lor, adaptată caracterului, sexului, culturii şi tradiţiilor ţării lor şi, în acelaşi timp, deschisă relaţiilor frăţeşti cu celelalte popoare pentru a favoriza adevărata unitate şi pace pe pământ” (GE 1). În acest sens, Congregaţia pentru Educaţie Catolică a oferit deja câteva reflecţii în documentul Orientamenti educativi sull’amore umano. Lineamenti di educazione sessuale.

În perspectiva antropologiei creştine, sexualitatea reprezintă o componentă esenţială a personalităţii, un mod al său de a fi, de a se manifesta, de a comunica cu alţii, de a simţi, de a exprima şi de a trăi iubirea umană. Prin urmare, ea este parte integrantă a dezvoltării personalităţii şi a procesului educativ. De la sex, de fapt, persoana umană primeşte caracteristicile care, pe plan biologic, psihologic şi spiritual, o fac bărbat sau femeie, condiţionând astfel puternic parcursul ei spre maturitate şi inserarea în societate. Pe măsură ce fiecare persoană creşte, o asemenea diversitate, legată de complementaritatea celor două sexe, răspunde pe deplin planului lui Dumnezeu, în funcţie de vocaţia la care este chemat fiecare. De aceea, educaţia sexual-afectivă trebuie să ia în considerare întreaga persoană şi să urmărească integrarea elementelor biologice, psihoafective, sociale şi spirituale.

Congregaţia pentru Educaţie Catolică, având în vedere competenţele sale, doreşte acum să ofere unele reflecţii care să-i poată orienta şi susţine pe cei angajaţi în educarea noilor generaţii pentru a aborda în mod metodic cele mai dezbătute probleme de astăzi cu privire la sexualitatea umană, în virtutea vocaţiei la iubire, la care fiecare persoană este chemată. În acest fel, se doreşte promovarea unei metodologii bazate pe trei principii: a asculta, a analiza, a propune, care să favorizeze întâlnirea cu nevoile persoanei şi ale comunităţii. De altfel, ascultarea nevoilor celorlalţi, precum şi o înţelegere a diferitelor situaţii conduc la un set de elemente raţionale şi pregătesc pentru o educaţie creştină înrădăcinată în credinţă, care aruncă asupra tuturor lucrurilor o lumină nouă şi dezvăluie gândul dumnezeiesc asupra vocaţiei integrale a omului.

Atunci când pornim pe calea dialogului pe tema gender în educaţie, e necesar să ţinem cont de diferenţa dintre ideologia de gen şi diferitele cercetări asupra genului efectuate de ştiinţele umaniste. În timp ce ideologia pretinde, aşa cum constată Papa Francisc, să răspundă la anumite aspiraţii, uneori comprehensibile, dar încearcă să se impună ca gândire unică menită să determine şi educaţia copiilor, şi, prin urmare, se exclude dialogul, nu lipsesc cercetările cu privire la gender, ce caută să aprofundeze modul în care se trăieşte în diferite culturi diferenţa sexuală dintre bărbat şi femeie. Raportându-ne la aceste cercetări, ar trebui să fim deschişi la a asculta, a analiza şi a face propuneri.

În acest context, Congregaţia pentru Educaţie Catolică oferă acest text – mai ales în mediile afectate de acest fenomen – celor care au la inimă educaţia, în mod special comunităţilor educative din şcolile catolice şi celor care, însufleţiţi de viziunea creştină despre viaţă, lucrează în alte şcoli, părinţilor, elevilor, directorilor şi personalului didactic, ca, de altfel, şi episcopilor, preoţilor, călugărilor şi călugăriţelor, mişcărilor religioase, asociaţiilor de credincioşi şi altor organisme din domeniu.

Text preluat din „Introducerea” la document

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Congregaţia pentru Educaţia Catolică, A educa astăzi şi mâine. O pasiune care se reînnoieşte. Instrumentum laboris 2014, Iași 2022, 52 p., 14×20, ISBN 978-606-578-496-3, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: A educa astăzi şi mâine. O pasiune care se reînnoieşte. Instrumentum laboris 2014, scrisă de Congregaţia pentru Educaţia Catolică și tradusă în limba română de pr. Petru Sebastian Tamaş. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 52 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.

Membrii Adunării Plenare a Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, convocată în anul 2011, au acceptat invitaţia Papei Benedict al XVI-lea, fiindu-le încredinţată de către Dicasteriu pregătirea celui de-al 50-lea aniversar al Declaraţiei Gravissimum educationis şi al celui de-al 25-lea aniversar al Constituţiei apostolice Ex corde Ecclesiae, care vor avea loc în 2015, în scopul de a relansa angajarea Bisericii în domeniul educaţiei.

Două etape principale au marcat drumul de pregătire: un seminar de studiu, care a reunit experţi din întreaga lume, a avut loc în iunie 2012, şi Adunarea Plenară a Membrilor Congregaţiei, care s-au întâlnit în februarie 2014.

Reflecţiile care s-au maturizat în cadrul acestor întâlniri se regăsesc în acest Instrumentum laboris „A educa astăzi şi mâine. O pasiune care se reînnoieşte”. Textul adună punctele de referinţă esenţiale ale celor două documente, caracteristicile fundamentale ale şcolii şi ale universităţii catolice, precum şi provocările la care instituţiile educative catolice sunt chemate să răspundă cu propriul proiect.

În anii ce au urmat Conciliului al II-lea din Vatican, Magisteriul papal a revenit cu insistenţă asupra importanţei educaţiei în general şi asupra contribuţiei pe care comunitatea creştină este chemată să o ofere în acest domeniu. În acest sens, şi Congregaţia pentru Educaţia Catolică a intervenit cu numeroase documente. Aniversările din 2015 devin, prin urmare, o ocazie preţioasă pentru a colecta indicaţiile Magisteriului şi pentru a schiţa linii directoare pentru deceniile viitoare.

Instrumentum laboris a fost pregătit în acest scop. Tradus în diferite limbi, el este destinat în primul rând Conferinţelor Episcopale, Uniunii Superiorilor Generali şi Uniunii Internaţionale a Superioarelor Generale ale Congregaţiilor Călugăreşti, asociaţiilor naţionale şi internaţionale ale profesorilor, părinţilor, elevilor/studenţilor şi foştilor elevi/studenţi, precum şi conducătorilor de şcoli şi comunităţii creştine, pentru a reflecta asupra importanţei educaţiei catolice în contextul noii evanghelizări. Poate fi folosit şi pentru a realiza o evaluare pastorală în acest domeniu al apostolatului Bisericii, dar şi pentru a promova iniţiative de aducere la zi şi formare pentru personalul care lucrează în şcolile şi universităţile catolice.

Cardinal Zenon Grocholewski

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, Directoriu despre evlavia populară şi liturgie. Principii şi orientări, Iași 2021, 300 p., 14×20, ISBN 978-606-578-441-3, 30 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Directoriu despre evlavia populară şi liturgie. Principii şi orientări, scrisă de Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 300 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Afirmând primatul liturgiei, „culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi izvorul din care emană toată puterea ei” (Sacrosanctum Concilium 10), Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican aminteşte totuşi că „viaţa spirituală nu se poate reduce numai la participarea la liturgia sacră” (ibidem 12). De fapt, alimentează viaţa spirituală a credincioşilor şi „exerciţiile de pietate ale poporului creştin”, în special cele recomandate de Scaunul Apostolic şi practicate în Bisericile particulare prin mandatul sau cu aprobarea episcopului. Amintind de importanţa ca aceste exprimări cultuale să fie conforme cu legile şi cu normele Bisericii, părinţii conciliari au trasat cadrul înţelegerii lor teologice şi pastorale: „Exerciţiile de pietate trebuie orânduite ţinând seama de timpul liturgic, în aşa fel încât să se potrivească cu liturgia sacră, să se inspire din ea într-un fel sau altul şi la ea să ducă poporul creştin” (ibidem 13).

În lumina acestei învăţături autoritare şi a altor pronunţări ale magisteriului Bisericii în privinţa practicilor de evlavie ale poporului creştin şi adunând instanţele pastorale apărute în aceşti ani, Adunarea Plenară a Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, desfăşurată în zilele de 26-28 septembrie 2001, a aprobat acest Directoriu. În acesta sunt luate în considerare, în formă organică, legăturile care există între liturgie şi evlavia populară, amintind principiile care călăuzesc această relaţie şi dând orientări, cu scopul unei realizări rodnice a lor în Bisericile particulare, conform tradiţiei particulare a fiecăreia. Aşadar, cu titlu special, este misiunea episcopilor să valorizeze evlavia populară, ale cărei roade au fost şi sunt de mare valoare pentru păstrarea credinţei în poporul creştin, cultivând o atitudine pastorală pozitivă şi încurajatoare faţă de ea.

După ce a primit de la Suveranul Pontif Ioan Paul al II-lea aprobarea ca acest dicaster să publice „Directoriul despre evlavia populară şi liturgie. Principii şi orientări” (Document al Secretariatului de Stat din 14 decembrie 2001, Prot. Nr. 497.514), Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor este bucuroasă să-l facă public, cu dorinţa ca, din acest instrument, păstori şi credincioşi să poată scoate beneficii pentru a creşte în Cristos, prin el şi cu el, în Duhul Sfânt, spre lauda Tatălui care este în ceruri.

Cardinal Jorge A. Medina Estévez

Prefect

* * *

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

• prin poştă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; Iaşi 700462
• prin e-mail: sapientia@itrc.ro
• prin telefon: 0754-826-814
• prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
• direct din Librăria „Sapientia” din Iași (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași)
• sau la librăriile catolice partenere

* * *

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Episcopul şi unitatea creştinilor: Vademecum Ecumenic, Iași 2021, 71 p., 14×20, ISBN 978-606-578-436-9, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Episcopul şi unitatea creştinilor: Vademecum Ecumenic, scrisă de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 71 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei. 

Slujirea încredinţată episcopului este o slujire a unităţii atât în interiorul propriei dieceze, cât şi între Biserica locală şi Biserica universală. Aşadar, această slujire are o relevanţă specială în căutarea unităţii tuturor discipolilor lui Cristos. Responsabilitatea episcopului în promovarea unităţii creştinilor este afirmată clar în Codul de drept canonic al Bisericii latine, printre îndatoririle funcţiei sale pastorale: „Să se poarte cu omenie şi caritate faţă de fraţii care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică, încurajând, de asemenea, ecumenismul, aşa cum este el înţeles de Biserică” (can. 383 § 3 CDC 1983). Prin urmare, episcopul nu poate considera promovarea cauzei ecumenice pur şi simplu ca pe una din multele îndatoriri ale slujirii sale diversificate, o îndatorire care ar putea sau ar trebui să fie amânată în faţa altor priorităţi, aparent mai importante. Angajarea ecumenică a episcopului nu este o dimensiune opţională a slujirii sale, ci o datorie şi o obligaţie. Acest lucru apare şi mai clar în Codul canoanelor Bisericilor Orientale, care conţine o secţiune specială dedicată îndatoririi ecumenice, în care se recomandă în mod deosebit păstorilor Bisericii „să se străduiască participând în mod ingenios la activitatea ecumenică” (can. 902-908 CCBO 1990). Aşadar, în slujirea unităţii, activitatea pastorală a episcopului include nu numai unitatea Bisericii sale, ci şi unitatea tuturor celor botezaţi în Cristos.

Acest document, Episcopul şi unitatea creştinilor. Vademecum ecumenic, publicat de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, este oferit ca un sprijin pentru episcopii diecezani şi eparhiali pentru a-i ajuta să înţeleagă şi să realizeze mai bine responsabilitatea lor ecumenică. La originea acestui Vademecum a fost cererea formulată în timpul unei adunări plenare a acestui Consiliu Pontifical. Textul a fost redactat de oficialii Consiliului, cu consultarea experţilor şi cu aprobarea dicasterelor competente din Curia Romană. Acum suntem bucuroşi să-l publicăm cu binecuvântarea Sfântului Părinte Papa Francisc.

Încredinţăm această lucrare episcopilor din lume, sperând ca în aceste pagini să poată găsi linii călăuzitoare clare şi utile, care să-i ajute să conducă Bisericile locale încredinţate grijii lor pastorale spre acea unitate pentru care Domnul s-a rugat şi la care Biserica este chemată în mod irevocabil.

Cardinal Kurt Koch

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Comisia Teologică Internaţională, Reciprocitatea dintre credinţă şi sacramente în economia sacramentală, Iași 2020, 152 p., 14×20, ISBN 978-606-578-405-5, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Reciprocitatea dintre credinţă şi sacramente în economia sacramentală, scrisă de Comisia Teologică Internaţională și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 152 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 15 lei.

La sfârșitul anului 2019, Comisia Teologică Internațională a publicat un document care tratează despre raportul dintre credință și sacramente. Documentul este de mare actualitate deoarece credința și sacramentele, mai ales sacramentul Căsătoriei, trec astăzi printr-o profundă criză în practica pastorală.

Studiul despre Reciprocitatea dintre credinţă şi sacramente în economia sacramentală a fost elaborat de o subcomisie a Comisiei Teologice Internaționale, condusă de teologul iezuit Gabino Uríbarri Bilbao. Într-un interviu acordat sitului www.vaticannews.va pr. Bilbao ne informează că dezbaterile pe această temă s-au desfășurat între anii 2014 și 2019. Textul final a fost aprobat de majoritatea membrilor Comisiei Teologice Internaționale, după care a fost supus aprobării președintelui ei, Cardinalul Luis F. Ladaria Ferrer, prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, iar în ziua de 19 decembrie 2019, documentul a primit aprobarea din partea Papei Francisc.

Scopul documentului Reciprocitatea dintre credinţă şi sacramente în economia sacramentală, structurat în cinci capitole, este să sublinieze reciprocitatea dintre credință și sacramente, teme care se confruntă astăzi cu numeroase probleme în practica pastorală. Inima documentului se află în capitolul II și constă într-o argumentare teologică a raportului de reciprocitate dintre credință și sacramente. La baza acestui raport se află trei teze fundamentale: 1) Revelația lui Dumnezeu și istoria mântuirii au o dimensiune sacramentală datorită misterului întrupării Fiului lui Dumnezeu; 2) această revelație sacramentală, orânduită spre împărtășirea harului dumnezeiesc persoanei umane, este dialogală; 3) de aceea, credința creștină, ca răspuns la o revelație sacramentală, are un caracter sacramental. Pornind de aici, în capitolul III, sunt prezentate cele trei sacramente ale inițierii creștine și, în capitolul IV, căsătoria. Documentul se încheie cu un capitol de sinteză, mai scurt, în care se subliniază reciprocitatea esențială dintre credință și sacramente din perspectiva catolică.

Tema reciprocității dintre credință și sacramente este pusă în discuție de mai mulți ani, mai ales în relație cu căsătoria. Atât Papa Benedict al XVI-lea, cât și Papa Francisc au abordat deseori chestiunea validității acelor căsătorii celebrate în biserică din obișnuință sau din tradiție, dar fără o adevărată credință. Din acest motiv, cei doi pontifi chiar au cerut o revizuire a anumitor criterii din procesele de declare a nulității căsătoriei.

Documentul de față își propune să lumineze această problematică atât de complexă mai întâi din punctul de vedere al teologiei dogmatice. Reglementarea canonică a celebrării și a validității sacramentului Căsătoriei se deduce din adevărul său dogmatic. Cu toate acestea, documentul ține cont și de dreptul canonic, ca știință sacră, și de jurisprudența tribunalului Rota Romana. Textul Comisiei Teologice Internaționale refuză atât automatismul, potrivit căruia orice căsătorie între botezați este sacrament, cât și „scepticismul elitist”, potrivit căruia orice grad de lipsă de credință ar vicia intenția și ar invalida sacramentul. Ceea ce se prevede este o sarcină delicată pentru păstori și pentru toți cei implicați în pastorala matrimonială, pentru a-i ajuta pe viitorii soți să crească în propria credință față de ceea ce este Căsătoria. Misiunea păstorilor este să discearnă cu grijă fiecare caz concret. Ei trebuie să fie conștienți de tensiunea existentă între faptul că Biserica facilitează accesul la sacramentul Căsătoriei, dar are o concepție foarte înaltă despre Căsătorie.

Documentul subliniază câteva aspecte importante și cât privește raportul dintre credință și cele trei sacramente ale inițierii creștine. Se afirmă mai ales că fiecare sacrament are un caracter misionar. Cineva primește un sacrament nu doar pentru el însuși, ci și pentru ceilalți, pentru întărirea Bisericii ca trup al lui Cristos și pentru a fi martor al lui Isus Cristos cel înviat. Se insistă apoi asupra necesității etapelor catecumenale premergătoare primirii sacramentului, asupra a ceea ce se întâmplă în momentul primirii sacramentului ca dar al harului și a înțelegerii personale a semnificației sacramentului. De asemenea, se insistă asupra necesității catehezei succesive primirii sacramentelor, inspirată din catehezele mistagogice ale părinților Bisericii.

Figura credinței care se desprinde din fiecare sacrament este diferită. La Botez trebuie asigurată prezența elementului dialogal care caracterizează istoria mântuirii și relația cu Dumnezeu. Aceasta nu pune probleme pentru botezul adulților, însă pentru botezul copiilor trebuie asigurată prezența persoanelor apropiate: părinți, nași, bunici, rude, care să garanteze angajamentul unei educații creștine. La Mir se accentuează maturitatea cerută pentru o integrare mai conștientă și responsabilă în comunitatea creștină, atât pe versantul intern al construcției comunitare, cât și pe cel al misiunii ad extra. Este evidențiată importanța relației personale cu Domnul prin rugăciune. Euharistia este sacramentul credinței prin antonomasie. În ea credința se exercită și se alimentează. Se cere o mai mare adeziune personală la credință și o coerență bazilară cu viața creștină.

Documentul Reciprocitatea dintre credinţă şi sacramente în economia sacramentală nu intenționează să pună bariere în calea primirii sacramentelor, din contră, dorește să ajute și să stimuleze activitatea pastorală și practica sacramentală. Dacă vrem să luăm în serios sacramentalitatea istoriei mântuirii și să evităm ca o celebrare liturgică să alunece spre un ritualism gol, spre magie sau spre o privatizare a credinței care nu mai corespunde credinței ecleziale, se cere un minimum de credință.

Pr. dr. Ștefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Comisia Teologică Internaţională, Libertatea religioasă pentru binele tuturor. Abordare teologică a provocărilor contemporane, Iași 2020, 90 p., 14×20, ISBN 978-606-578-404-8, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Libertatea religioasă pentru binele tuturor. Abordare teologică a provocărilor contemporane, scrisă de Comisia Teologică Internaţională și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 90 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 10 lei.

Documentul Libertatea religioasă pentru binele tuturor. Abordare teologică a provocărilor contemporane, publicat în anul 2019, cu aprobarea Papei Francisc, a fost elaborat de o subcomisie a Comisiei Teologice Internaționale. Textul documentului reafirmă că libertatea religioasă, în dimensiunea sa individuală și comunitară, se află la baza tuturor celorlalte libertăți și promovează nu hegemonii sau privilegii, ci binele pentru toți.

Documentul pornește de la învățătura declarației conciliare Dignitatis humanae din 1965 și de la receptarea sa de către magisteriul bisericesc și de teologie după Conciliul al II-lea din Vatican. Apoi, sub forma unui cadru sintetic de principii, mai ales antropologice, ale înțelegerii creștine a libertății religioase, tratează despre libertatea religioasă a persoanei mai întâi în dimensiunea sa individuală și apoi în dimensiunea sa comunitară, subliniind între altele valoarea comunităților religioase drept corpuri intermediare în viața socială.

În continuare, documentul ia în considerație libertatea religioasă în raport cu statul și oferă anumite precizări referitoare la contradicțiile prezente în ideologia acelei concepții despre un stat neutral din punct de vedere religios, etic și valoric. În sfârșit, tratează despre contribuția libertății religioase la conviețuirea și pacea socială, pentru a pune în evidență apoi rolul central al libertății religioase în misiunea Bisericii, astăzi.

Intenția Comisiei a fost, mai întâi, să propună o aducere la zi a receptării declarației conciliare Dignitatis humanae, apoi să explice rațiunile unei juste integrări – antropologică și politică – dintre aspectul personal și cel comunitar al libertății religioase. Exigența acestei clarificări derivă din nevoia ca și doctrina socială a Bisericii să țină cont de evidențele istorice cele mai relevante ale noii experiențe globale.

Pr. dr. Ștefan Lupu

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Congregaţia Pentru Cler, Instrucțiunea: Convertirea pastorală a comunităţii parohiale în slujba misiunii evanghelizatoare a Bisericii, Iași 2020, 66 p., 14×20, ISBN 978-606-578-415-4, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent Instrucțiunea: Convertirea pastorală a comunităţii parohiale în slujba misiunii evanghelizatoare a Bisericii, scrisă de Congregaţia Pentru Cler și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 66 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei. 

Reflecţia teologică a Conciliului al II-lea din Vatican şi schimbările sociale şi culturale însemnate din ultimele decenii au indus diferite Biserici particulare să reorganizeze forma de încredinţare a îngrijirii pastorale a comunităţilor parohiale. Acest lucru a permis să se demareze experienţe noi, valorizând dimensiunea comuniunii şi realizând, sub conducerea păstorilor, o sinteză armonioasă a carismelor şi vocaţiilor în slujba vestirii evangheliei, care să corespundă mai bine exigenţelor actuale ale evanghelizării.

Papa Francisc, la începutul slujirii sale, a amintit de „creativitate”, care înseamnă „a căuta drumuri noi”, adică „a căuta drumul pentru ca evanghelia să fie vestită”; în această privinţă, a concluzionat Sfântul Părinte, „Biserica şi Codul de Drept Canonic ne oferă multe, multe posibilităţi, multă libertate pentru a căuta aceste lucruri”.

Situaţiile descrise de această instrucţiune reprezintă o ocazie preţioasă pentru convertirea pastorală în sens misionar. De fapt, sunt invitaţii adresate comunităţilor parohiale să iasă din ele însele, oferind instrumente pentru o reformă, chiar şi structurală, orientată spre un stil de comuniune şi de colaborare, de întâlnire şi de apropiere, de milostivire şi de atenţie faţă de vestirea evangheliei.

Este vorba despre o acţiune pastorală care, printr-o colaborare efectivă şi vitală între preoţi, diaconi, consacraţi şi laici, precum şi între diferite comunităţi parohiale din aceeaşi zonă sau regiune, se preocupă să găsească împreună întrebările, dificultăţile şi provocările referitoare la evanghelizare, căutând să integreze căi, instrumente, propuneri şi mijloace corespunzătoare pentru a le înfrunta. Un astfel de proiect misionar comun ar putea să fie elaborat şi realizat în raport cu contexte teritoriale şi sociale apropiate, adică în comunităţi învecinate sau unite de aceleaşi condiţii socio-culturale, sau cu referinţă la domenii pastorale asemănătoare, de exemplu, în cadrul unei coordonări necesare între pastoraţia tineretului, universitară şi vocaţională, aşa cum se întâmplă deja în multe dieceze.

Acest lucru cere ca istorica instituţie parohială să nu rămână prizonieră a imobilismului sau a unei repetitivităţi pastorale îngrijorătoare, ci să pună în mişcare acel „dinamism în ieşire”, care, prin colaborarea între comunităţi parohiale diferite şi printr-o comuniune reîntărită între clerici şi laici, s-o facă efectiv orientată spre misiunea evanghelizatoare, misiune a întregului popor al lui Dumnezeu, care merge în istorie ca „familie a lui Dumnezeu” şi care, în sinergia diferiţilor membri, lucrează pentru creşterea întregului trup eclezial.

De aceea, acest document, în afară de a evidenţia o asemenea reînnoire, prezintă un mod de aplicare a normativei canonice care stabileşte posibilităţile, limitele, drepturile şi obligaţiile păstorilor şi laicilor, pentru ca parohia să se redescopere pe ea însăşi ca loc fundamental al vestirii evanghelice, al celebrării Euharistiei, spaţiu de fraternitate şi caritate, din care iradiază mărturia creştină pentru lume.

Cardinal Beniamino Stella

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, Ecclesiae sponsae imago. Instrucţiune despre Ordo virginum, Iași 2018, 86 p., 14×20, ISBN 978-606-578-357-7, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Ecclesiae sponsae imago. Instrucţiune despre Ordo virginum, scrisă de Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică și tradusă din limba italiană de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 86 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 10 lei.

Imaginea Bisericii mireasă a lui Cristos se prezintă în Noul Testament ca icoană revelatoare eficace a naturii intime a raportului pe care Domnul Isus a voit să-l stabilească cu comunitatea celor care cred în el (Ef 5,23-32; Ap 19,7-9; 21,2-3.9).

Încă din timpurile apostolice această exprimare a misterului Bisericii a avut o manifestare cu totul specială în viaţa acelor femei care, corespunzând carismei trezite în ele de Duhul Sfânt, cu iubire nupţială s-au dedicat Domnului Isus în feciorie, pentru a experimenta rodnicia spirituală a raportului intim cu el şi a oferi roade Bisericii şi lumii.

Aşa cum indică unele texte din Noul Testament şi scrierile din primele secole creştine, această formă de viaţă evanghelică a apărut în mod spontan în diferitele regiuni în care se dezvoltau comunităţile ecleziale, situându-se între celelalte forme de viaţă ascetică, forme care, în contextul societăţii păgâne, constituiau un semn evident al noutăţii creştinismului şi al capacităţii sale de a răspunde la cele mai profunde întrebări cu privire la sensul existenţei umane. Cu un proces analog cu acela care a avut în vedere văduvia femeilor care alegeau continenţa „în cinstea trupului Domnului”, fecioria consacrată feminină a asumat progresiv caracteristicile unei stări de viaţă recunoscute public de Biserică.

În primele trei secole au fost numeroase fecioarele consacrate care pentru a rămâne fidele Domnului au îndurat martiriul. Între acestea, Agata din Catania, Lucia din Siracusa, Agneza şi Cecilia din Roma, Tecla din Iconium, Apolonia din Alexandria, Restituta din Cartagina, Justa şi Rufina din Sevilla. După aceea până astăzi, amintirea fecioarelor martire a rămas ca o chemare vie la dăruirea totală de sine pe care o cere consacrarea feciorelnică.

Impulsul de reînnoire eclezială pe care l-a inspirat Conciliul al II-lea din Vatican a trezit interes şi cu privire la ritul liturgic al consecratio virginum şi la Ordo virginum. După multe secole de la dispariţia sa şi într-un context istoric schimbat în mod radical, în care erau în desfăşurare procese de schimbare profundă a condiţiei feminine în Biserică şi în societate, acea formă antică de viaţă consacrată revela o surprinzătoare forţă de atracţie şi apărea capabilă să corespundă nu numai dorinţei multor femei de a se dedica total Domnului şi fraţilor, ci şi redescoperii contextuale a propriei identităţi a Bisericii particulare în comuniunea unicului Trup al lui Cristos.

Conform dispoziţiei Constituţiei despre liturgie Sacrosanctum Concilium nr. 80, în perioada postconciliară ritul lui consecratio virginum prezent în Pontificalul Roman a fost supus unei revizuiri pe baza principiilor generale pe care Conciliul le-a stabilit pentru reforma liturgică. Noua Ordo consecrationis virginum, promulgată la 31 mai 1970 de Sfânta Congregaţie pentru Cultul Divin, prin mandat special al Papei Paul al VI-lea, a intrat în vigoare la 6 ianuarie 1971. Reluând cea mai veche tradiţie eclezială şi ţinând cont şi de evoluţia istorică, au fost elaborate şi aprobate două forme de celebrare. Prima este destinată femeilor care, rămânând in saeculo, adică în condiţiile obişnuite de viaţă, sunt admise la consacrare de către episcopul diecezan. A doua este destinată călugăriţelor de comunitate în care ritualul este folosit cu voturi perpetue sau care în aceeaşi celebrare depun voturile perpetue şi primesc consecratio virginum.

De când s-a repropus în Biserică această formă de viaţă consacrată, s-a asistat la o adevărată reînflorire a lui Ordo virginum, a cărui vitalitate se manifestă în bogăţia pluriformă de carisme personale puse în slujba edificării Bisericii şi a reînnoirii societăţii după spiritul evangheliei. Fenomenul apare de mare relevanţă, nu numai prin numărul femeilor implicate, ci şi prin răspândirea sa în toate continentele, în foarte multe ţări şi dieceze, în zone geografice şi contexte culturale atât de diversificate.

În ultimii ani, din mai multe părţi au venit la acest dicaster cereri de a oferi indicaţii care să orienteze acţiunea episcopilor diecezani în aplicarea normelor conţinute în Pontificalul Roman şi, implicit, amintite de can. 604 din Codul de Drept Canonic, precum şi în definirea unei discipline mai complete şi organice, care, pe baza principiilor comune din dreptul vieţii consacrate în diferitele sale forme, să se precizeze cu referinţă la particularităţile lui Ordo virginum.

Prezenţa reînnoită a acestei forme de viaţă consacrată în Biserică, a cărei reapariţie este aşa de strâns legată de evenimentul Conciliului al II-lea din Vatican, şi rapiditatea creşterii sale în atâtea Biserici particulare fac oportun să se corespundă acestor cereri, pentru ca în adaptarea necesară la diferitele contexte culturale să fie păstrată identitatea specifică a lui Ordo virginum.

Această Instrucţiune stabileşte principiile normative şi criteriile orientative pe care păstorii fiecărei dieceze şi Biserici particulare asimilate diecezei vor trebui să le aplice în îngrijirea pastorală a lui Ordo virginum.

După ce a schiţat fundamentul biblic şi elementele tipice ale vocaţiei şi mărturiei fecioarelor consacrate (Partea I), Instrucţiunea tratează configuraţia specifică a lui Ordo virginum în cadrul Bisericii particulare şi al Bisericii universale (Partea a II-a), pentru a se opri după aceea asupra discernământului vocaţional şi a itinerarelor pentru formarea prealabilă consacrării şi formarea permanentă (Partea a III-a).

Cardinal João Braz de Aviz

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Comisia Teologică Internaţională, Sinodalitatea în viaţa şi în misiunea Bisericii, Iași 2018, 94 p., 17×24, ISBN 978-606-578-344-7, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Sinodalitatea în viaţa şi în misiunea Bisericii, scrisă de Comisia Teologică Internaţională și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 94 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 10 lei. 

„Drumul sinodalităţii este drumul pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la Biserica din cel de-al treilea mileniu”: această angajare programatică a fost propusă de Papa Francisc la comemorarea celei de-a cincizecea aniversări a instituirii Sinodului Episcopilor din partea fericitului Paul al VI-lea. De fapt, sinodalitatea – a subliniat el – „este dimensiune constitutivă a Bisericii”, aşa că „ceea ce Domnul ne cere, într-un anumit sens, este deja conţinut în cuvântul «sinod»”.

Acest document vrea să ofere câteva linii utile aprofundării teologice a semnificaţiei acestei angajări împreună cu câteva orientări pastorale cu privire la implicările care derivă pentru misiunea Bisericii. În introducere se amintesc datele etimologice şi conceptuale necesare pentru a clarifica în formă preliminară conţinutul şi folosirea cuvântului „sinodalitate”, pentru a contextualiza după aceea pregnanţa şi noutatea învăţăturii care ne este oferită în această privinţă de magisteriu, mergând pe urma Conciliului al II-lea din Vatican.

Acest document se angajează în primele două capitole să răspundă la exigenţa de a aprofunda semnificaţia teologică a sinodalităţii în perspectiva ecleziologiei catolice în sintonie cu învăţătura Conciliului al II-lea din Vatican. În primul, se merge la izvoarele normative ale Sfintei Scripturi şi Tradiţiei pentru a scoate la lumină înrădăcinarea figurii sinodale a Bisericii în desfăşurarea istorică a revelaţiei şi pentru a evidenţia conotaţiile fundamentale şi criteriile teologice specifice care-i definesc conceptul şi îi reglementează practica.

În al doilea, se propun fundamentele teologale ale sinodalităţii în conformitate cu doctrina ecleziologică a Conciliului al II-lea din Vatican, articulându-le cu perspectiva poporului lui Dumnezeu pelerin şi misionar şi cu misterul Bisericii comuniune, cu referinţă la proprietăţile distinctive ale unităţii, sfinţeniei, catolicităţii şi apostolicităţii Bisericii. În cele din urmă, se aprofundează raportul dintre participarea tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu la misiunea Bisericii şi exercitarea autorităţii păstorilor.

Al treilea şi al patrulea capitol, pe această bază, vor să ofere câteva orientări pastorale: al treilea, cu referinţă la realizarea concretă a sinodalităţii la diferitele niveluri, în Biserica particulară, în comuniunea dintre Bisericile particulare într-o regiune, în Biserica universală; al patrulea, cu referinţă la convertirea spirituală şi pastorală şi la discernământul comunitar şi apostolic cerute pentru o experienţă autentică de Biserică sinodală, apreciindu-i reflecţiile pozitive în drumul ecumenic şi în diaconia socială a Bisericii.

Parresía în Duhul cerută poporului lui Dumnezeu pe drumul sinodal este încrederea, francheţea şi curajul de „a intra în mărimea orizontului lui Dumnezeu” pentru „a vesti că în lume există un sacrament de unitate şi de aceea umanitatea nu este destinată devierii sau rătăcirii”. Experienţa trăită şi perseverentă a sinodalităţii este pentru poporul lui Dumnezeu izvor al bucuriei promise de Isus, ferment de viaţă nouă, rampă de lansare pentru o nouă fază de angajare misionară.

Maria, Mama lui Dumnezeu şi a Bisericii, care „îi aduna pe discipoli pentru a-l invoca pe Duhul Sfânt (cf. Fap 1,14) şi, astfel, a făcut posibilă explozia misionară care a avut loc la Rusalii”, să însoţească pelerinajul sinodal al poporului lui Dumnezeu, arătând ţinta şi învăţând stilul frumos, duios şi puternic al acestei noi etape a evanghelizării.

Comisia Teologică Internațională

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro