Spectacolul vieții în versuri

Florin Spatariu, Spectacolul vieții în versuri, Iași 2020, 88 p., 14×20, ISBN 978-606-578-408-6, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Spectacolul vieții în versuri, scrisă de pr. dr. Florin Spatariu. Cartea apare în colecția „Poezie religioasă”, în formatul 14×20, are 88 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Cartea de față cuprinde 30 de poezii care ating și exprimă, prin cuvinte, realități ale vieții noastre, cu un final mai mult sau mai puțin fericit.

Mai mulți ani am crezut că poezia, în calitate de gen literar, este rezervată doar celor inițiați, doar căutătorilor de formulări literare întortocheate și visătoare, estetice, extrem de rafinate. Și fiindcă umanismul și realismul din poeziile abordate lipsea sau era înlocuit în mare parte doar de formule poetice idealiste, dorința mea de a mai citi poezii a fost ucisă încă din fașă.

După ani de tăcere am început să aștern în scris și eu la rândul meu poezii. Fi-voi condamnat cu aceeași sentință așa cum am crezut și eu despre poeziile altora? Nu pot să prevăd acest lucru. Cert este că mi-am propus ca în poeziile mele să nu pun pe primul plan formulările estetice extrem de complicate, ci realitățile vieții exprimate prin cuvinte accesibile oricui, dar, în același timp, nu prin cuvinte naive. Și de ce să nu spun: poezia este asemeni unei predici sau asemeni unui discurs teologic, rostit cu sau fără pasiune, în care se crede sau nu se crede prea mult sau deloc.

În poeziile din acest volum sunt atinse subiecte și realități din viața reală personală și viața societății umane, subiecte în care, uneori, ne putem re-găsi sau îi putem întâlnii doar pe alții. Cu toate acestea, cele 30 de poezii nu conțin aluzii personale, tendențioase. Ele sunt doar tipare ale unor realități care se formează, se întâmplă și dăinuie sub ochii noștri, în viețile noastre și ale altora, în societatea care e departe de a fi perfectă, dar, în același timp, nici complet degradată.

Dedic această carte tuturor acelora care iubesc și prețuiesc viața proprie și viața altora.

Dedic această carte celor puternici care înfruntă greutățile vieții în mod exemplar, dar și celor slabi, împovărați de ele.

Dar, mai ales, dedic această carte celor care nu dispun de mijloacele necesare pentru a spune și a lăsa în scris ceea ce gândesc, ceea ce simt, ceea ce iubesc și speră de la viață.

Florin Spatariu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Inimă de copil

Florin Spatariu, Inimă de copil, Iași 2020, 48 p., 14×20, ISBN 978-606-578-410-9, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Inimă de copil, scrisă de pr. dr. Florin Spatariu. Cartea apare în colecția „Poezii religioase”, în formatul 14×20, are 48 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.

Ce sentimente vă trezesc cuvinte, precum rândunicile, țurțurii de gheață, păpădia, bursucul și pipa? Dacă vă duc cu gândul la lucruri simple, dar frumoase, atunci vă propun să aflați și mai multe despre ele cu ajutorul poeziilor din acest volum.

Cartea de față cuprinde, așadar, istorii reale sau imaginare, spuse sub formă de versuri, adresate tuturor acelora care sunt capabili să vadă frumusețile vieții cu atitudinea sinceră și simplă a unui copil. Departe de a vă plictisi, ele vă îndreaptă atenția spre minunile care se întâmplă zilnic sub ochii noștri. Trebuie doar să le vedem, să le descoperim și să învățăm din înțelesul lor.

Vă doresc, lectură plăcută!

Florin Spatariu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Lumina Cuvântului

Ionel Bordea, Lumina Cuvântului, Iași 2020, 173 p., 14×20, ISBN 978-606-578-406-2, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Lumina Cuvântului, scrisă de Ionel Bordea. Cartea apare în colecția „Poezie religioasă”, în formatul 14×20, are 173 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Ionel Bordea este un om de rând. Cam firav. Mai degrabă timid. Nici nu-ţi vine să crezi ce-a intuit fiica lui, Cristina, că „E-un suflet împletit cu versul”, că „Prin stăpânirea artei verbului sculptat / Atinge inimi, smulge lacrimi lumii / Cu empatie, dor şi vers curat” (Felicitare pe Facebook cu ocazia zilei lui de naştere).

L-am auzit de câteva ori în sat la noi, la biserică. Acolo vine mereu. E prezent aproape la orice Liturghie duminicală. Când mă nimeresc şi eu. L-am auzit subliniind un eveniment sau altul, creionând o persoană sau alta. Am fost plăcut surprins să-l aud că prinde miezul. Că-l striveşte între dinţi. Că-i suge seva şi-mprăştie-n cuvinte miresme îmbătătoare de plăceri şi grele de-nţelesuri.

I-am spus într-o zi să-mi dea şi mie versurile lui. S-a făcut cam greu. El e un pic stângaci într-ale tehnicii şi eu nu-s mai bun. Dar am ajuns să am textul. Să-l citesc. Să-l recitesc. Să mă las purtat de cuvânt. Intrigat sau încântat, captivat sau pus pe gânduri, convins la fel ca fiica sa, Cristina, că e un „Copil al simplităţii şi-al furtunii… Din cromozomi: iubire şi-absolut” (ibidem)

Îşi trăieşte traiul alături de soţia cu care s-a legat printr-o legătură de dincolo de înţeles: „Eu ştiu, iubito / Că ţi-e greu / Să stai / Lângă Calvarul meu./ Te-aştept să vii / În templul meu,/ La crucea ta / Ajut şi eu / Pe drumul drept / Către Calvar, / Că ţi-am zidit în piept / Altar (De dragul tău). Îi este recunoscător aceleia care a ales să-i stea alături şi să se dăruiască creşterii copiilor: „În modestie şi în simplitate / A învăţat ce-nseamnă sacrificiu, / Să ţină două fete-n facultate, / În altă ţară şi-a luat serviciu” (Soţiei mele).

Universul său e circumscris de comunitatea familială, marcată de misterul vieţii care se arată, promite, se desăvârşeşte în sânul convieţuirii domestice, se dăruieşte şi se împlineşte într-o trecere asumată în credinţă: „Se duc părinţii în amurg / Răpuşi de suferinţă /… Se-ntorc acolo în ţărâna / Din care-au fost creaţi / Şi nu e chip să mai rămână / O clipă printre fraţi. / Îi chemi, tu, Doamne, lângă tine…” (Se duc părinţii)

Un bilanţ pe cale, nu tocmai roz, subliniază dureros drumul vieţii în vârtejul unei lumi haine: „De nouă ani destinul îl împărţim algebric, / Un sfert către lumină, trei sferturi spre-ntuneric / … Trăim între mizerii cu lumea asta rea / … Duşmanii muşcă sadic, deşi se-arată blânzi, / Se bucură când suferi şi-s fericiţi când plângi” (De nouă ani).

De altfel, viaţa se derulează cu bune şi rele într-un ambient marcat de nunţi, aniversări, despărţiri dureroase, de familii sfâşiate din cauza locului de muncă, de reuniuni periodice debordând de bucurie şi sărbătoare, cântând iubirea, plângând durerile: „Azi ne-am adunat cu toţii, / Şi copiii, şi nepoţii, / Gineri şi nurori din ţară / Dar şi cei plecaţi «pe-afară». / C-aţi sădit în noi speranţa / Că e mai frumoasă viaţa / Şi se poate trăi bine / Când ai dragoste şi pâine” (Ai muncit din greu, măicuţă).

Domnul Bordea „pare să cunoască greul pe de rost” (Cristina, Felicitarea…). A cunoscut greul. Un greu al lui, personal, intim. Nu-l mărturiseşte. Nu se plânge. Se ghiceşte şi-atât.

Mediul în care se consumă domnul Ionel Bordea este comunitatea de credinţă şi socială. El e parte din ea. Şi-i fericit să se simtă părtaş la tot ce a constituit-o. E tot ce are mai de preţ şi-o vede întrupată în zidirea simbol şi rod al satului: „Biserica aceasta ce se-nalţă / Ca un stindard al libertăţii noastre / E pentru noi şi hrană şi speranţă / Şi zbor curat spre înălţimi albastre… / Căci zămislit într-însa e Cristos” (Biserica din Sagna). La ea se adună toţi într-o împărtăşire de generaţii, ritmată de glasul clopotelor: „Sunt clopotele noastre o fărâmă / Din aria simfonică a lumii… / Sunt o bucată de eternitate / Meşteşugită într-un trunchi de con… / Sunt clopotele noastre o fărâmă / Din timpul nostru scurt şi efemer, / Creştinule, ascultă-le cum sună / Şi inima înalţ-o către cer!” (Clopotele noastre)

Aici, în acest lăcaş sacru, în melodia ce trezeşte străbunii de sub „plămada humii” spre a se comunica de viaţă, se petrece întâlnirea existenţială, orientare de direcţie şi resort de călătorie, pentru că aici e El: „Dar Tu, Doamne, eşti aproape, / Eşti pe-al vieţii noastre val /… Paşii Tăi cu-ai noştri calcă / Prafu-aceloraşi cărări… / Căci Tu, Doamne, totdeauna / Eşti cu noi şi pretutindeni” (Dacă). Aici se fac prezente marile mistere ale credinţei: Crăciunul, Botezul Domnului, Postul Mare, Vinerea Sfântă – „Doamne Dumnezeu, Isus, / Rege-n toţi şi peste toate, / Te-au crezut pe cruce-nvins / Când te-au condamnat la moarte. / S-au mirat mai-marii vremii / Şi-au recunoscut cu greu: / – Da, într-adevăr, acesta / A fost fiu lui Dumnezeu” (Au crezut mişeii), Paştele, regalitatea lui Cristos în relaţia treimică, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Aici se ascultă şi se cumpăneşte Cuvântul, aici se trăieşte realitatea vie a iubirii lui Dumnezeu, şi proximitatea aproapelui, atât de exigentă, şi-atât de confortantă.

Aici s-au ostoit păstorii. Îi are-n suflet pe toţi. Le-a ascultat povaţa. I-a simţit sudând împreună cu oamenii, trudind împreună cu ei şi pentru ei, ducându-i cu curaj şi dăruire printre obstacole de tot felul spre zări de împlinire şi de mântuire: „Păstori de seamă i-au slujit altarul / Şi an de an i-au înlesnit progres / Şi i-au pavat cu dragoste calvarul / Acestui unic rege-n Univers” (Biserica din Sagna).

Aici se conturează viitorul şi se transmit valorile şi obiectivele pentru generaţiile ce or să vină: „Tineri dragi, urarea mea, / Eu v-o spun cu inima, / Voi fiţi demni, cu gând pio,s / Şi slujiţi-l pe Cristos. / El e singurul amic / În rest, lumea e nimic… / Fiţi creştini adevăraţi / Având sufletul frumos, / Ancorat doar în Cristos. / Faceţi paşi spre biruinţă / Doar prin jertfă şi credinţă” (Îndemn).

Versificaţia este variată. Uneori, e mai stângace, mai greoaie, mai şchiopătândă. Alteori, versu-i „sculptat”, e lucrat cu migală, e dus până la desăvârşire. Întotdeauna însă e sincer, e transparent, lasă să treacă luminoasă ideea care vine dintr-un suflet frumos, curat, genuin.

E frământat de îndoială, ros de întrebări asupra semnificaţiei actului artistic într-o lume plină de interese mici şi sufocată de senzaţional: „Deşi-s bolnav, mai scriu din când în când … / Dar mă întreb şi vă întreb pe voi: / Azi cine mai citeşte poezie? / La orizont e-un semn de întrebare / Şi dincolo de-acesta e pustiu. / Răspunsul stă în noi, în fiecare, / Şi până-l aflu totuşi am să scriu” (Motivaţie).

E bine c-o să scrie. Aşteptăm să mai scrie. Cum a făcut-o până acum. Cu cuvintele noastre. Cu simţirile noastre. Cu credinţa noastră. Cu descurajările noastre. Cu deziluziile noastre. Cu speranţele noastre.

La el sunt mai simple. Sunt mai clare. Mai luminoase. Pentru că sunt scrise în Lumina Cuvântului. Şi-i spunem împreună cu Cristina: „Ne bucurăm şi-ţi mulţumim că ne exişti, / Ne eşti reper, şi ne vei fi mereu. / Fără de tine şi de versul tău, am fi mai trişti” (Felicitare).

Pr. Alois Bulai

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Domnul este păstorul meu. Cântări ale iubirii

Petru Ciobanu, Domnul este păstorul meu. Cântări ale iubirii, Iași 2018, 112 p., 14×20, ISBN 978-606-578-299-0, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Domnul este păstorul meu. Cântări ale iubirii, scrisă de pr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Poezie religioasă”, în formatul 14×20, are 112 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 10 lei.

Iubirea pe care o avea regele David față de cel căruia îi spune că „Tu, Doamne, ești păstorul meu și nu voi duce lipsă de nimic” (cf. Ps 23,1) s-a revărsat în ceea ce sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Toate Scripturile sunt sfinte, dar psal­mii au ceva mai mult”. În psalmi, acest tezaur inepuizabil de credință, speranță și iubire, s-au revărsat din inima lui David cuvintele frumoase, opera pe care dorea să i-o prezinte Rege­lui, Păstorului, Domnului și Dumnezeului său.

Există numeroase moduri ca din inima noastră să se reverse cuvinte frumoase spre a fi prezentate Regelui. La unii, aceste cuvinte iau forma sunetelor muzicale, la alții devin picturi, la alții iau forma sculpturilor sau a imenselor simfonii în piatră, pentru alții, ele devin opere de caritate. La alții, aceste cuvinte frumoase revărsate din inimă rămân cuvinte inspirate de Duhul Sfânt, uneori trecute și prin sita rațiunii, apoi așternute pe foaie, citite, rostite, oferite lumii, pentru ca și ceilalți să-l descopere pe Dumnezeu. Ceea ce este frumos în om se răspândește de la sine, întrucât bonum est diffusivum sui.

Astfel de cuvinte frumoase se revărsă din inima Pr. Petru Ciobanu pe paginile acestei cărți, cu un titlu pe care-l ia din Cartea Psalmilor: „Domnul este păstorul meu”. Această carte este a treia din seria de „cântări” pe care autorul i le aduce Regelui. Prima, cu titlul „Dumnezeu este iubire”, ne invita să-i înălțăm lui Dumnezeu „cântări ale credinței”; a doua, „Bucurați-vă!”, conținea „cântări ale speranței”; aceasta, la rândul ei, îi oferă Treimii „cântări ale iubirii”.

Într-adevăr, lectura poeziilor ne cufundă în oceanul infinit al iubirii lui Dumnezeu față de noi, dar și în iubirea pe care Pr. Petru Ciobanu o are față de Păstorul nostru. Este de remarcat consecutivitatea poeziilor, aleasă de autor nu la întâmplare, ci ca un crescendo, de la întruparea și nașterea Mântuitorului, urmând apoi viața sa publică ce culminează cu misterul pascal, în special cu acel Exultet ce ne invită la bucuria Învierii, pentru ca apoi această bucurie să se trans­forme în rugăciune, în implorare a Duhului Sfânt, în cerere de iertare și de ajutor în a trece peste ziduri.

Fiu spiritual al sfântului Ioan Paul al II-lea, autorul a învățat de la el iubirea pe care o are față de sfânta Fecioară Maria și iarăși, prin cuvinte frumoase, îi prezintă Reginei opera sa, pentru care caută cele mai alese cuvinte, cele mai fine expresii. Fiu și al unei mame pământești – față de care are o iubire nu mai mică și o demonstrează prin alte cuvinte frumoase pe care i le adresează într-o poezie –, el pune pe buzele acestei mame rugăciunea pe care ea a înălțat-o și o înalță în continuare pentru copilul ei Mariei. Este o invocare a Fecioarei ce poate deveni rugăciunea oricărei mame.

În sfârșit, implicat activ în munca depusă în cadrul Diecezei de Iași pentru beatificarea episcopului martir Anton Durcovici, Pr. Petru Ciobanu s-a atașat atât de mult de figura acestui păstor, încât nu a pierdut ocazia să-și reverse din inimă și pen­tru el cuvinte frumoase, prin care vrea să îndemne să urmăm în viața noastră exemplul de credință, speranță și iubire prin care fericitul Anton Durcovici și-a câștigat cununa mântuirii.

O carte de poezii? Nu! Un univers al iubirii; o simfonie a cuvintelor frumoase ieșite de sub pana unui scriitor iscusit, a căror citire sau ascultare ne poate ajuta să ajungem la pășuni verzi, la ape de odihnă; o catedrală gotică – din acelea pe care le iubește autorul – în care îl putem pe găsi pe Dumne­zeu, pe cel care este Păstorul nostru.

Mons. dr. Benone Farcaș

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Trupul cuvântului

George M. Nicoara, Trupul cuvântului, Iași 2016, 11×17, 58 p., ISBN 978-606-578-277-8, 5 lei.

Editura „Sapientia” anunta aparitia cărții Trupul cuvântului, scrisă de George M. Nicoară. Cartea apare în colecția „Poezie religioasă” în formatul 11×17 cm, are 58 pagini poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de de 5 lei.

Trupul cuvântului este o carte de poezii. Paginile acestei cărți oglindesc un itinerar în versuri şi umanitate, un stadiu al urcuşului unui tânăr poet, un spaţiu transparent ca o flacără care păzeşte, dincolo de frământările contingente ale vieţii – poate chiar secretul ei –, stors din pâlpâirile incandescente venite parcă de altundeva.

Cred că azi, mai mult ca oricând, un tânăr care vrea să scrie poezie se află într-un moment istoric extraordinar. Mulţi nu sunt însă de acord cu acest lucru. E greşeala pe care o fac majoritatea cunoscuţilor mei, care consideră că poezia de astăzi a rămas fără public, pentru că, pe de o parte, avem de-a face cu o lume mediocră, care nu vrea să atingă profunzimi şi abisuri, care nu este mânată de căutări metafizice; pe de altă parte, am fi în plin sabotaj mediatic al poeziei tipărite de către televiziune şi Internet – marele hipnotizator etc. Nu ne-ar rămâne decât să plângem de mila poeziei, dacă toate aceste consideraţii nu ar fi, chiar ele, absolut absurde. Dacă vreo formă de artă astăzi este marginalizată pentru că nu are nimic de spus, nu putem găsi scuza comodă cum că am devenit prea superficiali ori prea stupizi pentru a o putea aprecia. Ar fi o explicaţie prea simplă. Când un poet se resemnează ideii că cititorii săi sunt inadecvaţi, poate cădea în două capcane.

Prima capcană este avangardismul: începe să creadă că scrie pentru critici, poeţi sau alţi specialişti şi nu se străduieşte să se facă înţeles sau să abordeze chestiuni cu adevărat importante. S-ar îngriji ca ceea ce scrie să fie tehnic şi structural, avangardist: cu bogăţie de referinţe intertextuale, gata să provoace asocieri paradoxale care să surpe evidenţele, într-o explozie de cuvinte sterile. Opera trebuie să asude inteligenţă, să se vadă că e şcolit. Nu contează că făcând astfel nu comunică deloc cititorului acel fior lăuntric despre care vorbeşte Caragiale, când defineşte admirabil talentul în studiul „Câteva păreri” din 1896. În demersul său de a defini talentul, Caragiale se întreabă, mai întâi, ce înseamnă să nu ai talent. Fiecare om are o coardă sensibilă care rezonează la frumosul din jur, dar puţini sunt cei care au capacitatea de a reda, de a exprima pentru ceilalţi, prin mijloace intelectuale, emoţia, sensibilitatea umană… de vreme ce sufletele omeneşti, în genere, sunt iritabile la atingerea naturii, dar numai unele alese sunt în stare să întoarcă în afară, ca un fenomen deosebit, pentru înţelesul altora, iritarea ce au suferit-o. Toţi suntem iritabili; expresivi sunt numai unii.

A doua capcană se situează la extrema cealaltă: poezia vulgară, cinică, comercială, butadă de scris pe Facebook, instantanee şi creativă de Twitter, realizată după formule prestabilite, corespondentul poetic al televiziunii de consum, care prezintă propriul material simplificat în mod grotesc, cu un stil voit uşor, care pare de-a dreptul infantil. Cele două atitudini faţă de poezie, care se află într-un permanent duel, se nasc dintr-un sentiment comun, şi anume dispreţul faţă de cititor; apare în oglindă, din nou, ideea care pune actuala criză a poeziei pe seama cititorului.

Proiectul de faţă al lui George încearcă să evite cele două capcane. George Nicoară încearcă să ducă înainte o poezie care să aibă în parte bogăţia stilistică, versul alb, complexitatea uşor ermetică, dificultăţile emotive şi intelectuale ale avangardei. Împinge cititorul să înfrunte temele şi cuvintele sale care nasc cuvinte: „Cuvinte curate, uscate, cuvinte ce scriu/ despre cuvinte…” (Baletul de dimineaţă), obsesiile sale poetice, însă făcând-o, reuşeşte să provoace şi plăcerea lecturii. Vorbeşte cu fiecare dintre noi prin versuri care îl relevă aşa cum este, nu încearcă să trişeze sau să joace doar un rol. Ne declară candid bucuriile, dar şi deznădejdea sa: „Am obosit să mă cert cu mine, să mă cioplesc ca pe un lemn greu” (Pagina pe care scria dezamăgire). În Veniţi, îngeri!, conştientizează statutul special al îngerilor: „Neîncadraţi,/ Fără alfabet,/ Fără cărarea/ Către lumină”, care îl fac să tânjească la o stare pură, îngerească. Elementul religios nu se lasă domesticit şi nu e deloc secundar în poezia nicoresciană. Procedeul poetic amplifică sensuri teologice, care îmbrăţişează trăiri şi sentimente, uneori susurate, alteori explicite: „Poate era mai bine să te fi aruncat în apa în care Isus a spălat picioarele apostolilor” (Şarpele de aramă).

Lăsăm cititorului plăcerea de a intui anvergura şi deopotrivă limita acestor surpări de sens, acestor devieri şi asocieri poetice. Fiecare trebuie să descopere singur deschiderile vertiginoase şi aptitudinea ascensională a poetului, dinamismul parcursului său creativ.

George Nicoară se află, cum spuneam, în faţa unei misiuni grele. Există azi o mulţime de ocazii de a petrece timpul în mod plăcut, există o întreagă industrie artistică înfloritoare care prezintă produse bine gândite şi bine realizate: până acum niciun poet nu a avut mai multă concurenţă cu filmele, Internetul – o constelaţie de bloguri unde milioane de oameni îşi exercită peniţa, televiziunea –, cu nenumărate posturi generaliste sau tematice, cărţile care se înmulţesc progresiv. Asta înseamnă să fii poet azi. Cu toate acestea, cred că e momentul cel mai potrivit pentru a fi poet. Fără îndoială, nu este şi cel mai uşor.

Sorin Hagi Ilie

George M. Nicoara, Trupul cuvântului, Iași 2016, 11×17, 58 p., ISBN 978-606-578-277-8, 5 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Aripi spre soare

Daniela Bulai Mărtișcă, Aripi spre soare, Iași 2016, 12×17, 226 p., ISBN 978-606-578-273-0, 12 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Aripi spre soare, scrisă de Daniela Bulai Mărtișcă, Cartea apare în colecţia „Poezie religioasă”, în format 12×17, are 226 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 12 lei.

Din alergătura cotidiană, din dorinţa de a avea cât mai mult, din graba de a face cât mai multe lucruri în cel mai scurt timp, uităm deseori de ceea ce este mai important în viaţa noastră.

Se spune deseori „Cine cântă, se roagă de două ori!” Vocea mea, din păcate, nu este atât de frumoasă ca să pot cânta. Însă, câte forme nu sunt pentru a-i aduce slavă lui Dumnezeu, pentru a i te adresa, pentru a te ruga? Eu am ales una dintre ele, poezia!

Prin poeziile mele vreau să vă transmit un mesaj de la suflet la suflet, fără pretenții literare înalte; doar o revărsare a sufletului, comunicarea şi împărtăşirea unor sentimente simple, profunde, intense, izvorâte din credinţă şi călătorind spre Dumnezeu.

Un poet adevărat caută să umple sanctuarul inimii cititorilor cu o gândire nouă, minunată prin diverse moduri artistice, suprarealiste. Eu, însă, caut să vă umplu inimile de speranţă, iubire, încredere în Domnul.

Poezia se naşte din clipe de bucurie, fericire, mulțumire dar nu de puține ori se naşte din durere, suferinţă şi tristeţe.

Poezia mea s-a născut din dorinţa de a fi mai aproape de Dumnezeu şi de oameni. Mai aproape de Dumnezeu, pentru că majoritatea poeziilor mele sunt de fapt rugăciuni înălţate lui; în zori de zi, în prag de seară şi, mai ales, în mijlocul nopţilor albe. Mai aproape de oameni, pentru că, prin ele şi mai ales în ele, vreau să vă regăsiţi. Aş fi fericită să ştiu că măcar în una v-aţi regăsit, măcar în una ați găsit răspunsul pe care îl căutaţi.

Încerc să aduc câteva clipe de pace, de linişte şi de lumină în viaţa dumneavoastră, câteva clipe în care să fugiţi de zgomotul cotidian.

Spunea Nicolae Titulescu „Şi chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Şi chiar de nu voi fi nici o candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina”. Nu am pretenţia de a mă ridica la nivelul marelui Titulescu, dar aceste cuvinte ale lui reprezintă puţin din intenţiile mele.

În poezii găsiţi repetate cuvintele: iubire, speranţă, credinţă, lumină şi soare. Aceste cuvinte mă reprezintă şi aceste cuvinte sunt cu adevărat aripile care ne înalţă spre adevăratul Soare!

Iubesc frumosul, iubesc creaţia şi, mai presus de toate, îl iubesc pe Dumnezeu!

Daniela Bulai Mărtișcă

Daniela Bulai Mărtișcă, Aripi spre soare, Iași 2016, 12×17, 226 p., ISBN 978-606-578-273-0, 12 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Luceafăr printre stele. Poezii şi gânduri

Irinel Iosif Iosub, Luceafăr printre stele. Poezii şi gânduri, Iași 2016, 12×17, 165 p., ISBN 978-606-578-251-8, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Luceafăr printre stele. Poezii şi gânduri, scrisă de pr. Irinel Iosif Iosub. Cartea apare în colecţia „Poezie religioasă”, formatul 12×17 cm, are 165 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 15 lei.

Scriind prefața cărții Luceafăr printre stele. Poezii și gânduri, publicată recent la Editura Sapientia de pr. Irinel Iosif Iosub, paroh al comunității catolice din Siret (Suceava), m-am frământat mult ca să găsesc o abordare unitară a acestei cărți. Și aceasta nu numai din cauza genurilor diferite: poezie, evocare, cugetări, pe care le cuprinde, ci şi din cauza bogăţiei de tematici, de unghiuri de perspectivă, de interogaţii, de încercări de soluţionare. De fapt, în spatele acestor versuri, gânduri, reflecții, apare figura unui preot, a unui păstor legat strâns de comunitatea lui, împreună cu care sau în faţa căreia rumegă problemele existenţei.

Autorul este și el un om. Provine dintr-o familie normală, ba chiar modestă. Avea în minte şi visa la fel de fel de idealuri, însă iubeşte cu patimă natura, în toate anotimpurile. Se lasă fascinat de floricele, înduioşat de frunzele îmbătrânite care cad, de pomul care, cu braţele întinse spre cer, oferă roadele tuturor şi chiar trupul trunchiului său, în cele din urmă, ca semn de ofrandă supremă. Se lasă învăluit de cântarea păsărelelor şi a greierului, de lumina soarelui şi a lunii, interogat de apariţia stelelor. Descoperă că totul e minunat. Şi este mister.

Pr. Irinel Iosif Iosub iubește viaţa. Încă de pe când ea nu e decât în planul lui Dumnezeu. Şi când se zămisleşte în îmbrăţişarea dintre soţi, şi când se naşte, şi când creşte şi până când ajunge să se nască din nou – pentru că moartea nu-i moarte ca degradare, ca dispariţie, ca des-fiinţare. Moartea este „cel mai teribil, fascinant, îngrozitor şi cel mai frumos început”. Este naştere pentru o nouă viaţă. Pentru Viaţa cea adevărată! Şi iarăşi: totul e mister.

Şi în miezul misterului se află misterul lui. Misterul vocaţiei lui. Al misiunii lui. Cine l-a chemat? Aici este misterul care le înglobează pe toate. Un cuvânt l-a avut şi mama. Dar în realitate chemarea i-a adresat-o Iubirea. O trăire care angajează tot şi se transformă în jertfă de laudă adusă lui Dumnezeu. Şi care responsabilizează total.

Sigur, din punct de vedere stilistic, lucrarea nu este uniformă. Sunt unele creaţii poetice care şchioapătă în privinţa ritmului şi uneori rima este forţată. Dar conţinutul de idei este original, iar reflecţia ajunge deseori la profunzimi mistice.

Iubitorii de literatură spirituală pot avea fericita ocazie să se înfrupte dintr-odată din reflecții de cea mai autentică şi profundă teologie şi antropologie îmbrăcate în exprimări de curată şi înaltă calitate artistică.

Pr. Bulai Alois

Irinel Iosif Iosub, Luceafăr printre stele. Poezii şi gânduri, Iași 2016, 12×17, 165 p., ISBN 978-606-578-251-8, 15 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Poezii nerostite

Florin Spătariu, Poezii nerostite, Iaşi 2015, 52 p., 11×17, ISBN 978-606-578-195-5, 5 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Poezii nerostite, scrisă de pr. dr. Florin Spătariu. Cartea apare în colecţia „Poezie religioasă”, formatul 11×17, are 52 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 5 lei.

Sfântul Ioan Paul al II-lea, în pragul celui de-al treilea mileniu (4 aprilie 1999), a promulgat un document intitulat „Scrisoare către artişti”, prin care doreşte să ajungă la inima tuturor acelora care, cu o pasionată dăruire, caută noi „epifanii” ale frumuseţii pentru a le dărui lumii într-o creaţie artistică. În această scrisoare, Sfântul Părinte afirmă următoarele: „Pentru a transmite mesajul încredinţat ei de Cristos, Biserica are nevoie de artă. În realitate, ea trebuie să facă perceptibilă, ba şi mai mult, pe cât posibil, fascinantă lumea spiritului, invizibilului lui Dumnezeu. Deci, ea trebuie să transforme în formule palpabile ceea ce în sine este insesizabil. Or, arta are o capacitate aparte de a culege şi un aspect şi celălalt al mesajului traducându-l în culori, forme, sunete care ajută intuiţia celui care priveşte sau ascultă. Şi aceasta fără a priva mesajul însuşi de valoarea lui transcendentă şi de aura lui de mister. În special, Biserica are nevoie de cei care ştiu să realizeze toate acestea pe plan literar şi figurativ, operând cu infinitele posibilităţi ale imaginilor şi valenţelor lor simbolice. Însuşi Cristos a folosit mult imaginile în predica sa, în deplină coerenţă cu alegerea de a deveni el însuşi, prin întrupare, icoana lui Dumnezeu cel invizibil”.

Aceste 23 de poezii ale părintelui Florin Spătariu – adunate în volumul Poezii nerostite, apărut recent la Editura Sapientia – sunt în realitate veritabile meditaţii, care se înscriu foarte bine în convingerea Papei Ioan Paul al II-lea că Biserica are nevoie şi de artişti pentru a-şi putea răspândi mesajul ei. Poeziile autorului nu sunt înşiruiri de vorbe şi de gânduri prefabricate, ci sunt rodul unei profunde trăiri şi confruntări de viaţă – cu frumuseţea, tristeţea, minunile şi întrebările sale.

Cu toate că numărul poeziilor nu este mare, iar textele nu sunt foarte lungi, tematica şi bogăţia aprofundării ei sunt deosebit de captivante. Astfel, cititorul este pus în contact cu cele mai mici fenomene ale realităţii vieţii; sunt prezente fiinţe minuscule – pline de viaţă – şi altele de proporţii ceva mai mari, cosmice, universale; se trece de la realitatea nemijlocit de aproape la cea îndepărtată, şi în timp şi în spaţiu; nu lipsesc nici întrebările şi reflecţiile care privesc începul, evoluţia şi sfârşitul vieţii.

Captivantă este şi atitudinea autorului în faţa realităţii contemplate. Uneori este cuprins de admiraţie şi seninătate, trece apoi la distanţare delicată, precum şi la apropiere respectuoasă; altădată recurge la critică subtilă, dar şi directă, în faţa lucrurilor aflate pe dos, în contradicţie cu binele, dreptatea şi frumosul: în acest sens, se desprinde predilecţia pentru Mozart şi capodopera lui.

Pe lângă toate acestea, autorul acordă un loc aparte problemelor existenţiale, dificile, unde lipseşte răspunsul omului şi se lasă spaţiu pentru ceea ce poate oferi credinţa, dar şi ea vine cu un răspuns discret.

Acest volum al părintelui Florin Spatariu poate fi de un real folos tuturor iubitorilor de poezie, sau de artă în general, dar şi celor care vor să descopere un conţinut bogat redat în puţine şi alese cuvinte.

Laurențiu Turbuc

Florin Spătariu, Poezii nerostite, Iaşi 2015, 52 p., 11×17, ISBN 978-606-578-195-5, 5 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Bucuraţi-vă! Cântări ale speranţei

Petru Ciobanu, Bucuraţi-vă! Cântări ale speranţei, Iaşi 2013, 100 p., 14×20, ISBN 978-606-578-128-3, 10 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Bucuraţi-vă! Cântări ale speranţei, scrisă de Petru Ciobanu. Cartea apare în colecţia Poezie religioasă, formatul 14×20, are 100 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 10 lei.

Petru Ciobanu face parte din mica familie a poeţilor creştini catolici români care se impun printr-un înalt nivel estetic-religios. Poezia sa e scânteietoare, de aceea poate evoca bucuria.

Am crezut că rugăciunea este singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu, dar, citind această carte, m-am convins că şi poezia îşi are izvoarele în Dumnezeu. Mai mult, cred că, pe lângă muzică, şi poezia este adecvată să exprime bucuria sub toate aspectele.

Suntem într-o perioadă istorică în care neliniştile spirituale, tensiunile familiale, problemele sociale, neîncrederea în persoane, în instituţii, unite cu toate acele dureri şi nenorociri care ne lovesc împotriva voinţei noastre, par, într-adevăr, să compromită din rădăcini aspiraţiile noastre la bucurie. Fiecare dintre noi este însetat de bucurie aşa cum deşertul este însetat de apă.

Modalitatea cea mai bună de a reacţiona şi de a ieşi din acest soi de dictatură a melancoliei este tocmai să revedem, împreună cu o viziune creştină, toate acele motive valide şi permanente care ne invită şi ne garantează recuperarea păcii noastre interioare şi ne oferă speranţă.

Mai întâi, natura înconjurătoare (Ghiocelul), trezită la viaţă, probabil într-un mic oraş din Moldova, într-o dimineaţă gri, la sfârşit de februarie.

Apoi, Cuvântul: O, Isuse-al tău cuvânt / Este plin de strălucire, / Cine-l are drept reper / Nu mai cade-n rătăcire (Odă Cuvântului).

Apostolul Paul ne îndeamnă: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul” (Fil 4,4), iar Carteziu consideră că bucuria este o plăcută emoţie a sufletului.

Convins că bucuria va salva lumea, autorul crede în bucurie (Bucurie). O iubeşte. Ea îi hrăneşte speranţa. Ea îi irigă spaţiul interior. Este bucuria lui, ca viitor preot (Ochi, urechi şi buze sfinte), înaintea întâlnirii cu Bunul Păstor (Bunul Păstor).

Dar cine ne va arăta chipul bucuriei interioare? Cum să o pictăm?

Citându-l pe Papa Francisc care spunea că „Maria ne învaţă bucuria întâlnirii cu Cristos”, autorul, ca un pelerin solitar, ca un vameş în spatele unei coloane din templu, în spatele căreia s-a aflat Paul Claudel când s-a convertit ascultând cântându-se Magnificat, ne-o prezintă într-o serie de poezii pe Mama lui Isus şi a noastră, aşa cum se prezintă în Litanii: „cauza bucuriei noastre” (Venim la tine; Mamă; Totus tuus, Mama ta; Vino, Mamă).

Oare bucuria este mereu posibilă (Te văd în chinuri grele)? E atât de vulnerabilă. E uşor de rănit. Ea poate deveni mută, sfâşiată de suferinţă, dar nu poate fi înmormântată (Victimei de Paşti; Glas de clopot). Nu se usucă. Fiecare dintre noi o poate experimenta (Mila ta) şi, dacă am experimentat-o, să o dăruim şi altora, după motto-ul dominican contemplata aliis tradere (sfântul Toma).

Chiar şi atunci când trupul nu mai cunoaşte decât durerea, în suflet poate străluci o lumină. Iar când moartea ne dă întâlnire, bucuria trasează o dâră de lumină în noapte (Te Deum).

Fără nicio îndoială, scrisul îl arată pe autor fără posibilitate de ieşire. De aceea, această carte în care se oglindeşte marea sa, cerul său, peisajul său interior, în care lasă poezia să vină la el aşa cum sunt lăsaţi să vină copiii, este, am putea spune, o mare evanghelie în care poetul ne oferă, pe un ton obişnuit, dar profund, câteva piste care să ne ajute să ţesem din nou, cu optimism, pânza seninătăţii de fii ai lui Dumnezeu, a căror esenţă este bucuria speranţei.

Sunteţi aspiranţi la bucurie? Citiţi; după ce ai citit o poezie, pacea pe care o simţi este scrisă tot de Petru Ciobanu.

Pr. Cristinel Fodor

Petru Ciobanu, Bucuraţi-vă! Cântări ale speranţei, Iaşi 2013, 100 p., 14×20, ISBN 978-606-578-128-3, 10 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Tăcerea timpului

George M. Nicoară, Tăcerea timpului, Iași 2012, 12×20, 104 p., ISBN 978-606-578-061-3, 8 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Tăcerea timpului, scrisă de George M. Nicoară. Cartea apare în colecţia „Poezie religioasă” în formatul 12×20 cm, are 104 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 8 lei.

 

Nevoia de a înţelege ceva din fiinţa inefabilă a lui Dumnezeu este înscrisă în inima omului, în intimitatea fiinţei sale. Această nevoie existenţială, această căutare continuă a divinităţii din partea omului străbate ca un fir roşu istoria umanităţii din toate timpurile şi culturile.

Orizontul postmodern al contemporaneităţii, marcat de materialism şi relativism, nu a stins setea după Dumnezeu, adeverindu-se astfel cuvintele sfântului Augustin: „Ne-ai creat pentru tine, Doamne, iar inima noastră nu se va linişti până ce nu se va odihni în tine”. Da, deoarece omul este plăsmuit de iubirea gratuită şi totală a lui Dumnezeu, iar căutările omului converg, chiar şi în manieră inconştientă, spre întâlnirea sa cu Dumnezeu.

Aceste căutări ale omului pot fi înţelese în profunzimea lor prin meditaţie şi inspiraţie, exact aşa cum a făcut şi autorul acestui volum de poezii, domnul George M. Nicoară. Vorbind despre geneza acestor versuri, din care transpare dorinţa sinceră a autorului de a se cunoaşte pe sine însuşi în raport cu realităţile create şi cu Dumnezeu, domnul Nicoară ne spune că, la început, „a fost un timp de tăcere, care vorbeşte acum prin poezie”. Este vorba de acea tăcere care favorizează meditaţia, care se înscrie în ecuaţia căutării neîntrerupte a lui Dumnezeu din partea omului, şi care, ajungând la maturitate, simte nevoia să se întrupeze în cuvinte.

De ce Tăcerea timpului? Un răspuns îl avem tot din partea autorului, care doreşte să stabilească un contact personal cu cititorul, căruia vrea să-i vorbească prin intermediul acestei cărţi. Astfel, tăcerea timpului reprezintă „tăcerea dinainte de creaţie, este tăcerea divină a momentului atemporal, este tăcerea efemerului etern. Această tăcere tămăduitoare, creatoare de realităţi şi de mituri, îşi găseşte locul în această poezie dintre un trecut şi un viitor, ce nu se întâlnesc niciodată, ci doar, parţial şi inedit, prin intermediul prezentului. Liantul devine prezentul concret, „presărat cu amintiri” şi cu speranţa nepermis de frumoasă către viitor”.

Poeziile reunite în acest volum ne îndeamnă şi pe noi să ne lăsăm copleşiţi de frumuseţea tăcerii – cale privilegiată de apropiere de Dumnezeu – deoarece atunci când facem linişte în noi şi în jurul nostru, vom putea asculta glasul lui Dumnezeu din inima noastră şi din creaţie.

Andrei Dumitrescu

George M. Nicoară, Tăcerea timpului, Iaşi 2012, 12×20, 104 p., ISBN 978-606-578-061-3, 8 lei

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro