Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea enciclică Pacem in terris despre pacea dintre oameni bazată pe adevăr, dreptate şi libertate, Iaşi 2013, 68 p., 14×20, ISBN 978-606-578-116-0, 8 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia scrisorii enciclice Pacem in terris: despre pacea dintre oameni bazată pe adevăr, dreptate şi libertate, scrisă de Papa Ioan al XXIII-lea și tradusă în limba română de Petru Ciobanu. Cartea apare în colecţia Magisterium, formatul 14×20, are 68 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.

Violenţa pe care continuă să o îndure atâtea persoane şi atâtea popoare, războaiele care însângerează încă numeroase părţi ale lumii, nedreptatea care apasă asupra unor continente întregi au devenit intolerabile. Trebuie să se treacă de la cuvinte la fapte: cetăţenii şi familiile, credincioşii şi Bisericile, statele şi organismele internaţionale, toţi trebuie să se simtă chemaţi să participe cu o implicare mai adâncă în promovarea păcii.

Papa Ioan al XXIII-lea (1958-1963), având încă proaspete în minte atrocităţile provocate de cel de-al Doilea Răboi Mondial (1939-1945) şi privind îngrijorător la dezlănţuirea războiului rece, a lansat un apel la pace, un „ultim strigăt” din inima lui de „Papa cel bun”, înainte de a fi răpus de un cancer la stomac. Acest apel s-a concretizat prin Scrisoarea enciclică „Pacem in terris”: despre pacea dintre oameni bazată pe adevăr, dreptate şi libertate (11 aprilie 1963), pe care o prezentăm cititorilor noştri în limba română, graţie traducerii realizate de studentul teolog Petru Ciobanu.

Vorbind despre valoarea acestui document, Papa Benedict al XVI-lea spunea: „La apogeul războiului rece, când lumea încerca încă să se obişnuiască cumva cu ameninţarea existenţei şi proliferării armelor de distrugere în masă, Papa Ioan al XXIII-lea scria ceea ce avea să fie ultima sa scrisoare deschisă către lume. Scrisoarea a fost apelul din inimă al unui mare Păstor, aflat aproape de sfârşitul vieţii sale, cerând ca pacea şi dreptatea să fie promovate cu vigoare în toate straturile societăţii, la nivel naţional şi internaţional”.

De puţine ori o enciclică a reuşit să aibă o rezonanţă mediatică aşa de vastă ca aceea obţinută de Pacem in terris. Publicată oficial la 11 aprilie 1963 – dar semnată în dimineaţa zilei de 9 aprilie în cadrul unei ceremonii publice care a contribuit la răspândirea ei planetară – enciclica lui Ioan al XXIII-lea a avut o primire fără egal în presa internaţională, în măsură să trezească o reacţie a opiniei publice mondiale care, şi astăzi, are puţine exemple asemănătoare.

Enciclica este împărţită în cinci secțiuni. Prima secțiune, în paralel cu Declarația universală a drepturilor omului, stabilește relația dintre oameni, ca indivizi, și discută despre drepturile omului (dreptul la viaţă şi la un trai decent, dreptul la libertatea de conştiinţă, drepturile civile etc.) și obligațiile lui morale (în responsabilităţi, convieţuirea în adevăr, dreptate, iubire şi libertate etc.) (nr. 1-45). A doua secțiune abordează raporturile dintre oameni și puterile publice în cadrul fiecărei comunităţi politice (nr. 46-79).

A treia secțiune stabilește necesitatea egalităţii între națiuni. Popoarele, intensificând relaţiile şi schimburile dintre ele, vor descoperi mai uşor legăturile de unitate care decurg din natura lor comună; ele vor înţelege mai bine că una dintre datoriile lor primordiale, care rezultă din comuniunea lor de natură, este de a fundamenta relaţiile dintre oameni şi popoare pe iubire, şi nu pe frică (nr. 80-129).

A patra secțiune pledează pentru nevoia de relații mai bune între oameni și de cooperare între națiuni (n. 130-145), iar ultima secţiune îi îndeamnă pe catolici să lucreze împreună cu alții pentru promovarea binelui comun al întregii familii umane şi, de asemenea, luminaţi de credinţa lor şi cu forţa iubirii, să se străduie ca instituţiile economice, sociale, culturale sau politice să nu împiedice, ci să contribuie la efortul de perfecţionare a oamenilor, atât pe plan natural, cât şi supranatural (nr. 146-172).

Fie ca această enciclică să devină un stimul pentru toţi la a se implica tot mai mult în promovarea reconcilierii şi a păcii la orice nivel şi astăzi, după cincizei de ani de la emiterea ei (1963).

Laurențiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Papa Ioan al XXIII-lea, Mater et magistra, Iaşi 2013, 92 p., 14×20, ISBN 978-606-578-115-3, 8 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia scrisorii enciclice Mater et magistra, scrisă de Papa Ioan al XXIII-lea și tradusă în limba română de Petru Ciobanu. Cartea apare în colecţia Magisterium, formatul 14×20, are 92 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.

Cu ocazia celei de a 50-a aniversare a enciclicei Mater et magistra a fericitului Ioan al XXIII-lea, Papa Benedict al XVI-lea sublinia actualitatea acestui document în lumea noastră globalizată: „În Mater et magistra, Papa Roncalli, având o viziune despre Biserică pusă în slujba familiei umane, mai ales prin specifica sa misiune evanghelizatoare, s-a gândit la doctrina socială – anticipându-l pe fericitul Ioan Paul al II-lea – ca la un element esenţial al acestei misiuni, pentru că este «parte integrantă a concepţiei creştine despre viaţă» (…) Problema socială de astăzi este fără îndoială o problemă de dreptate socială mondială, aşa cum de altfel amintea deja Mater et magistra în urmă cu cincizeci de ani, deşi cu referinţă la un alt context. Pe lângă aceasta, este o altă problemă de distribuire egală a resurselor materiale și nemateriale, de globalizare a democraţiei substanţiale, sociale şi participative. Pentru aceasta, într-un context în care se trăieşte o progresivă unificare a omenirii, este indispensabil ca noua evanghelizare a socialului să evidenţieze implicaţiile unei dreptăţi care trebuie realizată la nivel universal. Cu referinţă la fundamentul acestei dreptăţi, trebuie subliniat că nu este posibilă realizarea ei sprijinindu-ne pe un simplu consens social, fără a recunoaşte că acesta, pentru a fi durabil, trebuie să fie înrădăcinat în binele uman universal. În ceea ce priveşte planul de realizare, dreptatea socială trebuie edificată în societatea civilă, în economia de piaţă, dar de o autoritate politică onestă şi transparentă, proporţionată cu ea, chiar şi la nivel internaţional”.

Enciclica Mater et magistra, publicată de Papa Ioan al XXIII-lea pe 15 mai 1961 și tradusă acum în limba română de Petru Ciobanu, se deschide cu o scurtă trecere în revistă a ceea ce ne-a transmis enciclica Rerum novarum: „Leon al XIII-lea a vorbit într-o perioadă caracterizată de transformări radicale, de contraste accentuate şi revolte violente. Umbrele acelui timp ne fac să apreciem mai mult lumina pe care o emană învăţătura sa…; i-a revenit lui Leon al XIII-lea să-şi publice mesajul social, fundamentat pe natura umană şi pătruns de principiile şi spiritul evangheliei, mesaj care, de la apariţia sa, a suscitat, chiar şi în mijlocul opoziţiei uşor de înţeles, admiraţia şi entuziasmul universal”.

În cea de-a doua partea a acestei enciclice sunt făcute câteva precizări şi dezvoltări ale învăţăturii enciclicei Rerum novarum, adăugându-se: „Puterile publice, responsabile de binele comun, trebuie să se simtă angajate în exercitarea unei acţiuni multiple în domeniul economic, o acţiune mai vastă, mai profundă, mai organică; de asemenea, trebuie să se adapteze, în acest scop, structurilor, competenţelor, mijloacelor, metodelor. Se cuvine ca acest principiu să fie reamintit în permanenţă: prezenţa statului în domeniul economic nu are drept scop să reducă din ce în ce mai mult libertatea de iniţiativă personală, dimpotrivă, are drept obiectiv să-i asigure acestui domeniu de acţiune, o amploare tot mai mare, graţie unei protecţii efective, pentru toţi”. Alături de acestea, mai sunt tratate şi teme, precum socializarea privită ca „o multiplicare progresivă a relaţiilor în cadrul vieţii comunitare”, remunerarea muncii, proprietatea privată etc.

În cea de-a treia parte sunt dezvoltate noile aspecte ale problemei actuale cu referire la raporturile dintre diversele sectoare economice, dintre regiunile dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate din cadrul unei economii naţionale, de asemenea şi la exigenţele dreptăţii în raport cu sectoarele de producţie, solidaritatea şi colaborarea, reechilibrarea şi promovarea regiunilor subdezvoltate, creşterea demografică şi dezvoltarea economică, colaborarea pe plan mondial.

În partea finală se subliniază importanţa stabilirii legăturilor vieţii în comun, bazate pe adevăr, dreptate şi iubire: „După atâtea progrese ştiinţifice şi chiar ca urmare a lor, rămâne încă actuală problema unor relaţii sociale mai echilibrate din punct de vedere uman, atât în interiorul fiecărei comunităţi, cât şi pe plan internaţional”.

Recomandăm lectura și studiul acestei enciclice tuturor celor care sunt animaţi de iubirea lui Cristos şi simt comuniunea cu ceilalţi, acceptându-le nevoile, suferinţele şi bucuriile, dar și celor care doresc să ajungă la acest grad de comuniune.

Ştefan Tamaş

 

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Sfântul Toma de Aquino în magisteriul pontifical (Papa Leon al XIII-lea, Scrisoarea enciclică Aeterni Patris şi Breva Cum hoc sit; Papa Pius al XI-lea, Scrisoarea enciclică Studiorum ducem; Papa Paul al VI-lea, Scrisoarea apostolică Lumen Ecclesiae), Iaşi 2013, 92 p., 14×20, ISBN 978-606-578-114-6, 8 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărții Sfântul Toma de Aquino în magisteriul pontifical, în care sunt incluse Scrisoarea enciclică Aeterni Patris și Breva Cum hoc sit a Papei Leon al XIII-lea, Scrisoarea enciclică Studiorum ducem a Papei Pius al XI-lea și Scrisoarea apostolică Lumen Ecclesiae a Papei Paul al VI-lea. Aceste documente au fost traduse de Petru Ciobanu și sunt publicate în colecţia Magisterium, formatul 14×20, având 92 de pagini. Volumul poate fi procurat de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.

Documentele magisteriale traduse de studentul teolog Petru Ciobanu și publicate în volumul Sfântul Toma în magisteriul pontifical se constituie ca un compendiu dedicat sfântul Toma de Aquino, cunoscut pentru importanţa sa în filosofia și teologia creştină.

În primul document pontifical din această culegere, Scrisoarea enciclică Aeterni Patris a Papei Leon al XIII-lea, publicată pe 4 august 1879, se specifică: „înainte de toate, filozofia, dacă este utilizată în scopul ei adevărat, contribuie, într-un anume fel, la deschiderea şi netezirea drumului care duce la credinţa adevărată, pregătind sufletele discipolilor ei să accepte revelaţia; de aceea, anticii o numeau, pe drept cuvânt, fie o instituţie pregătitoare a religiei creştine, fie preludiul şi ajutorul creştinismului, fie ghidul spre evanghelie. Şi, pe drept cuvânt, le revine ştiinţelor filozofice competenţa să apere cu solicitudine adevărurile revelate şi să se opună celor care le atacă”. Filozofiei îi revine onoarea să fie considerată bastion al credinţei şi sprijin puternic pentru religie. În acest document papa pune filosofia la baza trăirii autentice a credinţei, insuflându-le mai ales tinerilor necesitatea căutării drumului corect: „nu există pentru noi un lucru mai nobil şi mai de dorit decât acela ca să vedem oferită din belşug tineretului studios apa pură a înţelepciunii, cea care mereu se revarsă din învăţătura Doctorului angelic”.

În cel de al doilea document al acestei cărţi, aparţinând tot Papei Leon al XIII-lea, Breva Cum hoc sit (4 august 1880), sfântul Toma de Aquino este proclamat patron al şcolilor catolice, spunându-se: „într-adevăr, în timpurile noastre, studiul învăţăturii sale fiind extins pretutindeni, ne-au fost adresate numeroase cereri ca el, prin autoritatea Scaunului Apostolic, să fie proclamat patron al tuturor colegiilor, academiilor şi şcolilor catolice. Mulţi episcopi ne-au adus la cunoştinţă faptul că aceasta este voinţa lor şi au emis, prin urmare, scrisori particulare sau comune. Membrii multor academii şi societăţi ştiinţifice au cerut aceeaşi favoare prin rugăminţi umile şi insistente”.

Al treilea document pontifical care îl omagiază pe Toma de Aquino este Scrisoarea enciclică Studiorum ducem a Papei Pius al XI-lea, publicată pe 29 iunie 1923, care declară: „sfântul Toma ar trebui să fie considerat principalul ghid în studiul disciplinelor superioare”. Căci adevărata ştiinţă şi pietatea care însoţeşte toate virtuţile sunt unite între ele într-un mod minunat; şi fiind Dumnezeu însuşi adevărul şi bunătatea, cu siguranţă că nu ar fi suficient pentru gloria lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor – scopul principal şi specific al Bisericii – ca slujitorii sacri să fie bine instruiţi în cunoaşterea lucrurilor, dacă acestea nu ar fi, de asemenea, însoţite din abundenţă de aceleaşi virtuţi. Această coeziune dintre învăţătură şi pietate, dintre erudiţie şi virtute, dintre adevăr şi iubire a fost cu adevărat excepţională la Doctorul angelic, care a fost asemănat cu Soarele, pentru că, în timp ce revărsa în minte lumina ştiinţei, aprindea în voinţă flacăra virtuţii.

Toma de Aquino a fost, este şi va fi cu-adevărat o lumină a Bisericii şi a întregii lumi, după cum se pune accentul şi în cel de-al patrulea document pontifical al acestei carţi aparţinând Papei Paul al VI-lea, Scrisoarea apostolică Lumen Ecclesiae (20 noiembrie 1974). Paul al VI-lea spune: „sfântul Toma, deşi s-a ridicat prin speculaţiile sale inteligente pe cele mai înalte culmi, a ştiut să se umilească în faţa misterelor extraordinare şi inefabile ale credinţei: astfel, îngenunchea la picioarele Răstignitului de pe altar pentru a implora lumina înţelepciunii şi curăţia inimii, care-i permiteau să pătrundă cu ochi limpezi misterele lui Dumnezeu; recunoştea că a învăţat mai mult prin rugăciune decât prin studiu”. El păstra vie semnificaţia transcendenţei divine, stabilind ca premisă fundamentală a cercetării teologice adevărul că „în viaţa aceasta îl cunoaştem pe Dumnezeu cu atât mai mult cu cât înţelegem mai bine că el întrece tot ceea ce poate înţelege intelectul”.

Recomandăm această carte tuturor celor care doresc să cunoască mai adânc importanţa şi contribuţia pe care a adus-o Toma de Aquino în aprofundarea filosofiei şi teologiei creştine. De asemenea, tuturor celor care doresc să-şi ghideze viaţa după învăţătura sfântul Toma de Aquino; căci cel care trăieşte într-un mod integru şi curat şi, cu ajutorul virtuţilor, pune frâu pasiunilor sale, fiind absolut liber de orice impediment, poate să-şi înalţe spiritul spre realităţile cereşti mult mai uşor şi să se ancoreze mai bine în misterele divinităţii, urmând cuvintele sfântului Toma: „Mai întâi viaţa şi apoi învăţătura, pentru că viaţa conduce spre cunoaşterea adevărului”.

Ştefan Tamaş

 

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Leon al XIII-lea Providentissimus Deus, şi Comisia Pontificală Biblică Instrucţiuni cu privire la caracterul istoric al primelor trei capitole din Geneză, Iaşi 2013, 52 p., 14×20, ISBN …., 8 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia enciclicei Providentissimus Deus, scrisă de Papa Leon al XIII-lea şi a documentului Instrucţiuni cu privire la caracterul istoric al primelor trei capitole din Geneză, scris de Comisia Pontificală Biblică, ambele traduse în limba română de Petru Ciobanu. Cartea apare în colecţia Magisterium, formatul 14×20, are 52 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.

Providența divina este purtarea de grijă pe care Dumnezeu o manifesta în mod permanent faţă de întreaga creație. Ea, care, printr-un admirabil plan de iubire, a ridicat dintru început neamul omenesc la o participare la natura divină şi care, apoi, l-a restabilit în demnitatea sa de la început, eliberându-l de vina şi moartea comună, i-a oferit acestui om un ajutor preţios pentru a-i deschide, prin mijloace supranaturale, comorile ascunse ale divinităţii, înţelepciunii şi îndurării sale.

Într-adevăr, revelația divină cuprinde adevăruri care nu sunt accesibile raţiunii umane şi care, cu toate acestea, au fost revelate omului, după cum enunţă şi Conciliul I din Vatican în Constituţia dogmatică Dei Filius, „pentru ca toţi să le poată cunoaşte cu uşurinţă, cu o certitudine fermă, fără niciun amestec de eroare, totuşi nu pentru aceasta se poate spune că revelaţia este necesară într-un mod absolut, ci pentru că Dumnezeu, în infinita sa bunătate, l-a predestinat pe om unui scop supranatural”.

Enciclica de față, tradusă de studentul teolog Petru Ciobanu, își propune să dea un impuls şi un suport pentru citirea şi studierea Sfintei Scripturi. Astfel, în prima parte a enciclicei, intitulată „Utilitatea multiformă a Sfintei Scripturi şi respectul permanent pe care i-l arată Biserica”, Scriptura este prezentată ca fiind redactată sub inspiraţie divină. Dumnezeu le-a dat oamenilor Scripturile. Exemplul Domnului nostru Isus Cristos şi al apostolilor o demonstrează. Într-adevăr, însuşi Isus, care şi-a câştigat autoritatea prin minuni, avea obiceiul să apeleze la Sfintele Scripturi pentru a da mărturie despre misiunea sa divină. Scriptura și predicarea, Scriptura în școlile antice și perioada scolastică fac subiectul altor câtorva subpuncte din prima parte.

În partea a doua, cititorul este pus în temă cu privire la „Organizarea actuală a studiilor biblice”, cu un prim subpunct dedicat adversarilor și erorilor, după cum spune însuşi Papa Leon al XIII-lea: „Planul pe care ni l-am propus cere de la noi, venerabili fraţi, să vă comunicăm ceea ce pare cel mai util pentru buna organizare a acestor studii. Însă mai întâi trebuie să-i cunoaştem pe cei care ne pun piedici, să cunoaştem acele metode şi acele arme în care aceştia se încred”. Tot papa afirmă într-o altă secţiune: „Nu trebuie să vă îngrijiţi de nimic mai mult ca de prudenţa în alegerea învăţătorilor, întrucât pentru această funcţie este important să fie desemnaţi nu oameni din mulţime, ci aceia care dau dovadă de o mare iubire şi o lungă practică a Bibliei, de o vastă cultură ştiinţifică, cu alte cuvinte, să fie la înălţimea misiunii lor”. Un alt accent este pus pe cercetarea şi interpretarea biblică, pe relaţia dintre Scriptură şi sfinţii părinţi, precum şi pe Scriptură ca sufletul teologiei.

În ultima parte, dedicată apărării Sfintei Scripturi împotriva erorilor moderne, Papa Leon al XIII-lea punctează schematic importanţa unităţii cărţilor sfinte, studiul limbilor orientale, Scriptura şi ştiinţele naturale, Scriptura şi inerenţa.

După această enciclică este ataşat şi un adaos redactat de Comisia Pontificală Biblică, intitulat „Instrucţiuni cu privire la caracterul istoric al primelor trei capitole din Geneză”.

Recomandăm această enciclică celor care doresc să cunoască importanța pe care Biserica Catolică o acordă Bibliei, precum și modul în care ea este studiată și predicată.

Ştefan Tamaş

 

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Comisia Teologică Internaţională, Rationes magisterii cum theologia, Relaţiile reciproce dintre magisteriul ecleziastic şi teologie; Congregația pentru Doctrina Credinței, Instrucţia Donum veritatis despre vocaţia eclezială a teologului, Iaşi 2013, 52 p., 14×20, ISBN 978-606-578-118-4, 8 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia documentului Rationes magisterii cum theologia, Relaţiile reciproce dintre magisteriul ecleziastic şi teologie, elaborat de Comisia Teologică Internaţională și Instrucţia Donum veritatis despre vocaţia eclezială a teologului, publicată de Congregația pentru Doctrina Credinței. Ambele documente, traduse de pr. dr. Ștefan Lupu, sunt publicate într-un singur volum în colecţia Magisterium, formatul 14×20, având 52 de pagini şi care poate fi procurat de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.

Magisteriul, potrivit înțelegerii Bisericii Catolice, este puterea acordată de Cristos apostolilor şi succesorilor lor, adică papei şi episcopilor în comuniune cu papa, de a expune, de a păstra şi de a apăra învăţătura revelaţiei în mod autentic, iar în anumite cazuri, în mod infailibil, prezentând-o ca obiect al credinţei pentru dobândirea mântuirii (cf. LG 25; DS 3074).

De-a lungul timpului, dar mai ales după Conciliul al II-lea din Vatican, se remarcă faptul că anumite documente emise de magisteriul bisericesc nu au fost bine primite, ba chiar au fost criticate de unii teologi. Acest conflict dintre magisteriul bisericesc și teologi s-a născut fie dintr-o înțelegere eronată a acestor documente, fie din înțelegerea greșită a simțului credinței.

Pentru a rezolva divergențele dintre magisteriu și teologi, dar și pentru a evita consecințele dăunătoare pentru credința poporului lui Dumnezeu au intervenit atât Comisia Teologică Internațională, cât și Congregația pentru Doctrina Credinței, publicând diferite documente. Dintre acestea, pr. dr. Ștefan Lupu, profesor de teologie dogmatică la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iași, a ales să traducă două mai reprezentative, pe care acum avem bucuria să le prezentăm cititorilor noștri.

Primul document, elaborat de Comisia Teologică Internațională, a fost publicat pe 6 iunie 1976 cu titlul Rationes magisterii cum theologia: relațiile reciproce dintre magisteriul eclezial și teologie. Intenția documentului este să ilumineze relația existentă între magisteriul bisericesc care are misiunea de a păstra și apăra în mod autentic învățătura revelației divine și teologii care au misiunea de a studia și de a expune doctrina credinței.

Documentul are trei părți, precedate de o scurtă introducere. Prima parte prezintă elementele comune existente între magisteriu și teologi în exercitarea misiunii lor. Păstrând elementele pe care le au în comun, cea de-a doua parte, încearcă să găsească o linie de demarcație, anumite puncte care diferențiază magisteriul de teologi. A treia parte caută să lămurească în ce mod pot fi reglementate astăzi raporturile dintre magisteriu și teologi.

Al doilea document este instrucția publicată de Congregația pentru Doctrina Credinței pe data de 24 mai 1990, cu titlul: Donum veritatis, despre vocația eclezială a teologului. Adresată în special episcopilor și teologilor, instrucția intenționează să contribuie la creșterea poporului lui Dumnezeu în cunoașterea adevărului care ne conduce la acea libertate pentru a cărei dobândire Cristos a murit și a înviat. Căutarea adevărului este inserată în natura omului, în timp ce ignoranța o menține într-o stare de sclavie.

Această instrucțiune propune anumite norme pentru asigurarea raporturilor juste între magisteriu și teologi și, eventual, pentru rezolvarea tensiunilor care ar putea surveni. După ce prezintă, în prima parte, adevărul ca dar al lui Dumnezeu făcut poporului său, documentul descrie pe scurt funcția teologilor în Biserică (partea a II-a). Cea de-a treia parte se oprește asupra misiunii particulare a păstorilor și, în final, a patra parte, propune mai întâi unele indicații despre raportul dintre teologie și magisteriu și apoi încearcă să clarifice problema dezacordului dintre ele. Documentul se încheie cu un îndemn al prefectului Congregației, cardinalul Joseph Ratzinger, adresat păstorilor și teologilor, de a păstra între ei relații reciproce de încredere și un spirit de comuniune în slujirea cuvântului.

 

Laurenţiu Turbuc

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Comisia Pontificală Biblică, Biblia şi morala. Rădăcinile biblice ale acţiunii creştine, Iaşi 2013, 232 p., 14×20, ISBN 978-606-578-109-2, 15 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia documentului Biblia şi morala. Rădăcinile biblice ale acţiunii creştine, elaborat de Comisia Pontificală Biblică și tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecţia Magisterium, formatul 14×20, are 232 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 15 lei.

Dorinţa arzătoare de fericire, adică dorinţa de a avea o viaţă pe deplin satisfăcătoare, este dintotdeauna profund înrădăcinată în inima umană. Realizarea acestei dorinţe depinde în mare parte de propria acţiune care se întâlneşte şi, adesea, se ciocneşte cu aceea a celorlalţi. Cum se poate reuşi să se determine acţiunea justă care conduce fiecare persoană, comunităţile, naţiunile întregi spre o viaţă reuşită sau, cu alte cuvinte, spre fericire?

Pentru creştini, Sfânta Scriptură nu este numai izvorul revelaţiei, baza credinţei, ci şi punctul moral de referinţă de care nu se poate face abstracţie. Din cauza diferitelor obiecţii care se opun acestei convingeri, cum ar fi: certitudinea, tot mai accentuată în zilele noastre, a faptului că se poate acţiona doar conform liberului-arbitru, neţinând cont de nicio normă, prescriere, sau faptul că scrierile biblice nu mai sunt de actualitate, că nu mai pot oferi răspunsuri la problemele actuale etc., Comisia Pontificală Biblică, deja în anul 2002, prin mandatul preşedintelui de atunci, cardinalul Joseph Ratzinger, a voit să traseze raportul dintre Biblie şi morală, căutând să evidenţieze valoarea şi semnificaţia textului inspirat pentru morala din timpul nostru. După o muncă intensă în acest sens, Comisia prezintă rodul efortului membrilor ei, în anul 2008, sub titlul de „Biblia şi morala. Rădăcinile biblice ale acţiunii creştine”, document tradus în limba română de pr. dr. Mihai Pătraşcu, pe care îl prezentăm astăzi cititorilor noştri.

Documentul este împărţit în două mari părţi, precedate de o scurtă prefaţă, scrisă de preşedintele Comisiei, cardinalul William Levada, şi de o introducere, în care sunt prezentate obiectivele, destinatarii şi liniile de fond pentru înţelegerea orientării documentului.

Prima parte, „O morală revelată: dar divin şi răspuns uman”, îşi propune să găsească principalele axe antropologice şi teologice care în Sfânta Scriptură stau la baza reflecţiei morale şi să arate principalele consecinţe morale care rezultă din ele. Urmând ordinea canonică a Bibliei, persoana umană apare mai întâi în calitate de creatură căreia Dumnezeu i-a dăruit viaţa, apoi ca membru al poporului ales cu care Dumnezeu a încheiat o alianţă specială şi, în sfârşit, ca frate şi soră a lui Isus, Fiul întrupat al lui Dumnezeu.

În partea a doua a documentului, „Câteva criterii biblice pentru reflecţia morală”, se pleacă de la problematica actuală. Aici este scos în evidenţă faptul că Sfânta Scriptură nu se prezintă ca o sursă transparentă, directă, de soluţii la numeroasele probleme ale oamenilor de astăzi. Cu toate acestea, Biblia prezintă criterii, expuse în mod sistematic în această parte, a căror aplicare ajută la găsirea unor soluţii valabile pentru acţiunea umană, ajută în procesul delicat al unui discernământ moral corect. Astfel, Comisia prezintă două criterii fundamentale (conformitatea cu viziunea biblică despre fiinţa umană şi conformitatea cu exemplul lui Isus) şi alte şase criterii specifice (convergenţa, contrapoziţia, progresia, dimensiunea comunitară, finalitatea şi discernământul).

Documentul se încheie cu o concluzie generală în care se subliniază punctele de originalitate ale acestei reflecţii magisteriale: în primul rând, conceptul de „morală revelată” (văzută, atât din prisma omului, cât şi din prisma lui Dumnezeu), apoi, o recitire axiologică a Decalogului, care deschide un domeniu dinamic, conform sensibilităţilor etice şi morale ale majorităţii contemporanilor noştri, şi, în sfârşit, prezentarea sistematică a criteriilor generale şi specifice, luate chiar din Sfânta Scriptură, pentru a trata chestiuni morale actuale. De asemenea, în această concluzie se subliniază că documentul de faţă deschide şi câteva perspective pentru viitor.

Sperăm ca lectura acestui document să ajute la descoperirea şi considerarea Sfintei Scripturi ca un text inepuizabil şi mereu actual pentru determinarea acţiunii corecte de care depind reuşita şi fericirea deplină a fiecărei persoane. De asemenea, sperăm ca acest document să trezească un dialog mai amplu cu diferite culturi şi religii, care caută, în ciuda dificultăţilor cotidianului, un drum autentic de fericire şi de sens.

Laurenţiu Turbuc

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoarea Recentiores episcoporum Synodi şi Comisia Teologică Internaţională, Documentul Sine affirmatione despre câteva chestiuni actuale de escatologie, Iaşi 2013, 82 p., 14×20, ISBN 978-606-578-108-5, 8 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia Scrisoarea Recentiores episcoporum Synodi, scrisă de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi Documentul Sine affirmatione despre câteva chestiuni actuale de escatologie, elaborat de Comisia Teologică Internaţională. Ambele documente au fost traduse în limba română de pr. dr. Eduard Ferenţ. Cartea apare în colecţia Magisterium, formatul 14×20, are 82 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.

 

Magisteriul Bisericii are misiunea de a interpreta în mod autentic cuvântul lui Dumnezeu scris sau transmis pe cale orală, a cărui autoritate se exercită în numele lui Isus Cristos, adică prin autoritatea episcopilor aflaţi în comuniune cu urmaşul sfântului Petru, episcopul Romei.

Mergând pe această linie, prezentăm astăzi cititorilor noştri două documente magisteriale importante, traduse în limba română de pr. dr. Eduard Ferenţ: unul publicat de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoarea Recentiores episcoporum Synodi, adresată tuturor episcopilor membri ai conferinţelor episcopale, despre chestiuni privitoare la escatologie; şi altul elaborat de Comisia Teologică Internaţională, Documentul Sine affirmatione, despre câteva chestiuni actuale de escatologie.

Scrisoarea Recentiores episcoporum Synodi, aprobată de fericitul Papă Ioan Paul al II-lea (1978-2005), la 17 mai 1979, chiar dacă este scurtă, atrage atenţia asupra unei probleme foarte importante, şi anume, articolul din Simbolul apostolic care se referă la viaţa veşnică şi, în general, la realităţile care vor avea loc după moarte. Acest articol exprimă atât sfârşitul, cât şi scopul planului lui Dumnezeu: dacă nu există înviere, tot edificiul credinţei se prăbuşeşte, după cu afirmă şi sfântul Paul (cf. 1Cor 15).

Din nefericire, se constată o îndoială din ce în ce mai extinsă cu privire la acest adevăr de credinţă. Despre această îndoială şi, totodată, despre dificila misiune a celor care au datoria de a învăţa şi de a garanta credinţa poporului lui Dumnezeu intenţionează să trateze această scrisoare. După ce reaminteşte pe scurt învăţătura Bisericii cu privire la realităţile care au loc după moartea creştinului, scrisoarea menţionează aspectele principale ale responsabilităţii pastorale, cum ar fi: cateheza, reamintirea necontenită credincioşilor a doctrinei Bisericii, avertizarea credincioşilor cu privire la scrierile mai puţin sigure care ar putea dăuna credinţei lor etc.

Documentul Sine affirmatione, aprobat de acelaşi Papă Ioan Paul al II-lea, la 16 noiembrie 1991, are aceeaşi temă principală ca şi scrisoarea Recentiores episcoporum Synodi, şi anume, speranţa viitoarei noastre învieri, care are drept fundament învierea lui Cristos. Răspunsul creştin la neliniştile omului contemporan, ca şi ale omului din orice timp, îl are, aşadar pe Cristos înviat ca bază şi este conţinut în speranţa învierii glorioase a tuturor acelora care sunt ai lui Cristos.

După o scurtă introducere, în care este prezentată perplexitatea frecventă din zilele noastre în faţa morţii şi a existenţei de după moarte, documentul tratează despre speranţa creştină a învierii, din ce în ce mai zdruncinată, atât de influenţele care pot fi considerate externe Bisericii, cât şi de existenţa unei anumite „penumbre teologice” (interpretări greşite ale dogmelor). Documentul este structurat în unsprezece capitole scurte, în care se evidenţiază faptul că garanţia realităţilor sperate este credinţa, dovada realităţilor care nu se văd. Credinţa este cea care susţine speranţa. Documentul se încheie cu o scurtă concluzie, în care este prezentată mărturia dată de liturgie în aceste chestiuni escatologice, deoarece credinţa Bisericii se manifestă în liturgie, fiind locul privilegiat pentru a o mărturisi.

Recomandăm aceste două documente tuturor celor care au anumite îndoieli cu privire la realităţile care vor urma după această viaţă, dar şi celor care au misiunea de a menţine trează această speranţă escatologică, găsind în aceste pagini ale magisteriului un ghid practic şi sistematic în acest sens.

Laurenţiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Papa Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică despre celibatul preoţesc Sacerdotalis caelibatus, Iaşi 2013, 68 p., 14×20, ISBN 978-606-578-107-8, 8 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia Scrisorii enciclice „Sacerdotalis caelibatus” despre celibatul preoţesc, scrisă de Papa Paul al VI-lea şi tradusă în limba română de Petru Ciobanu. Cartea apare în colecţia Magisterium, formatul 14×20, are 68 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.

Sfaturile evanghelice sunt propuse oricărui ucenic al lui Cristos. Perfecţiunea iubirii la care sunt chemaţi toţi creştinii comportă pentru cei care-şi asumă în mod liber chemarea la viaţa consacrată obligaţia de a practica curăţia în celibat pentru împărăţia lui Dumnezeu, sărăcia şi ascultarea. Profesiunea acestor sfaturi într-o viaţă stabilă recunoscută de Biserică este ceea ce caracterizează viaţa consacrată lui Dumnezeu.

Anii ’60 aduceau cu sine o serie de profunde transformări de mentalitate, dominate de un spirit de revoltă şi nesupunere faţă de aceste vechi tradiţii şi valori. Cea mai expusă acestor transformări era generaţia tânără, care se vedea pe sine ca „locomotiva” schimbărilor în societate. Ea cerea o reînnoire profundă nu doar a societăţii laice, ci şi a Bisericii Catolice.

Domeniul cel mai vulnerabil faţă de acest avânt reînnoitor a fost tocmai unul dintre pilonii fundamentali ai vieţii consacrate, şi anume, celibatul preoţesc. Această criză venea pe fondul revoluţiei sexuale care a cuprins aproape întreg Occidentul şi care şi-a atins punctul culminant în perioada anilor ’60.

Pornind de la această situaţie critică şi, în acelaşi timp, dureroasă pentru Biserica Catolică, la 24 iunie 1967, Papa Paul al VI-lea (1963-1978) a emis enciclica Sacerdotalis caelibatus, pe care o prezentăm acum cititorilor noştri, graţie traducerii realizate de studentul teolog Petru Ciobanu.

Papa, prin această enciclică, apără instituţia celibatului preoţesc, o instituţie caracteristică Bisericii Romano-Catolice, o comoară preţioasă păzită de secole, şi, în acelaşi timp, doreşte să repună în lumină, în termeni adaptaţi mentalităţii contemporane, motivele profunde ale celibatului sacru.

După ce enunţă obiecţiile aduse împotriva celibatului, Papa trece, în partea întâi a enciclicei, la analiza motivaţiilor spirituale, istorice şi axiologice ale celibatului sacru. Motivaţiile de ordin spiritual sunt indicate în corelaţie cu semnificaţiile cristologică (fecioria lui Cristos pe parcursul întregii sale vieţi pământeşti), ecleziologică (fecioria consacrată a slujitorilor sacri este imaginea iubirii feciorelnice a lui Cristos pentru Biserică) şi escatologică a celibatului (acest dar al castităţii pentru împărăţia cerurilor constituie un semn deosebit al bunurilor cereşti). Argumentul de ordin istoric, conform suveranului pontif, îl reprezintă cei două mii de ani de existenţă a Bisericii (de-a lungul istoriei această instituţie a celibatului a fost răspândită şi apărată de numeroşi sfinţi părinţi sau pontifi). Şi, în sfârşit, argumentele axiologice scot în evidenţă faptul că celibatul nu este o piedică în calea maturizării persoanei, dimpotrivă, exercitat după exemplul lui Cristos „lărgeşte la infinit orizontul preotului, îl aprofundează şi îi dilată conştiinţa responsabilităţii – indiciu al maturităţii persoanei”.

În partea a doua a enciclicei, Paul al VI-lea vine cu unele indicaţii de ordin practic care l-ar putea ajuta pe preot în respectarea celibatului. În primul rând, menţionează formarea preoţească corespunzătoare, care îl va ajuta pe candidatul la ordinele sacre să respecte votul curăţiei. În acest scop, Papa propune, în primul rând, asumarea conştientă a alegerii făcute, îndepărtarea subiecţilor inapţi din punct de vedere psihofiziologic şi moral, asceza, perioada de probă în care să fie pusă la încercare dovada maturizării umane şi spirituale a candidatului etc.

Dar odată primite ordinele sacre, preotul nu trebuie să considere că preoţia îl pune la adăpost de orice tentaţie sau pericol, ci castitatea presupune o luptă continuă, zilnică, iar rugăciunea, meditaţia etc., nu numai că îl pot ajuta, ci îi sunt chiar necesare în consolidarea şi menţinerea acestei stări.

Enciclica se încheie cu invitaţia Papei de a apela la mijlocirea Maicii lui Cristos şi a Bisericii, căci în ea „poporul lui Dumnezeu admiră şi venerează figura şi modelul Bisericii lui Cristos… Fecioară şi Mamă, Maria ajută Biserica, numită şi ea fecioară şi mamă, să se glorifice mereu cu umilinţă prin fidelitatea preoţilor ei faţă de fecioria sacră, să înflorească şi să fie apreciată”.

Chiar dacă de la emiterea enciclicei au trecut mai bine de patru decenii, ea îşi păstrează încă actualitatea, valoarea, importanţa, fiind un manual nu doar pentru toţi cei care doresc să se angajeze pe drumul preoţiei, ci şi pentru formatori, preoţi, episcopi, ca şi pentru întregul popor al lui Dumnezeu. Ne exprimăm speranţa că lectura acestei scrisori enciclice a Papei Paul al VI-lea îi va ajuta pe mulţi să înţeleagă adevărata şi profunda valoare a celibatului şi le va oferi motivele pentru a-l alege, urma şi păzi.

Laurenţiu Turbuc

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Comisia Teologică Internaţională, În căutarea unei etici universale; o nouă privire asupra legii naturale, Iaşi 2013, 122 p., 14×20, ISBN 978-606-578-106-1, 10 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii În căutarea unei etici universale; o nouă privire asupra legii naturale, document elaborat de Comisia Teologică Internaţională şi tradus în limba română de pr. dr. Lucian Farcaş. Cartea apare în colecţia Magisterium, formatul 14×20, are 122 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 10 lei.

Binele suprem al omului este acela care îi aduce deplina realizare. Este binele pe care el este chemat să-l înfăptuiască prin propria sa acţiune, fiind numit şi binele moral. Pentru a construi „omul bun”, este necesar să se ţină cont de două lucruri: pe de o parte, conştiinţa, adică ghidul, judecătorul interior, care dirijează cu conştiinciozitate şi responsabilitate acţiunile fiinţei umane, iar, pe de altă parte, legea naturală, adică cea care se află la însăşi originea criteriilor pentru a determina ceea ce este bun sau rău pentru fiinţa umană, având rolul de arăta calitatea morală a acţiunilor, întrucât indică dacă acestea sunt în armonie sau nu cu scopul ultim.

În anul 2004, cardinalul Joseph Ratzinger, viitorul Papă Benedict al XVI-lea (2005-2013), a cerut Comisiei Teologice Internaţionale să examineze căile unei mai mari pedagogii a acestei legi naturale. Teologii, după un studiu intens, oferă rodul muncii lor în documentul publicat cu titlul În căutarea unei etici universale; o nouă privire asupra legii naturale, pe care o prezentăm cititorilor noştri în limba română, graţie traducerii realizate de pr. dr. Lucian Farcaş din originalul italian. Marea noutate a acestui document este că subliniază importanţa binelui ca un „dat imediat al conştiinţei”.

Documentul este împărţit în cinci capitole, precedate de o scurtă introducere şi de un scurt Cuvânt înainte. În acest cuvânt introductiv sunt trasate pe scurt articulaţiile majore făcute de document, şi anume: „binele trebuie făcut” (primul precept al oricărei etici), apoi, preceptul moral este legat de o metafizică a fiinţei şi, în final, legea naturală este o lege deschisă, nu un cod închis.

Ideea legii morale cuprinde numeroase elemente care sunt comune marilor înţelepciuni religioase şi filosofice ale omenirii. În primul capitol, documentul începe, aşadar, prin evocarea acestor „convergenţe” şi se încearcă să se arate că aceste mari înţelepciuni religioase şi filosofice dau mărturie despre existenţa unui fundament moral în mare parte comun. De asemenea, se reamintesc şi câteva puncte ale dezvoltării istorice ale ideii despre legea naturală, menţionând, totodată, câteva interpretări moderne.

În capitolul al II-lea, „Perceperea valorilor morale comune”, documentul descrie cum, plecând de la realităţile concrete cele mai simple ale experienţei morale, persoana umană percepe anumite bunuri morale fundamentale şi formulează, în consecinţă, preceptele legii naturale.

Capitolul al III-lea, „Fundamentele legii naturale”, trecând de la realităţile concrete cele mai simple ale experienţei morale, persoana umană percepe anumite bunuri morale fundamentale şi formulează, în consecinţă, preceptele legii naturale.

Capitolul al III-lea, „Fundamentele legii naturale”, trecând de la experienţa comună la teorie, aprofundează fundamentele filosofice, metafizice şi religioase ale legii naturale. Pentru a răspunde la anumite obiecţii contemporane, se precizează rolul naturii în acţiunea personală şi se întreabă în privinţa posibilităţii naturii de a constitui o normă morală.

Capitolul al IV-lea, „Legea naturală şi cetatea”, explicitează rolul tipic de reglementare al preceptelor legii naturale în viaţa politică. Legea naturală este o expresie a raţiunii comune tuturor oamenilor şi poate fi prezentată în mod coerent şi adevărat planului filosofic.

În capitolul al V-lea, „Isus Cristos, împlinirea legii naturale”, doctrina despre legea naturală îşi dobândeşte sensul său integral în interiorul istoriei mântuirii: trimis de Tatăl, Isus Cristos, prin Duhul Sfânt, este, de fapt, plinătatea oricărei legi. Legea nu poate fi străină de ordinea harului, întrucât aceasta din urmă, nu distruge natura, ci o vindecă, o întăreşte şi o duce spre deplina ei împlinire. Documentul se încheie cu o scurtă concluzie în care se reaccentuează necesitatea căutării pentru oameni a regulilor trăirii comune în dreptate şi în pace, adică necesitatea căutării unei etici universale.

Recomandăm acest document tuturor celor care vor să muncească pentru a promova înţelegerea, recunoaşterea reciprocă şi cooperarea paşnică între toate componentele familiei umane, dar şi celor care, având convingeri religioase şi filosofice diferite, vor să descopere patrimoniul moral comun, care formează baza întregului dialog.

Laurenţiu Turbuc

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Comisia Teologică Internaţională, Teologia astăzi: perspective, principii şi criterii, Iaşi 2013, 92 p., 14×20, ISBN 978-606-578-105-4, 8 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Teologia astăzi: perspective, principii şi criterii, document elaborat de Comisia Teologică Internaţională şi tradus în limba română de pr. dr. Lucian Farcaş. Cartea apare în colecţia Magisterium, formatul 14×20, are 92 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.

A studia Sfânta Scriptură doar de dragul studiului şi a practica doar un fel de „scolastică protestantă” ar însemna să ne restrângem la un intelectualism sterp şi a nu face cinste tradiţiei gândirii creştine din secolele trecute, mai ales a marilor reformatori de după Conciliul Tridentin (1545-1563). Anii care au urmat Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965) au fost extrem de productivi pentru teologia catolică. În această perioadă s-au făcut auzite noi voci în teologie, în special cele ale laicilor şi ale femeilor; teologi din noi contexte culturale, mai ales din America Latină, Africa şi Asia; au apărut noi teme de reflecţie, cum ar fi pacea, dreptatea, eliberarea, ecologia, bioetica etc.; teme vechi au fost tratate mai în profunzime datorită unei reînnoiri a studiilor biblice, liturgice, patristice şi medievale. Teologia catolică s-a străduit să urmeze calea deschisă de Conciliu, care a voit să-şi exprime „solidaritatea, respectul şi iubirea faţă de întreaga familie umană”.

Cu toate acestea, perioada respectivă, în ciuda avântului provocat de Conciliu, a cunoscut şi o anumită fragmentare a teologiei, aceasta confruntându-se cu provocarea de a-şi menţine identitatea. Se pune problema de a şti ceea ce caracterizează teologia catolică şi ceea ce-i conferă, în formele sale multiple şi prin aceasta, o notă clară de identitate în relaţiile sale cu lumea actuală.

Comisia Teologică Internaţională a studiat deja diversele aspecte ale misiunii teologiei în documentele precedente, mai ales în „Unitatea credinţei şi pluralismul teologic” (1972), „Magisteriul şi teologia” (1975) etc. Documentul de faţă, Teologia astăzi: perspective, principii şi criterii, tradus în limba română de pr. dr. Lucian Farcaş, încearcă să identifice trăsăturile comune distinctive ale teologiei catolice. El examinează perspectivele şi principiile de bază care sunt caracteristice pentru teologia catolică şi prezintă criteriile după care diverse şi multiple teologii pot fi recunoscute ca fiind în mod autentic catolice. De asemenea, tratează şi despre modul în care iau parte aceste diverse şi multiple teologii la misiunea Bisericii Catolice, care este aceea de a proclama vestea cea bună oamenilor din toate naţiunile.

Documentul este structurat în trei capitole, precedate de o scurtă Notă preliminară şi de o Introducere, în care se prezintă contextul şi scopul apariţiei acestei „intervenţii magisteriale”. Capitolul I subliniază faptul că teologia este catolică în pluralitatea bogată a expresiilor sale, a actorilor săi, a ideilor şi a contextelor sale, fiind, prin urmare, o teologie care pleacă, la nivel fundamental, de la o ascultare atentă a cuvântului lui Dumnezeu. În Capitolul al II-lea se menţionează o altă exigenţă a teologiei, aceea de a rămâne în comuniune, în interiorul Bisericii, aceasta fiind locul ei propriu şi obiectul cercetării ei. Capitolul al III-lea prezintă aspectele esenţiale ale teologiei ca activitate umană raţională, aceasta având o poziţie autentică şi de neînlocuit în cadrul oricărei cercetări intelectuale. Documentul se încheie cu o scurtă concluzie.

Recomandăm acest document tuturor celor care doresc să ducă mai departe cercetarea teologică, care în fond este studiul misterului lui Dumnezeu revelat în Cristos, aşa cum sfântul Paul, Apostolul neamurilor, nu doar a învăţat, ci a şi dat exemplu în acest sens: „Iar celui care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim, lui să-i fie glorie în Biserică şi în Cristos” (Ef 3,20-21).

Laurenţiu Turbuc

 

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro